m6c9cu
In amintirea si sufletul fiecaruia dintre noi satul romanesc este pastratorul din totdeauna al traditiilor si obiceiurilor stramosesti, leagan al culturii si folclorului nostru, izvor de credinta si stabilitate economica si spirituala, spatiu originar al devenirii noastre.

In lunga si zbuciumata sa istorie, acesta a trebuit sa faca fata multelor urgii care s-au abatutu asupra sa, pastrandu-si nealterata fiinta si credinta.

S-a intamplat insa ca in acest ultim secol al Mileniului II dupa Hristos sa fie supus celei mai cumplite incercari: urgia comunismului. Aceasta, avand experienta metodelor incercate pe popoarele fostului imperiu tarist, a lovit cu forta si perfidie exact in inima poporului: satul romanesc.

Mai intai tara a fost ciuntita, rapindu-i-se vastele teritorii istorice, in dispretul oricaror drepturi si reglementari internationale, cu infumurarea si aroganta invingatorului.

Apoi a venit randul acelora care ar fi putut arata poporului "calea": intelectualii, clasa politica, clerul. Nici o metoda nu a fost lasata deoparte din arsenalul terorii pentru a-i aduce la tacere pe acesti oameni, nici macar exterminarea fizica.

Cum insa istoria arata ca tara si poporul sau s-a ridicat intotdeauna dupa fiecare urgie, din satul romanesc, trebuiau nimicite radacinile datatoare de speranta, de viata si continuitate. S-a purces in consecinta la deposedarea taranului roman de insasi ratiunea de a fi a acestuia: proprietatea asupra pamantului, animalelor, uneltelor si acareturilor care au fost ale lui din totdeauna; ale lui si ale stramosilor lui. Nimeni, dar absolut nimeni n-ar fi putut sa creada ca dintr-o data, tot ce a fost al meu nu mai este al meu, ci al tuturor.

Deposedarea a zdruncinat echilibrul interior, baza libertatii de exprimare, de comportament, de existenta si a adus teama, neincerdearea, incertitudinea.

A urmat prigoana, dezradacinarea, deportarea, inchisorile comuniste. Cei care au ramas au fost supusi celei mai fatarnice si periculoase propagande, menita sa creeze noi orizonturi, noi credinte, falsi eroi, in fapt sa anuleze o istorie de peste 2000 de ani.

Zece ani de guvernare postdecembrista arata ca procesul continua. Acum aspectul general al satului romanesc este dezolant: saracie, vrajba, minciuna, coruptie, manie mocnita, apatie, neincredere in slujitorii bisericii, in biserica chiar, ca locas de inchinaciune si reculegere, taranul roman prea des inselat, preferand sa se intalneasca cu Dumnezeu doar in sufletul sau.

Si mai presus de toate lipsa orizontului, a luminii datatoare de speranta, de parca acesta s-ar fi inchis pentru romani.