l3c14cc
· Perspectiva generala
Aceasta epoca in arhitectura a inceput odata cu dezvoltarea impetuoasa a stiintei
si tehnicii, si se caracterizeaza prin folosirea, in primul rand, a materialelor
artificiale produse in industria constructiilor: cimenturi Portland, materiale
ceramice diverse, oteluri de calitate superioara, sticla armata, materiale plastice
si, mai ales, betoane armate iar, ulterior, precomprimate. Folosirea pietrei
(travertine, marmura) se face numai la cladirile monumentale, ca placaje si
elemente de decoratie, iar lemnul este, in mare masura, industrializat prin
executarea de placi agglomerate, placi fibrolemnoase, melaminate etc. Industrializarea
contructiilor a insemnat totodata realizarea de elemente de constructie produse
in fabrici si montate direct pe santier. Tipizarea elementelor de constructie
si chiar a proiectelor a permis realizarea de constructii in serie, economice
si rapid puse in opera. Progresul stiintelor tehnice, in special al mecanicii
constructiilor, a avut ca urmare realizarea de noi forme structurale: constructii
in cadre, cu stalpi in V, suprafete subtiri, acoperisuri suspendate, corturi,
cupole geodezice, poduri suspendate de mari deschideri.
· Context tehnico-cultural
In perioada premergatoare revolutiei burgheze franceze (1789-1794) clasicismul
devenise preponderant in Franta si Anglia, concomitant cu raspandirea unor idei
materialist-mecaniciste si rationaliste in stiinta si filosofie. Conceptele
mecanicii newtoniene (1687) au dat nastere la noi cercetari si studii care au
avut ca urmare stabilirea bazelor teoriei elasticitatii (Robert Hooke, 1687?),
a principalelor teoreme ale staticii (P. Varignon, 1687), a hidrodinamicii teoretice
(D. Bernoulli, 1738), a problemelor de flambaj (Euler, 1749). S-au realizat
mari inventii tehnice ce au culminat cu inventarea masinii cu abur cu dublu
efect de catre James Watt in 1782. Aceasta inventie epocala a deschis caile
progresului ethnic si a marcat inceputul primei revolutii industriale.
Progresul tehnic si introducerea industriei mecanizate in toate ramurile de
activitate au jucat un rol important si in dezvoltarea si diversificarea constructiilor,
inexistente in trecut : cladirile industriale cu anexele lor, silozurile, turnurile
de racier, garile, tunelurile de mari lungimi, podurile feroviare si numeroase
alte tipuri de constructii.
Intrarea in functiune, in 1869, a canalului Suez a permis trecerea din Mediterana
in Marea Rosie si Oceanul Indian, iar realizarea canalului Panama, intre anii
1880-1914, a facut legatura dintre cele doua mari oceane, Atlantic si Pacific.
Canalul Kiel terminat in 1895 deschide calea dintre Marea Baltica si Marea Nordului.
Dezvoltarea rapida a retelei de cai ferate in Europa si America a necesitat
executarea unor noi tunele a caror constructie ridica probleme de mare complexitate
tehnica. In 1871 s-a inaugurat tunelul Frejus (Cenisio) in Masivul Cenis, cu
o lungime de 12,25km, care facea legatura intre Franta si Italia, iar in 1882
marele tunnel Saint Gothard, in Alpii Lepontini din Elvetia, ling de 15km. La
noi in tara, la sfarsitul secolului XIX s-a inceput construirea tunelului Mestecanis,
pe linia Darmanesti -; Vatra Dornei (1,65 km lungime), terminat in 1901.
Aparitia unor noi materiale de constructii, legate de dezvoltarea intensive
a metalurgiei, iar dupa 1860 a betonului armat, a contribuit de asemenea la
conceperea si proiectarea unor noi forme si structuri constructive care necesitau
alte mijloace de exprimare artistica. Materialele de constructii traditionale,
piatra si caramida, ca si vechile sisteme de executie, se bazau in special pe
masa materialului, pus in lucrare in cantitati mari, putand rezista astfel in
mod nediferentiat diverselor eforturi de compresiune, intindere sau incovoiere.
In felul acesta se realizau insa constructii massive, grele si costisitoare,
necorespunzatoare noii societati industrializate. Inginerul rus D.I. Juravski
(1821-1891) si separat matematicianul elvetian K. Culmann (1821-1881) au creat
o teorie a calculului grinzilor cu zabrele continue, iar V.G. Suhov (1853-1939)
a conceput si realizat contructii spatiale usoare formate din retele pentru:
bolti, turnuri de racirea lamelare; acestea au fost aplicate ulterior, in Germania,
la tipurile de acoperisuri lamelare Zellbau. Ing. D.I.Juravski si respective
inginerul Italian Luigi Cremona
(1830-1903) au avut contributii importante in domeniile rezistentei materialelor
si staticii grafice.
Daca despre o arhitectura industriala, in adevaratul sens al cuvantului, nu
se poate vorbi decat in sec.XX, constructiile industriale in sine puneau mari
probleme constructorilor care aveau nevoie de aportul mecanicii si calculul
structurilor pentru a putea face fata noilor tipuri de constructii. Abia in
secolul XX s-a pus problema colaborarii dintre inginer, tehnolog si architect
in realizarea unor ansambluri industriale rezistente, functionale si estetice.
· Exemple de constructii caracteristice acestei perioade
Depasindu-se epoca stilurilor baroce, de curte sau de salon, s-a ajuns la neoclasicismul si eclectismul secolului XIX “cu toate reluarile
sale numeroase in care romantismul cel mai dulceag se impaca cu arheologia stiintifica”
(Bruno Zevi). In stil neoclassic s-au realizat numeroase constructii si cladiri
monumentale dintre care citam : Altes Museum la Berlin (1824-1829), Arcul de
Triumf in Place de l’Etoile la Paris
(1806-1836), Buckingham Palace si British Museum din Londra, Opera din Paris
(1825-1898).
La noi in tara stilurile eclectice au fost reprezentate de un important grup
de monumente nobiliare sau domnesti (Palatul Stirbei si Palatul domnului Tarii
Romanesti Gr. Ghica, ambele in Bucuresti), religioase (biserica monumentala
Satu-Mare, incinta manastirii Tismana, refacuta intre anii 1844-1849, manastirea
Frumoasa din Iasi) sau cu character social-cultural (Ateneul Roman, Casa de
depuneri -; C.E.C., actualul Muzeu de Istorie al Romaniei, toate in Bucuresti,
Palatul Culturii din Iasi).
Un important architect roman din acea perioada care a militat pentru o anumita
tenta de originalitate a stilului utilizandu-se de motive din folclor si refuzarea
copierii directe a arhitecturii europene, a fost Ion Mincu. El a realizat in
Bucuresti urmatoarele cladiri : Casa Lahovari, Bufetul de la Sosea si Scoala
Centrala de fete (1894). El a fost membru fondator si presedinte al Societatii
Arhitectilor Romani si professor la Scoala Superioara de Arhitectura din Bucuresti
infiintata in 1897. Opera sa a fost continuata in secolul XX cu noi si autentici
valori de catre arhitectii Petre Antonescu,
N. Ghica-Budesti, Grigore Cherchez, Cristofy Cerkez.
· Dezvoltare constructiilor metalice
Revolutia industriala de la sfarsitul sec. XVIII ai inceputul secolului XIX
a stimulat si fabricarea otelului pudlat, malt mai indicat pentru executarea
constructiilor decat fonta, folosita pana atunci in diverse constructii dintre
care mentionam podul cu arce din fonta peste raul Severn in Anglia (1779) si
cupola catedralei Sf. Isaac din St. Petersburg in Imperiul Tarist. Podurile
suspendate construite incepand din 1796 in S.U.A. si din 1824 din Franta, Anglia
si Germania (podul de la Freiburg cu 256 m deschidere, 1834), podurile lui G.
Eiffel peste Duero in Spania (1877), viaductul de la Garabit din Franta (1880-1884),
cum si uriasa Galeria a Masinilor de la Expozitia Universala din Paris au demonstrate
posibilitatile aproape nelimitate ale utilizarii otelului in constructii.
Intre anii 1869-1883 s-a construit podul suspendat Broklyn din New York cu o
deschidere de 486 m, iar in 1890 s-a inaugurat celebrul pod de la Firth of Forth
cu o deschidere de 521 m, denumit si “Cathedral of Steel”.
Inginerul francez Gustave Eiffel (1832-1923) si profesorul rus N.A. Beleliubski
(1845-1922) sunt cei care au introdus otelul moale (turnat) in constructia podurilor,
fapt care a avut ca urmare o mare dezvorlate a constructiilor metalice. Pentru
constructorii romani este remarcabil faptul ca, numai dupa cativa ani de la
aplicarea acestui material, inginerul Anghel Saligny a realizat in 1897 podul
peste Dunare la Cernavoda, cel mai mare din Europa acelor timpuri, executat
in intregime din otel moale. In 1898 se inaugureaza Turnul Eiffel din Paris
proiectat si executat din otel de G. Eiffel, cu o inaltime initiala de 300,60
m.
Un moment importat in evolutia arhitecturii moderne l-a constituit executarea
de catre Joseph Paxton (1801-1865), promoter al tehnicii metalului, a celebrului
Pavilion central de la Expozitia Universala din Londra, cea mai mare constructie
metalica executata pana atunci din fier si sticla. Chiar daca aceasta constructie
nu mai exista astazi, ea a marcat punearea in evidenta a structurii constructiei
si folosirea suprafetelor vitrate mari, elemente constitutive ce anticipau noua
arhitectura. Aceasta cu atat mai mult cu cat primele blocuri inalte executate
de William Le Baron Jenney in 1879 la Chicago, cu schelet metalic, erau imbracate
in zidarie, mascand astfel structura constructive. Precursorul Scolii de la
Chicago, Henry Hobson Richardson (1838-1886) urmat de Louis Henry Sulivan (1856-1924)
si John Wellborn Root (1850-1891) sunt cei care in blocurile inalte in ultimul
deceniu al sec. XIX la Chicago anticipeaza noul stil al arhitecturii americane.
In Europa, Hendrik P. Berlage (1856-1934) prin opera sa principala Bursa din
Amsterdam obtine efecte inedite lasand aparente materialele componente (caramida
si otelul) si structura (cupola metalica). In 1893 Suhov construieste sarpanta
metalica a acoperisului din orasul Viks cu suprafete autoportante cu dubla curbura,
iar trei ani mai tarziu, constructia salii de expozitie din Nijni-Novgorod.
Aparitia betonului armat a facut ca acest nou material de constructie sa ia
locul metalului in aproape toate ramurile constructiilor, pana in deceniul trei
al sec. XX, cand reincepe epoca zgarie-norilor cu structura de otel.
· incentive epocala: betonul armat
Primele incercari 1867 ale gradinarului francez Joseph Monier de a executa
unele elemente de constructii din beton armat au dus destul de repede la crearea
noului material de constructii, produs artificial rezultat din ciment, pietris
si apa cu armature de otel capabil sa ia orice forma putand fi fabricat pe loc
in incinta santierului.
In evidentierea calitatilor betonului armat trebuie mentionat in primul rand
aportul principalului component -; cimentul -; fabricat in 1824 dupa
un nou procedeu de catre englezul Joseph Aspdin (1779-1855). Acesta a patentat
cimentul Portland, obtinut din calcar si argila, materii prime transformate
in pasta uscata si arsa pana la degajarea completa de dioxid de carbon (900-1000
grade Celsius) si apoi macinata fin. Aspdin a infiintat prima fabrica de ciment
Portland in Wakefield, Anglia.
Betonul armat a urmat o dezvoltare rapida, mai ales dupa fundamentarea teoretica
a calculului si realizarea de noi tipuri de constructii de catre M. Koenen 1886,
W. Doehring 1888, Francois Hennebique (placi cu nervure de beton armat, 1892),
Robert Maillart (plansee-ciuperca, 1910), F.Dischinger (panze subtiri cilindrice
de mari deschideri, 1922).
Infiintarea in 1881 a Scolii Nationale de Poduri si Sosele din Bucuresti a dat
nastere corpului ethnic de ingineri romani, formandu-se de la inceput o pleiada
de straluciti constructori: Anghel Saligny (1854-1925), Ion Ionescu (1870-1946),
Gh. Filipescu (1882-1937), Elie Radu
(1853-1931). Tara, pe vremea aceea, eminamente agricola, Romania a fost printer
primele in lume in constructia de silozuri, situatie confirmata si de faptul
ca in celebra lucrare a profesorului F. von Emperger “Handbuch fur Eisenbetonbau”,
aparuta la Berlin in 1913, intregul capitol despre silozuri (194 de pagini)
este elaborate de inginerul roman S.Soru din Bucuresti. Inginerul A. Saligny
foloseste, pentru prima oara in lume, betonul armat prefabricat la constructia
silozurilor de cereale de la Braila (1884-1888), Galati (1889) si Constanta,
existente si astazi. Istoria constructiilor cunoaste putine lucrari de o astfel
de amploare executate din beton armat pana in anul 1900.