Limitata initial la cadrul restrans al Marii Egee , arta greaca se impune
treptat, datorita actiunilor de colonizare din secolele VIII si VII ,in
toata regiunea din jurul Marii Mediteraneene. Cuceririle lui Alexandru cel Mare
fac ca la sfarsitul secolului al IV lumea greaca sa se intinda la
est pana la granitele cu India ,la sud sa inglobeze tot Egiptul
si , mai ales, Imperiul persan. Totusi exista o profunda diviziune politica,
datorata prezentei foarte multor etnii. Dar, in aceasta diversitate rezida
o identitate culturala comuna, care face sa se poata vorbi de o arta greaca.
t8p3pf
Pana in secolul XX originile artei grecesti au fost invaluite in
mister, pentru ca in Grecia nu se gasisera urme din epoca pietrei. Acum
se stie ca nasterea artei grecesti isi are originea in confruntarea
mai multor civilizatii care ocupau bazinul oriental al Mediteranei.
Arta cicladica
Cea mai veche marturie artistica a lumii grecesti este arta cicladica. In
epoca bronzului vechi, Cicladele produc numeroase obiecte, in argila arsa
sau bronz ,dar cele mai frumoase manifestari artistice constau in producerea
de idoli cicladici. Aceste statuete din marmura reprezinta personaje puternic
stilizate .Aparent simple, realizarea lor tine seama de pastrarea riguroasa
a proportiilor, care le confera acest superb echilibru. In ciuda numeroaselor
ipoteze ale istoricilor, semnificatia lor ramane inca necunoscuta.
Catre sfarsitul mileniului II producerea lor scade.
Arta minoica
Perioadei de dominatie cretana, in jurul anului 1800 i.C., ii
corespunde construirea primei generatii de palate, intre care cel din
Cnossos si Malia. Aceste edificii sunt alcatuite dintr-o curte rectangulara,
in jurul careia se afla o serie de incaperi, de culoare pentru procesiuni,
si de sali de ceremonii. Palatele sunt puternic inspirate de modele orientale.
Dupa distrugerea lor brutala, pe aceleasi situri, in secolul VI i. C.
va fi reconstruita a doua serie de palate cretane. Ele reprezinta un plan similar,
peretii lor fiind acoperiti cu fresce magnifice, in culori stralucitoare.
Prin intermediul subiectelor religioase sau a motivelor florale se exprima bucuria
de a trai si spontaneitatea.
Ceramica pictata reia acelasi stil naturalist si vesel, delectand prin
reprezentari ale elementelor marine. Producerea micilor obiecte de lemn ,metal
sau fildes se facea la scara larga. Cretanii creeaza, de asemenea, minunate
piese de orfevrarie.
Arta miceniana
Atunci cand civilizatia minoica mai straluceste inca, sunt realizate
la Micene, in secolul XVI i. C. , doua mari morminte probabil princiare.
Intr-un mediu relativ sarac, opulenta lor uimeste. Aceste morminte contin obiecte
din metal pretios, dintre care multe provin din intreaga Europa ; creatiile
autohtone sunt decorate cu scene voit violente, intr-un stil aproape brutal.
Incepand din 1400 i. C. , dupa nimicirea Cretei micenienii construiesc puternice citadele fortificate, al caror aspect contrasteaza
cu deschiderea ampla, spre natura a palatului cretan. Peretii sunt formati din
blocuri imense de piatra, atat de mari incat, dupa cum spune
legenda doar ciclopii ar fi putut sa le transporte. In interiorul citadelelor,
palatele au dimensiuni reduse. Incaperea lor principala este construita
dupa principiul megaronului, aflat la baza viitoarei arhitecturi grecesti.
Au fost gasite cladiri funerare in forma „capatanei de zahar”
, rodul unei maiestrii deosebite, care impun prin amploarea lor.
Aparitia marii statuare si a arhitecturii in piatra
Sculptura se concentreaza pe doua tipuri precise : reprezentarea unui tanar
gol (kuros ) si a unei fete imbracate ( kore ) care constituiau punctul
de plecare al intregii statuare grecesti.
Aceste statui precum si acelea a perioadelor care urmeaza, erau pictate in
intregime. Sculpturile arhaice si-au gasit modele din statuara egipteana.
La inceput statuile nu sunt foarte exacte, lipsa detaliilor diminuandu-le
expresivitatea. Dar cu timpul figurile se anima, modelul devine mai realist.
Templele, edificii carora li se acorda toata atentia, incep sa fie construite
din piatra ; inca nu se foloseste mortarul, elementele componente fiind
fixate deseori prin suprapunere. Templul, initial format dintr-un megaron, precedat
de un pridvor, evolueaza ulterior pentru a se ajunge, in secolul VI la
un plan din trei parti. Acum templul prezinta un sanctuar format din trei nave
si destinat adapostirii statuii de cult. Cand este inconjurat de
un sir de coloane, pe cele patru laturi, se numeste peripter, iar atunci cand
coloanele se aliniaza pe doua randuri se numeste dipter.
Mai mult, in secolul VI sunt prezente cele doua mari ordine arhitecturale:
ordinul doric, care se raspandeste pe Grecia continentala (invadata de
dorieni in secolul IX ), si ordinul ionic, care se dezvolta pe insule
si pe tarmurile Asiei Mici ( in Ionia).
Templele dorice sunt masive. Constructia lor se bazeaza pe o rigoare arhitecturala
care acorda o importanta deosebita structurii in dauna decorului. Decorarea
lor exterioara inseamna transpunerea in piatra a unor elemente functionale
din lemn.
Ordinul ionic ofera un aspect mai suplu, punand accent, in mod intentionat,
asupra elementelor decorative. In Asia Mica, sub influenta Orientului,
se construiesc temple colosale, a caror reputatie este mare. Templele de pe
insule au dimensiuni mult mai mici.
Prima perioada a artei clasice
Ordinul doric domina creatia arhitecturala. Arhitectii se preocupa de problemele
arhitecturale ale constructiei pentru a-i da o expresie perfecta. Ei realizeaza
corectii care permit atenuare deformarilor datorate efectelor optice.
Incepand din anul 447 i. C. , constructia Partenonului marcheaza
apogeul acestei arhitecturi clasice. Datorita unei solutii ingenioase, Partenonul
devine modelul intregii creatii arhitecturale a celei de-a doua jumatate
a secolului.
Pe de alta parte, sculptorii renunta la conventiile arhaice, pentru a da statuarei
un ultim suflu vital care-i lipsea: miscarea. Prelucrarea bronzului se generalizeaza
si stapanirea tehnicii turnarii in ceara pierduta ii da mai
multa suplete.
La inceputul secolului V stilul sever isi pune amprenta austera
pe chipul acestor sculpturi.
La mijlocul secolului, acest stil evolueaza imperceptibil, spre primul clasicism,
reprezentat de cei trei mari sculptori ai secolului : Miron( Dicobolul ), Policlet
( Doriforul si Diadumenos ) si Fidas (friza Partenonului). Clasicismul incearca
sa creeze o impresie de perfect realism, construind un om ideal, care exprima
masura si armonie .
A doua perioada a artei clasice
Secolul IV i. C. este o perioada de tranzitie la arta elenistica. Arhitectura
dezvolta gustul pentru decor, mentinandu-si preocuparea pentru respectarea
proportiilor. Un al treilea ordin, cel corintic, apare in interiorul edificiilor
si amestecul stilurilor este tot mai frecvent . Arhitectura religioasa creeaza
un tip nou de mic edificiu circular a carui functie exacta nu se stie . In
acelasi timp arhitectura funerara renaste.
Sculptura abandoneaza severitatea rece de pana acum, abordand un
stil mai afectiv . Se dezvolta astfel un curent senzual care acorda o mare atentie
formelor sinuoase si gratioase. La mijlocul secolului Praxitele realizeaza primul
nud feminin: Afrodita din Cnidos.
In sculptura se manifesta o tendinta mai realista si zbuciumata , care
prefigureaza arta elenistica . Concomitent ia nastere arta portretului , care
nu corespunde spiritului caracteristic primei perioade.
Arta elenistica
In perioada elenistica apar numeroase orase noi , ceea ce permite triumful
arhitecturii civile in piatra . Aceleasi principii de simetrie si rationalism
guverneaza urbanismul, dar preocuparea arhitectilor ramane adaptarea constructiilor
la configuratia locului si a peisajelor. In aceasta privinta teatrele
sunt exemple magnifice.
Pretutindeni in oras cladirile pentru practicarea sportului, cele administrative
si culturale, ca si locuintele private sunt construite din piatra. Cea mai frumoasa
realizare a acestui urbanism elenistic este Acropola din Pergam . Arhitectura
evolueaza si in ceea ce priveste structura sa. Spre deosebire de rigoarea
clasica ,ea etaleaza gustul pentru ceremonii si pentru fast. Elementele sunt
deturnate de la valoarea arhitectonica pentru a satisface o preocupare tot mai
mare pentru decor.
Sculptura elenistica pune in evidenta o sensibilitate total diferita de
spiritul clasic. La sfarsitul secolului se face simtita o noua tendinta
expresionista , preocupata atat de musculaturi exagerate cat si
de subiectele legate de lupta si durere. Acest stil domina sculptura elenistica.
Arta portretului cunoaste un succes tot mai mare .
Marea pictura greceasca a epocii elenistice este reprodusa in frescele
de la Pompei . Pictorii stapanesc exprimarea tridimensionala .
Arta greaca dispare o data cu cucerirea romana , dar ecoul ei se va prelungi
inca mult timp, constituind o inepuizabila sursa de inspiratie pentru
curentele ce vor urma .
Bibliografie: Istoria Artei, Enciclopedia Rao