Document, comentariu, eseu, bacalaureat, liceu si facultate
Top documenteAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
GEORGE BARITIU: O INCERCARE DE PORTRET PSIHOLOGIC
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
O privire, chiar numai generala, asupra operei si activitatii lui George Baritiu, culege deja cateva impresii durabile: tenacitate, putere de munca, tradusa in prodigioasa productivitate, multilateralitate a preocuparilor, pe un evantai deschis de la segmentul spiritual si intelectual elevat la cel practic, si chiar la prozaismul faptului cotidian. y2p6py
Pe ecranul acestei opere, cu reverberatii atat de bogate in cultura si in viata publica romaneasca, personalitatea autorului se proiecteaza, firesc, in culori si linii ce definesc pe „omul cetatii”: iubire de neam, de poporul obidit, credinta in progres, in virtutile taumaturgice ale invatamantului, culturii si libertatii, instinct democratic si vocatie de luptator pe baricadele ideilor. Acestea, toate, erau rezultante ale interferentei intre persoana, ambianta mentala si problemele vremii. E limpede ca ele l-au modelat pe Baritiu jurnalistul, omul politic, militantul cultural, istoricul, apostolul emanciparii neamului sau.
Dar confruntarea cu aceleasi probleme ale romanilor ardeleni au trait-o si alti oameni ai lor de seama. Despre cativa, nu multi, se poate spune ca in cate un domeniu l-au intrecut, calitativ, pe Baritiu. Barnutiu a fost un mai mare orator politic si a avut o mai sistematica lectura filosofica si juridica. Cipariu a fost un mai mare savant. Lui Avram Iancu i-au fost mai proprii indrazneala actiunii si un frust geniu charismatic. Personalitatea si talentul lui Baritiu au acoperit insa mai multe decat ale tuturor acestora, au fost mai constante si capabile a se distribui cu aceeasi energie intr-o uimitoare pluralitate de directii.
Diferenta specifica dintre Baritiu si contemporanii sai de generatie si de idealuri, pregnanta ca dimensiune si varietate a operei, lasa loc supozitiei ca la faurirea personalitatii sale deosebite au contribuit, pe langa tiparele modelatoare ale evenimentelor si problemelor epocii, si calitatile native ale omului Baritiu. Tentativele de a le radiografia deschide un itinerar printr-un fascinant labirint al vietii interioare, caruia cel mai bine ii poate servi ca ghid corespondenta sa.
O determinanta a tonusului psihic alert al lui Baritiu, a fost, cu certitudine, robustetea sa fizica. A trait pana la 81 de ani si scrisorile sale, ultima datata cu sase zile inaintea mortii, il arata inca absolut lucid, doar atat ca exprimarea nu mai are aceeasi originalitate, vioiciunea spontana de mai inainte, ci este mai conventionala, mai apropiata de stereotipia formularisticii epistolare.





In timpul vietii, desi a fost uneori, ca oricine, bolnav, pomeneste un asemenea inconvenient mai intai dupa ce implinise 50 de ani. Mentionarea bolilor sale ramane in continuare rara. Nu le acorda importanta decat dupa ce implinise 75 de ani; nu se lamenteaza, propriu-zis, decat in luna mai 1892, cand avea de-acum 80 de ani. Pana atunci intampinase suferintele fizice cu un optimism neclintit, de solida sorginte in mentalul rural ardelenesc. „Eu nu ma tem ade moartei” -; scrie fiicei sale mai mari in 1882, cand trecuse de 70 de ani; „o dau pe use-afara”. Peste alti trei ani, scria iarasi: „Nu pier eu, oricat ma blastama vrajmasii romanilor, iar dupa ce voi apune, vor fi altii in locul meu.”1 Sau, in acelasi an, 1885: „Pe mine n-ai sa ma cruti cu tacerea, caci eu sunt otelit de suferintele vietii si gata la oricare alte lovituri.”2 In 1888, cand invoca varsta si teama de imbolnavire, spre a se scuza pentru neparticiparea la semicentenarul „Gazetei de Transilvania”, rezulta din alta scrisoare ca acestea fusesera pretexte si ca absenta i-a fost determinata mai mult de antipatia fata de Aurel Muresianu. Prezenta sa publica stilata nu trebuie sa insele. Fire puternica, Baritiu era in stare deopotriva sa iubeasca si sa urasca, aprig si statornic, sa fie cand afectuos, cand dur.
Faptul ca optimismul i-a fost o trasatura de capetenie a firii este cu atat mai surprinzator cu cat Baritiu -; contrar celor ce s-ar crede -; a avut o viata personala grea, atat de bantuita de rele incat pe un altul l-ar fi demoralizat de timpuriu. I-au murit patru copii. Sotia -; marturisit cam de pe la inceputul anilor ’60 -; a inceput a suferi de un tot mai grav dezechilibru nervos, care va fi cauza separarii de facto a lui Baritiu de ea, in 1878 cand, din motive banesti, se va muta de la Brasov la Sibiu. In 1864 el se exprima eufemistic fata de fiica lui, vorbind despre „fantazia cea fierbinte” a sotiei sale, care „ii aduce inainte tot nevoi, pericole, moarte. Ea, sarmana, crede tare si vartos ca femeia cea mai nefericita este dansa. Acest rau zace in temperament si nu se poate vindeca” -; incheie Baritiu decenta consemnare a nefericirii sale familiare.3
O scrisoare din 1875 a necontrolatului sau fiu, Ieronim, al carui comportament a constituit pentru Baritiu un frecvent motiv de dezamagire, ii arunca in fata cu cruzime imaginea unei vieti de familie insuportabile.
Fiicele nu prea au fost fericite in casatoriile lor si au trecut prin greutati materiale care l-au obligat pe Baritiu la insemnate sacrificii pentru a le sustine. „La oameni -; scria el -; dupa legea naturii, dupa 70 de ani, copiii sunt datori sa ajute pe parinti, nu acestia pe aceia. La mine este exact din contra. Doar eu am facut si fac

apentru copii -; n.n.i ce nu face din 10 000 nici unul”.
In falimentul cu care s-a incheiat activitatea fabricii de hartie din Zarnesti, Baritiu si familia unuia dintre ginerii sai, Iuga, au pierdut importante capitaluri investite, in parte chiar din vina lui Baritiu. S-a priceput la asa de multe, incat era convins ca se pricepe si la afaceri de industrie si comert in stil mare. In fapt insa, examinarea atenta a corespondentei sale in materie dezvaluie calcule gresite si imprudente de amator. Tocmai fiindca se simtea raspunzator, Baritiu a ales din clipa falimentului, cand avea peste 66 de ani, o viata de privatiuni, de munca istovitoare spre a putea sa castige atat cat sa-si intretina familia si sa achite scrupulos, la scadente, datoriile ramase dupa dezastru.
Viata politica i-a adus si ea nu putine griji: refugiul din 1848, cu pierderea unei parti din bunuri, detentia din partea trupelor rusesti din Principate, indepartarea fortata de la redactia foilor pe care le intemeiase -; poate lucrul ce l-a afectat cel mai mult -, procesele de presa, infruntate cu aparent curaj, dar care, in forul sau interior, l au tulburat mai mult decat lasa sa se vada. Cu toata viata sa de activitate frenetica, Baritiu era un om peste masura de ordonat, prin temperament, nu numai prin deprindere. De aceea perspectiva unei condamnari la inchisoare, cu privatiuni subiacente si cu bulversarea ritmului existentei il incomoda, ca si perspectiva lipsurilor materiale pe care ispasirea unei detentii ceva mai prelungite le-ar fi abatut asupra numeroasei si neajutoratei sale familii. A avut vocatia de luptator, dar nu si de martir …
Spiritul ordonat, impletit cu corectitudinea fata de sine si fata de semeni, i-a fost complementul puterii de munca, agentul care i-a inlesnit realizarea impresionantei sale opere. „Am sa raspund la mai bine de o mie de scrisori pe an”4 -; constata el cu un prilej. Numai sa raspunda, dar el purta corespondenta si din initiativa lui … In primii ani de aparitie a foilor scria articole de 2-3 ori pe saptamana, culegea stiri, le organiza, depunea singur cel mai mare volum de munca redactionala. S-a avantat in revolutie. Apoi in afacerea industriala de proportii, a fabricii de la Zarnesti. A fost deputat in dieta Transilvaniei si in Senatul imperial de la Viena. Fondator si membru din cei mai activi ai ASTREI, redactor al revistei acesteia, „Transilvania”. Conferentiar in diferite ocazii, calator neobosit in orasele Transilvaniei, la Bucuresti, la Pesta si Viena, de cateva ori si in largul Europei. Organizator de expozitii si de alte manifestari publice, explorator in adancurile istoriei natiei, autor sau inspirator de memoriale politice, de comunicari si de mari opere istorice, lider de partid, membru si presedinte al Academiei Romane (in ultima calitate, e drept, doar pentru o luna), Baritiu era capabil sa introduca in acest tornado o meticuloasa ordine. Ba mai avea timp si tinere de minte pentru nenumarate detalii practice care interesau familia: incasarea sau plata de chirii, de redevente ale unor depuneri sau imprumuturi, contracte de reparatii si zugraveli de imobile, tragerea la raspundere administrativa a unui chirias pentru turbulentii sai caini, hranirea unui godac lasat in pensiune la Zarnesti, a pasarilor de curte ale fiicei, metoda cea mai indicata de a framanta si coace painea din faina procurata familiei, avandu-se grija -; nu uita sa adauge cu scumpatate ardeleneasca -; sa nu se fure din ea.

Pasiunea pentru maruntisuri, cu care intr-una dascalea pe toti ai familiei, putea sa si agaseze. Era uneori extrem de aspru, fiindca spiritul sau de ordine si de cinste il facea sa nu suporte incapacitatea, neglijentele, mai ales lenea, aruncand fara crutare in fata fiului, ginerilor si nepotilor aceste defecte, cand le descoperea. Nimeni nu parea sa poata tine pas cu ritmul vietii si cu exigentele stricte ale aprigului batran. Toti ii apareau „tandalosi”, suferind de acest „morb oriental”. „Sunt sever -; scria el in 1862 -; cu toti lenesii, nepasatorii si dispretuitorii de disciplina. Mie imi place a lucra si a osteni; o cer tot aceasta si de la subordonatii mei.”5 Ii placeau opiniile si lucrurile clar exprimate si organizate. Sublinia mereu ca nu putea suferi nici o socoteala incurcata: „Asa ceva imi face neodihna foarte mare.”6
Realist si prudent, il scoteau din fire si naivitatile comise de unii, mai ales in momente politice dificile. A.G. Golescu-Negru ii trimisese din Viena, in plina revolutie, o scrisoare -; se vede -; foarte subversiva din punctul de vedere al autoritatilor austriace. Dupa care se mira, candid, ca ea nu ajunsese la destinatar. La 4 septembrie 1848 Baritiu ii serveste o severa lectie de conspirativitate: „Cum puteai incredinta postelor o scrisoare rasturnatoare de un stat, pe 100 de mile, de la Viena la Sibiu, cand acum si banii se instraineaza de la poste?

aSunti lucruri cu totul imposibile, care pe toata inteligenta romana din Ardeal, ar aduce-o la esafod in numai trei zile.”7
Si-a impus cu strictete a fi ceea ce se cheama „om de cuvant” si concepea demnitatea persoanei si a familiei sale ca fiind bazata pe acordul intre posibilitati si realitate.
Cand lucra la corectura materialului documentar pentru Istoria Transilvaniei, manifesta mereu grija de a justifica prin rezultate palpabile subventia primita de la Academie. In acele momente, era de 20 de ani membru plin si, cu un prestigiu ca al sau, oricare altul ar fi fost inclinat sa trateze problema mai lejer. El insa nu: si-o inscrie ca indatorire de onoare, cu minutia cu care exponentii acelui spirit de ordine si de corectitudine ai clasei mijlocii din secolul trecut consemnau activele si pasivele din afacerile de orice fel. Pentru Baritiu, moralitatea a fost o dimensiune intrinseca a tuturor actelor si chiar a gandurilor.
Refuza sa traiasca, ori sa se afiseze in viata la alt nivel decat al posibilitatilor reale. „Noi nu suntem bocotani (bogatasi) -; scria el -; si nu voim sa jucam acea rola ridicola, chiar daca am putea”. Sau: „… Nu ne trebuie, daca voim sa ne maritam fetele, sa ne instrainam pe barbati cu fantazii de mari capitalisti si cu fumuri aristocratice, sau cu luxul de cochete si grizete din Viena si Paris.”8
Are orgoliul starii sale sociale, cu principii si conveniente carora se simte obligat sa se conformeze, desi nu le socoteste esentiale. „In pozitiunea mea … cuvine-se foarte bine ca sa se poata spune ca Baritiu are casele sale. Asa e lumea -; adauga el -; judeca pe din afara, din ceea ce se vede.”9 Intr-o ordine apropiata de idei, exprima un gand ce iarasi descinde dintr-un ancestral spirit de demnitate taraneasca: „Grija mea cea mai de aproape este sa fim astrucati pe banii nostri, nu cu bani imprumutati, sau cu de pomana.”10
Despre modesta zestre pe care o putea oferi uneia din fiice, scria: „Ci sa stiti ca acea mica avere e binecuvantata de Cer ca sa fructifice, pentru ca e castigata cu munca dreapta.”11
Avut-a Baritiu si un orgoliu personal, ca mai oricine, orgoliul care, in cazul sau, ar fi fost ecoul unei firesti constientizari a valorii personale si a rolului sau public exceptional? E greu de raspuns, fiindca peste acest subiect se asterne stapanirea de sine, modestia, decenta ce i se trag, poate, inca din preceptele invataturilor teologice, studiate in tinerete, ca si din pildele ce i se oferisera in lecturile sale istorice si filosofice, tinute in mare respect in acel timp al admiratiei totale pentru virtutile anticilor. „Sunt un om care niciodata nu m-am putut supara cand mi-a zis cineva ca nu stiu cutare sau cutare lucru, ci numai cand mi-a zis ca sunt om rau m-am suparat, pentru ca nu sunt. Iar neinvatat -; quam multa non scio -; isi zisese chiar si Socrate, cu multa dreptate

…”12

Sarbatoririle in centrul carora -; spre batranete -; s-a aflat in repetate randuri le relateaza discret: „Se facu fara pompa desarta, dar cu inima curata” -; scrie despre una din ele. „S-au adus laude peste masura exagerate, pare ca am fi cuprins tari cu armele”13 -; tempereaza el cele ce se spusesera la semicentenarul aparitiei foilor sale. O singura data se arata incantat si coplesit, dar fara a uita nici atunci funciara modestie ce era la el o nota obligatorie a bunei cuviinte. Aceasta se intampla la 2 iunie 1892, cand Academia Romana l-a omagiat, la implinirea varstei de 80 de ani: „Prin multe peripetii am trecut in viata mea -; scria cu acel prilej -; insa la o sarbatoare precum a fost cea initiata de catre Academie nici ca prin vis nu as fi cugetat.”14

Calitatile naturale de seama ale lui Baritiu, la dezvoltarea carora a contribuit cu siguranta si bogata sa experienta de viata, i-au fost prudenta si abilitatea de a trata probleme gingase de ordin public. A fost un mare tactician. In peste 50 de ani de activitate publicistica, n-a fost navod al cenzurii printre ochiurile caruia sa nu se fi stiut strecura; justitia chesaro-craiasca l-a citat de cateva ori in fata ei, dar niciodata n-a reusit a-i dovedi vinovatia si a-l condamna. Atribut specific prudentei sale pare a fi fost discretia. El insusi se amuza, dezvaluind ca brasovenii il ironizau cu epitetul de „misterios”.15
O exceptionala lectie de tactica politica, bazata pe premisa discretiei conspirative, e continuta in scrisoarea din 5/17 martie 1869 catre Visarion Roman: „Despotii -; scrie Baritiu -; isi impart rolele si in viata; de aceea cu ei nu poti fi sincer, pe langa toata bunavointa, pentru ca apoi isi bat joc de tine si te tin de gagauta.
Tot asa sa lucram asii noi, niciodata sa nu ne poata ghici voia si nevoia noastra. Ei ne invatara, ei ne impinsera pe aceasta cale, pentru ca isi batura joc de candoarea sufletelor noastre …
Sa le aratam ca si noi stim a juca role, ca ei, in exceptiune numai ca noi nu stim si nu voim a minti, ca ei; cu atat mai bine insa vom sti si a tace pe viitor. Scopul nostru e fata adeschis-n.n.i: voim sa avem una patrie, viata nationala si libertate; mijloacele spre scop au sa ramana insa secretul nostru.”16
Puterea lui Baritiu de a se concentra asupra obiectivelor sale era atat de intensa, incat il facea capabil, chiar in raport cu problemele personale cele mai dureroase, de o detasare ce pe unii i-ar putea tenta sa o taxeze drept insensibilitate. In realitate, ea era semn de mare tarie sufleteasca.
Pe de alta parte, ca la toate personalitatile total angajate in valtoarea vietii publice, sensibilitatea si caldura sa umana, absolut reale, erau doar ostracizate in subteranele sufletului, de unde erupeau rar si parcimonios, dar cu atat mai miscator. Asa se intampla in scrisoarea din Viena, din 20 ianuarie 1864, adresata fiicei mai mari, Victoria, se pare favorita sa si confidenta tot mai apropiata, pe masura ce starea psihica a sotiei se agrava.
Baritiu, om darz, mereu framantat de necazurile unui neam intreg, cu mintea plina de calcule si de combinatii, gata oricand a se lua de piept cu viata, cea „cutreierata de atatea valuri si prigoniri nemeritate” -; cum admirabil scria in martie 1848 in „Gazeta de Transilvania” -; se confeseaza in aceasta scrisoare cu o nesfarsita duiosie paterna. Isi aminteste povestile pe care i le spunea fiicei in copilaria acesteia, emotionand-o pana la lacrimi pentru soarta eroilor si mai ales a eroinelor, cum o invata scrisul, cititul si socotitul cu boabe de fasole, cum o ducea de mana la scoala, ii explica istorie sau geografie, sau ii citea din Don Quijote…17
Cercetarea unei mari personalitati politice si culturale concentrata riguros numai asupra individualitatii sale, desi pare a contraveni metodologiei consacrate a biografiei, nu este cu toate acestea lipsita de rost. Investigarea fapturii intime, in cazul nostru a lui George Baritiu, releva fatete noi ale si de altfel recunoscutei pluralitati a personalitatii sale. Aceste fatete sunt slefuite si armonizate prin ceea ce se vadeste a fi, simplu, un colosal si neabatut bun simt, echilibru si masura in tot ce a gandit, a simtit si a savarsit. Graieste prin el intelepciunea adunata in generatii. Privita din unghi psihologic, ea dezvaluie in statura oficiala, monumentala, a personajului, realitati subtile, in fragilitatea carora alte mijloace de cercetare nu reusesc sa patrunda.

La scara individuala, demersul la particularitati psihice si comportamentale este corespondentul acelei

„istorii totale”, preconizate a se practica asupra cate unui mare grup social.

Din clocotul energiei native a omului -; Baritiu se revarsa forta elementara exprimata, cu gravitatea unui

„Credo”, intr-una din scrisorile sale: „Nu va temeti adei nimic. Nu mai piere aceasta natiune niciodata!”


Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui document, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza documentul:
In prezent fisierul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta