Trebuie sa ne facem o imagine a Transilvaniei in Evul Mediu, dupa ce
fusese cucerita de unguri. Am spus deja ca regii unguri, fiindca neamul lor
era prea rasfirat iar romanii erau si ei prea putin numerosi pentru o
mai buna exploatare a tinutului, l-au colonizat intens cu maghiari, secui si
sasi. h1o20of
Cu timpul, starea romanilor decade, iar cand dinastia de origine
maghiara, zisa arpadiana, se stinge si e in¬locuita cu o dinastie
de origine franceza, lucrurile se inrautatesc si mai mult. Acesti regi
sunt prea devotati Papei si invatati cu structura feudala. Din momentul
cand preia puterea Carol Robert, cel care se bate cu Basarab in
1330, el inaspreste persecutia elementului romanesc din Ardeal,
romanii nemaifiind admisi in ordinul nobiliar decat cu conditia
sa fie catolici. Atunci, multe familii de cneji ori trec muntii catre Valahia
sau Moldova, ori saracesc si ajung in randul taranilor liberi —
la inceput, mai tarziu chiar iobagi, adica serbi. Unii dintre ei
insa, trecand la catolicism, au dat familii mari aristocratiei maghiare,
ca de pilda familia Dragfi, care coboara din Dragos al Moldovei — cand
urmasii lui Dragos au fost alungati din Moldova de Bogdanesti, s-au intors
in Maramures, au ramas credinciosi regelui Ungariei si au stat la originea
unei familii nobile maghiare care a dat chiar un voievod al Transilvaniei la
sfarsitul secolului XV.
Au mai fost destule alte familii, si voi da numai un nume ilustru: Corvinestii.
Un Voicu, cneaz roman, bun ostas, e luat pe langa regele Ungariei,
care-i da ca feuda regiunea Hunedoara; fiul sau, Iancu de Hunedoara, mai cunoscut
in istorio¬grafia universala cu numele de Ioan Huniade pe care i-l
dau ungurii, va fi unul dintre cei mai ilustri luptatori impotriva turcilor.
El, roman, ajunge voievod al Tran¬silvaniei, in tovarasie cu
un graf ungur, Nicolae de Ujlak, si in cele din urma, cand moare
tanarul rege al Ungariei, Ladislau, in batalia de la Varna (1444),
ajunge chiar guver¬nator al Ungariei.
Iancu e o figura mareata, care a reusit mai multe expe¬ditii contra imparatiei
turcesti. A cunoscut din nefericire si infrangeri, ca aceea de la
Varna. Armata crestina inaintase prin Bulgaria cu prea mare indrazneala,
bizuindu-se pe un ajutor al flotei venetiene, care trebuia sa impiedice
tre¬cerea turcilor din Asia Mica in Europa. Dar acest ajutor a fost
zadarnicit de o actiune contrara a vesnicilor adversari ai venetienilor, genovezii.
inca o data se vede cum zazaniile si dusmaniile intre crestini
au fost principalul aliat al turcilor in inaintarea lor in
Europa.
O alta tentativa nefericita mai intreprinde Iancu in 1448, incercand
sa-si coordoneze actiunea cu lupta lui Gheorghe Castriota zis Skanderbeg, marele
erou al rezis¬tentei albaneze, dar e infrant, din nou, la Kossovo.
Iancu, care cladeste frumosul castel de la Hunedoara (extins de fiul sau, regele
Matei Corvin), e o personalitate atat de puternica, incat
isi poate permite sa-i considere pe voievozii Munteniei si ai Moldovei
ca pe clientii sau pro¬tejatii lui. S-ar parea astfel ca Vlad Dracul (tatal
lui Vlad Tepes) ar fi fost ucis din porunca lui Iancu, care s-a temut de o impacare
a lui Vlad cu turcii. Iancu de Hunedoara a avut un caracter destul de dur si
de autoritar.
S-a certat si cu despotul Serbiei, George Brancovici, lipsindu-se, in
clipe grele, de un ajutor pretios, unul din motivele ne¬intelegerilor
fiind si zelul pro-catolic al lui Iancu.
Cu cativa ani inainte ca Iancu sa inceapa lupta impotri¬va
turcilor, in 1439, se ajunsese, dupa lungi negocieri la Conciliul convocat
de Papa la Florenta, la o intelegere intre catolici si ortodocsii
condusi de Patriarhul de la Constantinopol si de imparatul Ioan al VIII-lea
Paleolog. S-a ajuns la o formula de unire pentru a pune capat schis¬mei
intervenite in 1054. Printre semnatari se afla si mi¬tropolitul Damian
al Moldovei, iar imparatul bizantin, care nu mai avea decat o fasie
de pamant in jurul capitalei Constantinopol si o vaga suzeranitate
asupra despotatelor din Epir si Moreea, isi pusese mare nadejde in
aceasta unire, convins ca va insemna inceputul unei vaste coalitii
crestine impotriva turcilor. Dar, abia intors la Constantinopol,
s-a izbit de o atat de inversunata impo¬trivire a preotimii,
a calugarilor si chiar a oamenilor de rand, incat Unirea de
la Florenta a ramas litera moarta. Multimea manifesta violent pe strazile orasului,
strigand: „Mai bine turbanul sultanului decat tiara papei!".-.
Patrusprezece ani mai tarziu, dorinta i s-a implinit cu asupra de
masura, cand, dupa caderea cetatii, sultanul Mehmed al II-lea a dat voie
asediatorilor cuprinsi de furie sa ucida doua zile la rand toata populatia
orasului.
Iancu crezuse si el ca Unirea de la Florenta avea sa dea un nou impuls ideii
de cruciada. El ramane o figura de epopee, cunoscuta si in Occident.
S-au scris chiar romane epice, in Spania, ca ecou al ispravilor lui Iancu
de Hune¬doara in Balcani. S-a dovedit astfel de curand ca el
a fost modelul eroului unui roman de aventuri, foarte popular si in Franta
pana in veacul al XVIII-lea, si intitulat „Tirant le Blanc"
— le Blanc fiind o greseala de copist pentru originalul „le Blac",
adica Valahul!
in 1456, Iancu reuseste sa despresoare cetatea Bel¬gradului —
pe vremea aceea posesiune ungara —, asediata de Mehmed al II-lea, cuceritorul
Constantinopolului (1453), dar la scurt timp moare de ciuma.
Dupa moartea lui, urmeaza doi ani de dezordine in Ungaria, tronul fiind
vacant, in cele din urma, prin pres¬tigiul de care se bucurase Iancu
de Hunedoara, e ales rege al Ungariei fiul sau Matei, in varsta
de numai 15 ani. Va fi marele rege Matei Corvinul (1458-l490) — Mathias
pe ungureste, Corvin, fiindca pe stema lui figura un corb cu un inel in
cioc, dupa o legenda a familiei.
Vom reveni asupra lui dupa ce ne vom fi oprit un moment asupra situatiei Transilvaniei
cand se urca Matei Corvinul pe tronul Ungariei. Transilvania era parte
din regatul Ungariei, insa cu un statut special. Interesant din punctul
nostru de vedere e ca rangul cel mai inalt in provincie era cel
de voievod, care nu e titlu unguresc, ci slav, si care — cum am spus —
numai la romani a ajuns sa insemne domnitor peste o tara.
Situatia categoriilor sociale privilegiate (nobilii, sasii, secuii) pare sa
nu se fi modificat fata de cea din veacul tre¬cut, in schimb, din
pricina neincetatelor razboaie si a situ¬atiei economice deteriorate,
soarta taranimii e jalnica.
Taranii, cei care devin dupa nume unguresc „iobagi", adica serbi
pe mosiile nobililor unguri sau ale bisericii, taranii acestia, fie ca sunt
romani, fie ca sunt unguri, se vor revolta la 1437 si vor lupta cateva
luni de zile impotriva nobililor, la Bobalna, unde organizasera
un fel de tabara, dupa modelul revoltei „husite" din Boemia; sunt
insa invinsi in cele din urma, iar rezultatul a fost ca situatia
lor s-a inrautatit, invingatorii — nobilii maghiari, sasii
din orase si secuii -— s-au inteles intre ei si au format
ceea ce s-a numit pentru veacuri „Unio Trium Nationum", adica „Unirea
celor trei natiuni". Sa nu intelegeti insa „nati¬une",
acest termen latinesc, in sensul pe care-l are acum. Prin „Natio"
se intelegea pe vremea aceea un fel de grup social privilegiat, si de
aceea aceste trei natiuni reprezin¬ta orasele sasesti cu satele din jurul
lor, tot sasesti, comi¬tatul secuilor, pe care-l vedeti in arcul Carpatilor,
si nobilimea maghiara. Iar romanii, care formau majoritatea populatiei,
sunt tratati ca o cantitate neglijabila din punct de vedere politic. Se poate
obiecta aici ca Iancu de Hunedoara, un roman, accede la rangurile cele
mai inalte.
Nu trebuie uitat insa ca el e deja catolic, iar fiul sau, care devine
rege al Ungariei, este fiul unei nobile unguroaice. Vom reveni asupra lui Matei
Corvin dupa ce vom vorbi despre voievozii contemporani cu el.
