Denumit in multe scrieri “Orasul de pe Milcov”, municipiul Focsani, resedinta judetului Vrancea de astazi, a intrat in constiinta romanilor drept „Orasul Unirii”. Considerat neoficial ca prima capitala a Principatelor Unite Moldova si Tara Romaneasca, localitatea va ramane de-a pururi in istorie sub aceasta emblematica aureola, aici functionand, dupa 24 ianuarie 1859, primele institutii ale noului stat, pe a caror temelie avea sa ia nastere statul national unitar roman in urma Marii Uniri din 1918. v6i14it
Inchegandu-se, ca unitate administrativ-teritoriala, in partea sud-estica a Carpatilor de Curbura, la contactul dintre dealurile subcarpatice ce culmineaza cu Magura Odobestilor si Campia Siretului, Focsanii s-au ridicat pe un ses usor inclinat dinspre nord-vest spre sud-est, la 7 km de raul Putna spre rasarit si la 2 km de Milcov spre miazazi, intr-o zona de intretaiere a drumurilor comerciale si de transhumanta dinspre Transilvania, Moldova si Muntenia. Evoluand in concordanta cu formatiunile economico-sociale si politice statornicite de-a lungul timpului pe aceste meleaguri, Focsanii au devenit, dintr-o asezare initial rurala, mai intai targ si apoi oras, pentru ca in timpurile noastre sa ajunga la rangul de municipiu.
In legatura cu numele asezarii exista mai multe surse de informatii, generand astfel mai multe ipoteze. Unii dau crezare unui calator strain prin Principatele Romane la mijlocul secolului al XIX-lea, care a mentionat in insemnarile sale ca orasul ar data din vremea lui Vasile Lupu, domnitorul Moldovei intre 1634 si 1653, ca l-ar fi construit aici impreuna cu Matei Basarab, domn al Tarii Romanesti intre 1632 si 1654, ca marturie pentru urmasi a impacarii lor, Focsani desemnand un loc “marginas”. Altii afirma ca numele ar proveni de la cuvintele „foc si ani”, pornind de la faptul ca asezarea a fost mistuita de flacari de mai multe ori.
Cei mai multi considera insa ca toponimul isi are obarsia in numele familiei Focsa, argumentand ca in Evul Mediu denumirea unor localitati se lua de la numele mosiei pe care se intemeiau, aceasta purtand, la randul ei, numele celui care o stapanea. Aceasta opinie a fost preluata din lucrarea “Arhondologia Moldovei”, publicata de paharnicul Constantin Sion, la 1850, fost si staroste de Putna, in care consemneaza : „La statornicirea hotarului tarii pe garla ce au tras-o prin Focsani la intalnirea domnului Stefan cel Mare acolo, au facut masa mare si la sfarsitul mesei au ales doi osteni, unul muntean si unul moldovean si i-au pus sa se lupte cu paharele si a biruit moldoveanul si pentru lauda lui au dat numele targului ce atunce au hotarat a se infiinta la hotar -; Focsani- ca osteanul se numea Focsa. Legenda intemeierii localitatii pare sa contina un sambure de adevar, ea fiind asezata in apropierea unor mari podgorii.
Adevarate controverse apar insa atunci cand se discuta despre data atestarii documentare a Focsanilor. O parte dintre istorici si cercetatori sustin anul 1546, cand in registrul vamal de la Brasov este mentionat, in saptamana 24-31 octombrie a acestui an, numele unui oarecare Hartan de Fotschein, negustor sau caraus, probabil armean.
In numeroase marturii, incepand cu anul 1615, se mentiona ca la Focsani se tinea saptamanal targul de joia. Din prima jumatate a secolului al XVIII-lea, asezarea de pe Milcov devine cea mai insemnata localitate dintre Trotus si Ramnicu-Sarat si una dintre cele mai importante din Moldova de Jos, pe aici trecand aproape toate drumurile care legau Principatele Romane cu tarile din vestul si estul Europei, precum si solii sau domnii care se urcau in scaunul Moldovei. Consemnarile calatorilor straini care isi abat drumul si poposesc aici completeaza documentele noastre interne privind evolutia localitatii.
La 1632, Paulo Bonici scria ca “de la Adjud o iei spre Focsani, care are un pod peste Milcov cu doua porti, caci o jumatate de oras este a Moldovei si cealalta jumatate este a Tarii Romanesti”, iar la 1641, Bartolomeo Locadello arata, intr-o descriere a Tarii Romanesti, ca printre cele mai mari orase ale acesteia se afla si Focsanii. Pe la 1653-1654, arhidiaconul Paul de Alep este obligat sa stea 31 de zile in Focsani, despre care spune ca era un oras mare, nu atat ca populatie probabil, cat si ca intindere. O descriere elogioasa o face mai tarziu, la 1659, Evlia Celebi, aflat in trecere prin Focsani, despre care spune ca “avea peste o suta de mii de oameni cu caciuli negre si de postav de diferite culori, veniti cu marfuri din cele patru unghiuri ale celor sapte zone, chiar si din Merilak (America), din vilaietul Turan (Asia Centrala), din China, din vilaietul Mahan (India), care ridicasera la marginea orasului, pe langa dughenele de piatra, mii si mii de dughene din nuiele, din corturi si din covoare. Negustorii mari vand aici stofe de matase alba tesute cu fire de aur, atlasuri si panzeturi. Timp de 40 de zile si de nopti, ei strang marfurile lor seara si le desfac dimineata spre a fi expuse vanzarii… In aceste pravalii se gasesc foarte multe marfuri lucrate cu fire de aur. Din cele 40 de zile, trei zile si trei nopti se lumineaza targul cu mii si mii de candele, felinare, faclii, torte si lumanari de ceara. In fiecare colt, cantaretii si muzicantii din diferite tari canta din gura si din instrumentele lor, iar lautarii din trompete”.
La sfarsitul secolului al XVII-lea si in cel urmator, infatisarea Focsanilor era asemanatoare cu a celorlalte orase muntene si moldovene, specificul localitatii fiind determinat de impartirea ei in doua. Un rol important in istoria dezvoltarii sale l-a jucat si mutarea vamii si a starostiei de la Putna in partea moldoveneasca a Focsanilor, la inceputul secolului al XVII-lea, si capitania de margine in partea munteneasca, in acelasi timp. Dintre personalitatile culturale ale vremii care au indeplinit functia de staroste de Putna amintim cronicarii Miron Costin si Ion Neculce.
Ca particularitate a apartenentei Focsanilor la cele doua tari romanesti amintim si existenta a doua centre economice, care s-au perpetuat pana in secolul al XIX-lea : unul in Piata Munteniei, in jurul bisericii Sf. Ioan (Piata Unirii de azi), construita ca manastire de voievodul Tarii Romanesti Grigore Ghica intre 1661 si 1663, iar altul in partea Moldovei, in jurul fostei biserici „Domneasca”, ctitorie a doamnei Dafina, sotia putneanului Dabija-Voda, inceputa in 1665, ultimul an de domnie al acestuia. Intre aceste doua biserici existau o multime de dughene pe asa-zisa „Strada-Mare a Focsanilor”, principalul nucleu comercial al orasului. Printre proprietarii dughenelor vechi, amplasate in fata la Strada-Mare, in a doua jumatate a secolului al XVII-lea sunt mentionati numerosi localnici, dar si turci, evrei si armeni. Numarul evreilor a crescut spre sfarsitul secolului al XVII-lea destul de mult, din moment ce in octombrie 1698 aveau deja o scoala a lor, asezata de la Vama Veche ceva mai sus pe Milcov.
Prima mentiune privind existenta unei scoli in Focsani dateaza inca de la 15 mai 1634, cand este atestata prima scoala cu limbile de predare slavona si greaca, la care a functionat, in 1676, si cronicarul Simion Dascalu. Scoli apar si in partea munteana a Focsanilor, pentru ca, in 1735, Manastirea Sf. Ioan se indatora a da cate 50 de lei unui invatator, iar in 1780, unul dintre cei 5 dascali ai eparhiei Buzaului era la Focsani. In 1803, vistieria Moldovei avea in seama ei, printre alte scoli, si pe cea greco-romana de la Focsani.
La inceputul secolului al XIX-lea se fac progrese insemnate si in domeniul ocrotirii sanatatii. In 1803, Focsanii Munteni beneficiau de un medic, iar in anul 1814 si voievodul Moldovei, Scarlat Calimachi, hotaraste ca epitropii orasului sa aduca un medic pentru urbe. Acesta trebuia sa fie “doftor cu stiinta”, sa multumeasca toata obstea targului, sa mearga oriunde va fi chemat si in orice vreme ar fi si sa caute cu toata silinta si sarguinta spre bolnavi, pana si pe cei mai saraci din targoveti sau din straini si drumeti ce s-ar intampla a se imbolnavi in trecere. Activitatea medicului era insa dificila, pentru ca in oras nu se gasea nici o farmacie de unde locuitorii sa poata lua „doftorii bune, curate si indestule”. Din aceste motive, la staruintele repetate ale locuitorilor orasului, voievodul amintit da carte domneasca in 1816 pentru „infiintarea unei spiterii si aducerea unui spiter cu buna stiinta si cu vrednicie spitareasca”.
Dezvoltarea orasului in secolul al XVIII-lea si inceputul celui de-al XIX-lea nu mai poate fi pusa la indoiala, o dovada a prosperitatii de atunci constituind-o si construirea unui numar insemnat de biserici, unele ridicate de breslele de meseriasi. Dupa primele aductiuni de apa potabila, in Fosanii Munteni sub Constantin Brancoveanu, iar in Focsanii Moldovei sub Antioh Cantemir, in 1793, Alexandru Moruzi, voievodul Tarii Romanesti, recunoaste dreptul orasului Focsani de a folosi o subventie de 200 taleri din Casa Epitropiei obstesti pentru repararea si intretinerea cismelelor din Focsanii Munteni, iar in 1806, Constantin Ipsilanti, domn al Moldovei, aduce apa pe olane in Odobesti (doua cismele) si Focsani (noua cismele) de la Pitulusa, localitate din dreapta Milcovului, nu numai pentru targovetii Focsanilor de ambele parti, ci si pentru strainii si trecatorii pamanteni din cele doua tari surori.
Se remarca, de asemenea, preocuparile pentru dezvoltarea urbanistica, unele strazi, cum ar fi Strada Mare, fiind pavate cu trunchiuri de copaci, iar peste garla trasa din Milcov construindu-se multe poduri. Pentru depozitarea produselor agroalimentare, in special a vinurilor, se construiesc numeroase beciuri. Astfel, in fata fostei biserici “Domneasca”, aflata pe locul Farmaciei nr. 23 de astazi, au fost descoperite 6 beciuri, fiecare cu lungimea de 12 m, latimea de 8 m si inaltimea de 2,80 m. Acestea comunicau intre ele si cu exteriorul printr-un gang. Tot aici, pe sub dughenele care inconjurau biserica, exista un tunel boltit ce iesea intr-un gang asemanator ce mergea pana la biserica Sf. Dumitru, iar de acolo, dupa cum spune traditia, pe sub garla de hotar, pana la manastirea Sf. Ioan din Muntenia.
Potrivit unei statistici otomane facute de Ahmed Pesni Efendi, care a cunoscut foarte bine tarile romane, Focsanii devansau Ploiestii, Buzaul si Targovistea, atat ca numar de locuitori, cat si in privinta constructiilor sociale. El avea cateva mii de case (pe ambele parti), 150 de dughene, o baie si numeroase bresle. Cresterea numarului meseriasilor a facut ca produselor locale traditionale destinate vanzarii, intre care cele mai cautate erau vinul, cheresteaua, branza, vitele de tot felul, sa li se adauge noi produse mestesugaresti, cum ar fi de pilda postavurile.
Secolul al XVIII-lea a fost insa pentru Focsani si o perioada de grele incercari, asupra orasului abatandu-se ciuma din 1718, tatarii in 1735 si 1758, armatele turcesti, austriece si rusesti in timpul razboaielor din anii 1768-1774 si 1787-1792, unii locuitori ai Focsanilor se alatura armatelor rusesti, in speranta eliberarii tarilor romane de sub dominatia otomana. In urma acestui fapt, la 30 iulie 1788, Nicolae Mavrogheni, domnitorul fanariot al Tarii Romanesti, a deposedat de averile lor numerosi boieri si negustori din Focsanii Munteni, pentru ca au participat alaturi de armatele rusesti la lupta impotriva turcilor.
Orasul trece apoi prin momente grele si la inceputul secolului al XIX-lea, cand eteristii condusi de Vasile Caravia il pustiesc si ii dau foc, pentru ca la numai cateva luni, 300 de zavergii, in frunte cu cneazul Gheorghe Cantacuzino Deleanu, refugiindu-se la Focsani dupa lupta de la Targoviste, sa-l incendieze din nou. Dupa evenimentele din anul 1821, Focsanii cunosc din nou ravagiile ciumei in 1828.
Fiind tinut de margine a doua tari surori, Focsanii au mentinut permanent legaturile dintre acestea, pe aici trecand dintr-o parte in alta negustori cu marfuri sau calatori in timp de pace, iar in vremuri de razboi, armate prietene sau dusmane. Din aceste motive, orasul a dobandit aptitudinea de a percepe nemijlocit evenimentele economico-sociale si politice care aveau loc in cele doua provincii istorice. Nici una din partile orasului n-a putut ramane insensibila la ceea ce se petrecea intr-o parte sau alta a hotarului. Asa s-a intamplat si la 1848, cand masele populare din ambele parti ale orasului, conduse de revolutionari ca Scarlat Tarnavitu si Nicu Sontu, crescuti in spiritul ideilor innoitoare de la mijlocul secolului trecut, au sprijinit intens revolutia. Iordache Pruncu, starostele de Putna, fidel domnitorului Mihail Sturdza, organizeaza insa actiuni represive impotriva elementelor revolutionare din partea moldoveana a orasului, reusind sa impiedice izbucnirea revolutiei. In Focsanii Munteni insa fortele revolutionare sunt mult mai puternice, revolutia triumfand. In aceasta perioada vine in Focsanii Munteni, din partea Guvernului Provizoriu, pentru a indruma noile autoritati, Nicolae Balcescu. Dupa infrangerea revolutiei sunt reprimati si focsanenii de aici care au sprijinit-o.
Un moment deosebit in istoria Focsanilor il constituie perioada Unirii de la 1859, orasul legandu-si numele de acest maret act national pentru totdeauna. Alegerile pentru Divanul ad-hoc au fost intampinate la Focsani, destinul si istoria l-au propulsat pe Ion Roata din Campuri, in 1857, pe inalta scena a vietii politice. Faptele, intelepciunea si spiritul de dreptate, intelegerea momentului istoric la care participa l-au asezat pentru totdeauna intre marile personalitati ale vremii.
Depunandu-si candidatura in Adunarea Electiva a Moldovei la Focsani, Mihail Kogalniceanu a facut-o pentru ca a crezut cu tarie in sentimentul unionist al oamenilor locului : „Dumnezeu ne-a facut un singur si acelasi popor. Acum a sosit timpul ca sa si lucram ca unul si acelasi popor. La Focsani, la Focsani dar! Si acolo, impreuna cu binecuvantarea Dumnezeului parintilor nostri, sa serbam invierea Romaniei! „ -; avea sa declare el intr-una din sedintele Adunarii Elective. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn si la Bucuresti, la 24 ianuarie 1859, a starnit la Focsani un entuziasm de nedescris, „poporul din oras facand o zi de sarbatoare din acea zi fericita”. Cu acelasi entuziasm a fost primit domnitorul la 5 februarie 1859, cand a vizitat Orasul Unirii. Prin asezarea sa, Focsanii determina infiintarea aici a unei Comisii Centrale, insarcinata cu elaborarea legilor comune celor doua Principate, precum si a unei Curti de Casatie. Comisia Centrala, care si-a desfasurat lucrarile intre 10 mai 1859 si 14 februarie 1862, era alcatuita din opt reprezentanti moldoveni, printre care si Mihail Kogalniceanu, si opt reprezentanti munteni. In cadrul acestei comisii s-au elaborat legi si acte normative care au pus bazele Romaniei moderne. Aici s-a redactat primul proiect de Constitutie a Romaniei si tot aici au lucrat poetul Grigore Alexandrescu si confratele sau intru condei Dumitru Dascalescu, un inflacarat sprijinitor focsanean al Unirii. Insusi domnitorul Al. I. Cuza a pretuit orasul Focsani, pe care l-a si unit printr-un decret, la 10 iulie 1862 -; „Ambele parti ale orasului, de dincolo si de dincoace de Milcov, vor forma in viitor un singur oras, care va fi resedinta judetului Putna” -; se spunea in decret, ia incurajat dezvoltarea pe tot parcursul domniei sale, l-a vizitat de mai multe ori. Asezarea orasului in centrul tarii unite si activitatea desfasurata de Comisia Centrala explica propunerea de stabilire a capitalei tarii la Focsani, proiect care nu s-a realizat datorita, printre altele, si opozitiei Turciei. Oricum, Focsanii au ramas in constiinta poporului roman ca Oras al Unirii, legati organic de intreaga perioada de formare a Romaniei moderne din timpul domniei lui Cuza.
Perioada dintre Unire si cucerirea independentei de stat este pentru Focsani, in mai mare masura decat pentru alte orase, deosebit de semnificativa pe linia crearii unor structuri administrative, economico-sociale si culturale. Dupa unificarea oficiala a administratiei celor doua orase, aici se infiinteaza trei scoli primare, un Gimnaziu (1866), care va deveni Colegiul National Unirea de azi si Scoala Normala de Baieti (1869). Tot acum incep si primele constructii edilitare moderne, se traseaza actualul bulevard Dimitrie Cantemir si se infiinteaza gradina publica a orasului. Enumerarea poate insa continua : in 1864 se infiinteaza Camera de Comert si Industrie, in 1867 se pun bazele Spitalului Judetean si Comunal, iar in 1873 se organizeaza primul teatru din Focsani, sub conducerea lui Ion Lupescu.
In timpul Razboiului de Independenta, Regimentul 10 Dorobanti din Focsani s-a evidentiat prin eroismul sau, in luptele din 30 august 1877 pentru cucerirea redutei Grivita. In asalturile asupra acestei puternice fortificatii otomane au cazut maiorul Gh. Sontu, capitanul L. Cracalia, locotenentul Chivu Stanescu, sergenti si ostasi.
Dupa cucerirea Independentei de Stat a Romaniei si pana la primul razboi mondial, ritmul dezvoltarii generale a orasului se intensifica, se ridica numeroase edificii publice si apar primele lucrari de arta monementala. Astfel, in 1879 se pun bazele bibliotecii publice, in 1891 se amenajeaza Piata Alimentara, in 1899, la 1 octombrie, s-a pus piatra de temelie a Teatrului, care va fi dat in folosinta la 22 noiembrie 1913, prin straduinta si sacrificiile Maiorului Gheorghe Pastia, din al carui Testament citam : „Subsemnatul Maior Gh. Pastia, domiciliat in Focsani, in dorinta de a contribui intr-o masura cat de mica la luminarea si educatia Neamului Romanesc si care m-am devotat cu tot sufletul prin munca cinstita, mai intai in randurile ostirii pe care am condus-o ca bun patriot, luptand chiar dupa ce am fost ranit in Razboiul Independentei, fapt ce mi s-a recunoscut prin acordarea mai multor decoratiuni, intre care si „Virtutea Militara” de aur, pusa pe piept de insusi Maria Sa Regele Carol pe campul de lupta in Bulgaria, iar dupa ce am iesit din randurile armatei, m-am ocupat cu agricultura, unde muncind din greu, cu incordare si privatiuni zi cu zi mai bine de 40 de ani, vazand necesitatea pentru orasul Focsani de a avea un Templu al Artei, am gasit cu cale, ca din economiile agonisite si dupa staruinta concetatenilor mei, sa construiesc in anul 1908 un Teatru asezat in centrul orasului Focsani, orasul meu de nastere, pentru a servi ca locas de Cultura si Educatie Nationala. Intrucat aceasta institutie are nevoie de venituri mari, cat si pentru a fi ferita sa nu fie supusa tuturor umilintelor, m-am hotarat sa mai construiesc in orasul Focsani inca o opera de cultura numita Ateneul Popular Maior Gheorghe Pastia, ce l-am donat primariei Focsani, a carui venituri vor servi pentru marirea si intretinerea Teatrului Maior Gh. Pastia, fara ca sa i se poata schimba vreodata destinatia…”.
Trecand la alte edificii, la 2 aprilie 1912 s-a inaugurat Palatul de Justitie, in 1916 au fost dezvelite bustul lui Petre Liciu, un virtuoz al scenei romanesti si Monumentul Eroilor Vranceni, opera a sculptorului Oscar Spathe. Tot in aceasta perioada apar o seama de publicatii, dintre care amintim “Putna” (1880), „Viitorul Putnei” (1884) si „Milcovul” (1904). In 1899 a luat fiinta Scoala Secundara de Fete, actualul Colegiu National „Al. I. Cuza”, iar in 1913 se pun bazele Palatului Administrativ Administrativ al fostei Prefecturi, dupa planurile arhitectului Daniel Renard. Un fapt important este si inaugurarea liniei ferate Buzau-Marasesti, in 1881, cu prilejul banchetului de la Focsani lansandu-se deviza dezvoltarii „prin noi insine”.
In aceasta perioada se afirma ca un puternic focar de cultura Liceul „Unirea”, ai carui intelectuali de elita desfasoara o bogata activitate. Dintre profesorii liceului se remarca istoricul Constantin Giurescu, criticul literar Bogdan Duica, scriitorul I. A. Bassarabescu si altii. De pe bancile liceului s-au ridicat mari personalitati ale culturii si vietii publice romanesti, cum sunt scriitorul Duiliu Zamfirescu, geograful Simion Mehedinti, istoricul G. G. Giurescu, chimistul Gh. Longinescu, etc. Societatile culturale contribuie si ele la dinamizarea vietii cultural-stiintifice a orasului, un rol important avand sectia focsaneana a Ligii Culturale, infiintata in 1891, Societatea Filarmonica, infiintata in 1907, mai intai sub denumirea „Doina Vrancei”, Societatea Literara „Gr. Alexandrescu” din cadrul Liceului Unirea si altele.
In timpul primului razboi mondial, teritoriul din jurul Focsanilor a devenit teatru de operatiuni militare, unde urma sa se decida nu numai soarta frontului, ci si a tarii. La 25 decembrie 1916, orasul intra sub ocupatie germana, de care avea sa se elibereze abia la 10 noiembrie 1918. Victoria stralucita a armatelor romane de la Marasesti din 6 august 1917 a reaprins in inimile focsanenilor flacara sperantei eliberarii patriei. La 8 decembrie 1917, Focsanii au cunoscut greaua incercare a armistitiului semnat in casele Apostoleanu intre reprezentantii Armatei Romane si cei ai Puterilor Centrale. Un an mai tarziu, cand la 18 decembrie 1918 Regimentul 50 Infanterie, al carui steag era decorat cu ordinul Mihai Viteazul, se reintorcea in orasul eliberat, zilele negre ale ocupatiei germane erau deja date uitarii. Focsanenii nu i-au uitat insa pe eroii care, prin jertfa lor suprema,, au facut posibila victoria finala. La 21 octombrie, la Liceul Unirea a fost pusa o placa comemorativa cu numele fostilor elevi morti in razboi. La 5 iunie 1921 a fost omagiata memoria Ecaterinei Teodoroiu, cazuta in apropiere de Mancelu, cand osemintele eroinei de la Jiu au trecut prin Focsani spre orasul ei natal, iar la 15 mai 1923 focsanenii s-au inchinat in fata osemintelor Eroului Necunoscut. In 1926, in Mausoleul Eroilor ridicat in actualul cartier Focsani-Sud au fost depuse osemintele celor care si-au jertfit viata pe meleagurile focsanene pentru apararea pamantului stramosesc.
In perioada dintre cele doua razboaie mondiale, evolutia Focsanilor cunoaste o oarecare stagnare. Se efectueaza doar cateva lucrari edilitare, care nu reusesc sa schimbe infatisarea generala a orasului : pavarea unor strazi, imbunatatirea retelei de alimentare cu apa, construirea unei uzine electrice in 1936, etc. In 1927 se edifica totusi din banii maiorului Gh. Pastia, Ateneul Popular care ii poarta numele, de catre arhitectul Frederich Mandel, cladirea Bancii Nationale si Palatul Telefoanelor . Ia fiinta o scoala superioara de comert, in 1931 se pun bazele Muzeului din Focsani, iar un an mai tarziu se inaugureaza Scoala de Arte si Meserii. Un plus de inviorare se constata doar in domeniul cultural, diferite societati, in frunte cu Liga Culturala, incercand sa atraga publicul la conferinte si spectacole. Apar mai multe publicatii, dintre care se remarca Milcovia, o prestigioasa revista de studii regionale, care a aparut intre 1930 si 1933, iar intre 1941 si 1942, revista de „grai, studiu si creatie romaneasca” Ethnos, condusa de folcloristul si filologul Ion Diaconu, profesor la liceul Unirea.
Daca in prima jumatate a secolului al XX-lea economia Focsanilor era axata pe mica productie manufacturiera (cateva tabacarii, o fabrica de teracota, una de lumanari si cateva ateliere profilate pe diferite mestesuguri), comert si activitati bancare, dupa 1950 s-a trecut la o puternica industrializare.
Trecerea la industrializarea socialista de stat de tip centralizat a inceput cu o unitate de exploatare forestiera, dotata, la nivelul anilor 1950, cu utilaje moderne, si a continuat in 1963 cu un combinat de prelucrare a lemnului. Mobila de diferite tipuri produsa aici a castigat repede si piata externa, atat pe relatia Est, cat si pe relatia Vest. La fel s-a intamplat cu intreprinderea de confectii infiintata in 1965, produsele obtinute aici, ieftine si de calitate, fiind foarte cautate pe piata occidentala. Au urmat apoi o intreprindere de elemente hidraulice si scule aschietoare, o intreprindere de laminate finite pline, alta de aparataj electric de joasa tensiune, aparand apoi si agentii economici care realizau vase emailate, produse din mase plastice, tricotaje, fire bumbac si tip bumbac, fire de lana si tip lana, etc. S-au mai infiintat de asemenea intreprinderi de panificatie, de prelucrare a carnii, a laptelui sau a vinului. Asa s-a creat cu timpul o platforma industriala de prelucrare Focsani-Sud si intreprinderi de industrie alimentara in partea estica a orasului. Intreprinderi de stat care prelucrau materia prima din judet, in special strugurii, lemnul si lana, s-au infiintat desigur si in alte zone. Ponderea cea mai mare o detinea industria alimentara, urmata de industria metalurgica, industria textila si cea de prelucrare a lemnului.
Acest lucru a determinat o mare migratiune a populatiei de la sat la oras. Pentru calificarea fortei de munca, pe langa liceele cunoscute, cum ar fi Liceul Unirea, Liceul Al. I. Cuza si Liceul Economic, s-au mai infiintat licee industriale de electrotehnica, industrie usoara, constructii, auto, agricol, pe langa acestea functionand si scoli profesionale cuprinzand aproape toata gama de meserii. Populatia orasului crescand astfel in permanenta, a luat un mare avant constructia de locuinte. Dupa cutremurul din 1977, care, la Focsani, a produs pagube insemnate, autoritatile centrale au aprobat un plan vast de urbanizare si reconstructie a localitatii, trasandu-se astfel bulevarde largi, cum ar fi cel al Unirii, Independentei sau Bucuresti, pe laturile carora s-au inaltat blocuri cu opt si zece etaje. In afara blocurilor din centrul orasului s-au ridicat cartiere in toata regula, cum ar fi Focsani-Sud, Gara, Bahne, Obor.
O data cu constructia de locuinte s-au extins si spatiile comerciale, in diferite puncte ale orasului construindu-se mari complexe comerciale, cum ar fi magazinele Milcovul, Romarta, BIG-ul, Putna (transformat dupa 1990 in banca), Complexul Comercial de pe Bulevardul Garii, halele din Piata Moldovei etc. Au aparut hotelurile Unirea si Vrancea, lanturile de magazine mai mici ale comertului de stat sau cooperatiei mestesugaresti, ateliere de prestari servicii.
In acelasi timp s-au ridicat si alte constructii edilitare de interes public, dand Focsanilor un aspect tot mai modern. Printre acestea se numara Palatul Administrativ (in care isi au sediile Prefectura, Consiliul Judetean si Primaria Municipiului Focsani), Casa de Cultura a Sindicatelor, purtand astazi numele marii actrite Leopoldina Balanuta, sediul Directiei Generale pentru Agricultura si Alimentatie, Gara, Posta si Telefoanele, etc. In fata Palatului Administrativ a fost amplasat Obeliscul Unirii, opera a sculptorului Ion Jalea, iar in diferite scuaruri au fost dezvelite cateva busturi ale unor inaintasi de seama.
In domeniul culturii, s-au inceput reparatiile la Teatrul Municipal Gh. Pastia, distrus inca o data la cutremurul din 1986, trupa de actori care juca aici trecand la Ateneul Popular, s-a dezvoltat Muzeul Vrancei si Sectia de Etnografie a acestuia din Crangul Petresti (un adevarat muzeu al satului vrancean in aer liber). Au luat fiinta un Cenaclu al Uniunii Scriitorilor, al Uniunii Artistilor Plastici si altul al muzicologilor si de creatie muzicala, Salonul Literar Dragosloveni (festival-concurs de literatura), Corul Pastorala, condus de profesorul Dumitru Sandulachi, Concursul de muzica usoara Florentin Delmar. A aparut o serie noua a ziarului Milcovul, ca organ al autoritatilor vremii si Revista noastra, seria a II-a, publicatie a elevilor Liceului Unirea, condusa de profesorul Petrache Dima, singura publicatie vranceana inregistrata la UNESCO.
Dupa evenimentele din 1989, economia orasului a inceput sa se adapteze rapid pietei libere, la pragul dintre milenii aflandu-se intr-un avansat stadiu de privatizare. Astfel, inca din 1992-1993 au fost privatizate doua dintre marile unitati profilate pe industria usoara, in cadrul unui program pilo : SC INCOM VRANCEA SA, specializata in confectii textile, cu capital roman si italian si SC HEIM MILCOV SA, specializata in tricotaje lana si tip lana, cu capital privat roman si german. De asemenea, a fost privatizata in totalitate SC VESTIRO SA, axata pe confectii, cu capital autohton. Au fost privatizate apoi o serie de intreprinderi care au primit denumiri noi, cum ar fi : AGROIND, CERES, COMAT, COMCEREAL, DANILA SOLAR, GENERAL CONSTRUCT, INDFOREST, METANEF ENGINEERING, METEX, PALCOM, ROMTELECOM, COMBIVRA, VRANLACT, pe diverse profiluri de industrie alimentara, metalurgie, constructii, comunicatii, comert. Au aparut si societati comerciale noi, precum PRODCONF,CONFEX, TRUST LF INTERNATIONAL si GENERAL PRODUCT, MERA, CONTERRA.
In domeniul financiar-bancar s-au privatizat o serie de banci (sucursale), cum sunt, de exemplu, BANCA ROMANA PENTRU DEZVOLTARE, BANKCOOP, BANCPOST, BANCA POPULARA (Cooperativa de credit), aparand insa si altele cu capital integral privat : BANCA ASTRA, BANCA ION TIRIAC, BANCA INTERNATIONALA A RELIGIILOR. Cu capital de stat au ramas doar BANCA AGRICOLA si BANCA COMERCIALA AGRICOLA, care au intrat in proces de restructurare in vederea privatizarii.
Cu toate greutatile intampinate pe linie de investitii, au fost edificate si noi constructii, care au diversificat arhitectura orasului : Directia Generala de Munca si Protectie Sociala, Sediul Administratiei Financiare, Directia de Statistica, Banca Ion Tiriac, CEC, Bancpost, Biserica Catolica Sf. Anton. Au fost refacute Camera de Comert, Industie si Agricultura, Palatul de Justitie, etc.
Dezvoltarea urbanistica a Focsanilor din ultimii ani a impus reamenajarea pietelor agroalimentare. Afluenta crescanda a producatorilor particulari de carne, oua, lapte, branza, legume si fructe, precum si oferta din ce in ce mai mare a societatilor specializate, au dus la extinderea Pietei Moldovei pe 2840 mp., lucrare de aproape 10 miliarde lei, executata intre 1995-1999, facand din ea cea mai bine organizata si mai bogat aprovizionata piata agroalimentara dintre Capitala si nordul Moldovei.
In privinta serviciilor au aparut COMPANIA DE UTILITATI PUBLICE, ENET, SC TRANSPORT LOCAL SA, SC TRANS COMPANZ SA, precum si cateva depozite angro : LVG, ONASSIS, ALEGRO, AGROCOM HOLDING, specializate in marfuri industriale, produse agroalimentare sau masini si utilaje agricole.
O data cu trecerea la economia de piata, pe langa ziarul Milcovul, au aparut alte publicatii : Monitorul de Vrancea, Informatia, Jurnal de Vrancea, Gazeta de Vrancea, Revista V. S-au infiintat mai multe edituri, unele cu tipografii proprii : SOGENT, ROLAND, ROMRAL, PRINT PREST, ca si noi edituri : Editura REVISTEI V, ZEDAX, TERRA, etc. Pe teritoriul municipiului emit posturi locale de televiziune -; DIPLOMATIC, STUDIOUL DE TELEVIZIUNE FOCSANI, TELEVIZIUNEA FOCSANI si posturile radiofonice RADIO TINERET FOCSANI, UNIPLUS RADIO si RADIO UNO.
Focsanii s-au dezvoltat ca intindere incepand cu sfarsitul secolului al XVIII-lea in dauna satelor si suprafetelor din jur, ca urmare a prosperitatii economice, dar si a cresterii demografice.
Printre primele informatii privitoare la numarul locuitorilor urbei sunt considerate cele din secolul al XVII-lea, provenind de la Paul din Alep si Evlia Celebi. Date ceva mai sigure le gasim insa in Cartografia de la 1774, unde se arata ca partea moldoveneasca a targului numara 170 de familii, ocupatiile locuitorilor fiind de tabacari, lumanarari, morari, olari, caldarari, lemnari, negustori, hangii, cafegii, carciumari.
In anul 1816, conform Condicii Vistieriei Moldovei, Focsanii apartinand acestui principat aveau 480 de familii si este presupus ca si partea munteana a orasului sa fi avut cam acelasi numar de familii, organizate administrativ pe mahalale si uliti. In statisticile din 1832, primul recensamant cu caracter demografic biologizat, Focsanii sunt mentionati cu 4795 de locuitori, iar in 1859, Ion Ionescu de la Brad consemna 9752 de locuitori, dintre care 5252 barbati si 4502 femei. Dupa unificarea celor doua parti ale orasului din 1862, populatia acestuia a crescut de la 23.601 locuitori in anul 1899 la 27.960 in 1948.
In anul 1968, cand “orasul de pe Milcov” devine resedinta, numarul locuitorilor se ridica la 36.644, in 1987 ajungand la 90.437, in care sunt cuprinsi si locuitorii din Campineanca, Golesti si Mandresti. La recensamantul din 1992, municipiul Focsani numara 101.335 locuitori cu domiciliul stabil, din care 49.329 barbati si 52.006 femei. Pe nationalitati -; 100.359 erau romani, 768 romi, 63 maghiari, 31 germani si 114 -; alte nationalitati. Dupa cinci ani, populatia a scazut usor sub 100.000 de locuitori, stabilizandu-se in jurul acestei cifre.
De-a lungul timpului, in Focsani au trait, alaturi de romani, care au ramas covarsitor majoritari, si evrei, armeni, turci, unguri, rusi, etc. Inca din secolele XVII-XVIII, evreii, ca si armenii, erau organizati pe strazi, avand scolile, bisericile si cimitirele lor.