Generalul Ionescu Heroiu Spiridon s-a nascut in 1921 la Targovuste, intr-o familie in care tatal era invatator. Sarguincios inca de mic, se prezinta la concursul de admitere in liceul militar de la Manastirea Dealu’, in 1932, la care reuseste printre primii. Urmeaza cele opt clase ale acestui liceu, fiindu-I-se apreciate nu numai calitatile fizice -; era un tanar inalt si frunos - cat si spiritul de colegialitate si camarederie. Cu asemenea caracteristici este admis fara examen, conform dispozitiilor de atunci, ca elev in Scoala de Ofiteri-Cavalerie din Targoviste, pe care o absolva la 10 mai ’42, cu gradul de sublocotenet. A fost repartizat Regimentului 10 Rosiori. Dupa stagiul regulamentar la comanda de mici unitati, in care are loc restructurarea regimentului prin introducerea mijloacelor motomecanizate, se cere si I se aproba incadrarea la Partea Operativa a Regimentului 10 Rosiori Purtat, cu care pleaca pe front, in primavara anului 1943. In aceasta situatie, regimentul sau, impreuna cu Regimentul 6 Rosiori Purtat, alcatuiesc Detasamentul Motomecanizat al Diviziei 8 Cavalerie- Purtata, sub comanda ilustrului general roman Radu Korne, cu care ajunge in zona Maicop- Bazinul Kubanului -; in zona vestica a Masivului Elbrust din Muntii Caucazului. z3k24kq
In inaintarea impetuoasa a Detasamentului, varful Cercetarii cade I ntr-o ambuscada, pe versantul Raului Terek, organizata de fortele sovietice si partizanii locali, superioare ca numar si dotare. Autovehiculele usor blindate ale cavaleristilor, par o prada usoara pentru inamic; numai ca sublocotenentul Ionescu Heroiu alegandu-si o mana dintre cei mai activi cavaleristi, cativa ostasi si doi subofiteri, are initiativa unei invaluiri pedestre tipic infanteriste in zorii zilei urmatoare, prin care cade in spatele inamicului, buimacit de somn si vodca si care paraseste pozitia sub focul concomitent de sprijin al autovehiculelor romanesti. Prin acesata manevra, varful Cercetarii, Detasamentului Purtat al Diviziei a opta Cavalerie Purtata, este eliberata de primejdie si isi reia misiunea.
Initiativa sublocotenentului Ionescu Heroiu, infaptuita fara nici o pierdere, a fost apreciata ca “fapta de arme cu totul exceptionala savarsita pe campul de lupta” , cu spade clasa a- III-a, prin Inaltul Decret Numarul 1492 din 12 aprilie 1945. Avea doar 22 de ani, si este unicul absolvent al liceului militar de la Dealu’ -;distins cu aceasta decoratie.
Reintors in tara strabate perioada de framantari 1945-1948, la finele caruia, fara a fi fost membru de partid, este numit Director de Studii la noul liceu militar infiintat la Roman; aici consultat de sefii ierarhici, capitanul Ionescu Heroiu propune ca numele liceului militar nou- infiintat, sa fie cel al lui “Dimitrie Cantemir”- propunere acceptata, in vigoare si astazi, chiar daca instittia de invatamant a fost stramutata de la Roman, prin Predeal la Breaza. Situtia de director de studii este inscrisa pe placa de marmura din incinta cancelariei profesorilor de la Breaza. Toate aceste merite, n-au impiedicat trecerea sa in rezerva in 1953, fapt care nu l-a demoralizat; intra prin concurs la Facultatea de Agronomie, pe care o absolva in 1961, dobandind o a doua calificare, aceea de inginer agronom, fara a uita “prima dragoste”- aceea pentru “manastireni”, colegi si camaazi de la Manastirea Dealu’.
A activat cu atata devotament si staruinta incat el a fost ales in perioada festivitatilor transmiterii traditiei catre cantemiristi la 14-15 iunie 1995, sa aduca flacara de la candela ce arde la capataiul Viteazului ucis la Campia Turzii, iar mai tarziu sa instuie premiul “General Ionesu Heroiu Spiridon”, pentru elevii merituosi ai Colegiului Militar de la Breaza. Tot el este cel care din respect pentru liceul militar de la Manastirea Dealu’, si deosebita afectiune pentru cantemiristi, a donat muzeului pelerina de cavaler a Ordinului “Mihai Viteazul”. Faldurile acesteia, alaturi de caseta continand cate o mana de pamant din locurile istorice ale Romaniei, pastrata in muzeu, simbolizeaza nu numai traditia dintre cele doua institutii militare de invatamant unificate, ci si acelasi patriotism dovedit de veacuri de Ostirea Romaniei.

Bibliografie: Nicolae Roboiu , Sorin Enescu “Soimii de la Manastirea Dealu”- Editura 1993 Bucuresti, paginile 181-354;
Alexandru Dutu, Florica Dobre, Leonida Longint “Armata Romana in al doilea razboi mondial” Dictionar Enciclopedic, Editura Enciclopedica 1999, Bucuresti pagina 189. Sargetzia
“Ne vom cinsti pe veci eroii cazuti pe Campul de Onoare”

Nascut la 17 mai 1919, in Comuna Vedea, Satul Malu, Judetul Giurgiu, dintr-o famile de tarani, care mai avea inca cinci copii. Daia Marin a intrat prin concurs la Liceul Militar “Manastirea Dealu”, in 1929, absolvindu-l in 1937, promotia a douazeci si doua, dupa care a urmat cursrile Scolii Pregatitoare de Ofiteri- sectia artilerie.
Avansat sublocotenent la 31 martie 1940, a fost repartizat Regimentului 6 Atilerie Grea din Timisoara, dupa care trei ani de serviciu ca ofiter, data fiindu-I si pasiunea pentru matematica, a urmat in paralel si cursurile facultatii politehnice din acel oras. La 23 martie 1944 a fost avansat locotenent; in acea perioada Romania a avut de infruntat evenimente istorice grele: in august 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena, ni s-a impus cedarea Transilvaniei de Nord si apoi cedarea Basarabiei, iar la 23 august ’44, s-a iesit din alianta cu Germania, declansand operatiuni militare impotriva hitlerismului. In aceste imprejurari Regimentul 6 de Artileri Grea, a primit misiunea de a sprijini unitatile romanesti care stavileau invazia inamocului fascisto-hortyst si care initial depasisera cu peste 25 de Kilometri, linia vremelnica de demarcatie romano-ungara, urmand a lua pozitie in zona Tarnava Mica- Muresul Mijlociu. Deplasandu-se esalonat, protectia ii era asigurata de bateriile locotenentului Daia Marin, care dupa scurgerea unitatilor remorcate auto,- schimba de pozitie pe un nou aliniament de sprijin protector. Pentru indeplinirea acestei misiuni, locotenentul Daia Marin s-a oferit voluntar; la asemenea schimbare de pozitie, in data de 8 septembrie 1944, care se desfasura pe drumul in serpentine, din defileul dinaintea Satului Blajel, (la 8 kilometri de Medias, in drum, pe directia Tarnaveni), vehiculele auto-tractate, ale bateriilor, au fost surprinse de aviatia inamica si bombardate cu violenta, producand pierderi materiale si de vieti ale militarilo, intre care chiar locotenentul Daia Marin si peste 25 artilersiti. Avea doar 25 de ani.
A fost citat pe ordin de zi “pentru vitejia si spiritul de sacrificiu exceptional… ofiterul si-a sacrificat viata oferindu-se voluntar la comanda sectiei ce schimba pozitiile sub bombardamentul violent al aviatiei inamice. Locotenentul Daia Marin a pierit ca un brav erou, viata si moartea sa fiind o pilda de sacrificiu si eroism. Drapelul de lupta al Regimentului 6 Artilerie Grea, se pleaca indoliat in fata mormantului eroului locotenent Daia Marin.”
A fost avansat post-mortem la gradul de capitan si decorat cu ordinul “Steaua Romaniei”, clasa a- II-a cu spada, osemintele sale se gasesc in groapa comuna impreuna cu a celorlalti camarazi , cazuti in curtea bisericii ortodoxe din Satul Blajel, unde la data de 14 noiembrie 1929 s-a dezvalit si un monument al eroilor- solemnitate la care a participat si o delegatie din partea Colegiului Militar “Dimitrie Cantemir” din care a facut parte si elevul Daia Viorel, din clasa a unsprezecea, nepot din frati al bravului erou. Pe placa din marmura, sta inscris: ”Va admir, eroi cu Tari/ Lumea-ntreaga va admira,/ De curajul vostru aprig/ Pan’ si dusmanii se mira;/ Pe mormantul vostru umed/ Se va scrie in tarana:/ Morti, aici, zac fiii Tarii/ Pentru Patria Romana!” . Aceste versuri apartin unei eleve a Scolii Elementare din Blajel.

Un manastirean dintre cei 102 eroi, absolventi ai liceului militar de la Manastirea Dealu’ , preluati in traditie si pomeniti in paraclisul actalului Colegiu Militar “Dimitrie Cantemir” din Breaza si pentru care -; pe monumentul eroilor di incinta este sapat in marmura: “…ne vom cinsti pe veci/ Eroii cazuti pe campul de onoare.” .

Bibliografie: Nicolae Roboiu, Sorin Enescu “Soimii de la Manastirea Dealu’ ”- Editura 1993 , Bucuresti, paginile 239, 348.
Vasile Suciu, “Crucea Pamantului” -;Editura 1993, Targu’ Mures , paginile 24-25.
Arhiva Regimentului 6 Artilerie Grea- dosar personal, fila 39.

Sargetzia

“N-am ajuns <sat fara caini>”

Capitanul aviator Alexandru Serbanescu, s-a nascut la 17 mai 1912, la Colonesti-Olt. A absolvit liceul militar de la “Manastirea Dealu’” in anul 1931 (promotia a saptesprezecea), dupa care a intrat la Scoala de Ofiteri de Infanterie din Sibiu, pe care a absolvit-o in 1933, cu gradul de sublocotenet pe locul 70 din 456. A fost repartizat Batalionului 3 Vanatori de Munte din Brasov, unde a fost curand remarcat prin calitatile de “mic comandant”. Selectionat si trimis la Scoala de Aplicatii, pe care o urmeaza de la 1 septembrie 1935, la 31 octombrie 19 36, pe care o absolva cu aprecierea “mult interes pentru invatatura” , obtinand nota cea mai mare, la cursul de tactica infanterie. Dealtfel, calificativele superlative, n-au lipsit in activitatea depusa ca infanterist si vanator de munte. Anatul sau spre inaltimi nu s-a marginit numai la relieful montan; a cerut sa fie primit la Scoala de Observatori Aerieni, pe care o absolva, clasificat al douazeci si noualea din saptezeci si sase, in 1939 renuntand la specialitatea de vanator de munte, -urmeaza Scoala de Pilotaj., obtinand brevet de “ Pilot de Razboi” la 31 octombrie 1940. Nu se dezice nici in aceasta noua calificare: se afirma, este apreciat si da dovada de perseverenta, spirit pedagogic si camaraderesc, incat este promovat instructor de zbor, la Escadrila de elevi, din Scoala de Ofiteri de Aviatie. Din aceasta, la intrarea Romaniei in al doilea razboi mondial, este repartizat aviatie de vanatoare in care, dupa numai trei ani, indeplineste 590 misiuni de lupta, angajeaza 235 lupte aeriene si obtine 47 victorii omologate, pe fronturile de la Stalingrad, Don, Mius, Melitopol, Zaporoje, Kerci si Mo;ldova.
Ca urmare a acestor remarcabile rezultate de lupta, a fost distins cu Ordinul “Virtutea Aeronautica” in gradele de ofiter, Cavaler si Crucea de Aur, cu decoratiile Steaua si Coroana Romaniei cu spade , iar la 20 decembrie 1943, cu Ordinul “Mihai Viteazul”, fiind uletrior citat de intreaga Aeronautica, la 12 iule 1944. In inaltul Decret de Decorare cu Ordinul “Mihai Viteazul”, este inscris: “Pentru curajul, avantul si destoinicia cu care a condus la lupta, escadrila de vanatoare, fiind totodata in fruntea ei.” Desi proaspat capitan aviator, promovat la comanda Grupului 9 Vanatoare, a fost apreciat drept “ cel mai de sema dintre vanatorii nostrii, unul dintre marii comandanti de grup din aviatia romaneasca, ofiter de elita si mare patriot”. Cu grupul sau, dispunand de avioane, Me109G, a infruntat in vara lui 1944 si formatiunile de aviatie anglo-americne, (macheta Me109 G este expusa si in muzeul colegiului), desi intrecuti de superioritatea numerica si tehnica de lupta a inamicului. In prezilele lui august 1944, cand aveau loc tratatve secrete in vederea iesirii Romaniei din alianta cu Germania si se conturau rezultate favorabile cu tara noastra, se emisese o dispozitie tacita de a nu mai infrunta formatiunile anglo-americane, pentru a se menaja pilotii- respectiv pentru a-I pastra in lupta de redobandire a Transilvaniei. In baza acestei dispozitii tacite, la alarma din 18 august 1944, anuntand ca circa 900 de avioane de bombardament, zburand la 7000 metri, se indrepta spre zona petrolifer Campina- Ploiesti, capitanul aviator Serbanescu, si-a pregatit grupul pentru interceptarea inamicului; s-a pomenit atunci de cea dispozitie, la care -; “incurajta de mandria sa de vanator incercat ”- capitanul Serbanescu a raspuns :”N-am ajuns <sat fara caini>!” si s-a urcat in carlinga. Aintrat intr-o patrula de vanatoare Mustang, a avariat un aparat, dar celelalte trei l-au doborat. A doua zi, pe 19 august, dispozitia tacita a fost confirmata in scris, dar capitanul aviator Serbanescu se prabusise la Rusavat- Patarlagele: “ decolat mai mult din propria sa inititiva ”, cazuse “eroic la datorie, ca un brav - coplesit de superioroitatea numerica si tehnica americane - aparandu-si cerul patriei. ” , pentru “ gloria aripilor romanesti pe care le-a iubit atat de mult”, devenind “simbolul tinerelor generatii de zburatori”.

Oare, titlul “Un Nume de Legenda” dat brosurii editate in memoria sa, nu este prea putin?

Bibliografie: Ichim Eugen “Ordinul de razboi <Mihai Viteazul>” -;Editura “Modelism si Jertfa”, Bucuresti, 2000, pagina 172- IDR 3266/ 20 decembrie 1943 capitolul 2, punctul 31.
Eugen Stanescu , Iulia Stanescu, Gavril Preda “Cavaleri ai Ordinului <Mihai Viteazul>”- Editura “Universal cartfil ”, Ploiesti 1996, pagina 388.
Nicolae Roboiu, Sorin Enescu “Soimii de la Manastirea Dealu’ ”- Editura 1993, Bucuresti, pagina 239.
Tudor Vasile “Un Nume de Legenda : Aviator capitan Alexandru Serbanescu” paginile 9, 129-131.
Alexandru Dutu, Florica Dobre, Leonida Longin- ”Armata Romana in cel de-al dioilea razboi mondial 1941-1945”. Dictionar Enciclopedic, Editura Enciclopedica , Bucuresti 1999, pagina 377.
Sargetzia