A.D. XENOPOL b5h8hg
Filosof al istoriei
- Referat Istoriografie Romaneasca -
A.D. XENOPOL
Filosof al istoriei
Alexandru D. Xenopol, personalitate proeminenta a culturii romanesti,
s-a nascut la 24 martie 1847 in Iasi. Dupa absolvirea liceului in
orasul natal, a realizat studii universitare de filozofie, drept si istorie
(1867-1871). Ca urmare, a devenit doctor in drept la Berlin, apoi doctor
in filozofie la Giessen, in acelasi an, 1871, fiind puternic influentat
de savantii germani.
Reintors in tara, Alexandru D. Xenopol a intrat in magistratura,
fiind, in 1872, prim-procuror al Tribunalului din Iasi, iar din 1883 s-a
integrat, ca profesor, Universitatii din Iasi, avand preocupari intelectuale
multiple. Istoric, filozof al istoriei, economist, literat, pedagog, jurist,
sociolog, profesor, Alexandru D. Xenopol a fost ales in 1893 membru titular
al Academiei Romane. Intre 1898-1901 devine rector al Universitatii
din Iasi.
Ca om de stiinta, cu deosebire pentru domeniul istoriei, in 1900 era membru
de onoare al Societatii de Arheologie din Bruxelles, urmand acelasi titlu
primit de la Societatea Academica din Cernauti (1901), membru al Institutului
International de Sociologie (1903), titular al Academiei de Stiinte Morale si
Politice din Paris (1914), vicepresedinte al Societatii de Sociologie din Paris
(1916).
Pentru istoriografia romaneasca, Alexandru D. Xenopol este un adevarat
corifeu al modernismului, plasat, ca temporalitate, intre Independenta
si Marea Unire. In lucrarile sale a analizat, pe baza unei ample documentari,
traditionalitatea autohtonilor in contextul antichitatilor europene, apoi
structurile medievale, evenimentele de seama din secolele XVIII-XIX, toate acestea
regasindu-se in opera sa fundamentala. Primele decenii ale veacului XX,
judecate cu maturitatea si eruditia savantului de renume mondial, sunt, de asemenea,
reliefate in scrierile sale.
S-a aflat intotdeauna intr-un fertil dialog cu invatatii renumiti
ai Europei, prin intermediul forurilor stiintifice istorice, care i-au acordat
deseori premii de excelenta, alaturi de Academia Romana. A murit la 27
februarie 1920 in Bucuresti.
Inca din anii de inceput ai activitatii stiintifice, Alexandru D.
Xenopol s-a remarcat prin analize istorice, cu valoare incontestabila, publicate
in revista Convorbiri literare. Dintre acestea se impune scrierea Teoria
lui Röesler. Studiu asupra staruintei romanilor din Dacia Traiana,
aparuta in 1884 (300 de pagini). Pe aceeasi tema a publicat la Paris,
in 1885, lucrarea O enigma istorica. Romanii in Evul Mediu.
Sunt demonstratii veridice privind temeinicia, pe baza criticii moderne, a autohtoniei
si continuitatii romanilor in spatiul nostru traditional, carpato-dunarean.
In perioada 1888-1893, Alexandru D. Xenopol a tiparit la Iasi opera fundamentala:
Istoria Romanilor din Dacia Traiana, avand sase volume si totalizand
aproape 4000 de pagini. Este prima prezentare sistematizata, analitica si complexa
a istoriei romanilor, din toate provinciile traditionale, incepand
tratarea problematicii din cele mai vechi timpuri pana la unirea din anul
1859.
In scopul finalizarii acestei sinteze, autorul a realizat cercetari indelungate
in arhive si biblioteci din tara ori din strainatate, publicand
anticipat diverse studii referitoare mai ales la izvoarele si institutiile istorice
romanesti.
In elaborarile sale surprinde structurile societatii romanesti,
dinamica evenimentelor, cauzalitatea si finalitatea acestora. De asemenea, prezinta
aspecte fundamentale proprii vietii sociale, economice, politice, administrative,
culturale si religioase, definitorii pentru romani, urmareste evolutia
activitatii umane, productiile si bogatiile acestui spatiu geo-istoric, reliefeaza
categoriile sociale, starea si evolutia taranilor, mestesugarilor, breslasilor,
targovetilor, orasenilor sau a marilor proprietari funciari.
Un loc important se acorda structurilor institutionale, proprii statelor romanesti,
cum au fost cele integrate activitatilor juridice, financiare, scolare, cutumiare,
militare, intelectuale, face referiri la stiinta, biserica, la politica interna
si externa.
O asemenea vasta problematica este integrata analizei de ansamblu asupra spatiului
romanesc, evolutiei continue si unitare a acestuia, din antichitate, pana
in etapa moderna. Cercetarile si concluziile sale demonstreaza crezul
istoricului in adevarul referitor la „Staruinta neintrerupta
a romanilor in Dacia Traiana…, din trecut s-a dezvoltat prezentul,
si care este directiunea ce apartine viitorului”.
Abordand importanta teoriei in istorie, considerata ca una din principalele
caracteristici ale acesteia, Alexandru D. Xenopol a insistat asupra perioadei
cand a aparut ideea unitatii nationale in constiinta poporului roman.
Pornind de la asemenea filozofie, prezinta, in esenta, factorii favorabili
ce au calauzit unitatea genezei romanesti, traversand vremurile
si ajungand la oportunitatea unitatii politice in timpul vietii
sale.
Viziunea savantului a devenit o realitate incontestabila, realizandu-se
cand se afla inca in activitate stiintifica, dorintele lui
fiind insa argumentate prin Istoria romanilor din Dacia Traiana
cu un avans temporal de trei decenii.
In Introducerea de la primul volum al sintezei amintite, tiparit in
1888, preciza printre altele: „Poporul roman nu poate nabusi o speranta
ce incolteste in el, de cate ori isi arunca ochii spre
toate acele parti unde rasuna graiul romanesc, anume ca din paturile adanci
ale unui viitor oricat de indepartat, va rasari odata frumosul arbore
al unirii tuturor romanilor; ca pe cat se intinde graiul lor
comun, se vor injgheba si interesele lor comune; ca granitele Statului
vor cadea odata impreuna cu acelea ale nationalitatii lor”.
Opera lui Alexandru D. Xenopol, desi unitara ca sens, se structureaza pe cateva
sectiuni distincte. Prima dintre acestea constituie marile sinteze, in
care cuprindem: Istoria romanilor din Dacia Traiana, editata, asa cum
s-a precizat, la Iasi, intre 1888-1893, avand: volumul I, 623 de
pagini, volumul II, 590 de pagini, volumul III, 680 de pagini, volumul IV, 663
de pagini, volumul V, 770 de pagini si volumul VI, 668 de pagini, la care sunt
adaugate un numar de sapte harti; Histoire des Roumains de la Dacie Trajane
depuis les origines jusqu’a l’Union des Principautés en 1859,
aparuta la Paris in 1896, doua volume, insumand 1132 de pagini
si trei harti, cu o prefata a intelectualului liberal Alfred Rambaud (1842-1905),
cel ce a coordonat elaborarea lucrarii Istoria generala din secolul IV pana
in zilele noastre, 12 volume, la care a colaborat inclusiv Alexandru D.
Xenopol; Istoria romanilor din Dacia Traiana, editata la Iasi intre
1896-1912, in 13 volume, si Les Roumains -; Historie, Etat matériel
et intellectuel, publicata la Paris.
Cea de a doua sectiune a operei lui Alexandru D. Xenopol reprezinta subiectele
ce abordeaza filozofia istoriei. Printre acestea inscriem: Les principes
fundamentaux de l’histoire, lucrare aparuta la Paris in 1899; Principiile
fundamentale ale istoriei, volum editat la Iasi in 1900 si La theorie
de l’histoire, carte publicata la Paris in 1908, la care se adauga
Studii economice, culegere tiparita la Iasi in 1879.
Sectiunea a treia din discursul istoriografic al lui Alexandru D. Xenopol are
tenta polemica si documentara. Aici se pot incadra: Teoria lui Röesler.
Studii asupra staruintei romanilor in Dacia Traiana, Iasi, 1884,
ca replica la lucrarea Romanische Studien, elaborata de istoricul german
Robert Röesler (1840-1881), aparuta la Viena in 1871; Une énigme
historique. Les Roumains au moyen age, Paris, 1885; Etudes historique
sur le peuple roumain, Iassy, 1887; Romanii si Austro-Ungaria, Iasi, 1914,
precum si numeroasele articole sau luari de pozitie in reuniuni stiintifice
nationale ori internationale pe aceeasi tema.
Exista, de asemenea, cea de a patra sectiune a scrierilor lui Alexandru D. Xenopol,
cuprinzand o tematica diversificata, referitoare, de exemplu, la domniile
lui: Stefan cel Mare (1871), Constantin Brancoveanu si Dimitrie Cantemir
(1886), Scarlat Callimachi (1897), Alexandru Ioan Cuza (1903) sau despre Nicolae
Kretzulescu (1915); amplele referiri la confruntarile militare dintre rusi si
turci, prezentandu-se urmarile acestora pentru Tarile Romane (1880);
luptele politice interne intre Draculesti si Danesti (1907), sau Istoria
partidelor politice in Romania (1910).
Asemenea lucrari au cunoscut ulterior mai multe editii, bibliografii adnotate,
interpretari filozofice si istoriografice, iar in 1972 a aparut volumul
Alexandru D. Xenopol. Studii privitoare la viata si opera sa, care a fost coordonat
de Leonid Boicu si Alexandru Zub.
Totodata, in cadrul Institutului de Istorie din Iasi al Academiei Romane,
care poarta numele marelui invatat, spiritul si faptele sale sunt permanent
pilduitoare pentru generatiile actuale de cercetatori.
Asiduitatea lui Alexandru D. Xenopol de a explicita evenimentele istorice, investigand
noi modalitati care sa structureze istoria si filozofia istoriei, il plaseaza
printre cei mai importanti ganditori europeni ai perioadei respective.
Originala este teoria „scrierilor istorice”, argumentata in
lucrarile amintite mai sus Les principes fundamentaux de l’histoire, publicata
la Paris in 1899, si La theorie de l’histoire, aparuta tot in
Capitala Frantei, in 1908.
Conform acestei teorii, faptele istorice decurg unele din altele si, prin legaturile
cauzale dintre ele, se inlantuie in „serii istorice”,
ceea ce constituie esenta continutului si derularii existentei umanitatii. Ca
modalitate concreta, Alexandru D. Xenopol aduce in prim-plan evolutia
poporului roman cu domenii esentiale pentru o natiune: etnogeneza, stabilitatea,
unitatea, institutionalitatea, demografia, economia, viata politica, stiintifica,
religioasa si relatiile internationale.
In elaborarea conceptiei sale asupra istoriei, Xenopol pleaca de la distinctia
dintre faptele coexistente, care se raporteaza la spatiu si faptele de succesiune,
care se dezvolta in timp, distinctie pe care el o considera piatra unghiulara
a teoriei sale. Faptele coexistente se repeta, fara a se schimba si constituie
obiectul de studiu al stiintelor teoretice, iar faptele de succesiune se schimba
permanent, dar nu se repeta si ele dau specificul stiintelor istorice. In
cazul faptelor de coexistenta, scurgerea timpului nu modifica fenomenele, in
vreme ce in faptele de succesiune timpul intervine ca un element modificator
esential. Desi distinctia amintita determina deosebirea dintre stiintele teoretice
si cele istorice, intre cele doua genuri de fapte nu exista, dupa Xenopol,
un zid despartitor. Faptele de coexistenta repetandu?se, se pot transforma
pana la urma in fapte de succesiune, precum revarsarile reluate
ale unui fluviu dau nastere in final deltei sale, care?i o noua formatiune
geologica si geografica.
A.D. Xenopol socoteste ca stiintele istorice se refera si la fenomene materiale
si la cele spirituale. Vorbind de istorie, el nu o considera o stiinta particulara
oarecare, precum fizica sau chimia sau psihologia, ci un mod de conceptie a
lumei, modul succesiv, in opozitie cu modul coexistent. Istoria se indeletniceste
astfel cu fenomenele care sunt ceea ce sunt prin cursul timpului si acestea
se refera si la societate si la natura si la spirit si la lumea materiala.
Lucrarea Les principes fundamentaux de l’histoire s?a bucurat de o calduroasa
primire in multe tari europene unde erau in curs acute dezbateri
a problematicilor de filosofie a istoriei. Neokantienii Rickert si Windelband
vedeau in filosofia istoriei un teren de revigorare a filosofiei in
genere, iar Dilthey considera si el ca intemeierea ratiunii istorice este
o cale de rezolvare a crizei in care intrase filosofia. In raport
cu alti filosofi ai istoriei din acea vreme, Xenopol avea marele avantaj ca
opera sa in acest domeniu venea din partea unui mare si recunoscut istoric
pe plan national, cunoscut apoi si in Europa prin traducerile scrierilor
sale istorice, ca si prin studiile publicate in reviste straine de specialitate.
Asa se explica si ecoul lucrarii lui Xenopol de teoria istoriei, precum si prestigiul
statornic de care s?a bucurat de atunci incoace savantul roman.
