m7c10cz

Peruigilium Veneris
X T eghea sfanta a zeitei Venus", Peruigilium Veneris, este un relativ mic § § w Poem straniu, impregnat de o aroma fermecatoare, care constituie *™ una dintre cele mai interesante creatii ale poeziei latine, un imn de o gracilitate desavarsita.
Nu cunoastem cu certitudine nici numele autorului acestui poem si nici data cand a fost alcatuit. Cercetatorii moderni l-au „plimbat", in orice caz, intre secolul I si al V-lea d.C. Unii l-au atribuit chiar lui Apuleius sau... lui Seneca. indeosebi Peruigilium Veneris a fost atribuit lui Florus si secolului al ll-lea ori unui poet anonim, eventual o femeie din a doua jumatate a secolului at !V-lea d.C. Noi consideram, pe urmele lui Ettore Paratore, ca acest imn, zamislit pentru a fi cantat de un cor de fecioare, dateaza de la inceputul secolului al lll-lea d.C, deci din vremea Severilor, si ca este opera unui poet sicilian anonim1.
Peruigilium Veneris comporta numai 93 de septenari trohaici cataiectici, care figureaza ajunul unei sarbatori de primavara organizata in Sicilia in cinstea zeitei Venus, figura centrala a imnului. Autorul acestui poem evita insa o schema liturgica strict articulata si incepe prin a descrie chiar sosirea anotimpului iubirii si al florilor (vv. l-4). La ceremonia harazita Venerei participa nimfele, Amor, Ceres si Bacchus, Urmeaza elogiul Venerei, ca divinitate cosmogonica (w. 53 88) si un epilog liric (vv. 89-93). Atotputernicia zeitei Venus, divinitate a nuntilor si a nasterii, este exaltata in termeni care amintesc de prologul marelui poem al lui Lucretiu, binecunoscut de neoterici si de urmasii lor. Venus domina florile, comanda nimfele, dar si popoarele. Scenariul propus de autor se desfasoara in Sicilia, la poalele muntelui Aetna.
Imnul incorporeaza o traire imanentista a lumii, o laicizare savuroasa a miturilor, o asumare plenara, am spune senzuala, a bucuriilor si tribulatiilor umane. S-a aratat ca poetul nu face decat sa intre in misterul sacru2. El enunta un apel universal la dragoste, investita cu un caracter cosmic. Desi continua mesajul candva emis de Lucretiu si de Vergiliu, nu credem ca discursul liric ar asuma un epicureism intarziat. Acest discurs elaboreaza mai ales un hedonism numai partial sublimat. Primavara inglobeaza o intreita geneza: a cosmosului (v. 2), a zeitei (vv. 9-l1) si a timpului, a anului (v. 60). incat, chiar daca autorul imnului nu era ostil religiei, credea el cu adevarat in existenta zeitei Venus? Pentru el, Venera simboliza, intr-o ipostaza carnala, natura si forta iubirii. Nu lipsesc conotatiile politice, deoarece poetul anonim evoca rolul Venerei in istoria Romei, sosirea lui Enea in Latiu si casatoria lui cu Lavinia, alte episoade mitistorice si descendenta luliilor (vv. 69-75). Motivul primaverii este cuplat cu cel al florilor, al unui peisaj vegetal, dominat de elogiul trandafirului, scaldat de picaturile de roua (vv. 13-26). Recurenta obsedanta a lexemelor, care desemneaza florile sau rozele, invoca, desigur, magia seducatoare a naturii luminoase, a fortei cuceritoare a primaverii si a dragostei.
Lirismul variat, totodata pasionat, carnal si elevat, scalda intregul discurs al poetului, insa se manifesta foarte pregnant in finalul confesiv al imnului, strabatut de o delicata melancolie. in contrast cu frumosul cantec al greierului si al pasarilor poetul tace. Cand va veni si primavara lui? Si-a pierdut muza tacand si nici Febus-Apollo nu-l mai priveste (vv. 89-91). Textura savanta, referintele docte la legende, aparatul literar erudit, care se indatoreaza traditiei literare greco-romane, nu stinghereste, ci subliniaza, prin contrast, gingasia suava, directetea lirica foarte proaspata, emotia vibrata, insa totusi subordonata economiei de mijloace stilistice. Poetul afecteaza un ton popular si, precum intr-un cant destinat sa fie utilizat de oamenii cei mai modesti, isi imparte imnul in strofe, separate de un refren, care revine la intervale neregulate: „sa iubeasca maine cel ce niciodata n-a iubit si cel ce a iubit sa iubeasca maine", cras amet qui numquam amauit, quique amauit cras amet. Astfel, poetul spera probabil sa-si depaseasca propriile tribulatii sentimentale si sa iubeasca din nou. Fraza discursului liric curge fluent, iar lexicul se invedereaza a fi necautat, simplu, relativ clasic, cu toate ca nu lipsesc unele eienisme, vocabule postdasice si elemente ale limbajului familiar. Autorul anonim recurge cu virtuozitate la procedee stilistice, cum ar fi repetitia, anafora si aliteratia. Versul practicat de poet, de straveche origine populara, contribuie la faurirea atmosferei de simplitate si gratie lirica directa, de muzicalitate cateodata alegra, insa uneori solemna.
Acest „unicat al poeziei latine", cum a fost definit3, constituie nu numai cel mai reusit poem al secolului al lll-lea d.C, ci si una dintre mostrele cele mai emotionante ale lirismului roman. Astfel, acest poem demonstreaza ca recesiunea literaturii latine, in secventa istorica respectiva, n-a putut fi foarte profunda. Peruigilium Veneris apartine, desigur, neoterismului Imperiului, neocailimahismului roman, prin imbinarea intre arta savanta si exploatarea filoanelor populare. Totodata, acest incantator poem anunta trecerea de la neoterism la cel de-al treilea clasicism, la revalorizarea mostenirii nu numai a lui Catul si Lucretiu, ci si a lui Vergiliu si Tibul. Totusi Peruigilium Veneris prefigureaza si poezia medievala.
Erasmus si Chateaubriand au pretuit arta delicatului poem despre veghea Venerei. Peruigilium Veneris a beneficiat de numeroase investigatii, editii si traduceri in mai multe limbi. Traian Diaconescu l-a tradus in romaneste intr-o talmacire, care a aparut in Opinia studenteasca si in 1975.
Pentadius
Unul dintre cei mai rafinati si mai sensibili exponenti ai neoterismului tardiv al secolului al lll-lea d.C. a fost Pentadius.

Se pare ca a trait in a doua jumatate a veacului, sub Diocletian. Nu dispunem de date biografice precise, dar cum poetul deplange cateodata tineretea pierduta si desfatarile iubirii, devenite imposibile, este probabil ca a trait mult. Unii cercetatori l-au identificat in persoana fratelui mai tanar al lui Lactantiu. Opera lui Pentadius consista dintr-o serie de scurte epigrame, din trei elegii si un fragment de trei hexametri din poemul „Despre roua", De rore. Cele trei elegii sunt: „Despre soarta", De fortuna, in 18 distihuri elegiace, adica in 36 de versuri, „Despre sosirea primaverii", De aduentu ueris, in 22 de versuri, si „Despre Narcis", De Narcisso, in 10 versuri. Epigramele au un caracter ocazional, uneori parasatiric, sau trateaza teme funerare, precum cele consacrate mormintelor lui Hector si, respectiv, al lui Acis.
in chip evident, Pentadius privilegiaza imaginea concentrata, discursul scurt si fulgurant, poezia epigramatica. in epigrame, se impun sententeie morale, ca in cea formata din 4 versuri Aunde poetul declara ca se poate acorda tot atata incredere unei femei ca undei apelor), umorul savuros, descriptiile operelor de arta. Elegiile vehiculeaza o „filosofie" usoara, care afirma ca nimic nu este statornic in lume. Despre soarta, care abunda in exemple mitologice si in referinte la traditia culturala, proclama ca rasturnarile de valori survin mereu in desfasurarea evenimentelor. Poemul debuteaza chiar printr-un distih care declara ca acelasi lucru se transforma intr-o clipita, pentru a revent sub alta forma. Binele si raul se amesteca in natura. De aceea, Pentadius era, probabil, un adept intarziat al Noii Academii. Talentul lui Pentadius straluceste insa mai ales in poemul harazit sosirii primaverii, cea mai reusita elegie a acestui poet. Elegia este centrata pe o descriere sensibila, proaspata si in acelasi timp rafinata a sosirii anotimpului redesteptarii naturii. Aici, si de fapt indeobste in elegii, Pentadius extrage efecte remarcabile din versul echoic. Acest vers consta in repetarea primului hemistih al hexametrului de catre al doilea hemistih al pentametrului. Din primele stihuri ale elegiei, Pentadius evoca in felul urmator moartea iernii si triumful primaverii, vantul subtire care insufleteste natura, ogorul trezit la o viata noua: „inteleg, fuge iarna; pe cand Zefirul insufleteste lumea//lata ca Eurus (vantul de sud-est) este incalzit de ape: inteleg, fuge iarnaV/Rodeste orice ogor, pamantul simte adanc caldura//Si, datorita semintelor ce incoltesc, rodeste orice ogor." (w. l-4). Gratia delicata, eleganta invaluie intregul discurs liric din acest poem. Privighetoarea, florile, vita de vie, tremura toate sub boarea vantului de primavara, care inmiresmeaza viata, ca si moartea. Obsesia mortii revine cu o recurenta semnificativa in elegiile, ca si in epigramele pentadiene. Trairile poetului se reliefeaza ca aproape alambicate, dar totusi sincere si savuroase. Poemul se incheie prin reflectii dominate de un hedonism melancolic. La umbra platanului verde, este .placut" sa mori, dulce mori, imbratisand iubita (w. 19-22)*.
Elegia consacrata lui Narcis sugereaza o varianta inedita a legendei: tocmai in vreme ce isi cauta tatal, zeul-fluviu Cephisus, adolescentul s-a vazut in oglinda apelor unui izvor si s-a indragostit de propria persoana. Obiectul iubirii si l-a creat insusi Narcis (vv. 9-l0).
Infrastructura discursului simplu, aparent spontan, al poetului atesta o virtuozitate stilistica minutioasa. Gradatii ascendente, repetitiile, simetriile abil construite sugereaza o tensiune emotionala captivanta. Imagini inedite tasnesc dintr-o imbinare surprinzatoare a cuvintelor4. Tocmai asezarea cuvintelor intr-o ordine foarte sugestiva il preocupa cu prioritate pe Pentadius. Spre a sugera simplitatea, cautata de toti neotericii, Pentadius recurge foarte moderat la figuri de stil ca epitetul, metafora sau comparatia. Metrica deosebit de performanta sprijina strategia iscusita a discursului liric. Pentadius Se exprima in limba poeziei clasice, dar nu lipsesc din discursul sau conotatii noi, vocabule putin uzitate de corifeii marii poezii augusteice. Cum lasa sa se intrevada versurile mai sus traduse, poetul privilegiaza parataxa pentru a asigura limbajului sau o directete suava, care era in mare masura simulata.
Prin urmare, Pentadius apartine de asemenea celui de-al doilea neoterism roman. Dar chiar mai sensibil decat autorul poemului Peruigilium Veneris, Pentadius pregateste cel de-al treilea clasicism. Abunda, in versurile sale, reminiscentele lecturilor din autori clasici, precum si detaliile mitologice. in tratarea subiecteleor abordate de poeme, in utilizarea vocabularului si chiar a imagisticii, in procedeele metrice si stilistice se pot lesne decela intertextualitati cu Vergiliu,Horatiu si mai ales Ovidiu. Pentadius a fost deci un poet inzestrat cu un real talent, care ii asigura, pe plan valoric, al doilea loc in poezia secolului al lll-lea d.C.5. Numai poemul dedicat primaverii a fost tradus in romaneste de Victor Buescu, care si-a publicat talmacirea, realizata in versuri albe, in revista Ausonia (2,1940-l942). Se impune o noua si integrala traducere romaneasca a poeziei pentadiene.

Alti lirici si dezvoltarea teatrului

Dar autorul imnului Peruigilium Veneris si Pentadius nu epuizeaza lirismul secolului al lll-lea d.C. Efervescenta lirica trebuie sa fi fost bogata in acest secol, ca sa ofere autorilor si publicului un refugiu subiectiv, intim, intr-o secventa istorica populata de atatea tensiuni politice acuzate, ca si de traumatismele culturale, ce pregateau faurirea unui nou climat mental, unei noi forma mentis. O serie de poeti lirici, adesea anonimi pentru noi, elaboreaza versuri in maniera unui neoterism deja orientat catre pregatirea celui de-al treilea clasicism. Totusi, lirismul lor era indeobste artificios, extrinsec substantei adevaratului cant poetic.
Acestui secol, mai degraba decat veacului anterior, cum se opineaza indeobste, trebuie sa-i apartina o rugaciune in versuri adresata Terrei, adica pamantului, pe care un poet anonim o invoca, in senari iambici, ca mama a universului. Poetul recupereaza evidente accente lucretiene. Un alt poet anonim, in acelasi metru si vehiculand aceeasi factura lucretiana, care pierde insa incisivitatea ei epicureica, adreseaza o alta rugaciune, mai scurta, plantelor curative. Iar
Tiberianus, fost guvernator al Galliei in 335 d.C, a alcatuit mai multe poeme pitoresti, care canta natura, muzica paraielor ori a zefirului sau mediteaza sententios si moralizator asupra vietii si a mortii. Concomitent, Reposianus brodeaza 182 de hexametri dactilici, aproape o mica epopee, in poemul „Despre impreunarea dintre Marte si Venus", De concubitu Martis et Veneris. Pe vechea tema a relatiei adultere dintre Marte si Venera, de fapt sotia lui Hephaistos-Vulcan, Reposianus zamisleste versuri artificioase, ostentativ pitoresti, care atesta totusi un real sentiment al naturii. Abunda reminiscentele vergiliene, ovidiene si poate chiar vestigiile lecturii basmului central din Metamorfozele lui Apuleius. Arabescurile complicate ale alegorismului si motivul recurent al iubirii obsedeaza diversi autori anonimi, precum poetul care, in 16 hexametri dactilici, a exaltat omnipotenta dragostei, sub titlul de „Cupidon indragostit", Cupido amans. Aceasta lirica galanta si „salonarda", destinata celor ce se inchideau in locuintele lor solid intarite, este numai partial depasita de Marcus Aurelius Olympius, supranumit si Nemesianus, originar din Cartagina, care in 284 d.C, a alcatuit mai multe poeme, ce ni s-au conservat. Revelator ni se pare versul refren, care termina cupletele din cea de a patra egloga a sa: „sa cante, deoarece fiecare iubeste ceva: cantecele usureaza grijile". inca exponent al neoterismului, Nemesianus a scris patru bucolice sau egloge, situate intr-o intertextualitate programatica cu poeti precum Calpurnius Siculus, Vergiliu, Ovidiu si Propertiu. Mai mult ca oricare altul, Nemesianus prepara emergenta celui de-al treilea clasicism6. Totodata, acest poet faureste si „Cinegeticele", Cynecetica, tratat de vanatoare (s-au pastrat 325 de hexametri dactilici) care, potrivit autorului insusi, aborda o „truda neincercata inca", adica inedita, intemptatum opus. in realitate, in epoca lui August, Grattius consacrase tehnicilor cinegetice un poem, din care s-au pastrat 541 de hexametri. Poemul lui Nemesianus se inspira din cel al lui Grattius. Opinam ca poemul lui Nemesianus poate fi corelat si lirismului, deoarece incepe cu o lunga invocatie a Dianei, care ocupa 103 versuri. in continuare, Nemesianus se refera la caini de vanatoare, cai, capcane etc. Neoterismul acestui poet este ilustrat si de uzitarea unor forme morfologice arhaizante, cel putin stranii la sfarsitul secolului al lll-lea d.C. Un alt poet, poate insusi Lactantiu, a compus, in 170 de versuri organizate in distihuri elegiace, poemul „Despre pasarea Phoenix", De aue Phoenice. Acest poem, manifest alegoric, apartine de asemenea sfarsitului secolului al lll-lea. Aventura unica a pasarii, care reinvie mereu, fascineaza pe poet.
Secolul al lll-lea nu este desigur tot atat de ludic, de favorabil eflorescentei teatrului, ca primele doua veacuri ale erei noastre. Totusi, mimul literar, atat de iubit in secolul al ll-lea d.C, este ilustrat de autori ca Hostilius, Marullus si altii, pe cand Hostilius Geta scrie tragedia Medea, utilizand versuri vergiliene. Un autor anonim faureste o comedie de factura plautina amuzanta, bogata in inventie dramatica: „Vaicaretul", Querolus7.

Poezia didascalica
insa evazionismul acestui secol atat de framantat genereaza si o poezie, care transcende simtitor frontierele lirismului, spre a continua preocuparile didascalice atat de pregnante in literatura antica. Asemenea poeti didascalici voiau desigur sa instruiasca, intr-o secventa istorica receptiva fata de dezvoltarea impetuoasa a educatiei si scolii, desi se considerau si lirici8. in orice caz, ei nu se socoteau drept „scriitanti", ci ca niste adevarati scriitori care urmareau, precum omologii lor lirici, arabescurile unui univers imaginar sofisticat, menueturile discursului alambicat, ce se voia in acelasi timp gratios, simplu si direct, in pofida eruditiei complexe a elaboratorilor lui. Factura neoterica domina asadar scriitura lor, intentional manierista, desi cu accente care prefigurau clasicismul renasterii constantino-theodosiene. Este de la sine inteles ca limbajul poetic ramanea extrinsec, profund detasat de ciudata materie tratata de poezia didactica.

La granita intre lirismul autentic si poezia de eruditie se afla, ca si Cynegeticele lui Nemesianus, dar parca mai aproape de literatura didascalica, o epopee in miniatura intitulata „Procesul intre un bucatar si un patiser, judecat de Vulcan", ludidum coci et pistoris iudice Vulcano, datorata lui Vespa. Intentia parodica domina acest poem, alcatuit probabil chiar spre sfarsitul veacului al treilea, in 99 de hexametri dactilici. Epopeea lui Vespa apare nu atat ca un cant liric, ci mai degraba ca un discurs de scoala, un amuzament manierist, gratuit, in care se intersecteaza argumentele mitologice si retorica de aparat. Modelele acestui straniu exercitiu de versificatie au fost cautate in saturele lui Horatiu si Lucilius, in poezia lirica dialogata, in scenariile dezbaterilor dintre protagonistii eglogelor romane. Vespa adauga propensiunea ferventa pentru jocul pur, gratuit si parodic9.
Mult mai didascalic se reliefeaza tratatul in versuri al unui „poet" din Mauritania numit Terentianus Maurus, tratat consacrat gramaticii si metricii. Acest bizar poem, din care ne-au parvenit 3 000 de versuri, alcatuite in diversi metri si nu numai in hexametri dactilici, cuprinde trei carti. Dupa ce primele doua carti staruiau asupra sunetelor si silabelor din limba latina, cartea a treia este exclusiv harazita metricii si vehiculeaza teoria lui Caesius Bassus, potrivit careia la baza tuturor metrilor se afla hexametrul dactilic si trimetrul iambic. Terentianus Maurus se ocupa de diversi poeti, indeosebi de Catul si de Horatiu, si ofera un material relevant pentru istoria prozodiei. Poemul sau erudit afecteaza simplitatea stilistica a neoterismului tardiv. Poemul a circulat intens si a fost admirat de feluriti autori, inclusiv de Augustin. insa, un alt mauritano-roman, luba, intr-un alt poem cu un caracter tehnic, adica metrologic, intitulat „Arta metrica", Ars metrica, a criticat teoria originii versificatiei, pe care o profesa Terentianus Maurus. Poemul sau in opt carti, care s-au pierdut, se pronunta pentru teoria polimetrica, intrucat admitea o pluralitate de metri, la originea diverselor sisteme de versificatie. Mult mai departe, pe linia eruditiei didascalice versificate, a mers Ouintus Serenus Sammonicus, care, in 1115 hexametri dactilici, oferea... 63 de retete medicale. Poemul sau se intitula „Despre medicina", De medicina, ori chiar „Cartea medicinala", Liber medicinalis. Sammonicus a elaborat o poezie „de scoala", adevarat exercitiu artificios10.
Concluzii
Poezia pagana a secolului al lll-lea d.C. poate fi apreciata ca minora. Trebuie totodata reliefat ca doi dintre exponentii ei, adica autorul poemului Peruigilium Veneris si Pentadius, atesta un talent incontestabil, vrednic de a fi comparat cu cel al unor poeti importanti din veacurile anterioare. in vreme ce lirismul sau discursul didascalic in versuri al altor stihuitori apare mai ales ca extrinsec artei autentice. intreaga poezie a celui de-al treilea veac denota o factura neoterica, fundata pe o simplitate gratioasa, suava, dar adesea simulata, intrucat se bazeaza pe o scriitura savanta, chiar sofisticata. Concomitent toti acesti poeti prefigurau cel de-al treilea clasicism. Oricum, performantele lor amintesc cititorilor si de o anumita poezie moderna, rafinata si intimista, care se va dezvolta in secolele al XlX-lea si al XX-lea. De fapt, neotericii tarzii raspundeau unui orizont de asteptare prielnic artei evazioniste, ca si eruditiei pedante, manieriste.