La sfarsitul secolului are insa loc un eveniment cu urmari cu totul neprevazute: intr-un ultim elan de agre¬sivitate, turcii, in 1683, sub impulsul unui mare vizir din dinastia albaneza Koprulii, pornesc o mare ofensiva impotriva Habsburgilor si impresoara Viena. (Armatei turcesti au trebuit sa i se alature, in sila, si domnii Mun¬teniei si Moldovei, Serban Cantacuzino si Gheorghe Duca.) Dupa ce a intervenit insa in lupta regele Poloniei Jan Sobieski, turcii au fost infranti, s-au retras de la Viena, si incetul cu incetul austriecii, aliati cu polonii si venetienii, mai tarziu si rusii, pornesc o lunga con¬traofensiva — razboiul tine 16 ani! — cu continue succese de partea imperialilor, iar in cele din urma in 1699 se incheie pacea la Karlowitz (pe sarbeste Sremski Karlovci). h7q22qb
Principalul negociator al acestei paci a fost Alexandru Mavrocordat, Mare Dragoman al Portii, ajuns un fel de viceministru de Externe. Prin legaturile lui cu ambasadorii straini de la Constantinopol devenise un personaj de anvergura europeana, indraznea sa poarte corespondenta cu imparatul (care de altfel l-a facut „conte al Sfantului Imperiu", titlu foarte ravnit in toata Europa). Mavrocordat reuseste sa-i convinga pe imperiali ca turcii vor pace, pe turci ca imperialii vor pace, si in cele din urma se semneaza tratatul de la Karlowitz, dezastruos pentru turci: Venetia pastreaza Moreea (Peloponezul) si o parte din coasta dalmata; Polonia, Pocutia si o parte din Ucraina; Rusia, Azovul; iar austriecii capata toata Ungaria, Slovenia, o parte din Croatia si din Serbia, si toata Transilvania — dupa lungi tratative directe cu „starile" din principat.

Si fiindca de mai multi ani in centrul atentiei se afla gravele evenimente din fosta Iugoslavie (in urma, drama din provincia Kosovo si interventia Europei occidentale si a Americii prin NATO), vreau sa semnalez un fapt de exceptionala dimensiune petrecut in cursul acelui razboi, acum 300 de ani: la un moment, armatele austriece, care inaintasera prea departe in Balcani, au fost silite de o contraofensiva turca sa dea indarat cu cateva zeci de kilo¬metri.

Atunci — suntem in 1690 — sarbii, care se incu¬metasera sa ajute armatele imperiale, s-au temut de razbunarea turcilor si, in frunte cu patriarhul lor, Arsenic, au parasit cu sutele de mii caminele lor de veacuri pentru a se pune la adapostul granitei austriece. Aceasta uriasa deplasare a ramas cunoscuta la sarbi cu numele de „Marea migratie". Aprecierile numerice variaza intre 200 000 si 500 000 de oameni. Singura cifra mai precisa da 37 000 de familii. Or, o zadruga sarbeasca in acele vremi n-avea, ca o familie moderna, cu bunici si copii cu tot, vreo 5-6 membri, ci mai curand 10-l5, ceea ce ma face sa inclin mai curand catre cifra de 500 000 (care corespunde probabil cu populatia Munteniei intregi pe vremea aceea). Atunci s-au golit mai tot Kosovo si cea mai mare parte a Serbiei medievale. Austriecii au colonizat pe acesti refu¬giati, parte in Banat, in dauna romanilor, parte in Voivodina, in dauna ungurilor, parte in Croatia, in regiu¬nea care s-a numit mai tarziu Krajna. Aici se afla originea multora din conflictele de azi.