k8n11np

Desi Helladicul mijlociu (MH) poate fi lung de ca. 500 de ani (cca. 2.050 / 2.000-1.550 i.Chr.), nu s-a cazut de acord asupra nici unui sistem de subdiviziune. O diviziune impartita in trei va fi folosita aici, dupa cum urmeaza: MH I, cca. 2.050 / 2.000-1.900 i.Chr. („Minoicul timpuriu”); MH II, ca. 1900-1700 i.Chr. („Minoicul decorat / ornamentat”) si „Minoicul matur”; MH III, cca. 1.700-1.575 / 1.550 i.Chr. („Ultima faza”). Redatand incepand de la marea explozie / eruptie a vulcanului Santorini, din 1500 pana in 1.625 i.Chr., daca aceasta se sustine, va fi necesara ajustarea perioadei MH la 1.700 / 1.675 i.Chr. si diminuarea fiecarei din subperioadele de mai sus in mod corespunzator.

Asezarea tipica MH este localizata pe varful unui deal stancos sau pe un damb. In comparatie cu felul dispersat de asezare al culturii Korakou din perioada EH II, cea din perioada MH pare a fi una nucleu cu o densitate a asezarii relativ mica. Cultura MH este la ea acasa pretutindeni, din Peloponez si Grecia centrala (incluzand asezarile din teritoriul Etoliei ca si Thermonului) ca si mai in nord in valea raului Spercheios. Importurile de ceramica MH sunt obisnuite in nordul Cicladelor si in Thessalia, ocazionale in Macedonia de coasta si Troia VI si rare dar prezente in sudul Cicladelor si in Creta. Malthi din Messenia este singurul sit care ar fi fost mai mult sau mai putin excavat in intregime, dar Lerna V va fi situl „tip” cand va fi intreg publicat. Desi ceramica din Kolonna VII -; IX de pe Egina este alcatuita coplesitor din piese MH standard, asezarea de acolo este suficient diferita de ori care alt sit MH cunoscut pe continent in ceea ce priveste marimea si bogatia sa incat poate ca ar trebui considerata intr-o categorie speciala, nici MH sau perioada Cicladica mijlocie, ci mai degraba intermediar intre cele doua, asa cum Ayia Irini din Keos este in timpul EBA.

Exista sigur un zid de fortificatie in Malthi, Peristeria si Pylos in Messenia si la Kiapha Thiti in Attica. Exemple posibile apar la Brauron si Thorikos. Un zid aflat la Plasi langa Maraton in Atica, pretins a fi fortificatie, nu este bine datat. Fortificatiile de pe continent din aceasta perioada nu sunt nicaieri atat de impunatoare ca cele din insule (Ayia Irini IV-V de pe Keos, Kolonna VII-IX de pe Egina) sau la Troia (VI).

Casa tipica MH este un megaron de sine statator (cateodata descris ca o „casa lunga”) fie dreptunghiular sau absidal in plan si constand din doua sau trei incaperi separate de pereti interiori. Constructia este din caramida din namol pe un soclu jos de piatra. Cea din cherestea si tencuiala nu apare. Intrarea unei asemenea case este de obicei situata axial in una din partile scunde. Zidurile lungi proiecteaza adesea pe fiecare parte a zidului intrarii ca sa sfarseasca in antae, astfel creand o veranda mica in fata casei. La Lerna, casele MH I din stratul timpuriu V sunt caracterizate de aceleasi planuri ca ale caselor EH III din stratul IV, dar constructia ultimelor case este oarecum mai robusta (soclul de piatra mai inalt, ziduri mai groase) si durata lor de viata este probabil mai lunga decat a fost cea a structurilor mai fragile din Lerna IV. O caracteristica care devine mai comuna la Lerna in stagiile mijlocii si tarzii ale perioadei MH este atasarea unei curti dreptunghiulare inchise cu una sau doua magazii mici construite in colturile ei la unitatea de baza a casei megaron.

Ceramica MH se clasifica in trei clase majore: un grup de articole monocrome slefuite in mod conventional atribuite „Minoicului”; o serie de articole vopsite cu una sau mai multe vopsele carora le lipseste luciu si astfel sunt numite „vopsite-mat”; si articole nevopsite, cu suprafata intunecata si relativ brute, neprelucrate care pot fi puse impreuna sub denumirea de „vase de bucatarie”. Roata, desi initial folosita pentru producerea ceramicii in „Lefkandi I” si culturile Tirint din EH IIB si III, nu este folosita pana in perioada MH, de-a lungul careia multe articole ceramice continua sa fie lucrate manual.

Minyan

Termenul „Minyan” a fost original nascocit de Schliemann foarte devreme in istoria arheologiei preistorice egeene si aplicat la o varietate distinctiva de ceramica intunecata lustruita pe care a descoperit-o la Orchomenos, casa miticului rege Minyas. Ceramica monocroma lustruita facuta din argile moderat sau extrem de fine si care in prezent este descrisa ca „ceramica minyana” poate aparea in varietati gri, negre, rosii si galbene. Cele mai comune forme din varietatile Minyan sunt formele deschise, pentru cea mai mare parte cupe si kantharos care sunt recunoscute ca forme evoluate ale vasului Bass si kantharos din cultura Tirint EH III. Formele fragile, articulate, ascutite ale vaselor Minyan Gri in particular au dat nastere teoriei conform careia ele sunt copii ale prototipurilor metalice, in ciuda faptului ca obiectele metalice de orice fel sunt relativ rare in timpul perioadei MH si vasele din metal sunt practic inexistente. Profilurile ascutite ale vaselor Minyan Gri se datoreaza de fapt folosirii obisnuite a rotii rapide in producerea ei. Picioarele inalte sunt caracteristice in special Minyanului Gri MH II-III din Grecia centrala, desi ele sunt de asemenea atestate pe cupele Minyanului Galben MH III in Argolida si Corint. In ultima faza a perioadei MH in nord-estul Peloponezului, suporturile (picioarele) de cupe devin considerabil mai mici si dungile (striatiile) dispar in favoarea inelelor taiate foarte jos. Ornamentele Minyanului in perioada MH I iau de obicei forma brazdarii pe umarul superior al oalelor si kantharoi. In timpul MH II semicercuri taiate (incizate) paralel (festoane) si cercuri concentrice imprimate au devenit de asemenea destul de comune in special pe Minyanul Negru / Argiv. Minyanul Gri este cel mai des intalnit in Grecia centrala dar de asemenea frecvent, mai ales in MH I -; II in Peloponez. Minyanul Negru / Argiv este mai presus de toate caracteristic nordului Peloponezului si este varietatea cea mai obisnuit decorata cu ornament incrustat si marcat. Minyanul Rosu se gaseste frecvent in Attica, Beotia, Egina si in nordul Cicladelor. Minyanul Galben apare pentru prima data in MH II mai tarziu sau in MH III. Din cauza suprafetei deschise la culoare, aceasta ultima varietate este adesea decorata cu vopsea inchisa, mata, si in acest caz este tratata de arheologi ca vopsita mat decat Minyan. Cam pana prin anul 1960, Minyanul Gri a fost adesea identificat ca ceramica invadatorilor nordici care au distrus civilizatia EH in aproximativ anul 1900 i.Chr. si au introdus cultura materiala MH in peninsula greaca. Totusi sapaturile lui Caskey la Lerna ca si sirul mult mai recent de sapaturi la alte cateva situri au demonstrat foarte clar ca Minyanul Gri mai degraba decat a fi nou in perioada MH, este descendent direct din ceramica fin lustruita gri din cultura Tirint EH III. Mai mult, se pare ca varietatea Negru / Argiv nu e nimic altceva decat versiunea evoluata a clasei EH III „intunecat (inchis), lucios si lustruit”. Astfel ceramica Minyan daca e sa fie asociata cu elementul populatiei invadatoare, trebuie sa fie legata de „invazia” EH III cca. 2.200 / 2.150 i.Chr. si nu cu una MH ca. 1900 i.Chr. In plus, nu este nimic special „nordic” despre obarsia descendentilor EH III ai Minyanului MH, cu exceptia faptului ca ei au venit aproape sigur in nord-estul Peloponezului din Grecia centrala. Cum au ajuns sau s-au dezvoltat indigen in Grecia locala este o problema care inca trebuie rezolvata.

Termenul „vopsea / vopsit mat(a)” descrie lipsa luciului vopselei utilizata la producerea modelelor inchis pe deschis pe o varietate de articole cu fundal deschis care difera considerabil in ceea ce priveste tratamentul suprafetei lor, componentele materialului si chiar culorile. Cateodata este aplicata o vopsea usor mata pe un strat solid de vopsea inchisa mata pentru a produce modele intr-un stil deschis pe inchis, dar asemenea tratament este foarte rar in comparatie cu frecventa stilului inchis pe-deschis. Intr-adevar, straturi complete sau chiar marginale de vopsea solida sunt foarte rare in ceramica „vopsita mat MH” posibil pentru ca vopseaua (sau slipul) a fost mai dificil de obtinut sau preparat, prin urmare mai „scumpa” decat vopseaua / slipul semi-lucioasa „Urfirnis” utilizata in perioadele EH III precedente. Cele mai multe forme decorate inchise MH cum ar fi borcanele sau ulcioarele de diferite tipuri sunt vopsite mat, dar acest fel de decorare cu model pictat este aplicat de asemenea la o gama destul de larga de cani si castroane. Vasele mari tind sa fie produse din materiale mai aspre decat cele mici pentru simplul motiv ca recipientele mai mari au nevoie de un material mai moderat ca sa serveasca drept liant argilos. Varietatea regionala este destul de pronuntata in ceea ce priveste atat materialul sau culorile cat si categoriile de motive. In general, modelele sunt rectilinii si abstracte pana in MH III cand influente cicladice si minoice inspira imitatii ale varietatii de motive curbilinii, incluzand unele care sunt chiar naturaliste. Aparitia articolelor de ceramica vopsite mat in doua culori sau policrome era considerata un alt fenomen al perioadei tarzii MH, dar acum se pare ca marea majoritate a acestor articole apartine cronologic Helladicului tarziu I (LH), desi din punct de vedere tehnic si stilistic cu greu pot fi diferentiate de articolele vopsite mat din MH, mai devreme.

In contrast cu articolele Minyan, articolele vopsite mat reprezinta o puternica ruptura de traditiile ceramicii vopsite cu model curente in cultura Tirint EH III, fie in Grecia centrala sau in Peloponez. Ceea ce pare a fi problema aici este trecerea de la vopseaua pe baza de metal care este usor marmorata si deci nu poate fi arsa ca o singura culoare fara un control serios a procesului de ardere, la o vopsea pe baza de mangan care pur si simplu nu se marmoreaza indiferent de cat este de arsa. Nu se stie de ce uniformizarea culorii folosita pentru modelele inchis-pe-deschis ar fi trebuit sa devina o preocupare la sfarsitul EH III.

Toate formele ceramicii de bucatarie MH reprezinta evolutii directe din tipurile curente in cultura Tirint in EH III. Poate cel mai distinct este borcanul cu gura larga sau castronul adanc cu un singur maner vertical care iese din margine (buza). De obicei decorate cu ornamente incizate grosolan, borcanele cu maner din buza sunt adesea pomenite ca „ceramica adriatica” , pentru faptul ca Valmin, sapatorul suedez de la Malthi le-a botezat asa pentru a accentua in mod gresit legaturile vestice ale materialului pe care l-a recuperat din acel sit.

S-au gasit in ceva cantitati chiar de la inceputul perioadei MH in siturile de pe coasta de est a Peloponezului din Ayios Stephanos si Pavlopetri in Laconia pana la Lerna, Asine si Kandia in insula Argolida, articole decorate fie cu straturi solide, fie cu modele inchis-pe-deschis executate intr-o vopsea lucioasa pe baza de metal variind ca si culoare, de la negru prin maro pana la rosu. Adaugate peste acest invelis (strat) solid de vopsea inchisa pe baza de metal sunt adesea modele sau benzi, fie dintr-o vopsea mata alba sau rosu aprins, fie din amandoua. Materialul din care sunt facute aceste articole variaza de la cel fin (pentru formele mici inchise si deschise) la cel semiaspru (pentru formele mai mari, in cea mai mare parte inchise) dar marea majoritate a acestor vase Lucitor Decorate (termenul generic pentru aceste articole) este produsa din exact doua materiale, unul fin si unul semiaspru (semifin?) care reprezinta un centru unic de productie. In ceea ce priveste formele cat si decorarea lor, aceste articole Lucitor Decorate imita indeaproape, cateodata chiar insesizabil, articolele policrom vopsite si deschis-pe-inchis din Minoicul mijlociu. Intr-adevar, cel putin cateva din aceste piese sunt importuri veritabile MM, dar majoritatea acestei ceramicii nu este creata in nici un centru cunoscut cretan si nici in siturile peloponeziace unde a fost gasita. Una peste alta, se pare ca marea parte a ceramicii Lucios Decorate a fost produsa fie in colonia minoica de la Kastri pe Kythera (in definitiv o asezare permanenta minoica din perioada MM IA de atunci inainte) sau intr-un anumit sit de pe coasta estica a Peloponezului unde o industrie de ceramica minoizata fusese dezvoltata inca din MM IA. Cel putin alte doua probleme importante asociate cu aceasta ceramica, in afara de locul de producere sunt inca de rezolvat. In primul rand, ce primeau in schimb cei de pe continent pentru aceasta ceramica? In al doilea rand, de ce aceasta ceramica importata, produsa in modele non-native (ne indigene?) si decorata in stiluri si cu motive non-native nu a provocat de fapt nimic in ceea ce priveste imitatiile locale de secole, si totusi, la sfarsitul perioadei MH imitatiile locale ale tipurilor cicladice si minoice au devenit brusc atat de comune siturilor de pe coasta, de-a lungul Peloponezului incat o noua traditie a ceramicii, pe care o numim „Miceniana” s-a dezvoltat de-a lungul unei generatii sau doua?

O a doua grupa majora de importuri de ceramica in siturile MH este caracterizata de o forma de intaritor mineral care include placute de mica aurie (probabil biotit). Desi asemenea intaritor, chiar daca totul dovedeste ca provine din unul local, teoretic vorbind, poate sa fi fost importat ca intaritor la o mare varietate de situri diferite, fiecare producandu-si propria sa ceramica intarita cu mica aurie, ceramica MH intarita cu mica aurie este de fapt atat de uniforma din punct de vedere stilistic pentru o perioada atat de mare de timp incat trebuie sa fi fost produsul unei singure asezari sau regiuni, una aproape sau in care intaritorul in cauza era disponibil pe plan local. In plus, analize stiintifice ale acestor materiale din „mica aurie”, ca de altfel si studii mineralogice bazate pe analize petrografice si de identificare a elementelor precum analiza activarii instrumentale a neutronului (INAA), au confirmat pe departe ca ele (ceramicele) sunt similare atat chimic cat si mineralogic. Se crede in prezent ca regiunea de productie este insula vulcanica Aegina; asezarea dominanta a acestei insule este marele centru fortificat de pe coasta nordica al carui nume Kolonna se trage de la singura coloana existenta al unui templu arhaic inchinat lui Apollo. Ceramica usor de recunoscut si pe larg exportata si care a ajuns sa fie cunoscuta drept „aegineiana” a fost produsa in trei categorii distincte: cupe si castroane lustruite si cu slip, de culoare rosie; vase de gatit cu maner sau fara din material de la semifin la aspru; un larg sortiment de vesela de masa vopsita mat (castroane, pocale, kantharoi, etc.) si recipiente de pastrat (butoiase, borcane cu gura stramta, hydrii, amfore etc.). Pe langa materialul intarit similar, aceste vase au in comun folosirea pe larg a „marcii olarilor”, de obicei in forma de semne incizate sau imprimate pe sau langa baza (fund) si numai pe cateva vase de gatit in forma a una sau doua ghemotoace de lut aplicate pe umar sau langa manerul de jos.

Ca si ceramica Lucios Decorata, vasele eginiene cu mica apar prima oara in afara ariei imediate de producere, chiar la inceputul perioadei MH. Distributiile acestor doua grupari majore de articole de export abunda in asezarile de coasta din Argolida dar clasele eginiene se gasesc mai ales in jurul golfului Saronic si in Grecia centrala (Beotia, Attica, Eubeea) si nu se intalnesc in sudul Peloponezului pana in perioada Micenianului timpuriu. In plus, spre deosebire de vasele Lucios Decorate, vesela eginiana sa gaseste in cantitate in siturile din interior precum si pe cele de pe coasta si sunt comune cel putin ca cele de la Tsoungiza LH IIA, unde vasele Lucios Decorate dispar dupa LH I, probabil fiind inlocuite de articolele decorate miceniene produse la centrele Argive. Scara de productie a ceramicii eginiene este la fel de impresionanta ca si arhitectura pastrata la situl Kolonna (cel mai impresionant sit preistoric de pe insula Egina) si re intareste notiunea ca entitatea politica cu astfel de vestigii poate ca a fost tot atat de complexa ca oricare alta organizare politica minoica contemporana palatala.

Sistul silicios pare a fi mai folosit decat obsidianul pentru uneltele din piatra cioplita. Formele tipice MH sunt varfuri de sageti in forma de frunza si secera cu dinti de ferastrau („dintate”). Uneltele de piatra lustruita includ securi-ciocan, capete de buzdugan si diferite rasnite si pisaloage. Tocilele (gresiile) din nisip sunt destul de comune cum ar fi discurile circulare cu perforatii centrale care ar fi putut fi folosite la pregatirea grosimii standard a trestiei din care se faceau cosuri.

Uneltele sau sculele din os includ sule, stantele, tintele cu cap convex sau santuit, coltii de porc mistret si coarnele de cerb pentru manerele ciocanelor, tarnacoapelor si sulelor. Primele oase de equus caballus, adevaratul cal, se intalnesc rar la Lerna V, si mai mult sau mai putin aceleasi marturii de specii de cai apar pentru prima oara la Troia VI. Pasarile de curte sau gainile apar pentru prima oara in Lerna V.

Cuprul si bronzul se intalnesc sub forma cutitelor, daltilor, securilor, pumnalelor, varfurilor de sulite, clestilor, cerceilor, spiralelor de par, bratarilor, acelor, inelelor, margelelor. Inca nu exista sabii in siturile de pe continent, desi cateva dateaza din epoca mijlocie a bronzului II din situri de pe insula Creta (in special Mallia si de asemenea probabil pestera Arkalochori) si cateva insule egeene vestice (Kolonna pe insula Egina). Aurul, argintul si electrumul sunt rare si se intalnesc doar sub forma de bijuterii. Clamele/suruburile de plumb sunt folosite pentru repararea oalelor. Pe dea-ntregul, multe dintre putinele artefacte sunt cunoscute inca din perioada MH decat din perioada considerabil mai devreme a EH II , desi ambele sunt echivalente ca durata.

Vartelnitele si rotitele de fus sunt destul de intalnite, ultimele ocazional decorate cu incizii. Nu exista figurine.

Ingropari interioare au fost gasite in majoritatea asezarilor MH. excavate. Cimitire in afara zidurilor din ciste si gropi exista de asemenea, dar toate acestea apartin MH III cel mai devreme (Sesklo, Eleusis, Micene si Zygouries), cateva din acelea datate din obisnuinta perioadei MH apartinand de fapt LH I (Prosymna). Un tip special de „cimitir” in afara zidurilor este tumulusul. Un zid jos, circular sprijina o movila (cavou?) joasa de pamant in care sunt scufundate ciste si pithos. Astfel de tumuli au fost considerati rari, dar un numar substantial a fost descoperit in anii 60 si inceputul anilor 70. Sunt intalniti in Elis si Messenia, in vestul Peloponezului (Voidhokoilia, Kaminia, Koukounara, Routsi, Peristeria, Papoulia, Samikon, Makrysia) in Attica (Aphidna, Vrana, Thorikos, posibil pe versantul nordic de pe Acropole in Atena) dar apar de asemenea in Corint, Argolida (Argos, Asine, Dendra), Locris (Marmara) si Phocis (Elateia). In nici un caz ei nu dateaza din MH III desi cativa dateaza cu siguranta (Asine, Corint). De exemplu, tumulusul din Aphidra este cel putin la fel de timpuriu cu MH II timpuriu, si cel de la Voidhokoilia probabil MH I. Poate sa existe o legatura dintre un astfel de tumul MH timpuriu si considerabil mult mai timpurii tumuli EH la Nidhri pe Lefkas.

Bunurile din morminte sunt foarte rare in orice forma de mormant in perioada timpurie MH, dar devin mai numeroase pe masura ce epoca avanseaza si culmineaza in morminte nemaipomenit de bogate de la Cercurile de Morminte din Micene. La fel, marimea mormintelor individuale creste cu timpul si tot mai multe inmormantari sunt extinse mai degraba decat restranse. Toate acestea par sa fie semne de bogatie crescanda. Cele mai comune tipuri de inmormantari MH sunt cistele si simplele gropi. Pana la sfarsitul perioadei MH, majoritatea inmormantarilor sunt simple inhumari. Inmormantarile multiple, desi nu sunt normale, apar fie sub forma a doua sau trei corpuri intr-o singura groapa sau cista (mama cu copilul sau copii, sot si sotie) sau mai multe inmormantari intr-un singur tumulus.

Situl de la Kolonna pe insula Egina

Vestigii ale sfarsitului Epocii mijlocii a bronzului (MBA) si a asezarilor miceniene la aceasta asezare nu au supravietuit in situ, fiind inlocuite de construiri ale perioadelor arhaice, clasice si mai apoi romane. Totusi fortificatiile MBA de la Kolonna sunt cele mai impresionante din zona egeeana dupa cele de la Troia. Mai mult decat atat, un bloc de poros taiat, construit in zidurile fortificatiilor din ultima perioada romana pare sa prezinte multe trasaturi ale blocului ashlar din Minoicul neopalatial si poate reprezenta o piesa a zidariei (masoneriei) MH tarziu sau inceputul epocii miceniene, refolosita intr-un context arhitectural aproape doua mii de ani mai tarziu.

O descoperire uimitoare si relativ recenta la Kolonna este „mormantul sageata” continand scheletul partial incovoiat al unui tanar (adult) insotit de o sabie de bronz, un varf de sulita de bronz, mai multe pumnale din bronz, cinci varfuri de sageata din obsidian, un numar mare de placi perforate facute din colti de mistret ce au acoperit odata un acoperamant de piele si l-au transformat in coif (casca), diademe de aur si un sortiment bogat de ceramica fina importata din Creta si un centru cicladic din N (posibil Ayia Irini). Acest grup extraordinar de bogat de obiecte, in special in masura in care totul este asociat la un singur individ, dateaza din MH II si este astfel apreciabil mai timpuriu decat continutul mormintelor „inarmate” de dinainte din Argolida. Situat exact in afara zidului fortificatiilor miceniene care incercuieste Kolonna, acest „mormant de razboinic” bogat garnisit invita la o comparatie in ceea ce priveste arhitectura lui si asezarea cu camere funerare construita in vestul Cicladelor precum cele pozitionate in afara portii principale a orasului fortificat Ayia Irini de pe insula Keos in Epoca mijlocie si tarzie de bronz. Atentia aratata echipamentului militar (sabie, coif din colti de mistret, varf de sulita, pumnale, varfuri de sageata), aur (sub forma diademelor si de asemenea sub forma garniturilor de aur a catorva arme) si ceramica exotica importata amintesc in mod remarcabil de descoperirile din MH III tarziu prin LH IIA a mormintelor „inarmate” de la Micene. E dificil sa nu concluzionezi ca acest mormant MH II construit la Kolonna a servit ca model pentru „printii” de mai tarziu ai Micenei care l-au imitat si ca asezarea proeminenta, bogatia veritabila si atentia acordata armelor sugereaza faptul ca acest mormant a apartinut mai degraba unui conducator politic sau militar decat unui luptator.