|
Politica de confidentialitate |
|
• domnisoara hus • legume • istoria unui galban • metanol • recapitulare • profitul • caract • comentariu liric • radiolocatia • praslea cel voinic si merele da aur | |
ECONOMIA MONDIALA INTRE CRIZE SI DEZVOLTARE | ||||||
|
||||||
Prima conflagratie mondiala ca si pacea care i-a urmat au pus in fata
popoarelor probleme dificile in ceea ce priveste refacerea si readaptarea
economiilor nationale la realitatile postbelice. Europa nu numai ca a pierdut
monopolul economic pe care l-a avut asupra intregii lumi dar si multele
din noile state aparute pe scena politica s-au transformat din clienti in
concurenti. Sistemul de tratate de la Versailles a eliminat razboiul din perspectiva
operatiunilor militare, confruntarile in plan economic au continuat confirmand
parca asertiunea ca popoarele "alearga zadarnic dupa un echilibru care
niciodata nu este ajuns". (1 ; 6) q3l9lr Refacerea postbelica, prefacerile adanci de restaurare pe baze moderne a economiilor noilor state europene, care trebuiau sa le asigure demnitatea in lume si succesul in competitia pe piata mondiala cu tarile industrializate din centrul si apusul continentului, deveneau posibile numai prin promovarea progresului tehnic, prin sporirea investitiilor de capital, prin accelerarea si diversificarea productiei de fabrica si a intregii economii, prin cresterea ponderii produsului social si a venitului national, prin acordarea unei importante mai mari factorilor autohtoni - mijloace banesti, forta de munca si de conducere - si restrangerea penetratiei finantei straine, prin sporirea rolului interventionist al statului si a contributiei invatamantului, stiintei si culturii si activitatea economica. Doar in acest mod se putea ajunge la administrarea si valorificarea optima a resurselor de materii prime si de energie umana si materiala in conditiile in care intreaga lume a intrat in cursa de refacere si de dezvoltare economica. (1 ; 39-40) Faptul ca Europa a pierdut competitia economica in fata "Lumii Noi"- in special S.U.A si Japonia - iar efortul de reechilibrare s-a produs in folosul acestora din urma a impus nu numai factorilor de decizie politica si capitalistilor din principalele tari europene ci si elitei intelectuale din domeniul economicului sa se aplece asupra studierii si gasirii unor noi modele economice de dezvoltare pentru tarile lor. Teoreticienii, dar si analistii economici au atras atentia inca de la finele conflagratiei (1918) ca viata economica a statelor se indreapta spre organizari unitare, intelegand prin aceasta formarea de carteluri, trusturi, etc., ceva ce implica principiul securitatii intre stat si intreprinderea economica particulara. Aceasta solidaritate era ceruta de faptul ca lupta economica nu se mai desfasura "de la persoana la persoana ci de la organizare la oraganizare" (2 ; 3). Modelul spre care s-au indreptat principalele state europene a fost cel american. Aspiratia spre americanizarea economica a Europei a fost, in mare parte, legitima caci nicaieri in lume nu s-a experimentat mai mult ca in S.U.A. in ceea ce priveste restructurarea rationala a activitatilor de productie, schimb si de consum, gestionarea administrativ stiintifica a intreprinderii etc. Europa avea nevoie de marirea valorii utile a fortei de munca mai ales in conditiile unei accentuate crize a bratelor de munca determinata de pierderea atator vieti omenesti in anii conflagratiei. Prin introducerea pe continentul european a principiilor taylerismului s-a rezolvat aceasta problema deoarece si economiile europene au inceput sa rationalizeze raporturile dintre folosirea optima a utilajului, divizarea lucrului dupa criteriul eficientei optime, si consumul de materii prime, combustibil, finante si forta de munca. (3 ; 512) Nevoia de noi modele pentru economia europeana era justificata de Max Weber prin necesitatea organizarii rationale a muncii si restabilizarii activitatilor economice (4 ; 13-15). In Romania o serie de mari spirite ale timpului cereau remodelarea si regandirea economiei. Nicolae Iorga vorbea la inceputul deceniului patru de adaptarea "ritmului american in Europa (5 ; 194) iar Mihail Manoilescu cerea in Parlamentul Romaniei masuri pentru organizarea muncii, care, inevitabil conducea la ordonarea societatii (1 ; 43). In confruntarea de modele si doctrine in plan teoretic la diferite Congrese si reuniuni ale specialistilor dar si in plan aplicativ cea mai mare sansa a avut-o liberalismul care a dominat nestingherit in economie toata epoca moderna, desi gravele consecinte ale razboiului i-au deschis perspective sumbre dar pe care le-a depasit dupa grava criza economica din anii 1929-1933. Modelul liberal a reprezentat vectorul principal al gandirii economice, in confruntarea cu alte doctrine si modele economice chiar daca dupa Versailles el a trebuit sa-si adauge la paradigmele de baza unele particularitati cum au fost sporirea intervetionismului etatist in economie, sublinierea scopului de utilitate publica, organizarea productiei industriale, compunerea principiului individualismului in folosul statului si al colectivitatii, stabilirea unui regim de circulatie si de distributie apropiat de idealul de dreptate. Prin acestea liberalismul s-a regenerat si s-a transformat in neoliberalism. Modelul se deplaseaza de la clasic la neoclasic in organizarea economiei, de la faza atotputerniciei intreprinzatorului particular la aceea a implicarii statului. (6 ; 86) Neoliberalismul, deci, a reprimit bagajul teoretic al liberalismului, renuntand la tezele circumstantiale depasite si a mentinut tot ceea ce era peren. Acest model, in noile realitati aparente in primii ani postbelici, era mai apropiat de cerintele economiei moderne si dinamice, si a dovedit ca ridicarea prestigiului material si spiritual al Europei nu putea avea loc decat prin valorificarea maxima a bogatiilor naturale si a resurselor umane. Interventia statului in economic a fost dictata de noile practici din relatiile economice mondiale - protectionismul in primul rand, dar si de atenuarea ..... de corelarile fiscalitatii cu inflatia etc... Formele concrete de interventie a statului in economie au diferit de la un stat la altul, in raport de conditiile si traditiile social-economice din fiecare tara. Modelul de economie dirijata a fost inspirat de ideologiile totalitare de stanga - bolsevismul - si de dreapta - fascismul si nazismul -. Natiunea si sensurile economiei dirijate, ca non model economic s-au impus in Est prin consolidarea statului sovietic si in vest in conditiile aparitiei si declararii crizei economice mondiale. (1 ; 64) Penetratia modelului planificarii, influentata, in parte, de efectele aplicarii lui in URSS si de eficienta si rapiditatea cu care fascismul a actionat in timpul crizei economice (1929-1933), va determina acumularea de argumente pro si contra pentru o disputa intre adeptii economiei de piata si cei ai economiei planificate. Printre alte modele care au circulat in teoria si practica economica europeana, a fost corporatismul. Acesta preconiza asocierea muncitorilor in corporatii in opozitie cu sindicatele si conducerea economiei prin metode dirijiste. Corporatismul, desi teoretic a fost studiat si in alte tari decat cea in care a aparut- Italia, n-a avut o coerenta suficienta pentru a constitui calea ideologica intermediara intre liberalism si etatism. (3 ; 157) Din punct de vedere al evolutiei principalelor economii in primii ani dupa incheierea primei conflagratii mondiale dezvoltarea a fost inegala si cu efecte diferite de la o tara la alta. Dovada ca, in anul 1925, fata de 1913, luat ca nivel antebelic, indicele productiei a fost de 121,6 la global, de 103,5 in Europa si de 148,o in S.U.A. (1 ; 74). Succesul economiei americane s-a datorat "abundentei capitalurilor", cresterii puterii de cumparare si procesului de concentrare a productiei si capitalurilor sub raportul progresului tehnic si stiintific. Abundenta capitalurilor americane a facilitat plasamentul dolarilor in afara tarii, bancherii americani dorind sa devina si bancherii lumii. Exemplu este cresterea de la 7 miliarde de dolari plasati in strainatate in 1919 la 17 miliarde in anul 1929. In afara de beneficiile pe care le-au adus aceste capitaluri americanilor, ele le-au permis acestora sa controleze sursele de materii prime indispensabile tarii: petrol, cauciuc, cupru, nitrati. In Mexic, de exemplu, jumatate din intreprinderile economice apartineau, in acest timp, americanilor. (7 ; 132) Economia S.U.A a intrat in faza "capitalismului bunastarii". Toate sectoarele economiei cunosc o dezvoltare importanta. Cea mai dinamica a fost industria automobilului. De la 4000 de vehicule care se produceau in 1900, ea ajunge la 1.500.000 in 1921 si la peste 4.800.000 in 1929. Industria constructiilor s-a dinamizat in perioada prosperitatii si a aparitiei blocurilor "zgarie nori". Automobilele, industria electronica si aviatia au stimulat dezvoltarea noilor surse de energie, electricitatea si petrolul. Productia de petrol creste de la 33 milioane tone in 1913 la 138 milioane tone in 1929. Economia statelor europene cunoaste o perioada de prosperitate insa sprijinita pe o fundatie nepermanenta si precara care s-a prabusit brusc. (1 ; 73) Ea n-a putut sa tina pasul cu economia americana si pentru ca o mare parte a productiei a fost orientata spre reconstructia a tot ceea ce razboiul a distrus sau ruinat. Avansul economiei europene luata ca intreg a fost intarziat cu opt ani, aceasta insemnand ca volumul productiei din 1929 a totalizat ceea ce s-ar fi realizat in 1921 daca n-ar fi fost razboiul si daca ritmul de crestere anterioare anului 1914 s-ar fi mentinut. Luate insa separat, unele state de pe continent au fost mult mai sever afectate, ceea ce-a determinat ca insasi opera de refacere si de dezvoltare sa difere prin rezultate. In Marea Britanie, de exemplu, dificultatile economice s-au prelungit aproape un deceniu. Aici, cerintele de razboi au impus accentuarea interventionismului de stat ilustrat prin protejarea, prin masuri vamale, unor industrii si pentru control deplin asupra cailor ferate si asupra sectorului minier. Dupa razboi, pana la aparitia crizei mondiale, economia engleza, trecuta in regim de pace, a avut de infruntat mari dificultati in folosirea bratelor de munca demobilizate, restabilirea progresului in productia de carbune si metalurgie. Urmarea, productia de carbune a scazut de la 240 milioane tone in 1920-1924 la 227. milioane tone in etapa 1925-1929. Productia in metalurgie a scazut de la 9,2 milioane tone la 6,3 milioane la fonta si de la 9,7 la 7,4 milioane tone la otel pentru aceeasi perioada. Din aceasta pricina valoarea exportului britanic a reprezentat doar 37% in anul 1929 din nivelul anului 1913. Ponderea de 14% pe care o avea Anglia in comertul mondial in 1928 era sub nivelul antebelic cu doua procente. (9 ; 30) La randul ei, Franta, dominata de ideea ca, dupa marea revolutie din 1789, destinul Europei era legat de destinul ei, a aratat interes pentru dezvoltarea economica. Criza de readaptare la economia de pace a fost depasita pana in anul 1924. Dupa aceasta data unele ramuri - metalurgia, constructia de masini, industria de masini aeronautice etc. - au cunoscut cresteri semnificative. Productia de carbune a crescut de la 34. milioane tone in anii 1920-1924 la 52 milioane in perioada 1925-1929, cea de otel pentru pentru aceeasi perioada, de la 1,8 la 9,4 milioane tone. Pentru Germania, primii ani de dupa conflagratie au fost deosebit de dificili. Redresarea financiara din 1924 si "ghiftuirea" cu capitaluri straine a economiei germane (9 ; 10) au determinat cresteri importante in sectoare ale economiei germane. In intervalul 1925-1929, Germania a produs mai mult carbune si otel decat Franta si Anglia la un loc. Flota comerciala a urcat rapid pe locul patru (dupa SUA, Anglia si Japonia). Tarile mijlocii si mici din Europa au cunoscut evolutii diferite din punct de vedere economic. Belgia, Olanda, Danemarca, Norvegia, au cunoscut un boom economic iar in alte perioade mai dificile fiind necesara interventia Ligii Natiunilor pentru a se redresa , cum a fost cazul in Austria si Ungaria. In Romania politica liberala "prin noi insine", a condus la o crestere economica evidenta si la aparitia de mari unitati industriale: I.A.R. - Brasov; Malaxa - Bucuresti; Uzinele Copsa Mica si Cugir etc. Dezvoltarea economica a lumii in primul deceniu postbelic a fost brusc stopata de criza economica declansata de marele crah financiar de pe Wall Street. Al doilea deceniu interbelic a inceput cu o puternica criza, care a avut
un impact si consecinte nemaiintalnite pana atunci in
economia mondiala. Asa numitele cicluri de avant si de declin erau cunoscute
inca din secolul al-XX-lea. La inceputul anilor 20, un economist
rus, N.D. Kondratiev, ulterior una din victimele epurarilor staliniste, a descoperit
un model de dezvoltare economica incepand de la sfarsitul
secolului al XVIII-lea printr-o serie de "valuri lungi". Prin teoria
sa, el a precizat ca "valul lung" al economiei mondiale, trebuia sa
ajunga in punctul cel mai de jos la sfarsitul primului deceniu interbelic.
(10 ; 109) Mai intai, analizand productia intr-o alta maniera, Keynes a conchis stabilirea echilibrului economic si utilizarea deplina a fortei de munca, era imperioasa interventia statului. Aceeasi analiza s-a ingaduit sa cunoasca mecanismul de functionare a productiei materiale, oferind puterii centrale un indreptar legitim de interventie intr-o viata economica intr-o continua schimbare, fara de care nu puteau avea loc urmari favorabile pe toate planurile. Esenta politicii economice dirijiste preconizate de J.M. Keynes a constat in luarea si aplicarea unor masuri de control menite a determina o concordanta intre inclinatia spre consum si imboldul la investitii, pentru a statornici un volum global de productie cat mai apropiat de nivelul corespunzator ocuparii depline a fortei de munca. Peste teorii si principii multe state au apelat la modelul dirijist ca la singura alternativa care ar putea evita cutremurele sociale si inlocuirea integrala a liberalismului cu o economie sub regim politic autoritar. Gradul, formele si denumirea dirijismului, ca expresii ale intervetionismului etatist, au diferit de la un stat la altul in raport de context istoric, de stadiul de dezvoltare si de puterea de intelegere a conceptului. (1 ; 133) In Germania, implicarea statului in economie s-a facut in numele national-socialismului exprimand dirijismul de natura totalitara, mai ales in timpul lui A.Hitler, ridicat pana la aberante metode de exterminare a unor categorii de cetateni dupa criterii etnice, rasiale. In Italia, interventionismul etatist s-a manifestat in varianta dirijismului corporativ cu grave incalcari ale democratiei. Modelul totalitar al dirijismului a fost autoritar in Germania, Romania, Ungaria si corporatist in Italia. In URSS, interventia statului in economie s-a bazat pe mecanismul planificarii economice. Aici planificarea a fost dusa pana la extrem prin inlocuirea mecanismelor normale de piata si preturile variabile cu un set arbitrar de preturi. In statele cu traditii democratice, incercarile extreme de control politic in economie nu au dat rezultate, intrucat au continuat sa practice, chiar in conditiile aplicarii modelului dirijist, o politica derivata din constitutionalismul liberal. In plus, daca noua orientare a cerut statului sa dirijeze economia, nu a pretins catusi de putin sa substituie regimul capitalist cu unul de socializare tip marxist sau cu unul totalitar. Expresia cea mai elocventa a dirijismului liberal a fost New-Deal-ul american lansat de presedintele Fr. D. Roosevelt. In discursul pronuntat de acesta la Conventia democrata de la Chicago, pe 2 iulie 1932, lansand ieea New-Deal-ului afirma: "Va chem, si ma angajez eu insumi, sa realizam o noua impartire a cartilor pentru poporul american. Ca toti cei de fata sa fim noi insine profetii unei noi ordini, a competentei si curajului. Este mai mult decat o campanie politica, este o chemare sub arme". (7 ; 239) In conceptia presedintelui american fenomenele de criza nu puteau fi inlaturate decat prin stoparea scaderii preturilor si cresterea profiturilor. O prima masura a fost luata la 19 aprilie 1933 cand si S.U.A abandoneaza etalonul aur, convertibilitatea dolarului in aur este suspendata, si a devalorizat dolarul cu pana la 50%. Alte masuri cuprinse in New-Deal: controlul preturilor, al creditului, al puterii de cumparare, remonetizarea partiala a capitalului. Totodata, statul a concentrat uriase fonduri pe calea imprumuturilor bancare in vederea subventionarii industriei si finantarea de lucrari publice, pentru redresarea somajului. Programul lui Roosevelt a fost apreciat drept "unul din proiectele cele mai revolutionare si cele mai importante in vederea controlului industriei ce-a fost vreodata elaborat in Statele Unite". (1 ; 145) Retinem aici, in concluzie, ca, pe pozitie de placa turnanta, criza din 1929-1933 a orientat societatea spre alte alte modele economice decat cel liberal, ca dupa parerea multor specialisti, criza economica a fost de conjunctura in apusul Europei, acolo unde societatea a inregistrat progrese evidente, si de repercursiune in estul si sud-estul Europei, zone in care procesul respectiv s-a aflat pe alte coordonate. Prin aceasta s-a produs o mutatie decisiva in istoria omenirii. Daca omenirea a scapat pana astazi de repetarea crizei de tip 1929-1933, meritul reveni, fara indoiala functiei noi pe care statul o indeplineste, responsabil principal al bunului mers al masinii economice. (3 ; 516) Pe de alta parte trebuie subliniat ca urmarile politice ale crizei din 1929-1933 au fost mai puternice si mai nefaste pentru omenire decat consecintele ei economice. Impactul crizei cu politica a fost deosebit de dur in Occident si Europa centrala. In Germania ea a dus la dictatura nazista, in Franta si Anglia a dus la dezagregarea executivului si instabilitate ministeriala (Paris) si la un reflux electoral in favoarea conservatorilor (Londra). Temerile politice au impiedicat cooperarea economica, esentiala in redresarea si restaurarea increderii. Preocuparile pentru indepartarea dificultatilor materiale si financiare au distras atentia oamenilor de stat de la pericolele politice iminente - revizionismul si revansardismul - si au izolat natiunile, prejudiciind speranta de securitate. 3. ECONOMIA IN PERIOADA PREMERGATOARE CELEI DE-A DOUA MARE CONFLAGRATIE MONDIALA. Solutionarea marii crize n-a dus cu sine si restabilirea factorilor care au
contribuit, anterior declansarii ei, la extinderea cooperarii internationale
si la o conlucrare normala a economiilor nationale. Va fi de acum inainte
imposibil de impiedicat cresterea protectionismului si disolutia sistemului
cooperarii internationale, fiecare stat intelegand sa duca numai
politica propriilor interese. Economia japoneza a cunoscut o redresare si apoi o crestere rapida dupa adaptarea unei politici inflationiste care a dus la ...industriala si la favorizarea exporturilor. Redresarea a fost spectaculoasa in domeniul industrial. Comenzile militare au impulsionat industria chimica, metalurgica si a constructiilor de masini, aeronautica si industria navala. Statistic aceasta a crescut in 1937 cu 173% fata de anul 1929. Numarul muncitorilor a crescut, pastrand aceleasi repere, de la 1,8 milioane de oameni la peste trei milioane.(7 ; 358) In Europa economia Marii Britanii a luat avant pana in 1937, cand productia a reprezentat 123,9% fata de 1929. Dupa un scurt declin ea s-a redresat in contextul angajarii in conflagratie. Pericolul pe care l-a perceput Franta dinspre militarismul german a facut ca sensurile economiei sa fie indreptate spre productia de razboi fara ca aceasta sa poata depasi cu adevarat declinul crizei. In 1939, nivelul economiei franceze nu atinsese inca nivelul din 1929. Aceasta ....economica s-a manifestat printr-o insuficienta a investitiilor, care au antrenat invechirea tehnologica si a franat capacitatea de productie. Fenomenul a fost mai accentuat in uzinele de armament si tehnica militara. La momentul declansarii celei de-a doua conflagratii mondiale Franta nu era economic pregatita pentru razboi. Acest lucru va determina si capitularea ei deosebit de rapida in fata masinii de razboi germane. In Germania, militarizarea economiei pentru a putea duce un razboi fulger ("blitzkrieg") a impus un ansamblu de masuri care sa faca posibil indeplinirea obiectivelor de politica externa. S-au luat masuri pentru cresterea productiei agricole si industriale si limitarea importurilor. Progresele industriei chimice au permis fabricarea produselor de inlocuire pentru benzina, cauciuc, fibre din bumbac ("ersatz-uri"). Aceste masuri au fost dublate de o uriasa mobilizare a fortei de munca prin intermediul corporatismului. Din 1935, prestarea unei munci a fost obligatorie pentru toti tinerii de ambele sexe si eradicarea somajului. In 1939, Germania a devenit, dupa S.U.A, a doua putere industriala a lumii. (1 ; 214) In URSS, politica planurilor cincinale a determinat o crestere a productiei industriale de 2,2 ori in 1937 fata de 1932 si de 5,9 ori fata de 1913. Interesant ca 80% din intreaga productie, in 1937, era realizata in intreprinderi noi sau total reconstruite, asigurand tarii un loc alaturi de Germania ca dinamica si locul doi in lume ca volum al productiei industriale. Decalajele de evolutie economica ca ritm si productie pe de-o parte si autarhia economica promovata pe de alta parte au incitat la "extinderea"teritoriala pentru acces si control la baze de materii prime si piete de desfacere. In momentul punerii problemei reampartirii zonelor de influenta, din suprafata de uscat a globului, sapte mari puteri detineau aproape 62%. Fata de pozitia ocupata in aceasta reampartire a sferelor de influenta si cea in ierarhia ecuatiei de putere Germania, Japonia si Italia se percepeau nedreptatite. Germania a cautat sa-si asigure accesul la solul si subsolul unor state din Europa Centrala si de Sud Est. Rezultatele obtinute la inceput prin penetratie pot fi cotate ca apreciabile, dar, totodata, estimate si ca precare, caci au fost dobandite in cadrul acordurilor de scurta durata. Lucrurile s-au agravat de indata ce in vara anului 1939 cercurile conducatoare engleze s-au aratat inclinate spre a recunoaste Reich-ului german o zona de influenta economica preferentiala in Europa de Sud-Est daca Germania se angaja pe viitor sa nu mai recurga la forta, oferta pe care A. Hitler a refuzat-o. (1 ; 220) Conducatorul celui de-al treilea Reich a dorit ca razboiul sa decida asupra locului si rolului pe care fiecare dintre marile puteri industriale il aveau in ierarhia raportului de forte si cat revenea fiecaruia in procente din zonele de influenta. BIBLIOGRAFIE 1. Saizu I., Tacu Al., Europa economica interbelica. Institutul european, Iasi,
1997. |
||||||
|
||||||
|
||||||
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite |
|