De ce invadarea Poloniei de catre Germania a declansat in 1939 un razboi european de proportii ? g7j10jx
La sfarsitul zilei de 3 septembrie 1939, Germania se afla in stare de razboi nu numai cu Polonia, dar si cu Anglia si Franta. Ironia soartei facea ca nici una din aceste doua tari sa nu nutreasca cu adevarat dorinta, in ciuda sprijinului po- pular fata de declaratiile de razboi, de a-si asuma vreo initiativa militara contra Germaniei, dupa cum reiese din lunile inactive care au urmat. Deci, cum si de ce s-a gasit Germania intr-o astfel de situatie nedorita?
Este greu sa faci abstractie de concluzia ca motivul principal l-a constituit politica externa si rasiala plina de pretentii a lui Hitler. Dorinta sa de obtinere a hegemoniei continentale si de creare a Lebensraum-ului in dauna U.R.S.S-ului nu puteau fi atinse decat pe calea armelor, dupa cum stia si el foarte bine. In acest sens, izbucnirea unui razboi era iminenta atata timp cat Hitler continua sa directioneze politica externa a Germaniei, pur si simplu pentru ca el dorea rasturnarea statu quo-ului existent in Europa (si probabil si dincolo de granitele ei). Acest lucru nu era acceptat, in mod clar, de multe alte tari europene. In orice caz, in 1939 Germania nu era pregatita, cu certitudine, din punct de vedere economic si militar pentru un razboi de proportii si importanta continentala. Hitler nu se astepta decat la imlicarea intr-un razboi de proportii reduse, bine delimitat, impotriva Poloniei, care ar fi ajutat la srijinirea Germaniei pentru conflictul extins care urma sa apara. El era convins (mai ales ca un rezultat al sfaturilor de la Ribbentrop) ca democratiile occidentale nu vor interveni, dar in aceasta privinta s-a dovedit ca se insela itru totul. In special, Hitler nu a apreciat pozitia Marii Britanii dupa cum se cuvenea. Chiar de la inceput el dorise o alianta cu Anglia si, desi acest lucru nu era posibil in mod evident in anul 1937, Hitler a continuat sa creada ca, sub actiunea unor anumite presiuni, s-ar putea ajunge macar la o intelegere. Neindoielnic ca ostilitatea personala al lui Chamberlain fata de U.R.S.S, precum si dorinta lui de a promova politica impaciuitorista au avut o contributie de seama la interpretatea gresita a situatiei de catre Hitler. In orice caz, una din trasaturile traditionale ale politicii externe britanice era impiedicarea unei singure puteri de a obtine dominatia asupra Europei. Anexarea Boemiei si Moraviei a semnalat multor englezi faptul ca nu se mai putea avea incredere in Germania condusa de Hitler. Astfel ca, in ciuda subterfugiilor lui Chamberlain, atitudinea Angliei fata de Germania s-a transformat radical, ceea ce a facut imposibila reeditarea unui ’’Munchen’’ in 1939. Marea Britanie si Franta au garantat independenta Poloniei in speranta ca-l vor putea tine in frau pe Hitler si, cu toate ca se aflau in dezavantaj di punc de vedere diplomatic in urma Pactului sovietico-nazist, ele au continuat sa sustina garantia data. In consecinta, cand fortele germane au atacat intr-adevar Polonia, Anglia si Franta in ciuda sperantelor lui Hitler, au declarat razboi Germaniei.

Germania in timpul razboiului, 1939-1945
Desi Germania s-a pomenit implicata intr-un razboi de anvergura in toamna anului 1939, lucru care ar fi urmat sa se intample, dupa aprecierea lui Hitler, de abia la jumatatea anilor ’40, ar fi gresit sa credem ca Germania era, din punct de vedere militar, destinata sa esueze chiar de la bun inceput. Lantul de victorii, din septembrie 1939 pana in noiembrie 1941, a stat marturie pentru formidabila putere militara a masinii de razboi naziste si sugereaza faptul ca Hitler si-ar fi putut scoate tara din impasul strategic. El nu a facut acest lucru, asa incat la inceputul anului 1943 Germania se confrunta cu perspectiva aproape sigura a infrangerii; faptul acesta trebuie analizat cu atentie si nu pur si simplu luat ca atare, dupa cum suntem tentati sa facam, avand de partea noastra toate avantajelele perspectivei istorice. Infrangerea, in cele din urma, a Germaniei nu era deloc inevitabila la izbucnirea razboiului.

a) Victoriile initiale, 1939-1941
Infrangerea totala a Poloniei in numai cateva saptamani, suportata de aceasta, fara sa se fi bucurat de sprijinul Angliei si Frantei, a determinat punerea la dispozitia Germaniei a unor materii prime pretioase, precum si a fortei de munca ce suplimenta ajutorul deja trimis de U.R.S.S, ca urmare a Pactului sovietico-nazist. Hitler era, asadar, dornic sa mentina avantul militar, planuind invazia Frantei cel mai devreme in noiembrie 1939. Atacul german a fost amanat de cateva ori, in principal din cauza atitudinii lipsite de entuziasm a unor generali de armata, importanti in ceea ce priveste acest program. Nu a avut loc decat in mai 1940, prelungind astfel cu 8 luni ’’falsul razboi’’ anglo-francez. Gandirea lui Hitler pare sa se fi concentrat asupra ideii de a neutraliza democratiile occidentale inainte de a-si indrepta din nou atentia ispre est. Pentru a urmari acest obiectiv, Germania trebuia ’’sa distruga Franta’’ si sa reduca Marea Britanie la a-si da acordul in ceea ce priveste aspiratiile Germaniei pe continent. In cest mod, se spera ca Marea Britanie, prin presiuni de natura militara, sa ajunga la o intelegere cu Germania.
Victoria germanilor asupra Tarilor de Jos si a Frantei in numai sase saptamani a reprezentat un triunf dramatic atat pentru fortele armate, cat si pentru Hitler. Generalii circumspecti au fost in cele din urma impresionati de stapanirea militara si politica a evenimentelor de catre Fuhrer. Opinia publica germana era exuberanta. Hitler stapania nu numai la Berlin, ci si la Paris, Oslo, Viena, Praga si Varsovia, in timp ce Reich-ul avea frontiere cu trei puteri ’’prietene’’: Spania, Italia si Rusia. Multi credeau ca razboiul era ca si incheiat.
Daca bunul simt si un egoism sanatos ar fi reusit sa domine, Marea Britanie s-ar fi impacat cu Germania. Dar Churchill a refuzat chiar si perspectiva unor negocieri. Implicatiile acestei incapatanari erau foarte clare pentru Germania: aceasta trebuia sa-si asigure superioritatea aeriana pentru a invada Marea Britanie si a-i anihila potentialul strategic si militar. Astfel, esecul Germaniei in ceea ce priveste castigarea Bataliei pentru Anglia din toamna anului 1940 poate fi considerat semnificativ. Dar la fel era si hotararea personala a lui Hitler de a-si reorienta obiectivul militar si de a incepe pregatirea invadarii Rusiei inainte chiar ca Marea Britanie sa fie neutralizata. La 18 decembrie 1940 Hitler a dat semnalul ’’Operatiunii Barbarosa’’ prin directiva nr. 21, care stipula ca ’’ fortele armate germane trebuie sa fie gata sa zdrobeasca Rusia Sovietica intr-o campanie rapida, inainte de incheierea razboiului impotriva Angliei’’. Aceasta decizie nu poate fi explicata decat prin credinta lui Hitler ca Blitzkrieg-ul si tactica acestuia vor izbuti sa duca la o victorie rapida contra U.R.S.S-ului, dupa cum se intamplase cu Polonia, Franta si multe altele.
Invadarea Rusiei s-a petrecut in iunie 1941, amanarile avand la baza nevoia de a asigura flancul de sud al Germaniei in Balcani, intrucat Iugoslavia si Grecia (aceasta din urma reusise sa se opuna unei invazii din partea Italiei) trecusera in tabara Angliei. La inceput totul s-a desfasurat conform planului. Teritorii intinse au fost ocupate si s-au luat sute de mii de prizonieri. Totusi rusii, nu si-au pierdut vointa de a continua lupta, dar pana in decembrie 1941 diferendele dintre Hitler si generalii sai referitoare la obiectivele militare, ajutorul anglo-american si zapezile Rusiei, au oprit inaintarea trupelor germane. Jocul lui Hitler de ingenunchia Rusia printr-un Blizkrieg esuase, iar acum Germania se confrunta cu perspectiva de a purta un razboi de lunga durata pe doua fronturi.

Germania nazista la apogeu, 1942

1. Stalingrad. Capitularea Germaniei,ianuarie 1943. Punct de cotitura pe frontul de est.
2. Spania. Razboi civil, 1936-1939. In ciuda victoriei nationalistilor lui Franco si a sprijinului militar din partea Germaniei naziste, Spania ramane neutra.
3. Vichy. Capitala regimului colaborationist francez de sub comanda maresalului Petain.
4. Linia Maginot. Linie de fortificatii defensiva a francezilor de-a lungul frontierei germano-franceze.
5. Statele baltice -; Estonia, Letonia si Lituania. Anexe de U.R.S.S pe baza pactului sovietico-nazist. Ocupate de fortele armate germane intre 1941-1944.
6. Italia. Aliata Germaniei, 1940-1943. Jumatatea nordica a peninsulei este ocupata de Germania dupa rasturnarea de la putere a lui Mussolini.
7. Normandia.Debarcarea aliatilor, iunie 1944(Ziua Z).
8. Batalia Atlanticului. Campania submarinelor germane nu reuseste sa opreasca convoaiele aliate, 1941-1943.
9. Paris. Parisul si nordul Frantei sub ocupatie germana, iunie 1940- august 1944.
10. Serbia. Partizanii sub conducerea lui Tito rezista ocupatiei germane.
11. Coloniile franceze din Africa de Nord. Maroc, Algeria, Tunisia. Aflate sub controlul Vichy-ului. Trupele germane alungate de catre aliati, mai 1943.
12. Auschwitz.Cel mai mare lagar de exterminare.
13. Leningrad. Asediul de 900 de zile.

b) Schimbarea cursului evenimentelor, decembrie 1941- ianuarie 1943. Decembrie 1941 a reprezentat un punct de cotitura si sub alt aspect, intrucat atacul japonez asupra bazei navale amaricane de la Pearl Harbor a ’’globalizat’’ conflictul. Desi nu avea obligatia de a face acest lucru, Hitler a hotarat trecerea Germaniei de partea Japoniei, declarand razboi Statelor Unite. Aceasta miscare a avut probabil ca motiv implicarea din partea Americii in Batalia Atlanticului, chiar inainte de Pearl Harbor. In orice caz, lucrul acesta nu era deloc convenabil strategiei de moment a Germaniei, mai presus de toate provocand intoarcerea impotriva propriei sale tari a capacitatii industriale a celei mai mari puteri mondiale. Devine, asadar, tentanta sugerarea ideii ca spre sfarsitul anului 1941 Hitler isi pierduse clarviziunea militara si diplomatica ce-i permisesera inainte sa determine evolutia evenimentelor internationale. Acestea incepeau sa scape, in mare masura, de sub controlul Fuhrer-ului. Acesta incepuse sa se adapteze circumstantelor si sa ia hotarari strategice care erau determinate de propria-i capacitate de autoamagire si de viziunea sa diforma asupra lumii si nu de interpretarea rationala a situatiilor.
Desi o privire retrospectiva sugereaza faptul ca deciziile luate de Hitler in decembrie 1941 au reprezentat intr-adevar punctul de cotitura al soartei Germaniei in privinta razboiului, acest lucru nu era deloc clar in acel moment. In 1942, fortele germane au avansat adanc in interiorul tinutului petrolifer caucazian, cu obiectivul de a captura Stalingradul, in timp ce Afrika Korps i-au impins pe englezi inapoi in Egipt, silindu-i sa paraseasca celelalte teritorii ale Africii de Nord. Esecul acestor doua ofensive le-a permis contemporanilor sa considere iarna 1942-1943 ca fiind momentul schimbarii cursului evenimentelor: victoria englezilor de la El Alamein (noiembrie 1942) a dus in cele din urma la alungarea trupelor germane din Africa de Nord; icercuirea si capitularea a 300.000 de soldati germani la Stalingrad a marcat inceputul cotraofensivei rusesti. Implictiile acestei situatii se puteau cu greu ascunde opiniei publice germane:

Cat de diferita este atmosfera de acum fata de cea din primul an de razboi, cand la cea mai mica provocare steagurile rosii naziste erau fluturate, tobele rapaiau, iar radioul anunta victoria. De la infrangerea de la Stalingrad si din clipa implicarii in razboiul total, totul este cenusiu si imobil; la 14 august a1943i Goebbels a declarat intreaga Germanie cuprinsa in eforturile razboiului total. Toata lumea a fost mobilizata chiar si femeile avand peste 50 ani, iar baietandri erau nevoiti sa ia parte la antrenamentele contra atacurilor aeriene.

c)Infrangerea
Incepand cu 1943, strategia Germaniei a fost in totalitate defensiva. Hitler era hotarat sa apere ’’Fortareata Europa’’ de invazia aliata, insa conceptia sa politica si strategica pierdeau treptat contactul cu realitatea. Din ce in ce mai mult se baza exclusiv pe credinta de inviolabilitate germana si pe propriile sale prejudecati ideologice in privinta rasei si comunismului. Caci, in ciuda tuturor dificultatilor militare, crearea unei noi ordini rasiale continua- programul de exterminare a evreilor nu fusese in nici un caz amanat. Hitler se autoamagea cu gandul ca alianta dintre U.R.S.S si aliatii sai vestici nu putea dura mult timp si ca acest lucru ii va permite apoi Germanieisa-i asmuta unii impotriva altora. In orice caz, coordonarea militara aliata continua sa functioneze multumitor. La sfarsitul anului 1943, fortele anglo-americane facusera jonctiunea in Africa si-si stabilisera apoi o baza in sudul Italiei, in timp ce armatele rusesti, ca urmare a marii victorii de la Kursk, inregistrata datorita echipamentelor blindate, recucerisera in mare parte Ucraina. Razboiul incepuse sa aiba impact si asupra Germaniei insasi. Numeroasele raiduri aeriene cu bombe adusesera dupa sine distrugeri si stramutari, cu toate ca valoarea lor strategica exacta fost pusa sub semnul intrebarii in ultimii ani. Devenea din ce in ce mai clar faptul ca razboiul nu putea fi castigat si ca Germania se confrunta cu perspectiva distrugerii totale daca nu se accepta cererea aliatilor de ’’predare neconditionata’’. Aceste realitati au condus la incercarea de asasinare a lui Hitler din iulie 1944. Esecul acesteia insemna ca razboiul trebuia purtat pana la amarul sau sfarsit. In felul acesta, puternica rezistenta germana i-a silit pe aliati sa lupte din rasputeri pentru a pastra capul de pod stabilit in Normandia in 1944, pe cand pe frontul de est rusii inaintau vertiginoa in Europa rasariteana, in ciuda masurilor defensive disperate. Si totusi in mintile unora dainuia un optimism orb; Albert Speer, ministrul pentru Reinarmare si prieten apropiat a lui Hitler, avea sa explice mai tarziu:
In Vestfalia am fost nevoiti sa ne oprim din cauza unei pene de cauciuc. De nerecunoscut in lumina amurgului, stateam in curtea unei ferme, vorbind cu taranii. Spre surpriza mea, credinta in Hitler, care le fusese implantata in minte in toti acesti ultimi ani, era inca destul de puternica. Hitler nu putea pierde razboiul, spuneau ei. ’’Fuhrer-ul trebuie sa aiba ceva de rezerva, pe care-l va arunca in lupta in ultimul moment. Atunci va sosi momentul de cotitura. Este doar o capcana faptul ca el permite inamicului sa inainteze atat de mult in tara noastra’’.
De-abia in aprilie 1945, cand soldatii rusi se aflau la o distanta de numai un kilometru de biroul din Berlin, Hitler s-a sinucis. Doar atunci s-a putut elibera natiunea germana de stransoarea Fuhrer-ului si de-abia atunci s-a pus capat razboiului.

ACCES LA ISTORIE

Germania : Al Treilea Reich, 1933-45
Geoff Layton
Traducerea: Corina Popa

Editura ALL

REFERAT LA ISTORIE