e1v7vj
10 mai 1939. In Piata Palatului din Bucuresti, Carol II dezveleste statuia ecvestra a lui Carol I, unchiul si predecesorul sau pe tronul Romaniei. Statuia, maiestuoasa, superba, o armonie de forme robuste, era opera celebrului Mestrovici, sculptorul din Belgrad, care impodobise capitala Romaniei cu atatea opere de arta.
Nu intamplator regele Carol II voise sa dezveleasca statuia unchiului sau tocmai in ziua de 10 mai. Era zi de sarbatoare, era ziua nationala a Romaniei moderne de pana la 1947. Asa fusese conceputa din primii ani de domnie a lui Carol I si asa intrase in traditie.

10 mai era ziua regelui si a familiei sale sau ziua tuturor romanilor? Desigur, mai cu seama la inceput, ea avea mai accentuat prima acceptiune. Era ziua in care, in 1866, la Bucuresti, in fata Parlamentului, Carol I jura ca va fi credincios legilor tarii, ca va pazi religia romanilor, integritatea teritoriului lor si ca va domni ca domn constitutional. Ziua in care isi exprima devotamentul "fara margini catre noua mea patrie si acel neinvins respect pentru lege, pe care l-am cules in exemplul alor mei. Cetatean azi, maine, de va fi nevoie, soldat, eu voi impartasi cu d-voastra soarta cea mai buna ca si cea mai rea". (vezisi nr. 1 1976 venirea lui in tara).

Sarbatoarea acestei zile aveasi semnificatia aducerii aminte, avand mereu persoana principelui (regelui) si familia sa in centru. Familia regala, pe langa participarea la defilare, era prezentata la slujba pentru sfintirea zilei la Mitropolie, la masa festiva de la Palat, iar seara iesea in mijlocul bucurestenilor, asista la bataia cu flori de la Sosea si la spectacolul cu focuri de artificii din Cismigiu. Carol I, Ferdinand, dar si Carol II si Mihai I voiau sa fie in aceasta zi cat mai mult vazuti, sa ilustreze apropiere de popor (pentru orice suveran si, prin imitatie, pentru orice om politic in epoca moderna, imaginea publica era esentiala). Deja la prima intalnire cu oaspetii sai de 10 mai, in 1867, Carol I rostea intaiul sau discurs in limba romana. Pentru a sarbatori aceasta zi se editau marci postale cu aspecte din viata suveranului; marca de un ban (cu juramantul regelui la 1866), de 3 bani (cu calatoriile regelui prin tara in postalion), de 5 bani (primul tun care a tras la Calafat si Vidin), de 10 bani (intalnirea lui Carol I cu Osman pasa), de 25 bani (trecerea Dunarii de catre armata romana), de 40 bani (intrarea triumfala a lui Carol I la 1878 in Bucuresti). Se instituiau medalii, care erau conferite pe viata, dreptul de a le purta era personal si el nu se putea transmite urmasilor, care aveau insa dreptul de a le pastra, a amintire de familie. Se bateau monede jubiliare, cum erau cele de aur de 100, 50, 20 lei si cele de argint de 1 leu, 5 lei s.a. Fireste, medaliile si monedele aveau chipul suveranului. Pe moneda de 100 lei, din 1906, erau reprezentate, pe langa chipurile regelui si al reginei, si acelea ale lui Traian, Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul. Erau reprezentate podul de peste Dunare al lui Traian, strajuit de un legionar roman, si podul de peste Dunare dela Cernavoda Podul Carol I si, langa acesta din urma, un dorobant. Regele intra astfel in cuprinsul istoriei nationale.

10 mai era si ziua in care se aduceau osanale, in care se spuneau vorbe pompoase (intr-o cuvantare tinuta la 10 mai, la o serbare din Bucuresti, Carol I era comparat cu... "Fat Frumos, care se urca pe varful muntelui ca un vultur").

10 mai nu era insa doar ziua regelui si a familiei sale. "Sarbatoarea regelui Carol e si sarbatoarea Romaniei! Netrebnic romanul care nu-si uita astazi de pasurile lui", cum clama Pompiliu Eliade intr-o conferinta tinuta la o serbare populara in 1903, indemnand locuitorii Bucurestilor sa petreaca, sa uite de necazuri si sa traiasca laolalta cu semenii o clipa de inaltare sufleteasca. Era ziua cand, mai ales in marile asezari, se simtea aerul de sarbatoare. La Bucuresti, in Piata Universitatii, era defilarea armatei, a elevilor, studentilor, mestesugarilor si negustorilor, a primarilor si nobililor judetelor tarii, imbracati in costume populare specifice zonei din care veneau. "Intr-o zi de 10 mai (1891) l-am vazut pe falnicul biruitor al lui Osman Pasa intaia oara... Statea calare in dreptul statuii lui Mihai Viteazul si privea defilarea". Asa isi amintea Gala Galaction intalnirea lui cu imaginea suveranului Romaniei. O imagine printre coroane aurii, azurii, rosii.

10 mai era ziua in care totul se impodobea. In diferite puncte ale orasului apareau arcuri de triumf, strazile se iluminau mai puternic decat altadata si se "tricolorau", la toate barierele orasului se dadeau pranzuri populare pentru saraci (la Filaret se organiza ospatul veteranilor; in 1906, ospatul a fost prezidat de generalul Manu, ministru de razboi, si la el a participat si principele Ferdinand). Primaria dadea si ea un banchet sub cerul liber, iar seara principele si apoi regele invita la Palat personalitatile tarii (300 de tacamuri la a doua aniversare, in 1868, 500 in 1873...). Se organiza o Expozitie (in 1906 a fost una nationala, de mare anvergura), cu tot felul de produse ale industriei si agriculturii din toate judetele, dar si cu carti, tablouri, ceramica... Unele produse se vindeau cu pret redus. Altele erau oferite gratuit. In timpul defilarii, "pe un car brutarii fabricau painea si o aruncau multimii de jos si de la ferestre", cum scrie C. Bacalbasa.

Nu doar prin atragerea poporului in fel de fel de manifestari, ca sa petreaca, sa se simta bine, 10 mai era o sarbatoare si a altora, nu numai a regelui si a celor care ii stateau aproape. Ci si prin anexarea unor evenimente de referinta istorica, 9 mai 1877, ziua cand in Camera deputatilor s-a proclamat independenta de stat a tarii, s-a topit prima data in cea de 10 mai chiar in acel an, 18771. Cu atat mai mult dupa aceea, dupa ce Carol s-a afirmat cu adevarat ca un conducator al poporului sau pe campul de bataie (comandant suprem al asediului Plevnei, care a primit sabia lui Osman Pasa, dar si cel care a infruntat cu curaj si demnitate expansionismul rusesc).

Cele mai spectaculoase serbari de 10 mai au fost cele din 1881, cand a fost proclamat regatul, si cele din 1906, la 40 ani de domnie a lui Carol I si la 25 ani de la proclamarea regatului. Despre sarbatorirea acestor zile s-au tesut povesti, preluate apoi de istoriografie si literatura si care s-au tot povestit la vatra traditiilor noastre regale: defilarea carului sapunarilor din Bucuresti, cu o statuie a lui Carol I din sapun si glicerina, care s-a topit de caldura; imensa coroana de flori oferita reginei de florarii Capitalei, carul tras de 24 de boi reprezentand noua matca a Dambovitei, si care era gata sa se prabuseasca, lovindu-se de un balcon; un delegat care s-a asezat in genunchi in fata regelui si nu mai voia sa se ridice, un altul care tinea mortis sa-l sarute pe micutul Carol, fratele principelui Ferdinand, si care cu mare greutate a putut fi convins sa se linisteasca sau vorbele lui C.A. Rosetti, presedintele Camerei Deputatilor, adresate reginei Elisabeta, rapit de frumusetea ei si a toaletei sale splendide: "Doamna, natiunea, privindu-te, frumoasa se vede" (Rosetti, se spunea in Bucuresti, era indragostit de regina si nu pierdea nici un prilej sa-i adreseze amabilitati; acum gasise o noua ocazie de a-i spune indirect simtamintele sale).

Sub Carol I, 10 mai a fost o sarbatoare, amplificata an de an. Sub ceilalti regi a ramas tot sarbatoare, dar n-a mai avut aceeasi stralucire. Intre timp, istoria nationala a iesit din granitele Vechiului Regat si a inceput sa se incarce de alte simboluri si de alte date: 15 octombrie 1922 incoronarea lui Ferdinand la Alba Iulia, 8 iunie 1930 revenirea lui Carol II in tara si anularea legilor adoptate la 4 ianuarie 1926, care instituiau inlaturarea lui. 10 mai a ramas totusi ziua nationala. Dar n-a mai avut nici trairea exterioara de mai inainte si cu atat mai putin pe cea interioara. Uneori era subiect de ironii chiar in familia regala, ca in 1936, cand regina sarbilor, Marioara, fiica lui Ferdinand, lua peste picior, intr-o discutie telefonica cu regina Maria, mama ei, preocuparile de sarbatorire a lui 10 mai.

O reintoarcere la semnificatia simbolica a lui 10 mai s-a incercat dupa al doilea razboi mondial, cand monarhia in Romania incepea sa fie pusa in pericol. Ca un fel de scut de aparare a unei institutii, dar de fapt a unei istorii nationale glorioase, a independentei amenintate de trupele de ocupatie sovietice, 10 mai se reincarca de simbol in fata primejdiei.

A fost inlaturata monarhia, in 1947, a cazut si 10 mai din calendarul zilelor de sarbatoare ale romanilor. Noul regim, comunist, isi cauta si isi fabrica alte legitimari. Gaseste 23 august, data care este smulsa din contextul real istoric si propulsata in deschizatoare de zari comuniste. An de an semnificatia acestei zile a fost tot mai incarcata si mai rostuita, ca sa legitimeze un prezent ce, neputandu-se propulsa in viitor, cauta s-o faca in trecut. In paralel s-a cautat dezbracarea zilei de 10 mai de orice alta semnificatie decat aceea de venire in tara a unei monarhii straine. 9 mai, ziua independentei, a fost acum, alaturata altui 9 mai, de data aceasta 1945, cand Germania lui Hitler capitulase. Ramanea ideea dublei semnificatii, dar a fost intoarsa cu fata catre nevoia de alte legitimari.

"Istoria e mereu contemporana ", spunea cunoscutul filosof italian Benedetto Croce. A cazut comunismul, a cazut si 23 august. Post-revolutia nu a mai adus ca simbol 10 mai (teama de conotatii cu monarhia a fost evidenta). A adus o alta data, 1 decembrie. Simbolul unitatii de neam si destin istoric unitar. Toti au acceptat. E un reper fundamental. Dar intr-o lume care se revendica mai putin din simboluri. E si un alt inceput, dar intr-o istorie incarcata de inceputuri, in care, mereu si mereu, lucrurile se iau de la capat. Relativismul nu este al istoricului, ci al vietii istorice a popoarelor.

(1). In ziua de 10 mai 1877, Parlamentul a votat legea pentru desfiintarea tributului catre Poarta n.r.