j6x23xj
MOTTO : Pentru lichidarea unui popor se incepe prin a-i "altera", a-i sterge memoria: ii distrugi cartile, cultura, religia, istoria si apoi altcineva ii va scrie alte carti, ii va da alta religie, alta cultura, ii va inventa o alta istorie
(de origine latina ori slavica, dupa momentul politic). Intre timp, poporul incepe sa uite ceea ce este sau ceea ce a fost, iar cei din jur il vor uita si mai repede; limba nu va mai fi decat un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai tarziu va muri de moarte naturala. Noile forme "istorice" vor aduce elemente si simboluri noi de adoratie care le vor
indeparta pe cele vechi. Din vechiul start spiritual vor ramane undeva, la un etaj inferior al cunoasterii, numai cateva cuvinte, expresii, traditii, impresii, fragmente, nume de localitati, munti si ape, fara un inteles aparent. Formele vechi care candva au ocupat valenta transcedentalului vor fi deplasate de formele noi care vor dicta componenta si functia
"noului popor" asa cum s-a intamplat cu noi!

TARA ZEULUI SAUE
In anul 1961 cercetatorul clujean N. Vlassa sapand cam la 20 de km de comuna Tartaria, la o colina numita Turdas, gaseste
in stratul cel mai de jos al acesteia o groapa umpluta cu cenusa. Pe fundalul ei au fost gasite statuetele unor idoli stravechi, o bratara de scoici marine si trei tablite de lut, acoperite cu un scris pictografic, alaturi de corpul ars si dezmembrat al unui om matur. Descifrarea tablitelor ne aduce in fata unei scrieri presumeriene si a unei enigme "mortul copt". La vechii sumerieni, in cinstea marelui zeu Saue, preotul principal la implinirea anilor de slujit era ars. Aruncand o privire rapida pe harta Romaniei in zona Tartariei vom descoperi nume ciudate, fara nici un inteles pentru o persoana neinitiata, vom gasi tara zeului Saue. Domnul P.L. Tonciulescu in cartea "De la Tartaria la Tara Luanei" publica la pagina
22 si o harta intitulata "Urmele zeului Saue" din care citez localitati si rauri cu rezonanta care aminteste de acest zeu stravechi, local: satul Saulesti pe valea Muresului, la sud de Turdas, langa Tartaria putin mai la Nord si tot pe malul stang al Muresului, satul Seusa, ceva si mai la Nord intalnim Seulia de Mures, undeva mai sus de paraul Saulia, afluent al raului Ludus, la confluenta celor de mai sus avem comuna Seulia si satul Saulita, in judetul Bihor, comuna Nojorid avem satul Saua-eu. Si daca continuam calatoria pe harta Romaniei pe Somesul Mare, pe apele Zalaului gasim zeci de statuete cu nume derivate din ale marelui zeu: satul Ili-Sua, raul Sieu, comuna Siuet, Sieu-Magherus, Christur-Sieu, Sieu Odorhei, pana si Sieu-Sfant. De acum 7,000 de ani cam atata ne-a ramas.
Oare in strafundul acestor asezari, daca arheologii ar sapa, ar mai cauta, nu s-ar mai descoperi nimic?
Oare singurele vestigii lasate de stramosii iubitori ai zeului Saue sa fie numai cele de la Tartaria?

ALESII LUMII
Spatiul carpato-dunarean a fost leaganul civilizatiei ariene care va da lumii cea mai bogata si variata societate de zei si conceptie religioasa, preluata aproape de toate religiile lumii. Domnul Nicolae Miulescu in "Dacia - Tara Zeilor" - colectia
Trik - va descrie o lume mitologica, necunoscuta noua. In cea mai veche poveste a genezei lumii, cea vedica se spune: "Cand zeului suprem i-a placut Pamantul, el a dat nastere prin a sa respiratie la sapte zei ai Genezei lumii. Conducatorul acestui grup a fost Daksha. Acesta, dupa ce s-a uitat peste tot pamantul, a gasit cel mai frumos loc pe care-l va popula in timpul noptii cu primii 10,000 de fii ai sai, fiii lui iubiti, fiii lui alesi, alesii lumii, "the chosen people". In timpul zilei, el impreuna cu ceilalti zei au creat animalele, pasarile, etc. Dar El, Daksha, va realiza ca a uitat sa-si inmulteasca fiii, asa ca va crea Femeia. Dupa multe incercari, el va gasi felul cum sa-i inmulteasca. El, Daksha, este considerat ca mare zeu al genezei lumii dar si zeu al sexului. Fiii lui, dacii, vor trai pentru un timp in tara zeilor - Dacia, dar o parte din ei o vor parasi, pentru a popula lumea. Ei nu o vor uita si se vor intoarce din cand in cand pe drumul zeilor, drumul BYK-ului
(vezi raul Bicului - Chisinau si drumul Bicului, Bicului haiducului - Dimitrie Cantemir), descris de Upanishada Kanshitaki -
in pelerinaj in tara Dacia tara zeilor. Ce ne-a ramas de la ei veti intreba? Ne-au ramas localitati, munti, vai si ape cu numele vechilor zei vedici:
1. OM - expresie monosilabica exprimand suprema invocare a zeului suprem. In nici un templu vedic nu se incepe slujba
inainte de a se pronunta aceasta silaba "OM". La noi acasa, in Dacia, noi ne chemam oameni, avem chiar si un munte "OM-ul".
Aparent muntele pastreaza numele OM potrivit credintei vedice care afirma ca acolo s-ar fi gasit marele sanctuar vedic.
2. NAGAS - reprezinta spiritele rele, un fel de semizei, dragoni. Ramane pastrat in Nehoi, Negesina, etc. Descrierea acestor dragoni se potriveste cu sarpele-dragon descoperit la Timis.
3. KUCEA-CUCEA - zeitati lunare - vezi sate, nume si localitati: Cucea, Cuceu, Cucerdea, etc.
4. ARKA - numele zeului Soarelui la inceputurile religiei vedice (mai tarziu inlocuit de Mitra, apoi de Surya).
5. MITRA - Zeul Soarelui este unul dintre cei mai vedici zei. A fost preluat de crestini. Sf. Demetries cat si Mitro sunt patronii lunii Septembrie. Langa Oltenita la Mitreni au fost descoperite mainile unui "pagan" inchinate zeului Soarelui.
6. SURYA - Numele zeului Soarelui in lumea vedica de mai tarziu. Pastrat in numele muntelui Suryanu - din vatra dacica.
Deschideti harta Romaniei si-l veti gasi in mijlocul fiilor sai daci - in zona Orastiei. Surya a fost numita mai tarziu si una din fiicele zeului Solar.
7. TAMASA - zeul intunericului, al ceturilor dese de pe pamant. Pastrat in Tamas langa Bucuresti, Tamasi-dava, Tamasi-fava,
Tamasfalau (langa Brasov).
8. TAMASNA - numele celui de al patrulea Manu, unul dintre "domnii" vezi localitatea - Tamasa, Tamasasa (langa Fagaras).
9. MOCSA - insemnand "Imparatia lui Mo, principiul dezintegrarii - pastrat in numele comunei Mocsa. Zal-mocsa - Zalmoxes - sa fie derivat tot din acesta?
10. GURU - nume dat maestrilor profesorilor, invatatorilor care fac cunoscute scrierile vedice: comuna Guruieni, Gurustan sau "guruetii" , piramidele de pamant de la Sona, Fagaras.
11. DHARMA - zeu al justitiei si al principiului dreptatii; vezi localitatile Darmanesti, Darmanesti, etc.
12. CAMA - zeul iubirii - Comanesti, Comar, Comarzana, etc.
13. BHARATA (Bhara-ta) este numele eroului carpato-danubian care a condus masele de pastori cucerind valea mijlocie a
Indusului. Numele acestuia este pastrat ca Baratau cel mai inalt varf din muntii Baraolt; avem, de asemenea, localitatile
Bara, Barau, Barasti, etc.
14. BHUTA - spirit rau - vezi Buta, Butoni, Butanu
15. AGNI - zeul focului, si/ori al arderilor, numit si Pavaka, Pria: vezi asezarile Agni-ta, Pava, Pria
16. APA (Apaci) - zeita apelor binefacatoare - vezi localitatile Apa, Apalina.
17. DANU - mama ploilor si a pajistilor bogate - Danubiu, apa sfanta a vedicilor carpato-danubieni.
18. ARA (Arya) - numele tinutului notat al poporului "Arian" - carpato-danubian. Numele zonei din jurul masivului Rarau, de unde izvoraste raul Arara numit Siret. In locul unde a fost ARA acum este un loc numit ARAMA.
Aceasta mostenire a vechilor vedici, carpato-danubieni, arieni, reprezinta cadrul sacru, spatiul carpatic care si dupa aproape 7,000 de ani continua sa pastreze nume misterioase pentru vai, munti si sate, pastrate din mosi stramosi si ale caror inteles s-a pierdut in negura timpului. Este oare posibil ca o arie geografica determinata, care poarta nume vedice de zei si urmele acestor zei sa nu trezeasca nici un interes pentru istoricii si arheologii nostri? Oare asta sa fie pentru totdeauna soarta poporului nostru nepasarea, stergerea trecutului, uitarea adevaratei lui istorii ? Istoricul grec
Herodot spunea despre traci urmatoarele: "...dupa indieni, neamul tracilor este cel mai mare dintre toate popoarele lumii.
Daca ar avea o singura conducere si ar fi uniti in cuget, ei ar fi, dupa parerea mea, de neinfrant si de departe cei mai puternici dintre toate semetiile Pamantului. Tracii poarta multe nume, fiecare dupa tinutul in care locuiesc, dar toti au
in toate, obiceiuri asemanatoare."
Daca Herodot cunostea 19 triburi tracice, Strabon a vorbit de 22. Evident, intre o atat de mare varietate de triburi, trebuie ca au existat si unele deosebiri religioase, care nu mai pot fi stiute astazi. Neamul tracilor a fost maret in antichitate si vestit atat prin rezistenta fizica a barbatilor, cat si prin priceperea poporului in general in leacuri ancestrale. Drept dovada, filozoful Socrate marturisea ca el a invatat de la un ucenic a lui Zalmoxis un descantec dintre acelea "care-i fac pe oameni nemuritori". Mai tarziu, peste secole, Clement Alexandrinul reprosa grecilor ca nu sunt originali in civilizatia lor si ca acestia au invatat de la traci formulele descantecelor pentru insanatosire: "sanas incantationes a thracibulus accepisti" (Clement Alexandrinul, "Indemn catre neamuri", Migne, PG t8, col.175).

DIVINITATILE: MARELE ZEU GEBELEIZIS SI MAREA ZEITA BENDI
Gebeleizis sau Nebeleizis era Divinitatea Suprema a tracilor, fulgerul fiind una dintre armele pe care acesta le folosea.
El era reprezentat ca un barbat chipes, uneori cu barba. Gebeleizis provoca tunetele si fulgerele. In unele reprezentari acesta apare asezat pe tron, iar in altele, in chip de calaret, avand in mana stanga un arc; un sarpe coboara spre capul calului. Mai este insotit si de un vultur cu corn. Vulturul tine in cioc un peste atunci cand simbolizeaza singur

Divinitatea amintita, iar in gheare are un iepure. Acest zeu este stapanul Cerului si al Pamantului, patronul aristocratiei militare; el ar putea avea insa atribute Uraniene, solare. Zeul cel mare Gebeleizis mai este cunoscut si sub numele de cavalerul trac Derzelas sau Derzis (altii considera cavalerul trac ca o aparitie mai tarzie, un erou si nu un Zeu). Alteori
Zeul apare in ipostaza de calaret luptator insotit de un caine; el poarta o lance pe care o arunca asupra unui porc mistret din fuga calului. Cand nu este in ipostaza de luptator ori vanator el are trasaturile unui calaret pasnic purtand in mana o torta ori un corn al abundentei; uneori este reprezentat avand trei capete, (tricefal), asemenea cainelui insotitor, alteori ca un Zeu binecuvantator, avand primele trei degete ale mainii drepte inaltate sau desfacute iar celelalte stranse catre podul palmei. Apare in marturiile epigrafice si numismatice de la Histria si Odesos (Varna) iar la Limanu (jud. Constanta)
Derzelas apare calare, ca de altfel in ceramica de la Racatau si Zimnicea, tezaurele de la Bucuresti - Herastrau si Surcea
(jud. Constanta). Il vom intalni mai tarziu in lumea antica la macedoneni - "calaretul macedonean", iar in Mitologia greaca sub numele de Zeus. Din Tracia, cultul lui Gebeleizis avea a patrunde in Asia Mica prin secolul VII B.C., unde a fost asimilat de catre armeni, devenind Divinitatea nationala a acestora, Vahagn sau zeul razboiului, vestit pentru curajul cu care omora dragonii. Vahagn era asociat cu trasnetele si fulgerele, fiind reprezentat ca un barbat cu parul si barba din flacari, iar "ochii lui erau ca doi sori". In sfarsit, Gebeleizis, sau cavalerul trac care se regaseste in mitologia altor popoare ca Zeus sau Vanagh, a fost asimilat de catre crestini drept... Sfantul Gheorghe! Divinitatea suprema barbateasca a geto-dacilor, Gebeleizis, cunoscut mai tarziu la tracii sub-Dunareni sub numele, probabil grecizat, de Zbelsurdos, are o replica feminina, si anume pe marea Zeita Bendis. Reprezentarile vechi, descoperite in ultima vreme, ne-o infatiseaza sub chipul unei femei cu fata rotunda, bucalata, cu pometii proeminenti si cu parul impletit in doua cosite ori impartit in doua mari bucle ce-i incadreaza fata. Sa fie oare Zeita Bendis, cu cele doua cosite blonde lasate pe spate, precursoarea Ilenei
Cosanzene din basmele de mai tarziu ale romanilor? In anumite situatii Zeita apare incadrata de doua animale sacre cervidee sau de un cerb si un sarpe. Marea Zeita Bendis era adorata de femeile trace, fiind Zeita Lunii, padurilor si... farmecelor.
La Costesti a fost descoperit un cap al Zeitei iar la Sarmizegetusa sapaturile au scos la iveala un medalion de lut ars
(10 cm. in diametru si 1,5 cm. in grosime), avand un bust al Zeitei cu tolba de sageti pe umar; de asemeni, la Piatra Rosie s-a descoperit bustul ei din bronz, inalt de 14,7 cm. si lat de 13 cm. In afara de marele Zeu Gebeleizis si marea Zeita
Bendis, tracii au mai avut si o Zeitate a focului si vetrei, pazitoare a casei, respectiv Zeita Vesta (Hestia, Histia),
in cinstea careia casele tracilor se construiau dreptunghiulare, cu peretii din piatra sau de lemn, podeaua din pamant batatorit si acoperisul "in doua ape". Nu departe de Tartaria, in zona Crisurilor, au fost scoase la lumina si urmele primelor locuinte de suprafata datand din mileniul V B.C., deci cu o vechime de 7000 de ani! Aceste tipuri de locuinte, care se vor raspandi apoi in toata lumea, erau, se pare, rezultatul unui cult inchinat acestei Zeite, peretii avand la inceput rolul de a proteja spatiul sacru in mijlocul caruia se intretinea focul aprins in vatra. Mileniul IV B.C. nu a fost chiar unul norocos pentru noi, ne spun specialistii, referindu-se la prabusirea puntii continentale ce lega Europa de Asia Mica, aceasta prabusindu-se sub apele Mediteranei, facand loc unei mari noi, Marea Egee, si generand o multime de insule mai mari sau mai mici. Datorita existentei acestei punti terestre de legatura, atat istoricii greci, cat si altii moderni au admis posibilitatea deplasarii populatiei trace din zona Pontico-Dunareana spre sudul Peninsulei Balcanice si de acolo, in Asia
Mica, chiar in unele regiuni din jurul Mediteranei Rasaritene: Bytinia, Misia, Frigia, Troada, Lidia, etc. Dupa cum se stie, soarta acestor populatii a fost diferita: unele s-au "ratacit" printre alte semintii si s-au "pierdut" cu totul
in marea groapa a Istoriei care se cheama "uitarea" - hititii, de exemplu. Altii au disparut la mari distante, cum este cazul troienilor, supravietuitori despre care o legenda spune ca Aeneas Tracul i-a calauzit dupa "Apocalipsul" Cetatii
Troia pana pe valea ingusta a Tibrului, unde aveau sa preia in stapanire cele sapte coline "eterne", dandu-le apoi nume tracice, "latine". Si tot o legenda spune ca, intre timp, prin spatiul Carpatic a aparut un cioban intelept, Zalmoxis, care urma a prelua de la Zeita Hestia (sau Vesta) asa-numitele " legi frumoase "- Codul Beleaginilor.
ZALMOXIS - UN ZEU PROFET SAU UN PROFET DIVINIZAT
Iata marturiile lui Herodot despre Zalmoxis: "Asa cum am aflat eu de la elinii care locuiesc pe tarmurile Helespontului si ale Pontului Euxin, Zalmoxis despre care vorbesc, fiind doar un muritor, a fost in Samos robul lui Phytagoras, care era fiul lui Menesarcos. Dupa aceea, ajungand liber, stranse bogatii mari si dupa ce se imbogati se intoarse in patria lui; aici a cladit o casa pentru adunarile barbatilor, in care se spune ca ii primea si ii punea pe fruntasii tarii sa benchetuiasca,
invatandu-i ca nici unul din urmasii acestora nu vor muri, ci vor merge intr-un loc anume unde vor trai pururi si vor avea parte de toate bunatatile. In vreme ce savarsea cele amintite si spunea lucruri de felul acesta, el a poruncit sa i se construiasca o locuinta sub-pamanteana. Cand a fost gata, Zalmoxis a disparut din mijlocul tracilor si, coborand in locuinta lui de sub pamant, a trait acolo vreme de trei ani. Tracii doreau mult sa-l aiba, jelindu-l ca pe un mort. In al patrulea an el le-a aparut si astfel, Zalmoxis facu vrednice de credinta invataturile lui. In privinta lui Zalmoxis si a locuintei sale sub-pamantene, nici eu nu resping cele spuse, dar nici nu le dau crezare prea mult; mi se pare insa, ca el a trait cu multi ani inainte de Phytagoras. Fie Zalmoxis om, ori vreun demon de-al getilor, sa-i fie de bine ". (Herodot," Istorii ", IV, 94,
95).
Dupa cum vedem, naiva identificare a Zeului Zalmoxis cu un sclav al lui Phytagoras devenit liber si bogat o contesta chiar
Herodot. Si atunci de ce sa o credem noi?... Relatari asemanatoare sunt facute si de Hellanicos din Mitilene, de catre
Platon, de Mnasea (acesta il considera pe Zalmoxis chiar un Cronos!), de catre Diodor din Sicilia, de Strabon mai ales, de
Apulleius, de Lucian din Samosata, de Origen, de catre Porphyrius (232-304), Iulian Apostolatul, Enea din Gaza, Hesychios din Alexandria. Toti acestia au auzit si vorbit de Zalmoxis care a ramas in amintirea oamenilor ca un Zeu al imparatiei sub-pamantene, cum de altfel si Eminescu il descrie in poezia "Strigoii".
"Pe un jilt taiat in stanca sta teapan, palid, drept,
Cu carja lui in mana, preotul pagan si drept..."
Pe Zalmoxis lituanienii il preiau ca Zemeuks, acest nume insemnand pamant, tara. El este Zeul din adancurile Pamantului, vegetatiei, rodniciei, Zeul plugarilor si pastorilor. Daca Gebeleizis le fagaduia nemurirea sufletului (ritul incinerarii mortilor apartinandu-i), Zalmoxis le promitea adeptilor sai nemurirea completa, atat a sufletului, cat si a trupului (ritul
inmormantarii fiind inhumarea), sufletele credinciosilor continuand sa traiasca in regatul Zeului sub-pamantean (precum
Arald, copilul rege, alaturi de Maria, regina Dunareana din poezia "Strigoii"). Ideea nemuririi Zamolxiene era etica tinerilor razboinici, "lupii daci" care se bucurau la moarte si radeau in fata acesteia tocmai pentru a-si arata nepasarea fata de ea si a ajunge in plaiurile sub-pamantene ale Zeului. Acestia luptau si mureau veseli sub stindardul "capului de lup", pe care-l vom intalni si la macedoneni, ca de altfel si mai tarziu la legiunile "romane", formate din tracii din zona ocupata de romani. Sacrificiile umane in scopuri religioase au fost unice in Europa, fiind intalnite numai la traci. Din acest punct de vedere, interesanta pare asemanarea cu riturile religioase ale civilizatiei aztece, despre a carei populatie
Edgar Cayce afirma ca ar fi descendenta directa a atlantizilor (locuitorii fostului continent Atlantis, a carui ultima portiune de uscat s-a scufundat in mijlocul oceanului Atlantic in urma cu 12600 de ani). Sa fie oare aceasta asemanare un indiciu, conform sugestiei facute de o prietena apropiata, asupra originii comune a indienilor din America Centrala si a tracilor?...
Odata la cinci ani i se trimitea lui Zalmoxis un "sol" care sa-i comunice acestuia dorintele populatiei. Acesta era aruncat
in sulitele ascutite ale tovarasilor sai. Daca avea ghinionul sa nu moara imediat, acesta era insultat, batjocorit si un alt
"sol" era " trimis "imediat pentru a duce mesajul Zeului sub-pamantean.
In timp ce Zalmoxis era un zeu sub-pamantean, Gebeleizis era Zeul ceresc. Descoperirile din muntii Orastiei, cat si a marelui sanctuar rotund de la Sarmizegetusa cu asezarea ritmica a stalpilor sai, presupun efectuarea unor observatii celeste.
Sapaturile arheologice facute sub conducerea clujeanului Constantin Daicoviciu au scos la iveala in zona Gradistea
Muscelului (muntii Orastiei) nu numai un complex de sanctuare, dar si un probabil original calendar dacic, cat si urmele unei scari care probabil conducea la un loc sub-pamantean de cult religios. De la un intelept ca Socrate citat de un altul ca Platon, aflam ca Zalmoxis a fost pe langa un medic psiho-terapeut si un... mag: o persoana careia stramosii nostri ii datoreaza statutul spiritual, ca cea mai dreapta si umana oranduire sociala pe care a avut-o lumea antica. Am fost un "stat spiritual", creatie a celor initiati de Zalmoxis de catre marii preoti de pe muntele sfant Kogaion, motiv pentru care hotarele noastre au ramas mereu aceleasi, chiar daca de-a lungul timpului au aparut unele suprapuneri de populatie ori
impartiri teritoriale artificiale. Cum a spus domnul Alexandru Strachina in "Pe urmele stramosilor uitati": "Apa trece, iar noi... ramanem". Este de-a dreptul ciudat cum istoricii nostri isi pot justifica nepasarea fata de toate acestea. Pentru conturarea unui cult solar la traco-geto-daci, Dr. Mariana Marcu, in "Repere lingvistice arhaice romanesti", mentioneaza
"calaretul trac" Heros, pomenit si in Egipt in unele documente epigrafice (ca Herou, fiul Soarelui), iar unii cercetatori au sustinut ca aceasta Divinitate n-ar fi decat o noua ipostaza a lui Horus... Mitul cavalerului trac este greu de inteles.
Uneori el are in jurul capului un nimb solar, o rozeta cu patru foi. El a fost asimilat de catre populatia greaca odata cu sosirea acesteia in Peninsula Balcanica intre 1900 - 1400 B.C. ca Divinitate suprema, Zeus, cunoscut si sub alte nume ca
Nefelegeretes (de fapt numele grecizat al lui Nebeleizis) - "Cel care aduna norii ", Ombrios - "Zeul ploii ", Keraunos -
"Cel care fulgera" si altele.
Mitul cavalerului trac constituie in traditia romaneasca (daco-romana, aromana, macedoneana) un scenariu aproape canonic al colindelor vechi de iarna, crestine. C. Cinodaru remarca cu surprindere ca tracii aveau in Aprilie "serbarile pagane" tinute in cinstea eroului trac. Odata cu consolidarea crestinismului in spatiul traco-dac, aceasta sarbatoare a fost
inlocuita cu cea a Sfantului Gheorghe, Sfant a carui iconografie a fost inspirata de cea a cavalerului trac. In unele colinde numele Sfantului Gheorghe se schimba cu cel a lui Isus, aparand in felul acesta o totala contradictie intre versurile colindului si momentul in care acesta se canta, respectiv anotimpul iernii:
"Pe luncile Soarelui, Flori vinetitoare de mar.
Gradina cu florile lerui Doamne,
Flori dalbe, flori de mar,
Ler de mar, florile-s dalbe"
Sau:
"... Calutul lui negru pintenog
Luciu ca un corb
Pa chivara lui taiata in sageata,
Pe ochi cam plecata
Ba sulita lui
Duratul de vara,
Fulgerul de seara..."
Oricine poate vedea ca in aceasta colinda nu se pomeneste nimic care ar putea sugera anotimpul iernii, ci dimpotriva, se aminteste clar despre cel al verii si, in plus, de "fulgerul de seara" care era simbolul Zeului trac Gebeleizis. Mai aveti vreo indoiala?...

Si in alte cicluri de colinde de Craciun, alaturi de Soarele personificat apare si sora cea mare a Soarelui, Salomina. De asemenea, pe mireasa eroului intors de la vanatoare o chema Ileana Daliana sau Lina Melina. Zeul solar la traco-daci era sarbatorit primavara, asa cum de fapt i se precizeaza ambianta si in colindele de Craciun la vremea renasterii naturii si a
infloririi "florilor dalbe de mar". Iar daca in acest mozaic mitologic romanesc pelasgian, trac, geto-dac, cum vreti sa-i spuneti, ne-am redescoperit impreuna credinta uitata in Marele Zeu Gebeleizis, Marea Zeita Bendis, Zeita focului si a vetrei, Histia, tot nu v-am spus inca nimic daca nu l-am mentionat pe Marele Zeu al Razboiului, Ares. Ovidius (43 B.C. -
17 A.D.) aminteste pe "getul" care se inchina lui Ares, Marte, Zeu al Razboiului, iar Vegetiu afirma nici mai mult, nici mai putin, ca "Marte s-a nascut in tara tracilor". Si daca-l mai ascultam si pe Iordanes, acesta declara ca "getii l-au adorat intotdeauna printr-un cult foarte salbatic pe Marte si jertfele lui erau prizonierii ucisi". Si ne mai miram ca
Vlad Tepes, "Dracula" cum le place americanilor sa-l numeasca", tragea in teapa" de vii aproape 40000 de turci intr-o zi!...
Pe de alta parte, pe Columna lui Traian este prezentat probabil cel mai vechi Zeu al Razboiului, crunt si feroce, care-si cerea sangeroase sacrificii umane. Aici apare scena torturarii prizonierilor romani de catre... femeile dace! In Sudul
Dunarii populatia tracica mai sarbatorea si pe Zeul Vitei-de-Vie, patronul bauturii ametitoare, preluat in fuga din nou de greci, care de asta data amintesc cu putin inainte de reintoarcerea lui Dionysus acasa, in Tracia, el s-a initiat in misterele frigiene, la insistentele bunicii sale! Nu numai vita de vie era planta favorita a Zeului, ci si iedera. Frunzele acestei plante, mestecate de adoratori, produceau in acestia betia, ba chiar o stare temporara de nebunie, manie. Astfel nu e de mirare faptul ca cea mai populara sarbatoare a tracilor era dedicata Zeului Vitei de vie, toamna, la culesul viilor si la storsul strugurilor. Ea avea loc in fiecare an (unii cercetatori sustin ca ea ar fi avut loc la trei ani). Cand vinul fierbea, noaptea avea loc petrecerea propriu-zisa, la lumina tortelor, cu multa risipa din aceasta bautura, petrecere care tinea pana in zorii zilei. Poate de aceea tracii erau poligami. Herodot descrie ca fiecare dintre ei tinea mai multe neveste; cand unul dintre ei murea, aparea o mare problema pentru femeile lui, respectiv trebuia gasita cea care a fost cea mai iubita de defunct si apoi sugrumata de cea mai apropiata ruda si ingropata impreuna cu barbatul ei. Celelalte femei
incercau o mare durere si rusine sa nu fie alese (Herodot, "Istorii", Cartea a V-a, 5 si 8).
Opus cultului dezmatat al Zeului Vitei de Vie, este cultul preotului trac, simbolul vietii viitoare si frumoase, dedicat binelui oamenilor si vietuitoarelor. Sfinxul de pe platoul Bucegilor reprezenta pentru geti, "Domnul Noptii", preluat mai tarziu de catre greci sub numele de Orfeus. Pe de alta parte, autorii antici scriau ca Misterele Orfeice se celebrau noaptea.
Gratie ezoterismului ei, religia geto-tracilor nu era cunoscuta profund decat de preoti si cativa initiati. Neavand acces la misterele Zamolxiene, scriitorii greci si romani nu ne-au lasat prea multe stiri in aceasta privinta. Dar sa revenim la cultul "Domnului Noptii", un cult civilizator, un cult al muzicii, care imblanzea nu numai oamenii, dar si animalele, potolindu-le pornirile violente, domolindu-le instinctele raufacatoare. Strabon cunostea si alte amanunte despre preotii sau "profetii" pelasgi, anume ca acestia erau oameni atotstiutori, priceputi la interpretarea viselor si a oracolelor, a semnelor Divine si ca locuiau in salasuri subterane (katagoian sau kagoian). Despre Orfeus legendele elene si romane, spuneau ca era trac, printul kycon-ilor, etnonim apropiat de kogoian. Cetatea natala a lui Orfeus era Dion. El venea din legendarul Kogoian, lacas al lui Zalmoxis.

LACASELE DE CULT
Legendarul Pangaion sau Pangeul, era muntele sacru al tracilor sud-dunareni unde se aflau o multime de sanctuare, mai ales ca acesta continea filoane de aur si de argint; se presupune ca era situat pe masivul Dragoion din Rodopii Orientali (unde s-a nascut si Spartacus, pelasgul-gladiator ce a zguduit imperiul roman); alte sanctuare s-au descoperit la Kilicite.
Trebuie sa fi existat si sanctuare trace in cinstea Marii Zeite Bendis; daca la Atena tracii aveau pentru Zeita lor un
Bendideion, legendarul Pangaion, lacasul principal de cult era inchinat, se pare, lui Gebeleizis, ai caror preoti solari, uranieni, asa-zisii "umblatori prin nori", sustineau ca trupul nu era nimic altceva decat "o inchisoare pentru suflet", eliberarea de trup fiind singura salvare a sufletului. Legendarul Kogaion, dupa Adrian Bucurescu in "Dacia Secreta", era reprezentat de muntele ce adapostea pestera unde se retragea marele preot al pelasgilor. In "Geografia" (VII, 3, 5), Strabon scrie: "Tot asa si acest munte a fost recunoscut drept sacru si astfel il numesc getii: numele lui, Kogaion, era la fel cu numele raului ce curgea alaturi; KOG-A-ION insemna "Capul Magnificului", fiind si denumirea Bucegilor, unde se afla marele cap sculptat, acoperit cu tiara sacra, cunoscut sub numele de "Sfinxul Romanesc". Raul care curge prin apropiere, despre care scria Strabon, nu poate fi decat Ialomita, careia getii ii spuneau si Naparis sau "cerescul, divinul". Singura inscriptie getica unde apare numele Kogaion este un text orfic in versuri pe o caramida descoperita la Romula (Resca,
Dobrosloveni, jud.Olt): "Mare e Zeul, intotdeauna si pretutindeni! Asa sa spuna vitejii cand privesc spre Kogaion! Ucenicii
(recrutii) sa cante: sfant este Domnul Noptii!". Cand Strabon amintea ca preotii daci locuiau in salasuri subterane, el vorbea despre preotii lui Zalmoxis, Zeul sub-pamantean care de acolo, din Kogaion, le oferea credinciosilor sai o nemurire completa, cuprinzand atat corpul, cat si sufletul. Si daca Sfinxul din Bucegi reprezenta pentru geti capul lui Orfeus sculptat de om ori modelat de natura, el a fost si va ramane mereu acolo, in tara legendarului Kogaion, creand mistere si raspandind tacere. In final, sper ca am reusit sa creionez un panteon mitologic al stramosilor nostri pelasgi, traci sau geto-daci, cum vreti sa-i numiti. "Traianismele", "latinismele", "slavonismele", nu ne apartin, ci ne-au fost adaugate ulterior de catre:

- cei care au dorit sa creeze o impresie falsa si sa minimalizeze rolul populatiei din zona Carpato-Dunareana in dezvoltarea civilizatiei europene, sugerand ca zona care corespunde actualmente geografic Romaniei nu a fost nicidecum punctul de pornire, leaganul acestei civilizatii, ci o provincie obscura a imperiului roman;

- cei care din totdeauna au avut pretentii teritoriale asupra diverselor provincii ale Romaniei, pretentii care trebuiau cumva justificate, singurele argumente capabile sa castige increderea nestiutorilor si naivilor fiind cele legate de
"origine", "limba", "religie" si "istorie", ultima, cel mai usor de mistificat;

- cei afiliati anumitor cercuri implicate in impartirea geo-politica a lumii si in consecinta interesati in a submina influenta si importanta pe care civilizatia si cultura milenara a poporului roman le au in marea familie a popoarelor de pe intregul mapamond.

Exista insa un DESTIN AL ADEVARULUI, iar acestuia ii trebuie numai doua grupuri de oameni ca sa iasa la iveala:

unii care sa-l ROSTEASCA si...

altii care sa-l AUDA...