Nicolae Balcescu s-a nascut la Bucuresti, la 29 iunie 1819 intr-o familie
fara avere. Tatal sau moare in 1825 cand Nicolae avea varsta
de 6 ani. La varsta de 7 ani, Nicolae incepe sa invete limba
greaca acasa. In 1832, la 12 ani il gasim pe bancile colegiului
Sf. Sava, unde isi arata pentru prima data vocatia pentru studiul documentelor. u4v22vz
In 1838 se inroleaza in armata, primind gradul de iuncher.
Aici initiaza un curs pentru a-i invata pe ostasi scrisul, aritmetica
si geografia.
In octombrie 1840 Nicolae Balcescu este arestat sub acuzatia de complot
impotriva domnitorului Alexandru Ioan Ghica, alaturi de Dumitru Filipescu,
Eftimie Murgu si altii. Judecarea acestora s-a facut cu dovezi false si uzand
de mijloace infame. Rolul lui Balcescu in acest complot nu a fost unul
principal. El primeste doar 3 ani de inchisoare, din cauza ca era minor
(certificatul sau de nastere era gresit, data nasterii fiind 1821, in
loc de 1819). Pedeapsa va fi ispasita la Margineni, unde sanatatea sa va fi
afectata de conditiile din inchisoare.
In anul 1843 este eliberat. Tot in acest an Balcescu infiinteaza
impreuna cu Ghica si Tell societatea ‘‘Fratia’’,
o societate secreta cu program revolutionar, acoperita de societati literare.
In 1844 debuteaza in literatura cu opera “Puterea armata si
arta militara de la intemeierea principatului Roman pana acum”,
care a avut un mare succes. In paralel cu activitatea literara, Balcescu
face calatorii in Moldova si Transilvania, in scopul unor schimburi
de idei cu revolutionarii de acolo. In 1845 este ales secretar la Asociatia
Literara a Tinerilor Bucuresteni.
In anul 1846, de frica unui conflict cu autoritatile din cauza articolelor
sale in revista “Magazin”, pleaca in Europa. Balcescu
strabate Europa si se stabileste la Paris in 1846 unde infiinteaza
“Societatea Studentilor Romani”. Tot acum si aici apare ideea
scrierii unei monografii a lui Mihai Viteazu, motivand astfel aspiratiile
revolutionarilor din acea vreme.
In 1847, la indemnul medicilor pleaca in Italia urmand
sa revina inapoi in Franta odata cu izbucnirea revolutiei din 1848
(el ii trimite lui Vasile Alecsandri o bucata de catifea din tronul regelui
Ludovik Philip). In aceasta situatie el convoaca la 20 martie o adunare
a moldo-romanilor in care se hotaraste intoarcerea acestora
acasa si declansarea revolutiei in Principatele Romane. Desi Balcescu
a dorit izbucnirea revolutiei cat mai repede, respectiv 11 aprilie, el
a fost combatut de fratii Bratianu, care au dorit asteptarea consimtamantului
lui Lamartin.
El este autorul articolului 13 prin care se dorea dezrobirea si improprietarirea
taranilor. In timpul celor 3 luni de putere, Balcescu, devine ministru
de Externe apoi secretar, insa nu reuseste sa-si impuna punctele de vedere.
El va sustine votul universal, va infiinta comisia pentru propaganda,
dupa model francez si ziarul zilnic “Nationalul”.
Dupa infrangerea revolutiei, Balcescu ca mai toti conducatorii revolutiei,
se va refugia in strainatate. El se va duce in Transilvania pentru
a urmari revolutia transilvana la fata locului.
Spre sfarsitul lui 1848, merge la Constantinopol, unde constata ca idealurile
revolutiei esuasera. Organizeaza impreuna cu Ion Ghica o legiune de voluntari
romani, care sa lupte alaturi de trupele maghiare de eliberare. El ajunge
cu legiunea in Medahia, insa maghiarii sunt suspiciosi iar revolutia
lor este infranta inainte sa intervina si legiunea romana.
Balcescu reuseste sa scape cu greu din Transilvania si ajunge la Paris in
1849. Aici el incearca unirea emigrantilor romani divizati din cauza
problemelor de principiu si a unor chestiuni personale. Elanul revolutionarilor
se stingea incet-incet. Spre sfarsitul anului 1850 si inceputul
anului 1851, Balcescu se retrage din viata politica si continua munca la monografia
lui Mihai Viteazu. Starea sanatatii sale se deterioreza in continuare.
Se stabileste langa Paris, la Ville d’Avray, in speranta insanatosirii,
care nu se produce insa. In primavara lui 1852 porneste spre tara,
in dorinta revederii pamantului natal. In luna august il
gasim la Constantinopol, de unde se imbarca spre Galati, dar nu e lasat
sa debarce, chiar si cu interventia cumnatului sau, Scarlat Geanolu la domnul
tarii. La 22 septembrie se afla din nou la Constantinopol, in pragul mortii.
Sfatuit de medici, se indreapta spre Italia si se stabileste la Palermo,
unde moare, la 29 noiembrie 1853,intr-o camera modesta a hotelului Trinacria,
in mizerie si saracie.
Bibliografie
* * * - Dictionarul Literar.
Redactat: Colban Ionut-Robert
Clasa a VII-a “H”, Scoala nr.280, Bucuresti.
