x9n6np
Inmormantari in pesteri

Inmormantarea in pesteri reprezenta forma de inmormantare obisnuita in timpul neoliticului tarziu (NT) in nordul si estul insulei.

Nu exista nici o dovada pana acum care sa ateste inmormantari din NT in sudul Cretei predatand folosirea cea mai timpurie a mormintelor tholos in neoliticul final. In timpul MT I, II inmormantarea in pesteri continua in N si E si se intinde in MT III si chiar si in MM IA in E.

Mormintele in pesteri sunt aproape mereu gasite intr-o stare de dezordine cu oasele a numeroase persoane amestecate unele cu altele (cu o singura exceptie la Ellenes Amariou unde era o inhumare extinsa, stand pe spate). Adesea o parte din oase sunt arse. Motivul pentru amestecarea oaselor este probabil reprezentat de inmormantari repetate pe aceeasi arie mica fara a se tine cont de inmormantarile anterioare. Oasele arse sunt probabil mai degraba rezultatul afumarilor repetate decat al ritualurilor de jertfa sau meselor funerare ce implicau gatitul. Nu e nici o dovada semnificativa a vreunui cult al mortilor.

Mormintele dreptunghiulare („morminte casa”)

Exista doua mari diviziuni ale formei cunoscute ca „mormantul minoic in forma de casa”.

1. Complexe constand dintr-o serie de camere paralele lungi si inguste cu o singura cladire dreptunghiulara (Palaikastro, Archanes, Gournes, Siva, Platanos)

2. Complexe constand dintr-un grup de “camere” patrate si alungite intr-o singura cladire (Mochlos, Gournes, Palaikastro, etc.). Nu sunt diferente cronologice evidente intre aceste doua clase si uneori se gasesc ambele la acelasi sit. Mormintele din cea doua clasa, cel mai bine reprezentate la Mochlos, au zidurile construite din lespezi de piatra, care uneori mai ating o inaltime de 2,5 m. In unele cazuri, o placa de stanca de faleza este folosita ca perete de spate. Aceste cladiri aveau cu siguranta acoperis, mai degraba plat decat ascutit. Stalpii laterali ai usilor erau construiti din straturi de piatra, in timp ce intrarile lor erau inchise cu dale mari de piatra.

Comparatii cu arhitectura contemporana familiala au sugerat unora ca aceste morminte erau planificate sa copieze casele celor in viata si de aici rolul lor de adevarate “case pentru morti”

Aceasta forma de mormant este cel mai des intalnita in NE si E. Exemplele datate cel mai timpuriu incep sa fie folosite in MT II si in general ies din folosire in timpul perioadei MM II, cu toate ca mormantul datat cel mai tarziu la Mochlos (VI) a fost folosit inca in MM III. In Mesara, complexul de camere lungi paralele apar in vecinatatea mormintelor tholos la Siva si Platanos si par sa fie adaugiri tarzii MT sau chiar MM proiectate chiar din mormintele tholos.

In timpul MM I apar versiuni monumentale ale acestui tip de mormant. La Ayia Varvara B mormantul consta dintr-un complex de circa 3 m 2 in care sunt ingramadite 17 celule de forme si marimi neregulate.

Cel mai impresionant exemplu monumental al acestui tip de mormant este Chrysolakkos la Mallia care masoara 38,50 pe 29,80 m. In folosirea sa initiala (datat fazei finale prepalatiale MM IA) acest mormant consta dintr-un complex de camere mici dreptunghiulare frontate in E de o unitate dreptunghiulara constand dintr-un coridor lung N-S la V si o serie de „camere de cult” la S si E. Partea vestica a coridorului prezinta un set de orthostari (blocuri taiate, asezate in asa fel incat dimensiunea lor cea mai mare e orientata vertical) alternand cu nise. La estul acestei unitati de fatada este un altar ridicat si un kernos in podea, la baza lui. Un kernos este o dala de piatra avand mai multe “depresiuni” circulare putin adanci in suprafata de deasupra, de obicei aliniate intr-un cerc partial sau complet sau patrulater cu colturile rotunjite; deseori intalnite in apropierea intrarilor astfel de dale au fost interpretate divers ca fiind mese de jocuri sau ca un fel de receptaclu pentru ofrande mici (asa-zisele “prime fructe”). Coridorul ciudat avand nise si orthostari cat si un fel de cupa cu baza ascutita care a fost asociata cu aceasta faza a complexului de inmormantare, au fost comparate de Watrous cu formele contemporane egiptene; nici trasatura arhitecturala si nici forma de vaza nu au origine minoica convingatoare.

La scurt timp dupa constructia sa, acest complex de camere era incercuit de un singur zid, mare parte a sa constand dintr-o splendida serie de blocuri grele cenusii de calcar care sunt caracterizate de urme clare de taieturi de fierastrau si gauri adanci pentru cuie de lemn, gaurile fiind facute cu o freza mare, tubulara. Aceste blocuri, cu o tehnica de constructie foarte sofisticata sunt in folosire secundara in pozitiile in care au fost gasite la Chrysolakkos, asa ca trebuie sa fi fost folosite original intr-o constructie mai timpurie, foarte posibil asezate la o oarecare distanta de asezarea prezenta si e foarte posibil sa nu fi fost un mormant. In aceasta a doua faza de constructie la Chrysolakkos, nivelul ariei din afara zidului inconjurator de la est a fost ridicat si coridorul de mai inainte si “camerele de cult” au fost ingropate. O arie pavata s-a extins in jurul intregului complex, fiind conectata partea de est cu o colonada de pietre, impozanta, cu stalpi mari, patrati in plan. In interiorul principalei ingradiri facuta de zid, ziduri mai mari si mai importante decat cele de pana atunci, au impartit camerele de inmormantari intr-un nou fel. Lipsa intrarilor pastrate sugereaza ca accesul la camerele individuale era facut prin acoperis.

Metode de inmormantare

Mormintele de aceasta forma erau folosite pentru inhumari multiple. Se pare ca erau curatate periodic si oasele si bunurile de inmormantare erau adunate intr-un loc langa un zid sau ingramadite intr-o anumita camera. In perioada MT III si MM IA, inmormantarile larnax si pithoi au inceput sa fie facute in morminte de acest tip. Aparitia inmormantarilor individuale larnax si pithoi si inmultirea aproximativ contemporana a “celulelor” la Ayia Varvara si Crysolakkos arata o preocupare pentru inmormantarea individualizata care lipseste din mormintele comune MT II.

Atat Soles cat si Whitelaw au comentat asupra faptului ca mormintele- casa de la Mochlos si alte situri din nordul Cretei (Gournia si Sphoungaras, Mallia), tinand cont de presupunerea ca fiecare mormant de acest tip a servit pentru un grup inrudit probabil identificat ca o singura familie- nucleu, dovedesc existenta unei organizari sociale ierarhice, de vreme ce mormintele se deosebesc prin marime, apropiere de asezare, elaborare arhitecturala si calitatea bunurilor de inmormantare. Dar aceasta afirmatie a fost infirmata emfatic de catre Watrous, care aduce explicatii alternative pentru deosebirile observate de Soles la Mochlos si Gournia si care considera mormintele de la Mallia citate de Soles, ca fiind aproape in intregime de data protopatiala (MM IB-II).

Mormintele cista

Tipurile sunt in esenta cele folosite in cicladicul contemporan. Mormintele cista sunt destul de rare in Creta si se intalnesc indeosebi in nord-est (Mochlos, Pseira, Zakro, Ayia Photia) unde influenta cicladica a fost cea mai puternica, cu toate ca exista cel putin un exemplu in sud la Arvi. Acest tip nu continua dincolo de perioada MT si este fara indoiala o fateta a influentei puternice cicladice detectabila in cateva medii diferite in Creta MT II. La Ayia Photia descoperirile ceramice si din bronz din mormintele de acest fel dovedesc legaturi cu cicladicul, neobisnuit de stranse, datand inca din faza MT I.

Mormintele Tholos de la Mesara

Acesta este de departe cel mai distinctiv dar si cel mai problematic tip de mormant MT. Mai mult de 70 din aceste morminte sunt cunoscute din mai bine de 45 situri diferite. Marea majoritate a acestor morminte si toate cele mai timpurii, cu exceptia acelora de la Krasi, se afla in sudul insulei, marea majoritate in sau in jurul campiei Mesara. Cele mai timpurii morminte tholos, in cel putin un caz (Lebena A) in folosinta inca din neoliticul final sunt intalnite la sud de campia Mesara, pe pantele sudice ale Muntilor Asterousia. Pentru mai mult de un mileniu acest tip de mormant pare sa fie cel mai des folosit pentru inmormantare in sudul Cretei si in unele cazuri (Kamilari) astfel de morminte erau inca folosite in epoca tarzie a bronzului (cu siguranta la fel de tarzie ca si MT I, posibil la fel de tarzie ca si MT IIIA).

In plan, mormantul minoic tholos este circular, avand diametrul intre 4 si 13 m. Zidurile de obicei groase (0,70 -; 2,50 m) sunt constituite din pietre neprelucrate (cu toate ca Kamilari are blocuri prelucrate aspru), de obicei cu pietre mai mari pe fetele interioare si exterioare imprejmuind un miez de pietre mai mici, lutul e folosit pentru lipire. Aceste morminte tholos minoice timpurii sunt mereu fundate pe temelii si sunt construite ori pe o suprafata nivelata ori sustinute de o margine de roca (Ayios Kyrillos, construit partial subteran este o exceptie remarcabila). Asa ca, aceste morminte tholos nu sunt scufundate in pamant sau intr-o margine de deal. Intrarea in mormant se face aproape invariabil pe la est. Intrarile, de obicei mici (rareori mai mari de 1,00 x 1,00 m) si in modelele normale din MT constand de obicei dintr-un aranjament simplu cu triliton, sunt inchise aproape mereu printr-o dala mare dreptunghiulara pe din afara. Blocurile pentru pragul de sus al intrarii sunt uneori mai groase in centru, ceea ce arata ca cei care construiau erau preocupati de posibilitatea de spargere din cauza greutatilor mari pe care le suportau aceste blocuri si doar un mormant (Megali Skini) pastreaza dovezi ale unui gol dintr-o bolta triunghiulara ca o consola, deasupra acestui bloc, un asa-numit triunghi deblocat. Aceasta trasatura comuna a mormintelor subterane miceniene de mai tarziu e proiectata sa redistribuie greutatea suprastructurii de deasupra centrului pragului de sus al usii prin inclinarea ei la diagonala spre capetele pragului de sus al usii si ale stalpilor partii de jos; drept rezultat, insusi pragul de sus este usurat de greutate si astfel este mai putin probabil sa se crape si chiar sa se rupa de la mijloc.

Complexe de camere dreptunghiulare (anexe) sunt deseori construite lipit de zidul circular al mormantului tholos in jurul intrarii. Doar in morminte tholos MM I la Apesokari aceste ziduri anexe se unesc cu insusi mormantul tholos astfel aratand fara indoiala ca anexa si mormantul tholos erau construite in acelasi timp; la acest sit totusi unirea despre care e vorba pare sa apartina unei reconstruiri a camerei circulare a mormantului tholos la un anumit punct urmand constructia sa originala. Astfel cu siguranta, in marea majoritate, si poate in toate cazurile, anexele erau adaugiri secundare lipite de zidul exterior a ceea ce a fost la inceput o camera de mormant circulara, simpla. Unele camere anexe carora le lipsesc usile normale puteau sa fie accesate doar prin acoperis.

Marea majoritate a mormintelor tholos dezvaluie o usoara proeminenta a zidului interior -; adica marea majoritate a mormintelor tholos sunt intr-o anumita masura ca niste console. In unele morminte fetele interioare ale zidurilor au fost aranjate cu ciocanul pentru a forma o curba egala, un element sofisticat, neatestat in arhitectura familiala contemporana. Un numar de morminte tholos au o serie de dale iesind din zidul exterior. Aceste dale nu se gasesc mereu in aceeasi arie a planului si nici numarul lor nu este fix si nici nu apar doar in morminte de la o anumita data in zona. Sunt asezate de obicei intre 0,3 si 1,0 m, deasupra nivelului pamantului, si la o distanta intre ele de 0,2 si 1,0 m. Explicatiile pentru aceste dale includ:

a. Parabeni, Xanthoudides: erau folosite pentru a „deschide” o movila de pamant de deasupra mormantului, acoperindu-l;

b. Levi, Xanthoudides: astfel de dale constituie un fel de esafodaj folosit in timpul constructiei mormantului (dar, de ce se gasesc doar la un nivel jos si se extind doar in jurul unei parti din circumferinta mormantului?);

c. Braningan: usurau accesul spre varful zidului astfel incat acoperisul de lemn deasupra mormantului ar putea fi indepartat in timpul afumarii mormantului) dar iarasi de ce apar doar la un nivel asa de jos?). Un numar de morminte au un zid ingrosat intr-o parte a circumferintei (Apesokari). Platanos A si Marathokephalon II au o serie de cioturi mici din zid proiectandu-se perpendicular din zidul circular, si unii au interpretat aceste cioturi ca structuri pentru a sprijini zidul, cu toate ca par sa fie mult prea subtiri pentru acest scop. Nici o intrare nu este atat de mica incat sa sugereze ca inmormantarea era facuta in schimb prin acoperis.

Intrebarea care pentru mult timp a fost dominanta in studiile asupra acestor morminte este daca erau acoperite cu o bolta completa de piatra sau nu. Adica, cum aratau astfel de morminte in inaltime?

Argumente in favoarea unei bolti de piatra

1. Mormantul tholos trebuie sa fi avut un acoperis de vreun fel (cu toate ca Seager a sugerat la un moment dat ca mormintele erau pur si simplu fara acoperis). Nu exista nici o dovada a unui acoperis plat in forma de suporturi interne, care ar fi fost absolut necesare pentru intinderea mare a mormintelor mai mari. Asadar acoperisul era sub forma de bolta.

2. Dovezi ale unei bolti de piatra prabusita sunt gasite frecvent, sub forma maselor de piatra surpate in interiorul mormantului deasupra podelei.

3. Proiectarea ca o consola a fetei zidului interior arata ca mormintele erau acoperite de o bolta ca o consola.

4. Zidurile exterioare sunt adesea foarte groase si tind sa fie mai groase cu cat mormantul e mai mare. Aceasta grosime extrema este proiectata special sa sustina imensa greutate a unei bolti complete din piatra.

5. Ingrosarea zidului exterior in anumite locuri, folosirea ocazionala de cioturi din zid ce ies in afara ca sprijin si construirea ocazionala a unui mormant tholos langa un grup de roci naturale sunt motive in plus care dovedesc prezenta unei bolti de piatra.

6. Cioturile iesind in afara erau folosite ca schele la asezarea sirurilor superioare ale boltii de piatra.

Argumente impotriva unei bolti de piatra

1. Cu toate ca piatra prelucrata prabusita este intr-adevar gasita in interiorul mormintelor, nu s-a gasit destula intr-o astfel de pozitie incat sa formeze / completeze o bolta de piatra. De obicei, destula e conservata pentru a ridica nivelul zidului doar cu aproximativ alti 0,50 m. In plus piatra prelucrata prabusita este adesea de un alt tip (pietre triunghiulare) sugerand posibilitatea unei diferite metode de constructie la zidurile superioare. Intamplator, sustinatorii boltii intregi de piatra argumenteaza in acest punct ca mare parte din piatra prelucrata original a fost carata de satenii actuali, care traiesc in apropiere.

2. Constructia zidurilor care s-au pastrat nu este nicaieri destul de puternica sa sprijine o bolta de piatra. Tehnica de constructie folosind cantitati mari de lut si pietre relativ mici este pur si simplu prea slaba. In timp ce o movila de pamant ridicata deasupra mormantului probabil ca ar rezista la presiunea externa a boltii, nu exista nici o dovada ca astfel de movile de pamant sa fi existat vreodata si mormintele tholos nu erau niciodata cufundate in pamant ca mormintele tholos miceniene de mai tarziu (cu exceptia Ayios Kyrillos, care este fundat la doar 2 metri sub pamant).

Posibile solutii

1. Pini concluzioneaza ca cel putin mormintele tholos mai mici de pana la un diametru de ca. 7,50 m aveau bolta intreaga de piatra. Cele mai convingatoare obiectii contra unei astfel de bolti sunt valabile numai pentru cele mai mari morminte tholos.

2. Hood a sugerat ca varful mormantului era acoperit de o bolta de caramizi usoare de noroi intarit cu lemn (dar totusi nu exista nici o dovada de caramida descompusa in morminte).

3. Branigan a sugerat in 1970 ca varful mormantului era acoperit de un acoperis plat, usor, construit din lemn ce putea usor fi indepartat cand mormantul era afumat. Dalele ce ieseau in evidenta ar fi furnizat acces la varful partii de piatra a mormantului pentru a usura inlaturarea capacului. Deschiderile / intinderile mormintelor mai mari nu ar fi imposibil de mari pentru niste acoperisuri din lemn asa de plate, de vreme ce deschiderile ar fi fost reduse la patru pana la sapte metri de catre proiectarea sub forma de consola a suprafetei interioare a mormantului.

4. Descoperirea la Archanes in anii 70 a unui mormant tholos MM I relativ mic, a carui bolta a fost aproape in intregime pastrata in piatra, parea sa sustina punctul de vedere al lui Pini cel putin in ceea ce priveste mormantul mai mic si cel de mai tarziu. Dar apoi Cavanagh si Laxton au pretins in 1981 ca mecanica structurala a unei bolti ca o consola are nevoie de o proportie minima de 0,53 intre grosimea zidului si raza unei structuri acoperita total cu bolta. Doar unul din cele 44 de morminte tholos pentru care s-au facut masuratori in 1976 de catre Pelon a indeplinit acest criteriu si astfel pentru o scurta perioada a avut loc o oscilatie a pendulului a cel putin unei opinii arheologice catre parerea ca de fapt nici unul din MT sau MM ar fi putut fi acoperit cu o bolta de piatra in totalitate.

5. In editia revizuita a lucrarii sale de acum clasica asupra mormintelor tholos din Mesara, Branigan a ajuns la concluzia ca dovezile recente de la Archanes si alte situri arata ca, in mod contrar, marea majoritate (daca nu toate) a mormintelor tholos erau de fapt, acoperite cu o bolta de piatra per total si aceasta parere a fost sprijinita recent cu entuziasm de catre Watrous.

Sute de inhumari erau facute in marea majoritate a mormintelor tholos fara sa se tina cont de inmormantarile anterioare. Interiorul mormintelor astfel constau adesea dintr-o masa amestecata de oase si bunuri de inmormantare. Urme de foc intr-un numar de morminte (dar nu in toate) sugereaza existenta afumarilor periodice. In unele cazuri, un strat de nisip steril alb separa un strat de inmormantare de altul si aceasta reinnoire ocazionala ar fi dupa cum se pare o metoda alternativa de „curatire” a mormantului. Exista dovezi bune, sub forma „osuarelor” construite in apropiere, ca continutul mormintelor era inlaturat periodic si redepozitat in structuri adiacente. Poate ca cea mai buna dovada de acest fel a unei folosiri pe termen lung a unei secvente in structurile de inmormantari comune, dintr-un singur sit, morminte tholos cat si osuare dreptunghiulare, vine de la Archanes. Lunga istorie a constructiei si folosirii acestor structuri din MT II, prin MM II a fost rezumata convenabil de catre Watrous.

Doua sau chiar trei morminte tholos erau adesea folosite in paralel la acelasi sit, un fapt care i-a sugerat lui Branigan la inceputul anilor 70 ca mormintele tholos se poate sa fi „apartinut” mai degraba clanurilor individuale din cadrul satului decat satului intreg sau chiar unor grupari “tribale” mai mari. Mult mai recent, munca de teren facuta de Blackman si Branigan in valea Ayiofarango in sudul Cretei, si analizele lui Whitelaw facute asupra datelor mortuare de mai devreme din Mesara indica faptul ca fiecare mormant tholos se poate sa fi fost mormantul unei unitati sociale mai mici MT, familiei-nucleu. Fiecare asezare MT identificata prin trecerea in revista facuta intensiv de la Ayiofarango are unul sau doua morminte tholos asociati, in timp ce unele morminte par sa faca pereche cu mici gospodarii periferice. Asezarea mormantului, dupa parerea lui Branigan, e guvernata in mare masura de apropierea de asezarea pe care o deservea : mormintele tholos sunt aproape mereu asezati la 250 m de o asezare.

Perioadele foarte mari de folosire, pentru care descoperirile din multe morminte sunt o dovada, arata ca grupurile sociale pe care le deserveau astfel de morminte trebuie ca erau foarte mici daca mormintele erau planuite sa contina toti decedatii din acel grup. In cazurile in care doua sau mai multe morminte deserveau o singura asezare, mormintele sunt de obicei de aproximativ aceeasi marime si au furnizat game comparabile de bunuri de inmormantare, sugerand astfel ca societatea din Mesara din perioada MT, cu exceptia celei din Phaistos se poate sa fi fost mai egalitara decat presupusa ordine sociala stratificata sugerate pentru astfel de asezari din nordul Cretei precum Mochlos, Mallia si Gournia.

Obiectele din morminte (vase atat de pamant cat si de piatra, unelte si arme, bijuterii si peceti) arata ca un mort era ingropat cu bunurile sale personale cat si cu mancare si bautura (pentru viata de apoi?). De vreme ce mortii aveau mancare si bautura se presupune ca apartineau unor inmormantari primare (corpuri intregi) si nu numai niste oase. Marea majoritate a bunurilor de inmormantare prezinta semne de folosire in viata muritoare. Doua grupuri de descoperiri, totusi, se poate sa fi fost destinate exclusiv in scopuri funerare: vase de piatra, multe din care sunt prea mici pentru a fi folosite si care se gasesc rar in cadrul asezarilor; ceramica antropomorfa si zoomorfa, foarte rara in asezari (Zeita de la Myrtos). In timpul MT I-II, mormintele se pare ca au fost folosite doar pentru ritualuri funerare. Astfel de rituale se pare ca aveau nevoie doar de o gama restransa de bunuri de inmormantare si adunau un numar relativ mic de participanti. O schimbare semnificativa are loc in perioadele ulterioare MT III-MM I cand mormintele tholos au inceput sa fie asezate cu regularitate deasupra si dominand asezarea pe care o deserveau (Kamilari, Ayios Kyrillos, Gypsades, Vorou). In acelasi timp, gama de bunuri asezate in morminte a fost extinsa dramatic in timp ce arhitectura mormintelor a fost imbogatita cu curti pavate si terase (Archanes, Apesokari, Moni Odegetria) unde ceremoniile cu un numar mai mare de participanti puteau fi tinute.

1. Apesokari (MM I): complexul dreptunghiular din fata mormantului include doua constructii identificate ca altare, unul in interiorul anexei si altul imediat afara. Interpretarile acestei aranjari au fost urmatoarele: a. un altar era pentru autoritatile religioase (inauntru), celalalt pentru oamenii obisnuiti; b. un altar era pentru membrii apropiati ai familiei sau ai clanului (inauntru), celalalt pentru restul satului; c. un altar era folosit in timpul ceremoniilor de inmormantare (inauntru), celalalt pentru a continua “cultul mortului”. De fapt nici una din interpretarile de mai inainte nu sunt bine sustinute.

2. Modelul teracota de la Kamilari (MM III-MT I): cumva cele doua figuri la scara mai mica venereaza pe cele patru mai mari si asezate? Cumva cele asezate sunt divinitati sau pur si simplu eroi morti? Sau cumva intregul model, unul dintre mai multe teracote cu figuri dintr-un stadiu relativ tarziu in folosinta in acest mormant, nu are nimic in comun cu mortul sau vreun cult?

3. Descoperirea de cantitati mari de cupe de baut obisnuite, asezate gramada in unele anexe, sugereaza ca un fel de ceremonie funerara sau ritual de cult a avut loc la un mormant. Branigan a sugerat ca aceasta ceremonie era un “toast” de ramas bun adresat mortului.

Teorii asupra originii formei mormantului tholos

1. Mormintele tholos MT deriva dintr-un fel de morminte tholos din caramida de pamant (noroi) ale culturii Syrian Halaf atestata la situl Arpachiyah (dar mormintele Halaf dateaza de la sfarsitul mileniului al cincilea i.Chr.- adica sunt cu cel putin 500 de ani mai devreme, si evident sunt mai degraba familiale decat forme arhitecturale funerare).

2. Mormintele tholos MT provin din mormintele circulare din Nubia sau din mormintele Regatului Vechi, acoperite cu bolta, din Egipt. Aceasta teorie a fost foarte populara cand multe din descoperirile din mormintele de la Mesara (figurine, amulete, boluri de piatra, scarabei) se considera ca fusesera importate direct din Egipt sau Libia. Oricum, aceste obiecte fie ca au venit direct in Creta din Egipt, mai degraba decat prin intermediul levantinilor, sunt considerate ca fiind mai vechi de MT I si astfel irelevante in orice discutie a originii mormantului tholos. In ceea ce priveste pura arhitectura, mormintele nubiene au acoperisul plat si de obicei gramezi de pietre, asemanatoare in planurile lor circulare mormintelor tholos MT dar foarte diferite in sectiune. In plus ele dateaza de la sfarsitul mileniului III i.Chr. si astfel postdatate marii majoritati a mormintelor tholos MT. Mormintele Regatului Vechi in Egipt au bolti gen butoi si nu ca niste console, si astfel nu sunt comparabile indeaproape cu mormintele tholos MT.

3. Mormintele tholos MT deriva in cele din urma din case circulare din neoliticul timpuriu de la Khirokitia -; Cipru, prin intermediul mormintelor mici circulare ale perioadei neoliticului final de la Kephala pe Keos. Obiectiile contra acestei teorii sunt: a. mormintele cicladice sunt minuscule comparandu-le cu marile morminte tholos MT de la situri ca Platanos, Koumasa si Ayia Triadha; b. Mormintele tholos MT sunt adunati in sudul Cretei, in timp ce influenta cicladica in insula, mai ales in MT I este restransa doar la nordul Cretei; c. nu exista nici un motiv sa se faca legatura intre casele NT din Cipru cu mormintele NF de la Kephala.

Nu exista nici o dovada in arhitectura de mai devreme sau cea contemporana a Cretei pentru un plan circular. Totusi, mormintele tholos port fi privite ca imitatii de sine statatoare ale pesterilor, singurele situri folosite pentru inmormantari in Creta neoliticului tarziu. Pesterile sunt destul de rare in zona Mesara si expansiunea MT in campia Mesara poate sa fi avut nevoie de inventarea formei tholos. O greutate in ceea ce priveste aceasta teorie e faptul ca tipul tholos se intinde pe o arie geografica mare si devine standardizat ca tip arhitectural de-a lungul perioadei MT I. In plus, marea majoritate a mormintelor tholos de mai inainte nu erau construite in campia Mesara, ci mai degraba pe dealurile de la baza muntilor Asterousia, atat pe panta nordica cat si pe cea sudica. De vreme ce MT I e o perioada lunga (ca. 600 de ani), unii sustin ca a existat destul timp sa cuprinda o intreaga dezvoltare si standardizare a formei tholos. In sprijinul acestui punct de vedere unele din mormintele tholos de mai devreme prezinta particularitati care dovedesc dezvoltarea recenta a tipului (intrarea in sud, doua intrari atat la sud cat si la est, constructie incorporand roci, aflorimente etc.).

Marea majoritate a mormintelor tholos erau construite ori in MT I ori in MM I. Cu toate ca nu exista o dezvoltare consecventa a formei tholos, exista totusi cateva trasaturi care se pare ca sunt caracteristice mormintelor de mai tarziu.

1. Mormintele de mai tarziu sunt in general mai mici (doar 6 din 2 morminte timpurii au un diametru de mai putin de 5 m, in timp ce 8 din cele 14 de mai tarziu prezinta aceasta caracteristica).

2. Mormintele de mai tarziu prezinta intrari construite nu trilitoane (7 din 8 morminte de mai tarziu pentru care detalii relevante au fost publicate).

3. Mormintele de mai tarziu au intrari mai inalte (3 din 4 morminte la care cunoastem inaltimea intrarilor au usile de mai mult de 1,5 m inaltime). Intrarile mai mari erau fara indoiala cerute de folosirea larnax-urilor si pithos-urilor drept locasuri individuale de inmormantare in interiorul mormintelor tholos incepand din perioada MT III.

4. Mormintele de mai tarziu prezinta o anexa dreptunghiulara ce include vestibulul/anticamera mormantului (5 exemple; anexe similare la Platanos B si C par sa fie adaugiri tarzii la structurile pre-existente).

5. Mormintele de mai tarziu prezinta imbunatatiri la zidarie si folosirea de blocuri taiate.

Inmormantarile Larnax

Un mormant larnax din perioada MT este eliptic in plan si relativ jos in elevatie. Nu are picioare si nu e niciodata vopsit. La origine, probabil ca e o copie in lut pentru o troaca simpla de lemn. Inmormantarea in larnace incepe din MT III la Pachyammos si Gournia in estul Cretei, inmormantarile larnax constau , pur si simplu, din larnace individuale sapate in teren steril sau fundatie. La alte situri in nordul Cretei, larnacele sunt depozitate in interiorul mormintelor construite de tipul „casa”. Pana in perioada MM, acest obicei a fost extins la mormintele tholos de tipul MT sau Mesara, in special la Archanes (mai ales in Epsilon tholos si Gamma). Inmormantarea Larnax din lumea egeeana a epocii bronzului timpuriu si mijlociu este specifica Cretei. In interiorul Cretei aceasta reflecta un curent de la sfarsitul perioadei MT spre inmormantarea individualizata.

Inmormantarile Pithos

Aceasta forma de inmormantare apare la sfarsitul perioadei MT la aceleasi situri unde inmormantarea larnax este mai mult sau mai putin contemporan introdusa. Devine, pe departe, mai populara in perioada MM. Inmormantarea pithos e obisnuita in vestul Anatoliei in epoca bronzului timpuriu si de asemenea e intalnita in cimitirul neolitic final de la Kephala pe Keos ti in mormintele rotunde EM II de pe Lefkas. Totusi, e destul de rara in timpul epocii timpurii a bronzului pe teritoriul Greciei continentale si in Ciclade, in timp ce in epoca mijlocie a bronzului, in aceste zone este o forma folosita mai mult pentru inmormantarea copiilor sau a nou nascutilor.

Urmatoarele particularitati ale obiceiurilor de inmormantare minoice pre-palatiale merita sa fie luate in considerare:

1. Obiceiurile de inmormantare in timpul acestei perioade sunt foarte localizate, cu morminte-casa predominante in nord, cele tholos predominante in regiunea central sudica (adica Mesara), inmormantarile in pesteri favorizate in estul si vestul indepartat si mormintele „cistice” tipice unor situri din nord-est.

2. Formele autohtone de inmormantare care sunt caracteristice in particular epocii bronzului prepalatial din Creta -; adica, excluzand inmormantarile in pesteri ca fiind ramasite din Neolitic si inmormantarea cista ca o moda importata din Ciclade, sau poate chiar adusa in Creta de insularii imigranti -; sunt feluri de inmormantare atat colective cat si deasupra pamantului. Acestea sunt in contrast cu preferinta atat a insularilor cat si a continentalilor de a inmormanta mortii sub pamant, ori individual ori in numar mic, in morminte relativ mici. In dorinta de uniune a intregii comunitati, obiceiurile de inmormantare fac o paralela stransa cu preferinta lor pentru a trai virtual unul deasupra celuilalt, obraz langa obraz, in asezarile lor.

3. Aceste structuri colective de inmormantare ale minoicilor aveau vieti extraordinar de lungi, uneori de mai mult de 1.000 de ani. Precum hotararea lor de a dainui impreuna mai mult de 1.500 de ani la Cnossos inainte de a incepe sa colonizeze insula Creta, in mileniul 5 i.Chr. acest conservatorism neobisnuit vorbeste in favoarea unei culturi in care obiceiurile mostenite au jucat un rol mult mai semnificativ decat oriunde altundeva in epoca egeeana a bronzului.