d5n10nc
Un alt fapt caracteristic desavarseste cunostinta noastra despre caracterul si functiunile Domniei: este regula insasi de succesiune care ii atribuie si ii intareste stapanirea. Dimitrie Cantemir socoteste ca la inceput, Domnia in Moldova a fost ereditara, desi, dupa stingerea intaiului sir de voievozi din neamul descalecatorilor, recunoaste ca s-a ridicat de catre turci „dreptul de alegere a Domnilor de catre fruntasii tarii"6. Xenopol a gasit in aceasta privinta o formula cuprinzatoare, care a fost adoptata de istoricii mai noi si este si astazi folosita: el a calificat sistemul de succesiune drept „ereditar-electiv". Domnia ramanea intr-adevar la obarsie in aceeasi familie, fara insa a se preciza daca ea se i aveau toate un drept egal de a fi alese la domnie de catre tara"1. „Deci in realitate, lide un autor mai recent, in tarile romane se practica sistemul alegerii, limitat la un cu toti descendentii, ascendentii lui, liniile laturalnice si fiii din concubinaj"2. Aceste yurari asaza intr-o lumina si mai puternica raporturile de interdependenta intre mie" si „tara", reprezentata prin Starile ei.
in fapt, si aci pare a se fi produs o evolutie, mai accentuata cu cat ne apropiem de utul epocii moderne. Sirul intailor voievozi ai Tarii Romanesti, asa cum il cunoastem Vlarele Basarab la Mircea cel Batran, pastreaza Domnia nu numai in aceeasi dinastie, aceeasi ramura a ei, intervenind doar, in cursul acestui secol, doua mosteniri de la a frate, celelalte toate fiind din tata in fiu. E de presupus ca alegerea, de se va fi facut, 'ost mai degraba o ratificare, de catre corpurile constituite, a desemnarii urmasului >s domnesc" de insusi voievodul in functiune. Mircea si-a asociat, din viata, pe fiul 1 la domnie, si nu este exclus ca faptul sa se fi produs si mai devreme3. Si in istoria iului german, in timpul dinastiilor saxone si franconiene, alegerea are inca acest rost, ;i prezentari solemne a mostenitorului desemnat de suveran, reprezentantilor ati ai categoriilor sociale conducatoare4. Alegerea de catre factorii „constitutionali" eriului: senarul, demele, armata, ramasese ca o traditie, macar formala, si la Bizant; ii avut prilejul sa o amintim5. ye langa paralelismele straine, ce se inmultesc in secolul urmator, cu exemplele ce fera sistemul electiv al regalitatii unguresti sau polone, trebuie sa tinem seama si de 1 de inspiratie pe care il aflam in asezamintele mai vechi ale proprietatii agricole, ile noastre, in forma lor primitiva: desemnarea de catre capii familiilor inrudite, ind o proprietate in indiviziune, a unuia din ei la cnejie sau judecie, drept capetenie arii lor6. Alegerea Domnului tarii din acelasi neam ar fi fost astfel, in oarecare i, transpunerea acestui vechiu obicei de gospodarie rurala pe planul superior al irii statului. n perioada urmatoare, in mijlocul framantarilor si luptelor pentru scaun din veacul lea, aceasta ordine incepe a fi zdruncinata. in hrisoave apar formule de rezerva si )iala: „pe cine alege Dumnezeu sa fie domn al Tarii Romanesti, sau din rodul inimii ;i mele, sau pentru pacatele noastre, din alt neam..."7. in Moldova alegerea ilui e insemnata cu preciziune de letopisete: este cunoscuta imprejurarea „cand s-au ara la Direptate, si au radicat domn pre Stefan Voda. Deci Stefan Voda strans-au tarii si mari si mici si alta curte marunta, dimpreuna cu mitropolitul Teoctist si cu tuturor sa le fie domn. Iara ei cu totii au strigat intr-un glas: in multi ani de la Dumnezeu sa domnesti!"1. Un veac si un sfert mai tarziu, un martor strain al intrarii lui Petru Cercel in Bucuresti la 1583, arata „ca ne intampina intregul popor, oameni si femei, pe o mare campie, cu atata sarbatoare si bucurie, ca parea cu adevarat inaltimea Sa a fi fost dorita de popoarele sale"2. Cum s-a observat cu multa dreptate, „aceasta intrunire nu aminteste alta, vestita, cea de la Direptate langa Suceava, din 1457? Manifestarile cari s-au produs nu pastrau oare intelesul unei alegeri, sau mai degraba al unei recunoasteri, caci supusii nu faceau decat sa recunoasca pe acel dintre coboratorii domnesti care avea dreptul de a domni, fenomen paralel cu alegerile carolingiene?"3.

Se pot gasi intr-adevar acestor imprejurari paralele numeroase atat in adunarile elective care intrunesc Starile nobiliare ale Ungariei in Rakos sau ale Poloniei in seim, spre a desemna pe rege, cat si in aclamatiile rituale rostite de corpuri constituite, ce intampina pe imparatul bizantin la suirea sa in scaun: eis polla ete, intru multi ani4. Se stie de asemenea ca aceeasi traditie se mai pastra la Venetia, unde dogele ales se infatisa multimii, in piata Sf. Marc, spre a-i fi prezentat cu formula consacrata: sa va fie doge, se vi piaxe — conditie de altfel pur formala, deoarece faptul insusi al alegerii fusese indeplinit de forurile restranse chemate sa o efectueze.
in Moldova insa, cronica inseamna la fiecare domnie noua consensul pe care 1-a obtinut. O descriere dramatica ni-1 arata pe Stefan cel Mare, aproape pe patul mortii, purtat „in campum" unde se adunasera boierii, pentru a hotari despre alegerea Domnului5. Dupa cronica, Bogdan se inscauneaza „cu voia tuturor lacuitorilor tarii"6. Mentiunea lipseste la ridicarea in scaun a fiului sau Stefan cel Tanar, dar pe urmasul acestuia, Petru Rares „aflandu-1 si adeverindu-1 ca-i din osul lui Stefan Voda, cu totii l-au ridicat domn"7. De aci incolo, insa, ordinea e tulburata. La 1538, cucerind tara, sultanul Soliman impune pe Stefan zis Lacusta, dar boierii rasculati ridica pe Alexandru Cornea, pentru ca Petru Rares sa se intoarca, cu steagul si imbrohorul aemir akhori de la Constantinopol. insa „pe urma lui Petru Voda Rares cu dragoste radicat-au boerii cu toata tara pe Ilias, fiu-sau cel mai mare, la domnie"8, a carui purtare le va prilejui cea mai amara dintre deceptii; iar „dupa ce au parasit Ilias Voda si legea si tara, lacuitorii tarii se sfatuira si pusera la domnie pre Stefan Voda", fratele fostului domn; sfarsitul acestuia a fost tragic. „Daca ucisera boerii pre Stefanita Voda la Tutora, cu totii s-au sfatuit si au radicat domn pre Joldea"9, inlaturat insa repede de Alexandru Lapusneanu. Cand Despot, ca un adevarat condottiere, patrunde
. Inlocuitorul sau Tomsa, e ridicat dintre boieri, iar cand acestia trimit sa-1 intampine Jipusneanul, care sosea cu firmanul de la Poarta „sa-i spue ca tara nu-1 va, nici il :sc", a ramas vestit raspunsul ce i se atribuie: „de nu ma va (ara, eu ii voi pre dansii, si u ma iubesc eu ii iubesc pre dansii, si tot voi merge, ori cu voe, ori fara voe"2. Se face ita tot mai mult presiunea puterii otomane; la 1592, un observator italian inseamna ca lea ordine e inlaturata „e chi puo piu con forza di danari, quello ottiene di esser cipe a...i ii quale di poi possiede Io stato quanto pare e piace al Signore a...i"3. Aceste ejurari vor provoca la sfarsitul secolului, reactiunea boierimii in ambele principate si rcarea, ce vom avea a descrie mai amanuntit, de a stabili un regim de domnii alese si tari, dupa modelul ardelean si polon, care in cele din urma va fi inabusita de aceeasi rire turceasca, dar va lasa urme in formele constitutionale ale vietii de stat din aceste pana in epoca fanariota4.
in linii mari, si fara a ne opri deocamdata la amanunte, evolutia raporturilor intre nnie" si „Tara" ar infatisa deci urmatoarele fundamentale si caracteristici de ordin ral.
inceputul il constituie, in Tara Romaneasca si in Moldova, legatura feudala intre nul „descalecat" cu credinciosii sai, si seniorii localnici cari il recunosc drept enia lor. Obligatiunile de „sfat si ajutor" ii intrunesc in jurul voievodului, pentru a >lini obisnuitele rosturi de judecata, de administratie sau de consiliu. Dar tot de la ut se simte o deosebire intre cele doua principate. Se pare ca Tara Romaneasca deaza tara vecina cu cateva decenii, in evolutia ei constitutionala, dar mai sunt si alte : de deosebire pe cari va trebui sa le examinam. Echilibrul launtric de puteri intre lie si Starile in formatiune, se rupe mai devreme in Tara Romaneasca; cazurile de »ie ale nobililor localnici peste hotar, in fata presiunii domnesti, se ivesc aci mai de iriu. Domnia Basarabilor apare din acest punct de vedere mai autoritara si ilizatoare, poate mai influentata, in a doua jumatate a veacului al XlV-lea, de ptiile lumii balcanice cu care, deopotriva cu cea a Europei Centrale, pastreaza un contact5. in Moldova dimpotriva, actele cancelariei domnesti arata fara intrerupere sfatul si ta nobilimii, in randurile careia se poate face deosebirea intre marii seniori, stapani sii, cu siguranta anteriori descalecarii6, si slujbasii ale caror rosturi la inceput, sunt odeste fata de cei dintai. Dar alaturi de boierii mari si mici, apar „cavalerii", orasele, ile supuse si alte „Stari", fara a uita pe reprezentantii clerului, cari nu lipsesc nici ei rejurarile insemnate. Influenta Poloniei va introduce pana si cuvantul „se/ni", pentru adunarile acestor delegati de corpuri constituite, termen care se regaseste cel putin in unul din actele moldovenesti dinainte de Stefan cel Mare'. Cu spiritul de intuitie sintetica ce il caracteriza, Nicolae Iorga asemana contrastul dintre Moldova si Muntenia in perioada inceputurilor, acelui dintre Castilia si Aragon2.
Domnia Marelui Voievod si a descendentilor sai imediati, umple insa aproape un secol cu o carmuire autoritara, care respecta formele alegerii si ale sfatului, dar stie sa porunceasca si sa-si impuna vointa, chiar fara crutare. La departare de un veac, Moldova a ajuns deci la aceeasi situatie in care se gasea, din punct de vedere launtric, tara vecina, sub cei dintai Basarabi. in aceasta din urma insa, schimbarile repezi si dese de voievozi, in perioada denumita a „Danestilor si Draculestilor" — care este in realitate acea a luptelor dintre unguri si turci — slabesc puterea domniei si ridica alaturi de ea, acea a marilor familii boieresti, incepand cu Craiovestii olteni, inruditi cu Basarabii. E un proces de reactiune impotriva tendintelor autocratice din perioada precedenta, care isi gaseste expresiunea in luptele inversunate dintre domni si boieri, cari se intind in veacul al XVI-lea si in Moldova. Rivalitatea intre magnati si sleahta polona isi are aci de asemenea repercusiunile ei.
Atunci intervine insa, dupa prabusirea Ungariei la Mohaci, dar mai ales dupa instalarea pasalacului in cetatea Budei, presiunea covarsitoare a puterii otomane, sub cel mai mare din sultanii cari au carmuit-o: Soliman Magnificul. De la Miazazi si Rasarit, peste Dunare si din partile Marii Negre si ale Crimeei, iar acum si de la Apus,din campia ungara, peste Ardealul inchinat poruncilor Portii, tarile noastre sunt invaluite de cetatile si strajile padisahului si supuse exploatarii tot mai intense a fiscului si a slujbasilor sai. Domnii numiti cu firman isi iau angajamente ce nu le pot tine, in conditiile traditionale in cari tarile fusesera carmuite, cu conlucrarea factorilor chemati sa le reprezinte in sfatul lor, in primul rand al boierimii. Aceasta de altfel isi pierdea cu trecerea vremii caracterul dominant de feudalitate teritoriala, dand o insemnatate sporita slujbelor cu cari o investea domnia. Si in aceasta privinta se pot gasi aspecte paralele in istoria mai veche a tarilor Europei Apusene. „Am vazut, scrie un specialist reputat al studiilor medievale din Anglia, ca desi era legata de pamant, aristocratia engleza a primelor vremuri era o aristocratie de serviciu; totusi, in acelasi timp, regele nu era un despot si depindea de sfatul oamenilor sai mai mari"3.
Daca aceasta definitie se poate.aplica si tarilor noastre in perioada de inchegare, care a urmat descalecatului, ea nu se mai potriveste insa epocii framantate ce o deschide patrunderea influentei turcesti. Uciderile de Domni, macelurile sau pribegiile de boieri se inscriu in analele veacului al XVI-lea: Mircea Ciobanul in Tara Romaneasca, Alexandru Lapusneanu, Ion Voda cel Cumplit in Moldova, sunt pomeniti ca cei mai crunti varsatori de sange ai „neamurilor", cari nu se pleaca in totul vointei lof. Domnia acestui din urma voievod, asa cum ne-o descriu izvoarele inspirate de resentimentele nobilimii, pune iuic ue ciasa, ce aespan ia noi si aiurea Marile sociale si politice: „din vi si din cei de cinste sabia lui nu mai esia", dar cand se intelege cu cazacii impotriva ilor, „stranse tara, catre carii se ruga cu multe cuvinte blande a...i iara despre sine sa stie ca pre un vrajmas, ci ca pre un parinte'; iar de au facut cuiva inaljosul, tot pentru i au facut, sa le intre in voe si sa-i imple sau... si nu i-au putut satura..."2. Se stie cum sasul primejdiei, boierimea s-a razbunat, parasindu-1 si trecand in tabara turceasca: 'erii se desfacura de Dornnul rebel, si tara, pedestrimea inarmata, ramase pana la sfarsit ansul"3. Contimporanul si adversarul sau, Alexandru Voda din Tara Romaneasca, nu i cu boierimea relatii mai bune. O marturiseste piatra de mormant a clucerului Albu ;scu, cazut in lupta de la Jiliste pe Ramna, in 1574: „atunci toti credinciosii boeri ai niei lui l-au lasat pre el sa-si piarda capul a...i iar eu n-am uitat painea domniei lui, ci ur mi-am intors fata asupra vrasmasilor domniei lui si m-am facut insumi pavaza ilui domniei lui a...i", ceea ce hrisovul domnesc confirma cu amara ironie: „atunci am it domnia mea dragostea tuturor boerilor si a vitejilor domniei mele", cu exceptia ura a Golestilor cari „s-au intors indarat atunci in oastea moldoveana cu sulitele, de au at capul domniei mele"4. Aceste imprejurari inseamna un punct culminant in criza mului politic al tarilor noastre: ele intaresc insa solidaritatea boierimii si a clerului si atesc incercarea regimului de Stari ce o va infaptui generatia urmatoare. Aci documentul cel mai de seama il constituie tratatul din 1595, incheiat de delegatii ilui si boierimii din Tara Romaneasca cu principele Ardealului, Sigismund Bathory. inia e redusa la o simpla locotenenta a suveranului transilvan, si marginita, cum nu ;e niciodata, in atributiunile ei. E insa vorba mult mai putin, in acest text diplomatic ure va trebui sa-1 analizam in toate dispozitiunile sale, de hegemonia vanitosului ipe al Ardealului, cat de precumpanirea unei adevarate Stari boieresti care isi impune ti vele lui Mihai Viteazul insusi. Domnia acestuia va fi de altfel expresiunea intelor ei, pe plan launtric si extern, in vremea in care un neam de mari boieri de tara, ilestii, apuca, prin alegerea semenilor lor si sprijinul polon, domnia Moldovei. Dl. al Teodorescu a semnalat in studiul sau amintit, folosirea de catre Nicolae Costin, da cuprinsul tratatului in versiune romaneasca, a cuvintelor „Statul, staturile" Tarii anesti, ce reproduc termenul latin status, in inteles de Stari5. Iata deci ca nu numai iitia in sine, dar numele ei insusi reapare in izvoarele contimporane, in legatura directa enimentele si cu organizarea politica a tarii; se stie de altfel ca un tratat identic a fost iat de domnul Moldovei, Stefan Razvan6.
Ce a determinat aceasta potrivire de tendinte intre ambele principate, intre cari nu flam acum deosebirile ce le puteam constata injepoca intemeierii lor? A intervenit un r care le-a unificat nevoile si aspiratiunile, si a creat intre Starile boieresti o iritate de interese, ce va aduce un aport insemnat intaririi sentimentului de unitate tari, si uesiepiani insesi a spinuuui national, care isi gaseste expresiunea in forme literare noua.
E vorba de patrunderea tot mai masiva in slujbe si posturi de raspundere, a elementelor straine, a grecilor si levantinilor, creditori ai Domnilor trimisi de Poarta, cari isi recupereaza, prin organele unei fiscalitati exigente, sumele puse la dispozitia candidatului pe care l-au sprijinit si „finantat". Se produce astfel celalalt fenomen specific mentalitatii de Stare, oriunde iau fiinta asemenea organizatii: xenofobia, lupta „bastinasilor", a oamenilor „de tara" impotriva „veneticilor". inca de pe la 1590, intr-o lista a principalilor boieri moldoveni si munteni — fiecare cu demnitatea sau slujba ce o imbraca, mai tarziu o data cu caftanul respectiv — pe care o aflam in corespondenta raguzanului Giovanni Marini Poli, se gaseste observatia: „Questi tutti sono nativi del paese. Hoggidi li officiali maggiori sono forestieri e maggior parte greci perfidi"1. Ostilitatea impotriva concurentei straine si a sistemului fiscal abuziv determina dispozitiunile tratatului din 1595,dupa ce provocase „pogromul" prin care incepe domnia lui Minai Viteazul. Ea va indruma miscarile impotriva grecilor, pe cari le inregistram in Tara Romaneasca si in Moldova, in deceniile urmatoare, in dezvoltare paralela cu tendinta de a ingradi puterea Domniei, ocrotitoare a strainilor, prin adevarate pacta conventa, dupa modelul polon2. E o actiune a intregii Stari nobiliare, care constituie partea cea mai interesanta a studiului acestor institutii in tarile noastre.
Dar cu aceasta perioada ce se intinde pana catre sfarsitul veacului al XVII-lea, nu se incheie rosturile politice ale Starilor romanesti. Ele vor continua sa-si aduca contributia la judecarea si rezolvirea intereselor obstesti, pana si in epoca fanariota. Reformatorul Constantin Mavrocordat se va sprijini pe ele, intrunind Obstestile Adunari. Se face insa tot mai puternic simtita constituirea unei oligarhii a protipendadei, din momentul in care privilegiile atarna exclusiv de functiuni si demnitati3. in jumatatea a doua a veacului al XVIII-lea, divanul marilor dregatori functioneaza in locul adunarilor obstesti a vremurilor mai vechi. Dar traditia acestora nu s-a pierdut; proiecte de constitutie din intaile decenii ale secolului XIX se refera la ele, iar Regulamentele Organice vor institui de fapt un regim de Stari privilegiate in ambele Principate, in spiritul unei Standeverfassung, asa cum fiintau inca in tarile germane si austriace. De-abia revolutia de la 1848, proclamand principiile liberale si democratice, si adunarile convocate prin hotararea Conventiunii de la Paris din 1858, vor inscrie in sfarsit in asezamintele noastre constitutionale, trecerea spre parlamentarismul modern,in formele sistemului censitar.
inainte insa de a supune unei noua analize datele ce le-am putut aduna pentru flecare principat in parte, in lumina acestor preocupari de ordin politic, va fi nu mai putin folositor sa ne infatisam Starile, sub aspectul lor de categorii sociale si de factori economici, in trecutul mai departat al tarilor noastre.