q3o2ou
Una dintre monstruozitatile pe care le-a comis ratiunea “iluminata” in iluziile sale desarte este antisemitismul-ura fata de evrei ca noua miscare de masa aparuta dupa industrializare. « Dialectica luminilor » nu a oprit « proiectul modernitatii » in fata evreilor, ci le-a pregatit acestora catastrofe inimaginabile: emanciparea, asimilarea, antisemitismul, Auschwitz, sionismul, statul Israel si conflictul din Orientul Apropiat sunt legate intre ele printr-o serie complexa de cauze si efecte dialectice (=care interactioneaza neintentionat). Nici un factor nu poate fi explicat fara ceilalti. Istoria evreilor dupa 1789 trimite mai mult decat oricare alta la anumite tonalitati de un tragism aparte al istoriei universale. Dialectica « progresului » i-a aruncat pe evrei peste procesul de emancipare, de asimilare si peste antisemitism, spre monstruozitatea crimelor in masa comise la scara industriala, monstruozitate intruchipata la Auschwitz.
Iluminismul voltarian si revolutia franceza si cea industriala faceau deja necesara, ca un pret pentru acordarea de drepturi civile individuale, o solutionare la nivel colectiv a problemei evreiesti. Nationalismul, national-socialismul si comunismulau accentuat dialectica dintre emancipare si asimilare, luand asimilarea fortata rept paravan al urii manifestate in Epoca moderna impotriva evreilor. Antisemitismul va fi escaladat, el executand consecinte latente ale logicii « iluministe », consecinte duse pana la cele mai amare deznodaminte-Auschiwtz, ca ascensiune extrema a antisemitismului de « dreapta », ura « treptata » fata de sionism si fata de statul Israel, dinspre « stanga ».
Dupa Revolutia franceza si cea industriala se va accentua tensiunea creata de izolarea si asimilarea (voita sau fortata) a evreilor, factori importanti ai istoriei generale si ai celor evreiesti contopindu-se in complexe explozive, care se vor intoarce impotriva evreilor: pe langa modificarea relatiilor socio-economice dintre sefarzi si askenazi,industrializarea va aduce cu sine si o repotentializare mai catastrofala decat oricand a constantelor treditionale ale « existentei evreiesti ».Conflictelor legate de formarea si afirmarea identitatii evreilor, variabile dupa loc si perioada, li se va adauga o alta scindare, aparuta odata cu Iluminismul si cu varianta acestuia, « Haskala »: contrar evreimii care facea presiuni din Ghetto, reprezentata de catre Moses Mendelssohn si discipolii sai, se va mentine o « evlavie » fundamentalista, restransa pe cat posibil la « ghetoul mesianic », evlavie simbolizata astazi Mea Sherim din Ierusalim (fondata in 1873). Toate conflictele interevreiesti vor lua nastere intre ortodoxia evreiasca poloneza si modernizarea prin asimilare.
In spiritul iluminst, revolutia franceza va asigura emanciparea evreilor in doua etape : cea a sefarzilor(1790) si cea a asenazilor(1791). Insa o data cu dobandirea unor drepturi civile egale in cadrul a ceea ce se va numi « nation une et indivisible », ei isi vor pierde drepturile colective traditionale de comunitate autonoma, urmand sa dispara ca popor si religie in urma procesului de asimilare individuala. Anexiunile vor duce si mai departe ambivalenta emanciparii evreilor prin intermediul francezilor, Napoleon I restrangand-o deja, prin ceea ce se va numi « decret infame »(1808).
In secolul al XIX-lea, evreii se vor lasa asimilati in mod semnificativ nu numai in Germania, ci pretutindeni in Europa unde ei au avut ocazia sa o faca (cum este de pilda cazul in Norvegia, dupa 1850). Astfel, antisemitismul modern va reactiona la fel de dusmanos ca si miscarea spaniola dinb 1391, soldata cu un pogrom si cu botezuri fortate,si orientata impotriva « conversos », sau neocrestinilor: evreii asimilati, chiar si cei botezati nu ar fi fost decat o deghizare a « evreului etern », in tentativa lacoma a acestuia de a deveni « stapan al lumii ». Evreii ortodocsi, ramasi in « ghetourile mesianice », erau din aceasta perspectiva incorigibili si indaratnici : ei nu se puteau face agreabili nici macar in medilu incomjurator.
In anul emanciparii askenazilor in Franta (1791), Rusia tarista va gasi solutia, moderata pentru ea, la problema evreilor, problema care aparuse in Rusia « curata de evrei » de pana atunci, ca un efect secundar nedorit al impartirii Poloniei : « raionul » ii va izola pe acestia in zona vestica a Poloniei de pana atunci, creandu-le un statut special (1791), care va institutionaliza si va inaspri « statutul evreului » (1804). Represiunea autocratiei tariste va viza atat poprul imperial rus, cat si minoritatile, insa antisemitismul adus la rang de politica de stat va provoca o explozie in existenta specific evreiasca, deoarece evreii secularizati se vor angaja intens in miscarea revolutionara menita sa conduca la rasturnarea autocratiei si sa rezolve in spiritul egalitatii problemele sociale si nationale si implicit propria problema. Totusi, prin aceasta tactica ei vor da antisemitismului o noua substanta, sintetizata in ceea ce national-socialistii si comunistii sovietici au numit « complotul mondial iudeobolsevic », respectiv « iudeo-sionist ».
Revolutia industriala si noile nationalisme vor genera noi tensiuni explozive : faptul ca dupa eliberarea lor din ghetouri in cadrul procesului de modernizare si industrializare evreii vor sti, prin succesul inregistrat in plan economic, sa plateasca respectul celor din jurul lor, va fi intampinat cu o escaladare rapida a resentimentelor antievreiesti. Foarte curand, aceste resentimente vor avansa catre modelul de ura ideala, si anume lupta de clasa: evreul bogat, capitalist, speculant la bursa si antreprenor era vazut ca dusmanul de clasa innascut si « sabotor al poporului ». In plus, tonul antisemit va fi inasprit si de traditionalele reprosuri de « camata », venite in mod direct dinspre dreapta si oarecum mascat dinspre extrema stanga.
Cuplarea problemelor sociale cu cea nationala va conduce in mod direct la national-socialism : in etapa protonationala de autodefinire, natiunile vechii Europe au recurs la un proces de raspandire generala a evreilor (1290, 1394, 1492, 1497).In mod corespunzator, noile nationalisme, care dupa 1789 se vor reclama de la modelul francez al dreptului la autoafirmare al popoarelor, vor folosi antisemitismul in scopul unei delimitari mai accentuate a propriei identitati : cu exceptiile notabile ale Italiei si Greciei, toate vor fi antisemite.
Dupa instituirea « raionului « rusesc » (1791), aparitia unor crize nationale sau economice va fi marcata cel mai adesea de debutul unui episod antisemit: un exemplu in acest sens il reprezinta « szlachta » poloneza (adunare a nobililor) aparuta dupa esecul revoltei poloneze din ianuarie(1864) si conceptia acestora despre « munca organica » in contextul industrializarii si in mediul urban, acolo unde ei se izbeau de concurenta evreilor (si a germanilor). Acordul incheiat in cadrul monarhiei bicefale austro-ungare(1867) va deschide Ungariei calea catre o maghiarizare furibunda a tuturor minoritatilor, inclusiv a celei evreiesti. In Franta, antisemitismul va incepe o data cu infrangerea suferita in fata Germaniei in 1870/1871, iar in Germania si Austria o data cu cea de-a doua criza economica mondiala (« crahul fondatorilor » 1873).
In ceea ce-i priveste pe evrei, antisemitismul va genera, in Rusia incepnad din1881, iar in Franta incepand din 1884 polarizarea intre ortidocsi si secularizati. Solutiile evreilor vor fi socialismul si sionismul, ca variante secularizate diferite ale mesianismului traditional. In Rusia aceste solutii se vor manifesta chiar intr-o rivalitate deschisa cu fundalul politic. Socialismul rus va avea cel putin doua variante-angajare revolutionara intr-un partid politic, care va corespunde la inceputul motivului fundamental egalitar al gandirii evreiesti si angajare in slujba unui socialism evreiesc.
Sionismul, grupat prin lucrarile Congresului de la Basel si prin Programul de la Basel (1897) in Organizatia soinista mondiala, a cerut in fapt, prin formula moderata a unei « patrii nationale », fondarea unui stat national-evreu, ca azil pentru evreii persecutati de antisemitism. Aceasta cerere va da nastere, mai devreme sau mai tarziu, unor probleme legate de « dubla loialitate » a evreilor, probleme proiectate chiar si asupra celor care se dovedeau a fi patrioti convinsi in cadrul statului in care traiau, si care constau in aceea ca in perioadele de criza lor li se imputau cu rautate dinspre anumite medii ostile o preferinta secreta pentru « statul evreilor ». Nu intamplator, decizia de a-i scoate pe evrei din sfera in care isi exercita puterea national-socialismul, evacuandu-i catre Madagascar, a procedat-o pe cae care viza « solutia finala la problema evreiasca » prin ucidere in masa.
Accentuarea antisemitismului german a fost generata de primul razboi mondial si de criza economica mondiala din 1929. Iudaismul si socialismul internationalist secularizat, numite impreuna « complotul mondial al iudeo-bolsevicilor », reprezentau pentru national-socialism, ca mesianism secularizat de dreapta, rivali la scara planetara in lupta pentru suprematia absoluta asupra lumii. Dupa 1933, Hitler va escalada antisemitismul traditional pana la nivelul genocidului la scara industriala, simbolozat prin Auschwitz, el creandu-si despre sine imaginea celui care va izbavi umanitatea de rul « evreimii mondiale ». Din ridicarea acestei tendinte la dimensiunile delirante ale unei drame-cosmice, Hitler si cel de-Al Treilea Reich isi vor extrage energia criminala care va alimenta cele doua crime monstruoase ale secolului nostru-cel de-al doilea razboi mondial si fenomenul Auschwitz.
Cea mai mare contributie la fondarea statului Israel au avut-o crimele in masa comise asupra evreilor europeni-« solutia finala/holocaustul ». Fondarea noului stat trebuie vazuta si ca o compensatie pentru atrocitatile comise in timpul persecutiilor din Germania national-socialista, si ca o usurare a constiintei incarcate fata de evrei. Deoarece sionismul a respins sistematic sionismul cultural, care voia un stat comun iudeo-arab, el a provocat, potrivit mecanismelor istorice traditionale, conflictul din Orientul Apropiat, din “Tara sfanta”, conflict legat de pamant, apa si lacasele sfinte. Ca modernizatori si colonizatori veniti din Europa, membrii miscarii sioniste si-au constituit si partide socialiste, carora inca din 1948 Stalin le va asigura majoritatea parlamentara viitoare, dupa care Uniunea Sovietica se va grabi sa recunoasca statul Israel si ii va livra de o maniera discreta armament german, destinat luptei impotriva pretentiilor arabe, mai numeroase si mai puternice si se va intoarce la ura prerevolutionara fata de sionism, ura coroborata cu antisemitismul.
Ortodocsii fundamentalisti vor respinge sionismul si statul Israel, considerandu-le ca pe o prevenire blesfamica asupra venirii lui Mesia, neparticipand nici la constituirea statului si nici la apararea lui, incepand din 1948. Ca de obicei, intre evreii absolut « evlaviosi » si cei secularizati a existat un spectru de pozitii intermediare ale unor partide religioase care au contribuit la evolutia statului laic Israel catre un stat national evreu.
Ca tara de emigranti, Israel prezinta ierarhia sociala clasica: in frunte se afla cel mai adesea primii veniti, in timp ce aceia veniti mai tarziu ocupa o pozitie inferioara, insa cu toate acestea superioara localnicilor,care la randu-le au propria lor ierarhie sociala. Astazi, fortele celor care sunt pregatiti sa accepte un acord cu mediul arab si cele ale celor care sustin o optiune national-evreiasca pura sunt aproximativ egale. Astfel au explodat deja conflicte interevreiesti intre « evlaviosi » si secularizati, conflicte care aminteau cumva de cele generate de antisemitism, in special atunci cand evreii secularizati au ponegrit Tora.
Dupa patru razboaie in Orientul Apropiat si interventia sangeroasa in razboiul civil libanez si dupa intifada, Acordul de autonomie de la Oslo, acord ce vizeaza Ierihonul si fasia Gaza, ofera sperante pentru o pace reala in regiune. Dupa ocoluri sangeroase, Israelul s-ar indrepta catre solutia sionismului cultural. Cu toate acestea, fundamentalistii de ambele parti au vrut sa submineze acordul prin teroare. De partea evreiasca-israeliana, subminarea s-a produs prin lozinci de tip rasist, care s-au materializat in cadrul masacrului de la Hebron, din moscheea Ibrahim(1994). Coloniile construite incepand din1976 in teritoriile ocupate, in intentia sprijinului strategic, se constituie astazi in material incendiar. Daca procesul de pace din Orientul Apropiat va esua intr-un final, lumea ar fi cu o speranta mai saraca.