Conditiile reunificarii politice a geto-dacilor, in secolul I d.Chr., dupa un interval de 131 de ani de la moartea lui Burebista, unitatea politica a geto-dacilor se reface in jurul nucleului statal din zona Muntilor Orastiei. in acest spatiu intercarpatic s-a pastrat o continuitate statala si dupa destramarea "marii stapaniri" a lui Burebista. v2p10ph
Restauratorul Daciei era regele Decebal (87-106 d.Chr.), caruia predecesorul sau Duras, fiind batran, i-a cedat tronul. Dio Cassius (sec. II-III d.Chr.), istoric si om politic grec, scria despre Decebal: "Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit in lupta, stiind sa aleaga prilejul pentru a^l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a fost mult timp, pentru romani un potrivnic de temut".
Personalitatea marcanta a regelui si un sir de premise din viata societatii geto-dace au determinat ascensiunea regatului geto-dac pe o noua treapta, devenit o forta considerabila in zona Carpatilor si la Dunare. Dacia avea o populatie numeroasa de agricultori sedentari si mestesugari iscusiti in prelucrarea fierului, ceea ce o dovedesc numeroasele unelte agricole si mestesugaresti descoperite in sapaturile arheologice. Ei prelucrau metalele pretioase, mai ales argintul, confectionau vase de uz casnic de o calitate superioara, utilizand roata olarului, aveau cunostinte in botanica, medicina, astronomie.
O mare importanta in ascensiunea statului geto-dac au avut o relatiile lui economice si culturale cu lumea romana si elinista: schimbul comercial intens, folosirea monedei romane, insusirea scrisului latin etc. Activitatea economica si spirituala din Dacia este tot mai mult influentata de cultura popoarelor de limba latina. Se poate afirma ca inca pana la cucerirea romana in Dacia incepe un proces de romanizare in domeniul culturii.
Nivelul inalt de dezvoltare a geto-dacilor prezenta pentru romani un obstacol in calea unor noi cuceriri in zona Carpato-Dunareana. Geto-dacii au sesizat pericolul roman si au intreprins actiuni in vederea perfectionarii organizarii militare a statului. Se construiesc noi cetati pe locul celor vechi (Blidaru, Piatra Rosie), se intaresc celelalte (cetatea de scaun Sarmisegetusa, unde se afla si cancelaria regala, Costesti, Banita etc.). Statul daco-get era mai restrans ca teritoriu decat regatul lui Burebista. El cuprindea spatiul de la cursul superior al Nistrului pana la Dunare, incluzand teritoriul Transilvaniei si pamanturile din vestul Moldovei .unde alaturi de geti se asezasera triburi sarmatice, care au alcatuit o "confederatie de neamuri" opuse Romei. Stepa Dunarii, pamanturile dintre Dunare, Balcani (Haemus) si Marea Neagra, precum si sudul interfluviului Dunare-Nistru au fost treptat supuse de catre romani. Pe Dunare circula o flota romana care tinea in supunere malurile fluviului.
Astfel, cresterea pericolului unei expansiuni romane servea drept premisa externa a consolidarii statului lui Decebal, care atinsese un nivel de dezvoltare superior fata de regatul lui Burebista.
Inceputul confruntarii lui Decebal cu Imperiul Roman, confruntarea geto-dacilor cu romanii a inceput pana la domnia lui Decebal. Capeteniile militare ale geto-dacilor intreprindeau numeroase incursiuni peste Dunare, atacand castrele (lagare militare) ale romanilor. Atacurile lor erau o forma de aparare activa. Expansiunea romana la Dunarea de Jos incepe cu Dobrogea. Acest teritoriu este cucerit in anul 28 I.Chr, de romani in urma campaniei lui Marcus Lucius Crassus, in alianta cu regele getilor Rholes, cand au fost infrante. Capiteniile geto-dace locale -papux si Zyraxes. Dupa aceasta un anumit timp Dobrogea era inclusa in Regatul odrizilor, tutelat de Roma. in timpul imparatului Tiberius (14-37 d.Chr.) romanii isi extind stapanirea asupra cojoniilor grecesti, inglobandu-le in "prefectura tarmului Marii", dependenta de provincia romana Macedonia, in anul 46 d.Chr. Intreaga Dobroge a fost inclusa in provincia Moesia. O garnizoana romana a fost introdusa in anur-57 d.Chr. in colonia greceasca Tira, situata la limanul Nistrului.
Populatia bastinasa din aceasta zona intra in contact direct cu romanii, inclusiv cu populatia stramutata aici pentru a lucra la minele de fier, de sare, la extragerea pietrei de constructie etc.
Regii daci inteleg marele pericol al intaririi romanilor la Dunare pentru intreg neamul geto-dac. De aceea in iarna anilor 85/86 d.Chr. armatele regelui dac Duras patrund in Moesia. Guvernatorul provinciei Opiius Sabinus este ucis in lupta.
Imparatul roman Domitian (Domitianus) (81-96) soseste in graba in Moesia in fruntea unei numeroase armate. El respinge pe daci in anul 86, si apoi organizeaza in zona doua provincii - Moesia Superior (pe teritoriul actualei Serbii pana la raul Tibrita in Bulgaria) si Moesia Inferior (de la Tibrita pana la gurile Dunarii cu o fasie ingusta pe litoral pana la limanul Nistrului).
Retras in provincia Illiricum, Domitian incepe in anul 87 o campanie militara contra Daciei. Lupta se da la Tapae (langa Portile de Fier ale Transilvaniei). Armata romana este infranta, iar conducatorul expeditiei, Fuscus, este ucis in lupta, in relatarile istoricilor Orosius (sec. V) si lordanes (sec. VI) invingatorul in acest razboi este numit comandantul dac Diurpaneus. Dupa ce batranul rege Duras ii lasa tronul, Diurpaneus este supranumit Decebal ("Cel Viteaz", "Cel Puternic").
in anul 88 romanii au reluat ofensiva, avandu-l in frunte pe Tettius lulianus, guvernatorul Moesiei Superior. Lupta se da tot la Tapae. De data aceasta romanii iese invingatori. Totodata, ei inteleg ca nu vor putea cuceri puternicile cetati dacice. Situatia se agraveaza si din cauza infrangerii lui Domitian in Panonia in lupta cu triburile germanice - evazii si marcomanii.
Cele mentionate il determina pe Domitian sa accepte propunerile de pace din partea lui Decebal. Pentru negocierea pacii Decebal il trimite pe Diegis, fratele regelui dac. Formal Decebal accepta de a fi considerat rege clientar al Romei, in aceasta calitate Decebal primeste de la Domitian, dupa cum relata Dio Cassius, "nu numai insemnate sume de bani, dar si mesteri la felurite lucruri folositoare in timp de pace si de razboi". Din acest motiv pacea a fost considerata rusinoasa de catre Senatul Romei.
In anii ce au urmat dupa incheierea pacii Decebal organizeaza o coalitie antiromana, in care de rand cu geto-dacii se includ si alte popoare vecine: sarmatii, burii germanici. Concomitent el ridica noi cetati si le repara pe cele vechi. Regatul lui Decebal ramanea o primejdie permanenta pentru stapanirile romane de la Dunare.
Razboaiele daco-romane si cucerirea Daciei de catre romani. Consolidarea si largirea stapanirii romane la Dunarea de Jos si Mijlocie au facut ca razboiul cu Dacia sa fie inevitabil. Noul imparat roman Traian (98-117), unul dintre cei mai mari pe care i-a avut imperiul, declansaza in primavara anului 101 razboiul cu Decebal. El patrunde in Dacia pe aceeasi cale, ca si armata lui Domitian. La Tapae romanii castiga cu mari sacrificii o noua batalie. Puternicile cetati dacice retineaujnaintarea armatei romane. Venirea iernii i-a silit pe romani sa ramana in tabere, in schimb Decebal profita de ragaz si-i ataca pe romani in Moesia, sperand sa mute acolo teatrul de razboi din Dacia. Dar in batalia de langa localitatea actuala Adamclisi din Dobrogea romanii, cu pierderi enorme, au iesit invingatoari. in memoria acestei lupte in 109 Traian a ridicat aici un monument grandios, numit Tropaeum Traiani.
In anul 102 romanii au reluat luptele in Dacia, depunand mari eforturi pentru a recastiga pozitiiile pierdute in decursul iernii. Decebal cere pace, care este acceptata de Traian. Conditiile erau extrem de grele: Decebal trebuia sa predea toate armele si masinile de razboi romane capturate, sa darame zidurile cetatilor, sa cedeze teritoriile ocupate de romani, sa nu incheie aliante indreptate impotriva lor si sa nu primeasca fugari din imperiu.
Ca urmare a pacii Banatul, Oltenia, Muntenia, Tara Hategului, coltul sud-estic al Transilvaniei si sudul Moldovei intrau sub administratie romana. Legiunile romane din Moesia erau permanent gata sa intre in lupta in cazul unui nou conflict militar cu dacii.
Pacea s-a dovedit a fi doar un armistitiu: Traian dorea sa-si atinga scopul -cucerirea Daciei, iar Decebal nu putea accepta conditiile extrem de grele ale pacii, intre anii 102-105 ambele parti se pregatesc de razboi, in acest rastimp Traian construieste, conform proiectului lui. Apollodor din Damasc, un pod de piatra peste Dunare, la Drobeta (Turnu Severin), creeaza noi castre la nord de acest fluviu. Decebal, la randul sau, confectioneaza arme, reface cetatile sale si trimite solii la popoarele vecine pentru a constitui o coalitie antiromana.
Toate aceste actiuni intreprinse de Decebal au fost considerate de romani ca o incalcare a pacii, in iunie 105 Traian soseste la Drobeta si reia luptele in conditii mult mai favorabile, deoarece deja ocupasera o buna parte a teritoriului locuit de geto-daci. Zona Muntilor Orastiei a fost asaltata din cateva directii. Dupa lupte grele au cazut la rand cetatile dace. Rezistenta lor eroica n-a putut opri cucerirea de catre romani a cetatii de scaun - Sarmizegetusa, Decebal a incercat sa fuga spre rasarit pentru a organiza o noua rezistenta, dar a fost ajuns de urmaritori. Nedorind sa impodobeasca triumful invingatorilor, el s-a sinucis, in anul 106 razboiul se incheie, Dacia este cucerita si Traian constituie aici provincia romana cu acelasi nume.
Cucerirea Daciei a marcat apogeul puterii Imperiului Roman. Bogatiile capturate in Dacia erau fabuloase. Tezaurul lui Decebal ar fi continut 165 tone de aur si 331 tone de argint. Din bogatiile obtinute Traian a reconstruit centrul Romei (Forum Traiani) in mijlocul careia a fost inaltata Columna. Ea a fost construita in anul 113 de acelasi Apollodor din Damasc, inalta de 38 m si decorata in intregime cu scene sculptate care reprezinta desfasurarea razboaielor lui Traian cu dacii.
In soclul constructiei a fost apoi depusa urna de aur cu cenusa imparatului Traian, decedat la 117.
Despre razboaiele daco-romane au scris mai multi autori antici, inclusiv si imparatul Traian, care a descris campaniile sale in Dacia in lucrarea numita "Comentariile". Dar aceste lucrari n-au ajuns pana la noi (din lucarea lui Traian s-a pastrat numai o fraza).
Despre razboaiele daco-romane au mai scris medicul grec Criton, care I-a insotit pe imparat, Dio Chrysos tomos, care a calatorit prin Dacia aproximativ in anul 96 d.Chr., Dio Cassius (145-235 d.Hr), autorul unei vaste lucrari numite "Istoria romana" s.a. Dar toate aceste izvoare nu s-au pastrat in original, fiind expuse mai tarziu in rezumat de catre unii autori bizantini. Ca urmare, Columna lui Traian si monumentul de la Adamclisi Tropaeum Traiani raman a fi cele mai importante izvoare autentice despre razboaiele daco-romane.
Cucerirea Daciei a insemnat pentru Imperiul Roman acapararea unor bogate teritorii la nord de Dunare si lichidarea unui inamic darz si viteaz, care ii ameninta hotarele in aceasta zona.
Pentru daci cucerirea romana a insemnat pierderea independentei, instaurarea unei stapaniri straine si mari pierderi umane (in lupte, prin transformarea prizonierilor in sclavi etc.).
In acelasi timp, in urma acestor razboaie geto-dacii au fost integrati in lumea romana, asupra lor s-a extins un lung proces de romanizare ce a condus la o noua sinteza etno-culturala pe baza careia s-a format poporul roman si limba romana.