Organizatia Atlanticului de Nord, fondata in aprilie 1949, a luat fiinta ca o alianta formata din state independente, interesate in mentinerea pacii si apararea propriei independente prin solidaritate politica si printr-o forta militara defensiva corespunzatoare, capabila sa descurajeze si, daca ar fi necesar, sa raspunda tuturor formelor probabile de agresiune indreptata impotriva ei sau a statelor membre. Initial, aceste state au fost: Belgia, Canada, Danemarca, Franta, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia, Olanda si S.U.A.1 La 18 februarie 1952, au aderat la tratat Grecia si Turcia, iar la 6 mai 1955, R.F.G. a devenit membra N.A.T.O. Dintre actualii membri, ultima, a 16-a, a intrat in Alianta Spania, la 30 mai 1982. d1x2xh
La constituirea ei, ideea de baza a Aliantei, mentinuta timp de peste 50 de ani, era aceea a realizarii unei aparari comune, credibile si eficiente. In acest sens, in articolul 5 al Tratatului se specifica: „Partile convin ca un atac armat impotriva uneia sau a mai multora dintre ele in Europa sau in America de Nord va fi considerat ca un atac impotriva tuturor si, in consecinta, daca se va produce un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, exercitand dreptul sau individual sau colectiv la autoaparare, recunoscut de articolul 51 al Cartei Natiunilor Unite, va da asistenta Partii sau Partilor atacate, prin luarea in consecinta, individual si concertat cu celelalte parti, a acelor masuri ce vor fi considerate necesare, inclusiv folosirea fortei armate, pentru a restaura si a mentine securitatea zonei Nord-Atlantice.”2
Caderea zidului Berlinului in noiembrie 1989, unificarea Germaniei in octombrie 1990, dezintegrarea U.R.S.S. in decembrie 1991 si schimbarile dramatice din Europa Centrala si de Est au marcat sfarsitul „razboiului rece”. Odata cu aceste schimbari, Alianta cunoaste un proces de restructurare, in primul rand de ordin conceptual. In urma deciziilor luate de sefii de stat si de guvern din tarile membre ale N.A.T.O. la Londra, in iulie 1990, Roma, in noiembrie 1991 si Bruxelles, in ianuarie 1994, Alianta Nord-Atlantica si-a adaptat strategia generala potrivit noului mediu politic si strategic aflat in plina schimbare. Ei au convenit asupra necesitatii acestei adaptari la noua era, mai promitatoare, care s-a deschis in Europa. Reafirmand principiile fundamentale pe care se bazeaza Alianta inca de la constituirea ei, s-a recunoscut ca evenimentele aflate in curs de desfasurare in Europa au o influenta deosebita asupra modului de realizare, in viitor, a obiectivelor sale. Cel mai important aspect a fost acela ca s-a intreprins o revedere aprofundata a strategiei Aliantei, al carei rezultat este noua conceptie strategica a N.A.T.O.
Schimbarile pozitive majore in relatiile dintre tarile Europei Centrale si de Est si comunitatea internationala au deschis un nou si sporit dialog, implicand Vestul si Estul, care ofera o reala speranta si sansa unor relatii de cooperare, in locul confruntarilor, al polemicii, suspiciunilor si stagnarii, caracteristice politicii din timpul „razboiului rece”. Toate aceste schimbari nu au putut fi realizate fara dificultate si, asa cum au demonstrat evenimentele din spatiul fostei U.R.S.S. si, mai ales din cel al fostei Iugoslavii, au aparut noi amenintari si riscuri la adresa stabilitatii si securitatii3.
Amenintarile si riscurile la adresa securitatii, pe care N.A.T.O. le sesizeaza, au o natura diferita fata de cele din trecut. Astfel, pericolul unui atac simultan si pe scara larga pe toate fronturile europene, practic a disparut si nu mai reprezinta punctul nodal al strategiei Aliantei. Indeosebi in Europa Centrala, riscul unui atac surpriza a fost sensibil redus4.
In contrast cu amenintarea predominanta in trecut, riscurile la adresa securitatii Aliantei se prezinta acum sub forme complexe, multidimensionale si multidirectionale, ceea ce le face greu de prevazut si de evaluat. N.A.T.O. trebuie sa fie insa capabila sa le raspunda intr-un mod adecvat, daca doreste mentinerea stabilitatii in Europa, securitatea membrilor Aliantei si credibilitatea de care se bucura.
In viziunea Aliantei, in actualele conditii, este mai putin probabila o agresiune asupra teritoriului tarilor membre, riscurile provenind, mai curand, din consecintele nefavorabile ale starilor de instabilitate generate de gravele dificultati economice, sociale si politice, de rivalitatile etnice si litigiile teritoriale prezente in multe tari ale Europei Centrale si de Est. Atata timp cat raman limitate, tensiunile aparute ca urmare a unor astfel de situatii nu constituie, in mod normal, un pericol la adresa securitatii si integritatii teritoriale a tarilor N.A.T.O., dar nu poate fi exclusa ipoteza ca aceasta sa degenereze in crize care sa puna sub semnul intrebarii stabilitatea europeana sau sa duca la conflicte armate.
Fata de diversitatea pericolelor la care Alianta este expusa, se impune o conceptie mai larga asupra securitatii, care se regaseste in trei elemente complementare: dialogul, cooperarea, mentinerea unui potential de aparare colectiva. Prin acestea se asigura reducerea riscurilor de conflict, care decurg dintr-o neintelegere sau dintr-un act deliberat, cresterea increderii reciproce intre statele europene, facilitatea gestionarii crizelor si sporirea posibilitatilor de asociere a tuturor tarilor din Europa pentru rezolvarea problemelor privind securitatea pe continent.

Conform actualei conceptii strategice, misiunile principale ale Aliantei sunt:5
- asigurarea unui mediu de securitate stabil in Europa, astfel incat nici un stat sa nu fie capabil sa intimideze, sa se impuna in fata altuia sau sa impuna hegemonia sa prin amenintare ori prin folosirea fortei.
- mentinerea unei capacitati militare suficiente pentru a preveni razboiul si a asigura o aparare eficienta, precum si pentru a gestiona cu succes crizele care ar putea afecta securitatea membrilor sai.
- constituirea sa ca forum de consultari intre aliati asupra problemelor care ar afecta interesele lor vitale.

- descurajarea si apararea impotriva agresiunii asupra teritoriului oricarui membru al

N.A.T.O.

- mentinerea echilibrului strategic in Europa.
Pentru indeplinirea scopurilor si a obiectivelor sale, Alianta dispune de o structura complexa civila si militara, compusa din secretariate administrative, financiare si de prognoza, diverse agentii ale statelor membre, create pentru asigurarea coordonarii lucrarilor in diferite domenii speciale, cum ar fi telecomunicatiile necesare consultarilor politice, conducerea, controlul si sprijinul logistic al fortelor armate. Aceste structuri asigura coordonarea activitatilor politice si economice ale membrilor Aliantei, precum si intocmirea planurilor de aparare colectiva, realizarea infrastructurii necesare aplicarii acestora si incheierea acordurilor privind programele de pregatire si exercitiile comune6.
Statul Major Militar International reprezinta organul militar specializat de analiza si de pregatire a deciziilor si planurilor pe care le adopta Comitetul Militar al N.A.T.O., care, la randul sau, raspunde, impreuna cu Consiliul Nord-Atlantic, Comitetul de Planificare a Apararii si Grupul de Planificare Nucleara, de intreaga activitate a Aliantei.7 Membrii Comitetului Militar (sefii de state majore) sunt reprezentati la Cartierul General al N.A.T.O., de ofiteri superiori, care au calitatea de reprezentanti militari nationali. Acestia constituie Comitetul Militar, care se afla in sesiune permanenta.
Ca organ executiv al Comitetului Militar, Statul Major Militar International are misiunea de a asigura implementarea conceptiilor si deciziilor Comitetului Militar, de a pregati planuri, a initia studii si a recomanda politica militara a N.A.T.O. Totodata, are multiple atributii in ceea ce priveste materializarea Programului de lucru pentru dialog, parteneriat si cooperare elaborat de Consiliul Nord-Atlantic si a planurilor adoptate de catre Comitetul Militar pentru activitatea in domeniul militar, fiind implicat activ in procesul de cooperare cu tarile din Europa Centrala si de Est, initiat de Consiliul de Cooperare al Atlanticului de Nord si de aplicare a Programului

„P.f.P.”