Document, comentariu, eseu, bacalaureat, liceu si facultate
Top documenteAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
STARILE SI ADUNARILE LOR IN TARA ROMANEASCA
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
k2s6sj
(PANA LA 1750)
Problema in istoriografia romana mai noua. Domni si boieri
in veacurile XIV—XVI. Pacta et comenta sub Mihai Viteazul.
Regimul de Stari in veacul al XVll-lea. Criza regimului de Stari.
Catre reformele lui Constantin Mavrocordat.
1. PROBLEMA IN ISTORIOGRAFIA ROMANA MAI NOUA
Categoriile sociale cu rosturile si privilegiile lor au avut in tarile noastre si o reprezentare politica, asemanatoare Starilor din Apusul si Centrul Europei?
Si in aceasta privinta discutia e veche, si tezele adverse au continuat sa se infrunte: consiliu restrans sau adunare de obste, sfat domnesc redus la cativa boieri, sau adunare mai numeroasa de delegati ai Starilor? S-ar putea chiar preciza: traditie bizantina a sfatului de mari demnitari, sau influenta apuseana a dietelor de privilegiati?
Problema a fost dezbatuta inca de acum aproape un secol, cand urma sa se hotarasca un nou regim de alegeri si reprezentare politica in principate, dupa principiile Conventiei de la Paris. Un cunoscator al tarilor romanesti, publicistul Ubicini, care a luptat prin scrierile sale pentru unirea moldo-valaha, amintea la 1857 ca atunci cand trebuia ales Domnul sau sa se aseze noua impozite, „mandatarii natiunii se adunau cu miile fara deosebire de clasa sau rang, sub presedintia mitropolitului"1. in divanul ad-hoc al Munteniei, Gheorghe Lupescu sustinea ca in vechea adunare obsteasca nu erau numai boieri, ci si plugari, mestesugari, si alte stari, „de pe inteleptele obiceiuri ale stramosilor nostri"2. Ion C. Bratianu, in Memoriul asupra situatiei Moldo-Valahiei dupa tratatul de/a Paris, din 1857, mentiona la randul sau „vechile noastre campuri ale lui Marte alcatuite din mai multe mii de oameni si deschise fara deosebire oricarii persoane, avand constiinta ca onestitatea si patriotismul sau ii dadeau dreptul sa-si spuna cuvantul in trebile publice"3. Generatia unirii si a independentei credea ca putea afla in chiar vechile asezaminte ale tarilor romanesti, modelul carmurii democratice, a carei realizare devenise idealul ei. E de prisos sa mai staruim asupra deosebirii dintre aceasta conceptie, dominata de ideile parlamentarismului modern, si aspectul real al unui regim de Stari, intemeiat tocmai pe privilegii si deosebiri de clase sau „rang". Tot atat de departata de rezultatele cercetarii istorice mai noua, este si parerea ca divanul domnesc restrans, de mai tarziu, ar fi iesit dintr-o „adunare plenara", in genul Witenagemotului anglo-saxon4.
Dar si reactiunea impotriva acestor teorii, cari nu se sprijina pe o analiza mai indelungata si mai stransa a izvoarelor, a dus la formulari excesive. Un cercetator atat de atent si de erudit al evolutiei claselor sociale in trecutul romanesc, cum a fost Ion C. Filitti, siunea politica ce au putut-o capata in unele imprejurari. in diferite lucrari, el a fost ;a dea importanta numai sfatului restrans al boierilor, lucrand in permanenta cu iul. „Acestia formara, in starul unitar, consiliul zilnic, obisnuit al Domnului, care ia iotararile cu «boierii lui mari si mici» dupa formula celor mai vechi hrisoave, fara i, fireste, sa poata fi si prezenti. Numai in imprejurari extraordinare se constata ri la care iau parte si capeteniile militare, adica principalii proprietari"1. Citam aceste i dintr-o lucrare mai recenta; in altele mai vechi, se aratase mai categoric: „N-avem dovada documentara ca Domnii in cele dintai timpuri sa fi chemat la sfat pe toti etarii de mosii, cari alcatuiau nobilimea teritoriala"2. Acolo unde totusi izvoarele jneaza adunari mai numeroase, el nu le recunoaste decat rostul de a asista, si de a nti o hotarare luata de capetenii. Totusi nici el nu si-a putut ascunde faptul ca in te momente, isi spunea cuvantul „tara", si a recunoscut ca aceasta „tara" avea aci eles legal, necuprinzand decat categoriile privilegiate de boieri si slujitori. „Prin se intelegea deci tara legala, cum ne-am exprima azi: cei cari aveau cadere de a :n numele tarii. Cuvantul «tara» are astfel, din punct de vedere politic-social, acelasi i ca si «regnicola» in Ungaria de la mijlocul sec. XIV incoace: nu desemneaza decat rilegiati, spre deosebire de oamenii de rand,mai ales de colonii si iobagii asezati pe particulare"3. Prin aceasta constatare, Filitti a facut un pas insemnat spre o intelegere splina a problemei; el pomeneste chiar in treacat de obsteasca adunare in care „erau entate starile privilegiate ale tarii"4. Daca n-a ajuns sa faca apropierile ce se eau, de regimul general de Stari,raspandit la acea vreme in toata Europa,este pentru i nu era lamurit asupra trasaturilor caracteristice ale acestui sistem politic si social5, putea face toate comparatiile necesare — sau poate n-a mai avut timpul sa dezvolte & parte a studiului sau, asa cum ar fi trebuit.
'ornind de la un alt punct de vedere, Nicolae Iorga a sintetizat in cateva pagini cui Constitutiei romanesti"6. El se arata inca stapanit de ideea Domniei autoritare si ire, pe care o regasim si in alte lucrari ale sale: „in deosebire de Statele vecine, in tatea elemente feudale se strecurasera, noi n-am avut aceste elemente feudale", la ruseasca din timpul lui Pavel I isi gasea aci aplicarea: „Erai cineva atata vreme ineai de la Domn o dregatorie; iti lua dregatoria, erai un simplu particular, si n-aveai dreptul sa te superi...". El recunostea totusi ca prin descoperirile, atunci recente, de tea de Arges, „s-a sguduit putin in constiinta mea o parere mai veche pe care o si pe care reducand-o in acest domeniu, o pastrez in altele si acuma. Anume: Statul
Viata politica a Tarii Romanesti si a Moldovei, in Enciclopedia Romaniei, I, p. 808. Evolutia claselor sociale, ibiii., V, p. 88. V. de acelasi, Originele democratiei romane, Viata asca,X\, 1923, p. 13-17. Evolutia claselor sociale, ibid., VI, p. 346.
Un proiect de constitutie inedit al lui Cuza Voda, Univ. din Cluj, Anuarul Inslit. de Ist. Nationala, V, 370.
V. si mai sus.
in Noua Constitutie a Romaniei, publ. de Institutul Social Roman, p. 5—24. E o conferinta tinuta la nbrie 1921.

De asemenea, oricat ar fi tinut la „caracterul traditional taranesc", al unei Domnii, care mostenea in insusi numele ei ideea unui dominus de conceptie imperiala romana, el nu putea nesocoti mentiunile categorice din izvoare despre desele consultari ale boierimii si ale slujitorilor, fie la alegerea Domnului, fie in alte imprejurari insemnate. Amintind de „boierii mari si mici din toata tara" cu cari s-a sfatuit Mihai Voda, dupa marturia cronicarului, inainte de a se ridica impotriva turcilor, el socoteste ca „boierimea mica era mai toata lumea" si ca se poate retine la acea data „participarea natiunii, in forma cea mai sincera si mai larga cu putinta date fiind imprejurarile, la hotararile ce privesc politica externa a tarii'^-. El recunoaste ca puterea de lege e a obiceiului. E vorba de „ce se obicneste" si „nu se obicneste". in acest din urma caz, se putea face plangere din partea poporului si sfatul tarii hotara. El examineaza pe urma o serie de imprejurari istorice asupra carora va trebui sa staruim mai departe, constatand ca „functiunea legislativa a sfatului tarii, alcatuit si din elemente populare purtand uniforma militara, este evidenta"3.
Si in Moldova, trecand in revista cazurile cunoscute ale alegerilor domnesti si alte evenimente, asemanatoare si paralele acelor din Tara Romaneasca, se opreste la rolul boierimii in alegerea lui Dimitrie Cantemir. „Neculce spune «au radicat boierii cu sfatul lor, carii au fost de casa lui Cantemir». Si acest detaliu, adauga Iorga, e foarte interesant, pentru ca se vede ca boierii incepusera a forma — as zice o oligarhie... adica incepusera a trage la dansii un drept care era mai general"4. Aminteste pe urma principalele temeiuri de constitutionalism ce le putem afla in epoca fanariota sau in primele decenii ale secolului al XlX-lea, pana ce apar asezamintele venite din afara, determinate de „filantropia europeana, pusa in miscare, fireste, de cererile pribegilor nostri"5.
Si Nicolae Iorga s-a apropiat deci indeajuns de mult, cu darul sau nepretuit de-a intui realitatile istorice, chiar atunci cand nu se potriveau unei teorii generale — de imaginea adevarata a vechiului regim in tarile romanesti si de intelegerea evolutiei sale. Este ciudat cum. tocmai in anii in care isi dezvolta cursul despre „asezamintele politice si sociale ale Europei", nu s-a gandit sa apropie mai mult acest „constitutionalism" romanesc de formele asemanatoare ale regimului de Stari. El vazuse doar in Magna Charta sau in Bula de Aur a lui Andrei al II-lea „simple asigurari de privilegii pentru clasa stapanitoare", constatand ca „este ceva constitutional, dar reprezinta forma cea mai egoista, materialul cel mai ingust al unei forme constitutionale"6. Definitia se poate insa aplica oricarui sistem politic intemeiat pe privilegii, deci si acelui in vigoare in principatele romane la sfarsitul Evului Mediu si in veacurile imediat urmatoare. Este desigur de regretat, intre dureroasele consecinte ale sfarsitului sau tragic, ca marele nostru istoric, ocupat cu atatea alte cercetari iala sa-i dea expunerea potrivita, cu toate elementele de comparatie de cari dispunea. Dintre istoricii nostri actuali, Dl. Alex. V. Boldur revendica cu tarie o prioritate a :uparilor si a cercetarii in acest domeniu. intr-un studiu recent despre „Stiinta istorica ina in ultimii 15 ani"1, D-sa se plange ca lucrarile mai noua despre aspectele jlismului in tarile noastre, pe cari am avut prilejul sa le amintesc mai sus, nu citeaza ile sale anterioare, interpretarile recente fiind intr-o larga masura asemanatoare sau identice acelor expuse intr-o carte a sa, la care se refera. „Ma astept acum, isi incheie cu o vadita amaraciune nota rectificativa, sa fie facute si alte descoperiri din lucrarea de exemplu, ca secolele XVII si XVIII prezinta in trecutul romanesc un regim social-ic de stari sociale, ca am avut atunci si un fel de parlament post-medieval de stari le etc, fara ca sa fie pomenit numele meu"2. Nu stiu pana la ce punct aceasta teama t determinata de publicarea intaielor memorii ale acestei serii de cercetari, cari, nd de la lucrarile Comisiunii Internationale pentru istoria Adunariloi de Stari — ce Sreau a fi cunoscute D-lui Boldur — nu avusera inca prilejul de-a folosi vederile se de D-sa. Mai trebuie de altfel sa adaugam ca, in parte cel putin, neglijarea studiului estiune se datoreste autorului insusi: nici prin titlul, nici prin subtitlul ei, cartea ctiva3, contributie in sine interesanta la studiul trecutului unei provincii romanesti, nu . atrage atentia cercetatorului acestor probleme. Ar fi fost desigur folositor sa se ga capitolele privitoare la chestiunea ce ne intereseaza aci, si sa se fi publicat bit, cu titlul potrivit, sau sa se fi reluat o tema atat de importanta si de promitatoare n alt studiu. Aceasta este in cele din urma solutiunea la care s-a oprit Dl. Boldur; in ui numar al revistei iesene aparute sub directia D-sale, ni se anunta publicarea data a unui volum in limba franceza ,JLe grand Conseil des etats dans la Valachie et >ldavle. L 'origine de la democratie roumaine", din care prima coala a si fost tiparita4, igur de asteptat ca in aceasta lucrare, problema sa ne fie expusa cu o mai bogata nentare si sub toate aspectele ce intereseaza cercetarea ei; imi pare rau ca nu sunt in ra de a-i putea inregistra rezultatele, spre a le folosi chiar in aceasta redactare; jurarile in cari am fost adus sa lucrez lamuresc indeajuns de ce nu-mi pot ingadui area5. Dar nu am vazut niciodata un inconvenient in faptul ca o problema poate fi i, in acelasi timp, de doi sau mai multi cercetatori. Pornind de la puncte de plecare bite si cu moduri diferite de expunere, studiile lor simultane nu pot decat sa asca interesul cetitorilor, ceea ce ramane in definitiv scopul cel mai de dorit al arilor disciplinei noastre; in special cu Dl. Boldur ne-am mai intalnit in expunerea >robleme comune, fara ca nici una din lucrarile^ asupra aceluiasi subiect, sa poata fi ite pagubitoare sau de prisos. Spre a inlatura insa orice grija de nesocotire, vom aminti concluziile la cari a ajuns D-sa in cartea mentionata mai sus, cari constituie in acelasi timp indicatii asupra volumului in curs de tiparire.
Pornind de la o discutie a impartirii in perioade a istoriei Romanilor si a denumirilor celor mai potrivite pentru epocile ei, Dl. Boldur militeaza pentru inscrierea in analele noastre a unei epoci feudale, careia de altfel i-a si consacrat un alt capitol, ce l-am amintit. El constata pe urma succesiunea istorica a formelor social-politice in statele europene, scotand in evidenta trasaturile caracteristice ale feudalismului, si derivand din el „monarhia de stari sociale" care ii apare insa numai ca o initiativa regala. El vede alcatuirea acestei forme de guvernare, in veacurile XIV—XV si prima jumatate a secolului al XVI-lea, iar sfarsitul ei in instaurarea monarhiei absolutiste1. in capitolul urmator, ne descrie „feudalismul si starile sociale in principatele romane", facand apropieri de imprejurarile din Rusia, ce ii sunt cunoscute prin scrierile lui Pavlov-Silvanski, si scotand in evidenta unele particularitati ale regimului feudal din tarile noastre: dependinta domnilor de factiunile boieresti, practica imunitatilor mai slab dezvoltata, ierarhia vasalitatii mai putin definita, statutul juridic al taranimii mai putin precis decat in Apus. D-sa constata ca din veacul al XVII-lea, principatele trec la randul lor prin perioada regimului de stari sociale, si ca „s-a schimbat in conformitate cu aceasta si Sfatul extraordinar al Domnului", despre care se dau cateva exemple din epoca fanariota si doua din veacul al XVII-lea2. intemeiat pe cunostintele sale ale istoriei rusesti, Dl. Boldur face si aci apropierea de institutia similara, denumita Zemskii Sobor. E interesanta parerea istoricului Kliucevski, pe care o citeaza, ca „Soboarele ruse" din veacul al XVI-lea, care se compuneau din functionari, nu erau de fapt decat unele „consfatuiri extraordinare ale guvernului cu proprii lui agentt\ Soborul rus a fost provocat la viata de necesitatile administrative si nu de lupta politica. Numai in secolul al XVII-lea Soborul se dezvolta, transformandu-se intr-o „adunare reprezentativa"3. Aceasta ma intareste in convingerea ce am exprimat-o la sfarsitul memoriului precedent, ca in aceasta alcatuire pot fi si urme ale sistemului bizantin, care a mentinut pana la capat traditia consultarii „Senatului", in care se intruneau principalii dregatori4.
Dl. Boldur incheie paginele rezervate starilor sociale, aratand ca si Obsteasca Adunare a Regulamentului Organic isi avea radacina tot in acest regim. Pe planul politic, se poate insa spune ca „principatele romane din monarhi de stari sociale au trecut directia un regim constitutional reprezentativ", faza absolutista fiind redusa doar la „incercari timide", sub Voda Bibescu sau Cuza Voda5.
2. DOMNI SI BOIERI IN VEACURILE XIV-XVI
Ne ramane acum sa adunam in ordinea lor cronologica informatiile pe cari putem sa le culegem din izvoarele cunoscute, cu privire la rosturile politice ale unor Stari, despre preferat sa grupam aceste date pentru fiecare Principat in parte, spre a sublinia astfel cterele deosebite ale evolutiei; influentele si paralelismele vor reiesi de la sine. Numai erioada mai recenta, de la sfarsitul secolului al XVIII-lea inainte, e necesara o intare unitara a imprejurarilor, derivand din aceleasi curente de idei, cari se fac simtite in Muntenia cat si in Moldova, in perioada care precedeaza Unirea. Este firesc si ape de prisos sa subliniez si aci starea de provizorat a acestor concluzii; e vorba doar ;hitarea unor linii generale, pe cari cercetarea amanuntita va fi singura in masura de verifica deplin si de a le adanci.
in ce priveste Tara Romaneasca, cel mai vechiu dintre cele doua Principate si in act nemijlocit cu lumea bizantina si sud-slava, am mai avut prilejul sa accentuam eterul autoritar al Domniei, in secolul ce urmeaza intemeierii ei1. Impusa prin umpanirea uneia din puterile locale, sau, cum cred, „descalecata" din partile de :azi ale Ardealului, Domnia „a toata Tara Romaneasca" nu si-a facut recunoscuta inirea fara greutati si impotriviri. Acei „majores terrae" pe cari ii amintea diploma lui Bela al IV-lea din 1247, cu drepturile si privilegiile lor, nu par a se fi „inchinat" deauna de buna voie, asa cum traditia istorica a celei mai vechi cronici spune ca ar fi t-o „Basarabestii cu toata boierimea ce era mai inainte preste Olt"2. Existenta unor tenea seniori locali ne e confirmata de documentul pontifical din 1345, in care e vorba Vachi Romani dispusi sa treaca la catolicism, adresandu-se anume Nobilibus viris :andro Basserati, et aliis Nobilibus quam popularibus Olachis Romanis, Nicolao zipi de Remecha, Ladislao Voyauode de Bivinis, Sanislao de Sypprach, Aprozye \iode de Zopus et Nicolao Voyuode de Auginas"3.
E vadita aluzia la Alexandru Basarab, viitorul Domn al Tarii Romanesti (1352— ) care apare aci in capul listei, doar ca un primus interpares, un nobil in fruntea altora, ru ceilalti nici o identificare sigura nu s-a putut face; presupunand chiar ca ar fi printre romani „din partile ungurene"4, ramane insa neindoielnic ca macar in parte, acesti /ozi locali sunt din vechea nobilime a „Valahiei Transalpine" peste care domnea atunci rele Basarab", invingatorul din razboiul de la 1330. Dar marturii mai directe si mai ingatoare aduc mentiunile de nobili valahi, pribegiti peste hotar in regatul Ungariei,
isi afla alte rosturi, si sunt uneori primiti cu o grija deosebita. E posibil ca voievodul lan, fiul lui „Mykula" stabilit la 1335 in Ungaria, si de a carui trecere si asezare se jeste insusi arhiepiscopul de Kalocsa, sa fi „emigrat din Muntenia in urma politicii catoare a Basarabilor"5. Dar lucrul e sigur pentru cei numiti in diploma de la 29 august 1 a regelui Ludovic cel Mare, amintind meritele lui Karapch, Stanizlai, Negwa, lyk, Nicolai et Ladislai filiorum Ladislai, filii Zarne, Olachorum nostrorum fidelium, cari n-au von sa urmeze pe Alexandru voda Basarab in atitudinea dusmanoasa ce o avea fata de rege, si lasandu-si toate bunurile si averile din Tara Romaneasca, au venit sa-si ofere serviciile1.
Cincisprezece ani mai tarziu, la 1374, un alt grup de pribegi: Stoykan filius Dragmerii Ulii Voyna de Loysta (Lovistea), Danchul germanus condam corni tis Neeg, Woyk filius Raduzlu et Selibor familiaris specialis Laykonis Voyvode, cauta adapost la curtea regelui si asteapta la Zolyom, sa fie primiti de el, imprejurare care provoaca serioase incurcaturi lui Ludovic, nelamurit in ce priveste atitudinea lui Vlaicu Voda, „despre care se spune ca ar fi aliat cu turcii"2. E de notat ca in acest document,ca si in acel precedent, se mentioneaza filiatiuni de trei generatii, ceea ce ne duce inapoi in timp la intemeiere, sau poate chiar, la vremuri mai vechi decat descalecarea tarii, unificate de dinastia Basarabilor3. E deci vorba fara indoiala de familii senioriale, cari nu s-au impacat cu noua domnie. De alta parte, raposatul „comite Neeg", al carui frate Danciul emigreaza, trebuie sa fie acelasi ca „viteazul Neagoe", amintit la 1369, in legatura cu daniile lui Vlaicu Voda pentru manastirea Cutlumuz de pe muntele Atos4. Faptul ca acest demnitar apare cu titluri luate din ierarhia feudala ungureasca — mai intai viteaz (vitez — cavaler), pe urma comite — confirma si pe aceasta lature influenta, pe care o vadeste aspectul occidental al podoabelor si al imbracamintei, din aceeasi vreme, descoperite in mormintele din biserica Sf. Nicolae Domnesc din Curtea de Arges. Dar e limpede ca asemenea personagii, din cea mai autentica nobilime munteana, nu s-au hotarat sa treaca muntii fara serioase motive, fara a fi fost amenintati de presiunea crescanda a puterii domnesti.
Un proces paralel, desi in sens opus, il infatiseaza amintirea unor nume straine in documentele Tarii Romanesti, cari insira marturiile din sfatul domnesc. Exemplele sunt ceva mai tarzii, actele cari ii mentioneaza fiind de la sfarsitul secolului, din timpul lui Mircea cel Batran. Nicolae Iorga presupunea ca printre boierii munteni se aflau „multi de obarsie transdunareana: fugari, cari dupa supunerea statelor bulgaresti si sarbesti, sau dupa asedierea bizantinilor, in stralucita, dar saraca lor Capitala, isi parasisera patria"5. De fapt, este greu de a deosebi, printre numele de origine sau de consonanta slava pe cari le intalnim, cari ar fi elementele imigrate si cele bastinase: sunt doar cateva „foarte curente in stravechile familii boieresti romane, care se explica prin limba slava vorbita, dar nu se afla in onomastica sud-slava"6. Iar dintre celelalte, comune slavilor transdunareni si romanilor, cine ar putea preciza in ce masura se datoresc vechiului strat de capetenii slave, contopite in nobilimea romaneasca autohtona, sau pribegilor in fata navalirii turcesti? Ca totusi asemenea elemente imigrate au venit, o atesta izvoarele vremii, atat pentru Tara gasim printre demnitarii voievodatului nume turcesti — probabil cumane: Aga, idei, Iarcan, Coman, fara sa mai amintim de obarsia cumana a numelui insusi de rab. Greci, ca Sarandino, Sculota, Spanopol, apar mai tarziu3. Aspect occidental au himb nume ca Baldovin, Carstian, Aliman (Alamannus), Martin sau Gal (Gallus), ui de la Giurgiu4. E deci sigur ca la curentul de pribegie al seniorilor bastinasi, ;iati politici in Ungaria sau poate si aiurea, raspunde un contra-curent de imigrare, iduce in serviciul noului Domn al tarii unificate, oameni veniti din alte parti sa caute a — si o data cu ea, corolarul ei firesc in acele vremuri: pamantul. Se poate deci ipune cu destul temei, ca aceste imprejurari oglindesc o actiune sustinuta a Domniei :ei dintai Basarabi, menita sa puna stavila libertatilor feudale ale neamurilor legiate, cari nu primeau stapanirea lor cu destula bunavointa; totodata, inlaturand sitele vechilor voievodate sau cnezate de vai si de plaiuri, sa aduca in sfatul lor straini, jendenta mai stransa de poruncile domnesti. Este in orice caz aci o trasatura specifica odatului Tarii Romanesti, care isi va lasa urmele in evolutia constitutionala a acestui ipat, deosebind-o de imprejurarile contimporane din Moldova. Cand intalnim in putinele documente ale acestei perioade — totusi atat de insemnate, u ca este cu adevarat a „ctitorilor" — notiunea de Stare, in inteles de categorie sociala ituita, trebuie sa o intelegem ca o treapta in calea de raspandire a ordinelor Domniei, organ auxiliar de guvernamant, pe care vointa Domnitorului il foloseste, impotriva locul anarhiei feudale, biruite de el. Astfel ni se infatiseaza Vlaicu Voda, in nentul pe care l-am amintit, din 20 ianuarie 1368, privitor la negotul brasovenilor se adreseaza „tuturor credinciosilor nostri, marilor dregatori, parcalabilor, atorilor, vamesilor, slujbasilor si oamenilor din orice stare constituita in tara noastra ialpina". Tot astfel trebuie sa interpretam categoriile amintite intr-un act din anul tor, 1369, in care acelasi Voievod scrie fidelibus a...i universis, civibus, populis, tibus cuiuscunque nationis seu idiomatis existant — dar aci e vorba de locuitorii ici, indemnati sa dea ascultare noului episcop de ritul lor, trimis de Tara ineasca5. Categoriile enumerate, chiar cand primesc denumirea semnificativa de i constituite", reprezinta pentru autoritatea domneasca un instrumentum regni, asa e privea, cu aproape un secol in urma, regele Eduard I al Angliei in parlamentul sau6. i afara de aceste rosturi de colaborare administrativa, nu avem la noi nici o mentiune, a data, a unor adunari mai numeroase, in care delegati ai acestor categorii sa fi fost iltati, si sa-si spuna cuvantul asupra chestiunilor la ordinea zilei. Pare ca intr-adevar se gasesc in minoritate, si nu la locul cel dintai in insirarea marturiilor. in afara de ban asezat la loc de frunte, ceilalti sfetnici sunt amintiti numai cu numele lor si titlul de „jupan", iar acei cari imbraca demnitati de vistier, logofat, stolnic, vin la urma, intr-o pozitie vadit inferioara celor dintai1. in aceasta vreme, slujba sau demnitatea de curte nu e inca factorul precumpanitor, astfel ca sfatul domnesc sau „divanul", cum va fi numit mai tarziu, apare ca un compromis intre formula feudala, care asaza pe vasali in consiliul suzeranului, in virtutea feudelor lor, si cea bizantina, care aduna pe marii demnitari, fosti si prezenti, in junii suveranului. Nu poate fi vorba in acest stadiu de o organizare de Stari in Tara Romaneasca, decat cel mult in forma embrionara. Progresele puterii domnesti, in paguba senioriilor locale, lamuresc indeajuns aceasta situatie. in contrast cu voievodul Moldovei, care mentioneaza in mod expres asentimentul boierilor sai „mari si mici", Mircea cel Batran incheie la 1389 si 1390 tratatele sale cu regele Poloniei prin trimisii sai, Manea, Roman Herescul, si Radu,prin autoritatea sa si in numele sau2. Titlul insusi, foarte lung si falnic, pe care si-1 insuseste acest domnitor, de inspiratie bizantina si sud-slava, pune accentul pe notiunea „de Hristos iubitor si autocrat". Desigur aceasta nu exclude sfatul boierilor, nici rosturile lor in judecati si in interpretarea obiceiului ce tine loc de lege, dupa cum nu inseamna inlaturarea principiului alegerii, la inscaunarea unui nou voievod, din neamul domnesc; dar nu se poate contesta o afirmare mai hotarata a puterii Domnului, care inseamna tot veacul al XlV-lea in Muntenia, cu pecetea ei caracteristica. imprejurarile incep sa se modifice cu inceputul secolului urmator. Chiar domnia lui Mircea, care inseamna un moment de apogeu al stapanirii voievodului din neamul Basarabilor, fusese intrerupta, in timpul razboiului cu turcii si a dezastrului crestinilor de la Nicopole, de uzurparea lui Vlad, sprijinit de ostile sultanului; era ca o prevestire a indelungatelor lupte ce erau sa urmeze, in cari rivalitatea dintre turci si unguri era sa se complice, pe teritoriul Tarii Romanesti, prin razboiul civil intre pretendentii la domnie. Rezultatul a fost impartirea boierimii in factiuni opuse, al caror sprijin castiga in valoare, pentru voievodul care nadajduia sa se inscauneze. Fireste, toata aceasta evolutie era atunci de abia in faza ei de inceput, dar semnele prevestitoare se intrevad: intarind, la moartea marelui staret Nicodim, daniile facute manastirii Tismana, Mircea vesteste pe sateni sa dea ascultare urmasului sau, iar „care s-ar ispiti sa umble printre voi dintre boierii domniei mele, ca sa va ia ceva sau sa va traga la alte munci, oricui sa-i dati la cap"3. Aceasta • incurajare la autorezistenta e semnificativa, si cu drept cuvant observa Dl. P. P. Panaitescu: „domnul nu avea autoritate deplina si prevedea cazul cand boierii, impotriva hotararii sale, ar pune mana in chip abuziv pe satele manastiresti a...i E o scrisoare care dezvaluie o interesanta pagina a moravurilor sociale si a anarhiei nobiliare"4. La data ce o atribuie documentului (1407) se poate deci constata o scadere a unei autoritati, ce fusese atat de puternica in veacul precedent. E deasemenea de observat ca la innoirea privilegiului pentru
1 ban, acum mare vornic, Serban, Andrei, Radu fratele lui Cazan si Baldovin 'atul, dar ca si „alii nostri barones et milites terre nostre multi, qui cum hec agerentur ' presentes", si-au dat asentimentul la hotararea luata1. Sunt aci doua trasaturi ;teristice: e vorba de o adunare numeroasa (multi), alcatuita din nobili de doua orii: „baroni si cavaleri", sau in termenii romanesti ai unei perioade mai tarzii: „boieri jitori".
Aceasta constatare contrazice acea pe care o facuse Nicolae Iorga, cu prilejul altei ri a privilegiului brasovenilor, din 1437, sub Vlad Dracul, ca luau parte la ea „numai ii in functiuni si nu roiul de «viteji» sau «riteri» pe cari ii gasim in Moldova"2. Iata in Muntenia avem acest exemplu al unei adunari de reprezentanti mai numerosi ai i nobiliare — cu cele doua trepte ale ei, pe cari le vom regasi in vremuri mai recente iri sunt consultati si aproba un act important al politicii externe si economice a codului. Este intaia mentiune pe care o cunosc a unei asemenea adunari, in Tara aneasca, si e desigur de subliniat ca ea se tine sub domnia unui voievod de prestigiul alucirea lui Mircea cel Batran. E deci de necontestat ca s-a produs o schimbare in ibrul launtric al vietii de stat, care a dat mai multa greutate cuvantului nobilimii.
Ar fi desigur temerar sa tragem de aci concluzia existentii la aceasta data a unui i de Stari, organizat dupa modelul Europei Apusene si Centrale. Nu se poate insa lui ca macar unul din elementele sale alcatuitoare isi afirma prezenta, si inca unul din nai insemnate: o adunare a nobilimii.
Acest spirit de corp, care presupune o solidaritate cat de elementara de interese, si iinta unei comunitati, se manifesta si in alte imprejurari in cursul istoriei framantate cului al XV-lea. Dan voievod luandu-si, la 2 martie 1460, obligatiunea de a nu mai :stra marfurile brasovenilor ca represalii, asigura ca a examinat chestiunea „una cum libus nostris et nobilibus pociohbus corpus dictarum parcium nostrarum sentatibuf; se insira pe urma numele a 19 sfetnici, in frunte cu vornicul Bogdan )ka, vistiernicul Albu, si logofatul Radu, dar se mai adauga „ac ceteris nostris 'bus"3. Aci e vorba de „baronii si nobilii mai de frunte" cari „reprezinta", in spiritul litera cuvantului, un „corp al partilor noastre" ce nu poate fi decat „tara" — evident, egala, a corpurilor privilegiate. Alaturi de Domnitor si oarecum fata de el, se afirma >i cu acest prilej, celalalt factor constitutiv al oricarui regim de Stari.
De altfel luptele launtrice intre factiunea sustinuta de turci si acea sprijinita de regele iriei, intre voievozii inchinati puterii otomane si „cruciatii de la Dunare" nu puteau ne fara urmari asupra organizarii statului. Nu mai este acea continuitate si siguranta xesiunea la domnie, care a caracterizat intaiul 3ecol al stapanirii Basarabilor. Anarhia ila pe care o stavilisera cu mana lor energica, reapare in vartejul nesfarsitelor lupte u scaun si pribegiri, peste Dunare sau peste munti, a unor domnitori cari au mai de i aparenta unor capetenii de partide, credincioase Sultanului sau Sfintei Coroane4. in aceste imprejurari tulburi, in cari multa vreme s-a vazut o lupta de exterminare intre doua ramuri ale Basarabilor, pe cand nu a fost in realitate decat ciocnirea celor doua mari sisteme politice opuse, musulman si crestin — insemnatatea politica a nobilimii, ca factor de conducere si de hotarare, a sporit. La 11 noiembrie 1476, comitele Stefan Bathory, care se intituleaza „Comandant al armatelor regale in Muntenia", scrie sibienilor ca a alungat din domnia transalpina pe vicleanul Basarab si ca „tara insasi, in cea mai mare parte e cu noi, quia omnes boiarones nobiscum sunt, demptis duobus, qui similiterin breviter sunt venturi"1. Adeziunea boierilor inseamna deci acea a tarii, si hotaraste de soarta domniei, imprejurare ce s-a accentuat tot mai mult in a doua jumatate a veacului. „De spre sfarsitul secolului al XV-lea si pana la mijlocul celui urmator, un rol de o deosebita insemnatate in istoria'politica a Tarii Romanesti il joaca o familie care apare deodata ridicata deasupra tuturor celorlalte neamuri boieresti, cu o influenta de care pana si Domnii trebuie sa tie seama, si care ajunge chiar in scaunul domnesc in persoana lui Neagoe Voda — familia Craiovestilor. Descendentii de mai tarziu ai acestui neam se falesc cu stramosii lor, pe cari-i poreclesc chiar Basarabi, confundandu-le originea cu aceea a vechei case domnitoare a tarii"2.
Tendinta se vede din scrisul insusi al lui Neagoe Voda, care se intituleaza pentru legitimitate „Basarab", desi nu pare a avea cu vechea dinastie decat legaturi de „mana stanga", dupa expresiunea franceza3. Totusi, atunci cand arata sibienilor, la 1512, ca intelege sa pastreze cu ei bunele raporturi pe cari le-a avut cu banul Barbu si vornicul Parvu — Craiovestii cu cari se inrudea4 — e caracteristic faptul ca nu aminteste, in acest domeniu de relatii externe, pe inaintasii sai in scaunul domnesc, ci pe reprezentantii marii familii boieresti, ceea ce invedereaza indeajuns importanta pe care ea o dobandise.
Dar tocmai precumpanirea acestui neam de „magnati" ca si diviziunea adanca ce opunea factiunile rivale, era de natura sa ingreuieze adunarile mai numeroase a Starii nobiliare, asa cum am vazut ca se intruneau la inceputul veacului al XV-lea. Ele se pot mai degraba inchipui in aceasta perioada, in intervalele de liniste, dar in imprejurari deosebite si cu un scop anumit. Avem astfel o mentiune precisa despre una din ele: cronica mai tarzie a lui Stoica Ludescu, a cuprins in compilatia ei si Viata Patriarhului Nifon, scrise de preotul Gavril de la Athos, care a luat parte sub Neagoe, la tarnosirea bisericii manastiresti de la Curtea de Arges (1520). Povestind misiunea Patriarhului in Muntenia sub Radu cel Mare (1495—1508), hagiograful contimporan arata ca el „chema pre toti Egumenii de la toate manastirile tarii Ungro-Vlahiei, si tot clirosul bisericii si facu sobor mare dinpreuna cu Domnul si cu toti boierii, cu preotii si cu mirenii a...i graia-le de pravila si de lege, de tocmirea bisericii si de dumnezeiestile slujbe, de domnie si de boierie, de manastiri si de biserici, si de alte randuri de ce trebuia"5.
Fiind vorba de un fragment mai vechiu, intercalat fara schimbare in textul pilatorului, nu e de crezut ca aceasta relatiune se resimte de imprejurarile mai recente, veacul al XVII-lea. in acest din urma sens, interpreteaza Nicolae Iorga un pasaj al licii atribuite lui Constantin Capitanul, care la domnia lui „Vadislav Voda" (Vladislav 1523—1525) arata ca „i-au iesit boiarii inainte, si alta tara, dupa obicei". Iorga ;hide ca „alta tara" e adausul lui Constantin, care modernizeaza lucrurile1. Observatia insa valabila pentru „soborul" tinut sub Radu cel Mare, a carui relatiune se datoreste martor apropiat de evenimente.
Dar sub presiunea rivalitatii turco-unguresti la Dunare, care va deveni, dupa Mohaci, i intre Otomani si Habsburgi, situatia launtrica a Tarii Romanesti a evoluat, nu spre librul intre puterea domneasca si nobilime, pe care se intemeiaza regimul Starilor, ci inclestarea a doua partide invrajbite, cari isi ridica pe rand, capeteniile la domnie, farsitele razboaie ale lui Radu de la Afumati, sfarsitul sau tragic, ca si acel al altor vozi cari l-au precedat — Mihnea, ucis la Sibiu — sau l-au urmat — cei doi Vlad, atul si Vintila2 —, arata o stare de haos, in care orice organizare se destrama, nentul extern precumpaneste in asa masura, incat sub Moise Voda (1529—1530), rii sunt legati prin juramant de regele Ferdinand al Ungariei, gata sa se intoarca jtriva Domnitorului3.
Aceasta din urma domnie inregistreaza de fapt o lupta apriga dusa impotriva rimii, de voievodul, care primise intai dorintele ei, pentru a cauta in cele din urma i afirme autoritatea prin represiune, si sa o ridice astfel impotriva sa. Se intrevad pectivele unei adevarate lupte de exterminare, care izbucneste doua decenii mai u.
Dar in toate aceste razboaie launtrice si alternativa, ce se repeta aproape regulat, de luire si pribegie, cand a unora, cand a altora, nu gasim inca exemplele unor Adunari tare — necum de Stari mai variate si mai numeroase. Organul de guvernamant pare fatul sau „divanul" domnesc, a carui evolutie se poate urmari in documentele interne ii aduc marturia4. in linie generala, se poate spune ca el lasa un rost tot mai mare in uirea sa, boierilor investiti cu slujbe si demnitati, „jupanii" fara titluri, cari umpaneau la inceput, lasand tot mai mult locul lor, acelor cari detin functiunile si rea.
Pe la jumatatea veacului al XV-lea, marturiile insira in frunte pe marele vornic, irul si logofetii, urmand apoi boierii fara slujbe, si se incheie cu al doilea spatar, icul, paharnicul, comisul si stratornicul5. in ultimul sfert al aceluiasi secol, obiceiul inca statornic: cand apar mai toti martorii cu slujbe6, cand stau iarasi in frunte boierii iara aemnuau ¦. un act solemn, incheiat la 13U / intre Kadu cel Mare si magistratii Sibiului, aduce insa din nou formula pe care am mai intalnit-o: „impreuna cu boierii si nobilii acestii tari a noastre Transalpine, am hotarat si am incheiat". La sfarsit intaresc cu peceti 16 demnitari, printre cari se aseaza in frunte puternicii Craiovesti, Barbu banul si Parvu vornicul, toti fara exceptie desemnati cu slujbele lor, cari reprezinta aci pe „Boyarones praedictae terrae transalpinensta'2. Lipsind insa preciziunile pe cari le-am intalnit in documentele mai vechi, e greu sa ne dam seama cu certitudine, daca acest grup restrans — adevarat consiliu de inalti functionari — e o delegatiune a ordinului mai numeros, a carui vointa o exprima, sau daca este numai obisnuitul sfat al marilor demnitari cu cari lucreaza Domnitorul, asa cum il intalnim si la Bizant, si in statele slave cari au mostenit traditia bizantina. Sigur este insa, ca din veacul al XV-lea spre cel urmator, alcatuirea sfatului domnesc da precadere dregatoriei. Lasam la o parte indicatii, de natura mai indoielnica, ce pareau a desemna varsta inaintata drept un criteriu in compunerea divanului: documentul amintit de Dl. G. D. Florescu, specificand in dreptul fiecarui membru al Sfatului o etate nu numai venerabila, dar uneori chiar matusalemica, ceea ce ne-ar indreptati sa socotim aceasta institutie drept cea mai desavarsita gerontocratie, nu pare totusi a infatisa destule garantii de autenticitate, in forma in care ni s-a pastrat3.
O noua intorsatura o aduce, la jumatatea veacului al XVI-lea, inscaunarea lui Mircea Ciobanul. Acum, la 1545, stapanirea otomana se consolidase in intreaga regiune dunareana: la Buda se asezase pasalacul, Moldova era ingenunchiata, raiaua imparateasca cuprinsese la 1538 Tighina si Bugeacul, la 1541 Braila4; in Ardeal domnea, din vointa sultanului, fiul lui Ioan Zapolya sub regenta mamei sale, Isabela. in mod firesc, imprejurarile din Tara Romaneasca erau sa se resimta de aceasta incercuire politica. Voievodul trimis de la Constantinopol „incepu Domnia sa «ca un pasa», si i se raspunse, in aceasta vreme clasica a pribegiei, printr-o puternica emigrare a boierilor. Barsa se umplu de fugari, pe cari acest jurator emerit se grabi sa-i recheme, promitand cea mai sigura amnistie"5. Stim cum a fost tinuta fagaduiala. Cronicele inseamna cu groaza ca la doua saptamani a inceput a taia din boierii de frunte „muncindu-i intai pentru avutie"6. La intoarcerea pribegilor urmeaza un nou macel de doua sute de boieri, din cari patruzeci si opt din cei mari, cu familiile lor. impotrivirea marelui vornic Vintila e infranta; „micul Neron oriental" isi taie pana si ginerele7. Alte ucideri urmeaza: vistierul Udriste de Margineni, banul Teodosie. De randul acesta nu mai e continuarea luptei intre partidele adverse, ci o actiune sistematica de inlaturare a elementului de opozitie si de cumpanire a autoritatii domnesti, singura mandatara a poruncilor Portii. Mircea Ciobanul, ca si upuiaiiui sau, ivau uiudziuuu, pare a u unnani uc ganuui ue a-si uoveui mereu ca ian si nu intampina potrivnic; el si urmasii sai vor carmui, lasand — cum ma nam putin cam romantic acum treizeci de ani: „pe filele ingalbenite ale cronicelor, eagra dara de sange boieresc"1. tn vadit contrast cu acesta stapanire de teroare, se inscrie in analele tarii domnia lui cu cel Bun, care si „acesta au venit Domn de la turci", dar „au domnit bine tara, si i fara vrajbi, fara morti, fara prazi, precum tuturor place"2. E fapt ca „in tot cursul iei lui Patrascu, un singur cap de boier nu cazu"; subliniind aceasta caracteristica, ie Iorga a simtit insa ca ea vadeste deosebiri mai adanci: el aseaza fata in fata neamul traseu, cu fiii sai, Petru Cercel si Mihai Viteazul, si acel al lui Mircea Ciobanul, a politica va fi continuata de vajnica sa vaduva, Doamna Chiajna, si de fiul sau ndru, casatorit cu o levantina. „in fata acestui neam de feodali razboinici si luminati, stii sunt smeritii, mai mult incultii domni de moda veche, cari-si aduc aminte in toata
;atea lor, ca «imparatul» i-a pus sa guverneze «saracii»"3. De s-ar fi statornicit ui reprezentat cu un atat de desavarsit amestec de perfidie si de cruzime de Mircea nul, absolutismul turcesc ar fi inlaturat si in tarile noastre orice urma si chiar orice litate de organizare a Starilor si a Adunarilor lor. s
3. PACTA ET CONVENTA SUB MIHAI VITEAZUL | ieactiunea boierimii impotriva asupririi turcesti si a oamenilor ei, va aduce insa la ui secolului, transformarea ce a dat alta indrumare imprejurarilor si a determinat, in de randul acesta mult mai precise, instituirea regimului Starilor in Tara tieasca. Pentru intelegerea deplina a acestei revolutii, trebuiesc insa socotiti triva factorii interni si cei externi. La circumstantele politice, cari lamuresc o mai i solidaritate a starii nobiliare si ii dau prilejul de a se afirma cu mai mare putere in :erea statului, trebuie sa adaugam necesitatile de a se adapta relatiilor cu Principatul lului, cari intra intr-o faza noua si creeaza, pentru voievodatul vecin, probleme de ita si de penetratie, mult mai accentuate decat in trecut. Cum Ardealul este carmuit ¦egim de Stari, e firesc ca nobilimea munteana, cunoscand mai de aproape institutiile a vecina, si strangand cu ea legaturi de o natura neincercata pana atunci, sa fi nazuit ne politice si constitutionale asemanatoare. Cuvantul insusi de „Stare" (status sau pentru a desemna colectivitatea in actiune, capata astfel, daca nu chiar un inteles ar in orice caz un relief mai puternic.
Desfasurarea evenimentelor a fost determinata* de o crestere a presiunii fiscale din turcilor, care a dus in toate tarile aflate in sfera lor de influenta la situatii ce nu mai i fi suferite. Am mai avut prilejul sa le amintesc, in ce priveste Ardealul lui mnd Bathory4; in Moldova,imprejurarile sub Aron Voda nu erau mai usoare, oricat ar fi de pornit cronicarul impotriva acestei domnii, iar in Tara Romaneasca, noul voievod Mihai, fostul ispravnic al baniei Craiovei, era infruntat de aceleasi greutati, cand veni sa se inscauneze la sfarsitul anului 1593. Cronica, vadit inspirata de faptele si ispravile celor mai de seama sfatuitori ai sai, boierii Buzesti, atribuie rolul principal in aceasta imprejurare boierimii, pe care voievodul o urmeaza doar in actiunea ei': „intr-acea vreme impresurase turcii Tara Romaneasca, cu datorii multe, si cu nevoi foarte grele, cat nu mai avea sa se plateasca tara si sa scape din gurile vrajmasilor a...i Si se stranse toti boiarii mari si mici, din toata tara, si se sfatuira cum vor face sa izbaveasca Dumnezeu tara din mainile paganilor. Si daca vazura ca intr-alt chip nu se vor putea izbavi, de acee ei zisera, numai cu barbatie sa ridice sabia asupra vrajmasilor"2. Astfel incepe rascoala, prin care se deschide epopeea lui Mihai Viteazul. Nobilimea munteana porneste deci la lupta intr-un spirit corporativ, manifestandu-si intr-un mare consiliu solidaritatea de interese si de nazuinte; ea este insufletita in actiunea ei de aceleasi sentimente xenofobe, cari ridica pretutindeni Starile impotriva amestecului strainilor in treburile tarii si in detinerea slujbelor. Un raport venetian contimporan da acestei initiative caracterul unui adevarat „pogrom" indreptat impotriva tuturor creditorilor, turci, greci si evrei, cari umplusera Bucurestii cu cerintele si amenintarile lor3.
Se stie cu cata energie si cu ce rezultate stralucite a fost dezlantuita lupta impotriva puterii otomane; era insa usor de vazut ca ea nu se putea sustine numai cu oastea si mijloacele Tarii Romanesti. Se pare ca inca inainte de a incepe atacul, voievodul isi asigurase sprijinul ardelean: nazuintele boierimii muntene se intalneau cu acele ale Starilor din Ardeal si cu ambitiile lui Sigismund Bathory, dornic de a deveni, in ochii lumii catolice, campionul Sfintei Ligi impotriva turcilor4. Alianta cu Ardealul era o necesitate politica de neinlaturat: ea trebuia concretizata intr-un tratat formal, si urma sa capete aspectul unei subordonari a celor doua principate romanesti fata de principele ardelean, care dispunea de o necontestata superioritate in bani, in oameni si in legaturi diplomatice, in acest scop a plecat la Alba Iulia o solie munteana in frunte cu mitropolitul Eftimie si principalii boieri, Teodosie Rudeanu si Radu Buzescu. Rezultatul misiunii lor e documentul intitulat pacta et conventa din 20 mai 1595, intarit de o diploma a lui Sigismund din aceeasi zi, care il intregeste5.
Citirea clauzelor acestui act, incheiat cu Mihai Voda si „toate ordinele si boierii acestei tari a...i" arata insa limpede ca ir^lesul sau depaseste cu mult scopul initial. Nu e vorba numai de o alianta, sau de o recunoastere a unei suzeranitati, forma obisnuita a hegemoniei politice; este o integrare a Tarii Romanesti in posesiunile principelui ardelean, care inseamna de fapt desfiintarea suveranitatii ei de stat deosebit.
Lepadandu-se de orice legaturi fata de Poarta, voievodul acestei tari nu va mai fi : un loctiitor al principelui Transilvaniei; el va carmui „dupa vechea libertate si :iul acestei tari, si dupa aceste pacte et conventa". Va fi inconjurat de un sfat de 12 i, oameni de varsta si experienta, cu cari se va sfatui in toate imprejurarile, atat cele atoresti, cat si cele administrative; nici un grec nu va face parte din acest consiliu ins, nici nu va obtine vreo slujba.
De cate ori se va tine dieta in Transilvania, va lua parte si o delegatie din Muntenia, sptul de vot, care va stabili cu principele ardelean impozitele, ce vor fi percepute de nii pe cari el ii va desemna. Toate daniile anterioare se vor intari, iar cele viitoare i harazite cu pecetea principelui ardelean; ele insa nu vor fi atribuite decat ntenilor. Judecatile se vor face dupa vechiul obicei si legea tarii, cu drept de apel la ipele ardelean, in sentinte capitale sau de confiscare a averii. Teritoriul Tarii inesti se delimiteaza cu preciziune „din partea Moldovei si a muntilor pana la cui cursului Dunarii, si de la cetatea Brailei la orasul Orsovei". Principele va lasa :aga Stare bisericeasca si monastica, sau a calugarilor" in folosinta vechilor ei iuri, slujbe si libertati, ca si a veniturilor ei obisnuite. Toate bisericile valahe din toata iirea serenitatii sale vor fi supuse Mitropoliei din Targoviste — realizandu-se astfel ea bisericii ortodoxe din Ardeal cu acea a Tarii Romanesti. Se specifica titulatura pelui Transilvaniei, Moldovei si Valahiei Transalpine, voievodul muntean fiind doar al tarii noastre transalpine", fara a putea folosi formula „din mila lui Dumnezeu" si ecete decat a neamului sau; acea a tarii Va fi la dispozitia principelui ardelean, isii vor fi ai acestuia, nu ai voievodului; nici o conventiune niwe va mai incheia fara sa. O clauza speciala prevede judecarea pricinilor ce s-ar ivi intre ardeleni si ;ni, dar „oricine ar ataca persoanele si curtile boierilor, impotriva dreptului si a itei, sa-si piarza capul". Diploma eliberata de Sigismund mai adauga si hotararea de lare reciproca, a acelor coloni etiobagiones cari ar fi trecut hotarul pe furis dintr-o i alta, fugind de pe mosiile unde se aflau asezati.
„Niciodata, scrie Dl. P. P. Panaitescu, turcii nu pusesera asemenea conditii si nici in cele mai negre zile de decadere politica din veacul al XVIII-lea tara noastra n-a conditiile ce fura iscalite de boierii lui Mihai Viteazul. in schimb, ei obtineau cele lari avantajii a...i"'.
Aceasta a fost de altfel si impresia contimporanilor. Mihai Voda insusi s-a plans i polon Lubieniecki ca boierii trimisi in Ardeal „n-au facut ce aveau in instructiunile ceea ce era spre folosul lor, obtinand privilegii pentru dansii a...i Nu au tratat cu pele Ardealului, asa cum ii insarcinasem eu"2. Cronica, inspirata de izvoarele lui, pastreaza aceeasi nota: „Dintr-acesti boieri ce-i trimisese Mihai Voda pentru ala, invrajbitorul diavol umblase in mijlocul lor, de se apucara unii ca aceia mai mult a vrajba decat pace, cum sa scaza pe Mihai Voda din tara; iar ceilalti boieri ce se i sa slujeasca Domnu sau in dreptate, de neprieateni fura biruiti, si scazura pre Mihai
Voda despre domnia tarii, si despre venitul ei, numai sa fie tocmai cu capitanii lui. Si alease Bator Jigmon 12 boieri jurati munteni, puindu-i ispravnici preste tot venitul tarii, si sa fie supt porunca lui"1. Iar un raport venetian din 15 august 15952 stie si el de nemultumirile provocate de acest tratat in Muntenia, ca si de cel asemanator in Moldova, fruntasii cari l-au incheiat fiind socotiti ca au fost sau inselati, sau cumparati de principele Transilvaniei, ceea ce ar putea deveni samanta de tulburari — „un seminario di scandali!".
Se poate sa se fi ivit unele deosebiri de pareri intre solii cari au iscalit la Alba Iulia, si nu este exclus ca macar unii din ei sa fi fost castigati de politica ardeleana. Dar privit in totalitatea dispozitiunilor sale, tratatul urmareste un scop bine definit si are linia lui logica: este temeiul tipic al unui regim de Stari, reprezentat de cele doua ordine ale clerului si ale nobilimii. Totul corespunde acestei directive fundamentale: ingradirea puterii domnesti, mergand pana la anihilarea ei in folosul unui suveran strain, care insa va respecta autonomia si privilegiile locale; asigurarea acestor privilegii, sub cele mai severe sanctiuni, si excluderea strainilor de la orice concurenta la slujbe; reprezentarea in dieta, cu dreptul de vot si facultatea de-a hotari in privinta darilor. Sfatul de doisprezece nu e nici el neobisnuit: destule adunari de Stari au recurs la o delegatie restransa, cu caracter permanent, pentru a indeplini cerintele lor. Am amintit aiurea stirile contimporane cari vorbesc despre „Ies etats" ale voievodului muntean3.
Fapt este ca o initiativa cu atat de insemnate consecinte nu poate fi numai rezultatul unei intrigi politice sau a unei improvizatii de moment. Nu avem decat sa privim alcatuirea delegatiei muntene care a incheiat tratatul: mitropolitul Eftimie, episcopii Luca de Buzau si Teofil al Ramnicului, vornicul Mitrea, vornicul Chisar, logofatul Dimitrie, vistierul Dan, vistierul Teodosie, clucerul Radu, postelnicul Radu, logofatul Borcea, clucerul "Vintila, postelnicul Stanila si logofatul Preda „cu deplina instructiune si mandat general de la voievodul Mihai si toate Starile acelii tari"4. Orice divergente ar fi fost intre ei si oricat s-ar fi departat — ceea ce este evident — de instructiunile domnesti, ramane faptul de netagaduit ca si-au luat raspunderea acestui act, si ca au trebuit deci sa implineascamacar instructiunile Starilor. De alta parie, tinand seama de dorinta de a se asimila in totul Starilor si ordinelor ardelene, nu se poate sa nu fi fost pregatita hotararea boierilor, de o mentalitate si de o conceptie proprie, potrivite ei. Acest regim de Stari, care rasare deodata in Tara Romaneasca, nu poate fi efectul unei generatii spontane. La acea data, o astfel de organizare de stat nu se transpunea dintr-o tara in alta, ca o constitutie moderna copiata dupa un model cunoscut; ea trebuie sa-si gaseasca un reazam in traditii si obiceiuri bastinase, pe cari le intareste si le precizeaza. Actul de la 1595 arunca astfel o indoita lumina asupra conditiilor interne prealabile, cari l-au facut posibil, ca si asupra evolutiei ulterioare ce se leaga de el.
intr-adevar, cu toata stradania lui Mihai Voda, de a-i inlatura sau macar de a-i atenua efectele, o parte a dispozitiunilor sale a ramas in vigoare. Instructiunile date la 1600 solilor




ii ae ei ia imparatul Kuaoii, sunt caracteristice pentru dorinta lui tireasca, de a se ze de tutela care il stanjenea: „Alta pohteaste sa poata da si milui pre cine va vrea cu si cu sate, si cui va da mosie, sa-i fie mosie, si cine va iesi vinovati, au neames, au au sarac, toti sa se judece, cum le va ajunge legea, asa sa piara"1. Totusi, sfatul de ieri il gasim in functiune sub urmasul sau, Radu Serban, instrumentand in numele ir boierilor Tarii Romanesti2. Clauza ce se refera la iobagii fugiti, o vedem innoita jheorghe Rakoczi si Matei Basarab, „in ce priveste darea, atat acelor iobagi si tigani rec din tara Mariei Sale in tinuturile acestea, cat si a celora cari trec de la noi Io"3; iar la 1714 se inregistreaza plangerea lui Matei Filipescu, pentru „Rumanii cari sunt pen Saceale"4. Desigur nu s-au putut mentine clauzele, in virtutea carora patul muntean era ca si anexat Ardealului, dar privilegiile politice ale Starilor, :esti si nobiliare, au ramas intregi si au intrat in constiinta beneficiarilor lor, ca un definitiv castigat. Cu adevarat s-a putut scrie ca „Mihai Viteazul a fost bratul care a capitanul invingator si glorios, dar in spatele sau stau in umbra gloriei lui boierii, ideau directivele politice, hotarau cu sau fara voia stapani torului. Era o clasa bogata, ita si luptatoare"5. Se poate spune cu acelasi temei: o Stare bogata, hotarata si oare. Din boierimea noua, tanara, in mare parte olteana6, s-a alcatuit acel partid •os si puternic care tinea cu crestinii, si a fost reazemul principal al domniei lui Mihai sul si a lui Radu Serban.
D dovada a acestei mentalitati noua o constituie fara indoiala si expresiunea ei a. in studiul sau despre inceputurile literaturii in limba romana, Dl. P. P. Panaitescu s la concluzia ca scrierile cu subiect istoric au precedat pe acele de caracter religios; i numai un contrast de limba, intre analele slavone din veacul al XV-lea si al XVI-cronicile romanesti cari incep sa apara dupa 1600. Letopisetului domnesc, scris la voievodului si la indemnul sau, i se opune cronica alcatuita de un boier, adesea cu orit personal sau chiar de partid. „Originea literaturii istorice in limba romana sta i intrarea unei noua clase sociale, la inceputul veacului al XVII-lea, in literatura, zare a cautat o noua forma de expresie potrivita cu gradul ei de cultura adica limba ala'q. Scrierile istorice in limba romana nu fac decat sa oglindeasca transformarea itii si statului romanesc in veacul al XVI-lea. „Istoriografia in limba romana este i boierimii, pe cand cea slavona era a domniei. Trecerea de la istoriografia ;asca in limba slavona la cea boiereasca in limba romana, coincide, in lumina celor mai sus, cu epoca trecerii statului si societatii romanesti de la perioada voievodala aristocratica"8. Contrastul e mai sensibil in Mpldova, unde ni s-au pastrat vechile anale oficiale scrise slavoneste, oferindu-ne astfel un termen de comparatie cu letopisetele in graiul vorbit al tarii, cari le urmeaza. Dar si in Tara Romaneasca, cel mai vechiu fragment de cronica romaneasca, cuprinzand tocmai domnia lui Mihai Viteazul este atat de vadit inspirat de ispravile si interesele unei familii boieresti, incat a si fost numit „cronica Buzestilor"1. Mereu fratii Buzesti, Preda si Stroe, se afla in primul plan, vitejiile lor sunt pomenite in chip deosebit, si chiar de la inceput, cum s-a putut vedea, actiunea voievodului se infatiseaza ca o indeplinire a vointei boierimii, care se aduna si hotaraste in momentele importante. Atunci cand se produce in Ardeal schimbarea de domnie si Andrei Bathory ii trimite vorba „sa iasa din tara cu pace, ca apoi va incapea in mainile turcilor a...i Mihai Voda, daca auzi acel sfat rau si amar el inca isi stranse toti boiarii, si facura sfat foarte de folos"2.
Dar manifestarile literare in limba romana, daca din punct de vedere social confirma atmosfera unei solidaritati de Stare aristocratica, care a cuprins si clerul, mai au si un alt inteles, care intregeste si intareste aceasta interpretare. Mentalitatea de Stare este pretutindeni, nu numai conservatoare a privilegiilor si pazitoare a prerogativelor de clasa, dar si exclusivista, nu numai pe taramul social dar si pe cel national, in masura in care se poate folosi acest termen la aceasta data. Ea se arata vrajmasa a strainilor, indiferent de loc si de timp, in Anglia ultimilor Plantageneti ca si in Franta celor din urma Valois, in Cortes ale regatelor spaniole ca si in dietele tarilor germane. Si in tarile noastre

, reactiunea boierimii si revendicarea ei hotarata a raspunderilor carmuirii nu e indreptata numai impotriva domniei, instrument al asupririi otomane, dar cu deosebire contra creditorilor straini, executori ai monopolului impus de Poarta asupra produselor tarii, „gealepi" in cautare de oi, „balgii." veniti dupa miere, dar mai ales intermediarii obligati ai turcilor — grecii. Sub acest nume se confunda de altfel toti „veneticii" sositi din Rasarit, sprijinitori interesati ai Domnului investit la Constantinopol, si pentru aceasta aspiranti la slujbe si venituri remuneratorii: levantini, arnauti, rumelioti, exercitandu-si capacitatile negustoresti si financiare in serviciul Portii si spre castigul lor. Cu mult inainte de vremea Fanariotilor — atat de huliti si adesea pe nedrept — s-a produs in tarile romanesti o imigrare masiva de orientali, cari folosesc in general limba greaca, si starnesc adversitatea hotarata a bastinasilor. Folosirea limbii romane e mai putin rezultatul unei aversiuni fata de vechea limba oficiala slavona, ea insasi patrunsa de particularitati locale, ca si latina diplomaticei medievale apusene, cat o aparare impotriva invaziei unui element alogen, care nu e o amintire istorica, ci o realitate vie si incomoda. Este sigur ca inceputurile literaturii in limba tarii corespund si unei miscari impotriva „grecilor", de toate categoriile, care nu e altceva decat iaturea xenofoba a wanifestarii spiritului de Stare privilegiata. Ambele nuante isi afla expresiunea in tratatul de la 1595 si se pot urmari in dezvoltare paralela. Este aproape intocmai procesul care va duce la raspandirea si dezvoltarea literaturii de limba maghiara, la sfarsitul veacului al XVIII-lea, in cercurile nobilimii unguresti, nu atat pentru a inlocui vechile formule latine ale limbajului oficial, cat mai ales ca o reactiune impotriva introducerii zilnice a limbii germane, de catre jtul iosii al n-iea1. Am aminul mai sus lista principalilor demnitari ain ceie aoua pate — 27 in Muntenia, 15 in Moldova — intocmita pe la 1590 de raguzanul nni Marini Poli, incepand cu marele ban al Craiovei in Tara Romaneasca si cu ; vornic in Moldova, care se incheie cu observatia semnificativa ca „toti acestia astinasi. Astazi insa slujbasii mai mari sunt strani si in cea mai mare parte greci i"2. Patru ani mai tarziu izbucneste rascoala de la Bucuresti, iar tratatul lui iund Bathory prevede anume excluderea grecilor din functiuni. Cand dupa 1611, a lui Radu Mihnea va insemna din nou porti deschise grecilor si levantinilor, cu )omnul se inrudea, va porni din partea elementelor „de tara" o energica ivire, care da un colorit accentuat istoriei Tarii Romanesti in toata prima jumatate ului al XVH-lea, prefata a infloririi culturale in limba romana, din timpul lui Basarab. roate aceste imprejurari lamuresc rosturile sporite ale clerului inalt si ale boierimii le publice ale domniei lui Mihai Viteazul. La 9 iunie 1598, actul de supunere catre itul Rudolf al H-lea este intarit de „Consiliatii et officiales nostri, totamprovinciam xlpinensem repraesentantes" in frunte cu mitropolitul Eftimie, vornicul Dimitrie si Vlihalcea3. Un an mai tarziu, la 26 iunie 1599, boierii confirma cu 15 peceti ale lor, e credinta catre noul principe al Ardealului, Andrei Bathory4. Notiunea de Stare a n vocabularul curent; ea este necesara, pentru a usura intelegerea situatiei din tara lor, obisnuiti cu aceste institutii, si raspunde in acelasi timp aspiratiunilor ce le-am t. Astfel, la 1604, boierii din partidul opus lui Mihai Viteazul si urmasului politicii Ladu Serban, refugiati in Moldova, de unde continua a sprijini domnia lui Simion S, folosesc, pentru a se defini,intr-o scrisoare in limba maghiara, cuvantul rendek — ntr-o versiune romaneasca se insira „arhii Episcopii, duhovnicii, boiari mari si mici, >ri ce am fost aceii tari rumanesti"5. i de altfel caracteristica aceasta impartire a nobilimii in doua trepte, care e foarte dar a capatat un accent mai categoric in perioada razboinica prin care se incheie al XVI-lea si se deschide cel urmator. Alaturi de boierii „mari" pamanteni, itori de latifundii si adesea creditori ai Domnului — ca Buzestii — apar si riile de mici proprietari, cari isi revendica si ei scutiri si privilegii si alcatuiesc ii ostilor, in special rosii si calarasii. in septembrie 1612 se indreapta catre Radu i, pribeag, scrisori ale boierilor (a nobilibus) si ale „capitanilor si os

Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui document, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza documentul:
In prezent fisierul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta