Deosebirile dintre Biserica din Apus si cea de Rasarit, evidente inca din secolul
al IV-lea, se precizeaza in secolele urmatoare. Cauzele sunt multiple: traditii
culturale diferite (greco-orientale, pe o parte, roman-germanice, pe de alta);
necunoasterea reciproca, nu doar a limbilor, ci si a literaturilor teologice
respective; divergentele de ordin cultural sau eclesiastic (casatoria preotilor,
interzisa in Apus; intrebuintarea in cult a azimei in Apus si a painii dospite
in Rasarit). Papa Nicolae protesteaza impotriva ridicarii precipitate a lui
Fotie (un laic) la rangul de patriarh, “uitand” cazul lui Ambrozie,
ordonat dintr-o data episcop al Milanului. Anumite initiative ale Romei displac
bizantinilor: de pilda, cand in secolul al VI-lea papa proclama suprematia Bisericii
asupra puterii temporale; sau cand, la anul 800, ratifica incoronarea lui Carol
cel Mare, desi acest drept apartinuse dintotdeauna imparatului bizantin. k3z8ze
Unele dezvoltari ale cultului si institutiilor eclesiale dau crestinismului
oriental o fizionomie proprie. Certitudinea ca intreaga Natura a fost rascumparata
si sfintita de Cruce si de Inviere justifica increderea in viata si incurajeaza
un anumit optimism religios. Amintim, de asemenea, marea importanta acordata
de Biserica orientala tainei mirungerii- “pecetea darului Sfantului Duh”.
Acest rit urmeaza indata dupa botez si il transforma pe orice laic (de la laos,
“popor”) intr-un purtator de Spirit; aceasta explica atat responsabilitatea
religioasa a tuturor membrilor comunitatii, cat si autonomia acestor comunitati
conduse de episcopi si grupate in centre metropolitane. Sa adaugam o alta trasatura
caracteristica: certitudinea ca adevaratul crestin poate atinge inca de aici,
din lumea aceasta, indumnezeirea.
Ruptura a fost produsa de adaugarea lui filioque la Crezul de la Niceea si Constantinopol;
pasajul se citea acum: “Duhul purcede de la Tatal si de la Fiul”.
Prima consemnare publica cunoscuta a lui filioque dateaza de la Conciliul al
II-lea din Toledo, convocat in 589, pentru a confirma trecerea regelui Recaredo
de la arianism la catolicism . Analizate indeaproape, cele doua forme exprima
doua conceptii deosebite privind divinitatea. In trinitarismul apusean, Sfantul
duh este garant al unitatii divine. In schimb, Biserica rasariteana subliniaza
faptul ca Dumnezeu-Tatal este izvorul, principiul si cauza Trinitatii .
Dupa unii autori, imparatii germani sunt cei ce au impus noua formula a Crezului.
“Costituirea Imperiului lui Carol cel Mare este ceea ce a generalizat
in Apus uzul lui filioque si a precizat o teologie specific filioquista. Era
vorba de a legitima impotriva Bizantului - detinator pana acum al Imparatiei
crestine, unica prin definitie -; intemeierea unui nou stat cu pretentii
universaliste” . Dar abia in 1014 -; la cererea imparatului Henric
al II-lea -; Credo-ul cu adaugirea lui filioque se canta la Roma (aceasta
data poate fi considerata ca marcand inceputul schismei).
Totusi, legaturile dintre cele doua biserici nu se rup definitiv. In 1053, papa
Leon al IX-lea trimite la Constantinopol o delegatie condusa de trimisul sau
principal, cardinalul Humbert, ca sa reinnoiasca legaturile canonice si sa pregateasca
o alianta indreptata contra normanzilor, care tocmai ocupasera Italia meridionala.
Dar patriarhul bizantin Mihail Cerularie s-a aratat destul de rezervat, refuzand
orice concesie. Atunci, la 15 iulie 1054, legatii papei depun pe altarul din
Sfanta Sofia o sentinta de excomunicare a lui Celularie, acuzandu-l de zece
erezii, intre altele de faptul de a fi retras filioque din Crez si de a fi ingaduit
casatoria preotilor.
De la aceasta ruptura, animozitatea apusenilor impotriva grecilor n-a incetat
sa creasca. Dar ireparabilul s-a produs abia in 1204, cand armatele Cruciadei
a IV-a ataca si jefuiesc Constantinopolul, sfaramand icoane si aruncand moastele
la gunoi. Potrivit cronicarului bizantin Nicetas Choniates, o prostituata canta
cantece obscene asezata pe tronul patriarhal. Cronicarul aminteste ca “musulmanii
nu ne-au violat sotiile a…i, nu i-au aruncat pe locuitorii nostri in mizerie,
nu i-au despuiat ca sa-i plimbe goi pe strazi, nu i-au facut sa moara de foame
si nu i-au aruncat in foc a…i. Asa s-au purtat insa cu noi aceste popoare
crestine, care isi fac cruce in numele Domnului si care au aceeasi religie cu
noi.” . Regele Baudouin din Flandra a fost proclamat imparat latin al
Bizantului, iar venetianul Toma Morosini patriarh de Constantinopol.
Grecii n-au uitat niciodata acest tragic episod. Totusi, din cauza amenintarii
turcesti, Biserica Ortodoxa a reluat dupa 1261 tratativele eclesiastice cu Roma;
ea cerea cu insistenta convocarea unui conciliu ecumenic care sa lamureasca
problema lui filioque si sa pregateasca unirea. La randul lor, imparatii bizantini,
care se bizuiau pe sprijinul militar al Occidentului, erau nerabdatori sa vada
realizata unirea cu Roma. Negocierile au trenat aproape peste un secol. In cele
din urma, la Conciliul de la Florenta (1438-1439), reprezentantii ortodoxiei,
presati de imparat, au acceptat conditiile Romei, dar unirea a fost imediat
invalidata de popor si de cler. De altfel, peste paisprezece ani, in 1453, Constantinopolul
cade sub turci si Imperiul Bizantin isi inceteaza existenta. Totusi, structurile
sale spirituale au mai supravietuit in Europa de Rasarit si in Rusia vreme de
inca trei secole, cel putin. A fost epoca “Bizantului dupa Bizant”,
dupa expresia istoricului roman Nicolae Iorga. Aceasta mostenire orientala a
permis dezvoltarea unui “crestinism popular”, care nu numai ca a
rezistat interminabilei terori a istoriei, dar a avut si un intreg univers de
valori religioase si artistice, ale carui radacini pornesc inca din neolitic.
BIBLIOGRAFIE
1. Iorga, N. -Byzance apres Byzance, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1971.
2. Eliade, M. -Istoria credintelor si ideilor religioase, Editura Univers Enciclopedic,
Bucuresti, 1999.
3. Clement, Olivier - L’essor du christianisme oriental
4. Choniates, Nicetas - Histoire, traducere de Olivier Clement
