Conditiile reunificarii politice a geto-dacilor, in secolul I d.Chr.,
dupa un interval de 131 de ani de la moartea lui Burebista, unitatea politica
a geto-dacilor se reface in jurul nucleului statal din zona Muntilor Orastiei.
in acest spatiu intercarpatic s-a pastrat o continuitate statala si dupa
destramarea "marii stapaniri" a lui Burebista. v2p10ph
Restauratorul Daciei era regele Decebal (87-106 d.Chr.), caruia predecesorul
sau Duras, fiind batran, i-a cedat tronul. Dio Cassius (sec. II-III d.Chr.),
istoric si om politic grec, scria despre Decebal: "Era foarte priceput
in ale razboiului si iscusit in lupta, stiind sa aleaga prilejul
pentru a^l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a intinde
curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie
si a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a
fost mult timp, pentru romani un potrivnic de temut".
Personalitatea marcanta a regelui si un sir de premise din viata societatii
geto-dace au determinat ascensiunea regatului geto-dac pe o noua treapta, devenit
o forta considerabila in zona Carpatilor si la Dunare. Dacia avea o populatie
numeroasa de agricultori sedentari si mestesugari iscusiti in prelucrarea
fierului, ceea ce o dovedesc numeroasele unelte agricole si mestesugaresti descoperite
in sapaturile arheologice. Ei prelucrau metalele pretioase, mai ales argintul,
confectionau vase de uz casnic de o calitate superioara, utilizand roata
olarului, aveau cunostinte in botanica, medicina, astronomie.
O mare importanta in ascensiunea statului geto-dac au avut o relatiile
lui economice si culturale cu lumea romana si elinista: schimbul comercial intens,
folosirea monedei romane, insusirea scrisului latin etc. Activitatea economica
si spirituala din Dacia este tot mai mult influentata de cultura popoarelor
de limba latina. Se poate afirma ca inca pana la cucerirea romana
in Dacia incepe un proces de romanizare in domeniul culturii.
Nivelul inalt de dezvoltare a geto-dacilor prezenta pentru romani un obstacol
in calea unor noi cuceriri in zona Carpato-Dunareana. Geto-dacii
au sesizat pericolul roman si au intreprins actiuni in vederea perfectionarii
organizarii militare a statului. Se construiesc noi cetati pe locul celor vechi
(Blidaru, Piatra Rosie), se intaresc celelalte (cetatea de scaun Sarmisegetusa,
unde se afla si cancelaria regala, Costesti, Banita etc.). Statul daco-get era
mai restrans ca teritoriu decat regatul lui Burebista. El cuprindea
spatiul de la cursul superior al Nistrului pana la Dunare, incluzand
teritoriul Transilvaniei si pamanturile din vestul Moldovei .unde alaturi
de geti se asezasera triburi sarmatice, care au alcatuit o "confederatie
de neamuri" opuse Romei. Stepa Dunarii, pamanturile dintre Dunare,
Balcani (Haemus) si Marea Neagra, precum si sudul interfluviului Dunare-Nistru
au fost treptat supuse de catre romani. Pe Dunare circula o flota romana care
tinea in supunere malurile fluviului.
Astfel, cresterea pericolului unei expansiuni romane servea drept premisa externa
a consolidarii statului lui Decebal, care atinsese un nivel de dezvoltare superior
fata de regatul lui Burebista.
Inceputul confruntarii lui Decebal cu Imperiul Roman, confruntarea geto-dacilor
cu romanii a inceput pana la domnia lui Decebal. Capeteniile militare
ale geto-dacilor intreprindeau numeroase incursiuni peste Dunare, atacand
castrele (lagare militare) ale romanilor. Atacurile lor erau o forma de aparare
activa. Expansiunea romana la Dunarea de Jos incepe cu Dobrogea. Acest
teritoriu este cucerit in anul 28 I.Chr, de romani in urma
campaniei lui Marcus Lucius Crassus, in alianta cu regele getilor Rholes,
cand au fost infrante. Capiteniile geto-dace locale -papux
si Zyraxes. Dupa aceasta un anumit timp Dobrogea era inclusa in Regatul
odrizilor, tutelat de Roma. in timpul imparatului Tiberius (14-37
d.Chr.) romanii isi extind stapanirea asupra cojoniilor grecesti,
inglobandu-le in "prefectura tarmului Marii", dependenta
de provincia romana Macedonia, in anul 46 d.Chr. Intreaga Dobroge
a fost inclusa in provincia Moesia. O garnizoana romana a fost introdusa
in anur-57 d.Chr. in colonia greceasca Tira, situata la limanul
Nistrului.
Populatia bastinasa din aceasta zona intra in contact direct cu romanii,
inclusiv cu populatia stramutata aici pentru a lucra la minele de fier, de sare,
la extragerea pietrei de constructie etc.
Regii daci inteleg marele pericol al intaririi romanilor la Dunare
pentru intreg neamul geto-dac. De aceea in iarna anilor 85/86 d.Chr.
armatele regelui dac Duras patrund in Moesia. Guvernatorul provinciei
Opiius Sabinus este ucis in lupta.
Imparatul roman Domitian (Domitianus) (81-96) soseste in graba in
Moesia in fruntea unei numeroase armate. El respinge pe daci in
anul 86, si apoi organizeaza in zona doua provincii - Moesia Superior
(pe teritoriul actualei Serbii pana la raul Tibrita in Bulgaria)
si Moesia Inferior (de la Tibrita pana la gurile Dunarii cu o fasie
ingusta pe litoral pana la limanul Nistrului).
Retras in provincia Illiricum, Domitian incepe in anul 87
o campanie militara contra Daciei. Lupta se da la Tapae (langa Portile
de Fier ale Transilvaniei). Armata romana este infranta, iar conducatorul
expeditiei, Fuscus, este ucis in lupta, in relatarile istoricilor
Orosius (sec. V) si lordanes (sec. VI) invingatorul in acest razboi
este numit comandantul dac Diurpaneus. Dupa ce batranul rege Duras ii
lasa tronul, Diurpaneus este supranumit Decebal ("Cel Viteaz", "Cel
Puternic").
in anul 88 romanii au reluat ofensiva, avandu-l in frunte
pe Tettius lulianus, guvernatorul Moesiei Superior. Lupta se da tot la Tapae.
De data aceasta romanii iese invingatori. Totodata, ei inteleg ca
nu vor putea cuceri puternicile cetati dacice. Situatia se agraveaza si din
cauza infrangerii lui Domitian in Panonia in lupta cu
triburile germanice - evazii si marcomanii.
Cele mentionate il determina pe Domitian sa accepte propunerile de pace
din partea lui Decebal. Pentru negocierea pacii Decebal il trimite pe
Diegis, fratele regelui dac. Formal Decebal accepta de a fi considerat rege
clientar al Romei, in aceasta calitate Decebal primeste de la Domitian,
dupa cum relata Dio Cassius, "nu numai insemnate sume de bani, dar
si mesteri la felurite lucruri folositoare in timp de pace si de razboi".
Din acest motiv pacea a fost considerata rusinoasa de catre Senatul Romei.
In anii ce au urmat dupa incheierea pacii Decebal organizeaza o
coalitie antiromana, in care de rand cu geto-dacii se includ si
alte popoare vecine: sarmatii, burii germanici. Concomitent el ridica noi cetati
si le repara pe cele vechi. Regatul lui Decebal ramanea o primejdie permanenta
pentru stapanirile romane de la Dunare.
Razboaiele daco-romane si cucerirea Daciei de catre romani. Consolidarea si
largirea stapanirii romane la Dunarea de Jos si Mijlocie au facut ca razboiul
cu Dacia sa fie inevitabil. Noul imparat roman Traian (98-117), unul dintre
cei mai mari pe care i-a avut imperiul, declansaza in primavara anului
101 razboiul cu Decebal. El patrunde in Dacia pe aceeasi cale, ca si armata
lui Domitian. La Tapae romanii castiga cu mari sacrificii o noua batalie.
Puternicile cetati dacice retineaujnaintarea armatei romane. Venirea iernii
i-a silit pe romani sa ramana in tabere, in schimb Decebal
profita de ragaz si-i ataca pe romani in Moesia, sperand sa mute
acolo teatrul de razboi din Dacia. Dar in batalia de langa localitatea
actuala Adamclisi din Dobrogea romanii, cu pierderi enorme, au iesit invingatoari.
in memoria acestei lupte in 109 Traian a ridicat aici un monument
grandios, numit Tropaeum Traiani.
In anul 102 romanii au reluat luptele in Dacia, depunand mari
eforturi pentru a recastiga pozitiiile pierdute in decursul iernii.
Decebal cere pace, care este acceptata de Traian. Conditiile erau extrem de
grele: Decebal trebuia sa predea toate armele si masinile de razboi romane capturate,
sa darame zidurile cetatilor, sa cedeze teritoriile ocupate de romani,
sa nu incheie aliante indreptate impotriva lor si sa nu primeasca
fugari din imperiu.
Ca urmare a pacii Banatul, Oltenia, Muntenia, Tara Hategului, coltul sud-estic
al Transilvaniei si sudul Moldovei intrau sub administratie romana. Legiunile
romane din Moesia erau permanent gata sa intre in lupta in cazul
unui nou conflict militar cu dacii.
Pacea s-a dovedit a fi doar un armistitiu: Traian dorea sa-si atinga scopul
-cucerirea Daciei, iar Decebal nu putea accepta conditiile extrem de grele ale
pacii, intre anii 102-105 ambele parti se pregatesc de razboi, in
acest rastimp Traian construieste, conform proiectului lui. Apollodor din Damasc,
un pod de piatra peste Dunare, la Drobeta (Turnu Severin), creeaza noi castre
la nord de acest fluviu. Decebal, la randul sau, confectioneaza arme,
reface cetatile sale si trimite solii la popoarele vecine pentru a constitui
o coalitie antiromana.
Toate aceste actiuni intreprinse de Decebal au fost considerate de romani
ca o incalcare a pacii, in iunie 105 Traian soseste la Drobeta si
reia luptele in conditii mult mai favorabile, deoarece deja ocupasera
o buna parte a teritoriului locuit de geto-daci. Zona Muntilor Orastiei a fost
asaltata din cateva directii. Dupa lupte grele au cazut la rand
cetatile dace. Rezistenta lor eroica n-a putut opri cucerirea de catre romani
a cetatii de scaun - Sarmizegetusa, Decebal a incercat sa fuga spre rasarit
pentru a organiza o noua rezistenta, dar a fost ajuns de urmaritori. Nedorind
sa impodobeasca triumful invingatorilor, el s-a sinucis, in
anul 106 razboiul se incheie, Dacia este cucerita si Traian constituie
aici provincia romana cu acelasi nume.
Cucerirea Daciei a marcat apogeul puterii Imperiului Roman. Bogatiile capturate
in Dacia erau fabuloase. Tezaurul lui Decebal ar fi continut 165 tone
de aur si 331 tone de argint. Din bogatiile obtinute Traian a reconstruit centrul
Romei (Forum Traiani) in mijlocul careia a fost inaltata Columna.
Ea a fost construita in anul 113 de acelasi Apollodor din Damasc, inalta
de 38 m si decorata in intregime cu scene sculptate care reprezinta
desfasurarea razboaielor lui Traian cu dacii.
In soclul constructiei a fost apoi depusa urna de aur cu cenusa imparatului
Traian, decedat la 117.
Despre razboaiele daco-romane au scris mai multi autori antici, inclusiv si
imparatul Traian, care a descris campaniile sale in Dacia in
lucrarea numita "Comentariile". Dar aceste lucrari n-au ajuns pana
la noi (din lucarea lui Traian s-a pastrat numai o fraza).
Despre razboaiele daco-romane au mai scris medicul grec Criton, care I-a insotit
pe imparat, Dio Chrysos tomos, care a calatorit prin Dacia aproximativ
in anul 96 d.Chr., Dio Cassius (145-235 d.Hr), autorul unei vaste lucrari
numite "Istoria romana" s.a. Dar toate aceste izvoare nu s-au pastrat
in original, fiind expuse mai tarziu in rezumat de catre unii
autori bizantini. Ca urmare, Columna lui Traian si monumentul de la Adamclisi
Tropaeum Traiani raman a fi cele mai importante izvoare autentice despre
razboaiele daco-romane.
Cucerirea Daciei a insemnat pentru Imperiul Roman acapararea unor bogate
teritorii la nord de Dunare si lichidarea unui inamic darz si viteaz,
care ii ameninta hotarele in aceasta zona.
Pentru daci cucerirea romana a insemnat pierderea independentei, instaurarea
unei stapaniri straine si mari pierderi umane (in lupte, prin transformarea
prizonierilor in sclavi etc.).
In acelasi timp, in urma acestor razboaie geto-dacii au fost integrati
in lumea romana, asupra lor s-a extins un lung proces de romanizare ce
a condus la o noua sinteza etno-culturala pe baza careia s-a format poporul
roman si limba romana.