E dovedit ca in ultimul patrar al secolului XIII, cu toata persistenta pericolului mongol, asistam la o coborare din Ardeal catre Muntenia a unor elemente romanesti, unguresti si sasesti, atrase si de belsugul campiilor, si de negotul de la Dunare si Marea Neagra. Campulung e mai intai un centru comercial sasesc si va avea cu vremea o importanta minoritate catolica, cu o frumoasa biserica. De asemeni, mica biserica din pestera de la Corbii de Piatra, in aceeasi regiune, e datata — dupa stil — in jurul lui 1290 si are, lucru neobisnuit, doua altare unul langa altul. Pe de alta parte, ultimul rege arpadian, Andrei al III-lea, aplica o politica discriminatorie impotriva romanilor, a caror nobilime nu mai e chemata la adunarile Dietei. Regii unguri, vasali ai Papei, au considerat ca o datorie demna de o adevarata cruciada sa elimine pe „schismatici", adica pe ortodocsi, din regatul lor. De aceea, cei din nobilimea romana care nu treceau sub obedienta Romei au fost de atunci exclusi din categoria nobiliara si incetul cu incetul redusi la starea de simpli tarani. (La celalalt capat al regatului, nobilimea croata n-a avut a suferi de aceasta declasare fiindca Croatia fusese crestinata in rit apusean.) g9v23vi
in orice caz, evenimentele din jurul anului 1290 justi¬fica in mod straniu data transmisa de traditie ca fiind cea a coborarii legendarului Negru Voda din Tara Fagarasului si asezarea sa la Campulung, iar sub urmasii lui la Arges, de unde isi vor intinde curand autoritatea pana la Dunare. De la aceasta origine „munteana" a dinastiei se trage pro¬babil numele de Muntenia, dat traditional intregii tari — tara majoritar de ses.
Douazeci de ani mai tarziu, documente straine (ungu¬resti, papale, sarbesti, bulgaresti etc.) ne revela, domnind peste toata Tara Romaneasca, tara intre Dunare si munti, inclusiv Oltenia, pe „Basarab Mare Voievod" (atentie: la origine Basarab e un prenume).

Ce inseamna „Mare Voie¬vod"? inseamna ca acea capetenie, voievodul Basarab, a reusit sa se impuna peste toti ceilalti cneji si voievozi romani din acel teritoriu, fosta „Cumanie" si fostul Banat de Severin. inseamna ca si urmasii lui Litovoi si eventual alti cneji din Oltenia se inchinasera lui Basarab. Acesta e deci un primus interpares, primul intre egali. Comparati cu Persia antica: Marele Rege, adica rege peste ceilalti regi; cu India: Maharaja/raja; cu Etiopia: Regele Regilor etc. — acesta era sensul, chiar daca curand (intentionat sau nu) s-a confundat cu un epitet personal: Marele Basarab Voievod. De altfel, de indata ce aceasta intaietate, dupa domnia lui Basarab, n-a mai fost contestata, sintagma „Mare Voievod" a iesit din uz.
Am mai multe motive de a crede ca Basarab cobora dintr-o spita de sefi cumani. Nicolae Iorga a scris despre Basarab: „Numele e cuman... (apoi, subliniat) numai numele?" Dar nici marele Iorga n-a indraznit sa duca „ancheta" mai departe, atat de inradacinata e inca la noi conceptia ca in istoria nationala unele lucruri se pot spune, iar altele nu. Un istoric contemporan, pentru a exclude ideea ca Basarab ar fi putut fi de origine cumana, scrie ca Basarab era sigur roman, caci altfel n-ar fi putut avea gandul sa uneasca pamantul romanesc... Ce ati zice de un istoric francez, patimas adept al originii galo-romane a francezilor, care ar scrie: „Clovis (regele franc) sigur ca era galo-roman, altfel n-ar fi putut avea ideea de a unifica Galia"?! Va indemn la urmatorul exercitiu: cau¬tati cine a intemeiat, in Evul Mediu, toate noile state iesite, pe rand, unele dupa sute de ani, din prabusirea Im¬periului Roman: in Galia sunt franci, burgunzi si vizigoti; in Spania, vizigoti, suevi si vandali; in Italia, longobarzi — uneori au lasat mostenire tinutului si numele lor: Franta, Burgundia, Lombardia, Andalusia.
Adaug ca este o constanta a istoriei universale: cand se surpa dinlauntru un imperiu, niciodata noile state care apar ulterior in acelasi loc nu rezulta din fapta fostilor bastinasi, care raman vreme indelungata fara elite si fara vlaga.

Aceasta observatie e confirmata de istoria Egip¬tului antic, a Persiei, a Chinei, a Indiei... Repet, e ca un fel de lege naturala. Asadar, ce conteaza daca s-ar dovedi cumva ca strabunii lui Basarab ar fi fost cumani? Departe de a fi o ciudatenie, ar fi doar normal.
Iata cateva argumente in favoarea opiniei mele (caci nu ne putem intinde prea mult in cadrul prezentei lucrari): — Nu numai numele lui Basarab e cuman, ci si al tatalui sau, Tocomerius (sau Thocomer), pe care regreta¬tul orientalist Aurel Decei l-a dovedit cuman — varianta Tihomir, pe care o gasiti in toate cartile, e gresita. Sa aiba oare niste cneji slavo-romani prenume cumane din tata in fiu la numai 100-l50 de ani de la navalirea cumanilor?
Putin probabil.
— Cancelaria papala a considerat pe primii doi voievozi, Basarab si Nicolae-Alexandru, ca fideli ai Bise¬ricii Romei, in ciuda unor „tradari", dupa care cancelaria ungara se grabea sa-i califice drept „schismatici"; dar Curia romana nu se putea insela. Or, daca au fost originar catolici, nu puteau fi slavo-romani, acestia fiind de veacuri legati de Constantinopol; numai cumanii fu¬sesera botezati in rit roman. De altfel si Basarab si Nico¬lae-Alexandru au avut sotii catolice.
— Cozia si Hurezul au fost doua dintre cele mai pres¬tigioase ctitorii ale Basarabilor; ambele poarta nume cumane (cozia = nucet; hurez sau huhurez = pasare de noapte).
— Se sugereaza adesea ca Basarab s-ar fi impus celor¬lalti voievozi si cneji romani in calitate de capetenie a lor impotriva tatarilor, dar n-avem nici un document care sa evoce o asemenea actiune, in schimb, exista surse sarbesti si unguresti dupa care Basarab ar fi fost ajutat de tatari intr-o lupta pe care o duce impotriva sarbilor alaturi de bulgari (Velbujd, iunie 1330, batalie unde aliatii sunt in¬vinsi de sarbi) si in vestita batalie zisa de la „Posada" (noiembrie 1330) impotriva ungurilor — despre care vom mai vorbi, caci e considerata „actul de nastere" al Tarii Romanesti ca unitate autonoma in cadrul Europei feu¬dale.

E deci mai probabil ca Basarab a fost acceptat ca „mare voievod" nu fiindca ar fi dus lupte victorioase impotriva tatarilor, ci fiindca ar fi fost cel mai capabil de a se intelege cu ei. O origine cumana putea fi un atu la o vreme cand tatarii occidentali (din Crimeea si Bugeac) erau, majoritar, fosti cumani.
De altfel, marii cneji rusi au procedat la fel, adica au preferat indepartata suzeranitate mongola, care nu se atingea de credinta si datinile lor, unei dominatii a pu¬terilor catolice, mult mai constrangatoare. Cu cateva zeci de ani inainte de Basarab, marele erou al Evului Mediu rus, Alexandr Nevski, de la Novgorod, apoi din Vladimir, a ales aceeasi cale: s-a luptat eroic impotriva apusenilor, invingand si pe suedezi si pe cavalerii teutoni — in schimb s-a dus sa-si plece genunchiul, smerit, in fata Marelui Han al Hoardei de Aur. La fel vor face in veacul urmator si marii cneji ai Moscovei.
— Avem si un document ciudat printre documentele transilvane de la inceputul secolului XIV: in 1325, un cle¬ric ungur depune marturie ca un fiu de comite cuman a indraznit, in fata unui tanar nobil maghiar, sa-l pone¬greasca pe rege zicand ca nu-i ajunge nici la glezna lui Basarab! De ce tanarul cuman, daca a vrut sa-l injoseasca pe regele Ungariei, nu l-a comparat cu regele Poloniei, cu cneazul de Halici sau cu vreun despot sarb — de ce l-a comparat cu voievodul Basarab, cand acesta nu se dis¬tinsese inca invingand pe trufasul rege? Nu cumva fiind¬ca era mandru de el, il stia de un neam cu el, poate chiar ruda?
— Ma intreb, in fine, daca poreclei „Negru Voda" data de traditie „descalecatorului", adica intemeietorului, pore¬cla pentru care s-au cautat tot felul de explicatii, dintre care unele chiar nastrusnice, nu trebuie sa i se pastreze explicatia pe care o mai avea trei sute de ani mai tarziu, cand a fost culeasa de un celebru oaspete oriental in tara noastra, Paul de Alep: i s-ar fi zis Negru Voda pentru ca era negricios la fata!

Or, un cuman era desigur negricios in ochii cnejilor nostri slavo-romani. De altfel, cateva decenii mai tarziu, moldoveanul Miron Costin ne da aceeasi explicatie! Avem o paralela izbitoare in cazul scrii¬torului bizantin care, in veacul al XI-lea, vorbeste primul mai amanuntit despre aromani, generalul Kekaumenos: numele lui inseamna pe greceste „parlitul la fata", „negri¬ciosul" — porecla fusese data bunicului sau care era armean si, probabil, mai oaches decat grecii constantinopolitani!
Bineinteles, nici unul dintre aceste argumente, singur, nu e concludent, dar, impreuna, formeaza ceea ce se numeste in jargonul juridic un manunchi de prezumtii cel putin tulburator.
Putem, in rezumat, inchipui pentru descalecat „sce¬nariul" urmator: cand in 1238-l240 cumanii din Epis¬copatul Milcovului si din Muntenia noastra trec Carpatii pentru a se pune la adapost de navala mongola in regatul ungar, nu toti vor fi acceptat sa fie colonizati pe valea Tisei mijlocii. Multi — fiind deja amestecati cu romanii sau chiar de-a binelea romanizati (caci trebuie subliniat ca toate sursele pe care le avem asupra lui Basarab il califica drept valah) — vor fi ales sa ramana printre romani, si la nord si la sud de Carpati. Coborator dintr-un asemenea neam, „Negru Voda" (Basarab, sau mai curand tatal sau Tocomerius — caci un document bisericesc din secolul XVII zice ca Nicolae-Alexandru era „nepot" al lui Negru Voda), cu posesiuni, poate, si la nord si la sud de Carpati, izbuteste sa se impuna altor capetenii romane, sa se aseze la Campulung, centru comercial sasesc, si, unificand in¬tregul tinut intre Carpati si Dunare, sa fie recunoscut „Mare Voievod" — deocamdata tot vasal al regelui Un¬gariei.
In tot acest rastimp, adica intre 1247 (Diploma Ioanitilor) si inceputul secolului XIV (primele informatii despre Basarab), nu mai stim nimic despre voievodul Seneslav din regiunea Arges si despre eventualii lui suc¬cesori.