1. Napoleon - Introducere

La 15 august 1769, la Ajaccio, in insula Corsica, Napoleon s-a nascut ca supus francez. Corsica facuse parte din republica Genovei si fusese cedata Frantei de-abia cu un an in urma. Tatal lui Napoleon s-a opus cu inversunare ocupatiei franceze, dar dupa mult timp a realizat ca nu are decat de castigat daca trece in tabara cealalta. Familia lui Napoleon era mare, fiind alcatuita din cinci fii si trei fiice. Unul dintre avantajele pe care le-a obtinut prin trecerea de partea francezilor a fost eliberarea unui act ce dovedea ca familia apartinea nobilimii, fapt ce I-a permis lui Napoleon sa invete la o academie militara pe cheltuiala guvernului. s5r4rl
La varsta de noua ani, tanarul Napoleon a urmat un curs rapid de franceza, drept pregatire pentru urmatoarea cariera. El nu si-a pierdut insa niciodata accentul italian si nu a invatat sa scrie corect frantuzeste. De aceea, el dicta mereu toate documentele la sase secretari care dadeau textelor forma gramaticala corecta. El s-a apreciat ca a “scris” peste 80.000 de documente in timpul celor 15 ani in care a fost la putere.
Desi originea lui era corsicana, el spunea mereu “Franta inainte de toate si pentru totdeauna”. Este in mod sigur adevarat ca la inceput Napoleon a considerat Revolutia Franceza o ocazie pentru corsicani sa-si recapete independeta.
Napoleon a studiat mai intai o scoala pregatitoare din Franta, apoi a mers la “École Militaire” in Paris pe care a absolvit-o cu rezultate foarte bune, ca locotenent de artilerie, in 1785. In urmatorii patru ani si-a continuat instructajul ca ofiter de artilerie. Napoleon a fost unul dintre tinerii care au avansat rapid, datorita performantelor si a calitatilor. Prin 1793, la varsta de 24 de ani, era deja general de brigada.
Caracterul lui Napoleon a fost complex. Cu prietenii putea sa fie fermecator si amuzant: “ Nimeni nu putea sa fie mai fascinant decat el, cand avea pofta”. Dar furiile sale si supararea sa rece ii ingrozeau pe cei din jur. “Sunt format din doi oameni diferiti” a afirmat el odata.
Este un cliseu istoric faptul ca Napoleon a fost neobisnuit de scund. Inaltimea sa era de cinci picioare si doua degete (circa 1,67 m), iar inaltimea minima pentru inrolare in armata a fost de de cinci picioare. In 1813 a fost redusa la patru picioare si doua degete. Foarte inteligent si plin de viata, el a fost foarte muncitor. Unele zile lucra chiar si 18 ore.
Scrisul sau era indescifrabil, nu putea, zicea el, sa tina pasul cu gandurile. Deoarece ducea o viata tensionata si plina de stres, uneori devenea nelinistit si temator -; in special in multime, cand era chemat in public. In aceste momente era posibil sa sufere de colapsuri nervoase apropiate de epilepsii.
Dupa victoria de la Lodi in 1796 si-a dat seama ca era o fiinta superioara, destinata sa realizeze fapte mari. Nu ii era rusine sa recunoasca ca are o ambitie nemarginita. Dupa ce a vizitat Moscova in 1812 prietenii sai au remarcat o schimbare infricosatoare la Napoleon.
Memoria incepuse sa-l lase, devenise mai autoritar si mai intolerant fata de punctele de vedere ale altora. Incepea sa ia greutate, devenind mai nepasator si incet. “Puterea vine prin teama” spunea el in acea vreme.
In anii 1790, Napoleon era inca suplu si activ, desi nu foarte frumos. Istoricii spuneau ca el avea parul lins si unsuros, era imbracat saracacios si neingrijit si avea o fata palida. Acest lucru ar putea fii o incercare de a ajunge mai aproape de popor, dat fiind faptul ca oamenii Frantei erau saraci si neingrijiti in acea perioada. In martie 1796 s-a casatorit cu frumoasa mondena, ramasa vaduva Josephine de Beauhearnais si a fost numit comandantul Armatei din Italia. Ca rezultat al succeselor sale militare in Italia (1796-1797) si apoi in Egipt (1798-1799), in 1799, el a venit la putere prin lovitura de stat de la 18 Brumar, prin care a devenit Prim Consul si conducatorul necontestat al Frantei.
Ca Prim Consul (1799-1804) si apoi ca imparat, pana in 1814, Napoleon a avut un guvern puternic centralizat si autoritatea sa ca singur conducator al Frantei. Regimul sau era de fapt o dictatura. Napoleon s-a mentinut la putere timp de 14 ani datorita coruptiei pe care a manuit-o perferct. El oferea din belsug terenuri si bani pentru a-si cumpara sprijinul si pentru a bloca orice incercare de libera gandire si de exprimare. Napoleon a folosit propaganda pentru a fii sigur ca nu va intampina nici o opozitie.
El si-a petrecut ultimii ani din viata pe insula Sf. Elena (aflata departe in sudul Atlanticului), unde a murit din cauza cancerului la stomac in anul 1821.
Caracterul sau era unul vicios si parsiv. El a fost egoistul suprem “singurul om pe care-l recunostea era el insusi”, restul fiiintelor erau simple cifre. Probabil ca singura persoana pe care a iubit-o cu adevarat, in afara de el insusi, a fost Josephine.

2. Brumar

In anul 1795, a fost adoptata o noua constitutie, nai moderata. Guvernul era condus de un executiv format din cinci Directori, dar avand puteri limitate, nu aveau control asupra legislatiei, de exemplu, aceasta fiind prerogativa a doua consilii. Primul se numea Consiliul celor Cinci Sute, putea initia legi, dar nu le putea vota. Aceste legi erau trimise apoi Consiliului Batranilor (format din 250 de persoane cu varsta de peste 40 ani) care nu le puteau discuta, ci doar vota. Aceste proceduri, cu scopul de a impiedica instaurarea dictaturii, au adus la o serie de conflicte si impasuri politice. Directorii nu puteau sa insiste incat Consiile sa adopte o anumita lege, nici nu aveau drept de veto pentru orice lege adoptata de acestea. Ei nu puteau dizolva Consiile, iar procedurile care le-ar fi permis o modificare a Constitutiei ar dura noua ani pana ar fi fost puse in vigoare si sa aiba efect legal. Directorii, ale caror puteri era si armata, au inceput sa foloseasca forta pentru a mai imblanzii Consiile.
In 1797, armata a fost folosita intr-o lovitura pentru excluderea recentei alese majoritati regaliste din randul deputatilor, iar in 1798, Directorii au anulat alegerile din acel an, deoarece rezultase o majoritate iacobina. In 1799, Directorii au hotarat sa foloseasca din nou armata si au inceput sa caute un general popular si de succes, care sa poata organiza o armata puternica pentru a forta modificarea Constitutiei si care sa se poata retrage elegant din viata politica. Acest general a fost Napoleon. Rezultatul nu avea sa fie totusi cel asteptat sau cel dorit.
In anul 1799, Napoleon era in campanie in Egipt si a aflat de infrangerile francezilor din Europa dintr-un ziar mai vechi. El a plecat spre Paris, lasand conducerea armatei inlocuitorului sau la comanda, declarand ca “circumstantele in care se gaseste Franta fac imperativa datoria mea de a ma intoarce acolo”.
El a debarcat in sudul Frantei la inceputul lui octombrie si s-a indreptat spre Paris. Pe drum, Napoleon a fost aclamat cu entuziasm de multimile de oameni care se strangeau oriunde se ducea. Populatia civila stia de victoriile sale din Italia si din Egipt si il considera un erou, pe cand armata il considera ca pe conducatorul necesar pentru rasturnarea unui guvern slab.
Odata ajuns la Paris, Napoleon a avut o serie de intalniri secrete cu Sieycs, unul dintre Directori care era nemultumit de constitutia existenta. Avea sa fie convocata o intrunire in dimineata zilei de 9 noiembrie, in care membrii Consiliului Batranilor trebuiau convinsi ca anarhistii si strainii pregateau un complot pentru distrugerea Republicii. Ei trebuiau sa cada de acord cu deplasarea Consiliilor in suburbiile Parisului si cu numirea lui Napoleon la comanda garnizoanei Parisului. El ar fi putut sa “ia toate masurile necesare pentru siguranta reprezentantilor natiunii” care “la adapostul bratelor sale protectoare, ar putea discuta in pace schimbarile pe care interesul public le impune ca necesare”. Consiliul Batranilor l-a rugat sa depuna un juramant de loialitate fata de ei.
A doua zi, pe 10 noiembrie, Consiliile au aflat ca Directoratul nu mai exista. Napoleon, pierzandu-si rabdarea, a intrat in camera in care dezbatea Consiliul Batranilor. Nu prea este sigur ce discurs a purtat Napoleon cand a intrat in camera. Secretarul lui spunea ca a fost o balbaiala completa, nu se intelegea nimic. Dar versiunea oficiala a discursului, prezentata de Napoleon insusi a fost publicata a doua zi.
El a spus Consiliului Batranilor ca nu este un tradator, iar ca majoritatea Directorilor si-au dat demisia ori sunt sub protectia politiei. Napoleon I-a amenintat ca daca oricare dintre ei ar cere punerea lui in afara legii, atunci traznetul razboiului il va lovi.
Lasandu-I pe Batrani sa-si continue dezbaterea, a intrat, insotit de patru grenadieri, in sala Consiliului celor Cinci Sute. Acolo, multimea era majoritara iacobina. Acestia il suspectau pe Napoleon ca ar complota pentru a ajunge conducatorul militar al Frantei. Multimea a navalit pe el, dar cu ajutorul grenadierilor a scapat. Escortat de soldati in curte, acesta l-a intalnit pe Lucian Bonaparte (fratele lui Napoleon Bonaparte), care a fost recent numit presedintele al celor Cinci Sute. Aratandu-I ranile de pe fata (pe care probabil si le-a facut cu unghiile) I-a zis ca a intrat in camera doar ca sa-I informeze pe deputati de mijloacele de salvare a Republicii, cand acestia s-au napustit asupra lui. Lucian, luandu-I apararea, a dizolvat Consiliul celor Cinci Sute si a jurat in fata lumii ca il va ucide pe loc pe Napoleon daca va ameninta libertatea francezilor. Apoi I-a zis lui Napoleon sa-I alunge pe deputati.

Astfel, Consiliul Batranilor a decis sa numeasca trei consuli provizorii: Sieycs, Ducos si Napoleon.

3. Napoleon si Europa -; victorie si infrangere: principalele evenimente

•Drumul catre victorie

a) Primele campanii -; Italia si Egipt, 1796-1799

Campania italiana din 1796-1797, cu vreo douasprezece victorii in mai putin de un an, a fost cea care a dat renumele lui Napoleon ca general. In acea vreme armata era demoralizata, dar stia ca Napoleon era persoana care-I va conduce spre victorie. Multe legende sunt exagerate, spunand ca acest general a castigat de partea sa pe ofiterii veterani ai Armatei din Italia. De fapt Napoleon era deja cunoscut ofiterilor respectivi, care chiar il respectau. Armata nu mai avusese succese pana atunci pentru ca era prost hranita si echipata.
La o luna de la sosirea in Italia, cucerise si ocupase Piemontul, iar la inceputul lui mai 1796 trecea raul Pad, urmarind armata austriaca in Lombardia. Ultima batalie de la Lodi si int rarea in Milano au fost momentele in care si-a dat seama ca ii este destinat sa realizeze lucruri mari. Prin cucerirea orasului Mantua, in februarie 1797, cucerirea Italiei de nord s-a incheiat.
Napoleon a pornit apoi impotriva Austriei si peste o luna era la 60 de mile de Viena, unde a facut o pace preliminara cu austriecii. El si-a incheiat campania din Italia cu cucerirea Genovei, pe care a transformat-o in Republica Ligurica.
Tratatul de la Campo Formio (octombrie 1797), negociat de Napoleon, consolida cuceririle franceze in noua formata Republica Cisalpina (Modena, Ferrara, Reggio, Bologna si Romagna, plus Lombardia si fostele tinuturi venetiene din Insulele Ioniene si o parte din Dalmatia). Acest stat vasal a primit un sistem de guvernare bazat pe constitutia franceza din 1795 si corpurile sale executiv si legislativ erau numite de insusi Napoleon. Inca odata a fost aclamat ca un erou la Paris.
Nevoia de a-l tine pe acest tanar potential periculos si pe armata lui departe de politica, I-a determinat pe Directori sa-l trimita in Egipt. In ciuda faptului ca si-a pierdut flota de la inceput (imediat dupa debarcare) din cauza generalului Nelson in golful Aboukir in iulie 1798, el a obtinut numeroase victorii la Piramide. Egiptul a fost repede ocupat. Napoleon, prea increzator in armata sa, dupa ce a ocupat portul Jaffa din Siria si-a pierdut jumatate din forte la asediul Acrei.
El a plecat in Franta in august 1799, lasandu-si armata abandonata fara jena.

b) Razboaiele Consulatului si ale primei perioade imperiale, 1800- 1807

Nevoia de a-si intari pozitia de Prim Consul dupa lovitura de stat din noiembrie 1799, l-a facut pe Napoleon sa revina in Italia. Acolo, in iunie 1800, I-a invins decisiv pe austrieci la Marengo. Victoria de al Hohenlinden, in Bavaria, peste sase luni a adus pacea de la Lunéville, prin care erau recunoscute ca apartinand Frantei, Belgia (Tarile de Jos austriece), malul stang al Rinului si cuceririle din Italia. Austria a pierdut controlul asupra nordului Italiei, cu exceptia Venetiei, iar influenta acesteia in Germania a fost considerabil redusa.
La sfarsitul anului 1803, Napoleon a incercat sa rezolve conflictul dintre Anglia si Franta. El a construit o flota si o armata mare la Boulogne. Din cauza faptului ca a trimis navele sa invadeze Anglia pe timp de furtuna, le-a pierdut pe toate.
Infrangerea armatei austro-ruse la Austerlitz, in decembrie, a determinat Rusia sa se retraga din calea lui Napoleon si Austria sa incheie tratatul de pace de la Pressburg, prin care recunostea suprematia Frantei in nordul Italiei si pierderea autoritatii in Germania. Negocierile complicate dintre Napoleon si Prusia au adus la razboiul dintre cele doua tari. Prin bataliile gemene de la Jena-Auerstadt (octombrie 1806), Napoleon a zdrobit Prusia.
In februarie 1807, Napoleon a pornit in mars prin Polonia pentru a ataca Rusia. El a castigat batalia de la Eylau. Infrangerea majora de la Friedland, I-a obligat pe rusi sa incheie pacea, in anul 1807 la Tilsit, printr-o intalnire personala dintre Napoleon si tarul Alexandru I.

•Drumul catre infrangere, 1808-1814

Intr-una din ultimele sale expeditii militare, Napoleon a anexat Statele Papale. In acel moment, Italia apartinea intregime Frantei, cu exceptia Siciliei. Vazand ca nu avea sanse sa invinga Anglia prin mijloace militare directe, Napoleon s-a gandit sa ii blocheze Angliei comertul cu India si Europa.

a) Campania din Spania

Campania spaniola (sau mai bine descrisa drept razboiul iberic) in care a fost implicata si Portugalia, a dus la pierderea in final a circa jumatate din cei 600.000 de soldati francezi care au luptat acolo. Scopul acestei campanii nu a fost indeplinit. Acesta a fost de a distruge comertul britanic cu Europa. De fapt, exportul englez s-a dublat intre anii 1808 si 1809.

Spania era condusa de fratele lui Napoleon, Joseph care nu era respectat de niciun spaniol. Auzind ca austriecii faceau o mobilizare spre Dunare, Napoleon a plecat spre rasaritul Europei.
De data aceasta, armata austriaca a fost condusa de capabilui arhiduce Carol. In aprilie 1809, la Eckmühl, a obtinut o victorie. Apoi a fost infrant la Aspern (Essling) si s-a retras pe o insula din Dunare. A treia confruntare , de la mijlocul lunii iunie la Wagram, a fost favorabila lui Napoleon. In octombrie a fost semnat Tratatul de Pace de la Schönbrunn, prin acesta, Austria pierdea Provinciile Ilirice, 150.000 de soldati si a fost obligata sa plateasca patru milioane de lire (franci sau schilingi). Aunci cand imparatul Austriei s-a plans in legatura cu severitatea conditiilor impuse, Napoleon a raspuns simplu: daca Austria ar fi respectat pacea incheiata in 1801 la Lunéville, ambele tari ar fi putut sa evite multe suferinte.
La sfarsitul anului 1809, Napoleon a divortat de Josephine si s-a recasatorit cu Marie-Louise, fiica imparatului Austriei, in speranta de a avea un mostenitor.

b) Campania din Rusia, 1812

In aceasta perioada, relatiile dintre Rusia si Franta erau tensionate. Ambii se suspectau de scopuri expansioniste ostile in Marea Baltica, Europa Centrala si in Balcani. In urmatoarele 12 luni, el si-a edificat Marea Armata (La Grande Armée) cu peste 450.000 de oameni plus 150.000 auxiliari si mai mult de 1.000 de tunuri.
In anul 1812, Napoleon a trecut raul Niemen. Strategia clasica a lui nu a functionat. Armatele mici rusesti avansand repede spre centrul Rusiei. Astfel, proviziile armatei se diminuau si deja murisera 60.000 de oameni din cauza bolilor. Cand au ajuns la Smolensk, au gasit orasul devastat de rusi, demoralizandu-se astfel si mai mult. Kutuzov, recent numit comandant, a decis sa lupte cu Napoleon in satul Borodino, cu o armata de 120.000 de soldati. Napoleon a iesit victorios din aceasta lupta. Peste cateva zile a cucerit Moscova.
Armata a inceput retragerea pe 19 octombrie din cauza lipsei de mancare. Armata mai avea 107.000 de soldati. Atacurile din flanc ale armatelor rusesti I-au impins spre nord, spre Borodino.
Cand au ajuns la Smolensk, in mijlocul lui noiembrie, ramasesera doar 50.000 de soldati. Rusii au ajuns la raul Berezina inaintea francezilor si au distrus podurile. Dar Napoleon a avut un moment de inspiratie inainte de a trece raul prima data. El a mai construit un pod. Dintre cei 40.000 care au trecut podul, doar 25.000 au ajuns in Germania.

c) Ultimele campanii, 1813- 1815

Incurajat de evenimentele din 1812, tarul a initiat formarea celei de-a patra coalitie contra lui Napoleon. Comandantul francez nu putea sa organizeze o armata atat de repede, asa ca el a hotarat ca dupa castigarea victoriei de la Bautzen sa incheie un armistitiu. Aceasta a fost o greseala fatala deoarece Austria, Rusia, Prusia si Anglia aveau armatele deja pregatite.
Luptele s-au reluat in august si dupa cateva victorii minore si o serie de confruntari nedecise, Napoleon a pierdut la Batalia Natiunilor de la Leipzig (16-19 octombrie). Coplesit din punct de vedere numeric si surprins tactic, Napoleon a pierdut Germania, Baden-ul, Bavaria, Würtemburg-ul si alte state din Confederatia Rinului. Jerome fusese izgonit din Westphalia, Saxonia a cazut in mana Prusiei si Marele Ducat al Varsoviei se dezintegra. Intr-o saptamana, francezii au fost alungati din Olanda, Provinciile Ilirice au trebuit sa fie abandonate iar Spania era deja pierduta. Singurele teritorii ramase erau Belgia, Elvetia si Italia.
In anul 1814, Napoleon a castigat cateva victorii mici dar impresionante. Dar aceste victorii au fost insuficiente, Aliatii intrand in Paris la sfarsitul lui martie. El a fost nevoit sa abdice. Vazand ca otrava pe care a inghitit-o nu a avut efect ( otrava fusese luata in Campania din Rusia, pierzandu-si efectul de-a lungul timpului), el si-a dat seama ca nu trebuie sa moara. Acceptand oferta aliatilor de a-l expulza pe Insula Elba, Napoleon s-a retras. Peste zece luni, Napoleon s-a inapoiat, incercand sa recastige ce a pierdut. Dar Consiliul de Stat nu l-a sprijinit. Astfel, pe 8 iulie, Ludovic al XVIII-lea a intrat pentru a doua oara in Paris.

BIBLIOGRAFIE

Cartea: NAPOLEON, FRANTA SI EUROPA
Editura: All
Autor: Andrina Stiles
Capitolele: 1, 2 , 3