Educatia in Grecia asigura coeziunea cetatii

EDUCATIA MILITARA. In Sparta, de la varsta de 7 ani copilul iesea de sub protectia familiei, intrand apoi in complexul sistem de educatie colectiva organizata in stat. Supus unor exercitii dure si unei discipline severe avand ca scop atat cresterea rezistentei fizice, cat si a fortei morale, tanarul se pregatea sa devina soldat. Timpul acordat educatiei intelectuale era redus si se limita la cantecul coral, la studierea poetilor nationali, la desprinderea unei morale civice exigente. Dispretuind elocinta, sistemul educativ spartan ii indrepta pe tineri in directia unei exprimari concise si sintetice, ramase pana astazi cu numele de aconism. t1i2iz
Tinerele fete practicau aceleasi activitati sportive si muzicale ca si baietii, pentru a deveni bune mame de razboinici.

MODELUL ATENIAN. La Atena, tatal dispunea de educatia copiilor pana la varsta de 18 ani, acest lucru constituind o indatorire civica. Parasind tovarasia exclusiva a femeilor, baietii de 7 ani incepeau scoala, in timp ce fetele ramaneau a fi educate in familie. Educatia se realiza in scoli particulare elevii deprizand scrisul si cititul, notiuni de aritmetica si muzica, pentru ca dupa varsta de 14 ani educatia fizica sa capete caracter preponderent in palestre, apoi in gimnaziile publice, la Academia sau Liceu. Deosebit de important pentru formatia intelectuala si morala a copiilor atenieni era studiul poemului Iliada si Odiseea ale lui Homer, al poemului didactic al lui Hesiod intitulat Munci si zile sau al celor lui Solon.

Cei care dispuneau de mijloacele materiale isi continuau studiile la scolile sofistilor si ale retorilor, care aveau scopuri exclusiv practice: cel de a-i invata pe tineri arta elocintei si tehnica convingerii publicului, ambele indispensabile carierei politice.

TEATRUL SI VALOAREA SA EDUCATIVA. Modalitate de educare, teatrul reusea sa trezeasca constiinta cetateanului, sa-l conduca spre o meditatie permanenta asupra miturilor cetatii, asupra relatiilor intre zei si oameni, asupra legilor ancestrale sau a responsabilitatilor civice. Problema destinului apare ca o piatra unghiulara in operele celor trei mari tragici greci, Eschil, Sofocle si Euripide si in functie de ea se construieste intreaga substanta tragica a piesei. Soarta omului este de multe ori jucata in afara hotararii sale, tinand doar de vointa divina.
Comediile lui Aristofan se evidentiaza prin puterea distructiva a satirei. Ele ataca demagogia ateniana, modelele de corupere a poporului carentele educatiei si justitiei, instigatorii la razboi, coruptia si abuzurile, facand astfel din teatrul grec o mare forta politica si o scoala de educatie a cetatenilor in spirit civic.

Bibliografie :Eneida - Verigiliu
Ars amatoria - Ovidiu
Cato Maior - Plutarh
Cum traiau romanii -; Nicolae Lascu

REFERAT LA ISTORIE

EDUCATIA IN GRECIA SI ROMA ANTICA