Dupa cunoasterea preistoriei, protoistoriei, antichitatii, evului mediu si a tranzitiei spre modernizare a societatii din spatiul carpato-danubiano-pontic, ne vom ocupa de modernitatea precum si de con¬temporaneitatea devenirii istorice pe aceste meleaguri. Trimitem, astfel, la intro¬ducerea manualului precedent, care cuprinde, intre altele, definirea cronologica a structurilor (epoci, perioade, etape) corespunzatoare. Atragem atentia insa ca aceasta „definire" are un caracter orientativ; reprezinta o varianta - inca discu¬tabila- a periodizarii istoriei romanilor. De altfel, acelasi lucru se intampla si in privinta studierii istoriei romanilor.
In introducerea de fata, ne vom opri numai asupra semnificatiilor pe care secolele al XIX-lea si al XX-lea le au in devenirea istorica a romanilor.
inceputul secolului al XIX-lea coincide cu noi incursiuni ale trupelor otomane la nord de Dunare. Trece numai o jumatate de deceniu si urmeaza o lunga ocupatie militara tarista (1806-1812). Ea se incheia cu o noua pierdere teritoriala. Pamantul romanesc dintre Nistru si Prut este anexat Imperiului Romanovilor.
in anul 1821, pentru „Dreptate" si „Slobozenie" „camasa mort/Teste imbra¬cata de Tudor Vladimirescu care piere insa asasinat de eteristi. Programul sau national si social este implinit de cei care sufera privatiunile pricinuite de ocupatia otomana in anii 1821-1822. Sunt reinstaurate domniile pamantene. Din nefericire, sunt intrerupte de o noua ocupatie militara tarista (1824-1834), in timpul careia Rusia anexeaza Delta Dunarii si Insula Serpilor, demon¬strand, totodata, la Sabaoani, unde sunt ucisi sute de sateni, ce inseamna „protectoratul" ei.
impotriva acestei noi forme de dominatie straina, protectoratul rusesc, care se adaugase exercitarii suzeranitatii otomane, actioneaza revolutionarii de la 1848. Bucurestenii ucisi la 19 iunie si 13 septembrie 1848 constituie, in aceasta privinta, o eterna marturie. Dupa cum, la miazanoapte de Carpatii Meridionali, contra absolutismului habsburgic si obtuzitatii nemesesti, vor avea aceeasi soarta conationalii lor Ion Buteanu si Petru Dobra, precum si inteleptul teolog sas Stephan Ludwig Roth. De cealalta parte a baricadei, dar tot in numele unui ideal romantic, isi gaseste un prea timpuriu sfarsit poetul ungur Petofi Sandor. intru dreapta judecata, sa retinem numarul victimelor revolutiei de la 1848-1849 in Transilvania, asja cum este el publicat de periodicul „Kronstadter Zeitung": 5411 romani, 304 maghiari, 310 sasi, 93 de alte nationalitati.
Din toamna anului 1848 pana in primavara anului 1851, trupele otomane si tariste nu parasesc teritoriile de la est si sud de Carpati. in interiorul arcului carpatic, armatele habsburgice impun regimul politic neoabsolutist. Ostile Rusiei revin in 1853-1854, cand ocupa, ca „zalog", Moldova si Tara Romaneasca. Din august 1854 si pana in martie 1857, intreg spatiul romanesc este ocupat de armatele Austriei. Exponentii natiunii romane - poetii Vasile Alecsandri si Dimitrie Bolintineanu, scriitorii Ion Ghica si Costache Negri, sprijiniti de istoricul Eudoxiu Hurmuzaki ori de marele industrias si bancher Gheorghe Simeon Sina - reusesc ca, printr-o ampla activitate diplomatica (Viena - 1855, Constantinopol si Paris 1856), sa faca din propria cauza o problema de insemnatate europeana.
Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, la 24 ianuarie 1859, ampla opera reformatoare din timpul domniei lui Alexandru loan Cuza si al guvernarii lui Mihail Kogalniceanu, contribuie, in mod hotarator, la edificarea Romaniei moderne. Forme de viata sociala si de cultura, mostenite de secole, sunt transformate din temelii. Apar noi institutii administrative, artistice, bisericesti, juridice, militare, politice, de invatamant, sanatate s.a.m.d.
Schimburi de atitudine si de mentalitate, explicabile in contextul continental complex si contradictoriu, duc la intronarea dinastiei straine. Urmare proxima a inscaunarii principelui Carol I, la 10 Mai 1886, Constitutia din acelasi an incheie practic „deceniul restructurarii nationale" si il deschide pe cel care pregateste „epopeea Independentei". Tara este inzestrata cu cel mai inalt for stiintific, Societatea Academica Romana (1867) cuprinzand membri din toate teritoriile locuite de romani. Zece ani mai tarziu, guvernul condus de I.C. Bratianu isi asuma raspunderea confirmarii, pe campul de lupta, a votului Camerei de la 9 Mai 1877. George Sontu, Nicolae Valter Maracineanu, Dimitrie Giurescu, Constantin Ene si alti zece mii de eroi (peste 4 000 de morti si aproape 6 000 de raniti) platesc „tributul de sange" la Grivita, Rahova, Smardan. Prin tratatele internationale (San Stefano si Berlin, 1878), Romaniei moderne ii sunt recunoscute deplina neatarnare ca stat si suveranitatea sa asupra Dobrogei, asupra teritoriului fostului sangeac al Tulcei, asupra Deltei Dunarii si Insulei Serpilor.
Ulterior este proclamat Regatul (1881). Legea fundamentala a tarii, modificata in 1879 si 1884, confirma pluralismul politic. Afirmate deja prin cele doua partide (National-Liberal si, respectiv, Conservator) care asigura alternativa guvernamentala dupa instaurarea regimului monarhiei constitutional-parla-mentare, liberalismul si conservatorismul/junimismul se consolideaza ca doctrine politice. Triumfa conceptiile privind protectionismul economic si incurajarea industriei nationale. Pe acest fundal,opera lui Mihai Eminescudobandeste durata infinita. Din ea se naste curentul nationalist-democrat. Concomitent, din alte izvoare, fireste, se contureaza taranismul, iar social-democratia se pronunta pentru reformarea societatii romanesti din interiorul acesteia, pe temeiul justitiei sociale si al solidaritatii nationale.
Totodata, romanii din afara granitelor statului national modern continua lupta pentru emancipare politica si spirituala. La cunoscutele tactici - „activismul" si „pasivismul de protestare"- - ei adauga noi forme de actiune. Acestea se desfasoara sub egida partidelor nationale ale romanilor din Basarabia, Bucovina, Transilvania si din celelalte teritorii aflate, inca, sub dominatie straina. Are loc miscarea memorandista (1892-1894). in 1898, cu prilejul aniversarii unei jumatati de veac de la Revolutia de la 1848, sunt readuse in prim-plan faptele si ideile tribunilor de pe „Campul Libertatii" (Blaj-Filaret). a Privit chiar strict cronologic, secolul al XIX-lea ramane asa cum il caracterizeaza i. Ghica: „cel mai mare si mai luminos dintre toate" veacurile istoriei milenare a romanilor.
Prin evenimentele cruciale de la 1821-1822 si 1848-1849, din 1859, 1866 sau 1877-1878, acest veac intruneste, si la romani, trasaturile afirmate de istoricul german Leopold von Ranke sub sintagma „secolul natiunilor". Din acest punct de vedere insa, in istoria noastra nationala, secolul amintit depaseste cunoscuta limita cronologica finala (1900); el continua pana in 1918.
Desigur, pe plan universal, exista si alte definiri ale veacului al XIX-lea: pentru spiritul sau dominant, este denumit „secolul romantic"; din punct de vedere psiho-social, frecvente sunt sintagmele „secolul raselor" si „secolul individualismului"; rar se vorbeste despre „secolul economiei politice"; cat priveste infrastructura, este folosita adesea expresia „secolul rotii".
SecolulXX. Aidoma veacului care il precede, ultimul secol din mileniul doi al erei noastre cunoaste, in lume, mai multe denumiri. intre altele, este considerat „secolul artei noi". in aceasta privinta, poporul roman il are ca ilustru reprezentant pe Constantin Brancusi, stabilit la Paris chiar la inceputul veacului. Tot in capitala Frantei, in 1906, Traian Vuia realizeaza primul zbor cu mijloace proprii de bord, inscriindu-se definitiv in ceea ce avea sa fie numit „secolul aviatiei", mai ales dupa ce, langa Paris, Henri Coanda va realiza cel dintai zbor experimental al unui avion cu reactie inventat de el.
intre timp, in tara se inregistreaza primul „semn de sange" al veacului. Tarani rasculati la 1907 sunt ucisi sau raniti de armata, din ordinul autoritatilor presate si de un factor extrem de periculos (armatele Austro-Ungariei ocupa pozitii de atac pe linia Carpatilor, iar cele ale Rusiei, la Prut). „Dumnezeu sa-i ierte", scrie N. lorga in ziarul „Neamul Romanesc", indemnand la o reconciliere din care rezulta prezenta eroica a fiilor satelor in Razboiul pentru Reintregirea Nationala (1916-1919). Mobilizati de un guvern condus de Ion I.C. Bratianu si comandati, intre alti generali, de Alexandru Averescu, peste 800 000 de ostasi participa la cele trei campanii de pe frontul romanesc, 300 000 dintre ei jertfindu-si viata pentru supremul ideal national.
Marea Unire din 1918, sub sceptrul regelui Ferdinand, este rodul unei generatii de exceptie. Din ea fac parte medicul Daniel Ciugureanu, profesorul de matematica Ion Inculet, „misteriosul si plinul de omenie" Pantelimon Halippa, toti ceilalti deputati din Sfatul Tarii de la Chisinau, care la 27 Martie (st.v.) voteaz Unirea Basarabiei cu Romania; Mitropolitul Vladimir Repta, Dionisie Bejan, Cavaler lancu Flondor, istoricul Ion Nistorsi alti participanti la Congresul Generai de la Cernauti, prin votul carora Bucovina se uneste cu Romania la 15/18 noiembrie; militantul octogenar Gheorghe Pop de Basesti, profesorul de istorie si publicistul Vasile Goldis, /uliu Maniu, dr. losif Jumanca, precum si toti cei care, Prin optiunea plebiscitara de la Alba-lulia, la 1 decembrie (st.n.) „decreteaza Unirea tuturor romanilor din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca" cu Patria-Mama, Romania.
1 Decembrie 1918 marcheaza, astfel, in istoria romanilor, trecerea de la ePoca moderna la contemporaneitate (epoca de actualitate, epoca zilelor noastre). c Desavarsirea' unitatii de'- stat, recunoscuta (in cele din. urma) si de comunitatea internationala, la capatul unei energice actiuni diplomatice, oferea natiunii romane, pentru prima oara reunita in intregimea ei in margini teritoriale firesti, cel mai propice cadru af propasirii sale.
Peste dificultatile inerente inceputului, reforma politica (acordarea votului universal si Constitutia din 1923) si reforma sociala (cu deosebire legea definitiva de infaptuire a reformei agrare din 1921) statuau o monarhie constitutionala cu deplina separare a puterilor in stat, al carei izvor era sufragiul universal egal, direct si secret. Constientizarea sa era strans legata de dreptul la proprietate acordat celui mai numeros electorat - taranimea.
O crestere economica, intrerupta doar de catastrofala criza din anii 1929-1933, a oferit Romaniei cei mai inalti indici de dezvoltare. in anul 1938 tara noastra era cu totul independenta din punct de vedere energetic, se numara printre marile producatoare de cereale si petrol din Europa si din lume si dezvolta o industrie prelucratoare si de masini (aviatie si locomotive Diesel) in plin avant.
Realizarilor deosebite in plan politic, social si economic li se adauga cele culturale, nu mai putin prestigioase. Marile generatii spirituale ale infaptuirii Unirii se aflau intr-o emulatie fericita cu mai tinerii lor confrati nascuti la inceputul secolului XX, din aceasta competitie ivindu-se valori perene ale culturii universale, precum istoricul Nicolae /orga, filosoful si literatul Lucian Blaga, muzicianul George Enescu, sculptorul Constantin Brancusi. Acum se formeaza in Romania mari personalitati ale stiintei si culturii postbelice, biologul Gheorghe Palade - inca singurul roman detinator al Premiului Nobel, reputatul istoric al religiilor Mircea E/iade, filosoful si eseistul Emil Cioran sau dramaturgul de anvergura mondiala Eugen lonesco.
Din pacate, sub o puternica presiune internationala care va actiona vreme de aproape 50 de ani, constant, impotriva intereselor romanesti, dar si drept consecinta a unei nefaste politici care a cautat, mereu, compromisul avantajos, realizand mai mereu contrariul, Romania va aluneca pe panta unor regimuri autoritare si dictatoriale.
Primul dintre ele, cel instalat in februarie 1938, s-a incheiat cu amputarile teritoriale din vara 1940, expresie a politicii de forta si dictat promovate de Germania si Uniunea Sovietica in Europa centrala si sud-estica.
Cedarea Basarabiei, apoi a Transilvaniei nord-estice si, in cele din urma, a celor doua judete din sudul Dobrogei a antrenat prabusirea lui Carol al II si a deschis perspectiva dictaturii antonesciene. Animat de cele mai bune intentii (intre care refacerea unitatii de stat era cea mai importanta), regimul politic al maresalului Antonescu a fost confruntat cu consecintele raporturilor de forta dintre Marile Puteri in timpul razboiului mondial, precum si cu complicatiile intervenite intre Uniunea Sovietica si Germania. Actul de la 23 August 1944, nascut din dorinta de a asigura tarii o situatie cat mai buna in perspectiva unei victorii aliate, a condus insa, la lichidarea grabnica a democratiei abia infiripate, la abolirea monarhiei si instaurarea unei noi dictaturi, - de stanga, prin sovietizarea societatii romanesti.
incalcarea brutala a celor mai elementare drepturi si libertati cetatenesti s-a insotit cu marginalizarea valorilor nationale si preluarea unui model strain. in virtutea sa trebuiau create noi institutii si construita o economie intemeiata pe Un centralism excesiv, in care rolul priontar revenea unei industrii mare, consumatoare de .materii prime, dar necompetitiva, ceea ce a adancit, in timp, contradictii si a determinat conflicte practic imposibil de solutionat.
Cand, la jumatatea deceniului sapte al acestui secol, a devenit vizibila nevoia unei deschideri si cand Romania a adoptat o politica externa mai putin obedienta fata de fosta U.R.S.S., din care n-au lipsit chiar manifestari independente, de noua situatie a beneficiat exclusiv un clan care,-sub ochii uimiti ai unui popor intreg, reitera practicile absolutismului monarhic, alaturandu-le celui mai rigid neostalinism in constructia „noii societati".
Uriasa putere de cumpatare si de toleranta a romanilor a atins limita in dimineata zilei de 22 decembrie 1989. Un regim politic impus prin forta unor intelegeri, din care fusesem cu ostentatie exclusi, s-a prabusit ca un castel de carti de joc, o data cu iesirea din scena a marionetelor, care se straduiau sa-i dea consistenta.
Nu fara convulsii si tragice sfasieri, evenimentele de acum aproape trei ani au deschis perspectiva unor transformari structurale, in speranta unei firesti continuitati si reveniri romanesti pe marile itinerarU ale istoriei, in directia democratiei si progresului.