Dacia

Dacia a fost o tara antica din estul Europei. Ea a fost locuita de daci sau geti, popor de origine tracica. Herodot ii defineste in faimosul sau citat, ca "cei mai viteji si mai drepti dintre traci". Dacia corespunde, in mare, cu actuala Romanie si o parte din actuala Ungarie, intinzandu-se de la muntii Carpati, la nord de Dunare, la raul Nistru pana la raul Tisa. Centrul politic, militar, economic si religios al statului dac era in Muntii Orastiei. f6c1ct
Un regat dacic exista din secolul al doilea i.e.n. In timpul regelui roman Augustus, dacii, care erau niste luptatori excelenti, au inceput sa atace teritorile din sudul Dunarii - pe care romanii o considerau frontiera naturala. Intre anii 85 si 89 d. Hr. dacii au avut un tratat cu imparatul Domitian, care a cumparat imunitate in fata raidurilor dacice, prin platirea unui tribut anual. In campaniile din 101-107 d Hr., imparatul Traian a supus Dacia, care a devenit o provincie romana. Victoriile sale sunt comemorate inca pe Columna a lui Traian.
In anul 256 d Hr. getii au alungat romanii afara dintr-o mare parte a Daciei si imparatul Aurelian a abandonat definitiv provincia in anii 270-275 d Hr.. Dacia si dacii au constituit cadrul actualului popor roman. Dacii au rezistat multor atacuri si ocupatii straine iar prin contactele permanente cu exteriorul, in principal cu romanii, s-a creat poporul roman de astazi si limba romana.
Burebista este fauritorul intaiului stat dacic. El a fost numit "cel dintai si cel mai mare dintre regii Traciei". Informatiile cele mai bogate despre el le aflam de la geograful grec Strabon: "Burebista, barbat get, luand in maini carma neamului sau, a ridicat poporul coplesit de nevoi din pricina nesfarsitelor razboaie si atat de mult l-a indreptat prin anumite deprinderi, viata cumpatata si ascultare de porunci, incat doar in putini ani a faurit o mare imparatie si a adus sub stapanirea getilor pe cei mai multi vecini. Pentru convingerea poporului, el a conlucrat cu Deceneu, un vraci, care a pribegit prin Egipt si a invatat anumite semne prevestitoare prin care deslusea vrerile divinitatii. In scurt timp Deceneu insusi, a fost socotit patruns de suflul divin.
Burebista a devenit capetenia unei puternice uniuni de triburi aproximativ in anul 82 I Hr. El a obtinut numeroase victorii impotriva triburilor straine si impotriva cetatilor de la malul Pontului Euxin (Marea Neagra). El a ajuns sa dispuna de o armata, care se spune, ca ar fi fost, de 200.000 de oameni (cifra probabil exagerata). Energia, clarviziunea si calitatile sale diplomatice stralucite de care a dat dovada i-au adus un prestigiu imens. Burebista a restabilit ordinea interna a statului dac, insanatosind impreuna cu preotul Deceneu moravurile poporului. Astfel, in zece-doisprezece ani, Burebista a creat un stat dac puternic, care se intindea din bazinul Dunarii de Mijloc pana la Nistru si de la Carpatii Nordici pana la Muntii Balcani. Dupa asasinarea lui Burebista, statul dac a fost impartit in cinci formatiuni statale independente, dintre care statul -; nucleu din sud -; vestul Transilvaniei era cel mai puternic.
Dupa 131 de ani un alt mare conducator a infaptuit reunificarea triburilor dacice: Decebal. El "era foarte priceput in planurile de razboi si iscusit in infaptuirea lor, stiind sa aleaga momentul cand sa atace pe dusmani cand sa se retraga la timp", scrie Cassius Dio. "Era dibaci in a intinde curse, luptator viteaz, stia sa foloseasca o victorie si sa iasa cu bine dintr-o infrangere”. El a faurit un stat dac mai putin intins decat cel al lui Burebista. Intre timp, teritoriile dobrogene fusesera anexate provinciei romane Moesia, din sudul Dunarii, zona strict controlata de o garnizoana romana.
Catre sfasitul secolului I d Hr., razboiul decisiv dintre daci si romani era inevitabil. El a izbucnit in anul 86 d Hr. In fata amenintarii romane, Duras-Diurpaneus a cedat lui Decebal tronul, el fiind prea batran. Acesta a infrant, in anul 87 ostirile romanilor, conduse de Cornelius Fuscus. Dar in anul 88 romanii au provocat o infrangere frea dacilor la Tapae. Dacii au cerut pace, care s-a incheiat in anul 89. In urma pacii, Decebal a devenit rege clientelar al Romei, care ii platea subsidii anuale si ii acorda ajutor tehnic. Decebal a facut totusi pregatiri pentru un nou razboi. In fata acestei situatii, romanii au reinceput razboiul in anul 101, sub conducerea imparatului Traian. Dacii au suferit infrangeri grele si au cerut pace, care s-a incheiat in anul 102. Razboiul a fost reluat in anul 105 si, cu toata rezistenta eroica a dacilor, s-a terminat in anul urmator. Mandrele cetati din muntii Orastiei sunt cucerite, devastate si incendiate. Cetatea Sarmizegetusa, capitala dacilor, este asediata si in vara anului 106 a.d. capituleaza. Decebal se retrage impreuna cu un grup de razboinici in munti; este urmarit si pentru a nu cadea prizonier, se sinucide. Capul lui este dus ca trofeu la Roma. Statul dac este transformat in provincie romana.
Traian si-a sarbatorit triumful organizand serbari si jocuri timp de 123 de zile si punand sa se construiasca Columna si monumentul de la Adamclissi. Din Dacia, devenita acum provincie a Imperiului Roman, invingatorul Traian a adus la Roma o prada uriasa; printre altele: 165.500 kg aur fin si 331.000 kg argint. Dar, vechile ocupatii ale dacilor, au continuat. Procesul de romanizare a dus la etnogeneza romanilor, popor care a pastrat, in limba, in port, in obiceiuri, in credinte si chiar in unele manifestari artistice, mosteniri ale civilizatiei si culturii geto-dacice.

In timpul lui Burebista si a lui Decebal, societatea daca (geta) ajunsese la o cultura superioara. La fondul original al acestei culturi s-au adaugat, in cursul dezvoltarii ei, elememte culturale grecesti, celtice, romane, precum si elemente ale culturii altor populatii invecinate. O data cu ocuparea Daciei, romanii au inceput colonizarea ei masiva si organizata, in scopuri economice, politice si strategice. Colonizarea romana infaptuita in Dacia a fost mai puternica decat in oricare alta provincie a Imperiului Roman. Convietuirea din ce in ce mai stransa a dacilor cu colonistii de limba latina, adusi din intregul Imperiu Roman, a avut drept rezultat formarea popultatiei daco-romane, de limba latina. Civilizatia si cultura superioara a romanilor au luat locul culturii si civilizatiei dace pana la completa romanizare, datorata in primul rand colonizarii masive a provinciei cu elemente romane si romanizate. Romanii au introdus in noua provincie forme de organizare economica si sociala.
Cat timp a durat stapanirea romana (106 - 271), istoria Daciei s-a desfasurat in cadrul istoriei Imperiului Roman. Provincia Romana Dacia cuprindea la inceput cea mai mare parte a Transilvaniei si Banatul, Oltenia fiind atasata Moesiei. Mai tarziua Dacia a cuprins insa si Oltenia. Teritoriul de azi al Mo\unteniei, al Moldovei si al Maramuresului, a ramas, in general, in afara stapanirii romane. In Dacia, aceste teritorii au devenit centre ale miscarilor antiromane. Pentru a-si mentine stapanirea asupra Daciei, romanii au intarit apararea granitelor ei si au concentrat aici o puternica aparare.
In urma puternicei rascoale a dacilor din 117 -; 118, imparatul; Adrian a reorganizat, in anul 119, provincia Dacia, impartind-o in Dacia Inferior (Oltenia) si Dacia Superior (Banatul si Transilvania). Curand dupa aceasta, tot sub Adrian, s-a creat in nord -; vestul D. Superior si o a treia provincie: Dacia Poilissensis. Incepand cu anul 168, cele trei provincii se numesc Dacia Malvenis in sud (a carei denumire vine de la localitatea neidentificata Malva), Dacia Apulensis in centru (de la localitatea Apulum) si Dacia Porolissum in nord (de la localitatea Porolissum, azi Moigrad, langa Zalau). Pamantul dacic, devenit public, a fost impartit sau arendat veteranilor si colonistilor si chiar unor bastinasi.
In epoca romana, o mare dezvoltare a luat in Dacia mineritul (extragerea aurului, a fierului, etc), mai ales in Muntii Apuseni, unde au fost intemeiate numeroase asezari romane. Dezvoltarea economica a adus dupa sine intemeierea si dezvoltarea oraselor. Cele mai insemnate au fost: Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, fundata de imparatul Traian (pe teritoriul comunei de azi Sarmizegetusa, langa Hateg), Napoca (Cluj), Drobeta (Turnu-Severin), Apulum (Alba Iulia), etc.
Clasa stapanitoare din Dacia romana era formata din varfurile colonistilor romani. Clasa exploatata era formata din sclavi (proveniti din randurile populatiei autohtone sau adusi de afara) si din populatia libera, dara saraca. Acestia s-au ridicat deseori impotriva stapanirii romane si a exploatarii sclavagiste. Rascoalele mai puternice au avut loc in anii 117 -; 118, 139, 143 si 156. In a doua jumatate a secolului al III-lea, miscarea antisclavagista si antiromana a capatat un caracter general si continuu. Actiunile rasculatilor, conjugate cu cele ale dacilor liberi asociati cu gotii au silit armata si administratia romana sa paraseasca Dacia, fapt care s-a petrecut in anul 271, in timpul imparatului Aurelian. Doar o fasie ingusta de-a lungul malului nordic al Dunarii a mai ramas inca vreo 200 de ani in stapanirea romana.
Pentru a salva aparentele in urma pierderii unei provincii atat de bogate, cu o numeroasa populatie romanizata si de o mare importanta strategica cum era Dacia, imparatul Aurelian a intemeiat in sudul Dunarii cele doua Dacii: Dacia Ripsensis si Dacia Mediterranea. Majoritatea populatiei daco -; romane a ramas insa pe loc, continuandu-si neintrerupt viata si activitatea, fapt atestat atat de traditie cat si de numeroase urme materiale, care infirma teoriile nestiintifice despre intreruperea continuitatii populatiei daco-romane pe teritoriul Daciei. Numeroase tezaure, morminte, ceramica, tipul de locuinte sunt marturii sigure privind continuitatea populatiei daco-romane pe teritoriul Daciei. Legaturile dintre populatia ramasa la nordul Dunarii si provinciile de la sud de fluviu s-au mentinut si dupa anul 271, iar procesul de romanizare a continuat sa se desfasoare.
Populatia daco-romana a fost elementul de baza al formarii poporului roman.