k8h22hu
Aztecii erau „parvenitii", ultimii sositi; aveau putin timp la dispozitie pentru a-si stabili suprematia si normele. Aveau de luptat cu alte popoare care, inaintea lor, jucasera acelasi rol. Aici nu vom vorbi decit despre podisurile inalte unde s-a fixat tribul lui Huitzilopochtli, lasind deoparte alte regiuni care au cunoscut o evolutie paralela, dar mai putin legata de aceea a poporului ales.
Aici ne poate servi drept calauza arheologia. In mod traditional ea imparte trecutul acestei regiuni in mai multei perioade.
De la 7000 la 2000 i.e.n., in epoca „vinatorilor-eulegatori", Mexicul este populat de nomazi care se hranesc cu vinatul pe care il ucid si cu fructele pe care le culeg.
Aparitia primelor plante cultivate (dovleci, ardei, fasole, stir) si apoi a porumbului modifica treptat conditiile de viata. Este ceea ce se numeste „preclasicul" (2000 i.e.n.—300 e.n.). Populatiile ratacitoare se fixeaza si cunosc in fine o anumita stabilitate. Existenta lor, care nu mai este dependenta de vinat, se dezvolta acum in ritmul sezonier al culturilor. Primele sate de agricultori se stabilesc in jurul ogoarelor. Ceea ce cunoastem despre conditiile de viata ale acestei epoci este fragmentar. Aparitia porumbului si a ceramicei atesta o existenta mai putin precara si mai putin constringatoare. Diversele culte ramin fruste: mici zeitati ale fenomenelor naturale, protectoare ale gospodariilor si ale culturilor. Din punct de vedere artistic, aceste timpuri ne-au lasat figurine de ceramica, la inceput rustice, apoi din ce in ce mai perfecte, de asemenea vase din ceramica neagra lustruita care sint deseori de o mare frumusete.
In timp ce se elaboreaza aceasta viata pasnica pe podisurile inalte, tarmul golfului Mexic vede nascindu-se prima din marile civilizatii americane, aceea a olmecilor. La o data pe care sapaturi recente o situeaza intr-un trecut mereu mai indepartat (poate 3000 i.e.n.), jungla actualului Tabasco asista la nasterea unei culturi care ascunde inca multe necunoscute, dar care contine in genere toate caracteristicile prin care se defineste conceptul de Mezoamerica.

Cine erau Olmecii ? De unde veneau ei ? Apartineau ei, asa cum se crede indeobste astazi, unei ramuri a familiei maya ?
Daca originea lor ramine in parte misterioasa, a existat totusi inaintea erei noastre o civilizatie care a inventat principalele constante pe care le vom regasi si aiurea: mari centre religioase — care sint asa cum noteaza M. Coe, „locuri de cult si totodata piete de marfuri" — o arhitectura, jocul cu mingea, o centralizare si o conducere destul de puternice pentru a putea intreprinde mari lucrari si mari proiecte. In adevar, si aceasta nu este cea mai mare dintre enigmele pe care le propun olmecii, arta si modul lor de viata au fost cunoscute sau imitate la foarte mari distante de focarul lor, pina la actuala Belize sau la lacul Yojoa din Honduras. Era oare vorba de negutatori — intr-o epoca in care comunicatiile trebuie sa fi fost foarte greoaie —, de preoti care exportau zeitatile poporului lor, sau de razboinici, asa cum par sa ateste stincile gravate de la Chalcatzinco din Morelos ?
Arta olmecilor poate fi rezumata prin doua tipuri de opere: capete colosale din bazalt (fara indoiala portretele unor sefi), care dovedesc indrazneala tehnica si pun o noua problema specialistilor deoarece ele reprezinta toate tipurile fizice, si figurine de jad de o perfectiune neegalata, care evoca de cele mai multe ori un monstru grasuliu, nascut din imperecherea dintre o femeie si un jaguar, stramosul mitic al tuturor oamenilor.
Chiar daca nu cunoastem totul despre cuceririle olmece, acest popor reprezinta totusi prima din puterile unificatoare pe care le-a cunoscut America centrala. Multe din caracterele pe care P. Kirchoff le-a cuprins in 1943 in conceptul de Mezoamerica 1 — provin de la acesti olmeci despre care inca nu se stie de unde au aparut, nici pentru ce au disparut in mod brutal. Se pare, in adevar, ca orasele lor au fost distruse in chip voluntar, templele lor arse, statuile sfarimate, centrele lor parasite.
Influenta olmecilor trebuia sa se faca simtita pe podisurile inalte. Arheologia a scos la lumina o ceramica influentata inca mult de preclasicul primelor sate de agricultori, dar in care si influenta olmeca incepe sa joaoe un rol. Pe plan religios apar temple zidite, zeii se diversifica, apar primele figuri de zeitati ca aceea a lui Huehueteotl, batrinul zeu al focului si al vulcanilor. Si, intr-adevar, eruptia vulcanului Xitle din valea Mexicului a fost aceea care a pus capat acestei perioade in anul 300 al erei noastre.
Incepind de la aceasta data, Mexicul central va intra in epoca celei mai depline infloriri, ceea ce se numeste epoca „clasica". Chiar daca si in alte regiuni ale Mexicului se produc fenomene comparabile, Teotihuacanul simbolizeaza si rezuma aceasta epoca.
Originea populatiei din Teotihuacan nu este nici ea bine cunoscuta. Pentru unii orasul s-ar fi nascut mai mult sau mai putin spontan din reunirea citorva sate de agricultori. Pentru altii, originea populatiei din Teotihuacan ar trebui cautata pe tarmul golfului Mexic unde se afla intotdeauna plamada, in regiunea care se numeste totonaca. Aceasta ipoteza se bazeaza pe unele tipuri de deformatie craniana si pe influenta suferita in special de ceramica. Pentru alti specialisti, populatia din Teotihuacan ar fi popoare din nord, rude apropiate ale putin cunoscutei populatii utoaztece, care, mai tirziu, sub numele de tolteci, apoi azteci, si-au exercitat hegemonia pe podisurile inalte. S-ar parea ca se poate gasi in acest oras, in special pe fresce, unele elemente embrionare de scriitura si de calendar oare inrudesc pe locuitori cu succesorii lor din epoca post-clasica. S-ar putea ca Teotihuacanul sa se fi nascut din intilnirea acestor trei factori.
in orice caz, timp de citeva secole, Teotihuacanul va ramine o imensa metropola a carei foarte puternica influenta se va face resimtita in evolutia unor regiuni foarte indepartate. Totodata, ea va fi in America prima care va crea noi fenomene, cum ar fi fenomenul urban.
Unele descoperiri recente par sa dovedeasca ca originea sanctuarului ar fi o caverna deasupra careia a fost inaltata gigantica piramida a Soarelui. Incetul cu incetul, incepind din anul 300 e.n. a fost creat un ansamblu ceremonial care comporta in jurul a doua piramide — a Soarelui si a Lunei — citadela, mai multe palate si, inaltindu-se putin din pamint, un intreg ansamblu de manastiri, de strazi, de piete, de ateliere si de locuinte. Suprafata Teotihuacanului este "uneori evaluata, in epoca clasica, la 40 de kmp. Un oras de o asemenea importanta lasa sa se presupuna o organizare sociala deja foarte evoluata, planuri urbanistice si de alimentare cu apa, servicii de drumuri, un personal numeros, disciplinat, ascultind de ordinele venite de la o putere centrala. Faptul acesta, alaturi de importanta locasurilor de cult si, de exemplu, de bogatia unor mobile funerare, a dus la concluzia existentei unei aristocratii puternice care detinea probabil puterea civila, religioasa si militara.
Catre anul 600 e.n. orasul a disparut. Este primul dintre orasele epocii clasice care a cunoscut un sfirsit ce nu poate fi inca bine explicat. Teotihuacanul a cedat poate primelor socuri venite din partea barbarilor sositi de la nord care-i pizmuiau gloria si bogatia, intretinut de o populatie agricola insuficienta, traind pe niste paminturi epuizate prin sistemul de pirjolire a unor terenuri intele-nite, si obosit fara indoiala de un cult devenit ezoteric, acest oras a murit poate si din cauza gigantismului. Totusi caracterul sau grandios nu va fi niciodata uitat. Ocupat mai tirziu de tolteci — astfel incit timp indelungat a fost considerat capitala lor — Teotihuacanul va fi privit de azteci ca locul de nastere a lumii. Poate pentru ca puterea Teotihuacanului forma un baraj in calea invaziilor, sau pentru alte motive care vor fi elucidate in viitor, toate metropolele din epoca clasica vor cadea apoi una dupa alta: Monte Alban in valea Oaxaca, marile orase din aria maya, precum Palenque, Tikal, Bonampak etc.
Oamenii din Teotihuacan continua sa ocupe „coloniile" pe care le intemeiasera (ca de pilda Kaminaljuyu din Guatemala). In valea; Mexicului ei se refugiaza in jurul lagunei in sate ca Azcapotzalco sau Coyoacan, unde vor reprezenta bastionul de viata „civilizata" in fata navalitorilor succesivi.
. incepe acum o era noua. Epoca clasica pare sa fi fost pasnica si sa nu fi cunoscut, decit srare razboaie de cucerire. Orasele nu sint fortificate, templele inaltate pe virful piramidei sint concepute pentru a adaposti numai citiva preoti. Dar la nord, in cimpiile din Statele Unite si din nordul Mexicului, chichimecii incep sa se agite insetati de victorii si de paminturi, si de asemenea, avizi de a-si fauri o civilizatie. In adevar, marile deserturi septentrionale, in momentul in care Teotihuacanul atinge apogeul, nu sint populate decit de nomazi care duc acea viata precara care fusese a etniilor de pe podisurile inalte cu un mileniu inainte.
Primul val al acestor imigranti este constituit de tolteci, condusi de seful lor Mixcoatl. Fara indoiala ca in anul 980 ei ajung in valea Mexicului, dupa ce traversasera actualele state Jalisco si Zacatecas unde dobindesc embrionii unei culturi. Ei se stabilesc intii in Colhuacan. In conformitate cu schema lui W. Jimenez Moreno urmata in genere de istorici, fiul lui Mixcoatl, Quetzalcoatl, muta capitala de la Colhuacan la Tuia. Aici, intram pentru prima data in istorie; toltecii aveau carti in care consemnau evenimentele din trecutul lor, iar aztecii, de aceeasi origine cu ei si mindri de aceasta inrudire, nu le vor renega. Oricare ar fi aici partea de mit in felul in care se scrie istoria, pentru prima oara in Mezoamerica, analele tribului, inscriptiile, pe care ni le descopera arheologia, si memoria popoarelor se aliaza pentru a vorbi despre tolteci.
Rareori mitul si istoria se imbina atit de strins ca in scurta existenta a acestui popor. Rareori un popor a avut un destin atit de scurt, atit de stralucitor si atit de plin de consecinte.
Tuia, capitala toltecilor, urma sa ramina in amintirea celor care au ocupat aceleasi regiuni, ca un oras de vis si de legenda: spicele cresteau aici in toate culorile, palatele erau imbracate cu aur, cu pene pretioase sau cu jad. Aici, sub egida lui Quetzalcoatl, infloreau toate virtutile, toate artele si toata intelepciunea...
Arheologia ne dezvaluie un mesaj mai ambiguu. Timp indelungat specialistii au ezitat in ceea ce priveste localizarea cu certitudine a capitalei tuturor valorilor civilizatoare. Teotihuacanul cu piramidele sale gigantice figurase mult timp in mod gresit drept Tuia legendara. Astazi se stie ca efemera metropola trebuie situata pe ruinele mai modeste ale Tulei (in actualul stat Hidalgo). Arheologia permite descifrarea tuturor caracteristicilor acestei civilizatii. Marile cariatide, reprezentind pe Quetzalcoatl sub forma sa de Tlahuizcalpan-tecuhtli, sustineau acoperisul unei sali vaste capabila sa adaposteasca intrunirea unei caste militare. Cele trei terenuri pentru jocul cu mingea confirma apartenenta Tulei la Mezoamerica si totodata amintesc partida pe care a jucat-o Quetzalcoatl pierzand in fata rivalului sau Tezcatlipoca. Frizele sculptate cu jaguari care devoreaza inimi omenesti, marturisesc vocatia singeroasa a acestui popor si a cultelor sale. Chiar dimensiunile reduse ale perimetrului confirma faptul ca ocuparea sa nu a fost indelungata si ca — spre deosebire de cei din Teotihuacan, care avusesera timp sa elaboreze o arhitectura si un urbanism, locuitorii din Tuia n-au petrecut decit putin timp in capitala lor, fiind foarte ocupati sa se apere si sa faca razboi... Orasul construit pe un pinten stincos este in intregime fortificat. El a fost distrus complet si in mod voluntar si, in acest sens, cronicile istorice confirma arheologia.
Aceste cronici, consemnate pe hirtie vegetala sau pe piei de animale, ne povestesc mi-gratiile toltecilor, instalarea lor la Colhuacan, apoi la Tuia, stabilirea unei suprematii, luptele interne, infringerea lui Quetzalcoatl si plecarea sa. in adevar, Tuia, oras puternic, pare sa fi adapostit doua populatii, Chichimecii nou veniti si Nonoalca, descinzind probabil din populatia din Teotihuacan sau din populatii de origine totonaca, ajunsi pe podisurile inalte ca arhitecti sau mestesugari. Primii pretuiau razboiul, cuceririle si sacrificiile omenesti; ceilalti pacea, autosacrificiul, arta si tehnicile. Unii apartineau cultului lui Tezcatlipoca, zeul feroce al noptii, al jaguarilor, al puterilor malefice si al razboiului; ceilalti cultului lui Quetzalcoatl, pe atunci un zeu pasnic al vegetatiei, al puterilor telurice, al apei si al pamintului.
Pentru prima oara in istoria mexicana, mitul si istoria se confunda in asemenea masura incit este greu sa le disociezi. Gestul lui Quetzalcoatl — in ciuda contradictiilor sale sau tocmai din cauza lor — este profund legat de devenirea tarii, si istoria toltecilor prefigureaza in multe privinte pe aceea a aztecilor.
Tinarul print s-a nascut fara indoiala in 947. El avea sa poarte numele de Ce AcatlTopiltzin-Quetzalcoatl (Ce Acatl: „O Trestie", care inseamna o data calendaristica; Topiltzin: printul nostru; Quetzalcoatl: sarpele cu pene pretioase, zeu sub patronajul caruia a fost a-sezata nasterea sa). Dupa Topiltzin, multe imagini se vor confunda in aceea a lui Quetzalcoatl. Dar, la origine, Quetzalcoatl pare sa fi fost, pe tarmul golfului Mexic, iar apoi, in epoca clasica, la Teotihuacan si la Xochicalco, un zeu al vegetatiei si al apei.
Topiltzin este fiul lui Mixcoatl, seful tribului razboinic al tolteco-chichimecilor sositi de curind pe podisurile inalte, unde au fost poate raspunzatori de caderea Teotihuacanului. Mixcoatl se instaleaza mai intii intr-o pozitie strategica, la poalele lui Cerro de las Estrellas care domina intreaga vale (care se va numi Mixcoatepetl, adica „muntele lui Mixcoatl"). El intemeiaza apoi prima capitala la Colhuacan si se casatoreste cu Chimalma o printesa dintr-un trib mai „civilizat". Sursele incep acum sa se deosebeasca intre ele. Dupa unele, Mixcoatl este ucis de rivalii sai, iar sotia lui moare cind naste; dupa altele, el supravietuieste citiva ani pentru a ajuta pe Topiltzin sa lupte impotriva celorlalti doi fii ai sai invidiosi. in orice caz, micul print este crescut la Tepoztlan de bunicii sai pe linie materna de la care isi va insusi traditiile. O fractiune legitimista insista ca el sa ia puterea si el accepta. El muta capitala de la Colhuacan la Tulancingo, apoi la Tuia, poate pentru a putea apara mal' bine granitele de nord impotriva barbarilor. Prima sa grije este de a-si inmorminta tatal (Mixcoatl va deveni un zeu al vanatorii si al razboiului). Historia de los Mexicanos por sus pinturas povestind crearea zeilor de catre cuplul primordial Tonacatecuhtli si Tonacacihuatl, spune: „Si pe fiul lor mai mare l-au numit Tlatlauhqui Tezcatlipoca, iar cei din Huexotzinco si din Tlaxcala il numesc Camaxtle". (Astfel Topiltzin, in virtutea unui prim paradox, fiu respectuos, instituie cultul tatalui sau sub forma unui zeu care, dupa cum vom vedea, il va ucide).
Tinarul print va deveni celebru prin gustul sau pentru arte si prin practicarea virtutilor morale. Sub domnia sa, orasul cunoaste cea mai mare splendoare. El aduce mestesugari din toate regiunile. Printr-un al doilea paradox al naturii sale, acest print barbar pare sa simbolizeze partea sedentara a populatiei, cu mult mai rafinata, nonoalcii. El interzice sacrificiile omenesti, practica autosacrificiul „caci isi iubea mult supusii". Dar cum nimic nu este simplu in acest domeniu, alte izvoare ne spun ca si-a batut fratii pentru a-l razbuna pe tatal sau si ca la Tuia, „din cauza aceasta, deoarece infiintase sacrificiile omenesti, era considerat zeu".
Oricum ar fi fost, „Quetzalcoatl traia absolut dupa bunul sau plac la Tuia" inaintea sosirii lui Tezcatlipoca. Din punct de vedere istoric trebuie sa vedem aici o revolta a elementelor dinamice ale tribului, obosite de tutela unui print prea pasnic, si dornice sa reia traditia cuceririlor. Tezcatlipoca, poate marele preot al clerului acestui zeu va folosi o mie de vraji pentru a se debarasa de rivalul sau. Pina la sfirsit, Topiltzin, bolnav, invins, paraseste orasul. Mitic vorbind, aceasta inseamna victoria zeului chichimec al razboiului si al noptii asupra lui Quetzalcoatl.
Qt despre destinul pe care 1-a avut Topiltzin Quetzalcoatl dupa plecarea sa, izvoarele difera unele de altele. Pare sigur ca a calatorit spre rasarit. Dar nu se stie daca a murit, a disparut pe o pluta facuta din serpi, sau a ajuns in regiunea Maya ?
Cronicile acestui popor spun ca ar fi sosit aici in 987 sau 1000 ca sa provoace o renastere a civilizatiei maya. O ultima contradictie: acest print pasnic, alungat pentru prea marea sa bunatate, va introduce in Yucatan, odata cu severa arhitectura tolteca, zeii singerosi ai tribului sau. Dar aceasta este o alta poveste...
Pe podisurile inalte, cultul sau, ca si acela al lui Tezcatlipoca, ramine viu. Unii cred ca-si daduse foc in mod voluntar pentru a deveni luceafarul de dimineata, altii asteapta intoarcerea sa, conform fagaduintei, S-a subliniat deseori rolul acestei preziceri cu privire la primirea facuta cuceritorilor spanioli.
Cit despre orasul Tuia, el continua sa infloreasca sub adoratorii lui Tezcatlipoca. Dar presiunile externe exercitate la nord si la sud devin din ce in ce mai amenintatoare, luptele interne din ce in ce mai grele, secetele si foametea din ce in ce mai apasatoare. Ultimul suveran, Huemac, se refugiaza la Chapultepec unde se sinucide, fara indoiala in 1174.