La sfarsitul veacului al XVI-lea, domnul nu mai era ales de catre boieri. Intervenea si sultanul daca voia, asa incat Mihai Viteazul este oarecum, la inceput, un om al acestor greci de la Constantinopol si al sultanului, dar, fiind ambitios si mare strateg, vrea imediat sa poarte razboi. Reamintesc conjunctura internationala in momentul acela: o perioada de criza la Constantinopol, cu lupte in Asia si cu succesiuni la tron nu prea bine stabilite; si, in acelasi timp, de partea crestinilor, un imparat la Fraga (Praga era atunci resedinta imparatului) care hotaraste sa reia ostilitatile impotriva turcilor si trimite de-acum mesageri pe langa principele Transilvaniei, care era iar un Bathori, Sigismund Bathori, si pe langa cei doi voievozi din Muntenia si Moldova (in Moldova, Aron zis Tiranul, in Muntenia, Mihai) pentru a-i convinge sa faca o coalitie impreuna cu el si sa plece la razboi. Epopeea lui Mihai Viteazul incepe intr-un context european in care impara¬tul hotaraste sa initieze o cruciada, cu bani si de la Papa, impotriva otomanilor. i6l17lh
Campaniile lui Mihai Viteazul nu reprezinta asadar un act nesabuit, al lui si al boierilor lui, pentru a scapa de asuprirea turcilor. Nu e mai putin adevarat insa ca aceasta apasare devenise din ce in ce mai grea. imparatia turca a ajuns la un maximum de extindere teritoriala si incepe sa saraceasca. E un fenomen economic dovedit acum. De pilda, asprul turcesc isi pierde din valoare, in termeni moderni, se devalorizeaza. Rezultatul este ca sultanul cere un bir din ce in ce mai mare (,,haraci"-ul), inzecit, insutit, in Muntenia si-n Moldova. Consecinta sociala e ca taranii trebuie sa plateasca impozite (cum zicem astazi) atat de ridicate, incat nu le mai ramane nimic din recolta. Au ajuns la sapa de lemn si, ca sa poata trai, multi dintre taranii liberi, mosneni si razesi, prefera sa fie serbi ai unui boier pentru a nu mai plati ei birul si pentru a avea pe cineva care sa-i protejeze. Vedem deci in veacul al XVI-lea cum incepe un fenomen foarte dureros, anume ca dintre taranii liberi tot mai multi devin serbi ai marilor boieri. Dar si marii boieri saracesc si vor sa scape de turci, ei fiind raspunzatori de strangerea birului. Razboiul purtat de Mihai Viteazul nu poate fi desprins de contextul international si de marile greutati economice care cereau eli¬berarea de sub jugul otoman.

Inainte de a incepe lupta impotriva turcilor, Mihai, din indemnul imparatului, trebuie sa incheie un tratat cu principele Transilvaniei. Tratatul din 1595 ni se poate parea astazi umilitor, in sensul ca principele Transilvaniei, acest Sigismund Bathori, un tanar megaloman, nepot al regelui Stefan Bathori, care-si zicea si el crai, adica rege, a vrut sa fie principe peste cele trei principate romanesti; si, prin urmare, atat munteanul cat si moldoveanul, cand si-au trimis boierii sa iscaleasca tratatul cu Sigismund Bathori, au semnat de fapt un tratat de vasalitate, e clar. Principele Sigismund Bathori devine principe si in Transilvania, si in Moldova, si in Muntenia, voievozii acestor doua tinuturi fiind vasalii lui. S-a zis: cum se poate ca boierii nostri trimisi de Mihai Viteazul sa fi semnat asa ceva? L-au tra¬dat pe Voda! Sau n-au stiut ce iscaleau! Nicidecum. Au semnat pentru ca aveau si ei interesul s-o faca. Erau 12 mari boieri, mitropolitul si doi episcopi. Interesul mitro¬politului si al episcopilor era legat de faptul ca principele Transilvaniei a dat mitropolitului Munteniei jurisdictie si asupra ortodocsilor din Transilvania. Boierii, la randul lor, au cerut in acest tratat ca voievodul lor sa nu-i mai taie fara invoirea principelui Transilvaniei — exact ceea ce dorisera „majores terrae", mai marii tarii, din 1247, inain¬te de descalecat, cand cereau regelui Ungariei sa nu poata fi taiati de catre vasalul regelui fara a avea dreptul de a merge in apel la curtea regelui. Tratatul mai prevedea ca puterea, zicem azi „puterea executiva", trebuia exercitata de voievod impreuna cu cei 12 mari dregatori din Sfat.
Clerul si boierii au avut deci interes in iscalirea aces¬tui tratat, iar Mihai Viteazul nu a avut altceva de facut decat sa accepte, fiindca avea nevoie si de ajutorul finan¬ciar al lui Bathori si de ajutorul lui militar. Abia semnat acest tratat, a si inceput razboiul, turcii trecand Dunarea, avand in fruntea lor pe cel mai vestit capitan al lor, Sinan pasa. Atunci are loc faimoasa batalie de la Calugareni, din 13/23 August 1595*, la jumatatea drumului intre Giurgiu si Bucuresti. Romanii, deocamdata, s-au gasit singuri.

A fost o victorie, dar, ca si la Rovine, o victorie care nu alun¬ga dusmanul din tara. Armata turca nu era complet dis¬trusa si nu s-a retras peste Dunare, astfel incat Mihai Viteazul e hotarat sa se traga catre munte si sa astepte ajutorul lui Sigismund. Sigismund Bathori vine cu ajutor, si de-acum amandoi pornesc la lupta, cu forte oarecum egale, si reusesc sa-l alunge pe turc peste Dunare. Bine¬inteles ca Sigismund, in Occident, si-a atribuit tot meritul acestei victorii. S-a intors la el in Transilvania, acceptand insa, la cererea lui Mihai, ameliorari in tratatul cu Mun¬tenia, renuntand de pilda la controlul vistieriei tarii.
in anul urmator insa, turcii reiau ofensiva, de asta data direct catre centrul Ungariei, obtinand in toamna 1596 o victorie asupra armatelor imperiale, ceea ce-i sileste pe austrieci sa faca momentan pace cu turcii. Acelasi lucru reuseste sa-l faca si Mihai, care e recunoscut din nou de sultan ca domn al Tarii Romanesti, in schim¬bul platii hameiului. Dar in acelasi timp semneaza un tratat cu imparatul (1598), de asta data direct, nu prin intermediul lui Sigismund Bathori. Megaloman, caracter instabil, Sigismund Bathori abdica din cauza conflictelor cu marea nobilime din Transilvania, in locul lui Sigis¬mund vine un var de-al lui, cardinalul Andrei Bathori, care nu mai urmeaza aceeasi politica, nu mai vrea sa faca alianta cu imparatul Rudolf, Muntenia si Moldova. El este prieten cu polonezii, iar polonezii doresc in momentul acela pace cu turcii, pentru a purta razboi in alta parte, impotriva germanilor sau a rusilor.

* Din 1582, la indemnul Papei Grigore al XIII-lea, in Apus, calendarul iulian (de la Iuliu Cezar), care cu vremea adusese o intarziere de 10 zile fata de timpul astronomic, a fost inlocuit cu calendarul gregorian. S-au adaugat atunci 10 zile fata de ca¬lendarul iulian, apoi dupa 1700 11 zile, dupa 1800 12 zile, dupa 1900 13 zile. Bisericile din rasarit, in general, n-au urmat refor¬ma, unele nici azi (la rusi sau la sarbi, de pilda). Noi am adop¬tat calendarul gregorian in 1924. (Cel care scrie aceste randuri e destul de varstnic ca sa fi trait evenimentul cand era copil!)

Asadar polonezii fac pace cu turcii si alunga din Moldova pe aliatul lui Mihai, Stefan Razvan (alt bastard, fiul unei tiganci raspunza¬toare, probabil, de introducerea la noi a acestei porecle iraniene, Rezvan, echivalentul Arhanghelului Gabriel!), si-l impun in Moldova pe Ieremia Movila, care este un fel de client al regelui Poloniei. De aceea Mihai trece muntii (octombrie 1599) si il invinge pe Andrei Bathori la Selimbar, langa Sibiu. E de remarcat ca aceia care i-au taiat capul lui Andrei Bathori au fost secui. Deschid iar o pa¬ranteza. E, repet, o greseala sa privim trecutul din per¬spectiva prezentului. Daca acum conflictele au, in mare parte, cauze etnice, pe atunci conflictele aveau mai curand cauze sociale (serbii impotriva boierilor sau a nobililor etc.) sau religioase. Or, dupa cum am spus, de cand a aparut miscarea protestanta, toata Europa catolica e un vast camp de lupta intre catolici si protestanti, in cazul de fata, secuii au trecut aproape toti la calvinism, iar noul lor principe e catolic, in plus si inalt prelat, cardinal. Dar mai cu seama — mai cu seama! — motivul de indarjire a secuilor impotriva lui Stefan Bathori e ca, abia suit in scaun, restabileste niste grele impozite pe care predece¬sorul sau le suprimase. Iata de ce acesti tarani secui sunt de partea lui Mihai si contra lui Bathori.
Uciderea acestuia, in orice caz, nu fusese ordonata de Mihai. Cronica spune ca, vazand capul insangerat al lui Bathori pe care secuii il aduceau triumfatori, Mihai ar fi exclamat: „Sarmanul popa!"