|
Politica de confidentialitate |
|
• domnisoara hus • legume • istoria unui galban • metanol • recapitulare • profitul • caract • comentariu liric • radiolocatia • praslea cel voinic si merele da aur | |
Cruciade | ||||||
|
||||||
Zelul religios, cruzimea, cavalerismul si lacomia, toate au detinut un rol important
in istoria dramatica a cruciadelor. Acestea erau expeditii militare, trimise
din Europa medievala, cu scopul de a recastiga de partea crestinismului
Palestina si Siria. m5b3bm Secolul al XI-lea Europa crestina supravietuieste unui numar insemnat de crize grave si era in plina expansiune. Printre inamicii fortati sa se retraga se numarau si arabii musulmani din Spania si Sicilia. Pe neasteptate, un impuls iesit din comun, i-a determinat pe europeni sa-si indrepte atentia, cu scopul invaziei, asupra indepartatei zone de est a bazinului mediteranean, controlata de musulmani. In centrul acestei zone se afla Tara Sfanta, venerata de crestini, ca fiind locul in care a trait si murit Iisus din Nazareth. Acest razboi a devenit unul sfant, in care cei implicati au “luat crucea “ si au devenit cruciati. O cerere de ajutor Una din cauzele declansarii primei cruciade a fost apelul adresat Papei de
catre imparatul bizantin Alexius I. Vreme de mai multe sute de ani, Bizantul
a servit ca zona-tampon a crestinismului impotriva islamismului militant.
Infrangerea de la Manzikert, din anul 1017, a dus la pierderea aproape
in intregime, a Asiei Mici, care a reprezentat intotdeauna
pentru Bizant, o sursa de forta de munca si de bani. Aflati in pericol
de moarte, mandrii bizantini au fost obligati sa ceara ajutor extern. Infranti Traversand Europa, sub conducerea lui Petru Eremitul si a unui cavaler numit Walter cel Sarac, ei au ajuns in final, in capitala Bizantului, orasul Constantinopol. De aici imparatul Alexius, speriat, ii transporta peste Bosfor, in Asia Mica, unde sunt zdrobiti de turcii selgiucizi. O explozie similara, de isterie a maselor a izbucnit o suta de ani mai tarziu, atunci cand preoti tineri din Franta si Germania au lansat ofensiva numita “Cruciada copiilor “. Se spune ca ea ar fi avut la baza legenda lui Hamelin, dar i-a costat viata pe multi copii, nici unul dintre ei nereusind sa ajunga in apropierea Tarii Sfinte. Razboinicii Statele cruciatilor 1095 Papa Urban II declara o cruciada pentru a recuceri Tara Sfanta Primii cruciati au avut noroc in alegerea momentului atacului. Domniile turcilor selgiucizi erau fragmente in mici state rivale. In anul 1098, marele oras Antiohia a fost cucerit de franci, invingand o mare forta turceasca. Un an mai tarziu a fost cucerit insusi orasul Ierusalem. Acest fapt a constituit o mare realizare a crestinatatii si a fost sarbatorita printr-un masacru general. Obiectivul expeditiei fiind atins, multi cruciati au preferat sa se intoarca acasa. Cei care au ramas, au continuat sa lupte de-a lungul coastei mediteraneene de est. In cele din urma, au fost intemeiate patru state ale cruciatilor regatul Ierusalemului, comitatul Tripoli, principatul Antiohiei si comitatul Edessei. Godfrey de Boulion a fost ales primul conducator al regatului Ierusalem, situat la fel de departe ca Akaba de Marea Rosie. Practic, el era conducatorul celorlalte state, cu toate ca organizarea de tip feudal a acestora, ii confereau o autoritate limitata. Statele cruciatilor nu s-au aflat niciodata in siguranta. Nici macar in perioada lor cea mai buna, ele nu au reusit sa se extinda pana la frontierele naturale desertice, care le-ar fi usurat mult apararea. Turcii reprezentau in schimb, o permanenta amenintare. Ei detineau controlul asupra unor mari orase cum ar fi Alepp si Damasc. Chiar pe teritoriile lor, cruciatii reprezentau un grup putin numeros, dezbinat, care conducea o populatie o populatie majoritar musulmana, de o loialitate indoielnica. Probabil ca ei nu ar fi supravietuit mult timp daca nu ar fi fost sustinuti de doua grupari militare: Cavalerii Templului (Templierii) si Ordinul Ospitalierilor (Ioanitii). Aceste grupari erau organizate dupa principii monahale (membrii lor faceau juraminte de saracie, castitate si supunere), dar erau formate din razboinici ce aveau sarcina de a apara Tara Sfanta si de a lupta impotriva necredinciosilor. Sub comanda lui Zengi, emirul de Mosul, la sfarsitul anilor 1120, turcii au atins un mare grad de unificare si expansiunea cruciatilor a fost oprita. Apoi, in anul1144, Edessa a fost recucerita de catre turci. Fiind cel mai indepartat stat al cruciatilor si totodata si cel mai expus, recucerirea lui de catre turci nu a fost surprinzatoare dar i-a determinat pe europeni sa puna la cale o expeditie militara. Condusa de Ludovic al VII-lea, regele Frantei si de Conrad III, imparatul Germaniei, cea de-a doua cruciada a reprezentat un esec, datorita lipsei de abilitate, de coordonare si de planificare a francilor. Epoca eroilor In anul 1180, pe scena cruciadelor, a aparut un conducator kurd, de geniu, faimosul Saladin. Reunificand Egiptul si Orientul Mijlociu musulman, in anul 1187 el reuseste sa-i invinga pe cruciati in batalia de la Tiberas, captureaza Ierusalemul si cucereste restul regatului cu exceptia marelui port Tyr. Cu scopul de a salva principatele ramase si de a recastiga Ierusalemul, s-a organizat cea de-a treia cruciada, poate cea mai faimoasa dintre ele. Imparatul romano-german Frederic I Barbarosa a strabatut Europa si Asia Mica, dar a pierit in urma scufundarii accidentale a vasului. Doi alti monarhi, englezul Richard I Inima de Leu si Filip al II-lea August, regele Frantei au reusit sa ajunga pana la destinatie si ostilitatile au reinceput. Pe drum, Richard Inima de Leu a cucerit Cipru pe care, mai tarziu l-a vandut regelui deposedat al Ierusalemului, Guy de Lusignan. Dupa un asediu care a durat 2 ani, marele oras portuar Accra, a fost cucerit in anul 1191 si cruciatii au pornit din nou, catre Ierusalem. Dupa intoarcerea lui Filip al II-lea, s-a remarcat o mai mare unitate a comenzii, sub conducerea soldatului -; Rege Richard. Lupta acestuia impotriva lui Saladin si respectul pe care cei doi si-l purtau, reprezinta cele mai cunoscute episoade ale istoriei cruciadelor. In urma unui mars bine gandit, de-a lungul coastei si avand un flanc protejat de mare, armata lui Richard Inima de Leu s-a luptat si a invins fortele lui Saladin in anul 1191, in batalia de la Arsuf. Turcii au fost obisnuiti sa treaca in defensiva dar neintelegerile aparute in randul cruciatilor au facut ca aceasta victorie sa treaca aproape neobservata. In anul 1192 un tratat a consfintit controlul asupra litoralului iar pelerinilor li se permitea intrarea in Ierusalem. Orasul a ramas insa, in mainile turcilor. Tradarea cauzei Dupa plecarea regelui Richard, epoca eroica a cruciadelor in Tara Sfanta a luat sfarsit. Scopul initial al celei de-a patra cruciade a fost deturnat de catre venetieni, care in acea perioada detineau controlul comertului in zona mediteraneana si erau dornici sa obtina chiar suprematia. Navigand cu vase venetiene, cruciatii si-au platit transportul prin cucerirea, mai intai, a orasului Zara. Acesta a fost cedat venetienilor. A urmat apoi reinstalarea unui imparat renegat in orasul Constantinopol, care se bucura de sustinere din partea venetienilor. Dupa aceste evenimente, cruciatii au devenit din ce in ce mai greu de stapanit, pentru ca in final sa jefuiasca orasul si sa profaneze locurile sfinte, dandu-si frau liber resentimentelor fata de sofisticata cultura greceasca si a credintei lor ortodoxe. Ultima cruciada S-au mai organizat inca patru alte cruciade in afara Europei insa doar una s-a mai desfasurat in Tara Sfanta. Aceasta, a sasea cruciada (1228-1229), a fost organizata de imparatul romano-german Frederic al II-lea, cunoscut pentru scepticismul sau religios. Cu toate ca fusese excomunicat de catre Papa, el a reusit sa cucereasca Ierusalemul, Bethleemul si Nazarethul. Acest castig s-a dovedit insa a fi doar unul temporar. Crestinii din Tara Sfanta au devenit din ce in ce mai dezbinati, in vreme ce sultanul Egiptului, revigora militar, a inceput sa cucereasca fortificatiile cruciatilor, una dupa alta. Ultima incercare Spiritul cruciatilor, inca treaz, a fost ce care, in anul 1271,
a dus la o ultima incercare , condusa de Ludovic Cel Sfant si printul
Edward al Angliei dar care a esuat la Tunis. Intre timp, in anul
1268, Antiohia apoi Jaffa(1271) si Tripoli(1289) sunt rand pe rand
cucerite de sultanul Egiptului. Rezultatele cruciadelor sunt greau de evaluat. Cu siguranta, europenii s-au familiarizat cu cultura si stiinta islamica, si-au cultivat gustul pentru mancaruri exotice, matasuri, covoare si alte orientalisme. Probabil ca toate acestea s-ar fi petrecut oricum. Imperiul bizantin a fost de mai multe ori aparat de cruciati dar, cu toate acestea el a fost si pradat de mai multe ori. Antagonismele dintre catolici si crestinii ortodocsi, dintre crestini si musulmani, s-au ascutit. Practic din punctul de vedere al “francilor” sau al “latinilor”, cruciadele au reprezentat un esec aproape total -; un episod fascinant dar prematur al istoriei expansiunii europene. Bibliografie |
||||||
|
||||||
|
||||||
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite |
|