Document, comentariu, eseu, bacalaureat, liceu si facultate
Top documenteAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
EVOLUTIA NATIUNILOR. SFIDARI SI PERSPECTIVE
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

a) Genealogia natiunilor

In situatia cind este declarat in mod oficial proiectul “Republica Moldova” de edificare a statului independent al natiunii moldovenesti -; “produs istoric al tuturor nationalitatilor conlocuitoare”, merita sa se faca o incercare de elucidare a notiunii de natie si a rolului ei din perspectiva proceselor globaliste care se desfasoara pe continentul European. Acest lucru merita facut si din alte motive. Auitoritatile moldovenesti considera ca in cadrul proiectului se va putea atinge si solutionarea conflictelor cu caracter etnic. Am vazut ca este foarte dificil ca in Republica Moldova sa fie aplicate niste instrumente de solutionare a conflictelor etnice din motivul ca minoritatile practic beneficiaza de intreg arsenalul de drepturi. Adevarata problema este ca reprezentantii minoritatilor nu cunosc limba populatiei bastinase, majoritare. Pe de alta parte populatia bastinasa se confrunta cu problema autoidentificarii etnice, problema activ discutata si de liderii minoritatilor care au anumite interese pentru ca bastinasii sa se identifice intr-un anumit mod.

Este o realitate ca in prezent nu exista o definitie general acceptata de catre experti a ceea ce numim -; natie (natiune). Aici apar unsir de alte intrebari. Care este relatia dintre natie si popor? Intrebarea ne readuce de fapt la cunoscuta disputa de drept international - si disputa teoretica in acelasi timp -, si anume: ce fel de comunitate umana poate fi considerata popor distinct? Care este factorul determinant: convietuirea pe un anumit teritoriu, soarta istorica comuna, limba comuna, comunitatea religioasa? Dupa cum am vazut mai sus nu exista un raspuns univoc la aceasta intrebare, dupa cum nu exista unanimitate nici la definirea comunitatii numita r2p3px
„natiune". (Cercetatorii problemei nationale afirma ca natiunile lumii, mai exact, comunitatile recunoscute astfel, nu pot fi puse pe un singur calapod: cite natiuni, atitea definitii.)




Primul punct de referinta are un caracter politic. Putem vorbi despre un popor de sine statator doar in cazul unei comunitati umane ajunse la un nivel de organizare politica si de constiinta de sine, datorita carora se poate trezi la constiinta colectiva a comunitatii - nu doar in presimtirile unor profeti -, cu individualitatea si unicitatea sa colectiva de natura nationala sau teritoriala sau de orice fel.

Al doilea punct de referinta este acela ca specificitatea de grup poate determina definitia de popor doar prin invocarea apartenentei individuale ca factor determinant. Este adevarat, nu toate trasaturile distinctive ofera o baza suficienta pentru aceasta. In definitiv, in sinul tuturor natiunilor existente vom gasi subdiziuni bazate pe deosebiri regionale, sociale sau culturale. Chiar si in cazul natiunilor considerate cele mai unitare. Populatia unei tari, de exemplu, este compusa din credinciosi si necredinciosi, in cadrul credinciosilor din catolici, protestanti, evrei etc., ceea ce nu inseamna - si nici nu a insemnat vreodata in istorie - ca, sa zicem, catolicii sau protestantii sau evreii alcatuiesc un „popor" distinct in cadrul natiunii, sau o
„natiune" distincta in cadrul statului.

Doar daca constiinta individualitatii distincte precede orice diferenta atunci aceasta contribuie in mod determinant la constituirea comunitatii ca popor. In aceasta situatie deosebirea poate sa fie si religioasa (un exemplu concludent este Bosnia cu cele trei comunitati religioase), dupa cum poate fi lingvistica, teritoriala, istorica sau altcumva, dupa caz. Se considera ca practic comunitatea autodeterminata mai poseda un dublu criteriu: vointa si puterea.

In istorie si politica acesti factori nu pot fi neglijati niciodata. De aceea, nu este suficient pentru declararea dreptului la autodeterminare ca respectiva comunitate sa-si afirme individualitatea politica distincta, mai e nevoie s-o faca cu o anumita pondere, adica sa fie in posesia unor mijloace care sa dea continut pretentiei de autodeterminare. Aceasta nu este doar o chestiune cantitativa, ci si o problema de organizare practica si de capacitate de actiune politica.

Sa incercam sa vedem, totusi, cum este definita “natia”. In teoria marxist- leninista care a dominat spatiul postsovietic, spre exemplu, notiunea de natie este definita in felul urmator: natia este o comunitate istorica de oameni care s-a constituit pe un teritoriu comun in perioada depasirii relatiile feudale in virtutea unor legaturi economice stinse, poseda o limba literara, cultura si caracter de comportament comune.

O alta abordare, care exclude determinismul cronologic legat de dainuirea formatiunilor politico-economice, a fost propusa de savantul rus Lev Gumeliov. In opinia sa identitatea nationala este determinata de comunitatea particularitatilor psihologice si a modalitatii de afirmare ale acestora in procesul de supravietuire a membrilor comunitatii. O natiune, in opinia lui Gumeliov, dainuie atita, cit dainuie etnia care serveste drept matrice pentru reproducerea natiei respective. Aceasta abordarea exclude astfel de factori importanti cum ar fi limba, confesiunea, etc. Criticii lui Gumeliov scot in evidenta ca definitia sa poate servi drept argument pentru a declara ca pungasii si borfasii formeaza o natiune distincta din simplul motiv ca acestia au foarte mult in comun atunci cind isi manifesta obiceiurile si deprinderile in procesul de supravietuire.

Abordarea de mai sus arata ca atunci cind se vorbeste despre natie de cele mai multe ori sunt confundate notiunile de nationalitate si de etnicitate. Incercarile de a codifica notiunile respective au urmat doua scenarii. Scenariul numit evolutionist pretinde ca are loc o evolutie aproape liniara si monotona a natiei care cuprinde: familia, grupul de familii, tribul, care evoluind se incununeaza cu ceea ce numim natie. Acesta este spatiul conceptual in care se insereaza si notiunea de etnie. Se presupune ca aceasta abordare a problemei are o nuanta de gindire coloniala care rezerva pentru natie un rol de evolutie comunitara civilizata ajunsa la o institutionalizare juridico-etatista. Pe cind celelalte notiuni din sirul mentionat mai sus scot in evidenta inapoierea comunitatilor lipsite de factorul etatist si fata de care popoarele civilizate au misiunea de a le civiliza. Se presupune ca tocmai aici este ascunsa o capcana. Abordarea evolutionista are potentialul de a invita popoarele care inca nu au o constructie statala sa depuna eforturi pentru a se civiliza, adica sa capete forme juridico-statale. Acesta pentru ca Declaratia Natiunilor Unite din 1946 prevede

in mod expres dreptul popoarelor la autodeterminare. Problema este ca de cele mai multe ori notiunea de popor este inteleasa ca o comunitate cu trasaturi etnice distincte, ci nu ca o comunitate a cetatenilor. Acest lucru este folosit din plin mai ales de persoanele care au ambitia de a deveni lideri politici.

De aceea, merita ca notiunile respective sa fie elucidate mai plenar. Genealogia notiunii de natia se trage inca din secolul XVII. Un suveran din acele timpuri, referindu-se la “poporul sau” avea in vedere totalitatea supusilor sai, fara deosebire de apartenenta etnica. Deci, deja atunci, notiunea de popor avea conotatie juridica, ci nu etnica. Monarhia era determinata ca o entitate de ordin juridic, desi se pretindea ca puterea monarhului emana de la providenta divina. Idea de “drept” se referea la codificarea si observarea relatiilor ierarhice intre diferite grupari sociale si a privilegiilor acestora. Atunci, cind a fost nevoie de a face o delimitare clara intre suveran si toti supusii sai a aparut necesitatea de a avea o notiune precum este -; societatea.

Insa, revolutia franceza de la sfirsitul secolului XVIII a schimbat lozincile. Puterea nu mai emana de la Dumnezeu, ci de la poporul suveran, iar legea este cea care guverneaza in numele poporului. Russo si alti filosofi marcanti ai timpului au avut nevoie sa inventeze “contractul social” pentru a asigura liantul necesar intre indivizi, subiecti. Astfel, apare individul social, cetateanul, care tinde sa incheie contracte cu toti ceilalti, formind un popor. Din aceasta perspectiva poporul nu mai este o simpla suma a indivizilor, ci o colectivitate integra marcata de acordul de a observa relatiile contractuale. Deci, apare si un important factor moral, care impune observarea obligatiilor contractuale asumate.

“Declaratia drepturilor omului si cetateanului” adoptata la 26 august 1789 afirma “Suveranitatea emana de la natie. Nici o corporatie, nici un individ nu pot dispune de puterea care nu decurge din acest izvor”. Astfel, a avut loc substituirea suveranitatii monarhului cu cea a suveranitatii poporului, natiunii. Aici este foarte important sa se inteleaga relatia dintre notiunile “popor” si “natie”. Se cunoaste ca forta motrice a revolutiei franceze a fost burghezia. Deputatii burghezi s-au declarat Adunare Nationala, si pretindea sa moduleze viziunile tuturor indivizilor in conformitate cu perceptiile sale ale acestei lumi. Astfel, natia transpare ca o viziune a clasei burgheze indreptate spre omogenizarea si legiferarea relatiilor juridico-statale de pe pozitiile si interesele sale. Natia devine o instanta care incarneaza constiinta colectiva, profund marcata de perceptiile burgheze. Din acest punct de vedere, atunci cind au loc referiri la notiunea “natie” se are in vedere, intr-o masura mai mare sau mai mica, intreg spectrul genealogic care o alimenteaza sau au alimentat-o in trecut: drept, societate, suveranitate, corp social, populatie, viata sociala, relatii transindividuale, popor, etc. Imediat dupa revolutia franceza, notiunea de natie nu avea o conotatie etnica pronuntata. Dar, cu timpul elementul etnic a inceput sa devina mai semnificativ.

Merita sa fie remarcat faptul ca exista o diferenta si intre notiunile: popor si populatie. Populatia este privita ca un corp cu caracteristici socio-biologice. De obicei, principalii indicatori care caracterizeaza populatia sunt: natalitatea, mortalitatea, PIB pe cap de locuitor, etc) . Guvernantii au de a face cu populatia atunci cind ii ofera servicii si masoara indicatorii socio-demografici. Se presupune ca guvernantii au de a face cu poporul atunci cind ii adreseaza populatiei un discurs politic. De aceea, pentru a forma din populatie un popor este necesar ca in corpul socio-biologic sa fie inserat “spiritul”. Acesta este diferenta dintre explicatia franceza si cea germana a formarii poporului. Fichte spunea ca ceea ce in Franta a facut revolutia in Germania trebuie sa faca educatia. Ceea ce a obtinut Franta relativ repede, Germania trebuia sa obtina gradual, fara socuri, prin educatia populatiei. Aceasta abordare a modalitatii de formare a popoarelor moderne se resimte si astazi. Pentru francezi nu exista vreo deosebire mare intre notiunea de natie si popor. Important este aspectul juridico-etatist, alte aspecte nu prea valoreaza. Pentru germani notiunea de popor pare a fi o treapta extrem de importanta intre populatie si natie. Este vorba despre treapta pe care paseste populatia atunci cind capata ceea ce se numeste “spirit national” si care poate fi cultivat, inclusiv, si prin programele educationale respective. Din acest proces nu au fost excluse si mijloacele lui Bismark, care a folosit in acest proces “fierul si singele”. Astfel, dupa cum s-a mentionat, populatia ne apare ca un corp biologic in care a fost iserat “spiritul national”, adica, o noua entitate cu corp si suflet care se formateaza si se reproduce atit biologic cit si spiritual prin educatie. Fiecare individ trebuie sa parcurga calea de la intelegere spre acceptarea voluntara de a face parte din acest organism national. Deci, natiunea apare ca o proiectie a vointei spiritului. Tocmai, de aceea, Fichte insista ca invatamintul privat sa fie inlocuit cu cel statal care, fiind codificat ar fi trebuit sa asigure uniformitatea educatiei spirituale. Din acest punct de vedere, statul si spiritul popular se raporteaza dupa cum se raporteaza mijloacele si scopurile. Statul functioneaza ca o masina ce impune imperative la care individul poate raspunde doar “da” sau “nu”. De asemenea, statul national se identifica cu structurile sale care discern intre “adevar” si “fals”, deci, formeaza “normalitatea”. Doar trecind prin institutiile respective ale statului individul obtine capacitatea identificarii cuvenite si loialitatea fata de stat.

Vedem ca asigurarea unitatii nationale ofera un fundal solid sub regimul politic al statului. In situatia in care suveranitatea emana de la cetateni acest fundal este natiunea care se manifesta activ prin ceea ce numim, de obicei, societate civila. Acesta fiindca intr-un stat al cetatenilor exista conducatori si condusi, lideri de opinie, activisti etc. Deci, apare un nou tip de relatie - a statului cu societatea civila. Setul de valori al societatii civile este individualismul, piata libera si pluralismul. Dar o preconditie a societatii civile devine consensul normativ al cetatenilor. Fiind un antimonarhist, Fichte a avut nevoie de societatea civila pentru a substitui rolul monarhului. Atunci, cind se fac apeluri la spiritul national se pretinde ca acesta este un operator de integrare si asigurarea a consensului mentionat. El ofera mecanismul menit sa asigure indivizilor atit o retrospectiva cit si o perspectiva relativ uniforma a perceptiei istoriei dezvoltarii statului. Astfel, se obtine senzatia ca tot mersul istoriei a avut scopul instituirii statului national respectiv. Ceea ce este departe de adevar. Exaltarea spiritului national in conditiile eliminarii societatii civile duce inevitabil la tragedii prin care Germania a tracut in anii ’30 -; 40 ai secolului trecut. Daca ne referim la experienta statelor post sovietice ne putem lesne da seama ca in ele nu poate exista o societate civila care sa asigure acel consens normativ al cetatenilor. Se pare ca pana nu va fi edificata pas cu pas societatea civila va fi extrem de greu sa se vorbeasca despre armonie intre-etnica. Am vazut, insa, ca societatea civila presupune liberalizarea politica pentru manifestarea individualismului si pluralismului.

Observam ca abordarea evolutionista a fenomenului national ne sugereaza ca natiunea apare pe un teren al cetateniei. Cel putin, examinarea experiente Frantei si a

Statelor Unite ale Americii demonstreaza ca in primele decenii ale secolului XIX natiunile respective s-au manifestat drept comunitati cetatenesti.

Pe de alta parte, abordarea notiunii respective de pe pozitiile lui Fichte scoate in evidenta un sir de probleme. In prezent, cind vorbim despre identificarea nationala a unui individ avem in vedere setul valoric care-l caracterizeaza: stereotipurile, ideile, obiceiurile, credinta, prejudecatile, cultura, etc. Toate aceste lucruri au contribuit enorm la intarirea factorului etnic in perceperea notiunii de “natie”. Oricum, rolul natiunii este unul de omogenizarea a acestor caracteristici. Pe de o parte matricea ideologica a natiunii a fost fabricata la sfirsitul secolului VIII, iar atragerea indivizilor sub acoperirea nationala se produce in permanenta , in conditii care se schimba dramatic, datorita dezvoltarii societatilor, care, de asemenea, uniformizeaza valorile si comportamentele cetatenilor.

Daca luam in consideratie ca natia si identitatea nationala sunt in esenta teleologice atunci uniformizarea perceptiilor individuale produc o ruptura in relatia cu
“trecut glorios”, lucruri ce pot produce frustratii in schemele identificatoare. Tocmai aici apare necesitatea “revenirii la origini”, lucru care se produce mai ales in situatiile de criza (vezi tipologia conflictelor etnice de mai sus). Acest lucru se intimpla fiindca intreg aparatul de notiuni pe care-l foloseste stiinta moderna despre stat este produsul secularizarii unor notiuni teleologice, lucru care iese in evidenta din lozinca “Le roi est mort! Vive la nation”! Adica se pretinde ca natia are menirea sa asigure unitatea oamenilor fara a apela direct la divinitate. Cum atunci? Pentru asigurarea unei unitati a cetatenilor era inimaginabil sa se renunte la instanta absoluta de la care emana garantiile Adevarului, Binelui si a Dreptatii.

Revolutia franceza a proclamat lozinca: Libertate, Egalitate, Fraternitate! Scopul a fost de a seculariza notiunea “putere” care emana de la “omul” vazut prin prisma iluministilor francezi. Pentru aceasta transformare este nevoie de a forma o istorie a natiei care se identifica cu o memorie comuna. Constituirea istoriei-memorie se sincronizeaza cu nasterea fenomenului de Patrie si deci, patriotismul. Este curios, dar aceasta logica a condus la refuzul de a inrola in armata republicana franceza a mercenarilor straini care n-aveau aceiasi Identitate nationala, Memorie, deci, nu puteau fi considerati patrioti. Paralel, a urmat constituirea “Limbii nationale”, care era privita ca o entitate ce depaseste un simplu mijloc de comunicare. Limba nationala se transforma intr-un mijloc de reprezentare, a unei realitati care releva Adevarul, Ratiunea si Vointa natiei, deci devine o expresie a esteticii sublimului.

Se considera ca este aproape inevitabil ca in perioadele de criza revenirea la origini sa aiba loc in baza “naturalitatii”, adica revenirea la o ordine ireductibila a factorilor integratori a societatii, ratiunii si sentimentelor. In apatiul in care se afla si Republica Moldova, de obicei, in astfel de situatii de criza natiunea se rezuma la relatia “Dumnezeu, Singe, Pamint”. Acest gen de ordine devine aproape un imperativ categoric. Dar in diferite locuri constituirea natiunilor a avut specificul lor. Spre exemplu exista o diferenta imensa intre SUA si Rusia, in acest sens, insa exista si spatii izomorfe de constituirea a natiei.

Cel mai interesant este ca acest arsenal de notiuni si institutii care au fost elaborate pentru a construi si deservi Memoria, Limba si Natiunea in calitate de entitati sociale, cetatenesti, au fost preluate ulterior si utilizate cu succes de catre comunitatile cu caracteristici arhaice, preponderent etnice. Se considera ca anume asa a inceput procesul de etnizare a notiunii de natie. Asa a fost acum 100 - 200 de ani in urma. Cit de oportune sunt aceste instrumente la inceputul secolului XXI?

Am aratat deja ca unul din exponentii de baza a acestei miscari a fost filozoful german Fichte. In “Adresare catre natiunea germana” Fichte in prima decada a secolului XIX prezinta de fapt un program-conceptie de edificare a natiunii germane sau a natiei in Germania, dar pe baze etnice. Aici apar cele mai spinoase probleme. Natiunea perceputa ca o entitate civila se bazeaza mai mult pe principii rationale care consolideaza cetatenii: sistem de drept, institutii statale si culturale, etc. Natiunea perceputa ca o entitate preponderent etnica pune accentul mai mult pe perceptii irationale, exploatarea unor sentimente subconstiente.

Termenul “etnie” are o istorie conceptuala si una “coloniala”. Fenomenul etnicitatii este unul foarte dificil, care nu se lasa usor explicabil in termeni rationali. De cele mai multe ori expertii sunt dispusi sa vorbeasca despre angrenajul diferitor forme de interactiuni transindividuale. Astfel, se vorbeste despre sentimente de solidaritate cu ai “sai” impotriva “strainilor” care conduc la stabilirea unor principii de manifestare a etnicitatii. Specific pentru astfel de manifestari este ca rationamentele se fac nu in baza unor notiuni clare, ci a unora foarte confuze, care duc mai degraba la simularea rationamentelor. Cred ca Republica Moldova a cunoscut astfel de experiente33. Ne amintim cit de dezbatute au fost aceste probleme la inceputul deceniului trecut. Recent am fost martorii unor manifestatii maraton al caror subiecte de disputa au fost limba, istoria, identitatea nationala.

Lucrurile evolueaza totusi odata cu dezvoltarea stiintifico-tehnica. Ernst Gheller califica societatea postindustriala ca pe o societate a cresterii permanente. Revolutiile tehnologice influenteaza schimbarea setului valoric si constiinta membrilor societatii. Astfel, apare problema crizei de identitate. Individul este nevoit sa se adapteze la anumite conditii sociale si aceasta impune alegerea unei noi identitati. Dar in momentele de criza, cum ar fi ruinarea sistemului colonial, dezintegrarea unor state federale, etc. problemele etnice ies in prim plan. Republica Moldova nu este o exceptie in acest sens, problema identitatii etnice iesind in prin plan odata cu ruinarea imperiului sovietic.

Si stiinta etnosociologica moderna opereaza cu notiuni precum: etnie, etnicitate, natie. Exista doua curente de baza in aceasta stiinta -; primordialismul si constructivismul. Primordialismul defineste etnia ca pe o comunitate istorica care s-a constituit pe un anumit teritoriu si poseda trasaturi comune stabile din punct de vedere cultural si psihologic. Aceasta abordare sugereaza ca etnia este o realitate istorico-biologica bazata pe o afectiune inconstienta a indivizilor pentru comunitatea din care fac parte. Adeptii aceste conceptii pretind ca intre etnie si natie nu exista practic nici o diferenta. Etnia este o ipostaza a natiunii, dar ea apare in mod natural, inconstient si, deci, este primordiala, in sensul ca anticipeaza intelegerea acestui lucru de catre individ.

In cadrul curentului primordialist exista si abordarea istorico -; evolutionista. Pentru acest subcurent legatura afectiva se realizeaza in cadrul etniei nu atit datorita factorului biologic cit celui socio-istoric. Pentru primordialisti etnia reprezinta un grup social cu trasaturi comune -; limba, cultura, identificare care-i deosebeste de altii. Unul din parintii curentului primordialist, Antony Smith, defineste etnia drept o comunitate de oameni care are un nume, impartaseste aceleasi mituri despre predecesori, au o istorie si cultura comuna care se asociaza cu un anumit teritoriu, si membrii carui manifesta un sentiment de solidaritate cu ceilalti.

b) Constructivismul

Ideile primordialiste au dominat in stiinta etnosociologica pina in anii ’70 ai secolului XX si este considerata primara fata de curentul rival - constructivismul, care a aparut odata cu lucrarea lui Ernst Gellner “Natii si nationalism”34. In conformitate cu abordarea lui Gellner comunitatile etnice se constituie in baza diferentierilor care conduc la formarea unor doctrine in cadrul etnoculturilor. Aceste doctrine nu sunt altceva decit elaborari ale elitelor intelectuale -; scriitori, savanti, plasticieni, politicieni capabili sa enunte in mod concis scopuri precise pentru comunitate. Adica, etnia este o constructie intelectualista. Aceasta constructie este socializata, apoi, prin tirajarea sa in mass media, alti purtatori care o fac accesibila indivizilor carora le este adresata. Astfel are loc mobilizarea sociala a cetatenilor, lucru atit de des exploatat de catre politicieni in atingerea scopurilor lor. Afara de Gellner, adepti remarcabili ai constructivismului sunt considerati Benedict Anderson si, Eric Hobsbowm. Pentru ca in interesele acestor cercetatori intra mai mult examinarea societatii postindustriale, ei examineaza mai mult manifestarile nationaliste in comunitatile in care natia este inteleasa in sens juridico-etatist. Gellner vorbeste despre natie ca despre o realitate a societatilor industriale in care principiul etatist cere ca hotarele etnice sa coincida cu cele politice.

Gellner a elaborat doua criterii pentru identificarea socio-culturala a natiei. Doi oameni apartin aceleiasi natii daca:
- ei recunosc aceasta apartenenta la natia respectiva; si
- ii uneste aceiasi cultura inteleasa ca un sistem de idei, semne simbolice, relatii, modalitati de comportament, etc.

Constructivistii descopera o relatie foarte strinsa intre natie si stat. Societatea industriala are nevoie de o crestere permanenta care poate fi obtinuta doar datorita unei educatii adecvate si acesta devine o prioritate a statului. Aceasta este considerata diferenta esentiala intre societatea industriala si cea agrara. Astfel, iese in evidenta primordialiatea cetateniei fata de relatia afectiva.

c) Sistemul valoric in constructivism

Din perspectiva constructivista devine absolut necesara orientarea valorica a noilor membri ai societatii. Se cunoaste ca la cea mai frageda virsta copii sunt extrem de perceptibili la orientarea valorica fiindca atunci se formeaza personalitatea lor in plan socio-cultural, profesional, etc. Intr-o societatea supusa schimbarilor tehnologice permanente apar noi sfidari si necesitatea de ale infrunta. Aceasta creaza asa numita
“predispozitie psihologica” de a actiona intr-un anumit mod. Se presupune ca predispozitia este anterioara motivatiei care se bazeaza pe constientizare. Orientarea,

din acest punct de vedere, ne apare ca o focalizare a predispozitiilor care sunt bazate si orientate asupra anumitor valori culturale. Astfel, orientarea valorica apare ca o componenta interioara a individului, care-l mobilizeaza sa actioneze intr-o anumita directie, in conformitate cu anumite reguli, explicind propriile actiuni bazindu-se pe valorile si regulile mentionate. Deci, orientarea valorica este o dominanta strategica a comportamentului.

Pentru societate in ansamblu sistemul valoric de orientare a indivizilor semnifica orientarea strategica a societatii, adica a ceea ce numim asteptari de dezvoltarea a societatii. Poate ca aceasta explicatie ne apropie cel mai mult de intelegerea faptului de ce se cauta cu atita insistenta o idea nationala in Republica Moldova.

d) Structurizarea etnica

Teoria structuralizarii elaborata de Antony Giddens contesta atit abordarea naturalista, cit si cea evolutionista. Giddens considera ca sunt elemente rationale in ambele abordari insa pacatul lor esential este pretentia ca au fost gasite legitati universale de constituire a natiilor35. Ca urmarea exista riscul ca toate fenomenele legate de manifestarea natiilor sa fie interpretate in conformitate cu teoriile respective, chiar si atunci cind realitatile vin in contradictie vadita cu principiile teoretice. El presupune ca nu exista legitati absolute care sa explice fenomenele sociale. Toate conceptele teoretice sunt doar modalitati de a intelege o realitate. Schimbarea semnificativa a realitatii atrage dupa sine necesitatea revizuirii teoretice si adaptarea aparatului teoretic pentru descrierea adecvata a fenomenelor. Adica, realitatea schimba si formeaza capacitatea de reflectie. Al doilea postulat al lui Giddens se refera la faptul ca este inadmisibil ca in stiintele sociale subiectul sa fie contrapus structurii pe care o examineaza. Subiectul intra in contact cu structura pe care o examineaza pentru a utiliza resursele ei, dar si cu scopul de a o reproduce intr-o noua ipostaza.

Baza structurii sociale se constituie din reguli si resurse. Regulile sunt izvoarele care dau nastere procedurilor, algoritmilor ai actiunilor. Ele determina comportamentul. Resursele sunt forta motrice a actiunilor, ele sunt izvorul puterii. In sfirsit, puterea este modalitatea de a actiona in conformitate cu regulile, mobilizind in acest sens intreaga structura. Este evident ca regulile si resursele sufera modificari in tendinta lor de adaptare maxima la conditiile externe. Astfel, structura este folosita de individul activ in cunostinta de cauza, in spatiu si timp, reproducindu-se prin activitatea individului.

Resursele le asigura posesorilor o suprematie, regulile le ofera legitimitate prin instaurarea unui set de simboluri. Toate aceste luate impreuna constituie ceea ce Giddens numeste - sistem. Teoria lui Giddens incearca sa defineasca si notiunea de institutie sociala, care este privita ca un sistem de interactiuni ce dureaza in timp si se desfasoara spatiu.

Toate aceste notiuni au fost elaborate pentru a gasi o explicatie referitoare la formarea identitatii. Giddens ilustreaza functionarea teoriei sale in felul urmator: individul se naste in familie, el este inconjurat de obiecte care au o valoare pentru reprezentantii etniei din care fac parte parintii sai, el are acces la aceste valori si invata anumite lucruri despre univers, insuseste notiuni si percepe fenomene care sunt articulate folosind limba etniei respective. Devenind matur, individul observa cum cimpul valoric se extinde cuprinzind noi institutii care pretind ca au un rol de socializare (scoala, biserica, armata, biserica, etc). Acesta vrea sa spuna ca anume institutiile promoveaza valorile care formeaza baza normativa pentru identitatea etnica. Nu toti indivizii accepta acest gen de socializare si atunci apare instrainarea. Ulterior aceasta instrainare poate duce la conflicte legate de problema identificarii, inclusiv celei etnice. Din acest punct de vedere etnicitatea este considerata drept o identificare colectiva formata in limitele unei anumite culturi. In relatiile sale cu structurile etnice indivizii trebuie sa constientizeze ca aceste structuri exista a priori, de aceea, intentia de a modifica ceva in ea se va ciocni de fidelitatea altor indivizi fata de structura respectiva, adica de conservatismul lor.

Aici merita sa revenim din nou la conceptele: primordialist si constructivist de explicare a fenomenului natiei si etnicitatii. Giddens ajunge la concluzia ca etnicitatea are natura dubla -; primordiala si constructivista. El crede ca natia moderna este o primordialitate construita. Astfel, intelectualul constructor al etnicitatii vine in mediu etnic in mod natural, acceptind simbolurile si valorile etniei respective. Apoi, in procesul de producere a noilor valori el modifica continutul valorilor, atribuind dimensiuni noi cimpului valoric al etnicitatii.

Aceste abordari teoretice au meritat atentie in virtutea faptului ca incepind cu
9 ianuarie 2002 in Republica Moldova s-au desfasurat timp de mai bine de 3 luni actiuni de protest (la momentul scrierii acestui studiu manifestarile nu erau inca terminate) subiectul carora tine de identitate nationala, limba, istorie, etc. Arsenalul de argumente folosite atit de protestatari, cit si de reprezentantii si sustinatorii autoritatilor se inscriu relativ bine in cel descris mai sus. Din acest punct de vedere observam ca autoritatile s-au inarmat cu tot arsenalul modern necesar pentru construirea natiunii moldovenesti. In primul rind, observam ca problema edificarii natiunii moldovenesti emana de la o structura statala - presedintia tarii. In al doilea rind, presedintele se adreseaza dupa asistenta unei personalitati faimoase din domeniul culturii cum este scriitorul Ion Druta, invocind necesitatea desfasurarii unor actiuni de natura sa faca ca idee nationala moldoveneasca “sa incolteasca, in primul rind, in sufletele intelectualilor”36. Drept raspuns la apelul presedintelui tarii, un alt grup de intelectuali au tinut sa scoata in evidenta riscurile pe care le provoaca insotesc mesajul prezidential37. Pe de alta parte, am vazut ca cetatenii protestatarii veneau tocmai din “structurile reproductive ale etnicitatii”, cum este scoala38, biserica
(Mitropolia Basarabiei), televiziunea, etc.

Cert este ca in confruntarea structurilor respective asistenta intelectualilor va fi determinanta. Acea grupare care va oferi o perspectiva a dezvoltarii setului valoric va deveni invingatoare, daca in general pot exista invingatori in astfel de cazuri. In primul rind, fortele implicate in conflict dispun de resurse diferite. Autoritatile beneficiaza de resursele statului si sustinerea unui important masiv electoral pe care in virtutea anumitor parametri demografici (virsta) nu-i prea intereseaza problemele limbii, istoriei, identificari, cit ii intereseaza problema supravietiurii fizice. Este vorba despre cei 730000 de pensionari. Ar fi o greseala sa se presupuna ca toti ei nu sunt preocupati de problemele identitatii etnice, totusi cea mai mare parte a acestui masiv este usor manipulabil prin promisiuni de ordin material. In plus, se pare ca 25% din cetatenii care fac parte din minoritatile nationale ai caror Patrii de origine sunt tarile care sunt declarate parteneri strategici ai Republicii Moldova si vad Moldova intr-o comunitate cu Rusia si Ucraina. Pe de alta parte, opozantii actualelor autoritati nu pot propune alte seturi de valori decit cele ce pot apropia Republica Moldova de comunitatea europeana, oferindu-i o sansa pentru integrarea in Uniunea Europeana.

7. IDEA INTEGRATOARE

Am aratat mai sus cit de importanta paote fi o idee integratopare pentru o natiune. Procesul de cautarea a unei idei integratoare pentru societatea moldoveneasca are deja o istorie. In 1993, vice-presedintele Parlamentului, Victor Puscas, a fost primul inalt demnitar care a lansat propunerea de a formula o idee integratore pentru societatea moldoveneasca. Acest lucru s-a intimplat in perioada crizei parlamentare care s-a soldat cu dizolvarea Parlamentului de legislatura a XIII-a si pregatirea alegerilor parlamentare anticipate. Se poate afirma ca acel apel a avut o finalitate -; organizarea la 4 februarie 1994, in preajma alegerilor parlamentare anticipate, a congresului “Casa noastra -; Republica Moldova”. Idea a fost sustinuta de unul dintre cei mai talentati scriitori moldoveni, Ion Druta. Scopul congresului a fost de a oferi in calitatea de platforma pentru o conciliere interetnica idea identitatii moldovenesti (moldovenismul). Aceasta a fost idea cu care Partidul Democrat Agrar
(PDA), pe listele caruia au candidat presedintele Parlamentului, Petru Lucinschi si prim-ministru Andrei Sangheli, a cistigat majoritatea absoluta a mandatelor (56 din
104). La alegrile parlamentare din 27 februarie 1994. Idea congresului a fost sustinuta de catre presedintele tarii, Mircea Snegur. Peste doua saptamini dupa alegerile parlamentare a fost organizat un sondaj national in cadrul caruia peste 80% din cetateni s-au pronuntat in favoarea edificarii unui stat moldovenesc independent. Evident, acel sondaj urmarea anumite scopuri. Dupa cum am aratat stabilitatea relativa a statului moldovenesc a fost asigurata mai mult de conjunctura politica internationala, cit de dorinta cetatenilor de a trai intr-o comunitate cu parametrii unui stat independent .

Apropierea alegerilor prezidentiale, programate pentru decembrie 1996 a acutizat luptele intestine din cadrul PDA. In consecinta PDA a suferit cateva sciziuni in urma carora fruntasi cu optiuni reformatoare ai partidului s-au divizat in grupari politice ce gravitau, pe de o parte, in jurul presedintelui tarii, Mircea Snegur, iar pe de alta parte, in jurul presedintelui Parlamentului, Petru Lucinschi. Aripa conservatoare a PDA s-a consolidat in jurul figurii primului ministru, Andrei Sangheli. Petru Lucinschi a invins in alegerile prezidentiale din 1996 cu sloganul “Stabilitatea, Ordine, Bunastare”, care poate fi interpretat drept o continuitatea a sloganului din
1994 referitor la edificarea statului moldovenesc independent. La acea vreme
Republica Moldova devenise deja si membru al Consiliului Europei (1995).

In preajma alegerilor parlamentare din 1998, presedintele Parlamentului si liderul formal al PDA, Dumitru Motpan, a lansat din nou propunerea identificarii unei “ideologii de stat”. De aceasta data initiativa a fost criticata de oponentii politici pentru formularea nereusita. Esenta criticilor se rezuma la faptul ca in conformitatea cu prevederile articolului 5 din Constitutie “nici o ideologie nu poate fi instituita in calitate de ideologie a statului”. Contextul politic in care Dumitru Motpan lansase propunerea privind necesitatea formularii unei “ideologii de stat” se deosebea de cel din 1993 -; 1994. Problema independentei Republicii Moldova nu mai era actuala. In prim plan iesise problema dispersarii fortelor politice de centru si lipsa unei strategii coerente in ceea ce priveste prelungirea reformelor economice.

In 1999, in a doua perioada a exercitarii mandatului sau prezidential, obtinut in decembrie 1996 sub sloganul “Stabilitate, Ordine, Bunastare”, presedintele tarii Petru Lucinschi a ajuns la concluzia ca promisiunile sale electorale nu pot fi onorate din cauza sistemului constitutional inadecvat care nu-i permite sefului statului sa coordoneze mai eficient activitatea Guvernului. Acesta o spunea un om despre care se stia ca a fost direct responsabil pentru reforma constitutionala din 1993. Dupa organizarea in mai 1999 a referendumului consultativ privind necesitatea schimbarii sistemului de guvernamint din unul semiprezidential in unul prezidential, Petru Lucinschi s-a referit cu diferite ocazii la necesitatea introducerii sistemului prezidential, care ar fi putut contribui mai lesne la promovarea reformelor in scopul integrarii tarii in structurile europene. In luarile sale de cuvint el promova idea integrarii europene ca una mobilizatoare pentru societate. Trebuie sa se mentioneze ca si liderii partidelor democratice extraparlamentare au vehiculat idea integrarii europene, dar in cazul dat este interesant sa observam cum a fost promovata aceasta idee de catre oamenii politici cu cele mai inalte functii in stat.

In 2000, cu citeva luni inainte de alegerile prezidentiale ce urmai sa aiba loc in conformitate cu noile prevederi constitutionale, primul ministru, Dumitru Braghis, s-a adresat ziaristilor cu propunerea ca acestia sa se incadreze in procesul de formulare a unei idei care ar putea fi consolidatoare pentru societatea moldoveneasca. Aceasta propunerea a fostului premier Braghis a fost sugerata de contextul politic foarte contradictoriu. Se intuia usor ca dispersarea fortelor politice se va manifesta in incapacitatea de a alege presedintele tarii in decembrie 2000 (dupa modificarea Constitutiei alegerea presedintelui urma sa aiba loc in Parlament) . De fapt, Dumitru Bragis a reformulat in termeni acceptabili propunerea lui Dumitru Motpan.

In sfirsit, dupa victoria Partidului comunistilor (PC) la alegerile parlamentare din 25 februarie 2001, problema identificarii unei “ideii integratoare pentru intreaga noastra natiune” a fost preluata de catre noul presedintele al tarii, Vladimir Voronin, care i-a adresat, pe 17 ianuarie 2002, o scrisoare deschisa scriitorului poporului, academicianului, Ion Druta, si in care a expus motivele necesitatii ideii integratoare. Din scrisoarea presedintelui Voronin se vede foarte clar ca idea integratoare urmeaza sa aiba si o foarte insemnata componenta menita sa contribuie la o conciliere etnica.

Vedem ca problema identificarii unei idei nationale, sau integratoare ii preocupa pe politicienii de prim rang in permanenta. Este semnificativ ca pe parcursul a aproximativ 10 ani de cind se vehiculeaza, ea a revenit la punctul initial, cel al relatiilor etnice si interetnice. De asemenea, este semnificativ ca, practic, ori de cite ori a fost ridicata problema identificarii unei idei integratoare, acest lucru s-a produs intr-un context electoral, fie ca era vorba despre alegeri parlamentare, prezidentiale sau de organizarea a unui referendum. S-ar parea ca ultima initiativa a presedintelui Voronin reiese dintr-un context postelectoral, legat de obligatia indeplinirii promisiunilor electorale. Dar asa s-a intimplat ca scrisoarea adresata lui Ion Druta a fost publicata cu doar trei saptamini inainte de demararea campaniei electorale pentru alegerile locale generale anticipate (ulterior Curtii Constitutional a declarat organizarea alegerilor locale anticipate la 7 aprilie 2002 drept un act neconstitutional) Insa este important sa fie remarcat faptul ca intentia organizarii alegerilor locale anticipate a fost o consecinta a reconsiderarii sistemului de administratie publica locala, care la rindul sau a fost consecinta a campanie partidului de guvernamint privind “construirea verticalei puterii de stat”. Din acest punct de vedere se poate afirma ca si ultima initiativa privind identificarea ideii integratoare a purtat un caracter pre-electoral. O abordare mai atenta a contextului politic arata ca lansarea initiativei prezidentiale cu accentele pe solutionarea problemelor etnice nu prea are alt suport decit cel electoral mentionat mai sus. Intr-adevar:

1) idea a fost lansat doar la un an dupa victoria PC in alegerile parlamentare din
2001, in urma carora PC a abtinut o majoritate constitutionala in parlament (71 de mandate din 101);

2) principalul oponent al PC, Partidul Popular Crestin Democrat (PPCD) a exclus din programul sau politic inca in decembrie 1999 optiunea unirii cu Romania, inlocuind-o cu optiunea integrarii europene;

3) personalitatile marcante ale PPCD au contribuit pe parcursul ultimilor 8 ani la imprimarea unei imagini democratice acestui partid, renuntind la vehicularea ideii statului national si recunoscind ca Republica Moldova este un stat multietnic in care este nevoie sa se evite tensiunile interetnice39.

4) problema: moldoveni versus romani a pierdut din intensitate, cautindu-se o formula de compromis bazata pe evidentierea atit a particularitatilor, cit si a trasaturilor comune si punindu-se accentul pe drepturile indivizilor la autoidentificare40.

5) in 2001 presedintele Vladimir Voronin a semnat documentele de aderare a republicii Moldova la Pactul de Stabilitatea pentru Europa de Sud Est, care este considerata o “anticamera a Uniunii Europene”, lucru sustinut de catre opozitie;

6) la 10 ianuarie 2002 Guvernul Republicii Moldova a publicat Conceptia de dezvoltare a Republicii Moldova pe termen mediu in care se stipuleaza ca scopul este pregatirea Republicii Moldova pentru aderarea intr-o perspectiva mai indepartata la Uniunea Europeana, lucru care nu poate sa nu convina opozitiei.

Din cele expuse mai sus se vede ca nu existau nici un fel de motive pentru ca problemele legate de identificarea idei nationale si identificarii nationale si lingvistice ale bastinasilor sa apara. Totusi, de ce au fost ridicate aceste probleme de catre autoritati?

Primul raspuns care se intrevede este ca autoritatile comuniste au fost ghidate de sentimentul revansard. In folosul acestei versiuni ne vorbeste setul de articole aparute in presa comunista imediat dupa alegeri. Spre exemplu: “Problema lingvistica in cele doua ipostaze ale sale (moldoveneasca si rusa) e o problema politica, etnopolitica si geopolitica”. Sau: “Limba moldoveneasca sa se asemenea ea de trei ori cu cea romana sau sa fie de trei ori identica cu ea, trebuie sa-si pastreze glotonimul sau”41. Aceste lucruri se afirma pentru a justifica din punct de vedere “geopolitic” promisiunea comunistilor de a promova aderarea Republicii Moldova la Uniunea Rusia -; Belarusi.

Mai tirziu s-a dovedit ca este vorba despre o strategie de constituire a
“verticalei puterii” care sa permita controlul puterii centrale asupra celei locale. S-a creat impresia ca autoritatile au readus in prim plan problema “ideii integratoare”, vazuta prin prisma relatiilor interetnice pentru a avea temei sa impuna anumite solutii in ceea ce priveste construirea “verticalei puterii”, desi dupa cum am aratat situatia era de asa natura ca practic nimeni nu contesta statalitatea Republicii Moldova.

Daca urmarim cum s-a produs acest lucru observam ca la 10 august in saptaminalul “Saptamina” apare un articol semnat de consilierul prezidential, Anatol Dubrovschi, care afirma urmatoarele: “Chestiunea oportunitatii statalitatii moldovenesti, de la 27 august 1991, a incetat a mai fi o problema politica sau stiintifica. Prin urmare, nu mai poate fi tema de dezbateri politice sau stiintifice, fapt care merita a fi legiferat in Constitutie. In mod obiectiv, orice discutie la aceasta tema poate fi calificata drept un act de subminare a statului, a relansarii lui economice si a pacii civice”42

Dupa aparitia articolului consilierului prezidential a urmat cuvintarea presedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, adresata cetatenilor cu ocazia celei de a 10 aniversari a independentei in care au fost reiterate principalele teze din articolul consilierului referitoare la subiecte actualitatea carora a parea demult depasita: “Atunci, in 1991, multi erau impotriva celor care au cerut independenta. Ei nu protestau impotriva ideii de independenta ca atare, ci mai degraba impotriva sensului pe care il atribuiau acestei idei politicienii de atunci. Exclusivism national, romantism economic agresiv, dezbinare in “in ai nostri” si “venetici” -; iata ce propuneau liderii asa-numitei eliberari nationale, cind vorbeau despre independenta. Nimeni din ei nu vedea atunci viitoarea statalitate moldoveneasca ca pe o strategie pentru decenii. Suveranitatea trebuia sa joace doar un rol distructiv in raport cu statul unional, ca mai apoi sa se autolichideze in perspectiva unei alte uniri.

Unii nu vedeau locul reprezentantilor populatiei nebastinase in viitorul stat moldovenesc suveran si le aratau acestora , cu indaratnicire, usa, altii nu suportau sa auda vorba moldoveneasca pe strazile Chisinaului, confundind sovinismul
“velocoderjavnic” cu prietenia popoarelor.

Au trebuit sa treaca ani pentru ca in societate sa se formeze o alta atitudine fata de independenta statului moldovenesc, o atitudine mai pragmatica si mai responsabila.

Astazi, devine evident pentru toti ca o adevarata independenta presupune, in primul rind, bunastarea cetatenilor, pacea si dorinta cetatenilor de a trai pe acest pamint, grija statului pentru cetatenii lui, triumful legii si dreptatii. Adevarata independenta presupune mindria cetatenilor cu Patria lor, increderea in viitorul ei.

Sunt posibile oare toate aceste intr-o tara dezbinata in separatisti si unionisti, in bastinasi si straini, “in romani buni” si “moldoveni rai”, sau invers “in romani rai” si “moldoveni buni”?

Puterea trebuie in sfirsit sa propuna societatii un proiect concret de dezvoltarea suverana durabila tarii, spre binele tuturor cetatenilor indiferent de nationalitate si de starea sociala. Avem nevoie de un proiect care sa se bazeze pe bogata mostenire a plaiului nostru, pe istoria seculara a statului moldovenesc, pe optimismul inascut al populatiei noastre polilingve, precum si pe valorile epocii contemporane.

Intreaga societate va decide cum trebuie sa fie acest proiect. Dar exista principii la care nu putem renunta. Mai intii trebuie sa constientizam ca avem Patrie. Se stie ca in ultimii ani, in Moldova, nu numai ucrainenii, rusii, gagauzii si bulgarii s- au simtit un fel de paria, dar si moldovenii. Tot mai des se fac incercari de a cobori statutul tarii noastre pina la nivelul unui teritoriu litigios, care nu are si nici nu poate avea istoria sa.

Timp de milenii aici s-a dezvoltat dialogul dintre civilizatiile Occidentului si Orientului, Europei Centrale si Balcanilor. Tocmai de aceea, Moldova este astazi apropiata si inteleasa atit vecinilor ei -; Ucrainei si Romaniei, cit si Rusiei si Turciei, Bulgariei si Armeniei. Nicicind in Moldova n-au existat contradictii de ordin religios si rasial . Ce exceptia ultimului deceniu , aici niciodata oamenii nu s-au divizat in bastinasi si venetici.

A regasi Patria inseamna a gasi in ea perspective, care trebuie sa fie egale pentru toti cetatenii tarii noastre”43.

Au urmat o serie de articole44 semnate de consilierii prezidentiali si adepti ai asa numitului curent moldovenist45, care s-au referit la identificarea etnica46 a populatiei bastinase si istoria Republicii Moldova47. Pare sa fie evident ca aceasta serie de articole a facut parte dintr-o anumita strategie care trebuie sa insoteasca procedura de implementare a hotaririi privind introducerea limbii ruse in calitate de cea de a doua limba de stat, precum si schimbarea cursului de “Istorie a romanilor” cu cel de “Istoria a Moldovei”.

Vedem cum intentiile bune ale puterii pot regenera conflicte care parea ca s-au consumat. Daca in Republica Moldova ar fi existat o societate civila dezvoltata ar fi existat si consensul normativ al cetatenilor si nu s-ar fi ajuns la protestele impotriva modului in care au fost impuse unele hotariri in domenii atit de delicate cum sunt cele legate de limba, istorie, etc.


Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui document, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza documentul:
In prezent fisierul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta