Dupa domnia lui Bogdan Chiorul urmeaza scurta domnie a unui fiu al lui, pentru ca, in 1527, boierii sa-l aleaga pe un frate vitreg al lui Bogdan, alt fiu al lui Stefan cel Mare, insa copil din flori, Petru Rares. El reprezinta in istoria Moldovei una din ultimele izbucniri de ambitie si de dorinta de independenta. A fost un personaj extrem de interesant, insa din pacate cam nechibzuit. S-a batut si cu polonezii si cu turcii, si a intervenit activ in luptele din Transilvania impotriva partidei favorabile Habsburgilor, dupa cum vom vedea, (in vremea aceea, domnul Mol¬dovei avea in posesie in Transilvania doua puternice cetati, Ciceiul si Cetatea de Balta, plus cateva domenii.)

In cele din urma, va veni insusi ilustrul sultan Soliman Magnificul (sau legislatorul) ca sa-l detroneze, in 1538, prilej cu care teritoriul Moldovei e din nou ciuntit: turcii prefac in „raia", adica provincie administrata direct, tot sudul Moldovei, Bugeacul, si ocupa si cetatea Tighina pe Nistru, botezand-o Bender — cu imprejurimi, va forma o noua raia in coasta Moldovei. Voievozii moldoveni sunt de acum sub supraveghere apropiata si permanenta, dupa cum turcii au de asemeni trei „capete de pod" si in Mun¬tenia: Braila, Giurgiu si Turnu (viitorul Turnu Magurele). g4l3lb
Dupa trei ani, neastamparatul voievod se va impaca cu sultanul si va domni a doua oara inca cinci ani, pana va pieri, victima a unui complot boieresc.
Cu domnia lui Petru Rares avem impresia ca se incheie o intreaga epoca a istoriei noastre, cand romanii, timp de peste 200 de ani, se structureaza temeinic pe plan intern si se afirma pe plan international. Oameni ca Mircea cel Batran, Iancu de Hunedoara, Vlad Tepes, Stefan cel Mare sunt figuri de dimensiune europeana, care stiu sa imbine vitejia in lupta cu abilitatea politica nece¬sara in fata unor puteri mai mari. Dupa mijlocul veacului al XVI-lea insa, imprejurarile vor fi prea vitrege: o data cu caderea regatului ungar si cu supunerea tatarilor fata de turcii otomani, tarile noastre vor fi practic incercuite si reduse la paralizie pe plan militar — in afara de scurta si epica izbucnire din vremea lui Mihai Viteazul. S-a adau¬gat si revolutia tehnica a dezvoltarii armelor de foc care cer mijloace banesti disproportionate fata de posibilitatile tarilor mici, precum si participarea unor ostasi speciali¬zati, mai greu de recrutat in tinuturile exclusiv agricole.
Veacurile XIV si XV raman veacurile mari ale istoriei romanilor. Instinctul poetic nu l-a inselat pe Eminescu cand a ales Rovine pentru splendida lui evocare din Scrisoarea a III-a.
Sub domnia lui Petru Rares s-au inceput acele minu¬nate fresce exterioare din manastirile Moldovei, din care nu ne-au ramas decat circa o zecime. S-a zis ca aveau un talc ascuns, un inteles de rezistenta tacuta impotriva turcului: sa se vada in afara, de catre tot crestinul, ce este crestinismul.

Si la aproape toate aceste biserici se gaseste o fresca in care se arata cetatea Constantinopolului ase¬diata de pagani, ca si cum ar reprezenta un asediu al cetatii imperiale din vremea veche, din anii 600, Bizantul asediat de persani — arata insa ca asediul orasului, care avusese loc cu mai putin de un veac in urma, si ii vedem pe turci cu tunurile si turbanele lor. Istoricii de arta nu sunt toti de aceeasi parere privitor la semnificatia acestei reprezentari a asediului Constantinopolului. Unii cred ca e simbolica: aceasta cetate, ca o cetate celesta, nu poate cadea. Altii sustin ca, dimpotriva, Rares a vrut, reprezentand actuala cadere a capitalei imperiale in mana turcilor, sa arate tuturor cum a pedepsit Dumnezeu pe crestini cand n-au stiut sa se uneasca.
Oricum ar fi, lucru ciudat, inca nelamurit, e faptul ca dupa vreo 50 de ani, zugravirea exterioara a bisericilor va inceta cu totul. Unii autori au sugerat ca ar fi intervenit o interdictie din partea Portii Otomane.
Dar constat ca n-am spus inca de ce i s-a zis guvernu¬lui turc „Poarta Otomana" sau numai „Poarta" sau mai tarziu si „Sublima Poarta": fiindca la intrarea in curtile palatului sultanului, a Seraiului, la Constantinopol, se afla o poarta mare, artistic impodobita, prin care nu putea trece nimeni, nici macar ambasadorii straini, fara invoire speciala si fara alai; de unde acea Poarta a ajuns sa sim¬bolizeze guvernul sultanului — dupa cum vedeti astazi ca se vorbeste in mod curent de „Casa Alba" pentru presedintia Statelor Unite ale Americii, sau de „Downing Street" pentru cabinetul primului-ministru britanic, sau de „Quai d'Orsay" pentru Ministerul francez de externe.