Document, comentariu, eseu, bacalaureat, liceu si facultate
Top documenteAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
UN STUDIU DE CAZ: ASCENSIUNEA SOCIO-PROFESIONALA A FAMILIEI BARITIU
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
Ascensiunea economico-sociala a unei comunitati e la fel de semnificativa pe cat emanciparea ei politica. Cele doua linii se sustin reciproc si sustin pe o a treia: progresul profesional si cultural. j9o10oz
O conditie a valabilitatii rezultatelor proceselor respective este pastrarea in cadrul dezvoltarii lor a identitatii etnice si confesionale a comunitatii. Altminteri, este evident ca datele problemei se modifica si conduc spre situatii diferite, cel putin in parte, de aceea de la care a pornit investigatia.

Spre exemplu, in Transilvania de pana la sfarsitul secolului al XVII-lea, etnia romaneasca era formata din tarani iobagi sau liberi, din preoti si calugari cu o pregatire redusa, lipsiti de un statut social definit, si prea putin deosebiti de masa poporului de rand. Atunci cand unii dintre acestia savarseau ceea ce am numit „o ascensiune” spre trepte superioare ale corpului social, ei erau, de regula inca in aceeasi generatie, asimilati etnic si confesional altei comunitati, astfel incat pentru cea romaneasca tabloul de ansamblu ramanea neschimbat, actul ascensiunii fiind inoperant in relatie cu statutul si destinul ei.
In secolul al XVIII-lea s-a depasit insa un prag, datorita climatului general al secolului Luminilor, instaurarii unui regim politic mai deschis spre „modernizare” (in limitele vremii) si nu in ultimul rand unirii religioase din 1698-1700.
Datorita dezvoltarii invatamantului elementar, secundar si teologic romanesc, s-a realizat o ascensiune lenta de la conditia rurala spre cea intelectuala, reprezentata de preoti cu o pregatire superioara celei din trecut, chiar eminenta a catorva -; si de invatatori.

Daca luam ca punct de referinta intemeierea scolilor din Blaj, s-ar putea considera ca in decurs cam de
120 de ani, adica de 4-5 generatii, ascensiunea initiala timida, pe o prima treapta intelectuala, a continuat prin formarea de profesori, de functionari, de juristi, iar intr-o faza finala a procesului, prin diplome de economisti, medici si ingineri. Aceasta faza finala a fost conditionata de deschiderea politica operata sau influentata de revolutia de la 1848 si de reformele ce s-au impus in Imperiul habsburgic, subsecvente evenimentului. De asemenea, de largirea posibilitatii achizitionarii de bunuri imobiliare, de practicare a unor ocupatii lucrative
(comert). Preot sau invatator se putea deveni pornind de la o platforma materiala modesta; avocatura, medicina, ingineria presupuneau un suport material substantial, atat pentru studii, cat si pentru demararea practicii profesiunii.
Criteriile dupa care s-au efectuat statisticile in secolul al XIX-lea nu permit o evaluare precisa a acestui proces pentru etnia romana. O exceptie o constituie iarasi numai preotii si invatatorii din scolile confesionale, consemnati in evidentele bisericesti. Pentru alte profesiuni, recensamintele nu fac distinctii pe criterii etnice, iar deductiile dupa aspectul grafic al numelor, adesea deformate, nu sunt riguros concludente.
Sunt mai revelatoare, cam din ultima treime a secolului, registrele de inmatriculari in institutele de invatamant superior. In acest sens s-au intreprins si publicat in ultimii ani studii pretioase.
Un punct de vedere interesant se desprinde din cercetarea ascensiunii socio-profesionale a cate unei familii, cu toate ca in calea acestei metode se ridica lacunele existente in actele de stare civila si in arhivele familiale.
E necesar a se recurge la familii de o insemnata prestanta sociala, in jurul carora s-a concentrat atentia multora si s-au consemnat date frecvente si relativ exacte.
Tocmai pe acest considerent am ales exemplul familiei Baritiu, proiectata in atentia opiniei publice de prestigiul exceptional al principalului ei reprezentant.
Din intinsa ei ramificatie am reusit deocamdata sa culegem date mai complete pe filiatia a trei ramuri descendente din primul stramos comun identificabil.




Acesta a fost, cum indeobste se stie, preotul Ioan Pop, nascut probabil pe la 1790 si decedat la 30 mai
1869. Fusese casatorit cu o Ana, decedata in 1871, despre care nu se cunosc date amanuntite, cum de altfel nici despre Ioan Pop insusi, in afara originii, vag afirmate, din mici nobili armalisti din zona Chioar, decazuti la trepte de tarani liberi. O traditie a familiei sustine ca venirea sa din tinutul de origine ar fi fost prilejuita de primirea unei parohii in partile Clujului sau ale Turzii.
Asadar, o probabila origine taraneasca, poate infrumusetata cu amintiri nobiliare; de la ea s-a pasit pe prima si normala treapta a ascensiunii sociale pentru numerosi romani, in pragul secolului al XIX-lea, aceea de preot greco-catolic.
Ioan Pop a avut cinci baieti si o fata. Judecand dupa prolificitatea casatoriilor din acel timp si dupa cota ridicata a mortalitatii infantile, nu e exclus sa fi avut si alti copii, decedati de timpuriu.
Familia sa prezinta, in aceasta prima generatie cunoscuta, o particularitate: o ascensiune neobisnuit de inalta si de diferentiata a membrilor sai, nascuti intre 1812-1833.
Copiii mentionati au devenit: 2 profesori, din care unul, George, o personalitate ilustra, 1 preot, 1 comerciant (e drept, nu prea dotat pentru afaceri), 1 tipograf, iar fata s-a casatorit cu un preot numit Amfilohie Pop, caz foarte frecvent al fetelor de preoti romani, in cea mai mare parte a secolului al XIX-lea.
Descendentii unicei fiice se pierd in anonimatul sutelor si sutelor de familii ardelene purtatoare ale numelui Pop, multe dintre ele continuand a alimenta cu noi si noi membri tagma preoteasca.
Se pierde, de asemenea, descendenta celor trei frati mai mici, dintre care ultimul nascut, Octav, profesor la Nasaud, cel mai inzestrat intelectual in familie, in afara de George, a fost incercat de teribile drame familiale, care se recunosc in urme izolate de labilitate psihica in mai multe ramuri si mai multe generatii ale familiei.
Ramanand la primii doi nascuti ai stramosului Ioan Pop -; George si Alexandru -, preot nascut in 1815 -; se constata mai intai numarul lor mare de copii. George a avut 9, din care au supravietuit 5: 4 fete si un baiat. Avem astfel, chiar la o generatie cu grad inalt de cultura si cu posibilitati de asistenta medicala, confirmarea supozitiei anterioare, privind mortalitatea infantila.
Locul ocupat de George Baritiu printre fruntasii natiunii romane din veacul al XIX-lea, remarcabil pe plan intelectual, politic, material si al demnitatilor oficiale, a facut ca descendentii sai imediati sa beneficieze, la randul lor, de pozitii sociale superioare celor ale multor altor familii, fara insa ca vreunul (sau vreuna) sa egaleze pe a parintelui lor. Calitatea intelectuala de exceptie si o remarcabila energie vitala s-au consumat in mare parte in stralucita si dinamica personalitate a lui George Baritiu.
Fiul sau, Ieronim, cu pregatire de profesor, cu studii la Viena, nu a fost lipsit nici de inteligenta, nici de talent publicistic, dar a prezentat semne de labilitate psihica, in cazul sau provenite sigur de la mama lui, un notoriu caz nefericit, care vreme de peste douazeci de ani a fost drama casniciei si a vietii lui George Baritiu, suportata de el cu discretie.

Ieronim a murit prematur, la 51 de ani, nerealizat pe masura sperantelor puse in el.


Fiicele lui George Baritiu s-au casatorit -; doua in familii de mari comercianti brasoveni, Iuga si Stanescu -; iar doua in foarte onorabile familii de functionari administrativi si juridici din Hunedoara si Banat: Vlad si Bontescu.
Ramura Stanescu e mai putin cunoscuta in viata publica. Ramura Iuga a dat pe un reputat profesor de matematica la Academia Comerciala din Cluj si ocupant al mai multor functii publice -; George Iuga. Descendentii sai traiesc si azi, unii mentinandu-se in sfera intelectual-universitara.
Ramura Vlad a fost ilustrata de juristul, omul politic si luptatorul national Aurel Vlad din Orastie, nepot de fiica al lui George Baritiu, iar ramura Bontescu a culminat, in aceeasi generatie cu a lui Aurel Vlad, prin Victor Bontescu, avocat si ministru in mai multe guverne de dupa unirea din 1918.
Aceasta generatie a nepotilor directi ai lui George Baritiu a fost cea care a realizat o mai omogena si mai inalta ascensiune sociala. Ea a fost favorizata, fara indoiala si de circumstanta istorico-politica numita infaptuirea Romaniei Mari. Dupa care, se constata stationarea descendentilor urmatori la nivelul socio-profesional atins anterior sau chiar un declin, pe care-l vor precipita loviturile date de regimul comunist, dupa 1945, tuturor familiilor catalogate „burgheze”, detinatoare de bunuri imobiliare si avand un trecut in viata politica si a poporului roman.
Fratele lui George, Alexandru, a fost preot de tara. A dus o existenta fara ceva iesit din comun, in afara de inrolarea voluntara, in 1848, in legiunile lui Iancu. A fost casatorit cu o sora a tribunului pasoptist Ioan Ciurileanu. Ea a decedat curand dupa ce trecuse de 40 de ani, aparent de ftizie, o a doua tara maladiva in familie, transmisa, aleatoriu, pana in zilele noastre.

A avut 7 copii: 1 baiat si 6 fete. De remarcat, in treacat, inversiunea: batranul Ioan Pop a avut o singura

fata si incolo numai baieti, cei doi fii au cate un baiat si incolo numai fete.
Ascensiunea sociala a acestei ramuri a fost cu cativa pasi mai lenta decat a filiatiei lui George Baritiu. Fapt cu totul de asteptat, data fiind diferenta de conditie materiala si de reputatie la nivel national intre George si modestul sau frate, preot din sate ca Filea si Petresti (Petrid), in piemontul relativ izolat si nu prea prosper dintre valea Ierii si valea Hasdatei, la nord-vest de Cheile Turzii.
Unicul fiu al lui Alexandru a parcurs o etapa de studii juridice si a fost notar public in Abrud. Descendentii acestuia sunt singurii purtatori actuali ai numelui Baritiu. Fiul sau a fost un reputat medic in Cluj, al carui fiu, tot medic, s-a stabilit in Franta, avand, la randul sau copii, despre care nu stim daca au pastrat acest nume de familie.
Dintre fiicele lui Alexandru Baritiu, cea mai mare a fost casatorita cu un functionar la judecatoria din Turda1, iar celelalte fete au fost maritate cu preoti. In contrast cu primele nascute, ultimele trei fete au murit tinere. Cea mai tanara, la numai 32 de ani, de ftizia care rapusese pe mama lor, Elena Ciurileanu. Nu e exclus ca si cele doua surori nascute nemijlocit inaintea ei (gemene, singurul caz in familie), sa fi contractat aceeasi boala, pe vremea aceea fatala.
A doua fata, Iustina, a fost maritata cu un distins preot, Vasile Popescu, cu studii de filozofie la Viena, dar neagreat de ierarhii sai. A avut doi baieti avocati. Primul, caruia ii placea sa-si scrie prenumele Georgiu, a fost singura persoana din numeroasa descendenta a lui Alexandru Baritiu, pana la membrii ei vietuitori si astazi, care a realizat din avocatura o avere considerabila, pierduta prin distrugerile ultimului razboi si prin exproprierile masive efectuate de regimul comunist, care l-au redus pe fostul insemnat rentier, in ultimii sai patru ani de viata

(1945-1949), la o existenta apropiata de treapta mizeriei.

Un al doilea baiat, tot avocat, a beneficiat pentru scurt timp, prin anii ’20, de o numire de consilier la

Inalta Curte de Casatie. Si el a sfarsit intr-o situatie materiala grea.

O sora a Iustinei Baritiu-Popescu, numita Reghina, nascuta prin 1846-1847, a trait pana in 1943. Este recordul de longevitate al familiei, desi ea n-a atins chiar „biblica varsta de 102 ani”, - cum ii anunta decesul, comitand o usoara exagerare, „Gazeta Transilvaniei”, care continua sa apara la Brasov.
Ne oprim in acest punct, voind cu micul excurs in „lignage-ul” a doua ramuri ale familiei Baritiu sa constituie un indemn, si pentru autorul randurilor de fata si mai ales pentru alti genealogisti si sociologi ai fenomenului familial, de a largi2 investigatiile la intreaga descendenta a acestei numeroase si importante familii care, singura, a reprezentat un capitol al vietii intelectuale, politice si economice a romanilor ardeleni.
Misiune nu prea usoara, din cauza marelui numar de personaje feminine, care prin casatorie au dobandit alte si alte nume, sub care cel original devine tot mai greu de identificat.
Pe de alta parte, dupa Romania Mare posibilitatile de ascensiune socio-profesionala pe calea studiilor superioare s-au extins asa de mult incat calificarile si performantele membrilor familiei nu mai au relevanta eforturilor si meritelor celor de dinainte de 1918.
In concluzie, familia Baritiu este un exemplu romanesc ardelean de oameni ridicati „prin ei insisi”, prin calitati, prin munca perseverenta si onesta. Nimeni din familie n-a fost propulsat gratie averii, sau altor circumstante fortuite, - favoruri ale celor suspusi s.a.
George Baritiu si-a inzestrat fetele cu masura, si cu oarecari greutati. Maritisul unora, facand „partide bune”, a fost, probabil, consecinta reputatiei tatalui lor, dar nici una n-a ajuns sa ocupe in societatea vremii o pozitie care sa starneasca invidii statornice.
Baritiu a fost acela care, prin prestigiul si corectitudinea lui, a imprimat intregii familii,- fiice, gineri, nepoti -; o conduita de cinste, de onoare, de bun simt, de dragoste de neam.
Pe unii membrii, dintre cei ramasi anonimi, i-am aflat ca semnatari pe listele de sprijin pentru memorandisti, raspandite prin sate in 1894.
Batranul patriarh n-a ajutat pe nimeni pentru a-l face sa parvina, ci doar pentru a-l salva dintr-o situatie grea. Dar si atunci nu i-a placut sa intervina, daca isi dadea seama ca restristea respectivului provenea din incapacitate, indolenta sau necinste. Detesta mai mult ca orice inactivitatea, apatia si, tinea lectii aspre tuturor din familie, ca si altora din jurul sau.
Este sigur ca modelul acestei familii a fost unul iesit din comun. Dar si in acest caz, el ramane ilustrativ pentru procesul formarii elitei moderne in societatea romaneasca din Transilvania, in secolul al XIX-lea si inceputul celui de-al XX-lea.


Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui document, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza documentul:
In prezent fisierul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta