La moartea lui Serban Cantacuzino s-au adunat marii boieri ca sa aleaga un nou domn — de data asta n-a inter¬venit Poarta — iar boierii, considerand ca fiul lui Serban e inca un copil, il aleg pe nepotul raposatului domn, pe Constantin Brancoveanu, om matur si experimentat care detinuse mai multe dregatorii. El a vrut sa-si spuna mai intai, dupa maica-sa, Cantacuzino-Brancoveanu, dar tot neamul cantacuzinesc, prea mandru, s-a impotrivit cu indignare, zicand ca a vrut sa se faca armasar cand era doar catar! Atunci a urcat cu o generatie mai sus, a luat numele bunicii (Elina lui Radu Serban Basarab) si si-a zis: Basarab-Brancoveanu...

Nu voi insista asupra domniei lui Constantin Brancoveanu, dar e de stiut ca a fost un domnitor intelept, siret totodata, ascunzandu-si actiunile fata de turci, austrieci si rusi; a cautat de asemeni sa-si impuna candidatii lui in scaunul Moldovei, a fost deci un om ambitios si iscusit, si a domnit 25 de ani — e ultimul domnitor din tarile noas¬tre care reuseste sa ramana in scaun atata timp. Dupa el va veni lungul sir de domni fanarioti care, in general, nu vor fi lasati in scaun, de turci, decat vreo 2-3 ani la rand. in timpul domniei sale a refacut multe din cladirile si bisericile inaltate din vechime de neamul sau, a constru¬it multe noi monumente si chiar a „inventat" un stil (cunoscut azi sub numele de „stil brancovenesc") in care intra, pe langa vechea traditie locala sau balcanica, si o anumita influenta italiana, adusa bunaoara de unchiul sau, stolnicul Constantin Cantacuzino. Manastirea Horezu, in Oltenia, sau palatul Mogosoaia de langa Bucuresti (frumos restaurat in secolul nostru de printesa Marta Bibescu, e azi singurul monument civil mai vechi si mai aratos din raza Bucurestilor) sunt reprezentative pentru stilul brancovenesc. p7b12br
A fost deci, din punct de vedere cultural, o domnie de cea mai mare importanta, continuand si incurajand dez¬voltarea unor forme de expresie autohtone — deja sub unchiul sau, Serban Cantacuzino, se incepuse traducerea Bibliei in romaneste si se infiintase Scoala Domneasca. Sfarsitul domniei lui Brancoveanu, trebuie sa recu¬noastem, ne mai impresioneaza si azi. Turcii l-au banuit ca ar unelti impotriva lor, incercand sa se alieze in secret cu austriecii sau cu rusii. Vom vedea mai jos ce se intampla in 1710-l711, in Moldova, cand Dimitrie Cantemir trece fatis de partea lui Petru cel Mare al Rusiei. Bran¬coveanu, mai prudent, refuza sa participe la aceasta alianta, dar suspiciunea persista dupa ce doi veri ai lui, Cantacuzini, trec la rusi (unde vor da nastere unei spite de printi rusi Cantacuzino). Turcii sunt incredintati ca si Brancoveanul e de partea apusenilor, in special a aus¬triecilor, o data ce imparatul i-a conferit titlul de „principe al Sfantului Imperiu".

El, de fapt, o stim acum, a dus in mai multe randuri tratative secrete si cu tarul Rusiei si cu imparatul, dar s-a ferit sa faca pasul hotarator cata vreme i s-a parut ca turcul e inca prea tare. Ba chiar, in august 1690, a trecut Carpatii catre Ardeal alaturi de principele transilvan pro-turc Thokoly si i-a invins pe austrieci la Zarnesti, pe cand ginerele lui Serban Voda, Constantin Balaceanu, murea ca general in armata austriaca!
Acum, in 1714, s-a zvonit chiar ca unchii sai Cantacuzini, Mihai spatarul si Constantin stolnicul, ingrijorati ca Brancoveanul nu mai asculta de sfaturile lor intelepte, l-ar fi parat la Constantinopol. Atunci Poarta, in primavara lui 1714, trimite la Bucuresti un capugiu ca sa-l aduca la Constantinopol pe Brancoveanu cu toti ai lui. Iata in ce stare de slabiciune se afla de-acum Tara Romaneasca, la numai un veac dupa faptele de vitejie ale lui Mihai Viteazul si ale lui Radu Serban Basarab: e de ajuns sa soseasca un capugiu turc insotit doar de cativa ostasi, sa vina in palatul lui Brancoveanu, sa-i puna pe umar pan¬glica neagra, semn ca este „mazilit", si sa nu miste nimeni, toata familia lui Brancoveanu sa fie urcata in radvane si dusa la Constantinopol — fara nici un semn de impotrivire din partea curtenilor, din partea celor din jurul lor. Episodul e graitor in privinta gradului de decadere mi¬litara si politica la care ajunsesera tarile noastre.
Brancoveanu e dus la Constantinopol, inchis in Cetatea celor Sapte Turnuri (ledikule), supus la chinuri ca sa spuna unde-si ascunde averile — caci se stia ca era foarte bogat —, iar in ziua de 15 august 1714, ziua Adormirii Maicii Domnului, marea sarbatoare crestina, in fata sultanului, a tuturor vizirilor, pasalelor si ambasado¬rilor straini, este adus Constantin Brancoveanu, in camasa lunga alba, cu cei patru fii ai lui si cu sfetnicul sau cel mai apropiat, Ianache Vacarescu. Acolo e calaul, cu securea si cu un butuc. Cade mai intai capul lui Vacarescu, apoi vine randul fiului mai mare al lui Brancoveanu, urmeaza cel de-al doilea, apoi al treilea. Fiecaruia la rand i se spune ca, daca trece la Islam, daca „se turceste", cum se zicea, scapa cu viata. Al patrulea, un copil de 12-l3 ani, raspunde ca vrea sa se turceasca pentru a scapa de moarte.

Tatal il dojeneste atunci aspru: „Mai bine sa mori de o mie de ori decat sa te lepezi de credinta." Cel mic retracteaza si spune ca va muri si el crestin, pune gatul pe butuc, si cade si tanarul cap in nisip. Dupa care l-au taiat si pe al batranului domn. Moartea aceasta cutremuratoare a impresionat intreaga Europa — l-a impresionat si pe bardul popular care a cantat peste veacuri pe „Brancoveanu Constantin / Boier vechi si Domn crestin..."