Sa vorbim acum despre Matei Corvin. A fost unul din¬tre cei mai mari regi ai Ungariei, foarte priceput, foarte cult, a adus savanti si artisti din Italia (e epoca Renasterii in Ungaria). Pe plan intern, s-a sprijinit pe mica nobilime impotriva magnatilor (care-i erau ostili, inclusiv propriul sau unchi Szilagyi!) si a ocrotit intr-o oarecare masura pe tarani. h5o7oj
Din pacate, prea ambitios si insetat de putere, in loc sa porneasca razboi impotriva turcilor, s-a luptat cu regele Cehiei, voind sa ajunga si rege al Cehiei, ca pe aceasta cale sa intre in Confederatia germana, iar apoi sa ajunga imparat. A purtat razboi cu imparatul Germaniei si a ocupat Viena.

Deschid iar o paranteza. Cer iertare: nu trebuie sa spunem „imparatul Germaniei", imparatia, pana in se¬colul XIX, se numea „Sfantul Imperiu Roman de Natiune germanica" — acesta era numele oficial. Nu vorbiti nici de „imparatul Austriei" — chiar sub Habsburgi — inainte de 1807, cand Napoleon darama vechea structura medie¬vala, imparat in Europa numai unul era, si, din punct de vedere protocolar, el trecea inaintea tuturor suveranilor Europei, chiar atunci cand — de pilda — regele Frantei ajunsese un suveran mai puternic.
Matei Corvin isi iroseste puterile in lupte sterile impotriva vecinilor sai occidentali, in loc sa poarte razboi cu turcii. Rezultatul a fost ca, la 36 de ani de la moartea lui, regatul ungar, pe care ambitia sa il voise atat de sus, se prabuseste la un singur atac al turcilor.

Slabiciunea regatului ungar dupa Matei Corvin se explica si prin motive sociale: feudalitatea maghiara, dupa rascoala de la Bobilna din 1437, nu numai ca nu usurase asuprirea taranilor, dar o si inasprise, in parte din cauza neincetatelor razboaie „moderne", cu armele de foc si specialistii mercenari care le manuiau, si care costau multi bani.
In 1514 a izbucnit in Transilvania si in Ungaria o noua mare rascoala antifeudala, sub conducerea unui fruntas secui, Gheorghe Doja (Dozsa Gyorgy). Ca si precedenta, rascoala a adunat taranime din toate neamurile si, de asemeni, a fost inecata in sange.
Tara a iesit slabita de aceste lupte launtrice, astfel ca, la atacul turcesc din 1526, nobilimea s-a gasit singura in fata dusmanului.
Inca o data trebuie remarcat ca ne putem uneori pripi judecind istoria: la inceputurile dominatiei otomane in Balcani si in Europa centrala, s-a putut intampla ca taranii sa fie mai putin storsi de bani si apasati de corvoade sub noul stapan „pagan" decat fusesera sub stapanul feudal.