La 11 mai 1849, langa zidul Cetatuii austriece de pe dealul din centrul Clujului, isi sfarsea viata, sub gloantele plutonului de executie, unul din cei mai luminati oameni, dintre cei multi de acest fel, care au trait pe pamantul Transilvaniei. d2z9zc

Suprimarea lui, in temeiul judecatii sumare a unui tribunal exceptional, a fost o grava greseala, un act de teroare politica, neavand decat un subred temei legal care, daca peste tot existase, nu justifica in nici un caz pedeapsa capitala.
Un profund cunoscator al vietii si operei sale scria odata ca Roth a fost un adevarat si reprezentativ erou national, cu valoare de simbol atat pentru sasi, cat si pentru romani.
Personalitatea sa, comemorata mereu in anii trecuti de la tragica-i savarsire din viata, ofera multiple motive respectului posteritatii: ca ganditor si militant politic, insufletit de convingeri luministe, liberale si democratice; pledant sincer al cauzei egalitatii in drepturi a popoarelor, nu in ultimul rand a romanilor; ca mare invatat, de stralucita formatie universitara, de aleasa si multilaterala cultura, ale carei domenii predilecte le-am circumscrie prin termenii moderni: pedagogie, filozofie, teologie, economie, politologie, sociologie etc.; ca om, de o rar intalnita noblete spirituala.
Nascut la Medias in 1796, a facut studii gimnaziale la Sibiu iar intre 1817-1820 la vestita universitate din Tübingen si la institutul din Yverdon, condus de marele pedagog Johann Heinrich Pestalozzi. A promovat doctoratul in filozofie, la Tübingen, iar Pestalozzi a dorit sa-l retina pe langa el. O stralucita cariera, in inaintatul Occident, se deschidea in fata tanarului ardelean, de numai 24 de ani.
Intr-o scrisoare, el declara insa ca declina aceste oferte si perspective, deoarece gandul care-l stapaneste este sa revina printre ai sai si sa puna cunostintele dobandite in serviciul ridicarii poporului.
Transilvania, cu intreg spatiul geografic si politic din jurul ei, se afla mult in urma prosperului si inaintatului Occident european. Si totusi … Roth a preferat, de dragul unui ideal, intoarcerea la conditiile materiale si spirituale modeste, la inconfortul vietii oraselelor si satelor din sudul Transilvaniei.
Si numai acest singur exemplu al conduitei sale civice merita -; astazi cu deosebire -; evocat in auzul acelora care mai vor, dar mai ales al celor care nu mai vor sa inteleaga ca se poate adopta si o asemenea linie in viata …
Roth s-a intors, asadar, in Transilvania. A functionat ca profesor si director de scoala in Medias. Ideile novatoare pe care a inceput sa le aplice l-au adus in conflict cu autoritatile bisericesti luterane care patronau scoala. A demisionat din invatamant si a devenit pastor luteran in sate din jurul Mediasului: Nemsa, Mosna.
A inceput sa publice cu regularitate eseuri din variatele domenii pe care le-am semnalat anterior. In editiile -; postume -; care le-au reunit, acestea insumeaza sase volume, plus corespondenta. Ele l-au facut cunoscut inauntrul hotarelor si in afara lor. Mult l-au apreciat publicistii romani, in frunte cu George Baritiu, care a fost in corespondenta cu el si a publicat traduceri din lucrarile sale sau comentarii la acestea, in cunoscutele periodice romanesti din Brasov.

Studiul care a fost cel mai mult remarcat s-a intitulat „Lupta pentru limba in Transilvania”. El a aparut in

1842, ca urmare a hotararii dietei de la Cluj de a introduce limba maghiara ca limba oficiala, in locul latinei.
Roth a combatut aceasta masura, demonstrand ca in Transilvania exista o limba a majoritatii populatiei, care este limba romana, limba prin care, de fapt, comunica intre ei toti locuitorii principatului. Daca ar fi sa se impuna o limba printr-o masura administrativa, apoi numai limba majoritatii, limba de comunicare generala, ar putea fi beneficiara unei asemenea masuri.
Adresandu-se aristocratiei dominante din dieta, Roth continua, cu idei inca si mai generoase, mai juste, mai umane, privitoare la aceeasi natiune romana:
„Oferiti romanilor … acoperirea lipsurilor lor, respectul pentru demnitatea lor umana, respectul pentru religia lor, independenta economica poporului, mijloace de educatie … intr-un cuvant satisfacerea intereselor lor.”
Cand dieta de la Cluj, la 29-30 mai 1848, a votat alipirea Transilvaniei la Ungaria, Roth si-a spus din nou parerea, intr-un sens apropiat: „Asupra acestei probleme nu au a se pronunta numai cele trei <<natiuni>> de pana acum. Ungurii, secuii si sasii nu sunt singurii locuitori ai tarii. Si romanii au un cuvant … Daca Transilvania este si mama lor, inseamna ca suntem cu totii frati. Iar pe frati nu e ingaduit nici sa-i oprimi, nici sa-i inseli.”
Roth a asistat la adunarea nationala a romanilor, din 3/15 mai 1848, la Blaj. A publicat despre ea o dare de seama, in care scria, printre altele: „In titlul acestui articol … m-am folosit de cuvantul romani. Am facut-o dintr-un sentiment fratesc fata de acest foarte promitator popor al patriei noastre, precum si ca urmare a unei dorinte si hotarari de obste exprimate de chiar participantii la aceasta grandioasa adunare populara. Ei au cerut … ca de-acum inainte, pentru totdeauna, sa nu fie numiti altfel decat romani, fiindca numai astfel sunt ei numiti corect si just, potrivit cu originea, limba si istoria lor.
La incheierea adunarii -; continua Roth -; „ideea nationala era asa de adanc inradacinata in toate inimile, incat ea nu va mai putea fi niciodata smulsa din ele”.
Iar despre drapelul arborat acolo, Roth mai adauga: „Nu era atat de inalt incat sa se poata vedea de la Dunare, dar cred ca, tocmai ca urmare a inrauririi spirituale reciproce, fluturarea acestor culori, va fi pricinuit batai de inimi si la Iasi, si la Bucuresti”.
Roth, luand apararea romanilor, a crezut in acelasi timp in drepturile egale ale tuturor popoarelor. El a fost un mare umanist, un vizionar, pentru care -; asa cum scria lui George Baritiu -; „natiunile nu sunt decat fragmente ale unui mare Intreg”.
„Candva -; scria el tatalui sau -; soarele va rasari si peste muntii nostri … Si cand va fi si la noi ziua, atunci oamenii se vor recunoaste, se vor privi in fata si isi vor intinde unii altora mainile, intru gand si fapta”.
In ultimele luni ale anului 1848, Roth, impreuna cu protopopul roman din Medias, Stefan Moldovan, a acceptat o functie de conducere in comitatul Cetatea de Balta. Masurile pe care, inevitabil, a trebuit sa le adopte in cursul exercitarii acestei functii, erau, evident, in concordanta cu dispozitiile comandamentului militar austriac. Ele au constituit motivul inculparii sale pentru „tradare”, invocata de tribunalul de la Cluj, dupa ce armata guvernului maghiar ocupase Transilvania, intre ianuarie si martie 1849.
Formele aparent legale cu care s-a acoperit procesul sau nu pot ascunde realitatea ca a fost un proces pur politic, in care n-a contat ideea de justitie, ci absolutizarea „dreptatii” unei tabere si „demonizarea” oricarei convingeri neconforme literei acesteia.

Celor ce l-au condamnat, el le-a dat o replica in scrisoarea de ramas bun trimisa copiilor sai, in care declara solemn ca niciodata n-a urat natia maghiara si nici vreo alta natiune din lume, simtindu-se -; in acea clipa a adevarului pe care o incearca orice om in fata mortii -; complet nevinovat fata de acuzatiile ce i se adusesera.
Roth a murit cu un asemenea curaj, incat s-a povestit ca ofiterul care comandase plutonul de executie le- a spus subordonatilor sai: „Soldati! Invatati de la acest om cum se moare pentru poporul tau!”
Fara indoiala, cercetarea in amanunte a operei sale releva si aspecte de detaliu, astazi depasite, unele inactuale chiar pentru vremea sa. Dar, in esenta, suflul democratic si umanitar care-i strabate ideile, atat de

„moderne” in momentul exprimarii lor, confera personalitatii lui Stephan Ludwig Roth aura eternitatii.