Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca in ianuarie 1859, a fost unul dintre cele mai importante evenimente ale istoriei noastre. Constituind actul de nastere al Romaniei moderne si un pas important spre faurirea statului national unitar, „unirea cea mica” a fost totodata, un eveniment care a demonstrat Europei ca romanii sunt capabili sa-si rezolve singuri una din problemele fundamentale de care depindeau destinul si viitorul lor, sa dea o solutie unei extrem de controversate chestiuni europene pe care marile puteri, datorita contradictiilor dintre ele, nu o putusera elucida, fiind astfel puse in fata unui fapt implinit. z2g1gv
Dupa realizarea dublei alegeri a colonelului Alexandru Ioan Cuza, in fata Romaniei stateau, ca principale obiective de atins, recunoasterea noului stat de catre marile puteri, precum si modernizarea societatii pe toate planurile: economic, social, politic, militar si cultural. Pentru realizarea acestor deziderate au fost intreprinse ample eforturi pe plan intern si international.
Pentru desavarsirea unitatii politice si administrative a tanarului stat a fost creata o singura Adunare Nationala, s-a constituit un guvern unic, cu o capitala unica -; Bucuresti -, s-a unificat sistemul vamal si administratia telegrafului.
Cuza si colaboratorii sai apropiati au elaborat o serie de legi privitoare la reorganizarea justitiei, introducerea codului penal, civil si comercial. De numele sau este legata legea privind secularizarea averilor manastiresti (1863) ca si legea rurala din 1864, in baza careia a fost facuta reforma agrara. O atentie deosebita a fost acordata artei, culturii si invatamantului. A fost introdus invatamantul primar obligatoriu si gratuit, cel secundar s-a largit si diversificat, ca si cel superior, Alexandru Ioan Cuza fiind ctitorul celor doua universitati infiintate in timpul sau -; la Iasi (1860) si Bucuresti (1864).
Concomitent cu o neobosita activitate diplomatica prin care s-a urmarit recunoasterea Unirii si a reformelor introduse, s-a pregatit si calea spre inlaturarea suzeranitatii Portii otomane, si in perspectiva, spre cucerirea independentei depline. Dar, pentru realizarea acestor nazuinte, era nevoie de o armata puternica, de un organism militar national modern in stare sa descurajeze sau sa se opuna unei agresiuni externe. „Sa ne armam daca vrem sa traim ca natie -; scria ziarul

„Reforma”, sa ne armam ca sa putem fi gata a infrange orice pericol .”
In perioada 1860-1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza impreuna cu Mihail Kogalniceanu, cu generalii Manu si Florescu si cu alti ofiteri romani au pregatit si infaptuit reforma militara prin care s-a dat o organizare noua, moderna armatei romane. Conceptia care a stat la baza acestei reforme a fost expusa de Mihail Kogalniceanu in programul guvernamental prezentat la inceputul anului 1860 si in discursul asupra proiectului de lege cu privire la organizarea militara din 1864,1 in „Legea cu privire la organizarea puterii armate in Romania” semnata de Cuza, precum si intr-o serie de articole aparute in primele numere ale revistei

„Romania Militara”.
Un element important al acestei conceptii l-a constituit ideea unificarii imediate a celor doua armate ale principatelor, inca inainte de a se realiza unificarea administratiilor.2 Un pas important in aceasta directie a fost facut prin concentrarea trupelor Principatelor Unite in tabara militara de la Floresti, in apropiere de Ploiesti, in scopul uniformizarii instructiei si realizarii coeziunii morale a militarilor. La Floresti au fost concentrati peste 12.000 de ostasi si 26 de tunuri.3 Cuza s-a ocupat personal, in calitate de comandant suprem, de modul de instruire a trupelor aflate in aceasta tabara. In cele sase luni cat au fost dislocate la Floresti, trupele au fost pregatite pentru a face fata unei agresiuni straine, realizandu-se totodata infratirea ostasilor Moldoveni cu cei ai Tarii Romanesti. „Tabara de la Floresti -; scria Dimitrie Bolintineanu -; fu de o mare utilitate pentru redesteptarea spiritului militar. Ostasii vazandu-se adunati pentru prima oara asa de multi incepura a-si recunoaste si a-si da valoarea lor ostaseasca. Poporul roman vede cu bucurie pe ai sai sub arme adunati si pe picior de a lupta. Tabara de la Floresti avea si rolul de a pune in atingere armatele surori spre a le contopi in acelasi sistem de patriotism.”4
O data realizata unificarea armatei, s-au elaborat treptat principiile de baza ale sistemului de organizare militara a tarii, solutia adoptata fiind aceea a imbinarii traditiilor nationale cu experienta acumulata in alte tari.5
In vederea introducerii unui sistem unic de instruire, in mai 1860 s-a aprobat „Legea privitoare la instructia armatei Principatelor Unite”, care stabilea ca „instructiunea, exercitiul si disciplina armatei…precum si formarea statelor ei majore, modelul administratiunei si al contabilitatii ei vor fi de acum ’nainte uniform”.6 Pe aceeasi linie, in unitatile militare au fost infiintate „detasamente model” de toate armele in care sa fie pregatiti instructori pentru intreaga armata.7 Detasamentele aveau in compunere ostasi din ambele armate ale principatelor, proportional cu efectivele ce se recrutau din fiecare. In acelasi spirit, in anul 1860 s-au luat si alte masuri, intre care adoptarea aceleiasi legislatii privind recrutarea trupelor, aplicarea aceleiasi

„Condici penale ostasesti” si a aceluiasi regulament al „serviciului de garnizoana”.
Un moment solemn menit sa stimuleze sentimentele patriotice ale ostasilor si ofiterilor si sa contribuie la realizarea sudurii morale a armatei unice, a fost inmanarea noilor drapele de lupta unitatilor militare. Evenimentul a avut loc pe platoul Cotroceni la 1 septembrie 1862. Drapelele distribuite cu aceasta ocazie aveau culorile rosu, galben si albastru, cu inscriptia „HONOR ET PATRIA”, iar in varful lancii se afla acvila cruciata. „Primind dar steagurile cele noi -; spunea domnitorul militarilor adunati -; aduceti-va pururea aminte ca va incredintez onoarea tarii. Steagul e Romania. Acest pamant binecuvantat al patriei, stropit cu sangele strabunilor nostri si imbelsugat cu sudorile muncitorului. El este familia, ogorul fiecaruia, casa in care s-au nascut parintii si unde se vor naste copii vostri. Steagul este inca simbolul devotamentului, credintei, ordinii si al disciplinei ce reprezinta oastea. Steagul e totdeauna trecutul, prezentul si viitorul tarii, intreaga istorie a Romaniei.”8
Intregul ansamblu de masuri a condus, intr-o perioada scurta, daca avem in vedere nenumaratele piedici care i-au stat in cale, la crearea unei armate unice, in deplin consens cu statutul politic al tarii.
Organismul militar romanesc rezultat din contopirea celor doua ostiri, impunea o noua organizare atat a comandamentului, cat si a trupelor apartinand diferitelor arme, o noua administratie etc., deci un sistem militar unic. Paralel cu noua organizare s-a urmarit si modernizarea armatei prin inzestrarea ei cu armament modern, uniformizarea echipamentului, incadrarea unitatilor si subunitatilor cu cadre cat mai bine pregatite, adoptarea unor noi metode de instruire, care sa aiba drept rezultat, cresterea capacitatii combative a trupelor.
Noua organizare a armatei trebuia, in mod firesc, sa inceapa cu cea a comandamentului superior. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza si-a asumat personal comanda suprema a puterii militare din Principatele Unite, dar, pentru a-si putea duce la bun sfarsit opera, avea nevoie de un organism competent, capabil, care sa rezolve principalele probleme referitoare la noua structura, la inzestrarea si instruirea comuna a trupelor, precum si alte sarcini referitoare la perfectionarea armatei. Ca urmare, prin Inaltul ordin de zi nr.83 din 12 noiembrie 1859, Cuza a creat Statul Major General. In functia de sef al acestui nou organism, a fost numit colonelul Ion Emanoil Florescu, ofiter cu o pregatire superioara dobandita in Franta, om cu o mare capacitate organizatorica. Prin activitatea sa, colonelul Florescu a castigat increderea domnitorului, care, in 1860, l-a inaintat la gradul de general si l-a numit in fruntea Ministerului de Razboi.
Inzestrarea armatei cu armament modern pentru acea epoca a fost o preocupare de capetenie a factorilor politici si militari ai statului roman. Prin comenzi facute in Franta si Belgia, de care s-a ocupat ministrul de externe Vasile Alecsandri, s-au primit insemnate cantitati de armament.

Imparatul Frantei, Napoleon al III-lea, care sprijinea cauza romaneasca, a daruit

Principatelor Unite 10.000 de pusti cu percutie si materiale pentru doua baterii de artilerie.9
Dintr-o situatie rezumativa din 6 octombrie 1865, rezulta ca in perioada 1863-1865 s-au primit pentru armata romana 45.992 pusti de infanterie; 6.953 pusti de cavalerie; 4.776 carabine;
35 tunuri.10 Infanteria romana a fost inzestrata cu pusca franceza Minie, model 1861, cu cocos si capsa cu fulminat de mercur. Aceasta arma a fost superioara pustii rusesti cu cremene din dotarea infanteriei romane, pe care de altfel a si inlocuit-o.
In legatura cu rezultatele obtinute in inzestrarea armatei cu armament nou, adus in special din Franta, sta marturie o scrisoare adresata lui Napoleon al III-lea, in care domnitorul Cuza mentiona: „La alegerea mea… Principatele Unite nu posedau decat 4.000 sau 5.000 de pusti rusesti din timpul imparatesei Ecaterina si vreo 10 tunuri fara valoare, de provenienta rusa, turca si austriaca. Pulbere, proiectile, capse nu ne veneau decat din Austria; nu puteam trage un singur foc de pusca fara ingaduinta ei. Posed astazi 70.000 de pusti ghintuite, cumparate in Franta; cele
25.000 de pusti neghintuite pe care le datoresc generozitatii Majestatii Voastre Imperiale au fost distribuite comunelor unde am instituit un serviciu de garda… Artileria mea numara 72 de tunuri ghintuite, construite in Franta, dupa modele franceze.”11

S-au infiintat noi intreprinderi si s-au modernizat stabilimentele militare deja existente
(Pirotehnia de la Bucuresti, Arsenalul si Pulberaria armatei de la Laculete) pentru a se asigura repararea materialului din dotare si producerea pulberilor si munitiilor necesare. Se cuvine subliniata orientarea promovata de domnitor -; chiar daca in unele domenii a ramas doar in sfera intentiilor -; de a se asigura inzestrarea armatei si prin mijloace proprii.
In vederea unificarii depline a celor doua armate romanesti, la 27 ianuarie 1864, a fost promulgata „Legea pentru organizarea puterii armate in Romania”, conform careia, fortele armate nationale se compuneau din trei elemente: armata permanenta cu rezerva ei, militiile, formate din graniceri si dorobanti, cu rezervele lor; gloatele.12
Legii din noiembrie 1864, i s-au adus ulterior o serie de imbunatatiri, prin adoptarea unor regulamente menite sa intregeasca si sa detalieze modalitati concrete de executie. In 1865, au aparut regulamentele referitoare la chemarile periodice ale rezervelor, la chemarea in serviciu a dorobantilor pedestri si calari, precum si „Regulamentul pentru chemarea si instructia gloatelor”.