Pentru a intelege instalarea, mai tarziu, a regimului fanariot, trebuie sa evocam si un scurt moment din isto¬ria Moldovei, scurt, dar de insemnatate majora: domnia lui Dimitrie Cantemir in 1710-l711. p4x7xn
Dimitrie Cantemir era fiul unui voievod ales, Con¬stantin Cantemir, care fusese un simplu ostas, provenit din razesimea moldoveana din Tigheci, la granita Bugeacului tataresc, foarte viteaz; el fusese mai intai mercenar la polonezi, ajuns la cele mai inalte grade militare, apoi boierit in tara si in cele din urma inaltat la domnie de catre boierii moldoveni, la batranete, in 1685, oarecum accidental, fiindca nu se putusera intelege asupra vre¬unui candidat coborator din fostii domni sau iesit din marea boierime. Domneste din 1685 pana in 1693 si, cu toate ca a fost atata vreme in slujba Poloniei, ii tine piept regelui Jan Sobieski cand acesta incearca sa cucereasca Moldova (de atunci dateaza legenda „Sobieski si plaiesii").
Constantin Cantemir a avut doi fii care au domnit apoi pe rand, Antioh si Dimitrie. Acesta din urma era de o inteligenta iesita din comun. Cronicarul povesteste cum batranului domn, care nu stia carte, ii placea sa-l puna pe copil sa-i citeasca din slovele vechi. Dar, dupa o straveche randuiala, domnitorul a trebuit sa-l trimita pe tanarul Dimitrie ostatic la Constantinopol, ca garantie ca voievodul nu se va razvrati impotriva turcilor; la fel fusesera ostatici, chiar din veacul al XV-lea, Vlad Tepes si fratele sau, Radu cel Frumos.

Dimitrie sta ostatic la Constantinopol 20 de ani. invata toate limbile vorbite curent acolo la vremea aceea: araba, persana si turca, bineinteles; lim¬bile antice (greaca, latina); greaca moderna; dintre limbile apusene: italiana, germana si ceva frantuzeste — astfel ca, adaugind romana si rusa, pe care o va invata in exil in Rusia, avem ceea ce se numeste un adevarat poliglot. Cunoaste cultura bizantina, fireste; cunoaste perfect cul¬tura islamica, traind in mediul ei (e inventatorul unui mod de transcriere a muzicii turcesti! se mai stie si azi in Turcia ca notele muzicale turcesti sunt o inventie a lui „Cantemiroglu", adica a fiului lui Cantemir Voda tatal); latina si greaca antica le cunoaste temeinic din carti; cunoaste ceva si din cultura apuseana, caci e citit si frecventeaza pe ambasadorii straini: olandez, englez, francez, german... Cand a ajuns sa fie apreciat la Curtea Otomana, marele vizir a crezut ca el e omul potrivit sa fie trimis domn in Moldova, pentru ca se zvonea ca tarul Petru (caruia i se va spune „cel Mare"), dupa ce l-a invins pe regele Suediei Carol al XII-lea, ilustru capitan, se pregatea de razboi impotriva turcilor.
Dar iata ca abia ajuns in scaun la Iasi, Cantemir cauta sa ia legatura cu tarul pentru ca, impreuna, sa porneasca un razboi de eliberare de sub dominatie turca. In 1697, in varsta de 24 de ani, asistase, in randurile armatei otomane, la infrangerea de la Zenta in fata imperialilor, infrangere sfarsita in adevarata deruta, de unde Cantemir trasese concluzia pripita ca puterea otomana era definitiv decazuta. Prin emisari de-ai lui, alesi din mica boierime care-i era mai credincioasa, incheie, in primavara lui 1711, un tratat cu Petru cel Mare, prin care pune Moldova sub protectia tarului, intr-un cuvant facea din Moldova o tara vasala Rusiei. Noi, care stim ce a urmat vreme de trei veacuri, ne dam seama ce imprudenta comitea: daca rusii ar fi iesit invingatori atunci, Moldova toata ar fi avut, cu timpul, soarta Ucrainei, a Georgiei sau a Basarabiei, prefacute in simple provincii sau gubernii ale imperiului rus.

Inchipuiti-va ca de pe atunci s-au gasit cativa mari boieri, ca Iordache Rosetti sau Lupu Costache, care au inteles ca politica lui Cantemir era nesocotita, ca puterea rusa in plina expansiune reprezenta de acum pentru neatarnarea tarii o si mai mare primejdie decat dominatia turca, si au facut tot ce au putut pentru a sabota actiunea domnitorului si intreaga expeditie. Tarul Petru soseste cu armata lui la Iasi, unde Cantemir a adunat in pripa 20 000 de oameni, nu prea bine pregatiti, dar iata ca apro¬vizionarea — se folosea atunci cuvantul turcesc zaherea — cu care fusese insarcinat marele vornic Lupu Costache, aprovizionare de altfel greu de adunat intr-o tara bantuita de seceta, nu soseste. Armata rusa, cu contingentul moldovenesc, coborand pe valea Prutului, e incercuita de turci la Stanilesti, iar dupa doua zile capituleaza — nu invinsa de arme, ci de foame. Tarul incheie atunci o pace cu vizirul turc — o pace in conditii relativ usoare: rusii cedeaza doar portul Azov de la Marea Neagra, pe care-l cucerisera abia de putini ani. Se zice ca tarul l-a cumparat pe vizir cu bani grei, tarina, prezenta, cedand si toate biju¬teriile ei. Important pentru noi e ca Dimitrie Cantemir, tradator in ochii turcilor, a putut sa se retraga in Rusia cu toata familia lui si cu vreo 5 000 de moldoveni, boieri, curteni, simpli ostasi voluntari. Destui dintre ei, nefericiti pe-acolo, s-au intors dupa cativa ani in Moldova — intre ei boierul Ion Neculce, viitorul cronicar, de la care aflam multe despre aceasta mare aventura.
Cantemir a ramas in Rusia pana la moartea lui, in 1723, tot nadajduind ca tarul va relua lupta impotriva otomanilor, ceea ce nu s-a intamplat atunci. Tarul l-a tinut pe Cantemir la mare cinste, facandu-l print rus, sfetnic de taina si membru in „senatul" sau. De atunci ne-a ramas celebrul portret pe care-l vedeti in toate cartile de istorie, unde ne apare fara barba, in tinuta apuseana, cu armura, peruca frantuzeasca si baston de maresal — caci Petru cel Mare incepuse deja in chip autoritar occidentalizarea Rusiei. La noi, inainte de pribegirea lui, il vedem pe Cantemir ca pe toti voievozii nostri, cu barba, islic si caftan...

Si trebuie sa ne dam seama ca fara acea nefericita batalie de pe Prut si cei 12 ani de pribegie in Rusia, Cantemir n-ar fi lasat operele care au facut faima lui in toata Europa, precum Istoria Imperiului Otoman sau Descrierea Moldovei, ambele scrise in latineste (iar ultima destinata Academiei din Berlin, al carei membru fusese ales). Asadar, in perspectiva timpului, trebuie sa recu¬noastem ca exilul lui Cantemir a avut urmari pozitive pentru posteritatea lui. Sa mai adaugam si celebritatea fiului sau, Antioh, geniu precoce, care a fost primul poet rus de stil occidental, si, fiind trimis, tanar inca, am¬basador al Rusiei la Paris, apoi la Londra, a facut mult pentru faima tatalui sau, favorizand publicarea in engleza si franceza a Istoriei Imperiului Otoman si intrand in lega¬tura cu carturari de renume, de pilda, la Paris, cu Voltaire.