Potrivit traditiei, Roma a fost intemeiata in anul 735 i.e.n.
de Romulus si Remus; insa cea mai veche asezare descoperita aici dateaza,
potrivit materialelor arheologice, de prin secolul al X-lea i.e.n. De
la sfarsitul secolului al VI-lea i.e.n., Roma a devenit centru politic
al republicii sclavagiste romane, iar din secolul I i.e.n. al Imperiului
roman. In anul 64, in timpul domniei lui Nero, o mare parte a orasului
Roma a fost mistuita de incendiu. Reconstruita in timpul Flavilor, Roma
a fost marita, mai ales sub imparatii Traian, Adrian si Caracalla. Mutarea
capitalei imperiului la Constantinopol (330), impartirea imperiului (395),
caderea imperiului roman de apus (476) si migratiunea poparelor au dus la decaderea
orasului. u7j22jp
Imperiul roman a fost unul dintre cele mai puternice si mai mari state ale lumii
antice. Cea mai veche perioada din istoria Romei este cunoscuta in istorie
sub denumirea de ,,perioada regalitatii”, care ar fi durat, potrivit traditiei,
aproximativ doua secole si jumatate (753-509 I.C.). Organizarea sociala
a Romei in aceasta perioada era democratia militara; locuitorii Romei
(populus romanus) erau impartiti in trei triburi a cate zece curii,
fiecare curie avand cate zece ginti. Principalele institutii ale statului
roman incipient erau adunarea batranilor (senatus), adunarea poporului
pe curii (comitia curiata), care alegea pe toti magistratii si regele (rex),
ales de adunarea poporului. In cursul evolutiei sale din aceasta perioada
populatia Romei s-a impartit in patricieni (aristocratia gentilica)
si plebei (reprezentanti ai triburilor aservite), amandoua categoriile
fiind formate din oameni liberi, sclavia, incipienta, avand un caracter
patriarhal. In secolul al VI-lea I.C. Roma a cunoscut o perioada
de dominatie politica etrusca, care a influentat traditia, institutiile politice
si arhitectura secolelor urmatoare.
La sfarsitul secolului al VI-lea I.C. (potrivit traditiei romane
in anul 509 I.C.), la Roma s-a instituit republica, autoritatea
regala fiind inlocuita prin aceea a doi magistrati, numiti la inceput
praetori, iar apoi consuli, alesi dintre patricieni, de catre adunarea poporului.
Senatul, alcatuit din patricieni, a devenit organul suprem al puterii in
republica romana, dand acesteia un caracter net aristocratic. In
cursul unui indelungat proces istoric (sec VI-III I.C.) s-au efectuat
importante reforme sociale, care au pus bazele organizarii statului roman in
forma cunoscuta de istorie. Principalul continut al istoriei interne a statului
roman in perioada republicana timpurie il constituie lupta plebeilor
cu patricienii pentru pamant si pentru egalitate in drepturi politice.
Lupta dintre patricieni si plebei incheiata in 287 I.C. a
dus la importante modificari in structura sociala a statului roman; populatia
libera a Romei s-a impartit in caste (ordines), in fruntea
carora era noua aristocratie (nobilitas), alcatuita din varfurile patriciene
si plebeiene.
In a doua jumatate a secolului al V-lea I.C., Roma dispunand
de o excelenta organizare militara, a initiat o politica expansionista in
Latium, apoi in Italia. In urma razboiului cu coalitia oraselor
latine (340-338 I.C.), care i-a adus hegemonia in Latium si a razboaielor
cu samnitii (343-341, 327-304 si 298-290 I.C.), Roma a cucerit intreaga
Italie centrala de pe ambii versanti ai Apeninilor. Dupa cucerirea Italiei centrale
Roma a ajuns in conflict cu orasele grecesti din sudul Italiei. In
urma razboiului cu regele Etirului, Pyrrhos (280-275 I.C.), si a asediului
Tarentului (272 I.C.), Roma a ocupat toata Italia de sud.
Dupa ocuparea Italiei si organizarea ei din punct de vedere politic, social-economic
si administrativ, interesele Romei s-au ciocnit de cele ale Cartaginei. Lupta
pentru suprematie in bazinul mediteranean a dus la cele trei razboaie
denumite, razboaie punice. In urma primului razboi punic, Roma a obtinut
Sicilia, dar forta economica, politica si militara a Cartaginei ramanea
aproape intacta. In cursul celui de-al doilea razboi punic armata cartagineza,
condusa de Hanibal, a invadat Italia, pricinuind armatei romane infrangeri
zdrobitoare la Lacul Trasimene si mai ales la Cannae. Dar tactica temporizatoare
elaborata de Fabius Cunctator, precum si campaniile din Spania si Africa conduse
Publius Cornelius Scipio, au hotarat soarta razboiului; Cartagina a suferit
o grea infrangere la Zama si a pierdut in favoarea Romei toate
posesiunile de peste mari. In urma celui de-al doilea razboi punic Roma
a obtinut hegemonia in bazinul apusean al Marii Mediterane si si-a indreptat
atentia spre rasarit (unde ocupase Iliria). In urma a trei razboaie Macedonia
a fost infranta si supusa. Dupa infrangerea unei mari
rascoale antiromane (148-149 I.C.) Macedonia a fost transformata in
provincie romana, iar in 146 I.C., dupa infrangerea
rascoalei Ligii Aheene orasele grecesti au fost subordonate provinciei romane
Macedonia. In acest timp, Cartagina s-a refacut din punct de vedere economic;
un nou razboi, al treilea razboi punic (149-146 I.C.), provocat de romani,
a avut drept rezultat zdrobirea Cartaginei (care a fost daramata si includerea
teritoriilor acesteia in provincia romana Africa.
Dupa consolidarea stapanirilor in provincia Balcanica si dupa zdrobirea
Cartaginei, romanii au inceput ofensiva pentru cucerirea teritoriilor
asiatice. In 129 I.C., regatul Pergamului si posesiunile sale au
fost transformate in provincie romana; aceeasi soarta a impartasit-o
Bithynia in 75 I.C.. In Asia Mica ramanea liber regatul
Pontului, care sub conducerea lui Mitridate al VI-lea Eupator a inchegat
in jurul lui o vasta uniune politica indreptata impotriva
Romei. In urma a trei razboaie Roma a infrant pe Mitridate,
ocupand toate teritoriile stapanite sau controlate de acesta. Profitand
de puternica criza politica a statelor elenistice, romanii au infrant
si au transformat in provincii romane statul Seleucizilor (Siria) (64-63
I.C.) si statul Ptolemeilor (Egiptul) (30 I.C.), Roma impunandu-si
astfel hegemonia si in bazinul rasaritean al Marii Mediteraneene.
In secolele II-I I.C., ca urma a transformarii Romei intr-un
mare stat maritim, s-au dezvoltat comertul, capitalul financiar si camataresc
si a crescut rolul cavalerilor in viata politica si sociala a statului.
Spre sfarsitul secolului I I.C. Roma devenise unul dintre cele mai
mari si mai puternice state ale lumii antice. Cresterea imensa a numarului de
sclavi in urma razboaielor de cucerire si introducerea pe scara larga
a muncii acestora in productie au marcat generalizarea modului de productie
sclavagist la Roma. Consecintele principale ale acestui fapt, eliminarea treptata
a producatorilor liberi, concentrarea pamantului si formarea latifundiilor,
precum si ascutirea contradictiilor sociale au provocat o larga miscare sociala
pentru infaptuirea unei reforme agrare, condusa de fratii Caius si Tiberius
Gracchus. In secolele II-I I.C. au avut loc puternicele rascoale
ale sclavilor din Sicilia si rascoala condusa de Spartacus. In acelasi
timp s-au rasculat si aliatii italici ai Romei care, desi infranti
au obtinut cetatenia romana. Miscarea sociala a gracchilor, rascoalele sclavilor,
razboiul aliatilor, complotul lui Catilina au fost semne ale crizei politice
si sociale. Incercand sa rezolve criza, conducatorii armatei, ai
cavaleriei si ai plebei, Pompei, Crassus si Cezar s-au unit formand primul
triumvirat (59 I.C.). Lupta pentru putere a luat forme ascutite. Dupa
ce in 52 I.C. Pompei a fost ales consul fara coleg, instituind in
fapt dictatura, Cezar a trecut Rubiconul (49 I.C.) in fruntea armatei
cu care cucerise Galia, a ocupat intreaga Italie, l-a infrant
pe Pompei si pe partizanii acestuia devenind conducator unic al statului roman.
Senatul l-a numit pe Cezar dictator pe termen nelimitat, tribun pe viata si
cenzor. Reformele infaptuite de Cezar au netezit calea instaurarii imperiului.
Lupta pentru putere, care a continuat si cu mai multa violenta dupa asasinarea
lui Cezar (44 I.C.) s-a sfarsit dupa un lung razboi civil cu instituirea
principatului de catre Octavian August (27 I.C.).
In timpul principatului s-a intarit proprietatea funciara mijlocie
si s-au dezvoltat viata oraseneasca, mestesugurile si comertul. In secolul
I I.C. si I D.C. si mai ales in perioada lui August (numita si epoca
de aur a artei si literaturii romane), cultura romana a atins apogeul. Cele
mai remarcabile personalitati ale epocii au fost oratorul Cicero, poetii Virgiliu,
Horatiu, Ovidiu, istoricii Salustiu, Cezar, Trogus, Pompeius, Titus Livius,
Tacit, Suetoniu, naturalistul Pliniu cel Batran.
O caracteristica importanta a perioadei I-II D.C. a fost intarirea procesului
de romanizare a provinciilor unde locul vechilor randuieli a fost luat
de cultura si civilizatia superioara a Romei si cresterea rolului provincialilor
in viata imperiului. Traian (98-117), primul provincial devenit imparat,
i-a infrant pe daci in doua campanii sangeroase (101-102
si 105-106), transformand cea mai mare parte a Daciei in provincie
romana.
In secolul al III-lea Imperiul roman a intrat in criza; pe plan
politic aceasta s-a manifestat in desele schimbari de imparati,
in urma razboaielor civile dintre pretendenti, in slabirea rolului
aristocratiei senatoriale, in cresterea rolului politic al armatei, in
tendintele unor provincii de a se rupe de imperiu (Galia, Hispania, Britania
si regatul Palmyrei) si in rascoale ale coloniilor si populatiilor supuse.
In sec. al III-lea sunt remarcabile domniile imparatiilor Septimius
Sever, Aurelian si Diocletian. In timpul lui Aurelian administratia romana
a parasit Dacia, sub presiunea gotilor si a dacilor liberi.
Constantin cel Mare (306-337) a continuat reformele sociale si politice ale
lui Diocletian; el a impartit imperiul in patru prefecturi (Galia,
Italia, Iliria si Orientul), a mutat capitala la Constantinopol, oras cladit
de el. In anul 313 a dat edictul de toleranta in favoarea crestinismului.
Dar, sfasiat de luptele interne pentru putere, de cresterea luptei de
clasa, de atacurile poparelor din afara, Imperiul roman nu mai putea sa revina
la vechea lui stralucire. La sfarsitul sec. al IV-lea, Theodosius (379-395)
a realizat ultima reunire a imperiului sub o singura autoritate. Dupa moartea
sa, imperiul s-a impartit definitiv in formatiunile politice cunoscute
sub numele de Imperiul roman de apus si Imperiul roman de rasarit.
In anul 410 Roma a fost ocupata si jefuita de vizigoti, condusi de Alaric
si in 455 de vandal,i condusi de Genseric. In anul 476 ultimul imparat
roma, Romulus Augustus, a fost detronat de Odoacru, comandantul mercenarilor
germani si pe teritoriul Italiei s-a constituit primul regat barbar. Imperiul
roman de rasarit, adaptandu-se, datorita unor conditii speciale, dezvoltarii
istorice, s-a transformat, in urma unor procese complexe, intr-un
stat feudal cunoscut sub numele de Imperiul Bizantin, care a continuat sa existe
pana in secolul al XV-lea.
Colosseum (70-80) este cunoscut sub aceasta denumire datorita unei statui gigantice
a Imparatului Nero care se afla in apropierea sa, dar adevaratul
sau nume este Amfiteatrul lui Flavian. In el se desfasurau luptele dintre lei
si crestini, precum si alte spectacole fiind una din cele mai cunoscute piese
de arhitectura din lume.
Bibilografie
Enciclopedia Encarta 2000 - Microsoft
Dictionar enciclopedic roman, Ed. Politica - Bucuresti 1966