Cuprins : d4h12hh
Capitolul 1 :Stadiul general de dezvoltare a societatii romanesti
Capitolul 2 :Revenirea Dobrogei la Romania
Subcapitolul 1 :Noua organizare administrativ-teritoriala a Dobro- gei, expresie a structurii unitare a statului roman
Subcapitolul 2 :Regimul libertatilor nationalitatilor pe plan econo- mic, politic si cultural-confesional
Subcapitolul 3 :Renasterea economica in sanul patriei
Subcapitolul 4 :Particularitatile vietii politice
Subcapitolul 5 :Dobrogea in anii Primului Razboi Mondial
Subcapitolul 6 :Dezvoltarea vietii spirituale in perioada 1878-1918
Subcapitolul 7:Mersul sinuos pe calea economiei capitaliste
Capitolul 3 :Constanta- o reprezentanta de seama a acestui teritoriu greu incercat de istorie Suntem in anul una mie opt sute saptezeci si opt , luna noiembrie douazeci si trei, stil vechi. Se incheiase razboiul ruso-turc, iar Congresul de la Berlin consfintise reanexarea Dobrogei la tara. Din pacate, o mare nedrepta- te istorica se incheia tot atunci. Rusia lua in stapanire Basarabia, calcandu-si fagaduinta si nesocotind onoarea militara a romanilor.

Capitolul 1:
Stadiul general de dezvoltare a societatii romanesti

Cucerirea independentei la 1877 a asigurat statului romanesc o pozitie favora- bila afirmarii internationale a poporului nostru, a creat o premisa de cea mai mare insemnatate pentru mobilizarea fortelor creatoare ale intregului popor pentru pro- gresul economic si social al tarii.
In fata Romaniei se deschideau noi perspective privind modernizarea tarii, or- ganizarea ei pe temelii inaintate, constituind un puternic stimulent pentru inviorarea activitatii economice, pentru avantul fortelor de productie si consolidarea relatiilor capitaliste. Intreaga perioada de dupa dobandirea independentei a fost marcata de preocuparea fortelor inaintate ale societatii de a asigura progresul economic in toate domeniile de activitate.
Capitalismul a inceput sa se dezvolte mai repede, raportul de forte dintre burghezie si mosierime a inceput sa evolueze tot mai mult in favoarea burgheziei interesata in dezvoltarea fortelor de productie industriala. 'Lipsa unei industrii nationale - scria P. S. Aurelian -; este in timpul de fata o cauza de slabiciune pentru tara, iar in viitor o amenintare pentru interesele sale cele mai vitale.'
Dupa cucerirea independentei de stat, conditiile de dezvoltare a industriei, ca si a celorlalte domenii ale vietii economice, au devenit mai favorabile. Odata cu scuturarea jugului otoman, Romania , ca stat independent, nu mai era legata de capitulatiile turcesti fata de tarile apusene si capata libertatea de a promova o politica economica independenta in stare sa stimuleze productia industriala. La aceste conditii se mai adauga si alti factori, ca :largirea pietei interne pentru forta de munca, ca urmare a diferentierii taranimii, crearea sistemului monetar national, formarea sistemului bancar capitalist, extinderea retelei de cai ferate si a comunica- tiilor, ca si masurile de politica economica pentru protectia industriei nationale luate pe linie de stat.Toate aceste conditii se datorau faptului ca burghezia industriala in formare se manifesta pentru o politica de dezvoltare a fortelor de productie din industrie si, in acest scop, pentru largirea procesului de acumulare interna a capita- lului, pentru promovarea si largirea pietei nationale romanesti.
O serie de piedici continuau inca sa limiteze posibilitatile de dezvoltare a industriei. Printre acestea erau ramasitele relatiilor de productie feudale, ale caror consecinte se concretizau in mentinerea unei scazute puteri de consum a populatiei rurale, in limitarea crearii bratelor de munca libere pentru industrie, ca si in limitarea acumularilor interne de capital.
Un factor care a franat dezvoltarea industriei a fost aplicarea pana in deceniul 9 al secolului al XIX-lea, a politicii economice a 'liberului schimb' in conditiile in care industria din Romania era slab dezvoltata, in care utilajele mecanizate abia isi facusera aparitia; aceasta politica economica a avut consecinte positive doar pentru tarile exportatoare de produse industriale in tara noastra, in timp ce pentru bruma de industrie romaneasca efectele ei au fost nimicitoare.
Politica liberului schimb in care era interesata mosierimea si burghezia comerciala, pentru a plasa produsele pe pietele straine, s-a concretizat in incheierea unei serii de conventii comerciale cu statele din centrul si apusul Europei. Prima conventie a fost incheiata in anul 1875, pentru o perioada de zece ani cu Austro-Ungaria. Aceasta conventie avea in sens diplomatic, recunoasterea pe plan extern a independentei tarilor romane, deoarece Austro-Ungaria nu solicita Portii otomane acceptul pentru incheierea acesteia. Fiind o expresie a politicii 'liberului schimb', conventia stipula ca Romania putea sa-si plaseze in Austro-Ungaria produsele agricole, iar aceasta din urma, pe baza de reciprocitate, beneficia de scutiri si reduceri mari de taxe vamale pentru produsele industriale pe care le plasa pe piata romaneasca. Livrand la preturi scazute, industria din tara noastra nu a putut reziasta concurentei austro-ungare si, ca urmare, un numar insemnat de intreprinderi si-au incetat activitatea. Singurele ramuri industriale care au putut rezista concurentei produselor din Austro-Ungaria au fost industria moraritului si industria alcoolului, care beneficiau de materii prime autohtone ieftine. Fiind loviti in interesele lor, burghezia industriala si meseriasii ruinati si ei de concurenta pe piata, au luptat impotriva politicii 'liberului schimb'. Rezultatele dezastruoase ale Conventiei au facut ca starea de spirit impotriva ei sa fie si mai mult amplificata si sa creeze un curent de opinie pentru o politica de protectie a industriei nationale.
Curentul in apararea miscarii industriale din Romania, crestea si se intarea cu atat mai mult cu cat criza agrara, care s-a prelungit in ultimul patrar al secolului, evidentia ca limitarea politicii economice numai la agricultura, fara o dezvoltare si a industriei, nu putea sa aiba decat urmari negative pentru economia tarii in general.
Personalitati ale stiintei si culturii, apartinand burgheziei liberale- P.S. Aurelian, Al. D. Xenopol, M. Kogalniceanu s.a. -;vedeau in industrializarea tarii, desigur in limitele conceptiei burgheze, singura cale de a scoate tara din inapoierea economica. Tocmai de aceea si-au indreptat atacul impotriva politicii liberului schimb, sustinand promovarea unei politici protectioniste. Pentru M. Kogalniceanu, conventia cu Austro-Ungaria constituia un act de condamnare a poporului roman la 'a nu mai fi nimic decat o populatiune producatoare de grau si materii brute', in timp ce teoria 'liberului schimb' era ' moartea dezvoltarii noastre industriale'.
Astfel, se iau masuri pentru incurajarea producatorilor autohtoni, cum ar fi : in 1882- legea in favoarea industriei zaharului, in 1883 si 1884 au fost luate masuri pentru incurajarea industriei hartiei, ceea ce a avut drept consecinta infiintarea fabricii de la Busteni si a fabricii Letea de la Bacau. Cu anul 1885 se trece la incura- jarea fabricarii tesaturilor, sforilor si sacilor de iuta, a tabacariilor, care beneficiau de scutiri de taxe vamale la importul tanantilor pentru industria pielariei.
Curentul impotriva conventiei cu Austro-Ungaria si in favoarea protectionis- mului industrial a devenit atat de accentuat incat burghezia organizeaza la Iasi, in 1884, un Congres economic in care s-a cerut insistent denuntarea Conventiei si promovarea protectionismului pentru intreaga industrie si mai ales pentru industria de fabrica. Lupta burgheziei pentru o politica de incurajare a industriei nu a ramas fara rezultate.
In anul 1886, cu toate protestele Austro-Ungariei, guvernul roman a denuntat Conventia, ceea ce a atras dupa sine un razboi vamal intre cele doua state si care a durat pana in 1891.
Odata cu denuntarea conventiei, Romania a adoptat un tarif vamal protectionist, aplicat insa din anul 1894 cand expirau conventiile comerciale pe care le avea Romania cu Anglia si Germania. Prin acest tarif se urmarea :a) protejarea industriei existente, precum si a aceleia pentru care natura si solul tarii se pretau si care se putea dezvolta intr-un viitor apropiat ;b)constituirea unei baze eficicace pentru incheierea unor viitoare tratate comerciale si c) procurarea la bugetul statului a unor venituri mai mari decat se procurasera pana atunci prin tarifele vechi.
Dupa acesta, Romania avea sa adopte doua legi cu caracter general protectionist, dintre care prima -'Masuri generale spre a veni in ajutorul industriei nationale' a fost votata in 1887.
Acesta este, in linii mari, cadrul economic la care avea sa adere Dobrogea in anul 1878.
Capitolul 2 :
Revenirea Dobrogei la Romania

SUBCAPITOLUL 1 :
Restabilirea suveranitatii statului roman a ingaduit sa se treaca de indata la legiferarea masurilor de reorganizare a acestui tinut mult incercat. Acel moment a cerut puterea de a privi in fata starea deplorabila mostenita cat si o imensa responsabilitate fata de angajamentele asumate de factorii conducatori ai Romaniei in momentul instaurarii autoritatii sale de stat. Cea mai grea sarcina se dovedea a fi ridicarea economiei si restabilirea ordinii publice grav compromisa in anii razboiului si in perioada care i-a urmat. Cercurile guvernante au considerat atunci, cu suficient temei, ca la timpuri si situatii exceptionale se impuneau masuri exceptionale. Asa s-a nascut ideea regimului deosebit al Dobrogei, care n-a alterat insa linia calauzitoare de a o cuprinde in structura unitara a statului din care facea parte.
In primii doi ani provincia va fi pusa sub un regim regulamentar. Repetate regulamente cu putere de lege, decretate de factorul constitutional, la a caror elaborare iau parte directa oameni de stat cunoscuti- ministrul de interne Mihail Kogalniceanu, liber-radicalul C. A. Rosetti- vin sa stabileasca formele administrati- ei publice si organizarii juridice, sistemul impozitelor, serviciul vamilor, adminis- trarea domeniilor si padurilor statului, in care insisi contemporanii vedeau o copie fidela a legilor tarii.
Mai mult decat atat, 'Legea pentru organizarea Dobrogei', promulgata la 9 martie 1880, venea ca o replica vie a Constitutiei Romaniei, prin spiritul ei burghezo-liberal. Proiectul de lege si, mai cu seama, expunerea sa de motive au facut o puternica impresie in Corpurile Legiuitoare si au fost apreciate in cercurile politice straine (dupa publicarea sa in presa franceza, engleza, italiana si germana) pentru maniera larga in care trata drepturile nationalitatilor conlocuitoare.
Potrivit prevederilor, tinutul era impartit in doua judete :Tulcea(cu plasile Babadag, Tulcea, Macin si Sulina cu Insula Serpilor) si Constanta- cu cinci asemenea subdiviziuni (Constanta,Mangalia,Harsova,Medgidia si Silistra Noua).
Prefectii erau numiti de domn la propunerea Ministerului de Interne, caruia ii erau subordonati, fiind asistati de consilii judetene alese. Toti cetatenii romani contribuabili dispuneau de drepturile de alegatori si eligibili pentru organele administrative locale, asemenea criteriilor din restul tarii.
Caracterul unitar al organizarii Dobrogei a rezultat si din reglementarea noua a problemei proprietatii. Astfel, prin legea din 1882, modificata in 1884, ramaneau proprietate absoluta a statului : terenurile si cladirile care au apartinut guvernului otoman inainte de 11 aprilie 1877 ; padurile, afara de cele recunoscute particularilor sau destinate a se da comunelor ; minele, lacurile, baltile, canalurile si pescariile de orice natura, pamanturile emigrantilor care nu s-au inapoiat la caminele lor si nu le-au reclamat in termen de un an de la promulgarea legii. Statul roman dobandea, astfel, un patrimoniu valoros care a fost valorificat in folosul public atata vreme cat el a fost administrat cu simt civic si buna credinta. Totodata, legea reprezenta o baza de pornire pentru rezolvarea, in aceasta parte a tarii, a problemei agrare si taranesti intr-o maniera pe care clasele dominante n-au admis-o in restul tarii, intrucat improprietaririle din Dobrogea nu atingeau proprietatea mosiereasca, ci doar fosta proprietate de stat otomana.

SUBCAPITOLUL 2 :
Prima constatare ce se poate face in legatura cu populatia Dobrogei dupa razboiul de independenta este cresterea impresionanta a numarului locuitorilor sai : peste 100000 in 1878, 380000 in 1913 si 420000 in acelasi an, dupa incorporarea celor doua noi judete din sud.
Aceasta proliferare este rezultatul firesc atat al restabilirii ordinei, sigurantei si legalitatii, a dezvoltarii economice, actiunii largi de improprietarire in baza unor legi succesive cat si al politicii generale a Romaniei pe planul atitudinii fata de nationalitatile conlocuitoare din frontierele sale.
In cadrul expansiunii demografice tot atat de fireasca a fost cresterea considerabila a populatiei romanesti ; in 1913 in Dobrogea veche traiau peste 216000 de romani si 164000 locuitori de alte nationalitati : bulgari, lipoveni, tatari, turci, greci, germani, evrei, italieni, armeni s.a.
In epoca moderna, problema nationalitatilor si a drepturilor lor cetatenesti si nationale a framantat puternic viata politica interna a unor state si insesi relatiile internationale. Desi Dobrogea venea in cadrul Romaniei cu registrul sau national complex, spiritul de toleranta si convietuire activa, traditionale poporului nostru, a inlaturat, de la bun inceput, orice tendinte de discriminare. Pentru statul roman ter- menii ecuatiei politicii sale nationale se reduceau la convingerea sincera ca acestia toti erau oamenii a caror munca in unitate sufleteasca trebuia sa fie conditia ridicarii provinciei pe scara civilizatiei si progresului.
Pe taramul cultelor, care sensibiliza inca puternic comunitatile etnico-religioase, statul si-a asumat, prin Legea organica a Dobrogei, obligatia salarizarii personalului si intretinerea principalelor moschei din Tulcea, Constanta, Babadag, Macin, Medgidia, Harsova, Isaccea, Sulina si Mangalia. In 1911 existau 163 de geamii si moschei care functionau nestingherit si cu sprijinul material al statului. Pentru pregatirea personalului religios, in 1889 a fost infiintat, tot ca institutie de stat, seminarul musulman din Babadag, mutat apoi la Medgidia in anul 1901.
Toate celelalte culte s-au bucurat de acelasi tratament. In Constanta, spre pilda, ele se oficiau in lacasuri de rit protestant si catolic, in biserici ale populatiei grecesti, bulgare si armenesti, in sinagogi israelite de rit spaniol si occidental, in moschei si geamii, fiecare in limba de cult consacrata.

SUBCAPITOLUL 3 :
Regasindu-si locul si menirea in organismul tarii, in cateva decenii Dobrogea si-a schimbat infatisarea, parasind calea perspectivelor limitate oferite de vechea stapanire otomana.
Neinchipuit de multe si greu de depasit au fost obstacolele ce se ridicau la tot pasul in calea crearii unei economii moderne, comparabile, desigur, cu nivelul atins de statul roman,pentru ca nu era vorba doar de o refacere oarecare,aici fiind totul de facut.
Numarul razboaielor din ultima jumatate de secol, reducerea la mai putin de jumatate a populatiei, lipsa unei legaturi rutiere permanente de mare capacitate peste Dunare, insuficienta capitalurilor autohtone, sunt numai cateva din marile probleme cu care se va confrunta economia tinutului la inceput de drum. Cercurile politice si de afaceri romanesti cat si cele straine aveau sa dea curs insa concluziilor care se desprindeau din calcule, prospectiunile si incheierile formulate de experti, economisti si oameni de stiinta, care afirmau cu tarie viitorul sigur al acestui pamant al Romaniei.
Si astazi, ca si la sfarsitul veacului trecut, prima imagine a Dobrogei, pentru cel ce coboara pe drumul de fier dinspre Fetesti spre Cernavoda, este podul dantelat in otel si strajuit de mandri dorobanti din bronz- opera ce lasa o coplesitoare impresie prin grandoarea si semnificatia ei simbolica. Aceasta adevarata artera, prin care timp de decenii a pulsat o buna parte din energia tarii intregi, a fost conditia renasterii economice si este firesc ca aproape totul sa fi inceput cu podul de peste Dunare. In 1883 statul roman a organizat doua concursuri internationale la care s-au inscris cu solutii si oferte firme reputate din Paris, Viena, Bruxelles, Frankfurt, Berna etc. dar proiectele lor n-au raspuns caietelor de sarcini. Renuntand la concurs, in 1887 Ministerul Lucrarilor Publice a creat un serviciu special, sub conducerea lui Anghel Saligny. In fruntea unui colectiv de ingineri romani, el a elaborat proiectul importantei lucrari, terminat si admis in 1889. Comanda si executia podului au reprezentat dovada marilor posibilitati si a geniului creator al inginerului roman, capabil sa se afirme, prin opere remarcabile, in domenii unde altii pareau de neinlocuit.
In urma unui insemnat efort la 14 septembrie 1895 a fost inaugurat cel mai lung pod din Europa si al doilea din lume la acea vreme. De fapt, nu numai prin dimensiunile sale lucrarea a avut o importanta mondiala : in anul inaugurarii sale s-au creat Serviciul Maritim Roman si linia maritima Constanta-Constantinopol, prin care se facea legatura cu coasta europeana a Oceanului Atlantic si cu celelalte continente.

Neajunsurile navigatiei pe bratul Sulina pentru vasele de mare tonaj au determinat hotararea statului roman de a deschide,prin Constanta, un nou drum la mare. In afara de rolul sau in economia nationala, Constanta urma sa devina un port de tranzit pentru pasageri, posta si marfuri intre Europa si tarile Orientului.
Pentru aducerea la indeplinire a acestei hotarari a fost conceput un complex de masuri care implicau eforturi financiare, tehnice si umane insemnate : construirea- din temelie- a unui port modern si legarea sa, prin mijloace de comunicatie pe uscat si pe apa, cu restul tarii si cu strainatatea. Astfel, la 16 octombrie 1896 la radacina digului cel mare dinspre larg s-a pus piatra fundamentala a primului port al Romaniei. Lucrarile au fost executate, in cea mai mare parte,de autorul marelui pod, Anghel Saligny, a carui energie si competenta intruchipau consacrarea definitiva a capacitatii si valorii tehnicii si tehnicienilor romani. Astazi, dintr-un colt discret, aflat in fata principalei intrari a portului, statuia marelui inginer priveste cu indreptatita mandrie la opera sa, care a devenit unul dintre cele mai importante porturi ale Europei.
Dupa ani de munca neintrerupta, la 27 septembrie 1909 au fost inaugurate cu mare solemnitate, in prezenta regelui Carol I, primele lucrari si instalatii, magazii si silozuri : vaporul romanesc 'Iasi' al Serviciului Maritim Roman, incarcat cu ajutorul noilor mijloace tehnice, pleca intr-o cursa istorica, inscriind una din primele pagini ale navigatiei moderne romanesti.
In scurta vreme Constanta si-a asigurat un trafic constant si in necontenita crestere, sute de nave sub toate pavilioanele acostand la cheiurile sale. La inceputul secolului XX un numar insemnat de companii de navigatie europene cu sediul la Hamburg, Triest, Roma, Londra, Anvers, Paris, Salonic etc. faceau cu vasele proprii curse regulate spre Sulina, Constanta, Braila si Galati. Pentru Romania, crearea unui serviciu maritim propriu a avut o importanta care depasea in inteles legeturile comerciale cu firmele straine pentru ca el intruchipa ideea independentei economice a unui stat, confirmand urmarile pozitive ale dobandirii sale. De la mijlocul ultimului deceniu al secolului al XIX-lea, cand a luat fiinta, pana la primul razboi mondial, S.M.R. a servit cu navele sale rutele Constanta- Constantinopol-Alexandria (linia orientala), Constanta-Pireu-Salonic (linia Arhipelagului) si, prin Braila, Galati, Sulina, Constanta-Rotterdam, linia occidentala.
Caile ferate au venit apoi sa intregeasca, printr-o prima etapa de construcii, siatemul mijloacelor proprii de transport, fara de care nici nu se putea concepe dezvoltarea industriei si comertului local. In 1878 in Dobrogea exista o singura linie ferata, totalizand 60 de km, construita intre Cernavoda si Constanta de o societate engleza. Dupa obtinerea independentei, interese economice, strategice, militare si politice reclamau ca statul roman sa dispuna de caile ferate de pe teritoriul sau. Astfel, inca inainte de terminarea podului, in urma tratativelor purtate, autoritatile au rascumparat aceasta proprietate, in 1884, inlocuind, practic, vechea lucrare, subreda si expusa deselor inundatii, cu o linie dubla si cu terasamente modernizate, care lega statia Saligny de Constanta.In perioada 1890- 1895, incorporata in podul metalic, a fost construita si portiunea de linie Saligny- Fetesti care a implicat lucrari de inalta tehnica inginereasca. Concomitent, pentru transportul petrolului spre Constanta s-a construit o conducta care lega Dobrogea de regiunile petrolifere ale Vaii Prahova.
La sfarsitul secolului al XIX-lea si in primul deceniu al secolului XX, beneficiind de legile de incurajare a industriei autohtone, au luat fiinta si primele intreprinderi cu caracter de fabrica, incadrate de statistici in categoria de 'industrie mare' avand in vedere, la dimensiunile vremii, puterea instalata si numarul de lucratori. Dintre acestea sunt de mentionat : fabrica de ciment Cernavoda, fondata in
1899, cea de pielarie din Tulcea, cu circa 100 de muncitori in 1915, fabrica de bere 'Grüber', fabricile de bidoane si ambalaje, rafinaria de petrol 'Acvila Franco-Romana' si uzina electrica, toate din Constanta, morile mecanice, Santierele de reparatii navale de la Ghecet- Tulcea si Constanta.
In legatura cu marile constructii din cele doua judete cat si cu solicitarile pentru programele edilitare din restul tarii, s-a dezvoltat intr-un ritm si mai accelerat exploatarea carierelor dobrogene, bogate in materiale de calitate exceptionala, cunoscute din vechime, cum sunt cele de la Turcoaia, Iacob-Deal, Greci, Tulcea, Ovidiu, Cernavoda si Topalu. In 1898 au inceput prospectiunile, cu metode stiintifice, de la Altan-Tepe, care stau la baza viitoarei exploatari sistematice a minei de arama de aici.
O intensa activitate de legiferare si reglementare a avut loc in legatura cu agricultura dobrogeana, imediat dupa reorganizarea administratiei. Dreptul otoman reglementa in chip complicat proprietatea imobiliara rurala incat prima datorie a legislatiei romanesti a fost aceea de a unifica regimul sau pe toata intinderea tarii, nu numai in interesul romanilor, dar chiar al populatiei musulmane, interesata in suprimarea dijmei, izvor de abuzuri si samavolnicii. In Dobrogea lipsea marea mosierime- elementul cel mai conservator si reactionar in rezolvarea problemei agrare pe o cale capitalista si in folosul taranimii- caci multi dintre principalii proprietari musulmani isi abandonasera pamanturile. Acest fapt a permis aplicarea unor solutii originale cu efecte particulare in peisajul social al tarii pana cand, treptat, noua regiune a intrat si ea sub ipoteca globala a structurii social-economice a lumii satului, dominata de marea proprietate funciara.
'Legea pentru reglementarea proprietatii imobiliare in Dobrogea', din 1892, a inlocuit sistemul posesiunilor conditionate cu dreptul de proprietate absoluta, prin rascumpararea dijmei. Totodata s-au individualizat loturile particulare potrivit titlurilor verificate si admise astfel incat a devenit posibila delimitarea domeniilor statului, scoase in vanzare in loturi intre 10 si 100 de hectare, cu prioritate localnicilor si apoi colonistilor din restul Romaniei fara deosebire de nationalitate. S-au delimitat apoi vetrele satelor si oraselor, islazurile si padurile comunale, rezervandu-se terenuri pentru intretinerea scolilor si asezamintelor religioase ale tuturor cultelor.
Incepand din 1886 statul roman a trecut la parcelarea si vanzarea pamanturilor la preturi sub valoarea celor din restul tarii si numai acelora care se stabileau in mod permanent si definitiv in Dobrogea. Initial au existat atatea suprafetelibere, incat inginerii hotarnici indemnau ei insisi pe locuitori sa ia atat pamant cat puteau munci, ceea ce a devenit in scurt timp izvorul speculatiilor funciare si a rotunjirii marii proprietati mosieresti prin eludarea legii. O masura de netagaduita importanta a fost legea din 1903 pentru improprietarirea in Dobrogea a veteranilor cu grade inferioare din razboiul pentru independenta. Atat la sate cat si la orase, cei ce doreau sa se stabilizeze primeau loturi de 8 ha platibile in 60 de anuitati, cat si alte facilitati exceptionale :scutire de impozit pe 5 ani, ajutor pentru cladirea caselor, procurarea vitelor si uneltelor necesare, pomi roditori si duzi din pepinierele statului. In virtutea acestei legi, pana in 1916, cei 4500 de veterani din Dobrogea au primit credite de aproape 2,5 milioane lei si o intindere de circa 50000 ha de pamant cultivabil. Astfel, in timp ce in restul tarii cercurile guvernante national-liberale refuzau sa ia in considerare infaptuirea unei reforme agrare largi, raspunzand solidar impreuna cu conservatorii de soarta nenorocita a taranului si de zguduirile sociale de mari proportii, ca cea din 1907, in Dobrogea, sub trei guverne liberale s-au aplicat legiuiri care, alaturi de alti factori, au impus conceptia despre caracterul ineluctabil al reformei, legiferata si aplicata abia dupa razboi.
Masurile intreprinse timp de un sfert de veac au stat la baza destelenirii pamantului si a renasterii agriculturii sale. Daca in 1885 se cultivau circa 240000 de hectare, in 1905 suprafata cultivabila a ajuns la 600000 hectare. Din pacate, desi Dobrogea a fost inzestrata cu plugari incercati, energici si priceputi- pentru ca, asa cum constatau studiile, 'nu oricine a avut curajul sa treaca Dunarea pentru a face agricultura intinsa'- aceasta ramura a ramas tributara conditiilor de clima, inregistrand mari fluctuatii.
Progrese insemnate au dobandit si celelalte ocupatii traditionale : viticultura, apicultura si pescuitul. Inaintea invaziei filoxerice, ale carei efecte iau proportii dezastruoase dupa anul 1900, podgoriile din zonele viticole consacrate s-au refacut, obtinand din soiurile romanesti si cele introduse din Turcia asiatica si Peninsula Balcanica vinuri superioare, care se distingeau prin buchet si finete. Dupa aceasta data, in cadrul marelui efort de replantare din primele patru decenii ale secolului XX, s-au introdus varietati straine, altoite, creandu-se cele doua pepiniere- de la Isaccea si Murfatlar- in cadrul carora s-au facut valoroase experiente.
Cu cele 450000 ha de ape curgatoare, lacuri dulci si sarate aflate in exploatarea pescariilor, ele insele proprietate ale statului roman, Dobrogea a devenit principalul furnizor de peste al tarii. Importante lucrari de intretinere, amenajare, rectificari de maluri si canaluri au fost menite sa indulceasca cu apele Dunarii pe cele excesiv de sarate ale lacurilor Razim si Babadag, in urma carora s-a inregistrat o crestere miraculoasa a cantitatilor de peste de calitate superioara.
Dobrogea in general si Constanta in special au fost chemate sa indeplineasca un rol proeminent in viata comerciala a statului. Daca in 1889 volumul global de import-export pe calea maritima era de numai 89400 tone, in 1913 el depasea 1,5 milioane tone ; inainte de primul razboi mondial, aproape o treime din intregul export al Romaniei( incluzand 85% din cantitatea de petrol extrasa) se facea prin portul Constanta. Aceasta activitate descreste vizibil incepand cu anii 1912-1913, odata cu inchiderea stramtorilor in timpul razboaielor balcanice, pentru a fi cu desavarsire suspendata in perioada conflagratiei mondiale din 1916-1918.
Investitiile mari facute intr-un timp relativ scurt, inclusiv in agricultura, volumul insemnat al tranzactiilor comerciale au stimulat aparitia unor institutii financiare si de credit. Primele aveau sa fie 'Banca Dunarea' de la Tulcea, fondata in 1890 si 'Banca de Scont' de la Constanta, creata in 1899. In 1913 existau in Dobrogea 12 banci care functionau ca societati pe actiuni, dispunand de un capital de 4 miliarde lei.
Tot ceea ce s-a facut aici, intr-un timp scurt, incomparabil mai mult decat in toti cei 400 de ani anteriori, dadea dreptul natiunii romane la o justificata mandrie, pentru munca grea, plina de abnegatie si de privatiuni inchinata punerii in valoare a unei provincii ce parea a fi pierduta pentru civilizatie.
Strainatatea a recunoscut meritele Romaniei,urmarind cu atentie dezvoltarea provinciei de la Marea Neagra, unde se intersectau interese economice de importanta europeana. Asa se explica faptul ca, in anul 1900, erau reprezentate la Constanta, Sulina si Tulcea prin consulate, viceconsulate si agentii consulare sau comerciale nu mai putin de 13 state :Anglia,Austro-Ungaria, Belgia, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Rusia, Spania, Suedia si Turcia.

SUBCAPITOLUL 4 :
Principala caracteristica a vietii politice locale, raportata la situatia intregii tari, a fost lipsa formatiunilor de partid cat si nereprezentarea Dobrogei in Corpurile Legiuitoare.
Aceasta stare de lucruri rezulta atat din particularitatile mostenite de la statul otoman, cat si, desigur, din insesi prevederile Legii organice a Dobrogei din 1880.
In timp ce, dupa Unirea Principatelor, in Romania se cristalizau elementele componente ale partidelor politice, structurile social-politice arhaice si regimul dominatiei otomane din Dobrogea n-au ingaduit nici macar elementului dominant constituirea unor curente sau grupari in sensul conceptului modern de partid. Dupa unirea cu Romania, situatia Dobrogei era atat de deplorabila, incat cercurile guvernante au considerat ca nu extinderea drepturilor politice depline era prima si marea nevoie a provinciei. Atunci problema prioritara a fost de a gasi functionari capabili, inzestrati cu tarie de caracter, spirit de sacrificiu si luptatori patrioti. « Noi, aici in Dobrogea, scria in 1899 ziarul “Istrul” din Tulcea, nu putem fi nici liberali, nici conservatori, ci pur si simplu romani. » Astfel de principii au profesat, intr-adevar, multi functionari capabili desi, cu siguranta, oamenii chemati sa indeplineasca un rol administrativ, deci politic, nutreau simpatiile si antipatiile lor fata de cele doua partide ale rotativei guvernamentale si fata de programele lor.
Pana in primul deceniu al secolului al XX-lea cele doua judete au avut in frunte, cu exceptiile inerente si in ciuda instabilitatii administratiei, conducatori priceputi si atasati nevoilor Dobrogei.
Primul prefect al judetului Constanta, Remus Opreanu, intelectual erudit, doctor in drept, a vadit o larga intelegere a nevoilor romanesti si, in egala masura, a nationalitatilor conlocuitoare dovedind o munca neobosita pentru binele public, energie si spirit gospodaresc, un mare devotament pentru noul colt de tara. El a facut parte din generatia de carmuitori locali capabili sa umble zile intregi, pe drumuri desfundate si prin sate sarmane, impreuna cu medicul ce ducea cu el farmacia portativa, respingand astfel activitatea din cabinet sau concediile prelungite in strainatate.
Din aceeasi generatie si cu aceleasi principii a guvernat judetul Tulcea, in ultimii ani ai secolului trecut, Ioan Nenitescu, poet si cetatean patriot, participant activ la razboiul pentru independenta, ca ofiter in cadrul Regimentului 13 Dorobanti caruia, la 27 august 1877, la Plevna, i-a revenit onoarea de intra in primul foc.
Dintre prefectii dobrogeni s-au distins, de asemenea, Luca Ionescu si Scarlat Varnav, preocupati de dezvoltarea scolii, a ameliorarii sanatatii publice, de edilitarea celor doua orase-resedinta si intarirea deprinderilor de agricultura sistematica, desi intentiile si faptele lor au fost limitate de guvernarea partidelor si legilor burghezo-mosieresti si, uneori, de insasi apartenenta lor sociala si politica.
Desi populatia Dobrogei n-a fost reprezentata, pana in 1909, in Corpurile Legiuitoare, doleantele sale putand fi infatisate regelui, in mod oficial, o singura data pe an de catre delegatii ale consiliilor judetene- pe plan local, si in limitele ingaduite de legea din 1880, s-a desfasurat o activitate publica alerta.

SUBCAPITOLUL 5 :
Dupa doi ani de neutralitate armata, imprejurarile si interesele nationale au determinat Romania sa intre in razboi alaturi de Antanta.
Dispunerea fortelor militare ale Puterilor Centrale in acel moment facea cu siguranta din Dobrogea unul din principalele fronturi din Balcani.Intr-adevar, dupa ce feldmaresalul von mano-bulgaro-turce din nord-vestul Bulgariei,la 30 august-1 septembrie1916,Germania,Bulgaria si Turcia au declarat razboi Romaniei.Hotararea
Cercurilor guvernante bulgare de a intra in razboi de partea Puterilor Centrale in special, a avut un rol nefast in aceasta etapa pentru tara noastra. In timp ce trupele romane inaintau impetuos peste Carpati,incepand eliberarea Transilvaniei, punerea teritoriului bulgar la dispozitia Puterilor Centrale si actiunile armate declansate in Dobrogea au dezechilibrat Romania intr-un moment decisiv al luptei pentru desavarsirea unitatii de stat, provocand prinderea sa intre doua fronturi si, mai apoi, regimul de ocupatie cu tot cortegiul sau de nenorociri si suferinte.
In aceeasi zi Armata a III-a bulgara, careia i s-au alaturat doua divizii turcesti, pornite in mars fortat de la Adrianopol, a inceput ofensiva la frontiera din sud.Armata a III-a romana, sub comanda generalului Aslan, era si ea orientata in aceasta directie, dar fortele sale au fost surprinse de evenimente dispersate in trei garnizoane -; Turtucaia,Silistra si Balcic -; departate la distante de 60 pana la 90 km una de alta,ceea ce a facut dificila cooperarea lor.
Infrangerile militare si, in ultima instanta, ocuparea Dobrogei de inamic sint rezultatul raportului de forte din acel moment dintre cele doua tabere beligerante dar si a defectiunilor proprii di sistemul de cooperare aliat.Astfel, corpul de armata rus sub comanda generalului Zaiancicovski abia se concentra, cu incetineala, la Medgidia in momentul cand a inceput ofensiva fortelor inamice.Chiar si dupa aceasta data lipsa unitatii de comandament a actionat impotriva coeziunii actiunilor intreprinse de cele doua armate, carora li s-a alaturat si o unitate sarba.De asemenea, desi trupele romano-ruse erau superioare in efective de infanterie pe ansamblul teatrului de operatiuni,ele n-au realizat acest avantaj si in sectoarele active de puternica angajare, cel putin in prima etapa, fiind mult inferioare in dotarea cu artilerie fata de cele inamice si cu totuull lipsite de aparare impotriva aviatiei,pentru intiia oara folosita ca mijloc de razboi cu efecte psihologice considerabile.

Intre1 si 6 septembrie s-a desfasurat tragica batalie de la Turtucaia.Superioritatea numerica si tehnica a inamicului(armata germana dispunea de un balon captiv, aeroplane si artilerie grea)cit si defectiunile proprii in hotaririle de comandament, cu toate dovezile de eroism ale trupei, au concurat la o dureroasa infrangere care a indoliat tara si a costat armata romana mii de morti si 25000 de prizonieri.

Capitolul 3 :
Constanta -; o reprezentanta de seama a acestui teritoriu greu incercat de istorie
Inceputul :
23 noiembrie-o zi deosebit de importanta pentru intreaga populatie a Dobrogei. Si batrana Kustenge nu face exceptie.
« Populatia orasului, romani, greci, armeni, turci, tatari, a manifestat pentru victoria obtinuta de armata romana in luptele de la Plevna a…i. Toata populatia, multime de elevi, imbracati in haine de sarbatoare, au strabatut strazile si piata centrala a orasului si indreptandu-se spre locuinta prefectului Remus Opreanu au manifestat bucurie si respect fata de administratia romaneasca. Populatia musulma- na din oras, afirma la 30 noiembrie prefectul, manifesta deplina multumire pentru autoritatea romana si netarmurit devotament pentru legile Romaniei. S-au organizat garzi nationale, iar jandarmi calare transmiteau dispozitiile administrative la localitati. In amintirea acelei zile s-a numit Piata 23 Noiembrie locul ocupat acum de cladirea oficiului postal » (Constanta-contributii la istoricul orasului)
Armata romana care s-a instalat in oras era compusa din batalionul 4 Vanatori o baterie de artilerie comandata de capitanul Pasalega, lt. Dumitru Popescu si capitan dr. Emil Satmari. Mai stationau doua escadroane din Regimentul 2 Rosiori.
Ar mai fi de consemnat si faptul ca in timpul razboiului de independenta si dupa aceea la Constanta au functionat sase consulate : austro-ungar ( consul Anton Licen), italian-Augusto Dugliotti, rus-Sam Rampulov, francez-conte Delepin, englez-Harris si german reprezentat de Dumitru Benderli, tatal avocatului George Benderli, devenit mai tarziu, pentru patru luni doar, primar al orasului ( septembrie-decembrie 1904). Se cuvine de mentionat si faptul ca la revenirea romanilor in Dobrogea erau patru biserici crestine :greaca, armeana, catolica si bulgara, mai multe geamii, o sinagoga.
Inceputul anului 1879 este marcat de primul recensamant : 4530 suflete, inclu- zandu-se armata si functionarii publici adusi in Constanta. Populatia propriu-zisa, ramasa dupa razboi, numara numai 3000 locuitori care ocupau 569 case, cele mai multe saracacioase, din chirpici, joase, fara alte acareturi.
La 19 mai 1879 se intruneste comisia pentru a alege proprietatile urbane ale statului din orasul Kustenge si a le trece in posesia publica. Unele din aceste proprietati erau cladite de comuna, altele cumparate de la particulari, dar ele fusesera in patrimoniul public inclusiv in timpul guvernarii turcesti.
Bugetul-primul buget al Constantei pentru anul 1879- avea prevazuti pentru personal 22.500 lei, iluminat-5.800 lei, siguranta-37.240 lei, incediu-3.960 lei, ser- viciul tehnic-1.200 lei, serviciul sanitar-15.300 lei, infrumusetare-40.000 lei, stare civila-1.500 lei, instructie publica-2.000 lei, cheltuieli extraordinare.
O singura privire atrage atentia asupra celor doua sume extrem de mari in comparatie cu toate celelalte- siguranta si infrumusetare. Altfel spus : ordine civica si salubritate, doua comandamente care raman si astazi valabile.
Cand trupele romanesti ocupau Dobrogea si orasul Constanta, la sfarsitul anului 1878, personalul medico-farmaceutic se compunea din Vallindas si Cicilia- nopol, doctori in medicina, avand farmacii, Bolton, cu farmacia cailor ferate engleze si Kefala, cu farmacia sa. Toti aveau dreptul de a exersa medicina si de a prepara medicamente. Aceasta retea sanitara se datora lucrarilor pentru calea ferata Cerna- voda-Constanta, data in folosinta la 4 octombrie 1860. Cu acest prilej, Comisia sani- tara internationala trimite in Dobrogea pe dr. Papasaul in ajutorul caruia vine infirmierul Bolton, care navigase candva pe motonava Cokatrice. Stabilindu-se la Constanta, a exercitat diletant medicina timp de 50 de ani, fiind autorizat de practica si de marea sa popularitate. Spitalul se afla intr-o cladire din proprietatile ajutorului de primar Ali Cadar. Fara chirie, fara nici o pretentie- dupa cum rezulta din reclamatia formulata catre Primaria Constanta la 4 iulie 1879. Cere, totodata, repararea usilor, ferestrelor si gradinii, datorita stricaciunilor cauzate de armata ruseasca, cartiruita aici. Primarul Antonio Alexandridi pune rezolutia : ‘Se va face cererea cuvenita onor prefecturii.’
Portul Constanta :
Un mic adapost, 200 metri de dig, 200 metri de chei din lemn, un bazin cu apa in suprefata de circa 4 ha, cateva magazii si linii ferate era tot ce se numea, la Constanta, port in 1878. Fusese amenajat de compania engleza Danube and Black Sea Railway and Kustendge Harbour Company Ltd. In 1876 se exportasera la Constantinopol si Viena 18.000 miei, 30.000 berbeci, 300.000 ocale lana tagaie, 7.000 piei de berbeci si miei. Companiile ‘Messageres Maritimes’, ‘Lloyd’ si ‘Florio’ faceau foarte bune afaceri de comert.
Cele mai multe cereale s-au trimis in Anglia, apoi in Turcia si Grecia. Graul ocupa locul intai, urmau, apoi, orzul si porumbul.
In 1878, Mihail Kogalniceanu adresa in Camera Deputatilor apelul ca unul dintre interesele de capetenie pe care trebuie sa le urmareasca statul roman este cel maritim, respectiv edificarea unui port ‘care va fi, sa ma credeti, plamanii Romaniei prin care aceasta va respira si acesta va fi Constanta’.
La 10 septembrie 1881, Ch. A. Hartley, fost inginer sef al Comisiei Europene a Dunarii, este insarcinat de Ministerul Lucrarilor publice sa intocmeasca un studiu tehnico-economic preliminar de informare pentru constructia unui port nou la Constanta. La 10 noiembrie 1881 el a prezentat studiul preluand proiectul englezilor de la 1857.
Proiectul era estimat la 10.000 vagoane de grau, echivalentul a 20.500.000 lei aur, la cursul graului in 1881. Estimarea a fost insusita de Parlament si aprobata prin Inalt Decret Regal la 29 martie 1885, odata cu aprobarea constructiei podului de la Cernavoda.(Analele Dobrogei, serie noua,II,vol 1,1996). A fost apoi promulgata Legea nr. 1915 privind rascumpararea de catre Romania a Caii ferate Cernavoda-Constanta si a portului Constanta, la valoarea de 16,8 milioane lei.
Negocierile de cumparare au fost purtate de catre Th. Dragu, primul director general al CFR si al portului Constanta, insotit de Thomas Hanower, fost tehnician al Companiei si inspector general CFR din partea romana, si de Edward Harris, directorul companiei engleze. Obstructiunile facute

Bibliografie :
Istorie economica - N. Marcu, I. Puia, A. Cherciu, V. Bogza, R.
Vasile ; Editura didactica si pedagogica, Bucuresti-1979
Istoria economiei - Maria Muresan, Dumitru Muresan ;Editura
Economica, Bucuresti- 2000
Studii - G. Zane ; Editura Eminescu, Bucuresti-1980
Istoria romanilor dintre Dunare si Mare :Dobrogea - Adrian
Radulescu, Ion Bitoleanu ; Editura stiintifica si enciclopedica,
Bucuresti-1979
CONSTANTA-Memoria orasului- vol I :1878-1940 - Aurelia
Lapusan, Stefan Lapusan ;Editura Muntenia, Constanta-1997
“Constanta -; contributii la istoricul orasului” -; Constantin Boncu, Natalia Boncu
Anuarul statistic al Romaniei 1940