Aceasta perioada istorica dureaza pe teritoriul romanesc intre anii 82 i.Hr.-602d.Hr., dinamica evenimentiala fiind complexa si deosebit de densa. Printre principalele sale repere : centralizarea institutionala si administrativa a statului geto-dacilor pe timpul lui BUREBISTA si DECEBAL, integrarea economica, teritoriala si culturala a arealului carpato-danubiano-ponto-nistrean in ORBIS ROMANUS, transformarea unei importante parti a Daciei in provincie IMPERIALA, inceputul aplicarii normelor juridice (“LEX PROUINCIAE”) prin dispozitii date personal de TRAIAN (98-117). x1e16eg
Dupa 165 de ani, timp in care romanizarea geto-dacilor a devenit o realitate de necontestat, imparatul AURELIAN (270-275) a ordonat retragerea administratiei si armatei la sudul Dunarii, unde a constituit intre MOESIA SUPERIOR si MOESIA INFERIOR, o noua provincie numita DACIA. La nord de fluviu au patruns, inca din prima jumatate a secolul III, primii alogeni migratori, cei ramasi aici fiind insa asimilati de autohtonii daco-romani. In secolele IV - VI, unii imparati de la CONSTANTINOPOL au reinstaurat administratia lor in zonele subcarpatice. Inceputul secolului VII a adus prabusirea LIMES-ului danubian sub presiunea slavilor, incetand astfel pentru un timp stapanirea in Dobrogea de astazi, a bizantinilor, reveniti insa la sfarsitul mileniului I.
Intr-un asemenea context s-au creat conditiile istorice ale formarii LIMBII SI POPORULUI ROMAN, etnogeneza finalizandu-se in secolul VIII. Atunci, harta EUROPEI a fost completata convingator si ireversibil prin romanistica din spatialitatea noastra traditionala, caracterizata de marele istoric roman N.IORGA cu sintagma “O insula latina intr-o mare slava”.
Evolutia social politica, economica, administrativa si spirituala a structurilor gentilico-tribale, specifice geto-dacilor pana in secolul I i.Hr., spre cele de statura statala, s-a finalizat pe timpul domniei regelui BUREBISTA ( 82-44 i.Hr.). Mare personalitate a timpului sau, BUREBISTA se plaseaza dupa unele izvoare istorice, cum este DECRETUL DE LA DIONYSOPOLIS (azi, Balcic in Bulgaria), intr-o succesiune dinastica ereditara ca fiu de rege. In documentul epigrafic enuntat, sacerdotul grec ACORNION era proclamat (48 i.Hr.) cetatean de onoare al urbei, intrucat slujise, cu devotiune, ca diplomat pe langa romanii ajunsi in peninsula Balcanica atat pe tatal lui BUREBISTA, cat si pe noul stapan al coloniilor pontice.
Multi istorici ai ANTICHITATII, printre care se afla STRABON, IORDANES, DION CHRYSOSTOMOS, au apreciat demersurile energice ale lui BUREBISTA si intelepciunea marelui sau preot DECENEU pentru unificarea uniunilor tribale intr-un stat puternic geto-dac. Noua structura a devenit MONARHIE MILITARA (ARCHÉ=PUTERE ), intrata in atentia romanilor ca potential opozant fata de expansiunea lor spre DUNARE si PONT.
Astfel STRABON in “GEOGRAPHIA” (VII,3,11) apreciaza: “Lasand la o parte trecutul indepartat al getilor, intamplarile din vremea noastra sunt urmatoarele: BOEREBISTAS, barbat get, luand conducerea neamului sau, a ridicat pe oamenii acestia ticalositi de nesfarsitele razboaie si i-a indreptat prin abstinenta si sobrietate si ascultare de porunci, asa incat in cativa ani a intemeiat o mare stapanire si a supus getilor cea mai mare parte a populatiilor vecine; ba a ajuns sa fie temut chiar si de romani. Caci trecand plin de indrazneala Dunarea si jefuind Tracia - pana in Macedonia si Iliria - a pustiit pe celtii care erau amestecati cu tracii si ilirii si a nimicit pe de-a-ntregul, pe boii aflati sub conducerea lui CRITASIROS si pe taurisci.
Pentru a-si convinge poporul el si-a luat ajutor pe Deceneu, un barbat vrajitor care umblase multa vreme prin Egipt, invatand acolo semne de prorocire multumita carora sustinea ca talmaceste vointa zeilor. Dupa catva timp fusese socotit chiar zeu, dupa cum am mai spus cand a fost vorba despre ZAMOLXIS. Ca dovada pentru ascultarea ce i-o dadea lui DECENEU este si faptul ca ei (daco-getii) s-au lasat induplecati sa-si starpeasca viile si sa-si duca viata fara vin.
Cat despre BYREBISTA, acesta a pierit din pricina unor rasculati inainte ca romanii sa apuce a trimite o armata impotriva lui. Cei ce i-au urmat, au imbucatatit intinderea stapanita de el in mai multe parti. Acum, de curand, cand CAESAR AUGUSTUS si-a trimis armata impotriva lor, aceasta stapanire era impartita in cinci parti, insa atunci (imediat dupa asasinarea lui Burebista- n.n.) era in patru, caci asemenea impartiri sunt vremelnice…”.
Pe plan politic, administrativ si religios, centralizarea statala s-a inceput in jurul anului 82 i.Hr., fie pe cale pasnica, in cazul cand conducatorii locali au inteles oportunitatea unei asemenea actiuni inclusiv din punctul de vedere al pericolului extern cu precadere cel roman, ori pe cale razboinica, atunci cand au existat impotriviri de factura militara.
BUREBISTA a folosit aceste modalitati, in primul rand, cand DAVELE autohtone, resedinte ale unor puternice uniuni tribale, au aderat sau nu la principiile sale centralizatoare. Cele din podisul Transilvaniei, din Muntii Sureanu ori din alte zone s-au integrat pasnic noii structuri ADMINISTRATIV - STATALE, in timp ce conducatorii formatiunilor politice existente pe Valea Buzaului sau pe Valea Dambovitei, au preferat luptele indelungate, finalmente pierdute.
Pentru a-si contura si mai bine din punct de vedere teritorial regatul sau - conditie administrativa esentiala, Burebista a supus ”orase” celtice de pe NISTRUL superior si mijlociu, apoi comunitati ale acestora din vestul DACIEI, folosind deopotriva, ambele modalitati deja amintite (cca. 48 i.Hr.).
S-au subordonat fara lupte coloniile grecesti pontice TYRAS, TOMIS, CALLATIS, DIONYSOPOLIS si APOLLONIA, iar la OLBIA, HISTRIA, ODESSOS si MESEMBRIA atacurile armatei geto-dacilor au fost derulate violent, distrugandu-se in mare masura zidurile de aparare ale cetatilor. Prin anul 50 i.Hr. s-au obtinut importante victorii contra SCITILOR care ocupau puncte strategice in zonele nord-pontice sau spre sud-vestul acestora intre CALLATIS si BIZONE (Capul Caliacra).
Asadar statul condus de regele BUREBISTA se intindea din SLOVACIA CENTRALA (Vest), pana la gura BUGULUI (Est), de la CARPATII PADUROSI (Nord), la muntii HAEMUS (Sud).
Principalele institutii ale statului erau folosite de “cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia”, cum il aprecia un document epigrafic grecesc de la mijlocul sec. I i.Hr., pentru a contribui efectiv la consolidarea monarhiei sale cu caracter militar. Printre acestea amintim in primul rand ARMATA, care in vremea razboaielor cuprindea, conform lui STRABON (64 i.Hr.-21d.Hr.), aproape 200000 de luptatori.
Administratia se prezenta ierarhizata in raport cu structura teritoriala a statului. Astfel, existau mai multe categorii de functionari regionali in fruntea fostelor uniuni tribale, iar in orasele pontice conduceau magistratii, subordonati regelui dac.
Aparatul central devenise segmential, bine echilibrat, constituit din inalti functionari ce aveau ca atributiuni: recrutarea si evidenta militarilor, dezvoltarea agriculturii, mestesugurilor si comertului, construirea punctelor strategice, supravegherea activitatilor obligatorii ale locuitorilor precum si a muncilor obstesti.
Seful statului a fost regele, ales din randurile aristocratiei sau ca mostenitor ereditar, indeplinind totodata rolul de conducator suprem, comandant al ostirii si coordonator al administratiei.
Viata eclesiastica era conceputa si diriguita de marele preot DECENEU, caruia i se subordonau ceilalti componenti ai sistemului religios, slujitori ai incintelor sacre locale ori ai sanctuarelor din SARMISEGETUZA. Prin competenta si prestigiul sau, marele preot ocupa locul al doilea in conducerea statului dupa BUREBISTA. Perioada 82 - 44 i.Hr. constituie asadar etapa finala a trecerii societatii geto-dacilor pe plan politic, administrativ, militar si religios la structurile proprii ANTICHITATII clasice de tip european.
Teritorial, vasta intindere creata de REX BUREBISTA impreuna cu marele preot DECENEU, s-a diminuat dupa uciderea sefului statului initiata de un complot al tarabostesilor aristocrati, adepti ai diminuarii puterii centrale, dispersandu-se totodata in mai multe regate conduse de basilei.Demn de evidentiat este aspectul ca, sub raport administrativ, nu s-a revenit totusi la societatea gentilico-tribala, mentinandu-se structurile de nuanta statala antica, sclavagista, avand insa pregnante particularitati locale, comparativ cu lumea greco-romana.
Astfel, de la BUREBISTA la DECEBAL izvoarele istorice atesta mai multe entitti administrative, plasate temporal si cu suficienta certitudine in spatii delimitate. Epicentrul fostei monarhii militare din MUNTII SUREANU a devenit un regat de tip teocratic, condus succesiv de DECENEU, COMOSICUS (ambii fiind regi, mari preoti si judecatori supremi, dupa cum a scris ulterior, spre secolul VI, IORDANES in “GETICA”). O dovada a schimbarii caracterului acestui stat este si faptul ca resedinta se va numi in etapa respectiva SARMISEGETUSA BASILEION. Aici a domnit si CORYLLOS (transcris de istoricul FRONTINUS cu numele SCORILO), care timp de 40 de ani a fost un pacifist consecvent in relatiile cu statul roman. Ulterior insa regele DURAS a reinstaurat monarhia de factura militara, desavarsita, pornind din acest nucleu administrativ, de DECEBAL (87-106).
Alte structuri teritorial administrative desprinse din ARCHÉ sunt amintite pe OLTUL mijlociu (basileul THIAMARCOS), in estul DACIEI de la CARPATI la NISTRU (basileul DICOMES, probabil frate cu BUREBISTA), in BANAT (basileul COTISO) si in DOBROGEA ( basileii ROLES, DAPYX si ZYRAXES). Precizam faptul ca DICOMES a restatornicit pentru un timp administratia geto-dacilor asupra litoralului maritim, iar in politica externa pe care o consideram integrata conducerii statului, a vizat alianta cu ANTONIUS, unul dintre triumvirii REPUBLICII ROMANE.

*
* *

Spre sfarsitul sec. I i.Hr., penetratia romana la Dunarea de Jos s-a intensificat. In consecinta, anumite teritorii care apartinusera lui BUREBISTA ori lui DICOMES au intrat, treptat, sub administratia marii puteri. Aspectul se concretizeaza dupa constituirea in anul 15 la sudul fluviului a provinciei MOESIA, careia i s-au anexat, incepand cu anul 46, pe vremea imparatului CLAUDIUS (41-54), atat Dobrogea (RIPA THRACIE), cat si PREFECTURA ORE MARITIMAE formata din fostele colonii grecesti de pe litoralul nord-vestic al Pontului.
Prin urmare, teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra a cunoscut administratia romana initial in cadrul provinciei consulare MOESIA, incepand cu mijlocul secolul I d.Hr. Ulterior a fost integrata de imparatul DOMITIANUS (81-96) in MOESIA INFERIOR (86), iar pe timpul imparatului DIOCLETIANUS (284-305) Dobrogea de astazi s-a organizat in provincie distincta sub denumirea de SCYTHIA MINOR, avand resedinta oficiala la TOMIS.
Tot acest imperator reformator a grupat cele 101 provincii romane mai mici in 12 DIOCEZE mari, SCYTHIA MINOR devenind astfel componenta a DIOCEZEI THRACIA. Conducerea administrativa in provincia tomitana era asigurata de un reprezentant oficial al imparatului (Legatus augusti) iar conducerea militara se exercita de un comandant sef (dux prefectissimus).
Distrugerile provocate in zona de neamurile migratoare au fost refacute in buna parte de imparatii: CONSTANTIN CEL MARE (306-337), ANASTASIOS I (491-518) si JUSTINIANUS I (527-565). Totusi in 602 granita dunareana bizantina a cedat atacurilor succesive ale slavilor, DIOCEZA THRACIA incetandu-si existenta din punct de vedere administrativ.

*
* *

La Nordul Dunarii, evolutiile de aceasta nuanta au avut un alt curs. Astfel, geto-dacii condusi de BASILEUL DURAS au atacat cu mult aplomb garnizoanele romane de pe limes danubian, cum s-a intamplat in iarna 85/86, la care imperialii au raspuns succesiv, cu campaniile de pedepsire din anii 87 si 88. In asemenea context s-a remarct DECEBAL devenit noul conducator din MUNTII SUREANU a carui capitala s-a numit sugestiv SARMISEGETUSA REGIA si nu BASILEION.
Din conflictul militar cu imparatul DOMITIANUS si pacea incheiata cu DECEBAL in anul 89, se pot degaja unele aspecte administrative. Astfel, dupa cum a scris CASSIUS DIO in “ISTORIA ROMANA”, titlul purtat de conducatorul statului dac era acela de rege, el fiind secondat de un vice- rege pe nume VEZINA “al doilea dupa DECEBAL” care indeplinea si inalta functie de mare preot.
Din aceeasi perioada aflam ca zona resedintei oficiale a statului dac era puternic fortificata, iar inaintarea spre capitala a armatelor imperiale romane se facea foarte greu fiind insuficient pregatite logistic pentru a obtine victorii in spatiile muntoase necunoscute. Printre colaboratorii apropiati ai lui DECEBAL este nominalizat DIEGIS, dupa poetul MARTIAL, frate cu conducatorul statului, intarindu-se astfel prezumtia privind afirmarea unei familii dinastice acceptata in cadrul gruparii aristocratice a tarabostesilor. Drapelul statului geto-dacilor reprezenta un dragon cu cap de lup.
Prin pacea cu DOMITIANUS, spun documentele, regele dacilor a obtinut importante sume de bani, ceea ce insemneaza ca moneda romana, respectiv DENARUL, era deja recunoscut in DACIA, bucurandu-se de un curs “favorabil” in tranzactiile timpului. Istoricul amintit mai inainte precizeaza ca DECEBAL a primit, de asemenea, mesteri si instructori militari romani folositi intens la construirea si consolidarea cetatilor, activitate administrativa cu caracter cvasipermanent. De altfel, prin pacea din 89 dacii au devenit FOEDERATI (aliati) ai romanilor, diminuandu-se astfel functiile statului, mai ales in plan extern.
Pe timpul lui DECEBAL, extensia teritoriala a regatului geto-dacilor era, asa cum s-a precizat, mult redusa in comparatie cu vremurile lui BUREBISTA. Acum, la cumpana secolelor I-II conform celor prezentate de PTOLEMEU DIN ALEXANDRIA in opera sa “INDREPTAR GEOGRAFIC”, granitele de baza ale statului aveau cunoscute limite naturale intinzandu-se, la miazanoapte, “pana in SARMATIA europeana”, cuprinzand arealul dintre MUNTII CARPATI si partea superioara a NISTRULUI, la Apus pana spre locurile banatene de pe TISA ocupate de iazygi, spre miazazi hotar ramanea DUNAREA, iar la Rasarit se ajungea pana la varsarea fluviului in Marea Neagra.
Ca structura administrativa, statul lui DECEBAL a devenit, in finalul existentei sale, o ”CONFEDERATIE DE NEAMURI”, alcatuita din daci, geti, iazygi si roxolani, opusa fatis ROMEI. De aceea, imparatul TRAIAN a initiat cunoscutele razboaie din 101-102, si 105-106, in urma carora o buna parte din zonele nord-dunarene vor constitui provincia imperiala DACIA, existenta pana spre sfarsitul secolului III (271-274).
Ca aspect administrativ , confruntarile militare amintite au adus modificari vizibile pentru statul lui DECEBAL. Astfel, in urma primului razboi, ca urmare a pacii din 102 cu Imperiul Roman, aria statului dac s-a diminuat considerabil, fiind cedate: Banatul, Tara Hategului,Oltenia, Muntenia, Sud-Estul Transilvaniei si Moldova Meridionala pana la varsarea Nistrului (TYRAS).
Regele dacilor a renuntat la un atribut administrativ esential, adica la politica externa proprie, acceptand, dupa aprecierile lui CASSIUS DIO ”sa aiba de prieteni si de dusmani pe prietenii si pe dusmanii romanilor”. Cu toate acestea, DECEBAL a refacut in mare masura potentialul economic si militar al statului, sporind masurile de nuanta administrativa, pregatindu-se astfel pentru confruntarea finala cu ostile romane, avand insa, ca alternativa, si influentarea imparatului TRAIAN de a-si retrage fortele de la Nordul DUNARII.
Dupa cum se cunoaste, victoria romanilor asupra dacilor in 105-106 a devenit totala, intregul lor teritoriu fiind ocupat de cuceritori. Dovada sunt si monedele cu legenda “DACIA CAPTA”. Concomitent cu inaintarea Armatei imperiale de-a lungul traseelor strategice spre SARMIZEGETUSA REGIA, a fost organizata incepand cu anul 105 provincia DACIA AUGUSTA TRAIANA. Prin DIPLOMA DE LA POROLISSUM datata 11 august 106, s-a integrat oficial IMPERIULUI ROMAN o noua provincie, intrata in nomenclatorul administrativ al marii puteri ca teritoriu de granita aflat sub permanenta atentie a SENATULUI si imparatilor, de la TRAIAN (98-117), la AURELIAN (270-275).
Ca intindere teritoriala DACIA AUGUSTA a cuprins initial spatiul intracarpatic pana pe cursul superior al SOMESULUI MARE, BANATUL si OLTENIA cu granita pe JIU. Partea de Est a Olteniei, Muntenia si Molova de Sud au fost incluse temporar MOESIEI INFERIOR. Celelalte zone: Moldova Centrala si de Nord, Maramuresul, Crisana erau locuite de DACII LIBERI. In 119 granita provinciei Dacia era pe OLT, imparatul HADRIAN renuntand la MUNTENIA si la Sudul Moldovei. Apoi, imparatul SEPTIMIU SEVER (193-211) a realizat LIMES TRANSALUTANUS. In 245 s-a revenit, pana in 271, la vechiul LIMES ALUTANUS.

Pe baza unei “LEX PROUINCIAE”, care a inceput sa fie aplicata imediat dupa victoria contra dacilor in prezenta chiar a imparatului TRAIAN, sistemul administrativ era coordonat de un LEGATUS AUGUSTI PRO PRAETORE (guvernator). Intrucat importanta zonei era deosebita, acest inalt functionar s-a selectat de regula din randurile fostilor CONSULI (CONSULARES).
Resedinta (capitala) provinciei a fost stabilita initial in COLONIA DACICA numita apoi COLONIA ULPIA TRAIANA AUGUSTA DACICA SARMIZEGETUSA, asezare urbana total construita de romani la aproximativ 40 de km. Sud-Vest de traditionalul reduit al geto-dacilor distrus definitiv de romani in campania din 105-106.
Armata romana stabilita in provincia DACIA TRAIANA cuprindea legiunile : XIII GEMINA, avand garnizoana permanenta la APULLUM (Alba Iulia), IV FLAVIA FELIX care a supravegheat zona Muntilor Sureanu, Tara Hategului, Banatul, precum si I ADIUTRIX folosita un timp mai ales in partea de Vest a noului teritoriu ocupat de romani.
In analele administratiei imperiale impusa DACIEI unul dintre cei mai reprezentativi guvernatori a devenit, datorita actiunilor realizate aici, DECIMUS TERENTIUS SCAURIANUS, adus din GALLIA NARBONENSIS. El a contribuit decisiv la urbanizarea intensiva a provinciei integrate noii structuri teritorial administrative romane stimuland totodata infiintarea a numeroase asezari civile de tipul : CIVITAS, VICI si CANABAE.
De asemenea, este cunoscut guvernatorul CAIUS AVIDIUS NIGRINUS, senator consular, personalitate de seama a ROMEI antice, care dupa finalizarea mandatului sau in provincia DACIA TRAIANA a candidat la tronul imperial. Activitatea guvernamentala a lui NIGRINUS a contribuit substantial la intensificarea actiunilor pentru organizarea interna si colonizarea cu noi locuitori adusi din alte provincii inclusiv din cele care acceptasera doctrina crestina.
In lucrarea “EPOCA LUI TRAIAN. IMPREJURARI ISTORICE SI PROBLEME IDEOLOGICE”, autorul EUGEN CIZEK apreciaza: ”Numai oamenii de valoarea lui Nigrinus au putut infaptui atat de iute integrarea Daciei in orbis Romanus si au pus bazele unei prosperitati, care transforma fostul stat al lui Decebal intr-una din cele mai bogate, mai active si mai importante provincii ale Imperiului roman. Opera lor a fost asistata nu numai de ceilalti functionari romani ci si de institutiile implantate in Dacia dupa cucerire, cum era concilium prouinciae, alcatuit din delegati ai cetatenilor, menit cultului Romei si lui August, dar si unei supravegheri - e adevarat destul de vag definita - a conduitei guvernatorului. Dreptul roman civil si privat a fost rapid introdus in noua provincie.”
Pe durata stapanirii romane, provincia DACIA AUGUSTA TRAIANA a cunoscut mai multe impartiri administrativ-teritoriale. Daca in 106 exista o singura entitate, la 28 iunie 120, printr-o diploma militara descoperita la POROLISSUM, se atesta divizarea in DACIA SUPERIOR, avand resedinta la APULUM (condusa de LEGATUS AUGUSTI) si DACIA INFERIOR a carei capitala se afla la DROBETA, in frunte cu un PROCURATOR PRESIDIAL. Apoi, in anul 158 existau DACIA POROLISSENSIS, DACIA APULENSIS si DACIA MALVENSIS. Ascendenta avea conducatorul DACIEI cu sediul la APULUM , LEGATUS PRESIDIAL de rang PRETORIAN, asupra celorlalte doua zone, fiind incredintate unor PROCURATORI.
Guvernatorul DACIEI APULENSIS a primit titlul (167-168) de LEGATUS AUGUSTI PRO PRAEATORE DACIARUM TRIUM, cu atributii civile, juridice si militare asupra tuturor zonelor amintite mai inainte. Sunt cunoscuti de exemplu CLAUDIUS FRONTO si CALPURINUS AGRICOLA in calitate de guvernatori ai celor trei DACII (consulari), resedinta lor fiind la APULUM ori in METROPOLIS. Pentru conducerea administrativa a acestor teritorii, romanii au adus mai multi functionari superiori, un rol deosebit avand PROCURATORUL financiar, cu sediul deseori la SARMISEGETUSA, comandantii militari ai legiunilor, administratorii funciari, ai postelor, minelor, vamilor etc.
Suprafata provinciei DACIA a fost de aproximativ 1000 de mile romane (1000000 de pasi), respectiv , 1479 Kmp. Pe baza dreptului roman, tot teritoriul a intrat in proprietatea imperiului, devenind AGER PUBLICUS. Dupa recensamantul ordonat de TRAIAN, s-a procedat, conform informatiilor transmise prin opera lui ULPIAN, la impartirea pamantului, acordat autohtonilor, veteranilor, colonistilor si altor categorii, pentru care se platea impozit funciar.
In vederea construirii noii CAPITALE s-au rezervat 200 de jugare (un jugar=0,57 ha.), anumite suprafete primind mai ales veteranii participanti la razboaiele dacice, care erau scutiti de impozitul funciar, colonia bucurandu-se de IUS ITALICUM. Dupa unele aprecieri, in DACIA TRAIANA(secolele II-III) numarul locuitorilor a fost de 500 000-650 000, din care aproximativ 10% militari in legiuni sau trupe auxiliare. Moneda oficiala devenise DACIA AUGUSTI PROVINCIA, numita ulterior DACIA FELIX.
Treptele ierarhice administrativ-teritoriale din DACIA TRAIANA erau, dupa caracterul si statutul lor de organizare, urmatoarele: satele, canabele si orasele.
Cele mai des intalnite au fost SATELE, locuite prioritar de autohtoni, dar si de cetateni romani ori colonisti, unele existand chiar in jurul oraselor, fiind integrate teritorial acestora. Mai multe sate autohtone constituiau uneori o uniune, cu sediul administrativ in asezarea cea mai importanta, conducerea revenind unui consiliu, alcatuit din CURIALES (delegati ai satelor). In zonele libere s-au mentinut vechile obsti teritoriale, traditionale la daci.
Romanii stabiliti in zonele rurale au intemeiat sate numite PAGUS, conduse de PREFECTUS, uneori de doi MAGISTRI. Alte asezari mai mici purtau titlul de VICUS, populate mai ales cu COLONISTI, dar si cu autohtoni, conduse de PRIMARI.In ceea ce priveste CANABAELE, acestea s-au organizat pe langa fortificatiile romane militare, respectiv CASTRE, asa cum se demonstreaza arheologic la: BUMBESTI si RACARI (pe Valea Jiului), JIDAVA (langa municipiul Campulung - Muscel) sau la SILISTRA, in Sudul Dobrogei(azi, in BULGARIA).
Locuinte izolate s-au descoperit si pe marile suprafete agrare, numite in izvoare VILLAE RUSTICAE, ceea ce devine o certitudine la AMPELUM (Zlatna), CAPIDAVA (Topalu), ROMULA (Resca).
In cadrul administratiei romane asupra DACIEI un loc important l-au avut ORASELE. Inca inaintea cuceririi acestor teritorii dunarene si carpatine, dacii aveau o retea protourbana proprie, imbogatita si adaptata insa dupa 106 in functie de specificul si interesele strategice ale romanilor.
PTOLEMEU din Alexandria a mentionat in opera sa “INDREPTAR GEOGRAFIC” peste 40 de orase in noua provincie, iar harta TABULA PENTINGERIANA, realizata dupa un geograf anonim din RAVENNA (“COSMOGRAPHIA”) prezinta, de asemenea, cateva zeci de orase in provinciile DACIA si MOESIA, tablou completat prin numeroase inscriptii din secolele I-III d.Hr. Existau trei categorii importante de orase in sistemul juridic administrativ specific roman: MUNICIPIAE, COLONIAE si METROPOLIS. Alte asezari mai mici sau mai putin importante din punct de vedere economic ori strategic erau cele semi-urbane, acestea nefiind specificate in documente oficiale.
MUNICIPIAE erau locuite numai de cetateni romani aveau autonomie administrativa si juridica, in jurul lor gravitand uneori intinse zone rurale. Cele mai importante, dupa frecventa mentionarii in documentele oficiale, au fost: AEGYSSUS (Tulcea), DIERNA (Orsova), POROLISSUM (Moigrad), TIBISCUM (Jupa), TROESMIS (Turcoaia).
Asezarile urbane deschise organizate dupa modelul ROMEI se numeau COLONIAE, locuite si de cei ce nu dobandisera cetatenie romana, dar in primul rand de oficialitatile provinciale, civile, militare, religioase etc. Renumite au fost APULUM (Alba Iulia), DROBETA (Turnu Severin), NAPOCA (Cluj), POTAISSA (Turda), ROMULA (Resca), TROPAEUM TRAIANI (Adamclisi) si mai ales COLONIA ULPIA TRAIANA AUGUSTA DACIA SARMIZEGETUSA (Gradistea Muncelului).
Anumite MUNICIPIA prin hotarare imperiala puteau deveni COLONIAE, in conditiile dezvoltarilor mai accelerate, in functie de asezarea geo-politica sau de importanta militara. Asemenea traseu a parcurs actuala asezare urbana DROBETA TURNU SEVERIN, care a trecut in categoria superioara urbana pe timpul imparatului SEPTIMIUS SEVERUS dupa anul 193, iar NAPOCA datoreaza acelasi titlu imparatului COMMODUS.
Cele mai importante MUNICIPIAE s-au organizat in provincia DACIA pe vremea imparatului HADRIAN (117-138), totusi numele lui TRAIAN este identificat cu noua asezare COLONIA DACICA aceasta preluand functiile administrative proprii capitalei provinciale detinute anterior anului 106 de SARMIZEGETUSA REGIA.
Inca de la inceput, urbea a fost colonia, nu a cunoscut deci etapa MUNICIPIAE. Fundarea s-a facut din porunca imparatului, a primit dreptul italic (ius Italicum), iar locuitorii de aici au fost inscrisi in tribul PAPIRA, la care apartinea traditional insusi imparatul TRAIAN. Moneda folosita frecvent in capitala provinciei era din bronz, respectiv, SESTERIUS.
Aici s-au ridicat forul, palate, alte cladiri civile si militare, altarul sfant (ARA AUGUSTI), ziduri de aparare. Ca urmare a importantei sale, COLONIAE DACICA a devenit METROPOLIS, singurul oras din provincie care a dobandit acest titlu, acordat din vremea domniei imparatului SEVERUS ALEXANDER (222-235). Era epicentrul politic, religios si cultural al celor trei zone teritoriale amintite mai inainte, desi LEGATUS rezida, mai ales la APULUM. In METROPOLIS, s-a intrunit anual CONCILIUM DACIARUM TRIUM, adunarea provinciala formata din delegati ai oraselor si ai teritoriilor rurale. Numarul locuitorilor a fost de pana la 20000.
Organismele urbane de conducere administrativa erau constituite conform modelului Romei adaptat la importanta si rolul asezarilor orasenesti respective din DACIA TRAIANA. Dupa informatiile scriitorului AULUS GELLIUS (secolul II) existau: MICUL SENAT (consiliul orasenesc - ORDO DECURIONUM - ales anual), MAGISTRATII (dregatorii) cei mai importanti fiind numiti DUUMVIRI. Se stabileau pentru cinci ani, fiind raspunzatori sectorial de recensamantul populatiei, fixarea impozitelor, gospodarirea locurilor publice, asigurarea ordinii, aprovizionarea cu apa si alimente, organizarea jocurilor etc.
Un loc important l-au ocupat CVESTORII (chestorii) ce admnistrau bunurile si finantele orasului, categoriile de preoti in raport cu divinitatile adorate de oameni, slujitorii cultului imparatului (AUGUSTALES) si bineinteles, PRIMARII asezarilor urbane, personalitati de seama ale etapei temporale respective, intrate in istorie mai ales pentru faptele lor de natura administrativa (AELIU ARIOT la Drobeta, CAIUS QUDRATUS la CAPIDAVA etc.).
DACIA a pastrat asemenea structuri administrative la nivel provincial ori local pana la “retragerea aureliana” (271 - 274) in principal a administratiei si armatei in dreapta Dunarii. Aici a fost construita, initial, noua provincie DACIA AURELIANA, ulterior, prin divizarea imperiului in 101 provincii mai mici in zona au aparut DACIA RIPENSIS si DACIA MEDITERRANEEA.
La miazanoapte de Dunare au patruns spre sfarsitul secolului III masive etnii migratoare, orasenii, in majoritatea lor, s-au retras spre localitati rurale, multi daco-romani au preferat sa ajunga in zonele neocupate de imperiali in 106, iar grupuri de daci liberi au constituit pe teritoriul fostei provincii noi si durabile asezari. In acest mod s-a asigurat continuitatea in stanga fluviului si a fost accelerat procesul finalizarii etnogenezei poporului roman, favorizat de legaturile permanente dintre romanitatea nord si sud dunareana.

*
* *

Dupa cum s-a precizat, Dobrogea de astazi a ramas, dupa evenimentele din 271-274, tot in Imperiul Roman pana in 395, devenind, pe timpul imparatului DIOCLETIANUS (284-305) provincia SCYTHIA MINOR. Apoi a facut parte din Imperiul Bizantin timp de inca 207 ani sub aceeasi denumire administrativa (602).
Teritoriul fostei provincii romane DACIA, riintregit in urma “retragerii aureliene”, a adoptat noi forme administrative renuntandu-se in mare masura la cele anterioare de tip roman. De-a lungul fluviului, asa cum a scris invatatul bizantin PROCOPIUS in opera “DE AEDIFICIIS”, imparatii sud-dunareni au ridicat cetati, fortarete si castele cu un singur turn, numite MONOPYRGIA, in jurul carora s-au grupat multi autohtoni daco-romani (secolul III-V).
Pe vremea imparatului CONSTANTIN CEL MARE (306-337) unitati administrative fortificate au devenit DROBETA, SUCIDAVA si DAPHNE, prin care se conducea partea sudica a Romaniei de azi. La 5 iulie 328 s-a inaugurat solemn podul din piatra peste Dunare, intre OESCUS si SUCIDAVA (2400 de m), emitandu-se, totodata, medalioane si monede dedicate special evenimentului.
Dupa cum apreciaza Nicolae Iorga, incepand cu sfarsitul secolul III comunitatile din fata provinciei DACIA au inceput sa se reorganizeze, din punct de vedere economic si administrativ, in obsti satesti libere unde proprietatea comuna asupra pamantului se interfera cu gospodaria parcelara, individuala a familiilor. De altfel, asa cum s-a aratat in paginile anterioare obstile satesti au coexistat pentru zonele neocupate de romani, paralel cu structurile administrativ-teritoriale aduse de cuceritori in DACIA TRAIANA.
Treptat, aceste obsti satesti ale cultivatorilor de pamant, cu stabilitate de-a lungul intregului an calendaristic, ori cele ale crescatorilor de animale cu un habitat pendulant, vor constitui uniuni cunoscute ca fiind “ROMANII POPULARE” (Nicolae Iorga).
Este de la sine inteles ca noile forme ale obstilor satesti post-aureliene din nordul Dunarii se deosebeau substantial de obstile arhaice intalnite in PROTOISTORIE la autohtoni, care tindeau atunci, de la structuri administrative gentilico-tribale spre cele de nuanta aristocratica sclavagista. De data aceasta, dupa secolul III, OBSTILE LIBERE au constituit o etapa de tranzitie de la Antichitate la Evul Mediu.
Teritoriul administrativ de baza de la 274 la 602 a fost SATUL, mentionat documentar atat in teritoriile stapanite vremelnic de GOTI in Campia Munteniei, cat si in cele dominate de HUNI in Banat sau de SLAVI in alte spatii geografice.
De altfel, istoricul bizantin PRISCUS DIN PANION, in cartea ”AMBASADELE”, a prezentat cele constatate pe teritoriul vestic al Banatului cu prilejul unei misiuni imperiale la curtea lui ATTILA, unde a calatorit prin SATE, compuse din colibe, de la locuitori aprovizionandu-se cu mei si cu mied, bautura realizata pe baza de miere.
In general, intre secolele III-VII satele de agricultori au fost compacte, iar cele ale crescatorilor de animale erau dispersate, toate avand insa un teritoriu administrativ, in cea mai mare parte bine delimitat. Conducerea se asigura la nivelul OBSTII de locuitorii cei mai destoinici, ajutati de sfatul inteleptilor si de adunare. Treptat, in cadrul obstilor teritoriale au aparut diferentieri social-economice tot mai pregnante, stimulate si de relatiile cu etniile alogene.
Asadar, SATELE si comunitatile OBSTESTI au avut in zonele carpato-danubiano-ponto-nistrene un rol administrativ principal in veacurile care au trecut de la parasirea DACIEI romanizate (274), pana la inceputul efectiv al Evului Mediu romanesc.