c8s19sr
Evolutia claselor sociale in Bulgaria medievala. Originile feudale ale starilor sociale in Tarile Romanesti. Clasele sociale in Evul Mediu romanesc. Clasele sociale in veacul al XVIl-lea. Restrangerea Starii privilegiate.
1. EVOLUTIA CLASELOR SOCIALE IN BULGARIA MEDIEVALA
Deoarece ne-am lasat calauziti in toate aceste cercetari de conceptia corporatista a ilor, care le considera sub aspectul lor de categorii sociale, ingradite de privilegii — ne de altfel inerenta lumii medievale — inainte de a examina rosturile lor politice ca sri reprezentativi, este firesc sa folosim si noi aceeasi metoda. Ea este insa cu atat mai ssara, cu cat o comparatie cu imprejurarile din tarile vecine si apropiate ne arata un ilelism izbitor, in ce priveste laturea sociala si economica, intre asezamintele din cipatele noastre, mai cu deosebire ale Tarii Romanesti, si acele ale statelor slave de la zazi de Dunare, in special ale Bulgariei — singura din aceste tari cu care ne-am aflat ci in atingere directa de hotar, dupa cum a aratat-o un studiu recent1. indata ce trecem tpitolul politic, trebuie sa tinem seama de alti factori si de alte influente, acele din cari irg elementele de feudalism senioria! ce ne intampina Ia originele alcatuirilor noastre tate, si ne orienteaza in mod evident, spre Miazanoapte si Apus.
O amintire cat de sumara a structurii sociale din Bulgaria medievala are deci in ista privinta un indoit interes: ea ne arata o evolutie mai veche cu cateva secole, sau se poate in orice caz reconstitui din izvoare mai vechi, si precedeaza astfel, din unele :te de vedere, acea mai tarzie din tarile noastre, in special din Muntenia. in acelasi >, fiind mai putin deschisa drumurilor si influentelor apusene, decat tarile romanesti Serbia, si mai repede acoperita de valul navalirii turcesti, mai deplin supusa actiunii latoare a cuceririi otomane, Bulgaria ne infatiseaza, cu oarecari aproximatii inevitabile x si de timp, imaginea a ce ar fi fost propriul nostru trecut, daca nu ar fi patruns in i sa nici o urma a regimului feudal apusean si a institutiilor de Stari, ce se dezvolta mindeni pe aceasta baza. Aducerea in discutie a acestui factor istoric, ca element de paratie, are deci, pe langa altele, avantajul dda completa dovezile pozitive, pe cari im straduit sa ne intemeiem expunerea, cu una negativa, a carei insemnatate nu se e nici ea nesocoti.

Influenta institutiilor sud-slave si a culturii de origine si patrundere bizantina care apaneste, in tarile romanesti, este un fapt evident si admis de toti istoricii nostri, cu le deosebiri de interpretare a cauzelor si a consecintelor ce le determina. „Limba oavelor romanesti din veacul al XlV-lea, scria mai demult Nicolae Iorga, nu se u^wai^u^aiw pun iiiiiiii. uc avxa a uii&uaveiui uuigaicsu contimporane; pana si onograiia documentelor slavone ale Tarii Romanesti din veacul al XlV-lea este in totul asemanatoare acelei folosite de bulgari in aceeasi vreme. Obiceiurile cancelariei sunt aceleasi: titulatura, contextul si data sunt la fel in ambele tari. De la crucea, cu care incepe primul rand, pana la literele caligrafic incolacite ale monogramei cu cerneala rosie de jos, totul e aproape identic. Demnitarii domnului muntean se numesc ca la bulgarii vechi, boiari, titlui lor onorific este jupan sau pan; si aci se impart in boieri «mari» si «mici». Ca si la poporul vecin aflam printre primii sfetnici ai voievodului un logofat, un vistiernic si un vornic, adica marele cancelar, tezaurariul si un maiordomus, demnitati cari, cu exceptia poate a celei din urma, au fost imprumutate de la stralucitul Bizant de catre imitatia stangace dar pretentioasa, de la Preslav, Prespa si Tarnova"1. Cercetarile ulterioare au putut stabili si alte origini ale unora din titlurile marilor demnitari; se admite ca banul si chiar vornicul au putut veni din Ungaria, pe cand paharnicul e de obarsie sarbeasca2; totusi, in cea mai mare parte a lor, „aceste functii arata, prin numele si atributiile lor, o influenta preponderenta a Bulgariei vecine, a vechiului Imperiu romano-bulgar, pe cand Serbia, care nu era vecina cu tara noastra, n-a putut exercita o influenta adanca"3; in orice caz, inrauririle sarbesti in viata tarilor noastre sunt mai tarzii si apartin despotatelor de la sfarsitul Evului Mediu, unde se manifesta si curente de origine apuseana, sub forma interventiei unguresti.
Ramane o problema care isi cauta dezlegarea: acea a momentului in care aceasta „influenta preponderenta" s-a facut simtita, si caror imprejurari de fapt se datoresc aceste patrunderi. Sunt insa in aceasta privinta doua controverse: cea dintai priveste introducerea limbii si liturghiei slavone in biserica, fenomen ce se constata pe intregul teritoriu locuit de romani la nord de Dunare, si e deci anterior cuceririi unguresti a Ardealului, care se desfasoara intr-un interval de doua secole, de la inceputul veacului al Xl-lea la inceputul veacului al XIII-lea4; o mai mare precizare nu i se poate aduce5.
A doua enigma, si mai grea de rezolvit, de se poate, este acea a adoptarii formelor de cancelarie si a ierarhiei administrative, de o atat de vadita inspiratie bulgara, care ea insasi reproduce modelul bizantin. Unii au pus in legatura aceasta influenta cu suprematia probabila a intaiului imperiu bulgar la nordul Dunarii. Ea pare dovedita la cele doua extremitati de Rasarit si de Apus ale teritoriului romanesc, la gurile Dunarii si la revarsarea Tisei, ba chiar si in partile rasaritene ale Ungariei, in secolul ce desparte prabusirea stapanirii avare de navalirea maghiara (796—896)6. E o ipoteza in ce priveste gumentul ca nu intampina in aceste parti impotrivirea altei puteri, decat a cetelor made de pecenegi; si pare exclusa pe Podisul Transilvaniei, unde nici un izvor nu o sntioneaza1. in general insa, elementele de ordin diplomatic si administrativ ce le-au prumutat tarile romanesti din Bulgaria, se leaga prea putin de aceasta perioada mai che, si ne orienteaza mai degraba spre epoca celui de al doilea imperiu, acel al anestilor. Fara a trage concluzia unei stapaniri a acestei dinastii vlahe la nord de mare, unde se intindeau atunci taberele aliatilor ei, cumanii, Nicolae lorga se oprise ipra acestui moment, ca si asupra acelui al taratului deosebit de la Vidin, ca cele mai rosimile pentru a lamuri, pe cale de influenta si de imitatie, trecerea obiceiurilor si a jbelor la curtile intaielor voievodate romanesti2. Poate ar fi de considerat o imprejurare tin mai tarzie, cand tarile noastre si Bulgaria s-au aflat in acelasi timp in sfera de luenta a imparatiei tataresti a Kipciakului, care a recunoscut tarului bulgar Svetoslav, i neamul Terterizilor cumani, dreptul de a tine straja si de a lua vama la Cetatea Alba, gura Nistrului. Nu este exclus ca aceasta situatie exceptionala, limitata la domnia :stui stapanitor, in primele doua decenii ale veacului al XlV-lea, sa fi determinat un itact mai strans cu voievodatul Tarii Romanesti, care tocmai in acesti ani de inchegare :scaleca" in campia Dunarii3. Dar si acest capitol, totusi atat de insemnat al istoriei istre, ramane in domeniul ipotezei. Ceea ce ne intereseaza aci nu e de altfel problema luentei politice si culturale bulgaresti, cat mai ales asemanarea ce o putem afla intre ictura claselor sociale din Bulgaria si acea a tarilor noastre — intre cari se pot constata mai putine apropieri.
Despre o diferentiere a categoriilor sociale si constituirea unor grupuri cu rosturi inite, se poate vorbi mai putin in societatea primitiva a vechiului imperiu bulgar, care ioptat cultura superioara a Bizantului dupa trecerea la crestinism, in a doua jumatate a cului al IX-lea. Din aceasta vreme si in special in secolul urmator, in care contactul cu iea bizantina devine mai strans, se pot deslusi in organizarea de stat a taratului, ;goriile privilegiate ce ne intampina pretutindeni in Evul Mediu: nobilimea si clerul, i dintai, denumita cu un termen care isi trage obarsia inca din vremea cuceritorilor mici: a boierilor, se intemeiaza la inceput pe un numar de familii carora li se recunostea taietate traditionala, spre a evolua pe urma, dupa icoana imprejurarilor bizantine, intr-o ibinatie a marii proprietati si a slujbelor principale de la curte. Sfatul marilor demnitari ;spunde „senatului" bizantin contimporan, al carui rol am avut prilejul sa-1 amintesc4, listing de timpuriu boierii „mari" — marginiti de Constantin Porfirogenetul la sase ini tati superioare — si cei „mici", mai putin intrebuintati in functiuni, si mai mult in uri ostasesti. Tot Porfirogenetul desparte pe boierii „dinnauntru" de cei „din afara" (oi kai exo), ceea ce deosebeste pe slujbasii curtii tarului, de demnitarii cari exercita un iandament la granite (kraistnici, cum vor fi denumiti mai tarziu), sau in vreo alta parte a centonuiui ¦. t ae remarcat taptul ca in penoada in care se incheaga aceste forme ale vietii de stat in Bulgaria, in primul sfert al veacului al X-lea, dupa domnia razboinica a tarului Simion, care ravnise sa-si insuseasca chiar coroana imperiala a Bizantului — in acest din urma imperiu se dezvolta preponderenta marii aristocratii latifundiare a celor „puternici" (dunatoi), impotriva expansiunii careia imparatii dinastiei macedonene luau aspre masuri de restrangere legislativa. Novelele publicate de la 922, sub Roman Lekapenos, pana la acele din jurul anului 1000, sub Vasile al II-lea, au toate de scop sa ocroteasca pe „saraci" (penetes) impotriva instrainarii bunurilor lor la proprietarii marilor domenii, sub presiunea lipsurilor, rezultand dintr-o foamete ocazionala sau din presiunea permanenta a fiscului2. Este inceputul unui proces de transformare care tinde sa reduca pe „saraci" la situatia de „vecini" (paroikoi), cultivatori in dependenta stapanului de mosie. Ambele denumiri le vom intalni de altfel, la un interval de cateva veacuri, in tarile noastre.
Tot din aceeasi vreme se pot insemna in Imperiul bizantin si masuri impotriva cresterii, socotite pagubitoare, a domeniilor bisericesti, cari au culminat in Novela din 964 a lui Nichifor Focas. intreaga aceasta legiuire de ordin agrar si social defineste lupta puterii imperiale, ridicate la culme in timpul dinastiei macedonene si a imparatilor asociati la domnie, impotriva unui proces de feudalizare domaniala, pe care il vor opri catva timp, fara insa a-1 putea inlatura cu totul. El are o deosebita insemnatate si pentru situatia din Bulgaria, deoarece la inceputul veacului al Xl-lea aceasta tara este din nou cuprinsa in hotarele Imperiului bizantin, dupa razboaiele victorioase ale lui Ioan Tzimiskes si Vasile al II-lea, Bulgaroctonul. E deci firesc ca asezamintele tarii recucerite, si impartite in „teme" carmuite de guvernatori bizantini, sa fie influentate de acele ale imperiului, care ii impusese stapanirea sa.
Si intr-adevar paralelismul se poate urmari in toate fazele prin care trece structura sociala a Bulgariei, o data cu acea a Bizantului. Dupa cum se stie, in imperiul grecesc se poate constata in timpul dinastiei macedonene, o evolutie in detrimentul proprietatii taranesti libere, pe care legiuirea agrara mai veche o infatisa grupata in comunitati de natura fiscala — solidaritatea intre micii proprietari fiind mai mult o necesitate de raspundere a birului, pe langa dreptul lor de protimisis, adica de precadere la dreptul de cumparare, al rudelor si al vecinilor. Aceasta forma de gospodarire agricola, care nu presupune insa nici munca, nici exploatarea in comun, ci numai legatura de raspundere reciproca pentru plata darilor, a fost caracteristica perioadei anterioare, a Heraclizilor si Isaurienilor3, din secolul al Vll-lea si al VlII-lea; ea raspundea nevoilor sfatului, de a se bizui pe micii proprietari liberi, cu deosebire in Asia Mica, ca baza de recrutare pentru armatele ce trebuiau sa infrunte navalirea araba.
imparatii casei macedonene, in cele doua veacuri urmatoare, s-au straduit sa mentie aceasta politica, intregind-o cu bunurile „stratiotilor", asezati la granite cu obligatiuni ca ei luptau impotriva unei presiuni a imprejurarilor ce se dezvolta in sens opus. tatile economice si sociale erau in favoarea sporirii latifundiilor, si chiar obligatiunile rii militare treceau tot mai mult asupra stapanitorilor de mari domenii, singurii in ra de a recruta si de a echipa calarimea grea, inzeoata, care alcatuia acum corpul pal al armatelor de operatiuni. Ultima reactiune a birocratiei centralizate impotriva ioritatii acestui element „feudal", in a doua jumatate a veacului al Xl-lea — perioada e Bulgaria e integrata stapanirii bizantine — s-a incheiat cu dezastrele cunoscute din >lia, indoita amenintare a atacurilor normande si selgiukide si biruinta definitiva a cratiei „mosieresti", sub noua dinastie a Comnenilor. Este perioada in care se poate cu mai mult temei de o feudalitate bizantina, in marginile ce trebuiesc desigur fixate ii termen, care nu depaseste regimul domanial, si nu patrunde decat intr-o masura S, si mai tarziu, in sfera organizarii de stat si a conducerii politice. Cum a observat cu ite un cercetator recent, „intre imparat si supusii imperiului ramane de neconceput, ant, relatiunea de credinta personala, tipica a feudalitatii apusene. Trebuie totdeauna amintim acest fapt si numai cu aceasta rezerva putem vorbi despre o feudalitate tina, si in general despre o feudalizare a Imperiului bizantin"1. in aceasta lume teana, exista deci in ordinea de drept, relatii intre senior si serbi, nu inca intre suzeran >al. Aceasta nu impiedica insa ca in fapt, pronoia sau haristikonul bizantini, siuni pe termen lung de domenii laice si bisericesti, insotite de exkusseia, imunitatea i sau chiar de judecati a acelorasi doxne/ui, sa se apropie in asa masura de regimul i apusene, incat sa ajunga a se confunda cu el, dupa cucerirea latina de la inceputul lui al XlII-lea.
in linii generale, o evolutie aproape identica s-a putut reconstitui in Bulgaria :vala, iar faptul ca rezultatele ei apar mai limpezi in vremea celui de al doilea iu, acel al Asanestilor si al urmasilor lor, arata efectele celor doua secole aproape i de stapanire directa bizantina, intre 971 in partile de Rasarit, 1018 pentru intregul iu, si 1186, cand izbucneste rascoala condusa de Petru si Asan. Si aci, vechiul regim, leosebeste doar privilegiatii boierimii si ai clerului, de oamenii liberi grupati in %ele lor satesti (inlauntrul carora viata in comun este mult mai accentuata decat in armuita de „legea agrara" bizantina) si de „robii", ce reprezinta pe vechii sclavi — oc unui sistem in care precumpaneste proprietatea mare, sprijinita pe munca :ilor" sau „vecinilor". Se admite ca motivul cel mai de seama al acestei transformari testabile ar trebui cautat in necontenitele razboaie si pradaciuni, cari au pustiit iul bulgar, atat in timpul luptei de recucerire bizantina, cat si in perioada urmatoare, esele navaliri ale pecenegilor si cumanilor, sau trecerea, nu mai putin lipsita de jdii, a cruciatilor apuseni2. Dar totdeodata se constata ca regimul dependentei hia), daca apare inca din veacul al X-lea o data cu influenta mai puternica a
Liuigaija, av UL^iuiia vu u^ua^uiiL' 111 v^avuiuu /vi 31 /\n, vcuiva putut fi transplantat, nemijlocit si integral, din imperiul carmuit de pe tarmul Bosforului'.
Din corespondenta arhiepiscopului Teofilact de Ohrida se pot desprinde cari erau in vremea domniei lui Alexie I Comnenul, conditiile de munca de pe domeniile bisericii pastorite de el. Ele impun „jugul veciniei" (paroihias zigon) celei mai mari parti a populatiei rurale, si se instapanesc tot mai mult cu trecerea vremii. „Parecii s-au mentinut ca atari si dupa eliberarea Bulgariei de Bizant. in veacul al XIH-lea si al XlV-lea se vorbeste inca de ei in Macedonia, in Tracia, in actuala Bulgarie de Miazazi, precum si in toata Serbia. Dreptul medieval al peninsulei in aceasta vreme nu cunoaste pamanturi libere, numai acele ale nobilimii, ale clerului si ale stapanirii tarului. Formula feudalismului medieval — «nulle terre sans seigneur» — se poate aplica in intregime Peninsulei Balcanice"2. Un dublu proces de nivelare a adus pe satenii liberi la legaturile de dependenta cari ii statornicesc pe mosiile ce le lucreaza, cu obligatiunile respective de dijma si de claca, pentru stapanii lor boieresti, si a ridicat pe „robii" de odinioara in categoria ceva mai favorizata a „otrocilor", ce tinde insa sa dispara in randurile tot mai numeroase ale „parecilor", cu cari obiceiul si abuzul urmaresc deopotriva sa asimileze intreaga populatie rurala. Acesta e stadiul final al evolutiei sociale in Bulgaria, in ultimele decenii ale veacului al XlV-lea, cand se intinde asupra intregii tari valul cuceririi otomane. in urma ei dispar categoriile privilegiate, ale caror proprietati trec in stapanirea spahiilor timarioti, instalati de cuceritor, iar masa locuitorilor de la sate se confunda, cu mici exceptii, in randurile „raielei"3. Cu toata dezvoltarea negotului, ramas insa mai mult in mainile strainilor, orasele n-au dat Veacului de Mijloc bulgar o categorie sociala organizata si coherenta, care sa poata sta alaturi, pe propriile ei temeiuri, de paturile rurale.
Tot acest proces de diferentiere si de evolutie este cu atat mai interesant de amintit, cu cat trebuiesc avute in vedere imprejurarile asemanatoare ce le intalnim, din punct de vedere social, in principatele romanesti. Din alte cauze decat acele ce se socotesc determinante in Bulgaria medievala — desi s-ar putea gasi si in aceasta privinta destule puncte de comparatie si de potrivire — presiunea fiscala a tributului otoman va provoca la nord de Dunare, cinci secole mai tarziu, acelasi fenomen de intindere a marii proprietati in dauna celei mici, de intarire a legaturilor de dependenta ale „rumaniei" din Tara Romaneasca sau ale „veciniei" din Moldova; paralelismul ar fi desavarsit, de n-ar interveni la noi, de o parte, elementele ce apartin structurii feudale apusene, iar de alta faptul ca n-a fost intrerupta nici un moment continuitatea vietii de stat si n-a fost inlaturata autonomia institutiilor noastre traditionale. Aceasta e de altfel o conditie fundamentala a alcatuirii unui regim de Stari.
Despre clasele sociale in trecutul tarilor noastre si evolutia lor s-au ocupat mai toti icii romani, incepand cu cei mai vechi: Dimitrie Cantemir in „Descrierea Moldovei" icolae Balcescu in studiul sau de acum un veac „despre starea sotiala a muncitorilor ari". Capitole cu privire Ia ele se afla in toate lucrarile de istorie generala a poporului ru, de la Xenopol si Iorga la cele mai recente1. indeosebi insa au adancit problema cercetatori, in dorinta de a lamuri polemicile ivite in chestiunea agrara la inceputul tui secol si de a examina dezvoltarea ei istorica, pe baze stiintifice: e de ajuns sa itim numele lui Radu Rosetti, Ion Bogdan, Constantin Giurescu si Ion C. Filitti2. in ;it, contributii insemnate le-au adus studiile generalului Rosetti despre alcatuirea iilor noastre ostiri3, precum si lucrarile privitoare la vechiul drept romanesc, cari au de formulat un punct de vedere asupra categoriilor sociale deosebite de izvoarele ce imentau; sunt de mentionat in special in legatura cu regimul proprietatii acele ale D-^ndrei Radulescu, G. Fotino si Dinu C. Arion4. Istoricii ca si juristii s-au ocupat in ial de paturile rurale cari, mai mult inca in trecut decat astazi, alcatuiau covarsitoarea >ritate a populatiei; numai in ultimii ani, s-a manifestat un mai mare interes pentru itorii vechilor noastre orase5, si rosturile lor in societatea romaneasca.
Cercetarea in jurul acestor probleme a fost insa dominata de unele controverse tiale. Desigur, toti s-au gasit de acord asupra diviziunii fundamentale intre clasele conducatoare sau privilegiate, si cele lipsite de aceste avantaje, fenomen de istorie generala caracterizand „vechiul regim", in toate tarile cari l-au cunoscut sub o forma sau alta. in ce priveste insa originea si calificarea paturii privilegiate, se poate urmari la cei mai vechi autori o ezitare intre principiul mosiei, al stapanirii teritoriale, ca criteriu distinctiv al nobilimii in principatele romane, si acel al slujbei, al functiunii la curte, ca factor hotarator pentru deosebirea de categorie sociala1. La istoricii mai recenti, s-a produs o alta opunere de vederi asupra evolutiei insesi a societatii in Evul Mediu romanesc. Unii au presupus la temelia alcatuirii ei o organizare egalitara de oameni liberi, recunoscand doar superioritatea necesara a domniei, care s-a transformat insa in decursul vremii, mai ales sub presiunea fiscala, dezlantuita de suprematia otomana din veacul al XVI-lea; un rost hotarator l-ar fi avut la sfarsitul acestui secol asezamantul sau „legatura" lui Mihai Viteazul, care ar fi instituit o serbie generalizata pe mosiile boieresti2. Altii, dimpotriva, sustin ca de la inceput, la noi ca pretutindeni in Veacul de Mijloc, au fost stapani de mosii si oameni in dependenta; ca de fapt structura sociala in vremurile vechi n-a cunoscut decat aceste doua mari categorii, de proprietari de diferite domenii, mai mari sau mai mici, si de cultivatori legati de ei prin diferite obligatiuni de iobagie; ca in sfarsit, tocmai dupa „legatura" lui Mihai Voda au aparut in randurile populatiei rurale si oameni liberi, fara pamant propriu, si lucrand in anumite conditiuni, pe posesiunile altora3. Iata deci divergente categorice asupra unor chestiuni de cea mai mare importanta, privind atat originele cat si procesul insusi de dezvoltare al claselor sociale in trecutul romanesc; de o parte si de alta, se pot inscrie nume de o reputatie consacrata ale istoriografiei noastre.
De alta parte, imi pare ca la aceste controverse initiale s-a adaugat si o prejudecata, ce poate parea stranie, dar care se lamureste usor prin imprejurarile vremii in care a fost formulata: am putea-o defini prejudecata impotriva feudalismului. in tendinta, explicabila, desi nu totdeauna deplin constienta, de-a afla radacini cat mai vechi in trecutul nostru asezarilor democratice ale Renasterii nationale, si de a intari principiul independentei si suveranitatii statelor noastre, pana in veacurile cele mai departate, istoricii romani apartinand generatiilor trecute au tagaduit cu hotarare orice amestec sau chiar orice influenta a asezamintelor feudale, ce carmuiau tarile vecine dinspre Miazanoapte si Apus, asupra institutiilor din principate. Se respingea deopotriva ideea unei suzeranitati a regilor Ungariei si Poloniei, recunoscuta de voievozii moldoveni sau munteni, actele de omagiu inregistrate de cronici si documente socotindu-se pur formale, pentru realizarea unui scop politic, sau marginite la vreun teritoriu de margine, ca feuda locala — cat si patrunderea in rosturile noastre launtrice, ale relatiilor de ordin feudal. „Domnii munteni si moldoveni n-au admis niciodata in faptele lor pretentiile de suzeranitate venite din cele doua tari vecine" scria inca acum doua decenii regretatul Ilie Minea4. Nicolae Iorga nu admitea el insusi, la un moment dat, din partea regelui vecin, decat „infeodarea prin cesiunea de ii apartinand Coroanei sale sub conditia, neaparata, a omagiului"1. Era ca un fel de ita, grija de a feri istoria noastra mai veche de pata unei legaturi, umilitoare in ochii moderne — desigur mai putin insa, intr-o vreme in care regele Angliei era vasalul i Frantei, sau Marele Maestru al Ordinului Teutonic acel al regelui polon. A trebuit rcetarea mai noua, pe temeiul unei reexaminari mai stranse a materialului ientar, ce a fost de atunci mai bine si mai complect adunat, sa revie la o parere mai ita cu realitatile politice medievale2.
^u mai putin hotarata era respingerea influentei feudale in regimul de proprietate al patelor: „din punctul de vedere al originii si organizarii ei, proprietatea pamantului :utul romanesc n-a fost proprietate feudala dupa modelul apusean a...i Proprietatea itului in trecutul romanesc, apare astfel ca alodiala. Proprietarul nu datoreste prestatii iui. Proprietatea este intreaga in mainile lui; nu exista distinctia intre domeniu direct neniu util a...i Nu este cuprinsa, cu alte cuvinte, intr-o ierarhie, ca proprietatile e. Din punct de vedere al jurisdictiei, proprietarul atarna de-a dreptul de rege, la noi mn, ca suveran, nu ca suzeran". in acesti termeni categorici isi formula punctul de ; Ion C. Filitti3. „Se stie ca la noi n-a existat o proprietate nobiliara deosebita de cea id. De intinderea ori provenienta mosiei n-au fost legate niciodata privilegii. Am n singur fel de proprietate ori care ar fi fost stapanul ei. Petecul mosneanului se afla easi situatie ca si domeniul dregatorului. Drepturile lor de stapanire, ca si sarcinele, a fel" scria acum treizeci de ani unul din cei mai buni cunoscatori ai problemei, antin Giurescu4. Si in aceasta privinta, lucrarile mai noua au insemnat o reactiune; cativa ani, Dl. Boldur a consacrat un capitol al unei carti despre istoria mai veche a iilor din Rasarit, regimului feudal, caracterizat si in trecutul nostru prin donatiuni, tati, patronat, dominiu eminent al voievodului5. Asupra acestei laturi Dl. Dinu Arion ;ritul de a fi adus mai demult interesante precizari6. in acelasi fel au privit problema, mele lor lucrari, generalul Rosetti si Dl. P. P. Panaitescu7. Trebuiesc mentionate cu bire cercetarile temeinice ale D-nei Valeria Costachel, inspirate de metoda arata, aplicata istoriei institutiilor de profesorul Alexandre Eck. O analiza atenta a ilelor folosite, atat in documentele Tarii Romanesti cat si ale Moldovei, la sfarsitul lui al XlV-lea si in intaia jumatate a celui urmator, si apropieri de acele asemanatoare i le aflam in textele contimporane din Serbia, Lituania si Rusia, au dus la concluzia ntei „beneficiului" in inteles specific medieval, in toate aceste tari din Rasaritul si
Sud-Estul Europei1. Sub diferite denumiri din actele slavone — pronoia, stignul ses sluzbu, vysluzenie, vysluga, sluznja — este vorba de o proprietate funciara conventionala, legata de indeplinirea anumitor obligatiuni, in general de ordin militar. Si aci apare de altfel o deosebire intre micile loturi, harazite unor ostasi la granita, care corespund pamanturilor „stratiotice" din organizarea mai veche a Imperiului Bizantin, si domeniile mai intinse, prevazute cu felurite inzestrari si monopoluri — acel al morii de pilda2 — de un aspect mai caracteristic feudal, si feudal apusean. in Moldova, unde termenul vysluzenie arata influenta nemijlocita a celui lituanian de vysluga, „se pot desprinde urmatoarele caractere ale proprietatii de danie: prestarea serviciului personal, dreptul de mostenire, acordarea privilegiului imunitatilor"3. Considerand fenomenul in intreaga sa raspandire, D-na Costachel ajunge la concluzia unui fond comun de nevoi economice si sociale asemanatoare, in toata aceasta regiune geografica si desigur, la o influenta a regimului de proprietate pe care il regasim si in Imperiul Bizantin, de unde s-a intins pronoia in tarile slave de Miazazi. Dar totdeodata „nu se poate nega patrunderea unor idei din Apus, datorita legaturilor cu popoarele vecine, care se aflau sub inraurirea formelor de viata apusene. De asemenea nu se poate nesocoti o interpenetratie a formelor sociale la popoarele cari au conlocuit in decursul secolelor. Formele bizantine au patruns in Balcani si prin mijlocirea sarbo-bulgara s-au intins in Tara Romaneasca; Moldova cu un fond comun de idei bizantine intra intr-un alt bloc de conceptii, apropiindu-se de Lituania, Ungaria si Polonia"4. in aceasta perspectiva noua se lamuresc multe alte imprejurari: chestiunea credintei si a „hicleniei" care este sanctiunea vasalului necredincios; formula atat de discutata din vechile noastre hrisoave: „preadalica sa nu fie", ce apare ca o aplicare fireasca a renuntarii la dreptul de „retract seniorial" in favoarea mostenitorilor beneficiarului feudei, dupa cum „darea calului" catre Domn nu e altceva decat o recunoastere a dominiului sau eminent, in cazul unui transfer al unei asemenea proprietati5. Formarea insasi a beneficiului in Moldova s-a putut preciza cronologic, ea fiind in plina desfasurare sub primii voievozi si atingandu-si deplina dezvoltare in timpul lungii stapaniri a lui Alexandru cel Bun. Sub urmasii acestuia si sub Stefan cel Mare, proprietatile de danie conventionala apar in posesiunea unor generatii, ce le stapanesc de fapt prin mostenire6. Nu e locul de a intra acum in mai multe amanunte, pe cari le expune lucrarea aceleiasi autoare, despre sistemul de imunitati ecleziastice si laice, in tarile noastre7. Unele concluzii se despund insa chiar in stadiul actual al cercetarii:
ioiuuuca ue a mentine pciuru umpunie mai vccni, aurmarea iniransigenia a irmitatii" in principatele romane; necesitatea de a admite o patrundere a conceptiei e, in forme deosebite si cu un grad variabil de intensitate, in regimul social al acestor evoia de a privi stratificarea sociala pe care ne-o arata izvoarele vremii, in lumina r constatari.
2eea ce trebuie insa subliniat aci, pentru o mai buna intelegere a chestiunii care ne ipa in principal, este ca notiunile de „feudal" si „feudalitate" au la noi in aceasta da, un inteles totdeodata mai larg si mai adanc, decat ni-1 infatiseaza regimul iial din Rasaritul bizantin, sau formele de stapanire neajunse la deplina lor evolutie, m le intalnim in Rusia la sfarsitul Evului Mediu1. imprejurarile pe cari le-am amintit ISC intregite cu alte date, cari contribuie sa precizeze patrunderea acestor influente ginea insasi a vietii, ce rezulta in urma atingerilor stabilite de ele. Nu trebuie sa m din vedere revelatia unei societati, traind viata internationala a feudalitatii ie, pe care ne-a adus-o descoperirea mormintelor domnesti din a doua jumatate a lui al XlV-lea, de la Curtea de Arges2. Nu putem nesocoti obiceiuri, nu numai e dar cavaleresti, ca acele ale „turnirelor" la cari au luat parte nobili romani3, sau izonului, nu numai in ce priveste stemele traditionale ale celor doua tari, podoaba mier" in terminologia heraldica a vremii4, dar chiar ca emblema personala a xlului5, fie ea doar o imitare sau o adaptare a armelor suzerane ale Ungariei6. Dar aceasta din urma lature aduce in discutie un element ce iarasi nu poate fi lasat la i, cand e vorba de a defini originele unei institutii si sensul dezvoltarii ei. in tarile ;, ca pretutindeni de altfel unde state mici se gasesc alaturate unor puternice stapaniri perii, in intelesul vechiu si mai nou al cuvantului, se adauga la evolutia fireasca ce o lina imprejurarile interne, economice, sociale sau politice, nevoia de a se adapta unui l curent, care domina la un moment dat organizarea vietii de stat in cuprinsul unei luteri, sau in sfere mai largi ale politicii internationale. Unele aspecte exterioare esc, in acest caz, transformari mai profunde si triumful unor conceptii, cari aduc cu atmosfera lor caracteristica. Caftanul si islicul au insemnat din punct de vedere entar, apogeul influentei turcesti si a anexelor ei grecesti si levantine; „bonjurismul" ele zise „nemtesti", contactul cu civilizatia occidentala, in era parlamentarismului si ocratiei. Nu se poate tagadui, intr-o epoca si in cealalta, inraurirea institutiilor si I de adaptare al organizarii romanesti la modelul ce isi impunea precumpanirea. astfel oglindiri succesive ale absolutismului fiscal de la Constantinopol, ale tutionalismului democratic de tip occidental, sau, mai aproape de noi, ale irismului contimporan, in asezamintele ce le arata influenta in Romania. De ce sa nu vai.iw mui ucpariaui a aiiuuuiui si a iiciaiuicci uicuicvaic, caii si-au impus pecetea clasei privilegiate in manifestarile vietii ei zilnice, si unei potriviri a institutiilor la conceptia feudala din care izvorau? Aceasta cu atat mai mult, cu cat unele aspecte ale feudalitatii de origine apuseana se suprapuneau intocmai unor alcatuiri mai vechi, bastinase, asa cum feuda cuceritorului latin din Morea isi insusea obiceiurile „pronoiei" bizantine, sau chiar in Siria si in Tara Sfanta, cruciatii nu gaseau sistemul lor de exploatare si carmuire prea deosebit de imprejurarile locale1. Numai inlaturand orice prejudecati si tinand seama de noua interpretare ce se poate da textelor cunoscute, privite dintr-un alt punct de vedere, se poate ajunge la o evaluare mai exacta a termenilor, cari definesc in trecutul nostru clase si categorii sociale.
3. CLASELE SOCIALE IN EVUL MEDIU ROMANESC
Ele ne apar intr-adevar bine deosebite in cele mai vechi documente ce le amintesc. Nu ne referim aci la cele anterioare intemeierii statelor, din cari rezulta doar existenta unei categorii privilegiate: majores terrae in opunere cu rustici, in diploma regelui Bela dl IV-lea pentru Ioaniti din 1247, sau potentes illarum partium intr-un document pontifical din 1352, privitor la posesiunile episcopiei de Milcov2; asemenea indicatii sunt prea sumare.
Dar intr-o epoca mai tarzie, cand „tara e asezata" si organizarea ei politica si administrativa mai evoluata si mai complexa, informatia devine la randul ei mai variata si mai lamuritoare. in Tara Romaneasca, un hrisov fara data al lui Mircea cel Batran pentru manastirea Cozia — probabil intre 1408 si 1418 — opreste sub mare urgie orice revendicare de danie din partea oricui „fie boier, fie sluga domniei mele, fie cneaz, fie alt om numit sarac"3. Avem aci patru categorii, cari s-ar putea echivala in termeni moderni, cu marii proprietari, sfetnici domnesti; dregatori de categorie inferioara sau mai degraba oameni investiti cu o proprietate „dobandita cu slujba"; cnejii, sau micii proprietari liberi; si in sfarsit „saracii" sau oamenii in dependinta, probabil aceiasi cari se vor numi mai tarziu vecini in actele slavone ale Munteniei, si rumani in acele romanesti.
in a doua jumatate a secolului, aceeasi ordine se repeta, suprimandu-se insa „slugile" ale caror beneficii se vor fi confundat acum cu celelalte proprietati mostenite sau ocine, fie ale boierilor sau ale cnejilor. Astfel Radu cel Frumos, la 1470, intr-o porunca pentru calugarii de la Tismana, oranduieste „ca nimeni sa nu cuteze sa-i prigoneasca la acei munti, nici boier, nici cneaz, nici siromah"4. in manifestul sau de la 1481 catre judetele de margine ale Tarii Romanesti, pentru sustinerea unui pretendent la domnie, Stefan cel Mare scrie „tuturor boierilor, si mari si mici, si tuturor judecilor si lUturor judecatorilor si tuturor siromahilor" din tinuturile Ramnicului, Buzaului si Brailei5.1 se raspunde din partea
;scu, sunt aci slujbasii domnesti, iar cnezii oameni liberi, adica proprietarii in genere, ii, cari corespund saracilor din scrisoarea lui Stefan, sunt, cum a aratat Ioan Bogdan, anii adica taranii ne-liberi"2. Sunt desigur argumente in favoarea echivalarii ;nilor: saraci-siromahi (muncitori cu palmele) — vlahi, drept ultima categorie la3, denumita uneori si poslusnici sau misei (in Moldova), desi unii socotesc ca iii" ar reprezinta aci pe cultivatorii liberi4. Faptul ca un manifest domnesc ii cuprinde umerarea categoriilor sociale, n-ar trebui interpretat insa neaparat in sensul libertatii )amenii in dependenta nu erau scutiti de serviciul de razboi, de „oaste" la acea vreme, cum rezulta din exceptiile ce le comporta hrisoavele de scutire5. Ca atari, puteau fi derati printre acei carora li se putea aduce la cunostinta o schimbare de domnie, iie sa ne amintim mereu ca in aceste vremuri, cu o economie putin dezvoltata si ii putine pentru intretinerea aparatului de stat, indatoririle de dijma si de claca ce le 1 erau reduse si relativ usoare. Era inca pamant disponibil, mai mult decat brate de
Aceasta imprejurare se face cu deosebire simtita in Moldova, a carei parte de Rasarit, i larga masura „pustie", este pana la sfarsitul veacului al XV-lea un teren indicat u colonizari si intemeieri de sate. Aci aflam o mai accentuata diferentiere a oriilor privilegiate, deoarece in structura de tip feudal a acestei tari ele isi precizeaza reme rosturile militare si chiar politice. Apare astfel pe langa „boierii mari si mici", neroasa categorie ostaseasca de „viteji" sau „curteni", investiti pentru slujba cu ntul necesar intretinerii lor, si al caror efectiv alcatuieste, in razboaiele voievodului, piupnciau uucic. <^ci inuii ia ooaisia anuua a cuvaiiiuiui,s-ai in latinul judex, dar care si atunci se intregea cu un inteles administrativ. Oamenii in dependenta, susedi in terminologia slavona, isi vor gasi echivalentul romanesc in Moldova, in denumirea „vecin/"2. Dar nici cuvantul „sarac" nu lipseste: il gasim intr-un document mai recent ca data, dar de un netagaduit interes si de o preciziune care se intalneste rar in vechile noastre izvoare: „catastihul de cisle" sau lista capetelor de bir intocmita de Petru Schiopul, la plecarea sa din Moldova in 15913. impartita pe tinuturi, insemnarea scrisa de domnitorul insusi, cu greselile lui caracteristice de scriere si de pronuntare, cuprinde o statistica a diferitelor categorii de birnici, din care, cu o vadita aproximatie, s-ar putea trage si concluzii demografice, in genul acelora cari au oferit o baza cercetarilor istoricilor francezi sau englezi, pentru o epoca mai veche. Desi la aceasta data, procesul de transformare initiat de fiscalitatea excesiva a Portii este in plina desfasurare, regasim totusi in enumerarea categoriilor oglindirea unei structuri sociale mai vechi, surprinzand chiar momentul in care e supusa prefacerii.
in enumerarea ce se face pentru fiecare din cele 22 de tinuturi de atunci ale Moldovei, se au in vedere, in „ortografia" lui Petru Schiopul, „tirani de la tinuturi, si curtiani, si vataji si neamisi si popi". in realitate diferentierea e mai accentuata: la Soroca, Hotin, Vaslui, Covurlui, Barlad, Dorohoi, Tigheciu, Suceava, Lapusna, Cernauti, Roman si Bacau se amintesc deosebit „saracii", mai putini la numar decat „taranii" sau „oamenii". La Falciu, Tecuci, Tutova, „oamenii saraci" se socotesc la un loc, dupa cum la Carligatura se inscriu „oameni de toti". Socoteala finala, cu data de 20 februarie 1591, aduna 36 543 „oameni", confundand in mod vadit ambele categorii; este evident ca suntem aci in etapa unui proces de contopire, care tinde sa asimileze „saracii", oameni in dependinta dupa obiceiul vechiu, cu o patura taraneasca mai numeroasa, ce fusese pana atunci deosebita de ei. La tinutul Harlaului sunt inscrisi 240 de „saraci fara ocoale", pe cand „ocoiul Botosani" e amintit deosebit. Se cunoaste situatia „ocoalelor" atarnand de orase si targuri, despartite de restul tinutului4. Mentiunea „istov" ce insoteste categoria taranilor si o inlocuieste chiar in unele cazuri, arata probabil situatia lor fiscala, in sensul exigibilitatii birului; asa cel putin e folosit cuvantul de cronicari: „multa stransoare facea pentru ramasita banilor birului sa istoveasca boierii, scrie Neculce despre Duca Voda, cam un secol si jumatate mai tarziu, si nu-puteau istovi ca banii nu erau nicaieri"5. Nu stim ce inseamna termenul „predupanse", pe care il intalnim in catalogul din 1591 la Barlad si Covurlui; in felul stricat de a vorbi si a scrie a voievodului mazilit, cine stie ce deformare acopere. Situatia „popilor" e limpede. Despre „vatasi",Nicolae Iorga care a publicat acest aic» u>. uuuai, uu& i*u uivt/uuo ui nu pui ii ;>icg<uii JUUCICIOI , „cari erau numai L<\ , lai degraba „vatamanii, capeteniile administrative si militare ale satelor"1. in ce este insa cele doua categorii superioare „curteni" si „nemisi", cari totalizeaza respectiv ,8 si 3 020 de cisle2, parerile se deosebesc. Iorga socotea pe nemesi drept „neamuri", ¦ri de la tara, fara functii, categorie care va fi numita mai tarziu mazilii sau razasii, ind probabil un bir direct mai mic, dar indatoriti a sluji pe Domn ca ostasi; erau 3 000 ; vremea lui Brzeski. Cat priveste pe curteni, el ii credea „boieri de la Curte, slujbasii, ;nii, nu in sensul cel mai inalt al cuvantului, caci n-ar fi fost atatia, ci in sens general"3, cum ii pomeneste Cronica moldo-polona. Filitti e insa dimpotriva de parere ca nesi" are inteles contrar, de boieri-dregatori fie in functie, fie mazili, iar curtenii sunt irietari fara dregatorie, dar cu indatorire ostaseasca. „Cred, adauga el, ca intelesul exact cel ce am admis, atat pentru ca se arata 5 000 curteni fata de numai 3 000 nemesi, cat n cauza definitiei ce Cantemir da curtenilor"4. O descriere italieneasca a Moldovei icelasi timp, deosebeste pe „nobili" adica dregatori si pe „feudatari" adica proprietari; inii si altii vin la oaste calari"5. Este foarte interesanta aceasta din urma distinctiune; alitate si unii si altii sunt proprietari, dar cu regimuri deosebite de proprietate, cei din ua categorie fiind conditionati de indatoririle lor de „slujba", ceea ce lamureste imirea lor de „feudatari", prin ea insasi caracteristica6.
in Muntenia, transformarea a fost grabita de „legatura lui Mihai Viteazul", uctiunilc de la 1600, catre solii trimisi la imparat, rezerva dreptul domnului de a milui ricine „au neames, au boiar, au sarac"7. Primele doua categorii corespund „nemesilor" urtenilor" moldoveni, ultima confunda intr-o singura denumire populatia taraneasca.
in lista lui Petru Schiopul de la sfarsitul veacului al XVI-lea, se poate vedea deci in L evolutie fenomenul de cristalizare, pe care il determina si in ordinea sociala conditiile ice, create de hegemonia turceasca, in urma prabusirii Ungariei si a intinderii inirii otomane pe toate tarmurile Marii Negre. Principatele romane, invaluite din toate le, sunt supuse unei stoarceri fiscale crescande care, in virtutea principiului de laritate si raspundere colectiva, atunci in vigoare pentru plata birului, a provocat o ipare de categorii sociale si o noua definire a diviziunii si a rosturilor lor. Din ogul amintit se poate vedea ca nimeni nu e scutit de dari; ele sunt insa diferite, dupa ea" fiecaruia pe treapta respectiva pe care se gaseste asezat. Daca in deosebirile de din vremurile mai vechi, precumpaneau rosturi militare si feudale, acum noile
imprejurari decurg din motivul tiscal, care stapaneste aproape exclusiv toata administr- a tarii si intreaga viata de stat.
4. CLASELE SOCIALE IN VEACUL AL XVII-LEA
in doua directii mai ales, se pot urmari modificarea raporturilor sociale si regruparea categoriilor ce decurge din ea. E cunoscut, din lucrarile cari l-au descris in amanuntime, cu numeroase dovezi extrase dintr-un bogat material documentar, procesul de trecere la „rumanie" sau „vecinie" a unui mare numar de proprietari liberi, din neputinta de-a plati birul din ce in ce mai greu, din dorinta de-a afla ocrotirea unui „patron" mai puternic care raspundea de indatoririle Fiscale. Trebuie insa accentuat ca aceasta tendinta este generala si nu caracterizeaza numai domniile, inchinate suprematiei turcesti si cumparand prin sporirea haraciului, hatarul ei, ci si acele ce au insemnat o impotrivire sau o incercare de-a mentine o relativa independenta. Vanzarile sau trecerile in„rumanie" au fost foarte dese in Tara Romaneasca, sub Minai Viteazul ca si sub Matei Basarab1; ele vadesc in acest caz, de o parte nevoile financiare ale unui domn aflat mereu in pregatire de razboi, cu marea cheltuiala ce o cerea alcatuirea si mentinerea unor armate de lefegii; de alta, dorintele boierimii care sprijinea politica domnului, de a-si consolida puterea si influenta, nu numai prin slujbe si dregatorii trecatoare, dar si prin intinderea proprietatii ei teritoriale. „Asezamantul" sau „legatura" lui Mihai Voda, sau acel al lui Miron Barnovschi din Moldova de la 1628, despre care va trebui sa ne ocupam mai mult, dar din alt punct de vedere, trebuiesc intelese ca masuri de stabilizare fiscala, statornicind pe oamenii in dependenta fugiti in fata unei navaliri, sau a trecerii unor mari armate turcesti, Ia locul unde ajunsese fiecare, cu „cisla" sau partea sa de bir respectiva; se oprea sirul nesfarsit de procese si revendicari, ce trebuia in mod fatal sa rezulte din dreptul de urmarire, ce-1 aveau stapanii de mosii, de pe pamantul carora disparusera fugarii. Ca si masurile asemanatoare ale tarilor rusi contimporani, aceste dispozitiuni nu intemeiaza un regim nou si nu determina un proces de transformare sociala: ele trag doar consecintele inevitabile ale unei situatii anterioare si ii legalizeaza rezultatele2. Daca am amintit aci o chestiune ce apare deplin lamurita — cu toate divergentele cari s-au mai ivit in interpretarea unora3, este mai ales pentru motivul ca se leaga inca de ea o controversa insemnata in materie de istorie sociala. Este vorba sa se stabileasca daca inainte de aceste asezaminte sau masuri legislative, cu data certa, a existat in afara de micii proprietari, „rumaniti" sau nu, si o categorie de cultivatori liberi, fara pamant propriu, indatoriti numai la obligatiuni de dijma pe pamantul pe care se aflau stabiliti, sau daca, printr-o paradoxala inlantuire de cauza si de efect, acestia din urma n-au aparut decat in veacul al XVII-lea si al XVIII-lea, deci in urma „legaturilor" mai sus-mentionate; ambele pareri isi au sustinatorii. Examinand ipoteza existentei unei asemenea clase de cultivatori liberi fara mosie, in vremurile mai , UI. V-. \I. vjiuicaeu cuil^lcud K^tx „ucuuic aa uuati voiii va uuvuijiciucie L<ut »-au iiuua rijinul acestei conceptii nu sunt concludente; din nici unul nu rezulta limpede ;nta unei categorii de cultivatori liberi in Principate in veacurile XIV—XVI. O solutie itiva nu se va putea da decat dupa ce se va cerceta, macar in parte, materialul tnentar inedit care ne-a fost restituit in ultimul timp de rusi"1. E poate si aci o chestiune de proportie, dupa cum a fost, veacuri mai de vreme, intre proprietate rurala si oamenii in dependenta de pe marile domenii, in Imperiul itin. in orice caz, catastiful moldovenesc de la 1591 desparte inca pe „saraci" de ii", pe cari ii arata in numar mult mai mare2, desi tendinta de-a confunda aceste doua orii nu ingaduie o statistica mai precisa. Erau toti acesti „tarani" cari nu erau neaparat ci", si proprietari, sau mai erau printre ei si cnltivatorii liberi, presupusi de alti tatori? Problema ramane deschisa3.
Ceea ce ne intereseaza aci mai de-aproape nu sunt insa clasele sociale populare, ci oriile privilegiate, in masura de a constitui Stari politice. Catalogul lui Petru Schiopul ; izvoare contimporane, mentin pentru Moldova diviziunea in „nemesi" sau boieri, si ini", zisi altadata viteji. Este o impartire in doua trepte a nobilimii, care corespunde mai putin acelei din Ungaria (magnatii si nobilimea din comitate) decat acelei din iia, unde se afirma din veacul al XV-lea, dar mai ales in cel urmator, constituirea in iri deosebite a magnatilor si a „sleahtei". Se pot cauta paralelisme si in Bohemia, in ;birea, dupa modelul german, dintre seniori si cavaleri4. Ridicarea in randurile oriei a doua a oamenilor din clase inferioare „cari faceau vitejii la osti", adeverita itefan cel Mare5, da un temei puternic acestei comparatii. Este structura pe care ea suprematiei turcesti a mostenit-o, din epoca ce o putem denumi feudala. Si in Tara Romaneasca se poate constata diviziunea nobilimii in doua trepte icte. „Curtenilor" din Moldova le corespund aci „rosii" cari indeplinesc aceleasi moderna, in istona tarilor noastre, si-a exercitat insa inraurirea apasatoare asupra acestei alcatuiri traditionale de categorii sociale. Documente din veacul al XVII-lea arata pe „boiarii rosii de judet" chemati sa hotarasca despre acei cari au fugit parasindu-si „mosiile si birul"1. in Moldova, soarta curtenilor nu pare a fi fost mai favorabila. La domnia lui Barnovschi Voda (1626—1629), Miron Costin inseamna in cronica sa ca „facuse mare volnicie intai curtii, sa dea la bir numai o data pe an; si oarecine din curteni, de nevoie, are hi rasarit den ocinele sale la sat boeresc la sat domnesc, pre toti i-au adus la breslele sale si la locurile sale"2. Era deci si in Moldova acelasi fenomen de fuga in fata unei constrangeri fiscale prea mari. Se stie de altfel, inca din experienta departata a ultimelor veacuri ale Imperiului Roman, ca apasarea fiscului distruge in special paturile mijlocii, ai caror membri sau trec intr-o categorie superioara, prin slujba si imbogatire, sau se confunda in randurile claselor de jos, nemaiavand putinta de a-si sustine nivelul de viata si de a implini indatoriri prea grele. Acelasi proces se dezvolta in veacurile XVI—XVIII in principatele romane. Urmarile le resimt comunitatile traditionale de familii ale proprietatii satesti, tragandu-se din „mosi" si „batrani" comuni. Asupra lor, dezechilibrul economic, determinat de presiunea fiscului si de nevoia de numerar pentru plata haraciului, sau a diferitelor „mancaturi de preste an", are efecte de-a dreptul dizolvante, „in aceasta valtoare incep sa se formeze latifundiile. Este destul ca prin mostenire, cumparare sau danie, in vremea din imprejurarile aratate, un boier puternic sa devie mosnean intr-un hotar, pentru ca apoi, treptat, sa cumpere, cu si fara silnicie, partile codevalmasilor cazuti in nevoie; cand a format astfel un singur trup important de mosie, il hotarniceste si cere intarire domneasca pentru aceasta stapanire diviza. Formarea, in aceste conditii, a proprietatii mari, divize, este caracteristica sec. XVII"3.
Si lui Filitti i se impune, ca incheiere la aceste constatari, aceeasi apropiere de imprejurarile cunoscute de la sfarsitul Imperiului Roman. Dar, spre deosebire de unele pareri curente in generatia sa, el vede cu dreptate ca nu e un antagonism intre categorii de origine deosebita (afara, bineinteles, de grecii imigrati): boierii dregatori de o parte, si micii proprietari de alta. E un proces de diferentiere in sanul aceleiasi clase,in care unii se ridica si altii cad. „in sanul aceleiasi clase de boieri-proprietari, se urmeaza mai ales din sec. XVI un dureros si continuu proces de saracire si deposedare a unora, de inavutire si ridicare a altora. Mai mult, din randurile proprietarilor codevalmasi pe un hotar, rude de sange, urmasi ai aceluiasi autor comun, se ridica unii si cad altii, o selectie naturala nemiloasa"4.
O consecinta insemnata o constituie devalorizarea ce atinge anumiti termeni, cari aveau altadata alt inteles. Cei inavutiti si desfacuti prin hotarnicie se impodobesc cu titlul de boier, ce se leaga si mai mult de dregatoria care le-a conferit puterea si avutia; ceilalti, ramasi in situatia lor primitiva, chiar cand isi pastreaza partea de proprietate, isi pierd rangul. Pentru Cantemir, scriind la inceputul secolului al XVIII-lea, curtenii si calarasii v,.w.., injuvuiiut »iuv£uiii pnvuvgiaiE, a.->i.;«£i tiuuia se iiiiiiiu uneie prerogative ale mlui nobiliar. Razesii insa, micii proprietari cari „locuiesc impreuna intr-un sat si isi jesc pamanturile, fie singuri, fie prin slugi tocmite", desi ii mai aminteste in acelasi u cei dintai, sunt insa pentru el mai degraba tarani liberi, decat boieri1. La fel in enia, vechile denumiri megias si mosnean isi pierd calitatea nobiliara, ce se lega la ut de bucata lor de mosie, pentru a se mentine doar cu intelesul ce distinge pe omul de ruman2. Un raport din timpul domniei lui Serban Cantacuzino (1678—1688) zeaza foarte limpede aceasta situatie; el insira astfel diferitele „ordini sau Stari e" (Ordines sive Status diversi nobiles): boierii mari (NobilesBaroni) sau magnatii; ii nobili; rosii din tara „cari mai inainte au fost nobili foarte avuti, iar acum sunt cei araci"; vorniceii, peste cari e vornicul mare; vistierniceii, peste cari e marele vistier; ¦niceii, peste cari e marele paharnic; postelniceii, peste cari e marele postelnic; isii (id est equites) „mai inainte erau multi, acum mai putini, dar vor fi intre sase si mii"; darabanti, „o mie de cruci3, inainte erau doua mii"; „megiasii, adica taranii , cari au proprietatile lor mai mari sau mai mici; rumanii, adica taranii vanduti, pe omnii nobili ii poseda prin drept de mostenire si vand si cumpara partea barbateasca, im le place", la sfarsit, tiganii robi4.
Se poate vedea, din acest document, ca un alt rezultat al presiunii fiscale a fost tuirea unor bresle a slujitorilor mai marunti, deosebiti dupa denumiri, cari au avut la ut mai mult rosturi militare, dar ajung acum sa reprezinte aceleasi raspunderi :ive pentru dari. Nu sunt numai subordonatii marilor dregatori,.cum erau inainte )rii in Tara Romaneasca si vorniceii in Moldova, ci dupa pilda mai veche a ;tilor satesti, cari aveau acest caracter corporativ5, se desprind ramuri deosebite de ri, enumerate in documentele timpului. „De la tot omul sa aiba a-si luare calugarii , venitul sfintei manastiri, inseamna la 9 iunie 1668 un hrisov al lui Radu Voda Leon fa boiari si de la slujitori, veri fie ros, au calaras, au dorobant, au macar ce fel de <rarff'6.
Sub numele de „rosi" ajunsesera la urma sa se confunde paharniceii, postelniceii, eii, logofeteii, armaseii, comiseii; un bir de rosii alesi sau rusalaii privea in mod l7. Se pomeneste si de „dajdea calaraseasca".
'reotii, cari apar in 1591 prevazuti cu o cisla deosebita, au fost inzestrati cu trecerea : de diferite scutiri. in Tara Romaneasca, Stefan Cantacuzino i-a scutit cu totul de
Descriptio Moldaviae, p. 114. Filitti considera pe calarasi coloni cu indatoriri militare, spre deosebire "iraea mare si mica, proprietara (op. cit., V, p. 351). Dariinsusi faptul ca Radu Greceanu ii defineste fara leafa, ci numai pe scuteala, sate intregi" ii aseaza pe ultima treapta a privilegiatilor. Chestiunea e iect de discutie cum era de altfel si in 1916, cand o aminteam in intaiul meu studiu: O oaste :neasca acum trei veacuri, Rev. Istorica, II, p. 73 si urm. aanie domnesti la i /14, privilegiu revocat pe urma de domnii perioadei iananote. in Moldova, Dimitrie Cantemir a harazit o scutire generala la 1710, dar numai ramului bisericesc din Iasi. Constantin Mavrocordat, spre marea spaima a preotilor mai batrani, va scuti de dajde numai pe slujitorii bisericii cu invatatura1.
Toate aceste indatoriri, adesea impovaratoare, constituiau totusi privilegii fata de platnicii birului comun din cislele taranesti. Ele mai alcatuiesc baza unor corpuri constituite, cari nu mai lupta in randurile armatei, dupa desfiintarea de fapt a acesteia, dar continua a grupa solidaritati si interese de clasa, si sunt deci susceptibile sa-si spuna la un moment dat cuvantul in treburile obstesti. in Moldova, aceasta particularitate s-a manifestat mai accentuat si mai tarziu decat in principatul vecin.
5. RESTRANGEREA STARII PRIVILEGIATE
Evolutia generala tinde insa spre realizarea unei indoite transformari, care isi imprima pecetea structurii sociale a epocii, ce s-ar putea defini post-feudale. Este interesant de observat ca sunt si aci aceiasi factori de prefacere cari au lucrat in acelasi sens, desi cu rezultate deosebite, in tarile Europei Apusene: puterea numerarului, a economiei monetare intarite de dezvoltarea negotului capitalist, si acea a aparatului de stat centralizat in slujba monarhiei. in tarile noastre, insa, izolate de marile curente comerciale prin monopolul economic al Constantinopolului, si supuse amestecului continuu al Portii in treburile lor launtrice, amandoi acesti factori intaresc structura sociala a marii boierimi, accentuand importanta functiunilor si precumpanirea lor asupra proprietatii, adancind in acelasi timp deosebirea ce o desparte de celelalte categorii privilegiate. Noua ierarhie a valorilor se poate vedea din maximele, pe cari Miron Costin le atribuie Domnitorului pe care il considera printre cei mai intelepti, si cu o conceptie inalta despre chemarea sa: „imparatie, nu domnie samanatoare". E Radu Mihnea, care in patru domnii ce se impart in mod aproape egal intre Muntenia si Moldova, totalizeaza intre 1611 si 1626 cincisprezece ani aproape neintrerupti de experienta politica si administrativa, cel dintai dintre voievozii cari isi muta alternativ scaunul de la Bucuresti la Iasi, ajungand la sfarsit sa carmuiasca ambele tari, prin fiul sau Alexandru Coconul, care il inlocuieste in fruntea principatului vecin, ce i 1-a cedat. Amandoua trasaturile caracteristice epocii moderne, pe cari le-am amintit mai sus, se regasesc in personalitatea acestui personagiu domnesc, care ar merita un studiu mai amanuntit si mai dezvoltat. El este totdeodata un capitalist, care depune importante sume de bani la „secca" din Venetia, de pe urma carora se va ivi un lung si complicat proces de datorii si de mostenire, ce de asemenea ar putea constitui subiectul unei cercetari nelipsite de interes2 — dar si un suveran inconjurat de tot fastul unei curti, ce reproduce in mai mic pompa orientala a Seraiului, si ar putea chiar trece drept o anticipare — avant la lettre — a politicii ambitioase a Regelui Soare. Acest voievod, caruia cronicarul ii spune „cel Mare", cunostea ordinea categoriilor sociale: „cu boierimii ca cu un boierin, cu slujitorul ca cu un slujitor, cu taranul ca cu un taran vorovia". nevonc ue oaru si ueseie imprumuturi aie aomniei1 iaceau sa Incline cumpana tot mai t spre detinatorii numerarului: „De mare folos si cinste este Domniei si tarii boiarinul lept si avut, ca daca are Domnul cinci-sase boieri avuti, nice de o nevoie a tarii nu se ;". Si impartirea dreptatii era calauzita de aceleasi nevoi: Avea acest cuvant Domnul: carele cand judeca pre un boier cu un curtean, ochii Domnului sa hie spre boier, iara tul pre calea sa sa mearga. Si asa, cand se pareste un curtean cu un taran, mai de cinste ie curteanul, si la cuvant si la cautatura Domnului; iara neabatandu-se giudetul din a sa cea direapta"2. E semnificativa ordinea tripartita: boierii, acum bine definiti prin )e si avere; privilegiatii mai marunti, curteni sau slujitori; taranii, cari cuprind intr-o ura rubrica pe toti muncitorii pamantului, liberi sau aflati in legaturi de dependenta onala. E nu mai putin caracteristica precumpanirea ce se recunoaste ordinului resc, ca o consecinta a superioritatii sale economice si a serviciilor pe cari le poate :e statului, prin resursele financiare de cari dispune, alimentate mereu de capitalul pe il aduc cu ei slujbasii de obarsie straina, veniti de la Constantinopol.
Trebuiesc de asemenea mentionate si alte trasaturi, cari precizeaza conceptia lui i Mihnea in materie de guvernamant si de ordine sociala; se arata cum, la rugamintea Dpolitului si a boierilor, a ridicat la vataf de aprozi, o fosta sluga a sa, desi stia „hirea lui ca nu-i de boierie". Evenimentele ii dau dreptate, deoarece la o saptamana, Divanul jmeneste cu jalba unor femei, carora noul vataf le facuse sila si le batuse. „Au cautat il Voda la boieri si le-au zis: Au nu v-am spus ca acest om de boierie nu este? Iara : dansul au zis: eu, mare, inca de boierie n-am apucat a-ti zice. Si au zis armasului: garbaciul» si au pus de i-au dat trei sute de toiege". Tine cronicarul sa ne lamureasca re „Vatajia de divan care era de cinste in zilele Radului Voda; si aprozii de divan, cat de cinste nice la o domnie n-au fost. Cu ursinice multi, si cu cabanita de jder, si cu i imbracati; si ori la ce boierin mergea cu cartea domneasca, in picioare sta boierinul . ce cetea cartea". Totusi, la aceasta a doua domnie din Moldova, se ivisera mari tati, „cat se pustiise curtea si tara. Ce pricina are hi fost, nu stiu, fara de tot sburdata laba curtii. Nime din boieri pana in cei al treilea, cu haine cevasi proaste sa nu hie, ca le scarba. Postelniceii, copiii din case cu mari podoabe si cu fotaze la cai. Marei speiuni acestui Domn, incheie Miron Costin, mare intunecare, ca Domnul este sa se te cum biruieste venitul tarii"3. Se poate totusi pune intrebarea, dat fiind ca Radu i, prin multele sale legaturi, obtinuse ca birul Portii sa nu mai fie „legat" la Tighina statea Alba, cum se facuse obiceiul, sau cerut de ieniceri cari „pana cu hangierile u la boieri", ci platit de-a dreptul la Constantinopol, cum se facuse odinioara — daca rdata podoaba" a curtii de la Iasi sau Harlau nuiera si ea o lature a unei politici de fast alucire, menite sa indemne la cheltuieli boierimea si s-o adune, ca intr-un mic ailles, sub privegherea autoritara a Domniei. Dar moartea timpurie a lui Radu Mihnea ingaduit acestei politici sa se dezvolte.
Drumul este acum pregatit pentru reformele lui Constantin Mavrocordat, cari vor trage, peste un secol, la 1739—40, consecinta evolutiei sociale pe care am descris-o in liniile ei esentiale, si vor statornici cadrul in care se incheaga structura sociala a vechiului regim din principate, in stadiul sau final. Ele pun definitiv accentul pe demnitati si functiuni, ca criteriu de deosebire a tagmei boieresti1. Descendentii marilor boieri zisi „veliti", de la ban si vornic la clucerul de arie, se vor numi neamuri; urmasii celorlalti vor fi mazilii. Cei dintai vor avea scutire deplina de dari, dupa chipul aristocratiei unguresti sau polone; cei din clasa a doua vor fi scutiti doar de vinariciu si de dijmarit. Comisiuni formate din mari boieri au hotarat cine sa fie inscris in una sau alta din aceste categorii, dincolo de care nu se mai admitea privilegiul scutirii. Aceleasi principii au calauzit administratia in Oltenia, intre anii 1718 si 1739, si in Bucovina dupa 1775, desi sunt cazuri in cari divanul de la Iasi, consultat, recunoaste ca pentru unele familii ele nu se potrivesc obiceiului. in Tara Romaneasca „la inceputul secolului al XlX-lea, se aflau inscrisi in catastifele visteriei 765 de neamuri si 1 694 mazili, fara cei din Mehedinti"2. Este si aceasta o masura de stabilizare, fiscala si sociala in acelasi timp; ea tinde sa puna capat miscarii de continua interpenetratie intre clasele sociale, ce se desfasurase pana atunci, si care de fapt constituie o nota distinctiva a regimului din tarile noastre, fata de Starile mai bine inchegate din Apus; desi randurile nobilimii s-au innpit si acolo indeajuns, prin venalitatea oficiilor si gratia suveranilor.
Transformarea aceasta a fost adesea descrisa cu destula preciziune, ca sa mai fie nevoie sa staruim prea mult asupra