Document, comentariu, eseu, bacalaureat, liceu si facultate
Top documenteAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
DECOLONIZAREA SI EVOLUTIA LUMII POSTCOLONIALE IN SECOLUL XX
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

1.CRIZA DOMINATIEI COLONIALE

Intre cele doua razboaie mondiale, evolutia colonialismului era acceptata fara prea mari probleme de majoritatea populatiei. Ascensiunea si cresterea popularitatii fortelor politice nationale din cadrul dominioanelor au condus la punerea sub semnul intrebarii a sistemului colonial. t5h17hb
Evolutia imperiului britanic spre formarea “ Commanwealth-ului natiunilor” a fost marcata de slabirea relatiilor politice cu dominioanele si de o tentativa de restringere a legaturilor economice in cea mai mare colonie a Coroanei britanice, insa, Londra a intimpinat rezistenta unui puternic curent nationalist condus de Gandlu. Franta a fost mai preocupata sa-si mentina autoritatea asupra imperiului fara sa intreprinda reforme care sa vina in intimpinarea revendicarilor nationaliste.
Primul razboi mondial nu a provocat o declansare a discutiilor pe marginea temeiurilor dominatiei coloniale asupra popoarelor de peste mari. Acestea erau convinse ca sunt insarcinate cu o misiune umanitara si civilizatoare. Aspiratiile nationale ale popoarelor colonizate erau puse sub semnul indoielii si negate. Pentru omul politic britanic, de exemplu, militantul nationalist indian Gandhi nu era decit un “factor pe jumatate dezbracat” (2;288). In aceasta perioada prin scrierile politice, sociologice si chiar literare s-a elaborat o adevarata doctrina a colonizarii care justifica pe temeiuri economice, istorice si morale, dominatia europeana asupra altor continente.
Daca aceasta a fost dominanta gindirii europene la nivelul elitelor trebuie aratat totusi ca dupa incheierea primei conflagratii mondiale apar voci care pun in discutie termenele dominatiei coloniale. Andre Gide denunta abuzurile coloniale in cartea sa Calatorie in Cango (1928).
Ideile lansate de presedintele american W. Wilson, crearea Societatii Natiunilor care a inscris in Charta sa principii generoase, destramarea imperiilor austro ungar, otoman, tarist si deservirea procesului de afirmare nationala in Europa au favorizat aparitia miscarilor de eliberare nationala in colonii.
La originea acestor miscari s-au aflat intelectuali, functionari si oameni de afaceri formati cu universitati europene : Gandhi, Nehru in India; Bourguiba in Tunisia; Soekarno in Indonezia, Ferhat Abbas in Algeria. In prima faza aceste miscari nu si-au propus sa rupa total legaturile cu metropola ci doar reforme de esenta in domeniul economic si social.
Supunind imperiul britanic la un efort de razboi caruia i - a facut cu greu fata prima mare conflagratie a secolului XX a subliniat eroziunea acestuia. Metropola a fost obligata sa-si asocieze dominioanele la efortul de razboi. Pentru a obtine participarea lor, cu aproape 2 milioane de combatabti, Londra a trebuit sa efectueze, o reajustare a relatiilor constitutionale intre partile componente ale imperiului (2; 290).
Asfel ca la Conferinta de Pace dominioanele vor face figura de state aproape independente. Unele dintre ele vor lua atitudini care faceau nota aparte fata de Foreign Office. la Conferinta imperiala din 1926 lordul Balfour a gasit o formula acceptabila - British Commonwealth of Nations - prin care se stabilesc noi raporturi intre Metropola si Canada, Noua Zeelanda, Australia, Irlanda si Uniunea Sud Africana. Legaturile care se vor mentine vor fi aproape simbolice.
Nu acelasi statut il va primii India. Prin “India Act” din 1919 aceasta a primit o mica autonomie la nivelul conditiilor provinciale desi in 1917, s-au promis institutii capabile sa realizeze o guvernare responsabila.
Deasemenea, indienii care participasera la efortul de razboi cu aproape un milion de oameni, vor intensifica miscarea de eliberare nationala, marcata prin actiuni de nesupunere civica si de protest.
In Franta tema imperiala, dupa incheierea primului razboi mondial, este exaltata constant in mass media. Dealtfel imperiul colonial francez atinge extinderea maxima acum: 12 milioane de km.p si peste 70 de milioane de locuitori. Metropola a stabilit peste tot un regim de administrare decenta ce puneau sa tina in adormire nationalismele din imperiul sau.
Totusi intre cele doua razboaie miscari nationaliste apar si se dezvolta si la imperiul colonial francez. Ideile liderului nationalist chinex Sun Yat- Sen au o mare influenta in Indochina. In 1927 a fost creat un partid national vietnamez dupa modelul celui chinez. In 1930 Nguyen Al Quae (viitorul lider comunist cunoscut sub numele Ho Si Min ) a fontat partidul comunist vietnamez care avea ca obiectiv lupta pentru eliberare de sub dominatia franceza si obtinerea independentei.
In Maroc in 1919 miscarea nationalista isi va lua simbolic denumirea de Destour (Constitutia). In Maroc nationalistii vor intreprinde o serie de revolte impotriva dominatiei Coloniale: contra spaniolilor (1920-1924) si apoi impotriva francezilor (1925-1926). la fel de activa va fi si miscarea nationalista condusa de ferhat Abbas in Algeria.
Nemultumirile din Liban si Siria au imbracat forme violente. In august 1925 au avut loc revolte care au fost reprimate sever de catre generalul Sarrail si ordinea a fost restabilita abia in anul 1927 (4; 121). Siria si Libanul vor primi, in urma acestor miscari constitutii care vor reglementa viata publica si politica in aceste tari si promisiunea ca vor obtine independenta in urmatorii trei ani.
Caderea Frontului popular de la putere in Franta a facut ca aceste promisiuni sa nu se materializeze.
Daca in perioada interbelica imperiul colonial francez parca bine articulat si aparent calm nu aceasi situatie s-a intimplat cu imperiul britanic care a fost obligat sa accepte, in cele din urma, independenta unor colonii. Dupa evenimentele din 1919 cind Afganistanul a atacat India Britanica, Londra pierde controlul asupra acestei tari.
In urma unei negocieri foarte dificile, Londra face o declaratie prin care proclama sfirsitul protectoratului britanic asupra Egiptului (febr.1922). Acesta nu a insemnat si independenta tarii dar s-au pus bazele unui acord care va reglementa viata politica a Egiptului si natura raporturilor cu Marea Britanie.
Aceasta va fi obtinuta in 1936 prin tratatul semnat la Londra in schimbul prezentei trupelor britanice de-a lungul Canalului de Suez , punct strategic de interes vital pentru marea Britanica.
Arabia Saudita, in schimb, si-a obtinut independenta prin tratatele semnate la 20 mai 1927.
In ceea ce priveste Irakul, englezii s-au confruntat cu o mare rascoala in regiunea Eufratului izbucnita ca urmare a impunerii pe tronul tarii a regelui Faisal alungat de francezi din Siria. In urma negocierilor guvernul Irakian a acceptat pe Faisal in schimbul creerii unui regat ereditar. In 1929 inaltul comisar britanic pentru Irak Sir Girlbert a propus guvernului Irakian un tratat prin care tara devenea independenta si putea sa adere la Liga Natiunilor. Tratatul a fost semnat in 1930 insa prin acesta Anglia isi mentinea controlul si influenta, deoarece avea permisiunea de a mentine baze militare iar in timp de razboi putea folosi teritoriul Irakian. In plus avea si controlul asupra exploatarii petrolului Irakian.
Transiordania regiune cu aproximativ 200.000 de locuitori detasata de Palestina de guvernul britanic in anul 1922 obtine independenta prin acordul semnat la 20 februarie 1928 cu conditia de a instaura un regim politic constitutional si de a urma Londra in politica externa si economica.
Interesele petroliere cunosc in perioada interbelica o crestere rapida in orientul Mujlociu. Lungii dominatii turcesti si mai scurtei tutele franco-britanice le va succede o noua forma de imperialism: cel al marilor companii petroliere engleze si americane care isi vor imparti prospectarea si exploatarea aurului negru din regiune. Acest fapt va cunoaste o intensitate si mai mare dupa cel de-al doilea razboi mondial cind practic forma clasica a colonialismului dispare dar este inlocuita cu una noua.




2. MISCAREA DE ELIBERARE IN PRIMII ANI DUPA INCHEIEREA CELUI DE-AL DOILEA RAZBOI MONDIAL
Aparitia procesului de decolonizare dupa incheierea celei de-a doua conflagratii mondiale a fost unul din fenomenele care au marcat pe termen lung istoria secolului XX. Decolonizarea si revolutia au modificat spectaculos harta politica a globului. Numarul de state independente din Asia, recunoscute pe plan international a crescut de cinci ori . In Africa, unde in 1939 era un singur stat liber, acum erau cincizeci. Chiar si in America, remarca Eric Hasbawin, unde decolonizarea timpurie din secolul al XIX lea avusese drept rezultat aparitia a vreo douazeci de state libere, acum s-au mai adaungat vreo zece. (1; 400)
Decolonizarea, intelegind prin aceasta prabusireaea dominatiei coloniale a fost in primul rind o consecinta majora a celui de-al doilea razboi mondial dar si rezultatul luptei de eliberare a popoarelor asuprite si al afirmarii in sistemul relatiilor internationale a unor principii morale si democratice. In acest sens, un rol de maxima importanta l-au avut principiile lansate prin Cartha Atlanticului.
Articolul 3 al Chartei mentiona: “ Ei (Roosevelt si Churchill - n.a) respecta dreptul ce are fiecare popor de a alege forma de guvernamint sub care vrea sa traiasca; ei doresc sa fie redate drepturile suverane si liberul execitiu de guvernare celor care au fost privati de ele prin forta” (2; 323). Astfel Marea Britanie este nevoita sa propuna din 1944, un statut de independenta Indiei. In Africa de Nord intrasigenta metropolei radicalizeaza si consolideaza curentele nationaliste ostile prezentei franceze. Africa neagra, care a contribuit masiv la efortul de razboi, s-a aratat sensibila la discursurile eliberatoare ale ONU. Anticolonialismul a progresat din 1945, impulsionat din motive diferite de cele doua superputeri care s-au confruntat in perioada razboiului rece - SUA si URSS. Intre AUF si ASO edificiul colonial britanic s-a surpat, chiar daca Londra a reusit sa mentina cea mai mare parte a fostelor sale posesiuni in cadrul Commanwealth-ului. Daca Franta n-a reusit sa evite decolonizarea fara varsari grele de singe, Indonezia s-a eliberat de sub dominatia olandeza, de exemplu, intr-un mod mai putin singeros.
Primele seisme care vor anunta destructurarea sistemului colonial sint percepute de opinia publica si lumea politica, in special, inca din perioada de sfirsit a razboiului mondial.
In Asia de Sud - Est dupa infringerea Japoniei, europenii nu mai reusesc sa restabileasca ordinea anterioara ocuparii statelor din zona de catre militarismul japonez. India, dintre toate coloniile Asiei, cerea drepturi de consultare si reprezentare in deciziile care o priveau inca de la izbucnirea conflictului Partidul Congresului din India a reprosat Marii Britanii de a fi tirit tara in razboi fara ca reprezentantii acesteia sa fi fost consultati. In Africa de Nord si orientul Apropiat razboiul a reactivat miscarile nationaliste ai caror lideri se impun tot mai pregnant in fruntea luptei de eliberare nationala. In Africa neagra apar elite capabile sa impuna puterilor coloniale reconsiderarea raporturilor metropola - colonie.
In ASIA, asa cum s-a mentionat, procesul de eliberare materiala s-a consolidat. In India in timpul conflictului mondial s-au format doua curente: cel al lui Gandhi, favorabil unei colaborari cu Japonia in schimbul proclamarii imediate a independentei; cel care avea in fruntea sa pe Nehru, partizan al luptei antijaponeze si al aminarii chestiunii independentei pina dupa sfirsitul razboiului.
In noiembrie 1945, in India au avut loc alegeri care au divizat lumea politica insa acestea n-au afectat lupta antibritanica . In aceste conditii guvernul de la Londra a dat publicitatii, dupa conferinta de la Simla (iulie 1945), o declaratie in care se precizau conditiile trecerii Indiei de la situatia de colonie la cea de dominion
Un moment semnificativ privind viitorul Indiei l-a reprezentat declaratia facuta de J Nehru in Adunarea Constituanta rezultata in urma alegerii din iunie 1946, prin care a subliniat necesitatea independentei pentru India. La 3 iulie 1947 parlamentul englez a votat actul de independenta pentru India.
La 15 august India si Pakistanul au fost declarate doua state independente in cadrul Commanweath-ului. In 1948 s-a publicat proiectul de Constitutie ce va fi votat in anul urmator. Adunarea Constituanta a hotarit ca India sa ramina in cadrul Imperiului Britanic. primul presedinte al Indiei a fost Sri Rajendra Prasad. Unul din obiectivele cele mai importante ale noului stat independent a fost inlaturarea dominatiei straine din unele teritorii indiene (3; 327).
Astfel printr-un acord cu Franta semnat la 28 mai 1956 au reintrat in componenta statului Indian Pondicherry, Karikal, Jenan si Mahe. Desi Portugalia sa opus, in cele din urma teritoriile: Goa, Daman si Dea au fost eliberate.
Populatia musulmana din fosta colonie India s-a constituit in intr-un stat nou Pakistanul (14 august 1947). Dupa separarea de Uniunea Indiana evolutia Pakistanului a fost contradictorie si complexa. Dupa mai multi ani de framintari politice interne s-a reusit adoptarea unei Constitutii ( 2 martie 1956) care a pus bazele unui stat musulman federativ in frunte cu generalul Iskander Mirza. Pe fondul luptei pentru autonomia Bengalului si a interventiei Indiei in disputa se ajunge la razboiul de 13 zile in urma caruia pe harta Asiei mai aparea la 16 decembrie 1971 un stat independent - Republica Populara Bangladesh -.
In Asia de Sud Marea Britanie a incercat sa rezolve problemele cerute de populatiile aflate sub dominatia ei dar fara sa meagra pina la capat. Desi in decembrie 1946 guvernul britanic a reusit sa impuna un statut de autonomie Birmaniei elitele politice din aceasta tara continua lupta si la 17 octombrie 1947 acesta este obligat sa recunoasca independenta noului stat : Republica Uniuni Birmane. Acest fapt agita spiritele in Ceylon care repune in discutie planul Sanlbury din 1945, care introducea , de fapt, Constitutia Britanica in insula.
Pentru a evita tensiunile Londra a proclamat autoguvenarea completa (dec.1947) pentru Ceylon in cadrul Commanwalth-ului. Datorita resurselor materiale pe care Malayezia le detinea, (staniu, cauciuc) guvernul britanic a facut tot ce-a fost posibil pentru a-si mentine controlul in aceasta tara. Astfel, de abia in anul 1957 a luat nastere, in urma unui lumg conflict dintre nationalisti si administratia britanica, federatia Malayezei. Un an mai tirziu Singapore obtine autonomia.
Mai greu s-a obtinut independenta Indoneziei. Dupa capitularea Japoniei, seful partidului national din Indonezia a proclamat independenta tarii (17 august 1945)
Preocupata de a-si mentine interesele in arhipelag Olanda a organizat doua “operatiuni de politie” impotriva tinerei republici (3; 136). Prin acordurile din 16 noiembrie 1946 olandezii au recunoscut noul regim din insule (Jara si Sumatra) si au admis constituirea Statelor Unite ale Indoneziei, asociate Olandei. Nemultumita de regimul din tara, Olanda va interveni succesiv in Jara si Sumatra (iulie 1947 si ianuarie 1948) . Interventia ONU dar si a celor doua superputeri URSS si SUA obliga Olanda sa accepte in decembrie 1949 independenta Statelor Unite ale Indoneziei (4; 530) .

Statele din Indonezia si-au obtinut independenta in urma unor razboaie dure si de lunga durata. La Honoi, pe 2 septembrie 1945, a fost proclamata - Republica Democratica Vietnam. Un guvern sub presedentia lui Ho-Si-Min, sub protectie americana il sileste pe imparatul Bao Dai sa abdice. Peste putin timp englezii au ocupat sudul tarii, iar trupele generalului Chiang Kai Shi - nordul. Franta intervine si ea si propune o solutie politica crearea unui stat alcatuit din Cochiarchina, Cambodgia si Laosul sub suveranitate franceza. Guvernul Vietmih-ului nu accepta compromisul , decid independenta. Se declansaza un razboi de decolonizare, Francezii detineau orasele si cea mai mare parte a regiunilor vitale ale tarii. Vietnamul duce un razboi de guerila obtinind in cele din urma, controlul asupra unor importante regiuni (5; 40).
Franta a cautat sa gaseasca o personalitate non comunista capabila sa atraga in jurul ei majoritatea populatiei si care sa accepte “Compromisul”. Acesta s-a gasit in persoana fostului imparat Bao Dai. Prin acordurile de la d’ Along Franta acorda independenta (5 iunie 1948). Acordurile similare s-au semnat si cu Laosul si Combodgia, recunoscute ca asociate (4; 532) .
Incepind cu 1950, conflictul s-a internationalizat. China intervine in ajutorul guvernului vietnamez. Acesta declanseaza operatiuni ofensive de mare amploare. In 1952 generalul Giap infringe trupele franceze din Tonkin, Annam si Lass. In aprilie 1953 este incercuita delta Tankineza. Trupele franceze, chiar si cu ajutorul acordat de SUA, nu pot rezista. Infringerea si dezintegrarea “ Uniunii Franceze” din Indochina nu poate fi evitata. Acordurile semnate in iulie 1954 la Geneva de presedintele Consiliului Pierre Mendes France pun capat razboiului. Vietnamul a fost impartit in doua state: la Nord de paralela de 17 “ Republica Democratica Vietnam; la sud un guvern prooccidental condus de Ngo - Dinh Diens. Au fost prevazute alegeri pentru 1956 care sa permita populatiei sa se pronunte in legatura cu unificarea tarii. Laosul si Combodgia au devenit independente. In anii urmatori, incepind cu 1957 intre cele doua Vietnam-uri ca si in Laos si Cambodgia a inceput un razboi civil intre comunisti sustinuti de URSS si nationalisti prooccidentali.
Cind au debarcat in insula Luzon, in ianuarie 1945, trupele americane au gasit vaste teritorii eliberate de sub ocupatia japoneza , de fortele filipineze. tara era scindata in doua curente: comunist si nationalist. Dupa ce Congresul SUA a stabilit relatii econimice si a proclamat independenta Filipinelor (aprilie 1946) parlamentul dominat de liberali a proclamat independenta alegind in fruntea statului pe Manuel Roxas.
Fortele controlate de comunisti si nemultumite de tratamentul acordat tarii de catre SUA (tratament egal cu al filipinezilor in exploatare a resurselor, baze militare pe timp de 9 ani, etc.) au declansat lupte impotriva guvernului. Acesta a desfasurat, cu succes o ofensiva “ Operatia celor patru trandafiri” care s-a incheiat in 1953 cu infringerea comunistilor.
In AFRICA prabusirea sistemului colonial a imbracat forme diferite si s-a caracterizat prin complexitate. EGIPTUL dupa infringerea fortelor a cunoscut crestere furtunoasa a luptei pentru cucerirea independentei.Conducerea luptei o avea Frontul National. In perioada 1945 - 1951 au avut loc ample demonstratii impotriva englezilor.
Tensiunile au crescut considerabil in timpul razboiului israelian (mai 1948 - februarie 1949) cind au loc mari manifestatii care au continuat si ulterior. In aceste conditii parlamentul egiptean a pus in discutie la 8 octombrie 1951 clauzele Tratatului din 1936 si acordurile din 1899 privind condominismul asupra Sudamului. Aceasta actiune a declansat o veritabila criza. Anglia a declarat ca refuza sa ia in considerare o denuntare unilaterala a acordurilor si a trimis intariri in Egipt. SUA, Franta , Anglia si Turcia au propus crearea unei forte comune pentru apararea Suezului. Egiptul a refuzat planul si situatia parea fara iesire (4; 513). Egiptul a denuntat pe 15 octombrie 1951 tratatul din 1936 si acordurile din 1899 iar Faruk s-a intitulat rege al Egiptului si al Libanului. Anglia a spart fortele. Proteste si ciocniri de strada care au culminat cu o lupta inversunata desfasurata la Ismailia (25 ian 1952) soldata cu morti si raniti. Regele Faruk a incercat sa tempereze situatia demitind guvernul. Incercarile urmatoarelor sase guverne de a “ normaliza” situatia au esuat.
In aceste imprejurari organizatia “Ofiterii liberi” au dat o lovitura de stat (26 iulie 1952) si au preluat puterea. La 18 iunie a fost abolita monarhia si s-a proclamat republica in frunte cu generalul Mahomed Naguib, insa adevarata conducere o avea Gamol Aldel Nasser. La 19 octombrie 1954 s-a semnat acordul egipteano-englez prin care se anula Tratatul din 1936 si se proclama retragerea fortelor britanice pina in 1956.
Dupa eliberarea Tunisiei de sub ocupatia trupelor italo-germane Franta incercat sa o readuca la statutul anterior cedind doar la unele reforme minore. In aceasta situatie la inceputul anului 1952 s-a declansat o puternica greva generala cu caracter insurectional. In fata rezistentei tunisiene Franta a semnat un acord cu guvernul tunisian prin care i se acorda autonomie, Parisul exercitind in continuare controlul asupra problemelor apararii nationale si a politicii externe. Populatia n-a fost multumita cu oferta Frantei si demonstratiile au continuat. In urma unor noi tentative cu Parisul la 20 martie 1956 s-a semnat protocolul cu privire la independenta Tunisiei. Tratatul din 1881 si 1883 privind protectoratul francez asupra tarii au fost anulate Tunisia devenind un stat independent. La 12 noiembrie acelasi an Tunisia a fost primita in ONU.
In MAROC lupta pentru eliberare nationala s-a declansat inca din perioada ocupatiei hitleriste cind patriotii marocani au luptat cot la cot cu francezii impotriva Axei Insa cind Partidul Independentei din Maroc a cerut la 11 ianuarie 1944 lichidarea protectoratului francez instaurarea unei monarhii constitutionale si intrarea tarii in ONU francezii au declansat represiunea. In aprilie 1951 s-a creat Frontul National Marocan, care a condus la amplificarea luptei anticoloniale. Rezidentul Francez in Maroc a luat masuri energice. A detronat pe regele Mahomed al V lea exilindul si a dizolvat guvernul inlocuindul cu unul docil. Lupta impotriva francezilor a continuat si Parisul a fost obligat sa incheie la 2 noiembrie 1955 unele acorduri cu Marocul pe baza formulei “ independenta in independenta”. Tratativele ulterioare au condus la semnarea declaratiei de independenta a Marocului (2 martie 1956). Peste citeva saptamini Spania a fost nevoita sa recunoasca si ea independenta Marocului.
La 1 ianuarie 1957 orasul Tanger a fost inclus in componenta Marocului, incheindu-se lupta pentru independenta si unificare.
In ALGERIA lupta de eliberare nationala a cunoscut o intensificare dupa 1942 cind 56 de nationalisti algerieni in frunte cu Ferhat Albas au publicat Manifestul poporului algerian prin care se cerea lichidarea regimului colonial. Instalarea la Algeri a Comitetului Francez de Eliberare Nationala condus de generalul Ch de Goulle au spulberat iluziile algerienilor. Guvernul provizoriu francez a promis si s-a angajat la o serie de reforme cu caracter limitat (1944) insa algerienii doreau reforme radicale. In primavara anului 1945 manifestatiile antifranceze si nationaliste au capatat caracterul unor revolte armate. Franta a intervenit dar pina la 12 mai acestea au fost inabusite cu pierderi grele din partea algerienilor.
In primavara anului 1946 lupta s-a intensificat prin crearea “Uniunii Democratice a Manifestului Algerian” si a Miscarii pentru Triunful Libertatilor Democratice, care s-au angajat plenar in obtinerea independentei. Constitutia adoptata in toamna anului 1946, potrivit careia Algeria raminea unitate administrativa a Uniunii Franceze, iar puterea apartinea guvernatorului francez, a nemultumit si mai tare populatia. In decembrie 1947 in muntii Kabyliei si Aures s-au constituit primele grupe de rezistenta armata. La 10 octombrie 1954 s-a creat Frontul de Eliberare Nationala condus de un Consiliu National al Revolutiei Algeriene.. Rascoala armata se transforma in razboi de eliberare nationala. In toamna anului 1955 ia fiinta Armata de Eliberare Nationala care va numara, un an mai tirziu, peste 60.000 de oameni si va controla circa o treime din teritorul algerian.
Esuarea fortelor franceze declansata in toamna anului 1957 va produce o criza politica in Franta si deterioreaza pozitia internationala a statului. Incapacitatea elitei publice franceze de a solutiona conflictul va produce paralizia institutiilor, caderea celei de-a IVa Republici Franceze (13 mai 1958) si riscul unui razboi civil in Franta (3; 317). In aceasta situatie generalul de Gaulle revine in viata politica. Dupa victoria in alegeri gaullistilor, el este ales presedinte al celei de-a V a Republici. Sarcina sa principala a fost de a pune capat conflictelor din Algeria. In septembrie 1959 generalul de Gaulle recunoaste Algeriei dreptul la autodeterminare iar in iunie anul viitor s-a pronuntat pentru deschiderea tratativelor cu guvernul provizoriu al Republicii Algeria.
Primele negocieri au esuat. Deteriorarea pozitiei internationale a Frantei ca si intensificarea luptei desfasurate de A.E.N. au determinat Parisul sa reia negocierile la 20 mai 1961. La 18 martie 1962 Algeriei i s-a recunoscut independenta. La 8 octombrie 1962 tinara republica a devenit membra a ONU.

2. LUMEA A TREIA IN ANII RAZBOIULUI RECE

Incepind cu epoca razboiului rece tarile care si-au capatat independenta dupa primul si cel de-al doilea razboi mondial, isi fac tot mai simtita prezenta pe scema vietii internationale. Preocupate de a trece de la independenta politica la cea economica si la dezvoltare autonoma statele scapate de dominatia coloniala s-au organizat in grupuri de solidaritate. Inca din primavara anului 1947 o conferinta a natiunilor asiatice intrunita la initiativa Indiei a dezbatut problemele subdezvoltarii si consecintele decolonizarii din aproximativ 25 de tari. Numerosi oratori au acuzat occidentul si au denuntat pericolele unui ajutor economic care risca sa inlocuiasca fosta democratie prin imperialismul dolarului (3; 410)
Interventia Olandei in Indonezia a declansat nu numai un val de proteste ci si organizarea unei Conferinte Internationale la New Delhi (ianuarie 1949) care a condamnat politica de o presiune coloniala. In aceea epoca, la ONU tarile recent eliberate au alcatuit un bloc compact denumit initial afroasiatic in care isi coordonau pozitia fata de problemele luate in dezbatere de formul mondial.
Coordonarea si colaborarea tarilor afroasiatice in problemele majore cu care erau implicate au condus la organizarea unei importante Conferinte internationale care s-a desfasurat in capitala Indoneziei Bandaung (18 - 25 aprilie 1955).
Au participat 29 de natiuni, reprezentind mai mult de jumatate din populatia globului dar cu numai 8% din bogatiile acestuia.
Rezolutia finala a Conferintei afirma dreptul popoarelor de a dispune de ele insele, suveranitatea si egalitatea intre toate natiunile, refuzul ingerintei in treburile interne ale altor state. Ea cerea in mod hotarit reglementarea, pe cale pasnica, a tuturor conflictelor, dezarmarea, interzicerea armelor de nimicire in masa.
Comunicatul final al Conferintei afirma ca tarile semnatare s-au pus de acord pentru a declara ca colonialismul, sub toate manifestarile sale, este un rau caruia trebuie sa i se puna capat rapid, ca problema popoarelor supuse asupririi straine, dominarii si exploatarii constituie o negare a drepturilor functionale ale omului, este contrara Chartei Natiunilor Unite si impiedica realizarea pacii si cooperarii mondiale (3; 412).
Conferitta a avut un imens impact psihologic asupra lumii. Ea a determinat aparitia iluziei ca in luarea marilor decizii internationale Lumea a treia va avea propriul cuvint si ca in raport cu cele doua superputeri care se confruntau in timpul razboiului, ea va putea sa aiba propria cale. Astfel se va naste miscarea de nealiniere.
Dupa mai multe intilniri premergatoare in zilele de 1 - 6 septembrie 1961 la Belgrad s-a desfasurat Conferinta care a pus bazele miscarii de nealiniere. La initiativa lui I.B.Tito, Nasser si Nerhu au participat 25 de state de pe continentul african, asiatic si America Latina. Au fost adoptate pozitii comune cu privire la securitatea internationala si la conditiile de mentinere a pacii. Tema nealinierii a respins logica razboiului rece.
Dupa aceasta data, tarile nealiniate, desi n-au putut sa-si creeze o adevarata unitate datorita divergentelor ideologice si nu numai , au fost capabile sa genereze organizatii si institutii regionale adeseori dinamice . In Asia cele mai cunoscute sunt ASEAN (Asociatia Nationala Asiei de Sud-Est) si CEAEO (Comisia Economica pentru Asia si Extremul Orient). In Africa pe linga OUA (Organizatia Unitatii Africane) mai functioneaza UVAC(Uniunea Vamala a Africii Centrale) CEAV (Comunitatea Economica a Africii de Vest) etc. Pe continentul latino-american pe linga OSA(Organizatia Statelor Americane) mai functioneaza si o serie de asociatii regionale: PCCA (Piata Comuna Centro-Americana); SELA (Sistemul Economic Latino American) etc.

O problema care a framintat “inteligentele” din lumea postcoloniala a fost si aceea a regimului politic intern pe care trebuia sa il adopte. Multe din ele au fost tentate sa adopte sisteme politice derivate de la vechii stapini imperiali sau de la cea care i-au cucerit. Alte state au fost inclinate sa-si insuseasca modelul sovietic. Asada, teoretic, lumea postcoloniala era dominata de ceea ce pareau a fi republici parlamen tare cu alegeri contestate plus o minoritate de republici de democratie populara sub conducerea unui singur partid. In practica asemenea etichete indicau cel mult unde doreau aceste state sa se situeze pe plan international. In general, erau la fel de nerealiste ca si constitutiile oficiale ale republicilor din America Latina si din acelasi motiv in cele mai multe cazuri erau lipsite de conditiile materiale si politice necesare pentru sustinerea lor (6; 403)
In realitate preponderenta regiunilor militare si autoritare a fost o fost o trasatura comuna a statelor Lunii a treia indiferent de afiliera lor politica sau constitutionala. Conditiile pentru o interventie militara in aceste state au fost intotdeauna prezente si favorabile datorita existentei unor guverne instabile, incapabile, coruptiei si a unor stari de haos si saracie.
Lumea a treia s-a confruntat cu un fenomen caruia n-a putut, in perioada razboiului rece, sa-i faca fata: subdezvoltarea economica si sociala.
Populatia acestor tari, in majoritatea ei traia in mediul rural si era strins legata de agricultura. Reforma agrara n-a adus rezultatele scontate in tarile recent eliberate.
Eric Hobsbamm ajunge la concluzia ca “ Niciodata nu au fost probabil mai multe reforme in istoria omenirii decit dupa sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial, caci reforma intra in platforma tuturor partidelor din spectrul politic. Intre 1945 si 1950, aproape jumatate din masa umana traia in tari in care se facea un anume fel de reforma agrara de tip comunist in Europa rasariteana si dupa 1949, in China, ca o consecinta a decolonializari din fostul imperiu britanic (6; 412). Productia agricola a scazut brust dupa asemenea reforme si n-au putut sa rezolve problemele grele ale economiei asa cum s-au asteptat unii oameni policiti.
Explozia demografica care a caracterizat lumea a Treia s-a aflat si ea la originea dezechilibrelor. Ritmul de crestere demografica a tarilor in curs de dezvoltare a antrenat o dublare a populatiei in mai putin de treizeci de ani in timp ce inainte au fost necesare patru secole pentru a se realiza o astfel de crestere.
Nu mai putin vinovate de starea de inapoiere a Lumii a Treia au fost si dezechilibrele structurale ale economiei care s-au tradus prin “dualism” si
“ dezarticulare” care le agraveaza efectele. Dualismul este dat de coexistenta formelor moderne cu cele arhaice in economie, iar “dezarticularea” este generata de insuficienta sau uneori inexistenta relatiilor care sa puna in corelare diferite sectoare din economia nationala. Acestea s-au manifestat si datorita esecurilor suferite de unele tari in politica lor de industrializare.
Pentru o serie de analisti care s-au ocupat cu studiul lumii postcoloniale sub dezvoltarea “ ar fi in mod esential rezultatul unei insertii nefavorabile a economiilor lumiii a treia intr-o retea planetara de schimburi bazate pe inegalitate si generatoare de dependente aflate in contradictie cu exigentele dezvoltarii”. (3; 429)
Acest lucru s-ar datora deschiderii mai mari a acestor tari catre exterior decit tarile industrializate. Valoarea absoluta a importurilor este mai mare decit a exporturilor si acest fapt conduce la aparitia unor mari deficite comerciale. Daca in 1963 Lumea a Treia avea un deficit de 4,5 miliarde de dolari, in 1970, in mai putin de un deceniu, acesta a ajuns la 37 miliarde dolari.
Dezechilibrele integrarii internationale a lumii postcolonialiste au fost amplificate in plan financiar, fie ca este vorba de investitii directe sau de credite internationale. tarile in curs de dezvolare au primit, in cursul anilor”70 , un sfert din stocul mondial al investitiilor directe in strainatate, insa propriile lor capitaluri nu controleaza decit 5% din acest stoc, iar propriile lor clasamente nu reprezinta adeseori decit simple retele ale firmelor multinationale ale economiilor dominante. Acestea au investit in aceste tari pentru a prelua controlul serviciilor publice rentabile (telefoa nele de exemplu!) fie pentru a-si procura in conditii avantajoase materiile prime indispensabile activitatii lor. Urmarind propriul avantaj ele repatriaza adeseori pe termen mediu si scurt profituri mai mari decit sumele investite ceea ce conduce la noi prevalari asupra economiilor in curs de dezvoltare.
Lipsa ajutorului financiar a obligat Luma a Treia sa recurga la credite internationale cu dobinzi si conditii politice sau economice ce nu le-au ajutat prea mult in depasirea subdezvoltarii.
Crizele economice care au zguduit lumea dupa anii “70 au agravat starea Lumii a Treia . Unele din aceste tari au facut fata socurilor crizei , altele nu.
Pina in 1980, recurgerea la un credit international abundent alimentat a permis pentru numeroase state in curs de dezvoltare sa amortizeze efectele crizelor. Conditia Lumii a Treia s-a inrautatit net in decursul anilor “80, in special ca urmare a excesului de datorii care a determinat pe creditori sa-si impuna in fata debitorilor (tarile subdezvoltate) politici de ajustare structurala. Acestea in loc sa o favorizeze arunca economia lor intr-o grava recesiune inainte de a genera fragila reinoire.

BIBLIOGRAFIE

1. Erie Habsbawm, Secolul extremelor, traducere Anca Irina Ionescu, Bucuresti 1998

2. Prof. univ.dr. Zorin Zamfir, Istoria universala contemporana, vol.2, 1999

3. Pierre Milza, Serge Berstein, Istoria secolului XX, Lumea intre razboi si pace; vol.2,(1945 -1973). Bucuresti 1998.

4. J.B.Duroselle, Histoire diplomatique de 1919 a nos jours, Cinquieme edition, Paris, 1971.

5. Raymond Cartier, Histoire Mondiale de l’apres guerre, tome second, 1953 - 1969, Paris, f.a.

6. Eric Hobsbawm, Secolul extremelor, traducere Anca Irina Ionescu, Bucuresti 1994.

7. Alexandru Vianu, Constantin Buse,Zorin Zamfir, Gheorghe Badescu,
Relatii internationale in acte si documente vol.II(1939 - 1945), Bucuresti 1976


Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui document, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza documentul:
In prezent fisierul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta