Document, comentariu, eseu, bacalaureat, liceu si facultate
Top documenteAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
CADRUL INTERNATIONAL AL POLITICII LUI MIHAI VITEAZUL
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
r1l2lh




Sfarsitul secolulu i al XVI-lea -; anii in care se desfas oara lupta pentru independenta si unire de sub conducerea lui Mihai Viteazul -; se incadreaza pe plan eu ropean in perioada hegemoniei politice a Spaniei, care dureaza aproximativ un secol, de la pacea de la Cateau-Cambrésis, din 1559, pana la pacea din Pirinei la 1659.
Preponderenta internat ionala a puterii spaniole in perioada mentionata a fost destul de relativa. Pe de o parte pacea de la Cateau-Cambrésis, care pune capat razboaielor pentru Italia, a fost considerata -; pe buna dreptate -; s i ca un triumf al principiului echilibrului european1, intrucat ea a marcat nu numai infrangerea Frantei
in tentativele de instaurare a dominat iei sale asupra Italiei, dar in acelasi timp si destramarea ambitiilor Casei de
Habsburg de a consolida o monarhiei universala. Intreaga dezvoltare a continentului european se opunea acestei ultime tendinte, indreptandu-se catre statornicirea acelei pluralitati de centre politice s i religioase ale carei baze fusesera asezate prin formarea monarhiilor centralizate in occident si prin miscarile de reforma2. Pe de alta parte, hegemonia Spaniei, chiar cu aceasta semnificatie mai modesta de primat in cadrul unui echilibru intre puteri, marcheaza un rapid s i constant declin. Miscarea revolut ionara de eliberare a Tarilor de Jos izbucnita in 1566, dezastrul Invincibilei Armada in 1588, refacerea puterii Frantei in urma incetarii razboaielor civile s i pacea nu prea favorabila incheiata cu aceasta tara la Vervins, in 1598, sunt cateva din momentele semnificative ale regresului puterii spaniole in a doua jumatate a secolului al XVI-lea, paralel cu ascensiunea puterii comerciale si maritime a Angliei.
In rasaritul continentului, dupa batalia navala de la Lepanto se instaureaza declinul lent, dar inevitabil, al
Imperiului otoman. Init ial, el nu are drept cauze anumite insuccese militare, cat scadenta inevitabila a sistemului economico-social s i politic turcesc, intemeiat pe cucerire, asuprire s i despotism. Sistem ce se dovedea deficitar sub raportul capacitatilor de organizare a viet ii economice, condamnand regiunile ocupate la stagnare si ramanere
in urma s i subminandu-si astfel bazele insesi ale fort ei sale. Din acest fenomen fundamental decurge inasprirea irationala a stoarcerii populatiilor supuse, coruptia progresiva a aparatului administrativ s i militar otoman, care se propaga pana in anturajul sultanului, g enerand o instabilitate politica din ce in ce mai grava. Dar aceste fenomene determina la randul lor o intensificare a luptei lor de eliberare din partea popoarelor supuse. Ea se manifesta in forme si pe cai diverse, in functie de posibilitatile pe care le oferea evolut ia interna a Imperiului, cat si relatiile sale externe. Se observa astfel in a doua jumatate a secolului al XVI-lea primele semn e certe ale utilizarii din partea elementelor grecesti a avantajelor ce decurgeau din abila lor infiltrare in anumite pozit ii cheie in viat a economica si politica a Imperiului otoman, completand pe acelea -; covarsitoare ca numar s i influenta -; detinute deja in biserica ortodoxa din intreg sud-estul Europei. Un exemplu rasunator este al familiei Cantacuzino, care prin vestitul Mihail, supranumit Seitanoglu, ajunsese sa joace un rol economic si politic ocult, dar de reala importanta. Uciderea lui Mihail Cantacuzino in 1578 pare a fi fost motivata s i de banuielile ca el ar fi instigat unele tulburari in Mo ldova3, care nu puteau fi altele decat incercarea de eliberare condusa de Ion Voda Viteazul, sau incursiunile fratilor acestuia, in primii ani ai domniei lui Petru Schiopul. Pe un fiu al lui Mihail, Andronic, il aflam -; in ciuda sfars itului violent al tatalui -; bucurandu-se in continuare de influenta si implicat in sprijinirea lui
Aron Voda si a lu i Mihai Viteazul4, impreuna cu un alt mare negustor grec, posibil inrudit cu Mihai, Jani Epirotul sau Iani din Zagora.




Act iunile elementului grecesc in aceasta epoca sugereaza inceputurile acelei lupte complicate, imbinand fort a economica si cea a armelor, avantul eroic si abilitatea dip lomatica, persuasiunea si disimularea, care, dupa mai bine de doua secole, au dus la eliberarea Greciei. Celelalte popoare din Peninsula Balcanica -; indeosebi bulgarii s i sarbii -; se ridica la randul lor la lupta, legand mari sperante de Tarile Romane, care reusisera a-si pastra mai multa libertate. Mihai Viteazul va fi unul din eroii de legenda ai folclorului balcanic.
Imperiul otoman se infrunta in Europa, in secolul al XVI-lea, cu Imperiul habsburgic. Acesta din urma, dupa renunt area silita la visul unei monarhii universale, marcata de abdicarea imparatului Carol al V-lea si
impartirea posesiunilor sale sp aniole s i central-europene -; isi indreapta mai mult atentia catre Europa centrala si sud-estica. Sub pretextul valorificarii drepturilor de mostenire la coroana si teritoriile statului feudal mag hiar prabus it sub loviturile turcilor in 1526, Habsburgii vor cauta sa-s i intinda stapanirea si influenta in directia
Dunarii de Jo s. Ei ajung astfel intr-un permanent conflict cu Imperiul otoman, in cadrul caruia pacile incheiate la intervale destul de lungi nu aveau, adesea, decat valoarea unor armistit ii.
Mai deosebita era pozitia Poloniei, cel de-al treilea mare stat din vecinatatea nemijlocita a Tarilor
Romane. Pana in secolul al XVI-lea Polonia, datorita si as ezarii ei, nu ajunsese la o confruntare directa si de mari proport ii cu turcii. Teritoriul ei nu fusese direct amenintat de expansiunea otomana, desi instaurarea dominatiei turcesti pe tarmul nordic al Marii Negre adusese prejudicii intereselor ei comerciale s i apropiase pericolul agresiunii de fron tierele sale. Comertul extern al Poloniei se orienta in buna parte pe axa drumurilor care duceau de la Marea Baltica la Marea Neagra, cele mai sigure dintre ele traversand Moldova, dinspre nord, spre gurile
Dunarii. In fata prezentei turcesti, la capatul sudic al acestei axe comerciale, prezenta care insa nu amenint a deocamdata teritoriul s i independenta Poloniei, cercurile conducatoare ale nobilimii poloneze erau divizate in raport cu atitudinea fata de turci. O parte a lor preconiza alianta cu habsburgii si unirea eforturilor cu aces tia, pentru a alunga pe turci din Europa, sau cel put in a-i respinge de pe tarmul nordic al Marii Negre si de la gurile
Dunarii. O alta parte a nobilimii era insa de parere a se duce fata de turci o politica de conciliere. Aceasta din mai multe motive: alungarea turcilor din Europa, desi proclamata mereu ca scop imediat al multor proiecte si
indemnuri la asa-zise cruciade, aparea in secolul al XVI-lea, in judecata oricarui politician realist, ca o
intreprindere in cel mai bun caz extrem de dificila s i d e foarte lunga durata. Din punctul de vedere al intereselor comerciale poloneze excluderea eventuala a turcilor de pe tarmul nordic al Marii Negre, fara alungarea lor din
Europa, nu aducea vreun cas tig sub stantial, deoarece Marea Neagra continua sa ramana inchisa si controlata de puterea otomana. Debuseul comercial sudic al Poloniei ramanea obligatoriu acelasi. Prin urmare, in locul unei politici dus manoase fata de turci, lipsita de promisiunea unui succes grabnic si eficient, dar atragand riscul imediat s i catastrofal al intreruperii legaturilor comerciale ale Poloniei cu bazinul Marii Negre, aparea preferabila solut ia compromisului cu turcii. Aceasta cu atat mai mult cu cat polonezii nu erau siguri daca Imperiul habsburgic, in veleitat ile sale de expansiune spre Dunarea de Jos, avea sa respecte interesele polone in zona.
Aceasta linie politica a prevalat in Polonia in vremea lui Mihai Viteazul, fiind intruchipata de puternicul cancelar Zamoyski si de p artida sa.

Pozit ia diferita a Imperiului habsburgic si a Poloniei fata de Imperiul otoman arata ca la sfars itul secolului al XVI-lea principalele puteri europene erau departe de a fi unitare. Constatarea se poate argumenta si prin alte exemple. Venet ia are o atitudine asemanatoare cu a Poloniei. Intre pozit ia dominanta pe care turcii o detin in Mediterana orientala s i intre concurenta spaniola, implantata in sudul Italiei si controland, la rigoare, iesirea din Marea Adriatica, Venetia inclina spre aranjamente de compromis cu Imperiul otoman, pentru a-si pastra macar in parte accesul la pietele sale traditionale din Levant.

Papalitatea, desi aparent extrem de zeloasa in organizarea Ligii anti-otomane, urmarea totut i o politica cu unele nuante proprii. Pe de o parte papa Clement al VIII-lea (1592-1605) este mai put in aservit Spaniei decat predecesorii sai, iar demersurile lui spre a atrage impotriva turcilor tari ca Franta, Venetia sau Polonia sunt
intampinate cu rezerve de curtea de la Madrid. Pe de alta parte, papalitatea is i axa in acea perioada actiunile internat ionale pe ideea contrareformei, a prozelitismului religios catolic. Ceea ce, chiar daca parea greu de acceptat, dadea totusi loc de unele divergent e cu Habsburgii. Acestia, oricat d e legati de catolicism si contrareforma, reprezentau insa o linie mai „politica”, ale carei manifestari erau judecate de papalitate ca slabiciuni, sau probe de oportunism.
Imprejurarile internat ionale in care s-a desfas urat lupta pentru independenta si unire de sub conducerea lui Mihai Viteazul au fost, prin urmare, extrem de complicate. Anumite elemente ale acestora au favorizat act iu nile marelui domn. Printre ele se numara situatia interna din Imperiul otoman, intarirea spiritului de revolta al popoarelor oprimate din sud-estul continentului s i reizbucnirea razboiului dintre turci si Habsburgi, in 1592.
Cele mai multe, dimpotriva, au defavorizat-o. Astfel, o stavila deosebit de grava in calea implinirii luptei lui
Mihai a fost rivalitatea austro-polona. Un rol negativ a avut de asemenea lipsa de suficienta unitate a Ligii anti otomane, fapt care a contribuit la inconsecventele politicii habsburgice fata de Mihai. In aceeasi directie au act ionat disensiunile dintre unele state componente ale Ligii s i alte tari din apusul Europei, ca Franta sau Anglia.
Daca examinam mai deaproape cateva din momentele relatiilor internationale ale tarilor romane in vremea lui Mihai Viteazul, influenta negativa a factorilor mentionati mai sus se evident iaza limpede.
De la inceput, Liga papalo-habsburgica n-a inteles sensul si valoarea adevarata a tarilor romane in lupta anti-otomana. Demersurile ei pentru colaborare au fost intreprinse pe cai diferite si fara o conceptie ferma despre viitoarea alianta. Contactele cu Aron Voda in Moldov a au fost stabilite mai intai de imperiali, prin comandantul cetatii Eger, la sfarsitul anului 15935. Se pare ca initiativa nu era de natura strict oficiala s i politica, ci provenea din partea arhiducelui Mathias, viitorul imparat, care pe atunci era comandant suprem al fortelor imperiale din vestul Ungariei si Croatiei. Inca din octombrie 1593 acesta preconiza o ofensiva en ergica impotriv a turcilor, pentru a prilejui tarilor romane s i altora sa se alature imperialilor6.
Demersurile pentru alianta raman deocamdata fara rezultat, deoarece domnul moldovean, prudent, ar fi dorit confirmarea lor din partea imparatului. Ele sunt reluate, fara o coordonare cu diplomatia imperiala, de catre papalitate. Din partea acesteia, Aron Voda e vizitat de un trimis, in martie 1594, in cadrul unei misiuni mai largi, care viza nu numai tarile romane ci s i atragerea Poloniei, a cazacilor s i a Rusiei.

Totusi alaturarea lui Aron Voda la fortele anti-otomane s-a facut ab ia in august 1594, sub forma dorita de el, a unui tratat direct cu imperiul, mijlocit de un agent originar din Raguza. Aceasta sugereaza o convergenta secreta a demersurilor fata de Moldova din partea curt ilor de la Praga s i Madrid, deoarece Raguza era o importanta filiala a serviciilor de informatii spaniole in partea europeana a Imperiului otoman, care isi aveau sediul regional la Neapole, sub directa responsabilitate a viceregilor spanioli din sudul Italiei.
Daca in cazul Moldovei diplomatia papala si habsburgica au actionat separat s i necoordonat, in cazul
Transilvaniei ele au colaborat mai strans. Influentei celei dintai se datoreaza insa faptul ca imperialii au renuntat treptat la proiectul lor in itial de a incheia aliante directe cu fiecare din cele 3 tari romane. Ei si-au concentrat toata atent ia s i toate sp erantele asupra Transilvaniei s i a instabilului principe Sigismund Bathori, lasandu-i acestuia rolul de intermediar al aliant elor cu Moldova s i Tara Romaneasca. Fata de ultima, imperialii erau atat de slab informati incat in martie 1594 la Praga nici nu se aflase de faptul ca inca din septembrie anul precedent in fruntea ei se afla un nou domn, in persoana lui Mihai7.

Procedura adoptata de imperiali a daunat aliant ei si luptei antiotomane, deoarece a dat curs ambitiilor nerealiste ale lui Sigismund Bathori de a-si subordona Moldova si Tara Romaneasca. El n-a apreciat gestul lui
Mihai Viteazul, singurul care, fara a i se fi facut vreo propunere, a luat el insus i initiativa rid icarii la lupta si alatu rarii la fortele antiturcesti. In primavara 1595 Sigismund Bathori, impiedicand incercarile lui Mihai de a intra in relat ii directe cu Imperiul, obliga pe boierii acestuia sa semneze un tratat in conditii care lezau drepturile suverane ale domnului si ale tarii, si care vor lasa adanci resentimente in Tara Romaneasca si in gandurile lui
Mihai, fata de o asemenea alianta. In acelas i timp, Sigismu nd Bathori a inlocuit in mod arbitrar p e Aron Voda, pentru a putea impune urmasului acestuia, Stefan Razvan, un tratat in aceleasi conditii de subordonare.
Mihai va reusi sa se elibereze din aceasta situat ie in 1597-1598, ani in care -; drept urmare a victoriilor sale -; pe de o parte a obt inut recu noasterea sa de catre turci, iar pe de alta parte, folosind prilejul oferit de renunt area lui Sigismund Bathori la tronul Transilvaniei, a anulat in fapt tratatul din 1595, incheind un tratat direct cu imparatul, in conditii de egalitate.
Astfel, diferentele de vederi intre membrii Ligii s i oscilatiile de atitudine rezultate pe urma lor se resimt
in anul 1599, cand Mihai va intreprinde prima mare etapa a actiunii sale de unire a tarilor romane -; campania din
Transilvania. Curtea de la Praga si-a manifestat dezaprobarea fata de defect iunea lui Andrei Bathori care readusese Transilvania in orbita politica turceasca si polona. Dar cele dintai informatii certe despre planuri concrete de inlaturare a acestui principe atesta initiativa lui Mihai Viteazul. Ele dateaza din iunie 15998. Doar ca raspuns la initiativa domnului roman imperialii accepta ideea inlaturarii lui Andrei Bathori si, la un moment dat, chiar pe aceea a cooperarii militare cu Tara Romaneasca, in acest scop9.
In jurul acestei decizii apar insa divergent e cu papalitatea. Agentii acesteia, fac tot posibilul pentru o conciliere intre Imperiu si Transilvan ia. Generalul Basta exprima aceeasi opinie, dupa cum rezulta dintr-un raport florentin catre marele duce de Toscana1 0. Atitudinea lui Basta nu se poate explica altfel decat prin situat ia lui speciala, care-i confera un grad de independenta fata de deciziile imparatului. Se vorbes te despre el mereu ca despre un general imperial, dar se uita ca Basta era originar din sudul Italiei (dintr-o familie de emigranti

albanezi) s i era astfel supus al Spaniei. In aceasta calitate, s i in armata spaniola, isi castigase gradele militare, si tot in aceasta calitate fusese d etasat in ajutorul imparatului, pentru razboiul impotriva turcilor. Atitudinea ambigua a generalului fata de prob lemele Transilvaniei a fost deseori remarcata, ind eosebi cu prilejul revoltei nobiliare din septembrie 1600 s i al odioasei asasinari a lui Mihai. Cuvintele ce i se consemneaza in asemenea ocazii, anume ca „a act ionat din ordin si nu are a da socoteala decat stapanului sau” au fost interpretate ca o proba a duplicitatii imperiale fata de Mihai. Fireste ca interpretarea ramane valabila, dar alaturi de ea am putea presupune si ipoteza unor instructiuni directe primite de Basta d e la veritabilul sau suveran s i inspirate de curia papala. Este curios ca imperialii, acceptand cu angajamente ferme cooperarea cu Mihai in vederea campaniei din

Transilvania din 1599, se abtin de a o pune in aplicare, iar motivarea acestei abtineri este inconsistenta
(imbolnavirea lui Basta). Sa mai retinem ca la 13 noiembrie 1599, cand Mihai intrase victorios in Alba Iulia, papa
Clement al VIII-lea trimite lui Rudolf II o scrisoare al carei cont inut echivaleaza cu un veritabil protest diplomatic impotriva actiunii domnului roman, iar ambasadorul spaniol la Praga se alatura acestei pozitii in raportul trimis la Madrid, la 24 no iembrie 159911.
In sfarsit, in problema Moldovei, a carei alipire in sistemul unitar al tarilor roman e a fost o initiativa si mai exclusiva a lui Mihai si un act de mare indrazneala politica, jocul diplomatiei apare tot atat de complicat. In
Polonia, in tabara militara in care cancelarul Zamoyski pregatea invadarea Moldovei, se s tia inca la 14 august
1600 despre pregatirea unei rascoale a nobililor transilvaneni impotriva lui Mihai. Mis carile armatei lui Zamoyski sunt planuite de la inceput in funct ie de acest element si un puternic detas ament polonez a patruns in
Transilvania, peste munt ii Bistrit ei.
Basta avea instructiuni oficiale de la arhiducele Mathias, comandantul suprem, sa coopereze cu Mihai, dar el isi asuma raspunderea unei actiuni exact contrarii si se alatura nobililor rasculati, ex primandu-se ca
imparatul „va fi” de acord cu aceasta hotarare12. In mod normal, intr-o chestiune de asemenea importanta ca soarta unei tari, unui general ii este imposibil sa ignoreze astfel ordinele primite si sa actioneze impotriva lor, bazandu-se pe simpla ipoteza ca va primi o aprobare ulterioara. Se intampla insa un fapt ce n-a fost corelat
indeajuns cu mersul sinuos s i obscur al evenimentelor din Transilvania. La Praga era in acele zile o atmosfera care in termeni moderni s-ar putea numi de criza ministeriala. Principalii consilieri ai imparatului erau in dizgratie, ei vor fi demis i oficial la 2 8 septembrie, s i nu era inca limpede cine le va urma. In acelas i timp
imparatul Rudolf II trece printr-o acuta criza depresiva, incident care agraveaza carent a de autoritate si de decizie a curt ii de la Praga.
Concluzia neta care se desprinde din aceasta raportare a generoasei tentative de unire a lui Mihai la co ntextul in ternational este aceea ca imprejurarile internationale i-au fost complet ostile. Meritul actiunii lui
Mihai s i dimensiunile ei pe orizontul istoriei noastre sunt cu atat mai mari. Unirea de la 1600 nu are nici o relatie fundamentala cu o conjunctura internationala favorabila, ci, dimpotriva, ea rasare din necesitat ile politice profunde ale poporului roman s i ale celor trei tari in care el era divizat pe atunci. Ea se conjuga strans cu necesitatea intaririi independentei castigate de Tara Romaneasca in urma luptei victorioase din 1594-95, ceea ce se realiza firesc prin frontul comun al tuturor celor trei tari.

S-a pus de multe ori problema ca unirea de la 1600 n-a reus it, deoarece nici conditiile interne nu erau mature pentru a sustine realizarea ei durabila. Faptul este real, in comparatie cu dezvoltarea ulterioara a acestor conditii. Dar nici nu este verosimil ca ele sa fi fost chiar atat de imature incat sa provoace destramarea un irii in numai patru luni. Chiar daca am admite ca unirea lui Mihai nu ar fi fost definitiva, in istorie s-au vazut destule act iu ni cu mult mai lipsite de o baza interna suficient consolidata s i care totusi au durat mai mult. Imp rejurarile externe au fost acelea care au dat lovituri grabnice si grele unirii, impiedicand-o sa se consolideze. Mihai, si prin el poporul roman, a fost in acei ani ai primei uniri singur impotriva a coplesitor de multi adversari. El n-a sovait
insa, ci a mers inainte spre implinirea destinului sau grandios si tragic. Simbolul in care s-a transformat actiunea sa in cons tiint a poporului nostru, peste atatea secole, inseamna victoria lui finala, asupra a tot aceea ce i-a stat odinioara impotriva.


Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui document, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza documentul:
In prezent fisierul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta