b4y8yr

Cel mai recent si cuprinzator studiu cu privire la pictura pe perete din Micene, este acela a lui Sara Immerwahr, un studiu care cuprinde si structura minoica, si prin urmare dedica o mare atentie atat diferentelor dintre frescele miceniene si minoice, cat si originii picturii figurative de pe pereti si podele in lumea egeeana. O mare parte din ceea ce urmeaza a fi tratat aici se bazeaza pe un studiu anterior al picturii murale miceniene, efectuat de Mabel Lang in publicatia sa despre pictura murala din palatul Pilos. In afara de Pilos, importante exemple ale picturii murale se gasesc la Micene, Orchomenos, Teba si Tirint. Frescele miceniene nu trebuie neaparat sa provina din palate, desi marea majoritate (despre care s-a publicat pana acum) provine din acestea. Exista de exemplu fresce post-palatale LH IIIC cunoscute la Micene, precum si fresce din perioada palatiala, dintr-o casa particulara din Argos si o vila sau un minipalat la Zygouries, asa-numitul „Atelierul Olarului”. Cele mai timpurii fresce miceniene descoperite pana acum provin din depozite de armament de la Micene si dateaza probabil din perioada LH IIA, de la sfarsitul secolului XVI sau prima jumatate a secolului XV i.Chr.

Frescele de la Pilos, gasite in ruinele palatului pastrate chiar in situ pe pereti, sau cazute de pe ei, precum si cele gasite in diferite depozite din jurul palatului, pot fi toate datate in perioada tarzie LH IIIB, I1250-1200 i.Chr. Aceste fresce arata:

ca aproximativ aceeasi gama de motive reprezentative apare in fresce datand din I1250 i.Chr. asa cum se gasesc in frescele din perioada 1750-1375 i.Chr. in Creta (perioadele neopalatiale si sfarsitul perioadei palatale timpurii) si in insule. In consecinta arta picturii frescelor se caracterizeaza in zona miceniana continentala printr-o tenacitate a traditiei ce poate fi comparata cu aceea a liricii ilustrata in mod deosebit in opera lui Homer. Aceasta traditie a fost stabilita de minoici desi Cameron a observat un numar de trasaturi in reprezentarea figurinelor feminine din frescele din Micene, datand din perioadele LH IIIA-B care deriva din Theran (sau in general Ciclade) mai degraba decat din antecedente minoice si care sugereaza ca arta frescelor ar fi putut fi transmisa catre zona Cretei continentale mai degraba prin Ciclade decat direct. O consecinta a conservatorismului extrem a artei frescelor din Micene, este aceea ca este imposibil sa datam picturile murale miceniene doar prin prisma tematicii. Repetarea iconografiei din frescele miceniene sugereaza ca anumite modele s-ar putea sa fi circulat in zona continentala a Greciei in timpul celei de-a doua jumatati a epocii bronzului tarziu. ca formulele din fresce, ca si motivele literare din poezia orala pot fi in teorie gresit intelese. Astfel, de exemplu versiunile miceniene ale „ sariturii peste taur ” difera mult de cele miceniene incat specialistii moderni au pus sub semnul intrebarii faptul ca „saritura cu taurul” era inca o activitate practicata cu adevarat de micenieni. Aceasta inseamna ca noile aspecte ce compun astfel de scene pot reflecta mai degraba neintelegeri ale unui motiv artistic decat o schimbare veritabila in sportul „sariturii cu taurul”. ca cronologia artei frescelor din Micene, stabilita de Rodenwaldt pe baza picturilor murale excavate la Tirint de Schliemann si D ö rpfeld, este mai mult decat promitatoare. Rodenwaldt a sustinut ca in frescele timpurii liniile de temelie si cele de contur , iar marginile de fasii simple erau preferate marginilor dintate si ca schimbarea culorilor din fundal era preferata in locul unui simplu si constant albastru. A conchis ca frescele timpurii erau pur si simplu picturi bine realizate. Probabil dovada contextuala de la Pilos arata ca asemenea criterii stilistice sunt lipsite de semnificatii in identificarea etapelor cronologice ale dezvoltarii artei frescelor. De exemplu la Pilos, margini de fasii simple sunt datate tarziu, in timp ce acelea dintate sunt timpurii. Lang crede ca cel putin frescele de la Pilos daca nu toate picturile murale miceniene, erau cel mai adesea decorative decat functionale in oricare alt sens. Nu exista in opinia ei nici un motiv sa credem ca oricare dintre picturile de la Pilos ar fi adevarate reprezentari ale vietii de zi cu zi sub forma vanatului sau a luptei, a procesiunilor sau a scenelor religioase. Din moment ce motivul tuturor picturilor este preluat, nu este nevoie ca ele sa reflecte activitati contemporane. in acest sens apare deci un contrast evident cu arta palatiala minoica, care in alegerea scenelor pare preocupata in primul rand cu activitati reale, savarsite in mod regulat in interiorul cladirii palatului („saritura cu taurul”, dansul, boxul si scenele de procesiune). Oricum, trebuie retinut ca functia pur decorativa a picturilor murale de la Pilos poate reflecta pur si simplu gusturile individuale ale dinastiei locale, asa cum reflecta unele particularitati arhitecturale ale acestui palat. La alte palate din Grecia continentala, pictura murala pare sa fi avut un rol functional diferit si de aici concluziile lui Lang despre folosirea frescelor drept „tapet” nu pot fi aplicate tuturor sau cel putin majoritatii artei frescelor din Micene. Totusi chiar daca frescele de la Pilos sunt concepute cu o functie in special decorativa anumite motive si teme sunt clar considerate adecvate pentru locuri specifice, de exemplu: lei uriasi si grifoni fara aripi apar doar in camere cu mari vetre pentru ceremonii, in timp ce scene de procesiuni cuprinzand numeroase figuri umane, decoreaza peretii verandei si vestibulului care preced camera tronului. Ca si in pictura minoica, creaturi marine decoreaza tipic podelele mai degraba decat peretii (desi o friza de nautili apare pe cel putin un perete de la Pilos), in vizibil contrast cu situatia din Ciclade (folosirea excesiva a motivelor marine pe peretii camerei nr.5 in Casa Vestica din Akrotiri).
„Pilos transpune putin din scenele naturii doar de dragul naturii”. Nu exista la Pilos nimic comparabil cu scene ca „Fresca de primavara” de la Akrotiri, frescele prezentand maimute albastre ce culeg flori sau zburda in grup, cum se gasesc la Cnossos si Akrotiri, sau faimoasa pictura murala prezentand o pisica ce urmareste o pasare (la Ayia Triadha). Intr-adevar la Pilos, multe vietuitoare inclusiv pasari albastre, caini si nautili sunt reduse la statutul de motive lipsite de viata, in mod repetat folosite in frize continue. Singurele forme de plante care raman naturale la Pilos sunt florile purtate cateodata de femei.

In frescele de la Pilos, animalele au roluri variate dar toate sunt descrise in primul rand in termenii interactiunilor cu fiintele umane. Scene in care apar doar animale, intr-un peisaj naturalist sunt extrem de rare. Ele sunt incluse in alte scene, ca proprietatea sau ajutoarele omului (caii, cainii, taurii). Animalele figureaza si ca simboluri importante, probabil de putere regala, in forma leilor sau a grifonilor fara aripi. Doar o singura data apare la Pilos un animal intr-un decor natural, in forma unei caprioare de marime naturala, intr-o scena fragmentara ce include o planta de papirus, scena gasita in culoarul 36 est de principalul megaron, fie cazuta dintr-o camera de la etajul al doilea sau mai probabil decorand peretele camerei tronului opus tronului. Folosirea animalelor in decoruri antropocentrice pare sa fie comuna tuturor picturilor murale miceniene si nu doar celor de la Pilos. Sa comparam de exemplu scene foarte cunoscute precum vanatoarea de porci mistreti de la Tirint (cunoscuta de asemenea intr-o redare virtual identica la Orchomenos), vanatoarea de caprioare de la Tirint, panourile cu „saritura cu taurul” de la Micene si Tirint, si aparitia cailor inhamati la carute, atat la Tirint cat si la Micene.

In doua zone diferite din palatul Pilos (propylonul interior cazut in camera 20 de la etajul al doilea), o friza mare mediana incadrata deasupra si dedesubt de frize stramte de nautili, prezinta cateva mici scene separate, presarate de-a lungul unui fundal colorat ce alterneaza de la albastru la galbui sau alb. Scenele mici individuale, sau viniete, incluzand fatadele altarului, animale singure pascand si grupuri de femei conversand, sunt reprezentate pe aceasta friza mediana cam in acelasi fel in care motivele tapetului actual sunt repetate la nesfarsit. Oarecum similare, dar parand mai mult sau mai putin regulate si repetate, si probabil avand semnificatie mai degraba din punct de vedere al temei decat din motive decorative sunt reprezentarile cantaretului la lira, insotit de o pasare, doua grupuri diferite de barbati realizati la o scara mai mica asezati la mese si sarbatorind si un taur mult mai mare (probabil parte a unei scene de sacrificiu), ce decora peretele din camera tronului. Despre aceste trei seturi de figuri McCallum a argumentat ca ar face parte dintr-o singura pictura in care un taur este dus in palat, intai pentru sacrificiu si apoi in sala regala pentru consumatia lui de catre rege si slujitorii sai. O trasatura importanta a petrecerii din megaron este cantarea unui bard, recitand poeme epice in acompaniamentul muzicii sale de lira. Daca McCallum are dreptate, o alta particularitate a artei frescelor miceniene din aceasta asezare , ar fi radicala discrepanta la scara dimensiunilor intre elementele variate ale acestei ample compozitii, discrepanta ce pare a nu avea nimic in comun cu nici o incercare de a indica adancime spatiala sau distanta.

Doua clase de asemenea scene se pot diferentia pe baza dimensiunilor si temelor ce variaza. Scene de marime mica sau in miniatura la Pilos includ scene de vanatoare, de batalie, pe pregatire pentru batalie, de ofranda si sacrificiu, de sarbatoare si banchete. Scene de vanatoare si lupta de, dimensiuni mici sunt de asemenea cunoscute la Micene, Tirint si probabil Orchomenos. Motivele acestor fresce nu sunt nici pe departe bine reprezentate la aceasta scara in pictura minoica (poate cu exceptia frescelor in miniatura de la Tilissos, care descriu, printre altele, boxeri), dar apare ca avand antecedente ca dimensiuni miniaturale in frescele din LM IA din Ayia Irini, Keos si Akrotiri din Thera. Scene reprezentand figuri umane de ambele sexe, in marime naturala, sunt destul de comune la Pilos dar toate apar ca fiind procesiuni de un fel sau altul. Scene similare apar la Tirint cat si la Teba si toate sunt evident in mod apropiat comparabile cu antecedentele din LM II-IIIA de la „Coridorul procesiunii” si „Marea Casa a Scarii” de la Cnossos.

Ceramica

Perioada Helladica Tarzie I-IIA (I1675/1650-1490/1470 i.Chr.)

Diferitele marfuri locale decorate cu splendide picturi, ce constituie baza pentru diferentierea siturilor LH I si LH IIA, depind enorm de prototipurile minoice, atat in ceea ce priveste forma cat si tiparele de pictura. Exista in acelasi timp „ mahmureala ” din perioada helladica mijlocie care ia forma unei persistente a marfurilor pictate mat si a formelor din aceeasi perioada MH. Pentru cel putin prima jumatate de secol a perioadei in discutie, componenta ceramicii miceniene inspirata de modele minoice constituie doar o mica parte a cantitatii totale de ceramica in contextele miceniene timpurii. Exista inca o serie intreaga de dezbateri cu privire la locul in care a aparut primul stil recunoscut ca fiind micenian, al perioadei Helladice tarzii (in opozitie cu Helladicul mijlociu). Unii vad aceasta dezvoltare ca avand loc in nord-estul Peloponezului (probabil in Argolida, in vecinatatea orasului ului Micene), dar de asemenea dovezi incontestabile sugereaza ca acest stil a aparut initial in sudul Peloponezului, probabil in Laconia, ca rezultat al olarilor minoici, posibil din Kythera, instalandu-se in locuri de coasta ale Greciei continentale precum Ayios Stephanos.

Perioada Helladica Tarzie IIB-IIIA1 (I1490/1470-1390/1370 i.Chr.)

Odata cu prabusirea perioadei minoice palatiale si cu posibilitatea ca micenienii sa fi fost temporar in control asupra palatului de la Cnossos, traditia ceramica din Grecia continentala incepe sa de distanteze de dominatia stilistica minoica. Lungul proces prin care olarii din zona continentala a Greciei, au inventat versiuni mult mai abstracte a ceea ce initial fusesera forme ornamentale minoice, naturaliste, incepe cu seriozitate in aceasta faza si este curand transmisa si in Creta.

Perioada Helladica Tarzie IIIA2-B (I1390/1370-1190 i.Chr.)

La putin timp dupa ce aceasta perioada incepe, palatul de la Cnossos sufera o distrugere majora, dupa care formele culturale miceniene devin dominante pe toata intinderea Egeei sudice, asa cum formele minoice fusesera inainte. In aceasta perioada Ciprul, Levantul si Egiptul vin pentru prima data in strans si intens contact cu Egeea, asa cum demonstreaza importantele cantitati de obiecte ceramice miceniene intalnite in asezari din estul Mediteranei. Stilul olaritului micenian din primele trei sferturi ale acestei epoci de aproximativ doua secole, a fost stilul numit „koine” (de la grecescul „koines” = comun, cunoscut) datorita uniformitatii sale remarcabile atat tehnic cat si stilistic, extinzandu-se pe o intindere vasta din estul si centrul Mediteranei. Devine practic imposibil ca in timpul acestei perioade de un secol si jumatate sa distingem unde anume in lumea miceniana s-a prelucrat un anumit vas. Obiecte ceramice din insulele Lipari din nordul Siciliei, in vest catre cele din Cipru, si Levant in est, formeaza o continuitate stilistica si trasaturile regionale sunt extrem de dificil de identificat.

In a doua jumatate a sec. XIII i.Chr.-; adica perioada avansata LH IIIB, cunoscuta practic ca LH IIIB2 in Peloponezul nord-estic -; aceasta uniformitate stilistica intra in declin in aproape acelasi timp in care exporturile din Peloponez catre Cipru decad dramatic.

Perioada Helladica IIIC (I1190-1050 i.Chr.)

La mai putin de 20 de ani de la distrugerea ultimelor palate miceniene, regionalismul ceramic devine tot mai vizibil, reflectand probabil decaderea progresiva a comertului si a contactelor internationale din timpul acestei perioade tulburi. Ceramica incepe acum sa se deterioreze calitativ si in pofida unei briliante dar scurte renasteri in diferite zone din Egeea, in jurul celui de-al treilea sfert al sec. XII, care a produs o serie de stiluri ceramice regional diferite, de inalta calitate si de considerabil interes istoric ( stilul inchis, stil octopus, stilul pictural, stilul impodobit / franjurat ) acest declin in arta ceramicii continua inexorabil, pana cand la sfarsitul perioadei LH IIIC (echivalenta cu asa-numita faza „submiceniana”) ceramica din Grecia continentala atinge in anumite zone nadirul atat din punct de vedere al tehnicii cat si artistic, dupa care incepe sa se amelioreze.

Obiectele ceramice din aceasta perioada finala sunt caracterizate de o saracie a formelor si modelelor, ceea ce indica faptul ca productia ceramica putea fi redusa la putin mai mult decat o industrie domestica, in opozitie cu marile si productivele ateliere care fusesera sprijinite in vremuri mai bune de economiile palatiale ale unui numar mare de regate miceniene infloritoare.