Plecand de la definitia pe care o da mu­zeului Organizatia internationala a muzee­lor (ICOM), una dintre sarcinile de baza ale acestei institutii in intreaga lume este cercetarea stiintifica, intelegand prin aceas­ta contributia muzeelor la imbogatirea pa­trimoniului stiintelor sociale, tehnicii si sti­intelor naturii, sub diferite forme, ca:

a) descoperirea unor documente cu carac­ter istoric, cultural artistic, tehnic etc., care contribuie la elucidarea unor aspecte noi ale culturii, sau chiar la dezvaluirea unor domenii noi,

b) interpretarea corecta a unor materi­ale cunoscute inca din trecut, ramase nein­telese, gresit datate, fals atribuite etc.;

c) revizuirea unor teorii sau largirea unor concluzii pe baza studierii, in toate de­taliile a unei anumite categorii de obiecte dintr-o epoca determinata, avand o prove­nienta comuna etc.

In zilele noastre, activitatea stiinti­fica din muzee tinde sa se indrepte catre cercetarea aplicativa tendinta care s-a nascut, pe de o parte, din activitatea depusa de cercetatorii din muzee de stricta specialitate, pe de alta parte, din preocuparea mereu sporita in lumea intreaga in raport cu respectul acordat mostenirii culturale si cu, educatia maselor.

Cercetarea interdisciplinara in muzee

Muzeele secolului nostru fac cercetari proprii, nu numai cu scopul imbogatirii ma­terialului de expunere, ci mai ales pentru elucidarea unor probleme de ordin larg stiintific, cum sunt acelea privind originea omului, evolutia societatii, cultura populara etc., care vor largi ulterior sfera de cunostinte a maselor. Din aceasta pricina, rolul muzeelor in lumea contemporana de­vine tot mai important sub raportul cer­cetarii, iar functiile educativa si culturala prin expozitii, indrumari etc., ca si activita­tea de conservare, sunt conditionate si sub­ordonate direct cercetarii. In activitatea muzeelor, ca si in alte domenii ale stiintelor actuale, joaca un rol tot mai important tendinta studiilor interdiscipli­nare, deci colaborarea dintre diferitele ramuri ale stiintelor pozitive sau sociale pen­tru lamurirea aprofundata a unei opere de arta, obiect etnografic, arheologic etc.

Tot atat de importanta si de stringenta actualitate este activitatea de cercetare in muzeele etnografice. Pe aceasta cale se pot salva ultimele vestigii ale culturii populare, in curs de disparitie sau de transformare totala. Muzeele etnografice sunt chemate sa cunoasca si sa inregistreze, metodic, multiplele aspecte ale culturii si artei ta­ranesti, destinate unor mutatii radicale produse in societatea contemporana.

Rolul cercetarii materialelor si al tehnicii pentru conservare si restaurare

Sub raportul metodei, cercetarea obiec­telor de muzeu are doua aspecte. Primul, privind mai ales tehnica si materialul, este legat de stiintele pozitive. Al doilea se re­fera la functia, rolul social si economic, continutul spiritual, incadrarea cronologica, stilul etc., de aceea foloseste metodele cer­cetarii istorice.

Dintre metodele de cercetare abordate in domeniul fizicii, cele mai simple si ras­pandite sunt fotografia, radiografia si ga­magrafia.

Fotografierea prin diferite procedee -; macrofotografia si microfotografia, fotografierea la lumina tangentiala, la razele infrarosii, ultraviolete, intocmai ca si la razele X si razele ? -; duce la descoperi­rea invizibilului, a tuturor acelor detalii de ordin tehnic si structural care au impor­tanta nu numai pentru cunoasterea tehno­logiei si metodelor de conservare, dar si pentru intelegerea si aprecierea calitatilor operei de arta.

Fotografia de ansamblu si detaliu a unei opere de arta, obiect arheologic, et­nografic etc. trebuie sa aiba valoarea unui document, din care sa se poata usor des­prinde nu numai forma si ornamentatia, dar mai ales materialul, particularitatile si rafinamentul mestesugului de executie. Reproducerea operelor de arta in studii si cataloage, fie ca este in alb-negru, fie ca este in culoare, trebuie de asemenea sa intruneasca aceste conditii esentiale fara de care nu-si atinge scopul urmarit. In con­ceptul actual al cercetarii operelor de arta si publicarii lor, ilustratia are rolul unei colectii de documente care se pot studia.

Macrofotografia inseamna fotografierea unui detaliu dintr-o lucrare de arta - pic­tura, tesatura, broderie etc. - oferind po­sibilitatea de a intelege foarte bine teh­nica. Macrofotografia este utilizata in cer­cetarea picturii pentru a recunoaste ma­niera de lucru, tusa artistului si particulari­tatile tehnice ale fiecarui artist in parte. Macrofotografia face, de asemenea, mai clara textura unei tesaturi, sistemul de prindere si directia punctelor intr-o brode­rie, procedeele de cizelare, gravare etc. a metalelor pretioase. Fotografierea picturilor la lumina tangentiala pune in valoare tusa artistului, servind intr-o mare masura la determinarea insusirilor proprii unui artist si la deosebirea adaosurilor fata de original.

Razele infrarosii

Razele infrarosii, invizibile ochiului, sunt inregistrate prin fotografie. Datorita lor se pot descifra inscriptii ascunse si cele adau­gate ulterior, repictarile mai vechi, unifor­mizate si acoperite de verniu. Tot prin acest gen de raze se poate face determina­rea pigmentilor fara a recurge la o analiza chimica propriu-zisa, stabilind pe baza da­telor de referinta reactiile principalilor pig­menti sub actiunea radiatiei infrarosii.

Radiografia

Aplicarea razelor Roentgen la cerceta­rea tablourilor s-a facut pentru prima data in 1882, la München, si a dus la dezvaluirea invizibilului, adica, la descoperirea unei picturi sub alta pictura, la determina­rea falsurilor, a adaosurilor, repictarilor, iscaliturilor imitate etc.

Tot pe baza radiografiei se poate ajunge uneori la intelegerea procesului de elabo­rare a tabloului, urmarind desfasurarea in sens invers a filmului creatiei artistice, in­cepand cu suportul.

Razele ultraviolete p3v19vi
Studierea suprafetei tabloului cu raze ultraviolete -; lumina lui Wood sau lumina neagra -; pune in evidenta alteratiile chimice superficiale, produse in stratul de verniu sau in pelicula de culoare. Aplicarea acestor raze duce la cunoasterea starii de conservare a operei, scotand in evidenta procesul de degradare si interventiile ulte­rioare, facute cu abilitate, care pot fi mai greu de determinat cu ochiul liber.

Cercetarea microscopica
Cercetarea microscopica a operelor de arta si obiectelor arheologice se face pe suprafata obiectului sau pe o infima portiune din masa lui, bineinteles atunci cand se poate detasa acest fragment. Microscopul ajuta la determinarea structurii interne a obiec­tului, 1a aprofundarea unor detalii de ordin tehnic si la cunoasterea in toate detaliile a starii de conservare.

Spectrografia si gamagrafia

Spectrografia este determinarea pigmen­tilor si a aliajelor metalice prin analize facute cu aparatul spectrograf.

Gamagrafia este aplicarea radiatiilor ? asupra obiectelor metalice, ducand la ace­leasi rezultate ca si radiografia cu razele X.

Contributia chimiei

Analizele chimice, independent de me­todele cu care sunt realizate, dau la iveala compozitia unui obiect, sub raport calitativ si cantitativ. Microchimia isi gaseste o larga aplicare in toate domeniile cercetarii mu­zeale, incepand de la analiza pietrei si stra­turilor de mortar dintr-o constructie pana la determinarea colorantilor folositi pentru vopsirea pielii, textilelor etc.

Mijloacele de evidenta a bunurilor culturale
Dosarul de evidenta (fisa stiintifica)

Dosarul de evidenta sau fisa stiintifica a unui bun cultural - monument de arhi­tectura, obiect arheologic sau opera de arta - sintetizeaza rezultatele unor cerce­tari multiple, de ordin tehnic, istoric si stiintific.

Munca de fisare a colectiilor este acti­vitatea de baza, servind intr-o foarte larga masura la formarea cercetatorului de muzeu.

Independent de ordinea in care se as­tern intr-o fisa capitolele enumerate mai jos, pentru a-si atinge scopul, ea trebuie sa cuprinda urmatoarele rubrici importante, care pot constitui criterii de clasificare:

1. caracterul colectiei in care se inca­dreaza obiectul (arheologie, etnografie si arta populara, arhitectura, arte plas­tice etc.);

2. categoria obiectului, dupa tehnica, material si functie (unealta, obiect de cult, fragment arhitectonic, opera de sculptura, pictura, piesa de mobilier, textile etc.);

3. localizarea sau aria geografica a obiectului (tara de origine, zona etnogra­fica dintr-o tara, localitatea, monumentul);

4. datarea (epoca sau data precisa, cand exista elemente de stabilire exacta a anu­lui, incadrarea intr-o anumita epoca, pe baza unor argumente de ordin tehnic, artis­tic, istoric);

5. numele artistului sau al mesterului, precizarea atelierului de provenienta;

6. materialul din care este facut obiec­tul;

7. tehnica sau procedeul de lucru in di­ferite etape;

8. observatii privind autenticitatea obiectului. In cazul in care este vorba de o lucrare indoielnica sau de o copie, se va stabili si preciza in fisa acest lucru. De asemenea, se vor indica partile originale in raport cu acelea adaugate ulterior si momentul cand s-au facut adaosurile.

O alta categorie importanta de date pe care trebuie sa le cuprinda o fisa sunt ace­lea care servesc la urmarirea miscarii patrimoniului si a identificarii obiectului, dupa numarul de inventar.

Aceste rubrici trebuie sa cuprinda ur­matoarele:

1. numarul de inventar (inventar gene­ral si inventar special, numerele de inven­tar mai vechi pe care obiectul le-a purtat in alte colectii etc.);

2. forma juridica de intrare in patrimo­niul muzeului (provenienta obiectului din­tr-un fond vechi al muzeului, achizitie, do­natie, cedare, imprumut etc.);

3. localizarea obiectului in muzeu sau in afara de muzeu (sala in care este expus, depozitul, sala de expozitie independenta de muzeu in acelasi oras, intr-un alt oras sau in alta tara etc.);

4. starea de conservare la o anumita data.

Fisa de sanatate

In afara de fisa stiintifica analizata pe larg mai sus, in activitatea muzeala joaca un rol important fisa de sanatate, in care accentul cade pe datele referitoare la sta­rea de conservare a obiectului.

Fisa de sanatate cuprinde urmatoarele capitole:

1. Natura, structura, identificarea tutu­ror materialelor din care este realizat obiec­tul.

2. Descrierea procedeelor tehnice.

3. Descrierea amanuntita a tuturor de­gradarilor si precizarea locului unde sunt situate.

4. Cauzele degradarilor, atunci cand sunt cunoscute sau au putut fi stabilite din cercetarea obiectului.

La fisa de sanatate a unui monument is­toric sau a unei opere de arta expusa in aer liber este absolut necesara o rubrica referitoare la situarea obiectului cercetat, si anume:

a) Natura terenului pe care este cladit monumentul (argilos, vulcanic, mlastinos etc.)

b) Invecinarea cu o fabrica, mina, gara, cariera de piatra, restaurant etc, constituindu-se surse de poluare a aerului care pot aduce in timp grave degradari sau slabirea rezistentei constructiei.

c) Invecinarea cu o artera intens circulata.

d) Vecinatatea unei paduri, gradini, li­vezi, vii etc., pentru ocrotirea careia se fo­losesc diferite substante chimice.

Fisa de evidenta (1)

In afara de aceste doua instrumente principale pentru cercetarea si evidenta monumentelor si obiectelor muzeale, se folosesc diferite fise, utile mai ales in urma­rirea miscarii patrimoniului si cunoasterea rapida a situatiei obiectelor din muzeu sau depozit.

Din aceasta categorie fac parte fisa de evidenta si fisa de artist.

Prima este necesara in clasarea si orga­nizarea topografica a obiectelor dintr-o co­lectie. Ea cuprinde urmatoarele date:

· Criteriul de clasificare a obiectului,

· Denumirea obiectului,

· Numarul de in­ventar,

· Dimensiunile,

· Materialul si tehnica,

· Autorul,

· Epoca sau data,

· Locul unde se pastreaza lucrarea (in ex­punere, depozit etc.),

· Locul si data adu­cerii obiectului in muzeu (aceasta rubrica este importanta mai ales pentru acele obiecte care sunt in custodia muzeului, im­prumutate de la un alt muzeu sau de la o alta institutie).

Fisele de evidenta reprezinta un mijloc rapid de lucru, iar intocmirea lor se reali­zeaza pe masura ce s-au cercetat obiectele dintr-un patrimoniu si s-au organizat depo­zitele si salile de expunere, deoarece pri­mul lor scop este acela de a oglindi exact dispozitia si distribuirea patrimoniului in ansamblul muzeului sau dincolo de incinta lui. Aceste fise au caracterul strict al unui mijloc de semnalare si evidenta, nu de cer­cetare.

Fisa de artist

O alta fisa al carui rol este important, mai ales pentru colectiile de arta (pictura, sculptura, grafica etc.) continand opere semnate este fisa de artist. Ea sintetizata datele care privesc viata si activitatea creatorilor de arta din trecut si de azi.

Fisa inregistreaza in primul rand date succinte referitoare la viata si pregatirea artistului, apoi in detaliu etapele principale ale creatiei sale, participarea la expozitii in tara si strainatate, enumerarea lucrarile lui din colectie, completata cu acelea aflate in alte muzeu sau colectii particulare, bibliografia publicatiilor realizate in unele cazuri chiar de artist, precum si bibliografia articolelor si monografiilor in legatura.

Fisa tematica

Fisa iconografica sau tematica se refera in primul rand la continutul unei opere de arta sau al oricarui document cu carac­ter ilustrativ, indiferent ca are interes pur istoric sau prezinta si valoare artistica.
Fisa-inventar
In unele muzee, registrele-inventar de tip vechi au fost inlocuite cu fise-inventar reprezentand, de fapt, un mijloc mult mai usor de manipulat si de organizat decat inventa­rul legat intr-o serie de volume de mari di­mensiuni, a caror consultare cere mai mult timp si a caror folosire duce la uzura lor in timp.

Fisa de evidenta (2)

ICOM a elaborat fisa de evidenta necesara in mod deo­sebit muzeelor cu caracter mixt, asa cum sunt cele mai multe dintre muzeele judete­ne si orasenesti din tara noastra, conti­nand colectii arheologice si istorice, etno­grafice si artistice, de stiintele naturii si tehnica etc. Acest nou tip de fisa poli­valenta insumeaza intr-un tot unitar sin­teza datelor din diferitele fise prezentate mai sus.

Fisa-eticheta

Un alt tip de evidenta elaborat de ICOM este fisa-eticheta, folosita pentru identifica­rea obiectelor colectate pe teren, extrem de importanta pentru cercetarile etnogra­fice si arheologice.

Fisa de restaurare

Fisa sau dosarul de restaurare cuprinde cateva rubrici comune cu ale celorlalte fise, legate de localizarea obiectului, denumirea, functiunea, data si epoca, numele ar­tistului, numarul de inventar, numarul cli­seului fotografic etc. Toate rubricile privi­toare la materiale si tehnica, starea de con­servare, precum si acelea inregistrand foarte amanuntit fazele si procedeele res­taurarii detin in acest caz locul principal. O astfel de fisa trebuie sa oglindeasca in primul rand structura materialului, obser­vatiile privitoare la starea obiectului in mo­mentul cand a intrat in atelier si toate con­statarile legate de existenta unor interven­tii anterioare. In cele mai multe cazuri, di­ferite buletine de analiza, fotografii si ra­diografii sustin prezentarea facuta in fisa.

Bibliografia, cuprinzand numai acele studii referitoare la starea anterioara a pie­sei la diferitele interventii suferite in timp, incheie fisa. Semnatura restauratoru­lui sau a restauratorilor, cand au lucrat mai multi, impreuna cu data nu pot lipsi din fisa. Dosarul de restaurare este inso­tit de un mare numar de fotografii prezen­tand in detaliu urmatoarele aspecte ale unui monument sau obiect muzeal:

a) Starea inainte de restaurare (ansam­blu si detalii), din care sa rezulte clar na­tura degradarilor.

b) Diferite aspecte din cursul restaurarii (ansamblu si detalii).

c) Detalii deosebite, care, in multe situa­tii, prin operatia de restaurare pot sa dis­para, dar trebuie sa ramana inregistrate.

d) Detalii care pot avea o adanca sem­nificatie pentru tehnica, functia, destina­tia, istoricul obiectului.

e) Starea obiectului dupa restaurare (ansamblu si detalii).