Document, comentariu, eseu, bacalaureat, liceu si facultate
Top documenteAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Legislatiile lingvistice in Moldova
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
q3b12bb
Pina la mijlocul anilor 80, statutul limbilor natiunilor titulare putea fi garantat prin intermediul constitutiilor republicane. Armenia, Azerbaidjanul si Georgia au consfintit pe cale constitutionala statutul de limba de stat al limbilor lor nationale (armeana, azera si, respectiv, georgiana) inca in 1978. Dar anii 80, marcati de valul de desteptare nationala generala pe intreg teritoriul sovietic, au aratat insuficienta acestor garantii constitutionale. In 1988, Lituania si Estonia isi declara limbile nationale, lituaniana si, respectiv, estoniana, drept limbi oficiale. In anul urmator aceste republici au votat legile cu caracter lingvistic, fiind urmate de alte sapte republici unionale. (Estonia: legea din 18 ianuarie 1989, Lituania: „ucazul” din 25 ianuarie 1989 si decretul din 20 februarie 1989, Letonia: legea din 5 mai 1989, Tadjikistan: legea din 22 iulie 1989, Moldova: legile din 31 august si 1 septembrie 1989, Kazahstan: legea din 22 septembrie 1989, Kirghizia: legea din 22 septembrie 1989, Uzbekistan: legea din 21 octombrie 1989, Ukraina: legea din 28 octombrie 1989, Belorusia: legea din 26 ianuarie 1990.) Guvernul sovietic a incercat sa incadreze noile legislatii lingvistice ale acestor republici, adoptind o lege generala (legea din 24 aprilie 1990).

2.1. Experienta statelor baltice
Estonia, Letonia si Lituania au devenit avangarda dublei revolte impotriva comunismului si a hegemoniei Moscovei. Gratie unei istorii recente a independentei nationale, ele sint comparabile cu statele Europei centrale, unde republicile independente din perioada interbelica au ramas o importanta sursa de identificare pentru disidenti si pentru miscarile de opozitie in perioada comunista. La fel ca si tarile Europei Centrale si Orientale, cele trei tari baltice au fost socialiste doar timp de patruzeci si cinci de ani. Astfel, mostenirea lor institutionala antesovietica era de o importanta mult mai mare decit in restul U.R.S.S., unde sistemul socialist a fost instaurat de la finele primului razboi mondial. In tarile baltice, la fel ca si in cele ale Europei Centrale si Orientale, era presocialista a fost readusa atit la nivelul textelor, cit si la cel al personalului politic. Continuitatea textelor a fost subliniata si in procesul restaurarii, de catre cele trei parlamente baltice, a constitutiilor din perioada interbelica. Generatiile in virsta, care au supravietuit razboaielor si deportarilor, pastrind in memorie o alta ordine sociala, au asigurat si continuitatea personala; aceasta continuitate este vizibila atunci cind sint alesi descendentii personalitatilor politice din perioada interbelica.
Desi „maratonul legislativ” din republicile sovietice a fost initiat cu scopul promovarii limbilor natiunilor titulare si al apararii acestora de dominarea limbii ruse, nu putem vorbi, la aceasta etapa, de instaurarea unilingvismului in nici una dintre ele. Chiar si republicile baltice Estonia si Lituania, care au elaborat textele cele mai drastice, au adoptat totusi calea bilingvismului, ca o etapa de trecere spre unilingvism. Articolul 2 al legii estoniene asigura dreptul tuturor cetatenilor de a comunica in estoniana cu statul, intreprinderile, institutiile si organizatiile, pe cind articolul 3 extinde acest drept si asupra limbii ruse. Aceasta strategie se explica prin consideratii demografice: natiunea titulara a Estoniei constituia 98 % din populatie in 1945, dar aceasta proportie s-a redus la 64,7 % in 1979 si 61,1 % in 1989. Limba estona era cunoscuta de doar 12-13 % din populatia rusofona a republicii, aceasta din urma trebuia deci sa suporte consecintele impunerii bilingvismului.
Compozitia demografica a Letoniei, de asemenea, nu a permis, la acea etapa, adoptarea unei politici a unilingvismului. Letonienii constituiau doar 52 % din populatia republicii lor; 80 % dintre ei erau bilingvi; doar 21,2 % din totalitatea minoritatii ruse, care reprezinta 34 % din populatie, dar in unele orase ea depaseste numeric populatia de limba letona, era bilingva. In aceste conditii, impunerea bilingvismului semnifica mai intii de toate impunerea rusofonilor de a invata letona, ca o prima etapa in procesul de restituire a statutului de limba majoritara limbii letone.
Exigentele lingvistice mentionate in legea estona au fost precizate in directiva de pe linga decretul n° 10 din 14 iulie 1989. Sint stabilite sase nivele de cunoastere a limbii estoniene, de la nivelul A, care presupune o cunoastere a limbii vorbite si scrise, cu un minim de 800 de cuvinte din vocabularul curent, pina la nivelul F, care cere o cunoastere completa a limbii oficiale si capacitatea de a comunica in estoniana si in afara cadrului profesional („????? ???????? ?? ??????????????? ????? ????? ??? ????? ?????????”). Directiva enumara de asemenea categoriile personalului vizat de aceste exigente lingvistice. Aceasta reglementare ar fi trebuit sa conduca spre situatia cind cunoasterea estonei va deveni o conditie pentru a accede la posturile mai bine remunerate. Astfel, legislatorul a mizat pe o ameliorare a statutului socio-economic al estonienei pentru a ridica prestigiul acestei limbi: cei care nu o vorbesc nu vor avea o alta solutie decit s-o insuseasca daca vor sa obtina o promovare.
De la 1 aprilie 1995, in Estonia a intrat in functiune noua lege Cu privire la limba de stat. Spre deosebire de legea din 1989, care era una de compromis, actuala lege ii confera limbii ruse statutul de limba straina, declarind ca persoanele ce nu poseda limba estona pot comunica cu functionarii de stat si cei municipali intr-o limba sraina (rusa) doar in cazul ajungerii la un acord cu functionarul eston, in caz contrar, persoanele pot comunica cu el doar prin intermediul unui traducator, cheltuielile pentru remuneratia traducatorului fiind suportate de partea ce nu cunoaste limba de stat. A fost adoptata de asemenea legea cu privire la educatie, al carei obiectiv este estonizarea invatamintului liceal si a celui superior. Astfel, instruirea in limba rusa e posibila doar pina in clasa a noua, pe cind studiile ulterioare pot fi continuate in limba estona. Cu toate acestea, este permisa instruirea cu plata, la orice nivel, „in limbi straine”.
O situatie asemanatoare este si in Letonia. Invatamintul superior este organizat in limba letona. Daca in anul 1994 in scolile ruse isi faceau studiile 41,2% din elevii Letoniei, incepind cu anul de studii 1995/1996 aceste scoli urmau sa fie finantate de stat doar pina in clasa a noua. In conformitate cu articolul 26 al Codului incalcarilor administrative, in Letonia a fost introdus sistemul de amenzi „pentru nivelul insuficient de cunoastere a limbii de stat”.
Lituania, unde rusofonii nu constituiau decit 12% din populatia tarii, a adoptat o politica nationala liberala. Prima Lege cu privire la cetatenie, adoptata de guvernul lituanian la 3 noiembrie 1989, a permis sa devina cetateni lituanieni tuturor persoanelor care au imigrat in Lituania in perioada sovietica si care isi aveau rezidenta permanenta in aceasta tara timp de cel putin doi ani, daca acestia depuneau cererea respectiva timp de doi ani dupa data intrarii in vigoare a prezentei legi. Astfel, mai mult de 90% din populatia de origine etnica non-lituaniana au optat pentru cetatenia lituaniana. Noua Lege cu privire la cetatenie, adoptata de catre Parlamentul lituanian in 1991 si modificata in 1997, a devenit mai restrictiva. Conform articolului 12 al acestei legi, pentru a pretinde la cetatenia lituaniana e nevoie de zece ani de rezidenta in tara, un serviciu permanent sau o alta sursa de venit stabila, cunoasterea suficienta a limbii lituaniene (sa stie sa citeasca si sa scrie). Pretendentii la cetatenie trebuie de asemenea sa sustina un examen de competenta lingvistica si unul de cunoastere a dispozitiilor fundamentale ale Constitutiei lituaniene. Cu toate acestea, Lituania este singura dintre cele trei tari baltice, in care 98% de rezidenti rusofoni au fost naturalizati. Altfel s-au desfasurat lucrurile in Estonia si Letonia, unde estonienii constituiau 62% din populatia tarii lor, iar letonii -; doar 52%, majoritatea „minoritarilor” fiind rusi.
Urmind exemplul leton, Estonia s-a declarat succesorul istoric al republicii independente cu acelasi nume, care a existat intre anii 1918 si 1940. Inspirindu-se dintr-o lege din 1939, guvernul estonian a limitat posibilitatile de obtinere a cetateniei estoniene. In conformitate cu legislatia din 1992, toate persoanele care si-au avut resedinta in Estonia inainte de 1940 si descendentii lor au devenit cetateni estonieni, indiferent de apartenenta lor etnica. Persoanele ce au imigrat in tara dupa 1940 si urmasii lor au fost supusi unei proceduri de naturalizare, care presupune o perioada de resedinta si, mai ales, cunoasterea limbii tarii, a institutiilor politice si a constitutiei acesteia. In ianuarie 1995, Parlamentul eston a adoptat Legea cu privire la cetatenie, cu mult mai restrictiva decit cea din 25 februarie 1992. Conform articolului 6 al noii Legi cu privire la cetatenie, persoanele ce pretind obtinerea cetateniei estone, in afara de faptul ca trebuie sa fi depasit virsta de 15 ani si sa fi trait in Estonia in calitate de rezident permanent cel putin cinci ani inainte de data depunerii cererii pentru cetatenia estona si un an dupa data cererii de inscriere, trebuie de asemenea sa cunoasca Constitutia tarii si Legea cu privire la cetatenie, sa aiba un venit legal, permanent si suficient pentru a satisface necesitatile proprii si ale persoanelor pe care le intretine, sa dea dovada de loialitate republicii estone.
Articolul 8 al Legii cu privire la cetatenie include exigentele lingvistice inaintate persoanelor ce solicita obtinerea cetateniei estone:
- sa fie capabil sa inteleaga, in limba estona, declaratiile si documentele oficiale, avizele de pericol sau de securitate, noutatile actualitatii, descrierile evenimentelor;
- sa fie capabil sa sustina o conversatie in estona, sau sa povesteasca ceva, sa formuleze intrebari, explicatii, ipoteze, sa dea ordine, sa exprime opinii sau cereri personale;
- sa fie capabil sa citeasca in estona documentele cu carater public, avizele, formularele simple, articolele de ziar, mesajele, cataloagele, modurile de utilizare, chestionarele, raporturile si ghidurile;
- sa fie capabil sa intocmeasca in estona cereri de candidatura, scrisori oficiale, texte explicative, curriculumuri, chestionare, formulare standard, etc., si sa completeze un test.
Gradul de cunoastere al limbii estone este evaluat printr-un examen de competenta lingvistica, in urma caruia persoanele ce reusesc sa-l treaca cu succes obtin un certificat de confirmare. Persoanele care si-au urmat studiile primare, secundare sau post-secundare in limba estona sint scutite de examenul de competenta lingvistica.
Cu toate ca a promovat o politica nationala foarte asemanatoare cu cea estona, Letonia a intimpinat mult mai multe dificultati in procesul de edificare a statului. Desi minoritatea rusofona din Letonia nu era cu mult mai numeroasa decit cea din Estonia (in 1995 in Estonia erau 64,2 % de estonieni etnici si in Letonia erau 54,8 % de letoni), intre aceste doua tari existau diferente calitative importante. Intr-o perspectiva de lunga durata, aceasta se poate explica printr-o mai mica rezistenta a letonilor la rusificarea de dinaintea independentei, cind nationalistii letoni au preferat Rusia influentei germane si poloneze. Si in anii puterii sovietice Letonia a fost republica baltica cea mai integrata in cadrul U.R.S.S. Daca minoritatea rusofona a Estoniei era constituita in cea mai mare parte din reprezentanti ai cimpului fortei de munca, in Letonia acestea apartineau elitei economice a tarii, astfel incit, desi, odata cu proclamarea independentei, rusofonii si-au pierdut drepturile politice, o mare parte a economiei a ramas in miinile lor.
Minoritatile rusofone sint instrumentalizate de catre Rusia, pentru a-si putea mentine prezenta in zona. Posibilitatile autoritatilor rusesti de a exploata existenta minoritatilor rusofone sint diverse, prima dintre ele fiind amenintarea cu o interventie militara in scopul apararii cetatenilor rusi aflati in strainatate, dar si a rusofonilor de orice alta nationalitate ; cea de-a doua posibilitate este favorizarea manifestatiilor destabilizatoare pentru apararea drepturilor politice si economice a minoritatilor si utilizarea rusofonilor ca forta de sprijin pentru a controla capitalul unei intreprinderi ; o ultima posibilitate, cea mai subtila, consta in incurajarea unui partid radical opus integrarii rusofonilor (acest partid populist poate acumula cu usurinta voturile alegatorilor si contribui la crearea imaginii de intoleranta a tarii).
In 1992, Moscova a inceput sa critice deschis statele baltice pentru violarea drepturilor omului in politicile lor cu privire la cetatenie. Cu toate acestea, cerecetarile efectuate de catre Organizatia Natiunilor Unite si Consiliul Europei nu au validat aceste acuzatii. In orice caz, ele nu sint mai stricte decit cele ale Germaniei sau ale Elvetiei. Aceste masuri drastice de „protectie etnica” au avut drept scop stoparea eroziunii lingvistice, care ar fi putut cauza „disparitia popoarelor eston si leton”. In aceasta situatie marcata de „traumatismul istoric originar”, logica „recuperarii nationale” legitimeaza recursul la o „definire restrictiva” a cetateniei pentru o perioada de timp, ce ar permite stabilizarea identitatii nationale.




2.2. Legislatia lingvistica a Republicii Moldova
Legea moldoveneasca Cu privire la functionarea limbilor pe teritoiul Republicii Moldova, la fel ca si legislatiile lingvistice adoptate in acea perioada de republicile unionale, declara limba natiunii titulare in calitate de limba de stat, acordind in acelasi timp un statut juridic si limbii ruse. Daca in textele juridice ale republicilor baltice bilingvismul este promovat ca o etapa de trecere spre unilingvism, legislatia moldoveneasca pare sa urmareasca mai degraba legitimarea utilizarii limbii romane/moldovenesti in sferele politica, economica, sociala si culturala ale republicii, fara ca aceasta sa excluda limba rusa, ci mai degraba pentru a instaura „bilingvismului real national-rus si rus-national” (articolul 3). Legea este ambigua in ceea ce priveste statutul limbii ruse pe teritoriul R.S.S.M. Declarata „limba de comunicare intre natiuni” in cadrul U.R.S.S., rusa isi extinde aceasta functie si pentru Republica Moldova (articolul 3), cu toate ca in articolul 1 al prezentei legi functia de limba de comunicare intre natiuni i se atribuie romanei, in calitate de limba de stat. Statutul special ce i se confera limbii ruse poate fi observat si din articolul 21 al legii examinate, care declara ca in institutiile de invatamint de toate nivelurile este asigurata studierea, in calitate de obiect de studiu, a limbii romane - in clasele si grupele cu instruirea in limba rusa sau intr-o alta limba - si a limbii ruse - in clasele si grupele cu studierea in limba romana si in alte limbi. Este preconizata de asemenea si sustinerea unui examen la limba romana si, respectiv, rusa de catre absolventii institutiilor de invatamint, cu scopul de a asigura astfel largirea sferelor de comunicare a populatiei pe intreg teritoriul republicii (articolul 21). Cerinta de cunoastere, pe linga limba de stat, a limbii ruse de catre lucratorii organelor puterii si administrarii de stat, ai organizatiilor obstesti, precum si de catre lucratorii intreprinderilor, institutiilor si organizatiilor care, in cadrul activitatii lor profesionale, comunica cu cetatenii, este inclusa in articolul 7 al Legii Cu privire la functionarea limbilor pe teritoiul Republicii Moldova.
Drepturile si obligatiile cu privire la utilizarea limbilor pe teritoriul unui stat multinational se pot baza pe unul dintre cele doua principii: principiul teritorialitatii sau principiul personalitatii. Daca in primul caz utilizarea unei limbi este „prescrisa, autorizata sau interzisa doar pe un anumit teritoriu”, in cel de-al doilea „prescriptiile, autorizatiile sau interdictiile se aplica tuturor persoanelor ce apartin unei anume categorii sau comunitati”. Principiul personalitatii, care statea la baza politicii lingvistice sovietice, era sustinut prin numeroase dispozitii ce garantau libera alegere in materie lingvistica. Principiul liberei alegeri este mentionat in preambula Legii URSS din 24 aprilie 1990; in textele juridice ale republicilor unionale, adoptate in perioada 1989-1990, acesta se aplica in urmatoarele doua domenii: limba de serviciu si limba de invatamint. In general, legile lingvistice garanteaza cetateanului (consumatorului) dreptul de a beneficia de servicii in limba sa. Articolul 6 al legii moldovenesti indica foarte clar aceasta libertate a alegerii, garantind libera alegere de catre cetatenii Republicii Moldova a limbii de comunicare (romana sau rusa) cu organele puterii de stat, cu intreprinderile si organizatiile ce se afla pe teritoriul republicii. Utilizarea celorlalte limbi ale minoritatilor nationale este asigurata mai degraba in baza principiului teritorialitatii, astfel incit in localitatile unde populatia majoritara este de nationalitate gagauza, ucraineana, bulgara s.a. reprezentantii ei pot sa beneficieze de servicii in limba lor materna sau intr-o alta limba acceptabila (articolul 6). Acelasi principiu este promovat si atunci cind e vorba de functionarea limbilor in activitatea organelor conducerii de stat, a organizatiilor obstesti, a intreprinderilor si institutiilor. Romana este declarata limba de lucru a acestora, fiind asigurata si traducerea in limba rusa, dar in localitatile a caror populatie majoritara se constituie din gagauzi, ucraineni, rusi, bulgari s.a. limba de lucru poate fi limba de stat, limba materna a populatiei respective sau o alta limba acceptabila (articolul 9).
Tendinta legislatorilor de a proteja limba romana poate fi sesizata in aticolele ce reglementeaza „vizibilitatea” limbilor (articolele cu privire la afisaj, firme, toponimie). Aceste texte prezinta un interes deosebit si din considerentele ca sint destinate sa fie oferite vederii publicului si de aceea se poate considera ca ele reprezinta situatia lingvistica ideala in conceptia legislatorului; pe de alta parte, e vorba de niste situatii bine delimitate, care pot fi usor reglementate si controlate. Felul in care legislatorul reguleaza utilizarea limbilor in afisaj este un bun indiciu, cel putin de ordin simbolic, al statutului care i se rezerva diferitor limbi. Schimbarile care se produc in domeniul afisajului „pot fi percepute in mod direct de fiecare vorbitor, demonstrindu-i ca ameliorarea statutului limbii sale este posibila si permitindu-i sa-si depaseasca sentimentul de neputinta in fata amplorii misiunii determinate de trecerea, in cadrul unei societati, de la limba dominanta de odinioara la limba majoritatii”.
In majoritatea legislatiilor lingvistice ale fostelor republici sovietice este declarata obligatorie prezenta limbii natiunii titulare a republicii in afisaj, fara a exclude posibilitatea existentei unei traduceri intr-o alta limba. In cazul Lituaniei, Letoniei si Estoniei legea lasa sa se inteleaga faptul ca bilingvismul trebuie sa fie exceptional. Dispozitiile diverselor republici demonstreaza o anumita ezitare intre toleranta bilingvismului (plurilingvismului) si vointa de a-i acorda un statut special limbii nationalitatii titulare a republicii, aceasta vointa manifestindu-se mai ales in tentativa de a impune unilingvismul in toponimie. Toponimele din Republica Moldova au o singura forma oficiala, care nu este tradusa si nici adaptata (articolul 24), dar indicatoarele ce contin aceste toponime se efectueaza in limba romana si rusa, dar in localitatile corespunzatoare -; in romana, gagauza si rusa (articolul 28). Vointa de a ridica statutul limbii principale a republicii se manifesta de asemenea in cerintele cu privire la prezentarea vizuala a afiselor si a panourilor. In cazul afisajului bilingv, textul in limba romina trebuie sa ocupe partea stinga sau cea superioara. Atunci cind afisajele sint trilingve, textul in limba romana trebuie sa ocupe partea centrala si cel rusesc trebuie sa figureze la dreapta sau in partea inferioara, textele in doua sau mai multe limbi trebuie sa fie scrise cu caractere de aceeasi grosime.
Compartimentul consacrat functionarii limbilor in sferele invatamintului public, stiintei si culturii promoveaza invatamintul polilingvistic si policultural in republica. Articolul 18 al Legii Cu privire la functionarea limbilor pe teritoiul Republicii Moldova garanteaza respectarea dreptului cetatenilor de a beneficia de educatia prescolara, studii medii generale, medii speciale, profesional-tehnice si superioare in limbile romana si rusa, precum si a dreptului la educatie si instruire in limba materna al cetatenilor de alte nationalitati, ce locuiesc pe teritoriul republicii. Pentru a asigura implementarea in viata a „ideilor de invatamint polilingvistic”, precum si pentru „elaborarea programului si crearea conditiilor optime pentru pastrarea constiintei nationale a reprezentantilor etniilor minoritare, a limbii si culturii lor, cit si educarea in spiritul patriotismului fata de tara noastra comuna” , in anul 1990, in cadrul Ministerului Invatamintului, Tineretului si Sporturilor, a fost creata Directia invatamint pentru minoritatile nationale.

O alta structura statala, creata in aceasta perioada, Departamentul de Stat pentru Asigurarea Functionarii Limbilor Vorbite pe Teritoriul Republicii Moldova, pare sa acorde un loc central asigurarii „functionarii limbii de stat in viata politica, economica, sociala si culturala a Republicii Moldova si respectarii alfabetului latin ca expresie grafica a limbii de stat”. Trebuie totusi sa mentionam, ca in atributiile functionale ale acestui departament intra si: „crearea conditiilor optime pentru insusirea de catre cetateni a limbii romane, decretate totodata drept limba de contact interetnic pe teritoriul Republicii Moldova”, precum si „organizarea controlului asupra cursurilor de studiere a limbii de stat pentru adulti, coordonarea muncii de elaborare a manualelor, dictionarelor, indreptarelor si a altor materiale de limba romana pentru adulti, avizarea si publicarea lor operativa”. Concomitent cu posibilitatea ce li se ofera reprezentantilor minoritatilor nationale de a studia limba de stat si de a se integra in viata sociala a republicii, acestora li se garanteaza, de asemenea, „asigurarea functionarii nestingherite, in conditiile legii, a celorlalte limbi vorbite in localitatile populate de principalele minoritati nationale din Moldova”.
In pofida politicii lingvistice de compromis, adoptate de autoritatile moldave si de incercarea acestora de a pune bazele functionarii unui stat de drept, in conformitate cu standardele internationale, problemele de natura etno-lingvistica au servit drept motiv pentru declansarea unui dublu proces secesionist, in estul si in sudul republicii, proces care a culminat cu declansarea unui conflict armat pe malul sting al Nistrului. Opinia conform careia „la baza conflictului din Transnistria s-ar afla disensiuni etnice, nerespectarea drepturilor minoritatilor etnice si lingvistice” a fost contestata de legislativul moldav, care si-a exprimat convingerea ca aceste „pseudoprobleme interne” vin sa justifice „un atentat la suveranitatea si integritatea Republicii Moldova”.
Declaratia Parlamentului Republicii Moldova cu privire la statutul juridic al persoanelor apartinind minoritatilor etnice, lingvistice si religioase in contextul conflictului armat din raioanele din partea stinga a Nistrului prezinta actiunile legislativului tarii in vederea crearii premizelor functionarii statului de drept pe intreg teritoriul national: instituirea prin constitutie si prin alte legi a drepturilor fundamentale ale cetatenilor in conformitate cu standardele internationale in materie, aderarea la cele mai relevante instrumente juridice internationale referitoare la drepturile omului (Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactele internationale ale drepturilor omului, Documentele C.S.C.E. s.a.). Dreptul minoritatilor de a-si exprima, pastra si dezvolta identitatea lor etnica, culturala, lingvistica si religioasa este asigurat atit prin aderarea republicii la actele internationale, cit si printr-o serie de masuri legislative distincte adoptate de parlamentul tarii. Dreptul minoritatilor etnice si lingvistice de a folosi limba lor materna atit in particular, cit si in public este garantat de Legea Cu privire la functionarea limbilor pe teritoiul Republicii Moldova. Principiul liberei alegeri a limbii de studii, declarat in legislatia lingvistica din 1989 si statuat in Documentul Reuniunii de la Copenhaga, potrivit carui persoanele apartinind minoritatilor, independent de faptul ca ele vor trebui sa invete limba oficiala a statului, vor avea posibilitatea sa invete limba lor materna sau sa primeasca instruire in ea, este reflectat in sistemul de invatamint din republica:
„In virtutea acestor prevederi legale, pe teritoriul Moldovei functioneaza urmatoarele institutii de invatamint: a) prescolare -; in limba moldoveneasca (614), rusa (1333), in moldoveneasca si rusa (373), evreiasca (1); b) preuniversitare -; in limba moldoveneasca (1032), rusa (429), moldoveneasca si rusa (132), bulgara (11 clase), gagauza (44 clase) ucraineana (174 clase), evreiasca (o scoala); c) universitare -; in cele 11 institutii de invatamint superior 1/3 din studenti studiaza in limba rusa, iar din numarul total de cadre didactice (4257) 783 sint rusi, 395 ucraineni, 56 bulgari, 41 gagauzi.”
Parlamentul a constatat de asemenea respectarea altor prevederi ale Documentului reuniunii de la Copenhaga, potrivit caror persoanele apartinind minoritatilor au dreptul sa difuzeze si sa schimbe informatii in limba lor materna si totodata sa aiba acces la aceste informatii: „in anul 1992 pe teritoriul republicii se editeaza si se difuzeaza 3 ziare in limba moldoveneasca, 4 in limba rusa, 5 bilingve (moldoveneasca si rusa); iar dintre reviste 16 sint in limba moldoveneasca, 3 in limba rusa, 2 in limba ucraineana, 2 in gagauza, 1 in bulgara, 14 in moldoveneasca si rusa, 1 in idis si rusa, 1 in rusa si gagauza. La aceasta se adauga ziarele si revistele editate in Rusia si Ucraina, al caror acces pe teritoriul Moldovei este neingradit.
Politica de editare a cartilor s-a materializat, bunaoara in 1991, in 402 titluri de carti in limba moldoveneasca cu un tiraj de peste 9 milioane exemplare, 107 titluri de carti in limba rusa cu un tiraj de peste 6 milioane si 11 titluri de carti in limbile gagauza si bulgara cu un tiraj de peste 100 mii exemplare.
In programele televiziunii nationale sint realizate zilnic, in medie, 5 ore de emisie in limba rusa din 15 ore de emisie, cite 3 ore pe luna de emisie in limba ucraineana, gagauza si bulgara si 1,5 ore in idis. O situatie similara este la radioul national.”
In situatia descrisa, devine evidenta inconsistenta argumentelor opozantilor legislatiei lingvistice din 1989, precum si discrepanta dintre esenta actelor adoptate si reflectarea lor in mass-media. De altfel, de invaliditatea justificarii regimului neconstitutional de la Tiraspol prin existenta disensiunilor etnice si-au dat seama si liderii separatisti, care au invocat ulterior argumente de alta natura, ce au variat in dependenta de conjunctura. In pofida acuzatiilor neintemeiate aduse autoritatilor de la Chisinau in ceea ce priveste politica lingvistica din Republica Moldova, Tiraspolul nu se sinchisea sa promoveze o politica de discriminare a populatiei sale majoritare. Desi in aceasta regiune au fost declarate trei limbi oficiale (rusa, ucraineana si moldoveneasca), limba rusa a ramas dominanta in toate sferele vietii sociale si politice. In limba rusa sint intocmite toate actele si documentele oficiale, rusa este limba de comunicare in cadrul manifestarilor oficiale si neoficiale (sesiuni, congrese, conferinte, mitinguri). Fondurile bibliotecilor sint completate in cea mai mare parte cu literatura rusa, pe cind la chioscurile din orase si din centrele raionale nu exista ziare sau reviste in limba romana, publicate la vest de Nistru, iar „unicul ziar de limba romana moldovenesc este sub orice nivel, adica este de « limba moldoveneasca »”. Spatiul rezervat limbii romane la radiodifuziunea si la televiziunea locala este mai degraba simbolic.
Situatia limbii romane in invatamintul mediu general din republica moldoveneasca nistreana nu este nici ea de loc incurajatoare. Scoala nationala ii cedeaza locul celei ruse mai ales in orasele transnistrene. Astfel, in anul de invatamint 1992 situatia se prezenta dupa cum urmeaza:

Orasul Numarul total de scoli si elevi Scoli cu predarea
in limba rusa si contingentul de elevi Scoli cu predarea
in limba romana si contingentul de elevi Scoli mixte si contingentul de elevi Numarul total al elevilor carora li se preda in limba rusa Numarul total al elevilor carora li se preda in limba romana
Tiraspol 25 24 1 -
28724 28603 221 28603 221
Dubasari 7 5 2 -
4829 3925 903 3925 903
Ribnita 13 11 1 1
10719 9075 243 1401 10154 565
Tighina 19 11 2 6
15997 8049 1449 6899 14269 1728

Sursa: Teodor Cotelnic, „Limba romana in contextul sociolingvistic din Transnistria”, Revista de lingvistica si stiinta literara, Chisinau, 1998, nr. 1, p. 89.

Tendinta de rusificare a invatamintului mediu de cultura generala e proprie si raioanelor in care populatia vorbitoare de limba romana este repartizata relativ uniform in localitatile rurale :

Raioanele Numarul general de scoli si contingentul de elevi Scoli cu predarea in limba rusa si contingentul de elevi Scoli cu predarea in limba romana si contingentul de elevi
Scoli mixte si contingentul de elevi Numarul total de elevi carora li se preda
in limba romana Numarul total de elevi carora li se preda
in limba rusa
Camenca 31 13 12 6 5010
(57,1%) 3763
(42,9%)
8773 3554 3321 1996
Dubasari 26 19 4 3 7336
(85,6%) 1231
(14,4%)
8577 6143 569 1865
Grigoriopol 20 8 11 1 4392
(47,5%) 4767
(52,5%)
9159 4210 4146 803
Ribnita 25 6 17 2 1296
(28,4%) 3095
(71,6%)
4391 1215 2704 472
Slobozia 35 5 24 6 3741
(20,4%) 14801
(79,6%)
18342 2562 12258 3512

Sursa: Teodor Cotrelnic, „Limba romana in contextul sociolingvistic din Transnistria”, Revista de lingvistica si stiinta literara, Chisinau, 1998, nr. 1, p. 89.

Dupa 1991 situatia socio-lingvistica din regiunea transnistreana s-a agravat: in Tighina, unde populatia romanofona reprezinta 40% din locuitorii orasului, a ramas o singura scoala cu predarea in limba romana. In doar 20% din scolile transnistrene copiii invata in limba romana, pe cind altele 77% utilizeaza in procesul educativ limba rusa, minoritatilor nationale revenindu-le doar 3% din scolile Transnistriei.
Trebuie mentionat nu doar numarul din ce in ce mai mic al scolilor cu predare in limba romana, ci si nivelul nesatisfacator al acestora, cauzat de insuficienta de cadre, de manuale si materiale didactice: „Acum, aceste scoli, in care invata peste 30 mii de elevi, fiind izolate prin frontiere cu arme si vami de spatiul lor firesc de dincoace de Nistru (Republica Moldova, Romania), se afla intr-o degradare continua: conceptii de studii deformate, programe trunchiate, manuale invechite ori chiar lipsa acestora, reflux de profesori pe motive de prigoana si saracie si multe altele. Insa cel mai grav element in aceasta degradare il constituie alfabetul strain.”
In anul 1996, in cele 60 de scoli transnistrene isi faceau studiile 35 mii de copii romanofoni, si doar sapte mii dintre ei utilizau manualele si programele Republicii Moldova. Nici trecerea unui sir de scoli din partea de est a republicii sub jurisdictia guvernului de la Chisinau nu a condus la vreo schimbare, dat fiind faptul ca autoritatile locale s-au opus vehement utilizarii alfabetului latin in cadrul procesului instructiv din aceste scoli. Astfel au fost incalcate prevederile Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, cit si ale Pactului international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, conform caror „Parintii au dreptul de prioritate in alegerea felului de invatamint pentru copiii lor” (art. 26), iar autoritatile au obligatia „sa respecte libertatea parintilor si, atunci cind este cazul, a tutorilor legali de a alege pentru copiii lor institutii de invatamint, altele decit cele ale autoritatilor publice” (art. 13).
Copiii romanofoni din Transnistria nu intotdeauna pot concura cu semenii lor din dreapta Nistrului la examene de admitere in scolile superioare din Republica Moldova sau din Romania, fiind astfel privati de dreptul de a-si continua studiile in limba materna. Guvernul Moldovei rezerva in fiecare an, in cadrul institutiilor de invatamint superior, 10% din locurile finantate din bugetul tarii pentru absolventii scolilor transnistrene, dar multi dintre copiii romanofoni din Transnistria prefera sa-si faca studiile (medii si pe urma superioare) in limba rusa.
Problema manualelor scolare s-a simtit acut, la inceputul anilor 90, si la vest de Nistru, dat fiind faptul ca manualele „sovietice” nu mai corespundeau nivelului necesar, ele fiind foarte ideologizate. Pe de alta parte, trecerea limbii romane la alfabetul latin si introducerea, in acelasi an, a limbilor nationale ale minoritatilor ca obiect de studiu de baza din clasa intii pina la a unsprezecea necesita aprovizionarea scolilor nationale cu manuale noi. Intre anii 1990 si 1995, in Republica Moldova au fost doar reeditate manualele „sovietice”, inlocuind grafia chirilica cu cea latina, dar fara vreo modificare la nivel de continut. Au fost primite si donatii importante de manuale din Romania si Rusia, dar si acestea erau foarte ideologizate. Pentru predarea limbilor bulgara si ucraineana au fost utilizate manuale din tarile respective, cu toate ca acestea nu corespundeau intotdeauna realitatilor moldovenesti. Turcia a oferit si ea loturi de manuale pentru copiii gagauzi, dar ele au fost primite cu anumite rezerve, motivul fiind nu doar divergentele ce exista la nivelul limbii, ci si cele determinate de apartenenta la doua religii diferite, caci manualele turcesti adesea sint patrunse de „tonalitatea musulmana”, straina copiilor gagauzi. Primele manuale de limba gagauza au fost elaborate odata cu introducerea acestei limbi in scolile din sudul republicii in calitate de disciplina scolara (1988), dar pentru studierea celorlalte obiecte in scoala gagauza au fost utilizate in continuare manuale in limba rusa. Aceeasi situatie domina si in celelalte scoli ale minoritatilor nationale: Proiectul de reformare a invatamintului general din Republica Moldova (1996) prevede editarea tuturor manualelor pentru scolile alolingve in limba rusa, exceptie facind manualele de limba ucraineana, gagauza si bulgara. Astfel, atit limbile nationale, cit si romana sint studiate in aceste scoli doar in calitate de discipline scolare, pe cind instruirea se face in limba rusa.

Repartizarea elevilor in scoli dupa limba de studiu (Chisinau)

Limba de studiu 1991/
1992 1992/
1993 1993/
1994 1994/
1995 1995/
1996 1996/
1997 1997/
1998 1998/
1999 1999/
2000
Romana Scoli 42 47 54 59 63 75 79 82 93
Elevi 37462 42510 47461 50464 59319 64899 68896 73174 78800
Rusa Scoli 42 49 34 33 36 35 41 44 46
Elevi 46429 43616 33693 33194 33010 31172 36243 35141 31732
Romana si rusa Scoli 16 17 20 19 12 15 15 16 20
Elevi, dintre ei : 14374 15465 16994 17472 12402 12170 11241 10956 13930
Romana 7362 7948 8735 10998 7530 7588 7289 7041 8623
Rusa 7012 7517 8259 6474 4872 4582 3952 3915 5307
Ucraineana si rusa Scoli - - 5 5 6 6 - - 1
Elevi - - 5567 5692 5626 6094 - - 574
Bulgara si rusa Scoli - - - - - - - - 1
Elevi - - - - - - - - 221
Ebraica Scoli - - 2 2 2 2 2 2 2
Elevi - - 450 486 309 531 557 615 653
Turca si engleza Scoli - - - - - - 1 1 1
Elevi - - - - - - 154 161 205
Numarul total de elevi Romana 44824 53458 56196 61462 66849 72487 76185 80215 87423
Rusa 53441 511333 41952
47519 39668
45360 37882
43508 35754
41848 40195 39056 37039
37834

Doua treimi dintre studentii institutiilor de invatamint superior din republica isi fac studiile in limba romana, pe cind altele 31% invata in limba rusa. In situatia creata, multi dintre absolventii institutiilor de invatamint superior din Moldova nu cunosc la nivelul cuvenit limba de stat, fapt care le limiteaza sansele de incadrare in activitatea profesionala. Aceasta stare de lucruri vine in contradictie cu prevederile Conceptiei dezvoltarii invatamintului din Republica Moldova: „Vor fi create structurile si conditiile necesare de insusire temeinica a limbii oficiale a statului, de reintegrare culturala si multiculturala, pentru a oferi tuturor celor care invata posibilitati egale de incadrare profesionala si socioculturala in viata republicii. Se va acorda atentie sporita studiului limbii materne la toate nivelurile invatamintului general.”
Varianta optima, promovata de Directia invatamint pentru minoritatile nationale, „pornind de la functiile fiecarei limbi in societatea noastra de astazi si din punctul de vedere al stiintelor pedagogice si psihologice, este instruirea bazata pe limba materna, iar in baza limbii materne -; studierea limbii de stat, a limbii ruse ca obiect de studiu si a unei limbi straine”. De aceea solutionarea problemelor limbii materne si a limbii de stat trebuie vazuta in ansamblu: la prima etapa, in scoala primara, se promoveaza invatamintul in limba materna, dar cu studierea limbii de stat in calitate de disciplina scolara, astfel incit la etapa gimnaziala sa se poata trece la predarea unor obiecte in limba romana, ceea ce ar permite continuarea studiilor liceale sau profesionale, iar apoi si a celor superioare in limba de stat.
Pentru a pregati cadrele didactice pentru scolile minoritatilor nationale, au fost create scoli pedagogice cu predarea in limbile etniilor care locuiesc compact pe teritoriul Republicii Moldova: la Lipcani, Comrat, Taraclia si la Chisinau isi fac studiile viitorii pedagogi ai gradinitilor si scolilor primare ucrainene, gagauze, bulgare si ruse. La facultatile de filologie ale universitatilor pedagogice din republica au fost create specialitati duble, unde limba si literatura ucraineana (Universitatea Pedagogica „A. Russo” din Balti), bulgara, gagauza si rusa (Universitatea Pedagogica „I. Creanga” din Chisinau) se studiaza in paralel cu limba si literatura romana, fapt ce ar trebui sa faciliteze, ulterior, predarea mai eficienta a limbii romane in scoala alolingva, caci una dintre strategiile dezvoltarii invatamintului, enuntate in cadrul Conceptiei dezvoltarii invatamintului din Republica Moldova, este „crearea conditiilor necesare pentru studierea aprofundata a limbii oficiale a statului de catre alolingvi la toate nivelurile de invatamint, conform legislatiei privind functionarea limbilor”.
In acelasi document se acorda atentie unei alte probleme importante ce tine de politica lingvistica din republica, si anume „asigurarea predarii si studierii temeinice a limbilor straine la toate nivelurile de invatamint.” Dar implementarea tuturor acestor directive este adesea ineficienta, caci ierarahia in care limba materna este urmata de limba de studiu (rusa), apoi de limba de stat (romana) nu lasa loc si pentru limbile straine. Conform Barometrului opiniei publice realizat in anul 2002 , doar 1% din reprezentantii populatiei minoritare a republicii (in afara de rusi si ucraineni) au afirmat cunoasterea limbii franceze, in aceeasi situatie fiind si limba engleza. In cadrul aceleiasi categorii a populatiei Republicii Moldova, 46% se considera cunoscatori ai limbii moldovenesti, iar 10% - ai limbii romane, in schimb 98% vorbesc limba rusa. Rusa este vorbita de 97% de ucraineni si 91% de moldoveni/romani, pe cind franceza o cunosc doar 3% de rusi, 4% de ucraineni si 13% de moldoveni/romani, dar engleza o poseda cate 8% de ucraineni si de moldoveni/romani si 15% de rusi. Franceza este o limba necunoscuta pentru 90%, iar engleza -; pentru 92% de intervievati. Situatia nu e de loc imbucuratoare, cu atit mai mult ca Republica Moldova isi anunta din ce in ce mai ferm aspiratia de a se integra in structurile europene, dar asa cum stau lucrurile, acest stat se prezinta mai degraba ca „o provincie in decolonizare a marelui despot geopolitic din Rasarit si nicidecum un aspirant serios la procesul de integrare europeana”.


Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui document, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza documentul:
In prezent fisierul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta