CIVILIZATIILE ORIENTULUI APROPIAT
1. Cadrul: Lumea rurala si primele aglomerari urbane
Mesopotamia
Mesopotamia a oferit multiple zone geografice ce au permis folosirea resurselor
naturale de catre grupuri umane care au locuit in aceeasi epoca, dar care
s-au caracterizat prin moduri de viata diferite. Pentru anumiti teoreticieni,
agricultura si-ar avea originea aici, intrucat ea s-a nascut dintr-o necesitate.
Aceasta schimbare intre modul de subzistenta va determina modificari in
modul de viata, in sensul transformarii salaselor de baza in locuri
permanente. Trecerea de la primele sate la aglomerari urbane are loc in
mileniile VIII-IV. b8c11cm
In perioada mileniului al VI (5500-5000 perioada Eridu) foarte putine
zone au fost locuite. De-abia in faza urmatoare, comunitatile satesti
acopera Mesopotamia sudica si cea centrala. Intre 4500 si 3500 (epoca
Ubaid), cresterea numarului de asezari in campia aluviala este spectaculoasa.
O schimbare notabila intervine in cursul mileniului al III-lea: albia
Eufratului se diminueaza si odata cu aceasta numeroase canale dispar , ceea
ce va determina ca populatiile private de sursele de apa sa se concentreze in
numar mare si cateva aglomerari, ce vor da nastere oraselor. Documentele
cuneiforme ne dau cateva indicatii asupra peisajului: Campurile
de cereale se intind in jurul centrelor urbane si al asezarilor
de mai mica importanta. Orasul este inconjurat de plantatii si gradini.
Printre marile orase retinem cel numit Eridu, centru cultural important in
epoca Uruk (3500-3100), ilustrat printr-o arhitectura monumentala. In
cursul mileniului al III-lea , asezarea ocupa o suprafata de 90 km, cuprinzand
si orasul Ur cu o intindere de 20 de ha.
Crestere numarului de aglomerari urbane este considerabila: de la 18 pentru
perioada cuprinsa intre 3500 si 3400, la 108 pentru cea dintre 3300 si
3100. In cursul mileniului al III-lea, Uruk este o cetate a carei ziduri
delimiteaza o suprafata de mai mult de 400 de ha. Incinta sa se dezvolta pe
mai mult de 9 km. Populatia a putut si evaluata la circa 40000-50000 de locuitori.
Dar aceste modele de urbanizare nu vor fi atat de impresionante in
Mesopotamia centrala ca in Babilonia si Akkad.
Incepand cu mileniul al III-lea, asistam in aceste centre
urbane la separarea si institutionalizarea puterilor politice si a celor economico-religioase.
Pana atunci. Guvernarea era asigurata de o ierarhie sacerdotala, care
controla principalele resurse strategice. Aparitia noii puteri centralizate
coincide cu o activitate militara impunatoare, asa cum ne lasa sa presupunem
existenta numeroaselor fortificatii. Exemplele istorice arata ca trecerea de
la teocratie la statul administrativ se realizeaza in cadrul conflictului
care opune cele doua clase dominante: cea sacerdotala si cea militara.
Egiptul
Valea fertila a Nilului, cu o lungime de 1200 km, nu prezinta decat
o portiune cultivabila lata de unul sau doi km. Pe aceasta zona verde se va
desfasura aproape intreaga istorie a Egiptului. Schema trebuie insa
nuantata pentru perioada primelor sate. Pentru stabilirea locuitorilor au fost
alese patru tipuri de „nise ecologice”: mlastinile, cursurile temporare
de ape, regiunile colinare din apropierea campiilor, oazele. Supuse in
permanenta schimbarilor climatice, valea Nilului si marginile sale desertice
au oferit deseori doar posibilitatea unor habitate temporare. Frecvent este
cazul primelor sate, cat si a siturilor de la Nabta Playa (mileniul III),
Faiyûm (mileniul VI), Merimde (mileniul IV).
Hierakonopolis este unul din rarele orase ale carui case datand din mileniul
al IV-lea vor supravietui pana in epocile istorice.
In limba egipteana veche exista cuvinte diferite pentru a distinge satul
de oras. In ceea ce priveste constructia acestora, ea a fost realizata
in ambele cazuri din caramizi facute din lut si uscate la soare, caci
numai templele trebuiau construite din piatra, ele fiind destinate eternitatii.
S-a pastrat totusi orasul Kahun, descoperit la inceputul secolului al
XX-lea si care purta in antichitate numele de Hetep-Senusrit. El se intindea
pe o lungime de 300-400 de metri si era inconjurat de un zid de incinta.
Delimitat pe cartiere, avea numeroase stradute ce inconjurau case modeste.
Dar acesta e unul din rarele exemple din perioade Imperiului de Mijloc. Din
orasul Tel el-Amarna, datat in perioada Imperiului Nou, s-a pastrat pana
azi doar un zid de caramizi, cu o lungime de 2 metri. De fapt, acest oras se
intindea pe o suprafata de 9 km lungime si 1 km latime.
4. Societatea
Mesopotamia
Suveranul este cel care exercita diferitele puteri. Palatul sau simbolizeaza
centrul administrativ suprem. El detine puterea in vederea atributelor
sale personale si datorita unui mandat primit de la zei. Functia sa este aceea
de a face legatura dintre divin si uman. In virtutea acestei puteri, el
detine mijloacele de existenta ale intregii populatii. Administratia devine
instrumentul acestei puteri. El are drept de proprietate asupra tuturor bunurilor
si pamanturilor. Regele mesopotamian este in acelasi timp sef militar
si administrator. Ar fi, deci, usor sa gasim raporturi intre regalitatea
mesopotamiana si cea egipteana, desi pentru cea din urma, regii sunt ei insisi
zei. Regele mesopotamian nu este decat reprezentantul divinitatii si puterea
lui se extinde astfel asupra tuturor domeniilor vietii colective.
Aparatul administrativ se compune din demnitari, notabili locali si dintr-un
personal imens. Acesta se recruteaza din ansamblul straturilor sociale ale populatiei.
A intra intr-un serviciu pentru suveran este considerat un avantaj, intrucat
el procura beneficiarului venituri materiale durabile si gratificatii pentru
intreaga viata. Absenta mijloacelor tehnice dezvoltate constrange
administratia la folosirea unei importante forte de munca, mai ales in
lucrarile de irigatie sau cele agricole.
Sclavajul nu va juca un rol important in acest tip de sistem economic.
Sclavii, care in general sunt prizonieri de razboi, nu apar decat
rar pe listele personajului. Trebuie facuta distinctia intre acesti si
servitori, a caror viata este legata de cea a stapanului.
Vom cunoaste mai bine societatea mesopotamiana incepand cu secolul
lui Hammurabi, gratie codului sau de legi, care permite interpretarea nenumaratelor
documente emise de regele di Ur, de principele Esnunna sau de regii mileniului
al
II-lea. Codul lui Hammurabi diferentiaza 3 tipuri de oameni:1-omul liber ;
2-subalternul, omul care se prosterneaza; 3-sclavul, proprietate a altui om,
care juridic este asimilat unui bun imobiliar. Drepturile femeii sunt protejate
juridic. Ea dispune de bunurile sale, pe care le administreaza in toata
libertatea. Ea poate practica numeroase profesii si cateodata poate avea
importante responsabilitati. Casatorita, ea se supune autoritatii sotului. Dupa
moartea acestuia, ea poate administra si apara interesele mostenitorilor ei.
Codul fixeaza nu numai detaliile succesiunii, dar si pe cele ale cazului in
care femeia ar fi repudiata pe nedrept.
Capul familiei ramane tatal, care la moartea sa isi transmite puterile,
mai intai fiilor sai, iar in cazul lipsei mostenitorilor barbati,
fiicei sale. Casatoria este monogama, o singura femeie putand pretinde
dreptul de sotie legitima. Totusi, suveranii beneficiaza de anumite privilegii,
poligamia fiind unul dintre ele.
Egipt
Cuvantul „faraon” apare in vocabularul egiptean spre
sfarsitul primului mileniu. El semnifica Per Aha „marea casa”,
nume care se va perpetua in Imperiul Otoman prin „Sublima Poarta”.
Faraonul este un zeu printre zei, caci el se va scalda in spatiul divin.
Nasterea sa reprezinta hierogamie sau casatorie divina: mama faraonului primeste
dragostea zeului. Legitimitatea regala se transmite prin femei. Astfel, la nasterea
lui Amenophis al III-lea, reprezentata la templul de la Luxor, Amon Ra ordona
zeilor sa pregateasca venirea acestuia pe lume. Zeul Khnum in pregateste
pe faraon, iar zeita-broasca Heket ii da viata. Papirusul Westcar povesteste
felul in care regii celei de a V-a dinastii si-au asigurat puterea: sotia
preotului de la Heliopolis este vizitata de zeul Ra, iar regii isi iau
numele de „fii a lui Ra” in scopul de a sublinia filiatia
lor divina. Astfel, toti zeii se reunesc pentru a sarbatori nasterea noului
zeu.
Faraonul este un zeu printre oameni. Aceasta se manifesta prin titulatura:
· Numele de Ka (venit de la Horus si de la Seth) reprezinta intruparea
terestra a zeului Horus, care va deveni zeul dinastic al Egiptului si ca atare
este identificat cu zeul-soare, Ra
· Numele de Nebty este simbolul Egiptului de Sus si a celui de Jos (faraonul
se identifica cu nebty -; „dualul feminin” -; zeita vultur
si zeita cobra)
· Numele lui „Horus de Aur”, concept definit in timpul
dinastiei a XI-a
· Prenumele faraonului
· Numele de fiu a lui Ra si prenumele sau sunt scrise intr-un cartus
Caracteristicile faraonului:
· Coroana Egiptului de Sus: mitra alba
· Coroana Egiptului de Jos: tiara rosie
· Cele 2 coroane formeaza una singura, numita pschent.
· Pieptanatura regala: Nemes este o pieptanatura ce se termina printr-o
coada impletita, iar keprech este „coafura de razboi”.
· Sarbatoarea Sed: aceasta va fi o modalitate de innoire a puterii
regelui la fiecare 30 de ani, printr-o noua incoronare.
In Egiptul antic absenta studiilor asupra institutiilor juridice determina
o cunoastere destul de aleatorie a institutiilor sociale. Diferitele tipuri
sociale le cunoastem prin intermediul basoreliefurilor, picturii si sculpturii
ronde-bosse. Cartea „Satira meseriilor” descrie avantajele functionarilor
din Imperiul Mijlociu, dar pastreaza tacerea in ceea ce priveste celelalte
meserii. Descoperirea recenta a unui sat de meseriasi la Delir-el-Medineh, datat
din timpul Imperiului Nou, a permis o mai buna cunoastere a vietii cotidiene
a celor care construiau mormintele nobililor. Exista cateva indicatii
(insuficiente insa daca ar fi sa le comparam cu cele ale altor civilizatii)
privitoare la categoriile sociale: topitori de metale, vopsitori, macelari…
In Egiptul antic nu exista nici un nume care sa ne permita sa presupunem
ca exista intr-adevar sclavaj. Deseori, prizonierii de razboi erau folosisi
ca mana de lucru in lucrarile publice (la construirea piramidelor,
la saparea canalelor etc.) insa nu aveau un statut inferior declarat juridic.
De asemenea, situatia femeii in Egiptul antic era cu totul deosebita,
fiind raportata la celelalte societati antice. Casatoria egipteana, ca si cea
mesopotamiana, era monogama. Exceptia o constituia familia faraonului, unde
numele sotiilor sale apar alaturi de cel al „marii sotii regale”.
De asemenea, in interiorul familiei regale putea avea loc casatoria intre
frati si surori. Femeile vor fi investite cu functii sacerdotale, iar
in timpul Imperiului Nou ele se vor consacra lui Amon. Regine ca Hatchepsut
sau Cleopatra demonstreaza rolul principal pe care l-au avut in societate.
Inca din Imperiul Vechi, Egiptul este impartit in provincii.
Constituirea nomelor (provincii) are loc in mileniul al III-lea, in
timpul dinastiilor thinite. Fiecare noma se deosebeste de celelalte prin religie
si prin zeul venerat. In aceste conditii, doar reteaua birocratica a facut
ca Egiptul sa fie un stat atat de bine organizat. Incepand
cu domnia lui Menes, regele primei dinastii, administratia centrala isi
exercita autoritatea asupra administratiilor locale. Sarcinile cele mai importante
sunt atribuite „vizirului si judecatorului marii sali de la Poarta”
(Poarta care avea deasupra sarpele ureus regal era tribunalul regelui). Printre
inaltii functionari, amintim pe cei 2 „cancelari ai zeului”,
care erau intendentii generali ai armatei, asistasi de numerosi subalterni.
5. Religia
Mesopotamia
Religia a aparut pe deplin constituita la Sumer in cursul mileniului
al III-lea. Este cunoscuta datorita arheologiei si textelor cuneiforme. Fiecare
cetate mesopotamiana isi are propriul zeu, fiecare oras formand
un stat in sine. Religia este caracterizata de:
· Politeism. Pentru fiecare oras exista un zeu ce domneste impreuna
cu sotia si copii sai. Orasele Umma, Nippur numara in timpul cele de-a
treia dinastii de la Ur 638 de nume de diferite divinitati.
· Antropomorfismul divinitatilor. Reprezentate sub forma umana, ele actioneaza
ca atare. Totusi, ele sunt nemuritoare, iar eroul Ghilgamesh nu va reusi niciodata
sa atinga imortalitatea, caci, in ciuda tuturor vicleniilor sale, sarpele
va inghiti planta vietii vesnice chiar sub ochii sai.
· Atribuirea unui numar fiecarui zeu. Lui Anu, zeul zeilor, ii
este atribuita cifra 60, numar perfect pentru ca include sistemele sexagesimal
si decimal folosite in calcule de catre mesopotamieni.
Principalii zei mesopotamieni sunt:
· An Anu: „Anu cel suprem, zeul cerurilor, tatal zeilor”.
El locuieste in cer si ideograma sa reprezinta o stea, determinativ folosit
inaintea numelui zeilor.
· Enlil: zeu al vantului si al atmosferei
· Nergal: zeu al Infernului, la origine zeu solar raufacator
La mesopotamieni, moartea nu inseamna o nimicire totala. Spre deosebire
de Egipt, defunctul nu poate deveni niciodata zeu. El trebuie ingropat
chiar daca este in primejdie de a-si vedea sufletul ratacind si revenind
pentru a-i chinui pe cei vii. Daca defunctul este eliberat de obligatii, sufletul
lui coboara spre „pamant in jos” asa cum se precizeaza
in poemul „Coborarea lui Ishtar in Infern”.
Sacrificiile de animale, ofrandele de fructe, procesiunile, rugaciunile, sunt
diferite actiuni efectuate in fiecare zi de un cler bine ierarhizat, veritabil
intermediar intre credincios si divinitate. De asemenea, inseparabila
de religia oficiala, magia are drept scop protejarea contre demonilor raufacatori:
„cei sapte”, „grupele de sapte”. Pentru realizarea acestui
tel, sunt recitate litanii si psalmii. Se practica si dezlegarea de farmece
pe figurine care se arunca in foc. Religia mesopotamiana va disparea mai
repede ca cea egipteana, stingandu-se cu putin inainte de secolul
I al erei crestine.
Egipt
Religia din Egiptul antic isi are originea in divinitatile nomelor.
Dupa unirea celor 2 regate, Egiptul de Jos si Egiptul de Sus, Seth si Horus
se vor impune celorlalti zei. Seth, legat de notiunea de rau, se afla intr-o
eterna lupta cu Horus, zeul soim. Religia egipteana va conserva intotdeauna
unul din aspectele sale primitive: zoolatria. Divinitatile Egiptului antic sunt
nenumarate su formele lor foarte variate.
Cei mai importanti zei sunt:
· Osiris, stapan al regatului mortilor si sot al zeitei Ishtar,
este deseori reprezentat mumificat, cu capul acoperit de o corona ornata cu
pene.
· Ra, zeul-soare, zeul Universului, poarta pe capul in chip de
soim discul solar
· Maat, zeita dreptatii a adevarului, ce cantarea sufletul mortului
(psihostazie), simbolizeaza greutatea corecta in balanta in al carei
taler opus se gaseste inima defunctului. Ea e reprezentata asezata, purtand
pe cap o pana de strut.
· Chnum, divinitate cu cap de berbec si corp de om, paznic al Nilului
Dezvoltarea cultelor populare a avut loc tarziu. Totusi, legenda lui Osiris
a devenit celebra: omorat de fratele sau Seth, plans si cautat de
sotia sa Isis, el va fi razbunat de Horus. Aceasta legenda ne-a parvenit datorita
propagarii in afara Egiptului a cultului lui Osiris, devenit Serapis,
dar mai ales a cultului lui Isis, ajuns pana in Galia. Plutarh a
consacrat acestei legende un opuscul, la circa un secol dupa era crestina. Sprijinindu-se
in perioada Imperiului Nou pe zeul Amon, care semnifica „cel ascuns”,
sau pe zeul Aton, de care se leaga numele lui Amenophis al IV-lea, religia traduce
importanta dobandita de cler la un moment dat.
Fiecarei mari perioade in corespunde un important text funerar:
· „Textele piramidelor” pentru Imperiul Vechi
· „Textele sarcofagelor” pictate pe acestea, pentru Imperiul
de Mijloc
· „Cartea mortilor”(papirusuri depuse langa mumii)
pentru Imperiul Nou
Un alt capitol important il reprezinta sistemele teologice Acestea se
formeaza de la inceputul istoriei Egiptului. Pentru preotii de la Heliopolis,
Universul este un haos. Din acesta va iesi soarele, care va merge la Heliopolis,
de unde de la piatra
Ben-Ben , va rasari pentru prima oara. Ben-Ben va fi asimilata mai tarziu
partii extreme a piramidelor mici. Soarele va crea un cuplu format din Su si
Tefnut. Su personifica aerul, iar Tefnut, „ceea ce este umed”. Impreuna,
ei vor da nastere zeului pamantului, Geb, si zeitei cerului, Nut. Geb
si Nut vor forma o noua pereche. Copiii acestora vor crea alte 2 cupluri, Osiris
si Isis, Seth si Nephthys. Acest sistem teologic poarta numele de „eneada
de la Heliopolis” (noua zei).
Hermopolis incearca sa elaboreze la randul lui un sistem teologic
pentru a elimina importanta celui de la Heliopolis. Trebuie gasit deci ceva
mai vechi ca aparitia soarelui, asa ca a fost inventat un element plin de viata
(nun), din care vor aparea 4 cupluri: elementele masculine -; broastele,
iar cele feminine -; serpii. Ei personifica elementele negative: Nun Naunet
-; Hu Hauet -; Kuk Kauet -; Amon Amaunet. Cei 8 zei formand
ogdoada vor crea un ou, pe Ben-Ben, care va fi soarele, creatorul si organizatorul
lumii.
O alta varianta ar fi Memphis, zeu creator fiind Ptah. El va da nastere la 8
elemente (8 zei), forme secundare iesite din el insusi, prin simpla pronuntare
a numelui acestora. Fiecare dintre zei va organiza lumea.
Conservarea corpuri era pentru egipteni una di conditiile sine qua non pentru
a-si prelungi existenta dincolo de moarte. Din acest motiv, mumificarea este
practicata incepand cu primele dinastii si chiar poate inainte.
Herodot ne lasa o descriere amanuntita a principalelor etape care trebuiau urmate:
· Se inlatura viscerele, car se pun in asa-numitele vase
canope
· Pentru mumificare, corpul este lasat intr-o baie de sare si bicarbonat
de sodiu
· Corpul este apoi infasurat in bandaje de in puternic imbibate
intr-o rasina, fata fiind acoperita de un strat de stuc, prin care sunt
modelate trasaturile
· Corpul astfel pregatit este infasurat intr-o panza,
iar apoi depus in sarcofag; mortul trebuie protejat prin 7 invelisuri
succesive
Un alt capitol fascinant este legat de necropole. Cea mai mare necropola este,
fara indoiala, cea din Valea Regilor si a Reginelor din Theba. Toate mormintele
dateaza din timpul Imperiului Nou. Nu trebuie insa ignorat complexul funerar
de la Gizeh, datat in Imperiul Vechi.
6. Aspecte intelectuale si artistice
Principalele forme de manifestare artistica ale artei mesopotamiene sunt:
· Arta hittita se va manifesta special printr-o arhitectura monumentala:
orasul Hatussa (1500 i. Hr.)
· Arhitectura monumentala este practicata si de asirieni: Sargon II (721
-; 705 i. Hr.) isi va construi o resedinta monumentala la Dur-Sarukkin,
actuala Khorsabad. Taurii inaripati cu cap de om, plasati la portile palatului,
masurau 4,20 m inaltime.
Arta egipteana va evolua timp de 3 milenii, pentru ca in perioada greaca
sa decada complet. Arta copta va constitui prelungirea sa in perioada
crestina. Cateva caracteristicilor fi puse rapid in evidenta, atat
in arta statuara, cat si in pictura: personajele reprezentate
vor aparea din ce in ce mai putin incorsetate in vesminte,
iar trasaturile fetei din ce in ce mai individualizate. Arta Imperiului
Nou va cunoaste o perioada de manierism, toate detaliile fiind perfect subliniate.
Conventional, barbatul si femeia vor fi reprezentati din 3 parti, culoarea fiind
insa diferita: bruna pentru barbat si deschisa pentru femeie. Dintre principalele
opere, amintim: statuia „seicului el Beled” (statuia primarului)
si cea a „Scribului”- perioada Imperiului Vechi, capetele dolicocefale
ale perioadei atoniene ale lui Amenophis IV si al reginei Nefertiti. Trasaturile
greoaie apartin Epocii dominatiei persane(525 -; 332i. Hr.).
Operele arhitecturale vor constitui intotdeauna o sfidare a naturii: piramidele,
templele de la Deir-el-Bahari, templul de la Karnak, cele de la Philae (epoca
dominatiei persane). Mormintele vor fi decorate incepand cu Imperiul
Vechi si pana la sfarsitul Imperiului Nou, cu scene din viata cotidiana
sau cu scene ce aveau un sens religios precis. In arhitectura, zigguratele
au fost considerate drept stramosii piramidelor in trepte.
Literatura
Civilizatia mesopotamiana a oferit texte foarte variate pe un numar extraordinar
de tablite sau inscriptii pe pietre: documente juridice, administrative, istorice
religioase. In epoca lui Hammurabi au fost create mari poeme mitologice,
care vor constitui fondul literaturii mesopotamiene. „Epopeea lui Ghilgamesh”
povesteste in mai multe episoade aventurile fondatorului cetatii Uruk:
povesti de vanatoare, expeditii contra monstrilor. O varianta a epopeii
lui Ghilgamesh va fi cunoscuta sub numele de „versiunea de la Ninive”.
Aceasta va introduce legenda babiloniana a potopului, care va sta la originea
celei din Biblie. In anumite temple s-au construit biblioteci, in
care tablitele de argila erau clasate in functie de gen si opera. Un astfel
de exemplu il constituie biblioteca gasita in ruinele de la Ninive.
In timpul Imperiului de Mijloc literatura egipteana ajunge la apogeu.
Povestea lui Sinuhet (cea mai veche opera literara romanesca egipteana) nareaza
peripetiile unui demnitar de la curtea lui Amenem-Hat I. Alte texte povestesc
intamplarile extraordinare ale unor naufragiati pe o insula fermecata.
Epoca amarniana ne-a transmis „Imnul lui Aton”, atribuit regelui
Amenophis IV. Povestile destinate unui public mai larg se multiplica incepand
cu dinastia a XVIII-a. Un loc mai important vor ocupa si scrierile dedicate
magiei. Din timpul Imperiului Nou ne parvin si numeroase imnuri, dinte care
cel mai celebru este „Cartea portii”, care descrie calatoria nocturna
a soarelui in lumea subterana. „Invataturile lui Amen-em-ope”
predica modestia si stapanirea de sine iar maximele intalnite
in aceasta scriere vor constitui una din sursele cele mai importate ale
proverbelor lui Solomon.
Stiintele
In Mesopotamia, religia a permis dezvoltarea stiintelor. Ca si in
Egipt, farmacoterapia este in esenta vegetala, minerala sau animala. In
schimb, in domeniul matematicii existau modele de probleme de geometrie
sau aritmetica. Totul ii interesa pe mesopotamieni. In toate hartile
lumii sau in copiile de harti vechi care ni s-au transmis, Mesopotamia
este plasata in centru.
In Egipt, calculul matematic ocupa un loc important in cunostintele
unui scrib. Egiptenii nu au cunoscut insa cifra zero. Geometria nu depaseste
niciodata teoria, iar constructiile de mari edificii releva mai degraba o stiinta
empirica. Numeroase papirusuri trateaza problemele de igiena medicala si mai
putin de medicina pura.
Muzica
Basoreliefurile egiptene din timpul Imperiului Nou abunda in reprezentari
de instrumente muzicale: harpe, instrumente de percutie, fluiere, trompete.
Gama ignora probabil semi-tonurile, dar admitem ca existau cunostinte privind
regulile armonice.
