La sfarsitul celui de al Doilea Razboi Mondial, spre deosebire de Primul, cand legaturile Occident-Orient erau largi si au functionat pana la granitele cu U.R.S.S.-ul, asigurand pacea interna si securitatea internationala a multor natiuni din Europa Centrala si Rasariteana, lucrurile au evoluat sau mai precis au involuat intr-o directie drastica, democratia s-a oprit undeva la vest de Oder- Neisse, in acest spatiu central-oriental generalizandu-se tiranie rosie de tip stalinist. Moscova si Gulagurile ei s-au revarsat spre tarile si popoarele controlate de Armata rosie unde au inceput sa fie distruse societatile civile incompatibile cu regimul comunist-parinte deoarece s-au bazat, in sistemul economic, pe proprietatea privata si in cel politic pe principiul separarii puterilor in stat, pe

drepturile si libertatile omului si ale cetateanului, pe cele ale partidelor politice, ale diferitelor biserici si confesiuni si ale asociatiilor si organizatiilor infiintate de ele, pe activitatea unor sindicate nationale sau pe ramuri ce actionau liber si aparau tot asa interesele membrilor lor. Societatea civila, singura compatibila cu democratia, alegea si controla statul si nu invers si, tocmai de aceea, in conceptia bosevica ea trebuia sa fie distrusa in tot spatiul Europei Centrale si Rasaritene controlat de rusi pentru a face loc tipului monopolist de Stat-Partid. Comisarii politici si serviciile speciale sovietice, la adapostul Armatei Rosii, au acordat o mana de ajutor eficienta tovarasilor lor din Ungaria, Bulgaria, Polonia, Romania, Cehoslovacia, in distrugerea sperantei refacerii democratiilor si societatilor civile de tip occidental. De fapt, aici s-a operat distrugerea regimurilor de dictatura militara si fascista de diferite nuante in favoarea exclusiva a regimurilor comuniste totalitare de acelasi tip stalinist. y7t24tx
Cei eliberati de sovietici, fie ca le-au fost dusmani sau prieteni, au simtit imediat binefacerile cu care i-au coplesit „eliberatorii” lor. Din 9 milioane de unguri, 600.000 au fost deportati si 200.000 nu s-au mai intors niciodata acasa. Multi si-au gasit moartea pe drum sau in lagare de tranzit, dar pe acestia nu i-a inregistrat nici o statistica. Comunistii bulgari au impuscat 2.138 de personalitati de prim rang incepand de la regenti, parlamentari, ministri, industriasi, judecatori pana la ofiteri superiori, politicieni, ziaristi si 30.000-40.000 de rangul al doilea lichidati in cadrul „epurarilor salbatice”: preoti, comercianti, functionari locali, invatatori, primari. Tovarasii de la Sofia s-au luat intr-un fel la intrecere peste decenii cu marele lor model -; Lenin -; si au reusit astfel ca, in cel mai scurt timp, sa-i faca „de ras” si sa-i depaseasca pe fostii lor exploatatori de clasa si de acasa care, intre 1923-1944, n-au reusit sa execute decat 5632 de oameni. Polonezii eliberati de Armata Rosie si de N.K.V.D. incep si ei -; sau mai precis reincep -; sa guste din deportarile efectuate de rusi mai ales daca au facut parte din Armia Krajowa ce asculta de guvernul de la Londra si nu din armata populara condusa de Zgmnunt Berling si controlata de rusi.

Tot ce nu era comunist sau prieten al Moscovei trebuia „pacificat” in Polonia pentru a deschide accesul la putere pentru comunistii polonezi, operatiune efectuata si controlata minutios si constant de generalul Ivan Serov si agentii sai, prin deportari, procese, detentii, executii. Generalul a excelat in asemenea domeniu si in anii 1939-1941 atat in fosta Polonie, cat si in Baltikum. Insa Moscova rosie a recurs si la alte metode mai „fine” sau mai „sofisticate” pentru a intari puterea si prestigiul comunistilor polonezi in tara sau cu scopul de a neutraliza, a diviza sau invrajbi nemultumirea si rezistenta celorlalti polonezi. Pentru teritoriile ocupate in 1939, Stalin, avand si consimtamantul marilor sai aliati occidentali, a oferit Poloniei asa-numitele teritorii recuperate, foarte dezvoltate economic, cu o bogata si evoluata civilizatie urbana si rurala de sorginte germana, din care au fost stramutati spre Vest 6.300.000 de nemti. In acelasi context au mai fost expulzati 2.900.000 de germani din Cehoslovacia,
200.000 din Ungaria, peste 100.000 din Jugoslavia si, in acest mod, Germania, vinovata direct de declansarea celui de Al Doilea Razboi Mondial, care a dus si a condus tancurile rusesti pana la vest de Oder-Neisse, si-a platit intr-un fel greselile si credintele in realizarea visurilor de suprematie si de dominatie din lebensraum-ul nazist.
In 1945, Partidul Micilor Agrarieni din Ungaria „si-a permis” sa castige alegerilor cu 57%, fapta grava in ochii comunistilor monopolitisti condamnati brusc sa fie minoritari in Parlament. In numai cativa ani, acest Partid care a dat presedinti de Consilii de Ministri si de Adunari nationale, ministri si deputati, primari ai Budapestei, a fost lichidat prin procese, arestari si executarea sefilor sai. Tovarasii mari sovietici i-au ajutat pe tovarasii mici unguri in aceasta munca de curatire a drumului spre puterea totalitara, intr-un mod deosebit si anume, pentru a le da mult curaj, l-au arestat, in 1947, ei insisi, pe Béla Kovacs, secretarul general al agrarienilor, pentru complot contra securitatii Armatei Rosii, si l-au dus in Uniunea Sovietica. Aceeasi soarta a impartasit-o si Partidul sau Uniunea Agrariana din Bulgaria care i-a ajutat pe comunisti sa acceada la putere

in 9 septembrie 1944 si a intrat in guvernul asa-zis de coalitie prin seful ei, Nicolae Petkov, devenit vice-presedinte al Consiliului de Ministri. Numai ca Petkov, un democrat adevarat si nu fals ca si colegii lui rosii de Cabinet, a realizat imediat cu cine a avut de-a face, si-a dat demisia si a organizat Opozitia Unita contre comunistilor. Acestia l-au arestat in plina sedinta a Adunarii nationale, imprena cu alti deputati, dovada ca bolsevicii n-au avut nici un respect fata de alesii poporului si n-au considerat pe nimeni imuni sau scutiti de condamnarile si gloantele lor. Arestat la 5 iunie 1947, a fost condamnat la moarte in 16 august, sub acuzatia de „complot armat” (in Parlament!) contra guvernului si spanzurat la
23 septembrie 1947. La proces, cand si-a auzit rostita sentinta de condamnare la moarte prin spanzurare, „in numele poporului bulgar”, Petkov a specificat si a protestat cu demnitate: „Nu! Nu in numele poporului bulgar. Eu sunt trimis la moarte din ordinul stapanilor vostri din strainatate, cei de la Kremlin sau din alte parti. Poporul bulgar, zdrobit de tirania sangeroasa cu care voi doriti sa falsificati justitia, nu va da crezare niciodata infamiilor voastre”.
Din „echipa rosie de soc” care l-a lichidat pe Petkov a facut parte si Traiko Kostov care a fost si el spanzurat doi ani mai tarziu de tovarasii lui de clasa si de idei. Procesele agrarienilor unguri au fost organizate sub egida ministrului comunist de justitie Laszló Rajk, lichidat si el in scurt timp la Budapesta. Lucretiu Patrascanu a fost si el ministru al Justitiei in timpul marelui proces al agrarienilor
(national-taranistilor) romani care a dus la lichidarea partidului si la condamnarea echipei Maniu-Mihalache, fiind si el arestat in 1948 si executat dupa moartea lui Stalin, cand asemenea acte au devenit foarte rare. Comunistul intelectual a deranjat insa chiar si in inchisoare echipa muncitoreasca din jurul lui Dej care a dispus impuscarea potentialului adversar in celula sa. Serviciile speciale sovietice si cele cehoslovace au trecut si la lichidarea unor figuri militare de notorietate publica ca generalul Heliodor Pika, mare patriot si democrat, prieten sincer al U.R.S.S.-ului in lupta antihitlerista comuna dar care n-a permis arestarea cetatenilor cehoslovaci refugiati pe teritoriul ei. El i-a enervat in mod

insistent pe securistii sovietici pe care i-a silit sa elibereze din gulaguri si din inchisori peste 10.000 de cehoslovaci.
Procesul impotriva lui Pika a fost organizat cu complicitatea securistului comunist de la Praga, Bedrich Reicin si intrucat bolsevicii indiferent de etnie si de nationalitate au intors intr-adevar lumea pe dos si din minciuna au facut adevar, l- au acuzat pe general ca a sabotat in favoarea britanicilor operatiunile armatei cehoslovace din U.R.S.S. in timpul razboiului, pe cand lucrurile au stat exact invers. Condamnat la moarte, Heliodor Pika a fost spanzurat la 21 iunie 1949 in inchisoarea din Plzen (Pilsen), iar Bedrich Reicin le-a marturisit prietenilor sai ca adevaratul motiv al lichidarii fizice a generalului a fost ca serviciile speciale sovietice au fost timorate si nelinistite de faptul ca acesta cunostea prea multe din secretele si ticalosiile facute de ei si le putea oricand divulga. Desigur, insusi Bedrich Reicin stia multe sau chiar prea multe despre serviciile de informatii sovietice, fapt ce l-a dus la streang si pe el trei ani mai tarziu.

Tot la Praga i s-a inscenat un proces public infam deputatului Partidului

Socialist National si primar in Brno, Iosef Podsednik care a fost condamnat in
1949 la 18 ani de temnita pentru activitate ilegala vizand rasturnarea prin violenta a regimului de „democratie” populara in legatura cu reactiunea externa. Partidul Socialist National din Cehoslovacia n-a avut nimic in comun cu national- socialismul german fiind un partid de structura social-democrata si profund umanista. Podsednik s-a laudat mereu ca este si partizanul ideilor lui Thomas Masaryk, adevarat parinte al democratiei ceholsovace si ca socialist a crezut la un moemnt dat ca era posibila si utila colaborarea cu comunistii. Convingand-se ca acestia erau departe de orice democratie si de umanism, Podsednik, asa primar de Brno cum era, a reflectat ca era preferabil s-o ia la fuga din calea comunistilor, dar, din solidaritate de partid, s-a decis sa ramana sa ia apararea si sa-i protejeze pe colegii lui care numai in Moravia numarul 60.000 de oameni. Totul a fost zadarnic, partidul a fost dizolvat si conducatorii lui s-au trezit sau in inchisoare sau au fost trimisi pe lumea cealalta. Printre conducatorii Partidului

Comunist Cehoslovac care au asistat si au ajutat din umbra ca procesul lui Podsednik sa iasa „bine” in stil comunist s-a numarat si Otto Sling care a ras zgomotos si cu satisfactie cand s-a pronuntat sentinta. In 1952, Otto Sling este condamnat la moarte si executat, iar in 1963 Iosef Podsednik iesea din inchisoare si vedea lumina zilei si o raza de libertate personala -; chiar daca era limitata si controlata -; dupa 15 ani de pedeapsa nemeritata. De aici se vede ca totusi cine rade la urma, rade mai bine, daca cumva social-democratului eliberat ii mai „ardea” de asa ceva sau se mai gandea la o razbunare fie ea si postuma sau morala.
Oricum, Podsednik a avut noroc ca a scapat cu viata intrucat alti conducatori democrati si socialisti au fost executati in 1950 in urma condamnarilor pronuntate de instantele de justitie dirijate de comunistii cehoslovci in colaborare cu serviciile secrete de specialitate trimise de Stalin. O
„performanta” pe cat de celebra pe atat de trista in organizarea represiunii politice din Europa a constituit-o spanzurarea liderei socialiste Milada Horavka. Femeie de mare curaj, cu dragoste de tara si de democratie, ea a fost inchisa si pe timpul regimului nazist de ocupatie cinci ani. Practic vorbind, si acest incident sau coincidenta de acest gen, demonstreaza -; daca mai e nevoie de asa ceva -; ca cele doua regimuri de dictatura bruna si rosie, seamana mult unul cu altul, prin reprimarea oricarui spirit democratic de libertate individuala si nationala si de demnitate umana, indiferent ca respectivele tiranii s-au aflat in fazele de intelegere sau de conflict acut. Pentru a-si impune monopolul puterii, bolsevicii si instantele judiciare comuniste din Cehoslovacia au facut totul pentru a distruge societatea civila prin lichidarea tuturor partidelor, a sindicatelor libere, a asociatiilor protestante si catolice ale caror sedii si averi bine constituite si minutios adunate au fost expropriate de Statul-Partid de la Praga. N-a rezistat nici marea asociatie sportiva Sokol (Vulturul), de veche traditie in miscarea pentru libertate si independenta nationala, care in 1948 numara inca 700.000 de membri, redusa si ea la neputinta si nefiinta de teroarea rosie.

O data cu distrugerea societatilor civile din Europa Centrala si Rasariteana s-a operat si lichidarea bisericilor unite cu Roma, arestarea episcopilor lor, dar si internarea sau persecutarea cardinalilor si episcopilor romano-catolici sau a ierarhilor si preotilor ortodocsi recalcitranti si lichidarea multor manastiri si ordine calugaresti de orice confesiune. Inchisorile si lagarele naziste „se intalneau” peste numai cativa ani si peste spatii cu cele comuniste sau mai precis erau revitalizate de acestea in sensul ca in numeroase cazuri adaposteau aceleasi personalitati. Episcopul de Litomerice din Boemia, Stepan Trochta, arestat in
1942 „s-a plimbat” pana la victoria antinazista prin campurile de concentrare de la Terezin, Mathausen si Dachau doar pentru ca in iulie 1954 sa fie condamnat de comunisti la un sfert de secol de detentie rosie. In 1942 a fost internat de nazisti si arhiepiscopul de Praga, Iosef Beran, in campurile de concentrare de la Terezin si Dachau pentru ca, in 1949, sa fie internat din nou in temnitele comuniste cehoslovace, iar cu un an inainte Primatul albanez, arhiepiscop de Shköder, murea in resedinta supravegheata sub „ingrijirile” atente ale politiei secrete. Arhiepiscopul de Durres, Vincent Prendushi, n-a mai apucat sa-si termine cei treizeci de ani de munca fortata la care a fost condamnat deoarece a fost trimis in eternitate in 1949 de catre temnicerii sai comunisti dupa ce, in 1948, episcopii Volai si Ghini au fost condamnati la moarte si executati. Iar daca se gasea cate un musulman ca juristul Mustafa Pipa care sa-i apere pe franciscani era si el executat imediat. Cardinalii Jozsef Mindszenty si Stepan Wyszynski ai Ungariei si Poloniei au facut si ei cunostinta cu inchisorile comuniste sau au fost consemnati in manastiri, in cele mai fericite cazuri, impreuna cu unii episcopi si cu multi membri ai ordinelor calugaresti franciscane sau dominicane.
La Praga, in 1952, serviciile cehoslovace speciale au organiyat impreuna cu sefii si omologii lor de la Moscova si un alt gen de proces politic public, de data aceasta, unul cu totul special, care a dus la arestarea si executarea capilor Partidului Comunist Cehoslovac. Stalin a obtinut „aprobarea” prealabila a lui Klement Gotwald, presedintele Republicii, pentru lichidarea lui Rudolf Slansky,

secretar general din 1945 si presedinte al „Grupului celor 5”, un organism special creat pentru a dirija represiunea rosie, vice-secretarii generali Bedrich Geminder si Iosef Frank, inchis si de nazisti intre 1939-1945, Ludvik Frejka, Rudolf Margolius, Karel Svab, Vladimir Clementis si altii. Opt sefi si ministri comunisti din
11 executati au fost evrei, iar Stalin se pregatea si la el acasa sa reprime un asa- zis complot evreiesc care s-ar fi intins si ar fi activat pe intreg teritoriul U.R.S.S.- ului. De fapt, marele faraon rosu de la Moscova si-a lichidat multi dintre bolsevicii cu care a dat lovitura de stat din 1917 si i-a infrant apoi pe albi, probabil printr-o ciudata si originala „rotire a cadrelor”. Stalin, pentru a nu avea rivali, opera de multe ori o “rotire” in mormant a camarazilor sai de idei si de lupta, metoda pe care a transmis-o cu caldura si cu multa convingere si faronilor rosii mai mici de la Praga, Bucuresti, Sofia, Budapesta, Varsovia. Printre cei „reciclati” sau „rotiti” astfel s-au numarat si sefi comunisti evrei cu nume de rezonanta in insurectia bolsevica, razboiul civil si miscarea comunista internationala ca Trotki, Zinoviev, Kamenev si altii. Se stie ca multi evrei de stanga au intarit cadrele comuniste din U.R.S.S. si din afara ei, asa ca cei executati si-au luat „rasplata” de la un regim pe care l-au croit si l-au intarit ei insisi si nu este nimic de regretat nici pentru ei, nici pentru ceilalti lideri bolsevici neevrei care au avut aceeasi soarta. Oricum spiritul nazist s-a reintalnit cu spiritul comunist si in ceea ce priveste antisemitismul in unele din tarile ce au alcatuit „braul rosu”.

Regretabile au fost destinele amare ale tuturor natiunilor din Europa Centrala si Rasariteana, distrugerea societatilor civile, a drepturilor omului si cetateanului, a proprietatii ca baza a libertatii, arestarea si executarea liderilor partidelor democrate si a unor prelati ai diferitelor biserici si confesiuni si nu in ultima instanta arestarea si deportarea unor mase mari de oameni, ca, de pilda, aproximativ 800.000 in Ungaia si pana la 1.000.000 in Romania rosie, despre care nu se putea spune in nici un caz ca erau numai mosieri, bancheri, indsutriasi ce exploatau pana la sange popoarele. Este clar insa ca fara Armata Rosie si aparatele noi de stat ale „democratiilor” populare nu s-ar fi putut opera niciodata

distrugeri de asemenea proportii intr-un spatiu considerabil din Europa. Nu trebuie insa sa se creada ca tot raul a plecat exclusiv de la bosevicii din Moscova, deoarece si sefii comunisti nerusi semanau ca mai multe picaturi de apa cu ei, adorau la fel de mult teroarea de mase si puterea totalitara cel putin in perioada stalinista comuna evolutiei tuturora. Aceasta realtiate verificata si verificabila ne face sa credem ca daca comunistii n-au avut nici un Dumnezeu, ei n-au apartinut de fapt nici unei etnii sau nationalitati si, cu putine exceptii, erau doar bolsevici setosi de putere sub acoperirea asa-numitei lupte de clase ce se ascute mereu si sub umbrela protectoare a ideologiei marxist-leniniste atotbiruitoare si atoatestiutoare. Una din trasaturile comune ale tuturor comunistilor si anume aceea de a-si ucide orice adversar politic a fost marturisitia public de Klement Gotwald cu mult inainte ca acesta sa devina seful statului comunist cehoslovac si sa aplice pe scara larga inlaturarea dusmanilor de clasa de tot felul.
A fost clar ca in perioada interbelica societatea civila cehoslovaca a fost puternica, democratia cetateaneasca si libertatea partidelor functionau din plin, dovada ca Klement Gotwald era deputat in Parlamentul de la Praga. In 1929, colegii lui democrati din parlament i-au reprosat ca prea urmeaza cu fidelitate ordinele Moscovei la care seful Partidului Comunist Cehoslovac a raspuns cu cinism: „Noi suntem partidul proletariatului cehoslovac si cartierul nostru general revolutionar suprem este intr-adevar Moscova. Si noi mergem la Moscova ca sa invatam, stiti ce? Noi mergem acolo pentru a invata de la bolsevicii rusi cum sa va punem streangul in jurul gatului. Iar voi stiti ca bolsevicii rusi si-au castigat o faima de maestri in acest domeniu”. Dar Gotwald a devenit el insusi un maestru
„in acest domeniu” si satisfactia cu care a vorbit in 1929 despre dexteritatea rusilor rosii in executii a demonstrat ca era facut din aceeasi faina, ca savura si de unul singur impuscarile, lucru dovedit de prietenia de nezdruncinat dintre el si Stalin si de toate faptele savarsite in comun intre 1948-1953.

Privind retrospectiv situatiile din Europa Centrala si Rasariteana si comparand anii cheie 1947 si 1918, noi banuim ca notiunile de invingatori si de invinsi dupa Al Doilea Razboi Mondial isi pierd mult din continut si din rezonanta deoarece toate natiunile din lagarul comunist au fost intr-un sens perdante sau invinse in ceea ce priveste atat libertatea individuala cat si cea nationala reala. Desigur, din punct de vedere formal pe hartia si in spiritul Tratatelor de Pace din
1947, Polonia, Cehoslovacia, Jugoslavia au figurat printre invingatori, au primit anumite compensatii teritoriale, au expulzat milioane de minoritari germani etc, iar Romania, Ungaria, Bulgaria au semnat actele generatoare de drept international ca invinse. Ungaria a retrocedat teritoriile luate in 1939-1941 cand era prietena cu Hitler, Bulgaria a retrocedat si ea teritoriile luate tot atunci de la greci si iugoslavi, dar a ramas cu cele luate de la romanii invinsi ca si ei in razboi, Romania a ramas fara Basarabia, Nordul Bucovinei si tinutul Hertei, dar a reprimit Nordul Transilvaniei intrucat, dupa 23 August 1944, a ocupat totusi locul IV in contributia militara la infrangerea Germaniei naziste. Cu toate acestea Romania, controlata de sovietici, n-a putut deveni cobeligeranta, dar Italia a semnat Tratatul de Pace in aceasta calitate desi a fost si ea aliata cu Hitler si guvernul lui Badoglio si Regele de la Roma a trimis contra germanilor cu mult mai putine divizii decat guvernele regale romane si Regele din Bucuresti.
Italia a putut devenit cobeligeranta deoarece a ramas in „inner Europa” sub influenta puterilor maritime de structura democratica care aveau alte conceptii atat despre viata interna cat si despre cea internationala a popoarelor. Sovieticii l- au decorat pe Regele Mihai I cu Ordinul Vcitoria dar n-au decorat Regatul Romania cu statutul de cobeligerant deoarece aceasta calitate ar fi permis -; Doamne fereste -; ca Statul Roman sa ceara si retrocedarea teritoriilor rapite in iunie 1940 -; desi un guvern chiar cu statutul de cobeligerant dominat de comunisti era putin probabil sa fi facut acest gest -; sau sa pretinda diminuarea imenselor despagubiri solcitiate de Moscova. Merita sa amintim in treacat ca Regele de la Roma a parasit Italia devenita Republica in urma unui Referendum

real, democratic si liber exprimat pe cand Regele de la Bucuresti a parasit Romania metamorfozata tot in republica in urma unui act terorist si de intimidare efectuat de seful Partidului Comunist Roman si de un prim-ministru promoscovit aflati sub protectia tancurilor lui Stalin, fapt semnificativ pentru diferenta esentiala sau de substanta ce a existat intre cele doua state si intre cele doua emisfere europene de geopolitica.

Nu dorim sa reducem la nimic importanta Tratatelor de Pace in destinul sau constiinta colectiva a popoarelor din Europa Centrala si Rasariteana invingatoare sau invinse in sau de complexul si complexitatea factorilor externi, dar, oricum ea a palit cu timpul in fata dezastrului general si generalizat operat de regimurile comuniste care i-au privat pe toti acesti europeni de proprietatile si libertatile lor cetatenesti si spirituale, de dreptul de a calatori si de a-si vedea semenii mai indepartati pana cand s-a ajuns prin parafrazare sa se scrie: „hereux qui communiste (non comme Ulysse) a fait un bon voyage”. Unul din cele mai sumbre si mai triste recorduri inregistrate de aceste regimuri comuniste a fost ca in multe cazuri i-au privat pe cetateni -; transformati intr-un fel de sclavi moderni ai tipului de Stat-Partid -; de propria lor patrie intrucat cei care n-au dorit sa devina „un om de tip nou” si nu s-au simtit multumiti in nici un fel in tara lor rosie sau inrosita s-au considerat apatrizi si s-au refugiat in strainatate si anume acolo unde proprietatea, libertatea si democratia faceau casa buna si comuna, deci in Europa Occidentala si in statele avansate de peste Ocean, unde oamenii au fost lasati sa ramana de tip „vechi” sau, mai precis, asa cum au fost croiti de Marele Creator. Practic vorbind, si cele mai dure regimuri national-comuniste care, falsificand nationalul, l-au folosit intr-o forma rosie si l-au raspandit pana la paroxism ca arma de „legitimare” si de intarire a puterii lor, au demonstrat prin figura bumerangului, pana la evidenta, si fara sa vrea ca adevarata patrie a omului -; indiferent de gradele de longitudine si de latitudine -; era acolo unde era proprietar, liber si remunerat dupa calitatile lui umane si profesionale reale, verificate si verificabile. Dar acesta era si un semn sau un indemn ca trebuia

luptat pana la capat pentru distrugerea acestui regim -; care, alta trista performanta, a creat state contra propriilor popoare -; si pentru refacerea patriilor adevarate si democratice care sa garanteze drepturile si libertatile omului pe plan individual uman, national si international. Tiraniile n-au creat, ci au distrus patrii si numai democratiile s-au dovedit capabile sa le dea viata si sa le tina in viata.
Retrospectiv putem realiza cu usurinta groaza cu care sufletele a zeci de milioane de europeni din spatiul central-rasaritean, ai caror stramosi strigasera
„vin turcii” si „vin tatarii” au rostit cuvintele fatidice „vin rusii” si, concomitent, dand dovada de o sfanta, simpla si superba naivitate au soptit plini de speranta “vin americanii”. Americanii insa aveau interese si prioritati geopolitice europene si extraeuropene globale si nu puteau face o politica cehoslovaca, romana, ungara etc., in primii ani postbelici. Initial, administratia Trumann, trezita din amortela si moleseala roosveltiana, dovedita fata de marele prieten de la Rasaritul rosu, a pus piciorul in prag acolo unde s-a putut, a obtinut retragerea trupelor sovietice din Iranul de Nord, a protejat cu succes Turcia presata zadarnic de Stalin sa-i acorde pozitii strategice favorabile in Stramtori, pe care le dorise inchise pentru Occidentali si “aparate” exclusiv de turci, prieteni numai cu el si de rusi si a preluat din mainile obosite ale britanicilor sprijinirea fortelor democratice din Grecia victorioase impotriva insurgentilor comunisti. Nici in acesti ani si nici in cei urmatori, amercanii si aliatii lor occidentali nu s-au gandit si nici n-au putut sa se gandeasca sau sa actioneze hotarat si direct in interiorul “braului rosu” oferit sau acceptat de ei drept podoaba sau scut “exterior”, protector al Moscovei devenita centru al “heartland”-ului mondial.
Odata facuti primii pasi in acceptarea spatiului central-europen in aceasta postura sau interpretare strategica nu s-a mai putut face cale intoarsa si americanii si-au dus politica din aceasta directie pana la capat, recunoscand faptul implinit prin vocea “autorizata” a Secretarului de Stat James Byrnes care a afirmat deschis ca S.U.A. a recunoscut explicit interesle speciale ale Moscovei in Europa Orientala. Zarurile au fost deci aruncate, comentatorii sau observatorii

clarvazatori si realisti de pretutindeni au vazut limpede ce culoare are sau va avea soarta popoarelor din Europa Centrala si Rasariteana, chiar daca acelasi James Byrnes avertiza in 1946 -; cand, ca sa repetam vorba poetului, parea ca in toate “era tarziu si era toamna” pentru sperantele si destinele locuitorilor din Europa Centrala si Rasariteana -; ca, in pofida faptului ca americanii au iesit foarte mult in intampinarea cererilor si intereslor sovietice, ei fiind puternici si partizani convinsi ai democratiei, nu vor mai admite incalcarea ideilor si principiilor generoase proclamate in “Magna” Charta a ONU-lui.